Cusăturile populare, parte a culturii naționale a sârbilor mureșeni

Iavorca Markov Iorgovan

Acest text face parte din studiul „Patrimoniu și patrimonializare”, apărut la Editura
Etnologică, în anul 2018, în București și al cărui coordonator este Elena Rodica Colta.
Autoarea acestui capitol este Iavorca Markov Iorgovan, care scrie despre cusăturile
populare din câmpia mureșeană, zonă ce se întinde pe ambele părți ale Mureșului, locuită încă
de sârbi.
Această zonă este importantă din punct de vedere etnologic și etnografic prin prisma
renumitelor case, biserici și cetăți de piatră, dar și datorită tezaurului material, compus din
obiecte cusute, cu motive populare specifice zonei.
Autoarea deplânge faptul că mulți au abandonat acest loc înmiresmat de cultură
tradițională și l-au dat la schimb pentru traiul de mai la sud, fie de la oraș, ori chiar și de peste
graniță, în Rusia. Doamna Iavorca Markov Iorgovan ne dezvăluie nouă, cititorilor, motivul
scrierii acestui text, întrucât dumneaei nu este nici istoric, nici etnolog, dar legătura pe care o
are cu acest loc este una de natură afectivă, aici aflându-și rădăcinile. Intentia dumneaei este
aceea de a scoate la iveală o taină a trecutului etniei sârbilor mureșeni, ascunsă în aceste
obiecte ornamentele, întrucât cusăturile populare sunt esențialele forme de expresie artistică în
textile.
În mod evident, femeile au fost cele care s-au îndeletnicit cu această ocupație, iar
această artă de mare greutate populară are un volum de expresie greu de măsurat, valoarea lor
reflectându-se atât din punct de vedere al numărului obiectelor, cât și al valorii execuției
obiectelor respective. Monahia sârbească Iefimia este una dintre cele mai cunoscute pentru
cusături, primele versuri datând din 1402 și reprezinta „Lauda cneazului Lazăr”, cusute cu fir
de aur pe mătase roșie, ornamentată la capete, de asemenea, cu fire de aur.
Cusătoresele populare sârboaice urmăresc prin creațiile lor toate evenimentele de viață
ale etniei: „De la scutecul și crâsnița copilului nou născut și până la pânza mortului, cusăturile
vin din vechime purtând simboluri tradiționale de iubire, prietenie și apropiere.”
Bineînțeles că pentru realizarea modelelor, femeilor le era indispensabil talentul, multe
dintre ele fiind creatoare de noi modele, fiindu-le înnăscută sau exersată o anume intuiție
pentru nou, deosebit și unic, aspect foarte vizibil datorită simetriei așezării culorilor: „Ele
creează modele (ornamente), inventează, desenează bine și au acel simț subtil pentru frumos,
folositor, curat și ordonat. Pe mâna lor de aur se bazează și au încredere toate cusătoresele din
locul respectiv.” Una dintre aceste cusătorese de „excepție” este mama Kata, Kata Cirici, din
Cenad, care realizează cusături „Zorka Mendebaba”.
Autoarea amintește despre o mare separare a populației la începutul secolului al XX-
lea, mai ales pe planul relațiilor social-economice, care s-au adâncit și care au generat noi
„gusturi” ale frumosului, așa încât orășenii au vrut să tindă spre viața modernizată și au ales să
schimbe înfățișarea interioară, dar și exterioară a locuințelor lor. Ei sunt urmați curând și de
cei de la sate, care nu își modifică doar aspectul camerelor, ci și al bucătăriilor, iar
ornamentele anterioare au fost puse în umbră, făcându-le loc podoabelor care să evidențieze
curățenia și ordinea care domnea în casele gospodinelor. Așa s-au inventat obiecte noi,
necesare nevoilor timpurilor respective, iar creativitatea lor a dat naștere peretarelor pentru
protejarea pereților, fețelor de masă, șervetelor, benzilor decorative pentru rafturi, fețelor de
pernă, suporturi de perii, pieptane, etc.
Zilele lungi de iarnă era timpul propice creației, iar șezătorile compuneau mediul
prielnic pentru ca și tinerele fete să înceapă noi modele, îndrumate vigilent de cele mai
experimentate, iar conștientizarea faptului că cei din jur apreciază mai ales originalitatea le-a
determinat pe novice să schimbe o părticică din motiv, ori să schimbe ordinea, cu alte cuvinte,
să aducă noutate și originalitate, să se poată numi obiect unicat. Această cerință a dus la
formarea unor particularități specifice în anumite zone, de exemplu pe partea ardelenească a
Mureșului se folosea adesea culoarea verde, precum și punctul în cruciulițe.
Așa mare preț se punea pe lucrul manual, pe cusături în rândul fetelor, încât în secolul
al XIX-lea era o materie predată în școli, începând cu clasa I : „ copiii primeau o mică bucată
de pânză albă pe care erau cusute câteva feluri de puncte, toate formând un model.” Tot spre
încurajarea acestui meșteșug, la Vârseț apăruse o revistă între 1903 și 1906, „Cusătoarea
sârboaică”, care expunea texte, atât cu conținut tehnic, cât și educativ : „Fiecare număr al
revistei se deschidea cu un articol intitulat Comori ale cusăturilor noastre populare. Revista a
fost editată de Milan Petko Pavlovici (1856-1933) numit și rege neîncoronat al cusăturilor
sârbești. Numărul din luna august, 1904 prezintă o expoziție a lucrului de mână de la Școala
sârbă muncitorească din Kikinda Mare. Se cosea întregul an școlar, iar în timpul vacanței de
vară se organizau la toate școlile expoziții de obiecte lucrate manual.”
Impresionant este faptul că fiecărei bucăți de până îi este atribuită o anumită valoare,
ea conținea un anumit mesaj, care avea un real rol educativ în familie. De exemplu, „La
Variaș am găsit un peretar lucrat frumos în tehnica în crucițe și cusătura înaintea acului, cu
marginea lucrată în colțuri festonate, însă totul este cusut cu ață neagră. (Explicația care
dăinuie în familie este că peretarul a fost cusut de o mamă în doliu, Vukosa Ristin după ce și-
a pierdut unicul fiu în Primul război mondial).” De multe ori, aceste lucrări artistice conțineau
motive specifice temelor religioase: îngeri, credință, speranță, iubire, dar și motive din lumea
de toate zilele, din natură de exemplu. Se obișnuia coaserea unor texte deasupra acestor
motive, precum: „Flori mărunte înfloresc, fiți veseli frații mei, sârbi!”, „Doamne, ocrotește
casa aceasta!”, etc., multe dintre ștergare fiind cusute în tehnica toledo, ciurul umplut și
cusătură rișel, iar pentru a fi evidențiată funcția decorativă a obiectelor cusute, gospodinele le
spălau, le întăreau și le călcau.
Așadar, acest text vorbește clar despre o parte specială a culturii, anume despre
cusăturile populare, o parte valoroasă a patrimoniului sârbesc, iar importanța studiului rezultă
din etalarea acestor valori, pentru care s-au emis atât descrieri științifice, cât și de natură a
impactului afectiv pe care l-au generat în istoria comunității în care s-au format și au acționat.