AURORA POLARĂ

ȘI
CÂMPUL MAGNETIC AL
PĂMÂNTULUI
 CE ESTE AURORA POLARĂ

• Aurora polară este un fenomen optic care constă într-o stră lucire intensă observată pe
cerul nocturne, în special în zonele polare, rezultat al ciocnirii particulelor de vâ nt solar cu
gazele din atmosfera Pă mâ ntului în câ mpul magnetic terestru.
Aurora este numită boreală în emisfera nordică (termen folosit prima oară de Galileo
Galilei) și australă în emisfera sudică (termen folosit prima oară de James Cook)
• Fenomenul poate fi observat și pe alte planete din sistemul solar (Jupiter, Saturn, Marte,
Venus)
• Fenomenul poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
AURORA POLARĂ - MECANISM
Aurora polară este un fenomen optic spectaculos
- Poate fi observat în regiunile nordice ale planetei
(Canada, Alaska, Finlanda, Suedia, Norvegia), dar și în cele
sudice (Tasmania, sudul Noii Zeelande)
- Este vizibil mai ales în lunile de toamnă sau iarnă, câ nd atmosfera este mai curată .
- Este prezent tot timpul anului, însă devine mai intens la câteva zile după exploziile solare
- Este strâns legat de activitatea Soarelui nostru
- la temperaturile foarte mari din miezul Soarelui are loc o reactie de fuziune nucleară a
hidrogenului, în urma că reia particulele încă rcate electric (electroni și protoni) sunt
aruncate din atmosfera Soarelui, scapă în spațiu, ajung la un moment dat la Pă mâ nt (vânt
solar) și interacționează cu câ mpul magnetic al acestuia (magnetosfera).
- cele mai multe particule sunt respinse de câ mpul magnetic terestru, dar câ nd erupțiile
solare sunt puternice pot trece prin acest scut, se ciocnesc cu gazele care compun
atmosfera Pă mâ ntului (în principal oxigen și azot) și determină emisia de lumină vizibilă
numită aurora polară
AURORA POLARĂ – CULORI
Culorile aurorei polare depind de tipul atomilor din atmosferă , care sunt loviți de particulele încă rcate
energetic ce vin de la Soare, și de altitudinea la care se produce ciocnirea.
• Câ nd particulele radioactive intră în contact cu oxigenul din atmosferă , vedem culorile
galben și verde. Interacțiunea cu nitrogenul rezultă în culorile roșu, violet și albastru
• Luminile verzi apar de obicei la altitudini de peste 200 km
• Luminile albastre și violet apar de obicei la altitudini de 95-100 km.
• Culoarea roşie este rară şi este generată oxigen la înă lţimi de peste 300 km
AURORA POLARĂ - CARACTERISTICI
• Forma aurorei - stră lucire difuză , cortină extinsă , în spațiu orizontal sau sub
arcuri care își schimbă permanent forma
• Fiecare cortină este compusă dintr-o serie de raze paralele,
aliniate pe direcția liniilor de câ mp magnetic
• Fenomenul este întâ lnit în apropiere de Polul Nord și Polul Sud pentru că în aceste regiuni câ mpul
magnetic al Terrei atrage mai intens particulele venite de la Soare.
• Regiunile aurorale nu sunt aliniate cu polii geografici ai planetei, ci cu cei magnetici
• Aurorele au în general formă ovală, cu dimensiuni care variază in funcție de activitatea solară (Soarele
are un ciclu de activitate de cca 11 ani)
- Cca 3000 km câ nd activitatea solară este redusă
- Pâ nă la 4000-5000 km câ nd activitatea solară se intensifică (ex., în anul 2013, în urma unei
superfurtuni solare, aurora polară a putut fi vă zută din ță ri din Europa unde nu este vizibilă în mod
normal, inclusiv în Româ nia)
 MAGNETISMUL TERESTRU

• Este proprietatea fizică a Pă mâ ntului de a acționa ca un magnet uriaș.

• În urmă cu peste 4.5 mld ani, la formarea Pă mâ ntului,
centrul acestuia a devenit generatorul câ mpului magnetic
terestru pentru că în centru s-au concentrat elemente grele cu proprietăți magnetice, cum ar fi fierul
și nichelul (nucleul intern solid din prezent)
• Liniile câmpului magnetic terestru sunt asemă nă toare cu liniile de câ mp ale unui magnet simplu în
formă de bară . Acestea realizează un circuit: ies din polul nord al magnetului și intră prin sud.
Polii magnetici nu se confundă cu cei geografici
 INVERSAREA POLILOR MAGNETICI AI PĂMÂNTULUI

• Câmpul magnetic al Pământului nu este constant în timp

- intensitatea câ mpului magnetic variază – în ultimii 500 ani, intensitatea a scă zut cu peste 50%
(acum este de cca 0,5 Gauss)
- dispunerea polilor magnetici variază
• Polii magnetici se inversează periodic, la intervale aleatorii de timp (între 1.000 și 10.000 de ani)-
proces numit inversiune geomagnetică.
• Procesul a fost descoperit de geologii care au analizat depozitele de minereu de fier de la nivelul
scoarţei terestre și sedimentele de pe fundul oceanelor
• Se estimează că, de-a lungul erelor geologice, cei doi poli magnetici s-au inversat de foarte multe ori
(de 171 de ori pe parcursul ultimilor 71 de milioane de ani). Este foarte probabil ca poziţia polilor
magnetici şi intensitatea câ mpului în zona lor să se modifice din nou în urmă toarele câ teva sute de ani
 SITUAȚIA ACTUALĂ

• Nordul magnetic
- se deplasează în direcţia nord-vest
- pe parcursul secolului XX s-a deplasat cu aproximativ 1100 km
- începâ nd cu anul 1970 rata de deplasare a crescut de la 9 km/an la 41 km/an
- peste 50 ani se estimează că va ajunge undeva în Siberia (dacă se menține tendinţa actuală )
• În timpul procesului de inversare a polilor magnetici,
- câ mpul magnetic al Pă mâ ntului nu se anulează , dar devine mult mai slab - intensitatea poate scă dea
pâ nă la 10% din cea actuală
- se pot forma poli magnetici la ecuator
- pot exista simultan mai mulţi poli magnetici „Nord” și „Sud”.