Istoria Artelor

Arta plastică: ramuri, genuri. Importanța artelor plastice

în societate.
La începutul secolului al XVIII-lea, conceptul de arte plastice a început să fie
folosit pentru a se referi la cele mai importante arte și la utilizarea corectă a
tehnicii.

În prezent, artele plastice sunt clasificate în 7 discipline diferite, acestea sunt

muzică, sculptură, pictură, dans, literatură, arhitectură și cinema.
RAMURILE ARTEI PLASTICE
 PICTURA - arta plastică prin care sunt utilizate tuburile de culoare din ulei, acrilice, guașe, care se
realizează pe mai multe suporturi precum cele din lemn, pânză, perete.

•GRAFICA - arta plastică care are în principal tendința de a îmbrăca suportul folosit, hârtie în mod
uzual, în contraste variate de alb și negru, plin și gol, în creion, tuș, cerneală etc. 

•SCULPTURA - arta plastică prin care anumite suporturi, precum piatra, lemnul, fierul etc. care iau
forma dorită de autor prin scobire, lovire cu anumite unelte.

•GRAVURA - arta plastică prin care un suport plan linoleum, metal sunt săpate, incizate cu ajutorul
unor unelte speciale pentru a reprezenta o imagine dorită de autor prin linii de diferite dimensiuni și
adâncimi sau puncte
Pictura Sculptura

Grafica

Gravura Arta decorativa

Toate artele servesc cele mai mari arte - arta de a trăi pe pământ.
Bertolt Brecht

Arta este una dintre cele mai importante etape ale evoluției umane. Arta ajută o
persoană să privească lumea din diferite puncte de vedere. Ea este din ce în ce mai
îmbunătățită de om. În orice moment, arta a ajutat oamenii să-și dezvolte abilitățile, să
îmbunătățească gândirea abstractă.

Arta conține secretele istoriei vieții noastre. Arta este istoria noastră.

Arta formează calități intelectuale și morale, stimulează creativitatea și promovează

socializarea cu succes.
 Arta Egiptului antic
In Egiptul Antic s-a dezvoltat unul dintre cele mai vechi si de lunga durata centre de arta ale antichitatii.

Atat conditiile geografice cat si imprejurarile istorice ale Egiptului au fost favorabile dezvoltarii artei.

Egiptul este o regiune cu resurse naturale bogate. Din malul depus de revarsarile anuale ale Nilului se confectioneaza o caramida rezistenta. Colinele si
falezele care strajuiesc de o parte si de alta valea Nilului, sunt bogate in cariere de porfir, granit, diorit, alabastru, calcar, gresie si alte materiale de
constructie rezistente.

Desi in Egipt lemnul este rar si de esenta slaba, ca palmierul si unele specii de salcam, din regiunile nu prea indepartate ale Africii ecuatoriale se
importa abanosul, iar din Liban cedrul, lemnul de esenta tare, foarte pretuit pentru confectionarea mobilelor de lux pentru clasa conducatoare. De
asemenea din peninsula Sinai se importau aurul, argintul si arama, din care se lucrau podoabele.
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
 Arta Greciei Antice
Arta din Grecia antică a exercitat o mare influență asupra culturilor multor țări, în special în domeniul sculpturii și arhitecturii. Ea poate fi împărțită din
punct de vedere stilistic în patru categorii: geometrică, arhaică, clasică, si elenistică. Spre deosebire de alte popoare antice, grecii, prin arta lor
magnifică, au glorificat umanitatea
Grecii au fost un popor de negustori și navigatori care au fondat orașe în bazinul Mării Mediterane și al Mării Negre.
Putem împărți arta Greciei antice în mai multe perioade:
•Perioada arhaică (care cuprinde Cultura Minoică din Creta și Cultura Miceniană)
•Perioada clasică
•Perioada elenistică
După această perioadă, Grecia a fost cucerită de Imperiul Roman și în artă a apărut sinteza greco-romană despre care vom vorbi în articolul dedicat artei
romane.

Perioada clasică a artei grecești a fost în secolele V-IV î.e.n.

În această perioadă apare pentru prima oară conceptul de democrație și alte idei filosofice importante.
Este și perioada în care au trăit Pericle, Platon și Aristotel.
Aceasta e perioada în care s-au construit Parthenonul din Athena și Templul lui Zeus din Olympia.
 
Arta devine mult mai realistă. Vedem reprezentări care uimesc și astăzi.
Arta clasică gercească a devenit o sursă de inspirație și pentru alte epoci și curente artistice.
Cel mai celebru sculptor din această perioadă a fost Fidias. Se spune că statuile lui erau atât de bine realizate, încât unii chiar le confundau cu oamenii, dar din
păcate multe din operele lui au fost distruse în evul mediu de fanaticii ortodocși (care considerau că statuile sunt păgâne) și astăzi mai știm de ele doar din
descrierile antice.
Perioada elenistică începe cu sfârșitul domniei lui Alexandru Macedon în anul 323 î.e.n. și se termină în anul 146 î.e.n. când Imperiul Roman a cucerit Grecia.
În urma războaielor lui Alexandru Macedon care s-au întins din Grecia până în Egipt (la sud) și India (la est), diverse civilizații care trăiau în state separate au fost
aduse în contact unele cu altele și astfel s-a produs un sincretism cultural între aceste popoare.
Pe de o parte, cultura greacă ajunge pe alte continente și cele mai importante centre culturale de limbă greacă din această perioadă devin Alexandria (Egipt) și
Antiohia (Siria), dar pe de altă parte Grecia însăși primește influențe orientale.
Se continuă și se perfecționează stilul realist de redare a personajelor început în perioada clasică, dar se renunță la pozele oficiale și statuile devin mult mai expresive,
emoțiile umane fiind mai vizibile.

Click icon to add picture

Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
2 semestru

Click icon to add picture

Arta Romei Antice

 Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și
Etrusc
care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet
romanizată

Arhitectura- este dominata de constructii masive si severe: catedrale, manastiri, castele, fortificatii, realizate din piatra mai ales cu ziduri groase, turnuri inalte
si ferestre inguste.
Principalele caracteristici ale acestor constructii sunt: bolta in semicerc
Click icon to add picture
 Apeduct (pod), un pod care este construit pentru a transporta apa peste un obstacol, cum ar fi o râpă sau o vale.

Roma era deservită de 11 apeducte importante. Primul, Aqua Appia, construit în 312 î.e.n., avea doar 16 km lungime şi era aproape în
întregime subteran. Aqua Claudia, care s-a păstrat parţial până în prezent, a avut 69 km lungime, din care 10 km erau arce, unele dintre ele
având până la 27 m înălţime!
Pe măsură ce Imperiul roman se extindea, „apeductele au ajuns oriunde au ajuns romanii”, precizează cartea Roman Aqueducts & Water
Supply. Şi în prezent, cei ce călătoresc în Asia Mică, Franţa, Spania şi în nordul Africii pot admira aceste minuni antice ale ingineriei.

Teatrele romane derivă din și fac parte din evoluția generală a teatrelor grecești anterioare. Într-adevăr, mare parte din influența arhitecturală asupra
romanilor a venit de la greci, iar designul structural al teatrului nu a fost diferit de alte clădiri.

Colosseumul sau Colosseumul, cunoscut și sub numele de Amfiteatrul Flavian este un amfiteatru oval în centrul orașului Roma, Italia. Construit din beton și nisip.
Destinatia:Luptele de gladiatori
Prizonierii din războaie erau puși să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintre gladiatori si sclavi, uneori chiar si intre gladiatori
 si animale.
Intre anii 80-400 e.n. se estimează că și-au pierdut viața în Colosseum în jur de 300.000 oameni, alături de peste 1 milion de animale.
Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea cât și
statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției -
Colosseum.

Castrul roman.În planificarea orașului roman, un decumanus era un drum orientat spre est-vest într-un oraș roman, castrum (tabără militară)
sau colonie. Principalul decumanus era Decumanus Maximus, care lega în mod normal Porta Praetoria (într-un lagăr militar, cel mai apropiat de
inamic) de Porta Decumana (departe de inamic).
În Imperiul Roman, castra (forma de plural pentru castrum, castri, o fortificație) au fost taberele militare tipice ale romanilor. Aceste tabere erau
construite întotdeauna după niște tipare stricte, având două două alei principale: "Cardus Maximus", care străbătea tabăra de la nord la sud, și "
Decumanus Maximus", orientată de la est la vest, ele împărțind perimetrul în patru sferturi (cvartale). Cele două alei principale se terminau în
dreptul a patru porți. Forumul era localizat la intersecția celor două alei principale, Cardus Maximus și Decumanus Maximus.
 Apeduct

Click icon to add picture

Teatrul Roman
Click icon to add picture
 Colisseum

Click icon to add picture

Click icon to add picture
 Castrul roman

Click icon to add picture

 Arta Medievală
Arta medievală se întinde de-a lungul a peste 1000 de ani de istorie a artei în Europa, Orientul Mijlociu și nordul Africii. Ea include curente artistice și
perioade, arte naționale și regionale, genuri, renașteri, lucrări ale artiștilor.
Istoricii artei clasifică arta medievală în: arta paleocreștină, arta popoarelor migratoare, arta celtică, arta preromanică și arta romanică, arta gotică, arta
bizantină și arta islamică. În plus, fiecare „națiune” și cultură a Evului Mediu are stiluri artistice distincte care sunt studiate individual 

Arta paleocreștină este cuprinsă cu aproximație între anul 200 (înainte de care nu se cunoaște nici o formă de manifestare artistică a creștinismului) și anul
500, la inaugurarea unui stil pur bizantin. De-a lungul acestei perioade, artiștii au adoptat subiecte și metode specifice artei romane în pictură, mozaic și 
sculptură.
Arta bizantină se naște din ceea ce numim arta paleocreștină în jurul anului 500. În timpul crizei iconoclaste (730-843) marea majoritate a icoanelor au fost
distruse, astfel încât, pentru un studiu efectiv al acestei arte în zilele noastre orice nouă descoperire ascunde o mai bună înțelegere a acesteia. După
reluarea producției de icoane, din 843 și până în 1453, arta bizantină a suferit foarte puține adăugiri, în ciuda sau poate tocmai din cauza declinului lent al
Imperiului. Cu centrul artistic în Constantinopol, arta bizantină este deseori identificată după calitatea materialului folosit și a măiestriei artistului. Această
artă a atins apogeul prin monumentalele fresce și mozaicuri realizate în biserici sub formă de dom, (marea majoritate a acestora fiind pierdută, fie din cauza 
dezastrelor naturale, fie din cauza transformării bisericilor în moschee).
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
Click icon to add picture
 Arta Romanică Europeană
Stilul Romanic este arta caracteristică spațiului European Occidental din
sec XI-XIII cu arhitectura ca gen principal de manifestare. ARH este
dominata de programul religios Creștin.
ARTA GOTICA
Arta gotica
Stilul gotic, reprezinta o etapa a evolutiei artei intre sec.XII-XVI in care se produce o mutatie a formelor din perioada precedenta desemnata ca romanica, termenul
de ,,gotic” fiind sinonim cu barbar in perioada Renasterii italiene, sau ,,stil ogival” denumire provenita de la folosirea acelui element constructiv esential elaborarii
unor principii stilistice noi.
Spre deosebire de stilul romanic unic prin diversitatea sa, in care fiecare scoala se constituise intr-o experienta noua, stilul gotic evolueaza, adaptand experientele si
creeaza tipuri de cons-tructii ce vor servi ca modele.
Aria de raspandire a arhitecturii gotice este aproximativ aceeasi cu cea romanica, cuprinzand tarile Europei centrale (Franta, Anglia, Germania, Spania) cu exceptia
Italiei unde a fost mai slab reprezentat.
Cronologia zonala a artei gotice este data de anumite aspecte ce tin de morfologia formelor, principiile structive fiind aproximativ aceleasi: astfel pentru Franta stilul
gotic este periodizat in functie de dimensiunea si modenatura ferestrelor in:
timpuriu sau lanceolat (Chartres, Laon)
matur sau reionant (Notre Dame din Paris)
tarziu sau flamboaiant (Amiens)
In Germania arhitectura gotica a durat cel mai mult, periodizarea fiind:
goticul timpuriu sau franc
goticul dezvoltat sau inalt
goticul tarziu (suprapus Renasterii)
1. Arhitectura militara si civila
in contact cu arhitectura defensiva din Orient (in urma cruciadelor), se inlocuiesc cateva aspecte formale ale arhitecturii militare occidentale: turnurile prismatice ale
fortificatiilor sunt rotunjite la colturi pentru a se avea camp de tragere continuu.
aparitia unor sisteme defensive: machicoulis (pentru aruncarea lichidelor fierbinti) fortificatiile se intaresc cu ziduri mai groase, apare barbacana la
portile principale de acces
apar elemente de urbanism noi: orasele sunt fortificate (burguri) (Carcassonne, Franta, Fig.1, Castel del Monte, Italia) se reduce dimensiunea strazilor care sunt
paralele delimitand o piata centrala loc de ridicare a bisericii parohiale sau a catedralei in cazul unui oras mai mare.
biserica hala: tip intermediar intalnit in partea de vest a Frantei (biserica romanica Notre-Dame de la Couture o hala cu trei nave egale datand din sec. XI este

transformata intr-o biserica sala cu calote pe nervuri sexpartite, (Sf. Petru din Poitiers, catedrala din Upsalla, Suedia, Sf. Elisabeta din Marburg, catedrala din

Paderborn, Germania etc.)

tipul central: (biserica Fecioarei din Trier, Germania)

tipul sala: cu doua nave (catedrala din Geneva)

tipul basilical: cu o dispozitie planimetrica complexa ce dezvolta o orientare pe axa est-vest, baza de plecare a stilului o constituie constructia bisericii abatiale

de la Saint–Denis unde abatele Suger initiase intre 1137-1144 ridicarea unui edificiu ce cuprindea narthex cu doua turnuri pe fatada de vest, trei nave, un

transept, corul amplu menit adapostirii unui numar mare de clerici jurat de deambulator cu sapte capele reionante, cripta.

planul basilical cu cinci nave (catedrala Notre Dame din Paris), in interior sistemul structiv prezinta coloane  pentru o degajare a perspectivei (Fig.4)