Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
101 limbi
Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
Unelte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la fenomenul optic de auroră polară. Pentru alte sensuri,
vedeți Aurora.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din Sistemul
Solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine
naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
Cum polurile magnetice și geografice ale planetei noastre nu sunt aliniate, în același
fel regiunile aurorale nu sunt aliniate cu polul geografic. Cele mai bune puncte de
observație a aurorelor se găsesc în Canada pentru aurorele boreale și pe
insula Tazmania sau în sudul Noii Zeelande pentru aurorele australe.
Simulări ale efectului în laborator au început să fie produse la finalul secolului al XIX-
lea de către omul de știință norvegian Kristian Birkeland, care a demonstrat, utilizând
o cameră de vid într-o sferă, că electronii erau atrași de regiunile polare ale sferei.
Recent, cercetătorii au reușit să creeze un efect auroral de culoare verde, cu
vizibilitate redusă pe Terra, emițând raze radio pe cerul nocturn. La fel ca în cazul
fenomenului natural, particulele atingeau ionosfera, stimulând electronii din plasmă.
La ciocnirea electronilor cu atmosfera terestră erau emise razele de lumină. Acest
experiment a adus noi informații despre efectele ionosferei în comunicațiile prin
radio.[2]
Aceste efecte de auroră par să fie provocate de vânturile solare. Pe de altă parte,
lunile planetei Jupiter, în special Io, sunt la rândul lor surse importante producătoare
de aurore. Aurorele sunt formate de curenții electrici din câmpul magnetic, generați
de mecanismul de dinam relativ la mișcările de rotație a planetei și de translație a
lunii sale. În particular, Io are vulcani activi și o ionosferă, iar curenții săi generează
emisiunea de unde radio, fenomen studiat din 1955.[3]
Ca și cele terestre, aurorele de pe Saturn creează regiuni ovale totale sau parțiale în
jurul polului magnetic.[3] Pe de altă parte, aurorele produse pe această planetă
durează de obicei zile, spre deosebire de cele terestre care durează abia câteva
minute. Evidențele[4] arată că emisiile de lumină din cadrul fenomenelor de auroră
produse pe Saturn sunt datorate participării emisiilor de atomi de hidrogen.
Sonda spațiala Mars Express a detectat în 2004 o auroră pe Marte. Marte deține
un câmp magnetic mai slab decât cel terestru, iar până la acel moment se credea că
lipsa unui câmp magnetic puternic ar face imposibilă apariția unui asemenea efect[3]
[5]
. S-a constatat că sistemul de aurore de pe Marte este similar celui de pe Terra,
fiind comparat cu furtunile de slabă și medie intensitate petrecute pe Pământ. Cum
planeta se plasează întotdeauna cu latura sa diurnă spre planeta noastră,
observarea efectelor de auroră e posibilă doar prin intermediul misiunilor spațiale
care să învestigheze partea nocturnă a planetei roșii.
Alte evidențe ale legăturii dintre fenomen și câmpul magnetic sunt registrele statistice
ale aurorelor polare. Elias Loomis (1860) și, mai târziu, Hermann Fritz (1881)[7] au
stabilit că aurora apare de principiu într-o regiune de forma unui inel pe o rază de
aproximativ 2500 de kilometri depărtare de polul magnetic terestru. Loomis a
descoperit totodată legătura dintre formarea aurorelor și activitatea solară, observând
ocurența aurorelor boreale în Canada, într-un interval de 20 până la 40 de ore după
o erupție solară.
James Van Allen a invalidat în 1962 teoria potrivit căreia aurora constituie
excesul centurii de radiații. El a demonstrat că gradul mare de disipare a energiei
aurorei ar seca rapid întreaga centură de radiații. Curând după aceea s-a constatat
că cea mai mare parte a energiei rezidă în cationi, în timp ce particulele aurorei sunt
aproape întotdeauna electroni cu energie relativ scăzută.
În 1972 s-a descoperit faptul că aurorele și curenții magnetici asociați lor produc o
puternică emisie de radio de 150 kHz, efect ce poate fi observat doar din spațiu.
Walkiriile sunt fecioare belicoase, suite pe cai și înarmate cu căști și lănci. /.../ — Thomas
Când ele călăresc înainte în misiunea lor, armurile lor emană o lumină stranie Bulfinch
tremurată, care străfulgeră cerurile nordice, făcând ceea ce oamenii numesc
„aurora borală” sau „Lumina Nordului”.[10]
Numele finlandez pentru auroră este revontulet, care semnifică focuri de vulpe.
Potrivit legendei, vulpile de foc trăiau în Laponia, iar revontulet erau scânteile pe care
le scoteau acestea cu cozile lor.
În estoniană se cheamă virmalised, spirite din regate înalte. În anumite legende
acestea au caracter negativ în timp ce în altele sunt personaje pozitive.
Poporul Sami credea că omul trebuia să fie liniștit și silențios când era văzut de
luminile nordului (denumite guovssahasat în limba sa). A lua în derâdere luminile
nordului sau a cânta despre ele era considerat a fi periculos, putând cauza luminile
să descindă și să ucidă persoana în cauză. Algonchinii credeau că luminile erau
strămoșii lor dansând în jurul unui foc ceremonial. În folclorul inuit, aurora boreală era
compusă din spiritele morților care jucau fotbal cu cranii umane în ceruri. Inuiții
foloseau totodată aurora pentru a-și chema copiii acasă înainte de lăsarea
întunericului, susținând că dacă o persoană scotea sunete în prezența ei, aurora ar fi
coborat și ar fi incendiat-o.
M-am uitat și iată a venit de la miază-noapte un vânt năprasnic, un nor gros și — Ezechiel
un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, din 1:4
mijlocul căreia sclipea ceva ca un metal incandescent în mijlocul focului.
În jocul electronic The X-Files: The Game (Dosarele X: Jocul) „luminile” sunt utilizate
de Guvernul Federal al Statelor Unite ale Americii pentru a ascunde existența
vieții extraterestre și a OZN-urilor. În benzile desenate, o membră a echipei de
supereroi Alpha Flight, creată de Marvel Comics, se cheamă Aurora, făcând referire
la Luminile Nordului.
O coroană aurorală
Trei momente ale unei aurore de pe Saturn capturate de telescopul spațial Hubble
Auroră boreală capturată în Suedia
en Fizica aurorei
Articole
LCCN: sh85009555
ntrol de
toritate
NDL: 00567224
NKC: ph124326
Categorii:
Fenomene optice
Atmosfera Pământului
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 31 iulie 2023, ora 06:22.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiți