Cea mai faimoasă creație artizanală moldovenească, destinată publicului larg, este, cu

siguranță, covorul.

Sunt apreciate și căutate pe piața contemporană și, de asemenea, relativ bine cunoscute
printre nespecialiștii din domeniu, deoarece tehnica tradițională de realizare a scoarței a fost
inclusă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

Fabricarea covoarelor constituia o parte din viața de zi cu zi a femeilor în satele moldovenești:

în timpul iernilor lungi, cioplitul lemnului, producția obiectelor de ceramică, țeserea covoarelor
din lână, era o alternativă pentru a produce venituri.

Covorul reflectă un număr infinit de concepte estetice, de frumusețe și de armonie. De-a lungul
secolelor, au fost selectate și stilizate diverse motive ornamentale, compoziții și game
cromatice, pentru a conferi covorului un aspect mai plăcut.

În folclorul moldovenesc covorul era simbolul abilității feminine, transmis prin moștenire din

generație în generație, confecționat cu talent și gust artistic, pentru a fi păstrat cu grijă în casă,
ca un semn al bogăției și prestigiului familiei, folosit pentru a decora pereții interiori ai
camerelor, dar și la anumite ceremonii, cum ar fi ca parte a zestrei miresei la nuntă, sau ca
pomană la înmormântare.

Arta covorului moldovenesc aparține ultimelor ramuri ale producției europene, deja limitate:
procesele tehnice și ornamentele poartă amprenta diferitelor grupuri etnice, de asemenea în
terminologie și tipologie, de la traci la latini (lână, cânepă), la turci (kilim, cerga, macat).
Covoarele moldovenești, simple și elegante, sunt recunoscute datorită culorilor
luminoase și desenelor cu motive geometrice mici, la fel și cu motive particulare de trandafiri,
care le caracterizează.

Cea mai veche producție, până în prezent, datează de la sfârșitul secolului al XIV-ea și
conține referiri la existența atelierelor de filare și țesut, ce aparțineau nobililor și țăranilor
înstăriți. Sunt, de asemenea, evidențiate unele caracteristici cu referire la diferitele zone
istorico-etnografice, cum ar fi utilizarea diferitelor instrumente de țesut (la nord și centru cu
instrument de țesut vertical, la sud, cu orizontal) și diferite procese tehnice, care reflectă
aspectul covoarelor, dimensiunile, compozițiile ornamentale.

În a doua jumătate a secolului al XIX-ea, urzeala de lână a început să fie înlocuită cu cea
de cânepă sau de bumbac. În general, materia primă, folosită la confecționarea covoarelor
tradiționale moldovenești, era de origine locală, obținută în condiții casnice. Prelucrarea lânii, a
cânepii și a inului, filarea și vopsirea firelor, erau efectuate în mediul casnic.

Unul dintre cele mai complexe procese, legate de confecționarea covorului, era
considerat colorarea lânii: în acest scop se foloseau vopsele naturale, preparate conform unor
rețete, obținute prin fierberea frunzelor, florilor, scoarței și rădăcinilor unor plante, precum și a
unor minerale. Lâna era lăsată în soluție până la obținerea nuanței dorite: câteodată aceeași
culoare putea fi obținută de la diferite plante și, uneori, din aceeași plantă se obțineau câteva
nuanțe ale aceleiași culori.

Artefactele, astfel obținute, sunt marcate prin varietatea și vivacitatea culorilor, la fel prin
prezența de elemente geometrice, vegetale, figurative (animale și oameni), și de motive
simbolice, cum ar fi pomul vieții.
Tradițiile și existența proceselor locale au contribuit la crearea unei combinații armonioase de
culori pastelate, care rămâne semnul distinctiv al covorului moldovenesc.