Sunteți pe pagina 1din 16

Ornamente traditionale moldovenesti.

Motivul copacului

Mă îngrijorează faptul că arta populară, procesul de creare a valorilor


naţionale pierde teren şi gândurile mele se îndreaptă spre tineri – cum şi ce va fi
mai departe, dacă noi nu mai preţuim, nu ne îngrijim de păstrarea continuităţii
dezvoltării artei populare?

De ce nu conştientizăm că în afară de libertate şi drepturi fi ecare are şi unele


datorii nobile – de a promova etnicitatea naţională prin valori de cultură
materială şi spirituală. Să nu apelăm de fi ecare dată la muzeu, ci să ne organizăm
nişte spaţii în casă, câte o odaie în stil naţional cu relicve ale familiei, nişte colecţii
aşa cum le au mulţi în ţările civilizate şi unii din Moldova. Covorul manual,
costumul popular, prosopul moldovenesc sunt testamente ale strămoşilor pentru
urmaşi. Încercaţi să le descifraţi, să comunicaţi cu cei care le-au creat şi au plecat
lăsându-vă ţesute anumite mesaje de dor şi speranţe. Preţuiţi tradiţiile lăsate de
strămoşi şi încredinţate vouă drept continuatori ai viitorului neamului. Descoperiţi
în ele preţioase cunoştinţe tehnologice, matematice, biologice, estetice şi etice,
legi şi norme ale artei populare etc.

Imaginaţi-vă câtă dragoste şi iscusinţă au demonstrat femeile din mediul rural


pentru a realiza un covor: începând cu obţinerea materiei prime – a lânii, urmată
de îngrijire şi spălare, uscare şi scărmănare, toarcere, măsurarea pe râşchitor
mergându-se zeci de kilometri, vopsitul şi depănatul în gheme, urzitul pe gard,
perete, sau pe război, aşezatul la ales în vârstat sau în stative, socotire fi r cu fi r,
alesul pe pătrăţele mici pe o pereche de fi re de lână vopsite în culori diferite etc.
Acesta-i un drum lung şi complicat de însuşit, este ca şi un program ultrasofi sticat
de calculator, dar pe care l-au mânuit de minune părinţii şi bunicii noştri, creând
adevărate opere de artă, asemenea unor icoane sfi nte.
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

Când ai în casă un covor manual de la părinţi, pe neaşteptate îţi aminteşti „că este
de la mama sau bunica”, comunici cu ele în gând prin lucrarea moştenită. Aşa e fi
resc să comunice generaţiile, făcând ceva de preţ şi lăsând valori ca amintire, iar
când aceste obiecte sunt protejate şi păstrate decenii la rând, ele primesc notifi
carea sau statutul de „relicvă a familiei”. Numai datorită acestei profunde
înţelegeri de către părinţi a necesităţii de a transmite copiilor ca zestre piese
preţioase de artă populară şi străduinţei lor de a le proteja şi păstra,
contemporanii noştri au şansa să vadă în case, în muzee obiecte create de diferite
generaţii şi din vremuri demult apuse. Prin ele continuă să trăiască amintirea
despre cei plecaţi în veşnicie. Obiectele rămase de la strămoşi conţin în sine
deosebite mesaje şi informaţii pentru noi. Strădui-ţi-vă să le afl aţi, să le descifraţi,
să le preţuiţi!

Alesătură

1. Identificare: nume general, local, definiţie scurtă, circulaţie, similitudini


transfrontaliere:

Nume general: alesătură

Nume locale şi varietăţi tehnologice: ales la covor, ales neted, ales miţos, ales cu
laţuri, ales „ridicat”, ales în spetează, ales legat, ales în găurele, ales dezlegat,
ales cu noduri, ales cu fusul, ales cu andrica, ales în spărturi, ales scorţăreşte,
ţesut şi ales, ales curb, „ales în bumbi”.
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

Alesătură, a alege – este un procedeu tehnico-decorativ în domeniul ţesutului pe


stative orizontal şi confecţionării de covoare în războiul vertical, în urma căruia se
obţin desene sau motive de diferite nuanţe şi semnificaţii (geometrice, fitomorfe,
zoomorfe, antropomorfe, cosmomorfe etc.).

Alesăturile, sau ţesăturile alese fost caracteristice în toate zonele, satele ţării,
numai cu deosebirea că nu pretutindeni se realizau unele şi aceleaşi tipuri de
ţesături. Alesături sunt răspîndite la multe popoare, însă tălmăcirea procedeelor
tehnice este mult neconcretă şi cu unele greşeli, care demonstrează
necunoaşterea tehnologiei de confecţionare a ţesăturilor.

2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:

„Alesăturile” în Moldova în principiu se obţin datorită unei numărări permanente


a firelor de urzeală conform unor modele sau schiţe, tehnice. Ele se deosebesc de
alte ţesături prin desene complicate, însă au un aspect decorativ deosebit de
frumos. Din grupa alesăturilor (ţesăturilor alese) fac parte: covoare, războaie,
scoarţe, lăicere, grindare, chilimuri – toate alese neted; cergă aleasă cu noduri cu
miţe, cuverturi alese cu laţuri ridicate cu andrica, prosoape alese cu speteaza
sau alese „ridicat”, alese în trei iţe, ştergare sau marame alese în sabac sau „în
tăieturi” de aceiaşi culoare, în găurele, catrinţe şi fote alese, chingi şi brîie alese cu
fusul „scorţăreşte”, păretare ţesute şi alese şi a.

Dacă la tehnica ţesutului firul de beteală merge „din capăt pînă în capăt” pe toată
lăţimea pînzei, apoi la alesături (în unul şi acelaşi rost cu mîna sau cu mătcăluţa
firul colorat se trece respectiv după desen, pe cînd la covoare şi firele de fondal de
asemenea se trec după numărat. Dar avem procedee tehnice mai avansate, cînd
desenul factural (de o culoare sau 2-3 culori) este din timp programat în sistemul
firelor de urzeală şi mai apoi respectiv se va lucra cu iţele şi tălchigii.
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

Cea mai răspîndită grupă de „alesături” au fost covoarele, care nu lipseau nici într-
o casă, şi numărul lor ajunge pînă la 3-10 şi mai multe. Covoarele alese sau
procedeul tehnic de ales covor nu era lucrarea unei singure femei. La un covor
alegeau 3-4 femei, care ştiau bine a alege. Forma aceasta de lucru în comun avea
cîteva variante: „ajutor la ales”, „clasă la ales”, „femei înăimite la ales”. Alesătura
(desenul, floarea, uzorul) covorului trebuia să se primească totuna, să nu fie
floarea strîmbă şi m.a. Esenţa corectitudinii covorului consta în mărimea unui
pătrăţel pe 2 fire de urzeală (pe 1 cm revin 3 fire), care se numea „mutătură” (la
stînga sau la dreapta) şi „scăritură”, cînd se împlinea pătrăţelul în sus – „alesătură
pe un fir pereche”. Responsabilitatea la ales era mare, fiindcă firele de lînă erau
toarse manual şi cît nu te-ai fi stăruit, tot una firele nu erau peste tot uniforme şi
trebuia mare atenţie ca „să creezi”, „să împlineşti” pătrăţelul şi să dau uneori nu 2
perechi de fire băteală (adică 4 fire), da 5-6 fire, sau numai trei). La alesăturile cu
figuri geometrice porţiunile de o singură culoare sunt mai mari.

Alesături netede

Cel mai des folosit procedeu tehnic al ţesăturilor alese de tip covor este alesul
neted cu două feţe în războiul vertical sau orizontal, care a primit denumire la
unele popoare „Ales în chilim”. La rîndul său se diferenţiază în: „ales neted legat”,
„ales neted dezlegat”,„ales legat printre fire”, „ales legat cu fire întrepătrunse”.

Din diferite criterii poate fi făcută tipologizarea procedeelor tehnice: evolutiv-


cronologică, după felul de intersectare la hotar a culorilor, după caracterul
factural al ţesăturilor şi a.

1) Alesături cu „două feţe netede” – „dezlegat” au fost alese – scoarţele a) „în


găurele”, „în spărturi”, „ales dezlegat”, la care firele diferit colorate la o anumită
distanţă pe marginea desenului sau a culorilor de bază nu se întrepătrundeau, dar
se întorceau îndărăt şi în acest loc se formau mici „găurele” (ales în găurele, ales
dezlegat). Aceste găurele se formau la un rînd sau două fire de băteală colorate şi
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

aveau în înălţime 3-4 mm, însă se întîlneşte şi b) „ales în tăieturi” care are o
înălţime de 5-6 mm, formată din 3-4 fire de băteală întoarse îndărăt. Aceste
variante de alesături dezlegate (în tăieturi, în găurele) mai poartă denumirea
„ales în şabac” la unele popoare vecine. În aşa tehnică în trecut în Moldova sau
ţesut şi ales prosoape la sudul şi nordul Moldovei într-o singură culoare albă sau
crem din fir mai gros îmbinat cu fir de borangic.

La toate variantele de „ales în găurele”, „ales în spărturi”, „ales în tăieturi” aceste


mici spaţii libere-transparente se realizau în „scărituri” (la stînga, sau la dreapta),
dar nu pe o linie dreaptă verticală, pentru a nu slăbi legăturile dintre fire.

2) Cu „două feţe netede” – „legate”, de pe timpuri se


aleg covoarele, lăicerele sau laturile alese, „păretarele alese” tipice artei populare
moldoveneşti, realizate deobicei în vîrstatul vertical şi „bătute cu pieptenele de
lemn.

Covoarele alese prin sec. XVIII – I jumătate a sec. XIX vopsite cu coloranţi naturali
şi realizate cu urzeală de „lână – păr” răsucite s-a folosit în principiu
tehnica „alesul” legat printre fire” sau „ales legat cu fire
întrepătrunse” obţinut prin încrucişarea celor două fire de băteală diferit colorate
pe dosul ţesăturii la hotarul dintre ele (în spaţiul dintre două fire de urzeală) şi
întoarcerea lor îndărăt.

Aceste scoarţe, covoare erau uşoare şi cu o factură uniformă, realizate într-o


palitră caldă, avînd o ornamentică originală.

Presupun că din motivul că covoarele, iar mai tîrziu şi „războaiele” din a II


jumătate a sec. XIX au devenit mai mari şi mai grele (15-20 kg), folosind în locul
urzelii tari de lînă aspră răsucită dar subţire şi uşoară o altă urzeală mai grea şi mai
groasă din fibre vegetale (cînepă, bumbac) răsucite, s-a trecut treptat la alte
variante de ales, care le-au dat „alesăturilor de tip covor” din sec. XIX-XX o
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

monumentalitate, dar fără găurele şi tăieturi. Tehnica lor de realizare este „alesul
neted legat”, în două variante: „ales neted legat prin fire” şi „ales neted legat cu
fire întrepătrunse”.

a) Alesul legat (neted cu două feţe) printre fire din categoria alesului de tip chilim
se caracterizează prin faptul că firele de băteală diferit colorate, cînd se întîlnesc
la limita celor două fire diferit colorate de băteală se încrucişează (se
îmbrăţişează) pe dosul ţesăturii şi fiecare se întoarce îndărăt. E ştiut că covoarele
netede cu două feşe alese în stanul vertical sau orizontal se aleg pe dos.

b) Alesul legat cu fire întrepătrunse e tot o variantă a alesului de tip chilim cu două
feţe, însă modalitatea lui constă în felul de îmbinare a două fire de băteală diferit
colorate la întîlnirea lor în acelaşi rost. Această variantă constă în faptul că aceste
fire de băteală diferite după culoare înfăşoară unul şi acelaşi fir de urzeală, din
care motiv această porţiune a lui e mai plină, mai densă. Însă aceste locuri de fire
întrepătrunse tot timpul se mută, fiindcă întîlnirile a două culori diferite se
schimbă după desen, culori şi „mutaturi”.

3) „Alesături cu două feţe pe linie curbă sau oblică”. În colecţiile MNEIN şi Muzeul
de Arte Plastice din R.M. se întîlnesc mai puţine covoare, care se referă la
covoarele pe linie curbă, care s-au realizat pe războiul vertical, are două feţe
identice, însă schimbările liniei desenului are loc după fiecare rînd de băteală
diferit colorată. Această alesătură are unele asemănări cu „alesul în găurele”, însă
acolo „mutăturile” (presupun că acestea formează caligrafia liniei de desen la
covoare) se schimbă după un pătrăţel împlinit din 4-6 fire de lînă, de la alesul curb
după o pereche (dus şi întors). Din acest punct de vedere ornamentica fitomorfă a
acestor scoarţe, covoare au un caracter aproape naturalistă, iar dacă şi se aplică
stilizarea motivelor, ele au linia conturului netedă. Alesătură cu linie curbă se
foloseşte la ţesăturile de lînă din Egipt, Orient, putem vedea în scoarţele din
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

Oltenia, Craiova. Astăzi unii artişti plastici preferă să lucreze tapiserii moderne
în alesătură curbă:

4) Alesătura cu fusul „scorţăreşte” – tehnică de ţesut ales în stative orizontal a


brîelor late bărbăteşti şi chingilor femeieşti cu motive geometrice sau florale alese
din urzeală şi nu din băteală. Acest fel de alesătură poate forma ţesătură cu una
sau două feţe. De exemplu, pentru a primi un brîu bărbătesc lat de 15 cm. în două
culori – vişiniu şi negru, de lungime de 3 m. Se urzeau fire răsucite de lînă aspră
(păr) de culoare unul – negru şi altul – vişiniu.

Firele se trec prin 2 iţe (în unul firele vişinii, în al doilea – negru). La ţesut după
desen se alege cu fusul figuri vişinii pe o parte a brîului sau negre, dar după
fiecare rînd se dă băteală închisă şi se bate strîns cu spata şi iarăşi se schimbă
rostul. Se alege după model. Brîul e scorţos şi cu două rînduri de desene vişinii ş
negre, obţinute în urma alesului şi ţesutului.

5) Alesătură cu noduri cu o faţă, sau alesătură cu miţe – cerga, şatrancă. Această


tehnică de ales este cunoscută din sec. XV-XVI, aflăm din documentele şi actele de
danii şi de zestre. Se confecţionau cergile deseori din rămăşiţele de lînă colorată
rămase de la covoarele cu două feţe. Cerga are o singură faţă cu miţe lungi de 3-4
cm, se folosea ca aşternut şi învelitoare. Se ţesea în războiul orizontal sau vertical.
Urzeala şi băteala fondalului în trecut erau de cînepă vopsite în coloranţi naturali.
Tehnica ţesutului ales era următoare: se ţeseau simplu (în 2 sau 4 iţe) 4-6 rînduri
de cînepă, se băteau cu spata, apoi urma rîndul alesului cu miţe lungi de lînă
răsucite în 2 apoi puse în 4. urzeala se lăsa în poziţie „fără rost” şi permanent se
numărau firele perechi şi respectiv desenului sau caracterului cromatic „melang”
se legau miţele de o pereche de fire ale urzelii. Pe teritoriul Moldovei au fost
înregistrate 3 feluri de noduri: trecerea simplă în jurul a două fire de urzeală şi
scoaterea lor pe faţă; înconjurarea deplină a unui fir de urzeală şi îmbrăţişarea
perechii lui şi scoaterea capetelor în faţă; şi al treilea fel de nod, cînd cu firul gros
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

înconjurai din faţă 2 fire de urzeală şi scoteai capetele printre ele, dar dedesupt
(sub lat). Acesta este cel mai perfect nod care nu se deteriorează. După un rînd de
noduri legate se bătea cu spata şi se schimba rostul şi iarăşi se ţeseau 4 fire simple
şi iarăşi urma legatul nodurilor.

În dependenţă după cîte fire de băteală urma rîndul cu miţe legate se întîlneau
cergi cu miţe rare şi dese. În raioanele Făleşti, rezina, Călăraş, Donduşeni (s.
Baraboi) se ţeseau cergi cu miţe lungi şi dese, repetate peste 3 fire. În r-nul Făleşti
se confecţionau cergi mari cu compoziţii ornamentale complicate, care se atîrnau
pe perete. 6. Alesătură cu laţuri în una – două culori cu o faţă flanşată – „niţurcă
aleasă cu andrica”, local: „alesătură cu laţuri”, „şatrancă”, „pocrîvală pe andrică”.
Se confecţionează în stative orizontale, cu urzeală de bumbac groasă (N10-20), în
băteală merg două feluri de fire – unul pentru fondal, altul de lînă răsucită în două
pentru ridicarea laţurilor. Se ţese 3-4 fire simple în 4 iţe, apoi într-un rost se dă
liber firul răsucit sau „pus în două” de lînă. Se eu andrele scurte de 20-25 cm., cu
diametrul de 7-8 cm. şi peste un fir sau două fire, de urzeală respectiv modelul
uzorului se îmbracă pe andrică firul de lînă. Tot rîndul se ridică laţuri respectiv
după desen, sunt necesare 3-4 andrele groase, se bate cu vatala, se schimbă
rostul şi se dau 3-4 fire de fon, iar urmează alesul după desen cu ridicarea de
laţuri. Apoi cînd ţesătura s-a întărit andrelele se scot şi se lucrează cu ele mai
departe. Cuverturile mare se unesc din 2 laţi, se folosesc la acoperit patul, se pune
pe perete. Este o ţesătură, care se dezvoltă de la sf. sec. XIX – începutul sec. XX
îndeosebi în r-nul Edineţ, Bricen, Cahul şi satele din zona Cernăuţilor.

7. Alesătură printre fire de băteală, sau tehnica covoarelor ţesute şi alese. Se


realizează pe războiul orizontal şi tehnica are cîteva variante.

a) În acest procedeu tehnic se realizează covoarele ţesute şi alese din partea de


sud a Moldovei, care sunt lucrate în războiul orizontal pe părţi, apoi cusute şi
formează un covor integral, mai ales, cu motive de flori. Tehnica de lucru constă
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

în următoarele: Se trece un fir de băteală lînă neagră şi culoarea urzelii (bumbac


negru răsucit) se bate cu spata, se schimbă rostul şi al doilea rînd cu fire de
diferite culori se alege desenul covorului, tot pe fire numărate, dar numai unde e
uzorul, apoi se bate cu spata şi se închide rostul şi se dă iarăşi din capăt pînă în
capăt cu suveica un fir de lînă neagră – fonul, apoi iar se alege. La aşa covoare
pînza e mai rară, firele de urzeală se observă, şi ţesătura nu este la fel de deasă.
Locurle, unde e şi ales ţesătura e mai plină, în rest e mai rară. Astfel se realizează
şi ştergurile alese din raioanele Soroca, Străşeni, Drochia.

b) O altă variantă a „ţesutului şi alesului” constituie ţesătura decorativă „rumba”,


la care urzeala şi 4 fire ţesute de băteală neagră formează fondalul ţesut în 2 iţe,
iar apoi urmează un rînd cu fire colorate, ales în 3 iţe, care punctat formează
motive geometrice concentrice – „romburi” mari sau mici, şiruri multicolore de
rînduri zîmţate etc. În ultimul timp se încearcă să ţese şi alege rumbe cu motive
complexe bazate pe alesătură printre firele de băteală, avînd la bază romburile.

Tot în aşa tehnică „ales printre firele bătelii” au fost şi continuă să fie
confecţionate în regiunea Cernăuţului catrinţe dreptunghiulare cu părţile de
dinainte ţesute cu vrîste şi alesături printre vrîste sau numai cu alesături printre
fire de băteală.

8. Alesătură în bumbi”. În această tehnică de lucru s-au ales covoraşe şi covoare


mai mari pe rame în zona centrală a Moldovei, astăzi se aleg aşa în s. Palanca r-nul
Călăraş şi prin unele şcoli datorită includerii în programul şcolar. Covoraşele alese
sunt cu o faţă „sculpturală” – facturală; buclată datorită căreia le-au numit recent
„covoraşe-masajor”. Popular ele s-au numit „sînii fetei”. Alesul în bumbi are loc pe
o sistemă complexă de fire ale urzelii, compusă din 8 fire întinse. Factura se
realizează după model cu fire de lînă groasă colorată în tehnica punctului de
cusătură „în urma acului pe cerc”. Covoraşele au o factură bombată, sunt
decorative cu aspect terapeutic.
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului
Ornamente traditionale moldovenesti.Motivul copacului

S-ar putea să vă placă și