Scurt istoric al covoarelor

Ţesutul covoarelor în Basarabia

Arta covorului popular moldovenesc e adînc originală şi autentică prin tradiţiile sale. Ea a adus cu sine din secol în
secol motive originale străvechi cu anumite mesaje. Covoarele secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea
numite peste hotare şi „covoare vechi basarabene” demonstrează un înalt nivel artistic, rădăcinile căruia au fost
cultivate cu mult înainte. În această perioadă se evidenţiază trăsăturile tradiţionale, caracteristice covorului
moldovenesc, reflectate în ornamentică, compoziţie şi colorit. Privind ornamentica, cel mai simplu
ornament îl constituie dunga (vrasta), simple dungi în culori diferite care străbat
suprafaţa lăicerului de la o margine la alta. Prin alesătură se ajunge treptat la motive mai
complicate ca rombul, steaua. Aşa au apărut scoarţele cu "rombul", rombul reprezentând
motivul solar, motiv îndrăgit de ţesătoarele din întreaga Moldovă şi nu numai. Varietatea
în care ţesătoarele reuşesc să prezinte motivul rombului în covoare, constituie o
adevărată artă ce dă valoare acestor ţesături. Deosebit de valoroase sunt şi covoarele
îm decorul cărora apare motivul "pomul vieţii" sub diferite forme.
 I Istoria si evolutia covorului moldovenesc

1.Originea tesutului pe vertical

Arta confectionarii t extilelor a existat înca din cele mai vechi timpuri, fiind descoperite
mărturii istorice care atestă acest fapt.
Dovezile privind originea şi primele faze ale ţesutului pe teritoriul ţării noastre se pierd în negura
timpului şi sunt evidenţiate cu ajutorul scrierilor vechi şi a săpăturilor arheologice. Astfel, în
secolul V î.e.n.. istoricul grec Herodot consemna în „Istoriile” sale următoarele: „Tracii cultivă
în ţara lor cânepa din care îşi fac haine care aduc foarte mult cu cele din in; cine nu este obişnuit
cu ea nici nu poate deosebi dacă e vorba de in sau cânepă, iar cine nu a văzut niciodată cânepa
îşi închipuie că hainele sunt chiar din in”. In acelaşi sens cercetătorul polonez Ştefan Szuman
arată în scrierile sale că pe un vas grecesc din secolul IV î.e.n. este un desen care înfăţişează un
războinic trac călare având pe umeri o ţesătură simplă vărgată. Se pot asocia aici şi informaţiile
pe care le furnizează imaginile de pe Columna lui Traian de la Roma şi de pe monumentul de la
Adamclisi După îmbrăcămintea dacilor, se poate deduce existenţa la aceştia a unor ţesături
întrebuinţate pentru diferite piese de port. Astfel pe ambele monumente este reprezentată cămaşa
bărbătească, sau veşmântul despicat în părţi, confecţionată dintr-o ţesătură produsă cel mai
probabil din fire de in sau cânepă, ce se purta peste iţari. Ţesăturile realizate de geto-daci erau de
diferite calităţi. Se afirmă acest lucru deoarece cămaşa bărbătească ce apare pe Columna lui
Traian are încreţituri la mâneci, încât se poate trage concluzia că ţesătura era suficient de subţire
pentru a putea fi încreţită, iar încreţiturile să fie vizibile pentru a fi redate în sculptură. Pe lângă
ţesăturile de in şi cânepă geto-dacii produceau şi ţesături de lână din care îşi confecţionau
veşminte cu specific local. Aceste veşminte au fost adoptate ulterior şi de romani.
Deşi nu s-a făcut nici o descoperire de ţesături din vremea dacilor, sau mai veche, se poate forma
o imagine asupra materiei prime care a stat la baza obţinerii ţesăturilor precum şi a diferitelor
calităţi de ţesături realizate de aceştia. Mărturiile arheologice şi scrierile istorice atestă faptul că
pe teritoriul ţării meşteşugul ţeserii s-a practicat din vremuri străvechi, iar transmiterea lui s-a
făcut din generaţie în generaţie odată cu perfecţionarea tehnicii de lucru. Cu privire la modul de
lucru cunoaştem puţine aspecte. Elementele arheologice ne sugerează o imagine asupra unor
unelte, instrumente sau a unor părţi componente ale războiului de ţesut. în majoritatea aşezărilor
geto-dacice s-au descoperit greutăţi din lut ars sau pietre de formă bitronconică, sferică,
circulară, plată sau inelară, care serveau la întinderea firelor de urzeală pe războiul de ţesut
vertical.
Analiza veşmintelor personajelor de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul de la Adamclisi
sugerează informaţii şi asupra lăţimii ţesăturilor realizate de geto-daci şi, implicit, despre lăţimea
de lucru a războiului vertical folosit Astfel iţarii reprezentaţi pe cele două monumente prezintă o
croială specifică pusă pe seama lăţimii reduse a ţesăturii. Din acelaşi motiv cămaşa purtată de
femei se confecţiona din patru foi de ţesătură.Textilele confectionate pe vertical au un istoric
bogat, dar doar o parte din acesta este cunoscut. Ceea ce stim este ca tesutul vertical a
fost precedat de impletire, a carei .. este foarte veche si dateaza de mii de ani.
Impletirea a inceput cu schitarea simplelor covorase si cosuri din iarba, trestie, frunze si
alte materiale naturale.
Faptul că ţesutul îşi are originea în tehnica împletitului rezultă si din faptul,ca prima formă a
războiului de ţesut este similară cu cea a ramei de împletit. Această formă este întâlnită şi astăzi
în unele regiuni, fiind folosită la împletirea rogojinilor. Descoperirile arheologice şi
documentele din diferite epoci atestă existenţa războiului vertical alcătuit din doi stâlpi de lemn
care se fixau cu un capăt în pământ şi erau consolidaţi la partea superioară printr-o bară
transversală.

Variante de razboi manual vertical primitiv

Firele de urzeală suspendate de bara transversală erau tensionate cu greutăţi legate la partea
inferioară a acestora. Printre firele de urzeală astfel întinse se introducea, cu mâna sau cu
ajutorul unui beţişor, firul de bătătură de o singură culoare sau diferit colorat obţinându-se
diferite categorii de ţesături. Firul de bătătură era îndesat local cu ajutorul unui băţ astfel încât
ţesătura rezulta cu o compactitate reduşi şi neuniformă. Ţesătura se constituia fie în partea
superioară a ramei, când firele de urzeală erau tensionate cu greutăţi, fie în partea inferioară,
când firele de urzeală erau fixate la ambele capete. Având în vedere înălţimea războiului vertical
primitiv, care este corelată cu înălţimea omului, lungimea ţesăturii rezultată pe acesta este
limitată la 1 - 2 m. Totodată, neuniformitatea tensionării firelor de urzeală se reflectă
corespunzător în aspectul neuniform al ţesăturilor produse.

Chiar şi pe această formă primitivă a războiului ţesătura se realiza în linii generale după aceleaşi
principii care se folosesc şi astăzi.

Important este faptul că, prin inventarea războiului, ţesutul a devenit o îndeletnicire obişnuită a
omului prin care îşi rezolva una din necesităţile elementare de protejare a corpului de factorii de
mediu (frig, arşiţă, ploaie, vânt). Dintre realizările tehnice ale începuturilor omenirii
descoperirea tehnicii ţeserii se consideră de importanţă mai mare decât descoperirea tehnicii de
topire a minereurilor şi de prelucrare a metalelor. Documentele arheologice atestă faptul că
oamenii produceau, cu câteva mii de ani înaintea erei noastre, fire din fibre liberiene şi din fibre
de origine animală, pe care le transformau în ţesături. În acest sens dintre descoperirile făcute
trebuie menţionate cele din vechiul Egipt, care au scos la iveală resturi de ţesături precum şi o
pictură datând din anul 3000 î. e. n. ce reprezintă două femei în faţa unui război de ţesut vertical
cu formarea ţesăturii în parte inferioară.

Femei lucrand la razboiul vertical

Totodată, la Theba au fost descoperite reprezentări plastice de modele ale unor războaie
orizontale datând din anul 2000 î. e. n., la care sulul de urzeală şi sulul de ţesătură erau fixate în
pământ cu ajutorul unor ţăruşi. În acest fel se poate aprecia că în paralel cu războiul vertical
oamenii din Egipt foloseau şi războiul orizon. Concomitent războiului vertical i se aduc o serie de
perfecţionări. Documente și reprezentări din jurul anului 1000 atestă existenţa unor modele de
războaie verticale la care urzeala nu mai este întinsă cu pietre ci este trecută peste bare
orizontale iar ţesătura se formează în partea inferioară.
Această formă de război a fost preluată mai târziu la producerea goblenurilor şi de aceea a primit
denumirea de război pentru goblen. În forme similare este folosit şi în perioada actuală

Arta teserii s-a dezvoltat si in multe alte parti din lume, inclusiv Europa si parti din America.
Tesatorii au inceput sa foloseasca nuante de culoare naturale si treptat au ajuns sa foloseasca
tesaturi naturale.

Dezvoltarea industriei de matase din China, broderiile si designul complex, dar si dezvoltarea
celui mai performant razboi de tesut si tehnici de tesaturi au facut din carpete adevarate opere de
arta. S-a trecut de la necesitate la arta.
Comerciantii italieni au adus prima data carpete in Europa, unde au fost agatate pe pereti si
folosite in loc de tablouri. In 1600, in Franta s-a dezvoltat o adevarata organizatie de tesatori si
Anglia a urmat-o rapid. Anul 1700 a marcat intrarea Angliei in industria producatoare de
carpete, si in 1830 o buna parte din productia de lana din Anglia era folosita pentru covoare.

, atunci cand noi modele urmeaza sa fie produse, ele sunt lucrate mai intai in tipare, uneori pe
cartoane mari, pe care ochiurile sunt indicate prin patrate, fiecare vopsite in culoarea
corespunzatoare; uneori pe panza ieftina, design-ul intregului covor fiind marcat prin coasere cu
ata de diferite culori, in spatiile de imbinare.
Totodată, după calitatea firelor descoperite, se presupune că erau bine cunoscute toate etapele de
pregătire a firelor pentru ţesere.

Cineva ne poate zice că, în multe locuinţe de la sate, dar şi în oraşe, pot fi văzute covoare cu
culori de roz aprins sau flori roşii şi violete cu frunze de un verde pronunţat pe fon negru. Ar
apărea întrebarea, ce fel de nuanţe pastelate, liniştite ar fi acestea!

Răspunsul ar fi că, specialiştii impart dezvoltarea ţesutului de covoare moldoveneşti în două

perioade: cea veche şi cea modernă – perioada de decădere a acestei arte, care a luat naştere la
sfîrşitul sec.19, considerînd că acestea – sunt două diferite, deşi se pare că această artă datează
de mai multe veacuri. Pe lîngă faptul că au început a se folosi vopselele de anilină, care au
schimbat coloritul, în ornamente a apărut influenţa covoarelor orientale, au apărut modele cu
ornamente lipsite de desene ajurate, rafinament, gust şi fantezie.

Exista dovezi ca s-au tesut carpete in Mesopotamia antica, Turcia si Egipt din lana si bumbac.
Mongolia si China sunt, de asemenea principalii jucatori in industria textila si, pe de alta parte,
pastorii nomanzi si tesatorii chinezii au fost printre primii care au dezvoltat si au tesut carpete de
lana. Arta teserii s-a dezvoltat si in multe alte
parti din lume, inclusiv Europa si parti din America. Tesatorii au inceput sa foloseasca nuante de
culoare naturale si treptat au ajuns sa foloseasca tesaturi naturale.

Dezvoltarea industriei de matase din China, broderiile si designul complex, dar si dezvoltarea
celui mai performant razboi de tesut si tehnici de tesaturi au facut din carpete adevarate opere de
arta. S-a trecut de la necesitate la arta.
Comerciantii italieni au adus prima data carpete in Europa, unde au fost agatate pe pereti si
folosite in loc de tablouri. In 1600, in Franta s-a dezvoltat o adevarata organizatie de tesatori si
Anglia a urmat-o rapid. Anul 1700 a marcat intrarea Angliei in industria producatoare de
carpete, si in 1830 o buna parte din productia de lana din Anglia era folosita pentru covoare.

Primul razboi de tesut pe aburi a aparut in 1787, si apoi in 1876, inventarea razboiului de tesut
Axminster, o masinarie care permite folosirea nelimitata de culori si modele a marit productia de
covoare. Aparitia pe piata a fibrelor sintetice a revolutionat industria producatoare de covoare si
achizitionarea lor a devenit mai usoara, rapida si cel mai important, acestea sunt ieftine.
(26.06.2011)
Istoria covoarelor orientale

Covorul Oriental, asa cum a fost mult timp inteles, este o expresie cu sens limitat. Acesta a
insemnat doar un acoperamant de podea. Numai in ultimii ani, tesatura orientala, asezata pe
podea, a fost denumita prin orice alt termen decat acela de covor, indiferent de dimensiunile sale
sau de masura in care acopera aproape in intregime suprafata podelei sau apartamentului.

Nu exista pana acum, se pare, niciun mijloc de stabilire a originii acestor tesaturi ca fiind mai
vechi decat cele egiptene. Vrand, nevrand, certitudinea se opreste acolo pana ce vor aparea noi
indicii care sa ne dezvaluie clar o civilizatie mai veche decat cea din valea Nilului. Dar acolo
tesatorul, laborios, ca si cel de azi, a impletit firele sale in aceleasi forme mistice, universale, care
vin acum in covoarele expediate din Smirna si Istanbul. Negustorii levantini, daca ii vei intreba
despre covoarele din Damasc sau Bagdad, vor ridica din umeri si vor da din cap in semn de
negare, dar multe maini iscusite au lucrat odinioara la razboaiele de tesut din aceste orase, iar
tesaturile din Teba, Tir, Memphis si Sidon, fara indoiala, au valorat la un moment dat aproape
greutatea lor in aur.
In urma cu 350 de ani au fost infiintate in Franta primele razboaie de tesut pentru “covorul
turcesc”, pentru ca mai apoi acestea sa devina lideri in toate artele. An dupa an, in secolele ce au
urmat, torcatorii au tors si vopsitorii si-au amestecat vopselele, iar tesatorii au lucrat rabdatori la
razboaiele de tesut in multe tari. Epoca de fier a inventat masinile pentru a face munca
nenumaratelor degete, iar designerii, pe care cele mai bune scoli de pe doua continente ii puteau
oferi, au produs modele superbe pentru aceste masini, in speranta de a cuceri aprecierea si
favorurile intregii lumi. Totusi, tesatori din Daghestan, Kirman, Sehna, Kurdistan si Tabriz inca
tes in fata cadrelor lor primitive cele mai splendide tesaturi de pe glob, iar Occidentul asteapta cu
nerabdare piesele lor.

, atunci cand noi modele urmeaza sa fie produse, ele sunt lucrate mai intai in tipare, uneori pe
cartoane mari, pe care ochiurile sunt indicate prin patrate, fiecare vopsite in culoarea
corespunzatoare; uneori pe panza ieftina, design-ul intregului covor fiind marcat prin coasere cu
ata de diferite culori, in spatiile de imbinare.

Totodată, după calitatea firelor descoperite, se presupune că erau bine cunoscute toate etapele de
pregătire a firelor pentru ţesere.

Trebuie menţionat faptul că covoarele ţesute manual se lucrau nu doar în gospodăriile ţărăneşti.
Una din primele manufacturi europene de producere a covoarelor de vînzare – cu mult înainte de
apariţia fabricilor de covoare – au apărut anume la noi. Acestea se deschideau pe lîngă mănăstiri
şi curţi boiereşti.

În documentele secolelor XIV – XV pot fi găsite menţiuni despre atelierele de filatură şi ţesetorie,
care aparţineau moşierilor. În sec. XIX covorul basarabean de lînă a primit recunoaşterea criticilor
de artă, ca o adevărată operă a creaţiei populare. De la începutul sec. XIX în Basarabia se
organizau expoziţii de covoare, ţesute atît în ateliere cît şi în condiţii de casă. Cele mai bune erau
prezentate la expoziţiile din Rusia, Cracovia, Viena, Paris, Geneva. Acestea au completat
colecţiile particulare, au devenit exponate ale muzeului de etnograie de la Sankt-Petersburg.
Expediţiile etnografice din perioada anilor 1905-1927 au adunat exemplare interesante pentru
mizeul din Chişinău. O parte a colecţiei a fost pierdută în anii celui de-al doilea război mondial, o
parte a fost reîntoarsă în patrie, şi acum la Muzeul Naţional de etnografie şi istorie naturală pot fi
văzute covoare ţesute de străbunicile noastre.

Spre deosebire de arta confecţionării de covoare la alte popoare, la moldoveni de

producerea lor s-au ocupat numai femeile, bărbaţii luînd parte numai la unele operaţii de
pregătire a materiei prime. Însuşi procesul lor de confecţionare e foarte migălos, fiindcă
desenul ce execută prin numărarea permanentă a firelor de urzeală şi băteală. Prin
urmare deosebim: covoare netede cu 2 feţe, netede cu o faţă, flauşate cu noduri legate,
covor cu laţuri ridicate, facturale „alese în bumbi” ş.a.
Cît priveşte particularităţile tehnico-decorative ale covoarelor e necesar să menţionăm
că denumirea procedeului de lucru „a alege la covor” este, tehnică numită în nordul şi
centrul Moldovei, datorită faptului că covorul se creează ca şi o pictură, numai că se
lucrează cu fire scurte de lînă, „se alege fir cu fir” și se obține covor pe două feţe
deopotrivă. Datorită tehnicii desăvîrşite, decorului original, palitrei calde obținute din
coloranți naturali, fiind alese neted cu două fețe identice, covoarele vechi moldoveneşti
au devenit cunoscute la expozițiile de peste hotare sub denumirea de „covoare
basarabene”.
În sudul Moldovei are loc „ţesutul şi alesul covoarelor” în 3 iţe, care au numai o singură
faţă.
În Moldova peste tot s-au produs covoare manuale, dar necătînd la un şir de elemente
comune legate de colorit, ornament, mărime, proporţii, funcţii, ele nu sînt identice după
tehnica de confecţionare şi caracterul ţesăturii. În centrul şi nordul republicii covoarele se
aleg neted dea-ntregul 1 m 50 – 2 m 50 lăţime cu două feţe pe o unealtă verticală –
„război”, „cărîngi”, „druci”, iar în raioanele de sud – pe „stative” orizontale, numit „război”.
Folosirea a două tipuri de unelte de ţesut diferite, demonstrează că şi covoarele se
deosebesc prin modul de confecţionare şi factura ţesăturii. Covoarele de la sud sînt
cusute din 2, 3 părţi, sînt cu o faţă care e mai puţin deasă se vede urzeala şi e moale, pe
cînd covoarele din raioanele de nord şi partea centrală a republicii sînt alese pe războiul
vertical şi sînt bătute bine cu un pieptene greu de lemn. Astfel ţesătura lor e netedă,
densă şi e cu două feţe, utilizînd pentru un covor de 3 m x 2m la nord – 10-15 kg lînă, iar
la sud pentru aceiaşi mărime – 6-7 kg. Prin urmare, ţinem să menţionăm că nordul şi
centrul „alege pe fire” covoarele, iar sudul ţării „ţese şi alege”, fiindcă se trece un fir de
băteală din capăt pînă în capăt, apoi în alt rînd se alege numai porţiunea desenului.
Alesul covoarelor a apărut şi s-a diferenţiat ca o ramură bine dezvoltată a industriei
casnice textile, dar în unele sate pe lîngă mănăstiri şi curţile boiereşti se organizase
ateliere meşteşugăreşti de ţesut şi ales covoare la comandă sau pentru vînzare. Printre
acestea au fost: satul Tabora, Răciula (r-nul Călăraşi), s. Vărzăreşti (r-nul Nisporeni), s.
Rudi (r-nul Donduşeni) ş.a.
Deşi pe parcursul secolelor arta covorului moldovenesc şi-a cristalizat şi perfecţionat un
şir de deprinderi tehnice şi procedee artistice, care sînt în dependenţă unele de altele,
constatăm faptul, că pînă astăzi covorul moldovenesc e ales cu mîna „fir cu fir”,
„mutătură cu mutătură”, „scăritură cu scăritură”, după izvoade-model aşa, cum se alegea
şi în trecut. O tehnică mai înaintată, ce grăbeşte şi uşurează unele procedee de ales a
covoarelor – facerea rostului, o întîlnim în raioanele Rîşcani, Donduşeni, Drochia, Orhei.
De exemplu, dacă în trecut la un covor mare (război) de 3,5 m x 2,5 m lucrau împreună
3 femei, făcînd rostul cu mîna şi-l alegeau în 3-4 luni, astăzi aşa covor se alege de 3-4
femei într-o lună de zile, rostul fiind făcut de unele detalii auxiliare.
Cercetările etnografice evidenţiază unele etape în dezvoltarea covorului popular: secolul
al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea, căreia i se spune perioada „covorului
vechi basarabean” – perioada de înflorire a artei covorului şi altă etapă, care intervine la
sfîrşitul secolului al XIX-lea şi se caracterizează cu începutul unor influenţe şi schimbări
în decorul, cromatica şi proporţiile covoarelor – perioadă de decădere şi modificare
radicală a decorului covorului popular moldovenesc.
Dezvoltarea în masă a alesului de covoare îndeosebi în secolul al XVIII-lea - I jumătate
a secolului al XX-lea era stimulată de un şir de factori, respectarea cărora era cerută de
tradiţiile populare. Covorul este obiectul tradiţional de bază în amenajarea locuinţei
populare. Pe parcursul secolelor în corespundere cu interiorul locuinţei tradiţionale s-au
stabilit un şir de tipuri de covoare respectiv funcţia pe care o ocupa şi caracterul tehnico-
decorativ: covoare mari de perete, păretare alese, lăicere alese, grindare, covoare de
podea, covoare de nuntă. Fiecare din ele avea o anumită funcţie, corespunzător căreia
avea mărimea şi ornamentul tradiţional respectiv. În fiecare grupă deosebim un şir de
variante tipologice şi zonale.
Covoarele de perete (război, scoarţă, covor chilim) sînt mari (3-4 m x 1,8-2,5 m ) în
mediu şi cel mai frumos şi mai bogat ornamentate. Ele sînt atîrnate pe pereţii centrali din
casa mare sau odaia de locuit. Păretarele alese sînt covoraşe mai înguste 3-6 m x 0,8-1
m, cu figuri geometrice sau vegetate stilizate, care erau atîrnate pe perete, mai jos de
covoarele mari, pînă în dreptul pervazului, îmbrăcînd pereţii casei de jur împrejur. Atît
războiul cît şi scoarţa, covorul şi chilimul sînt alese neted, însă fiecare din ele au diferite
compoziţii ornamentale, tehnica de ales are unele particularităţi (ales legat între fire, ales
legat în jurul unui fir de urzeală, ales dezlegat). De exemplu scoarţa era aleasă neted,
dar avea în ţesătură mici găurele, spărturi transparente.
Lăicerele alese cu lungimea de 2,5 – 3 m şi lăţimea de 1-1,5 m cu decorul cu vrîste sau
combinate cu motive geometrice, vegetale stilizate servesc pentru aşternutul paturilor,
acoperirea peretelui în dreptul patului, şi de aşternut podeaua.
Casa veche moldovenească avea grindă, pentru înfrumuseţarea căreia serveau
covoraşe înguste, (de 4-5 m x 0,5 m) frumos ornamentate, numite „grindare”. Pentru
podea serveau covoare cu ornamente geometrice ţesute şi alese mai simple.
În zona centrală a Moldovei de rînd cu covoarele netede a fost răspîndită grupa de
covoare cu factura buclată, în formă de „nasturi”, fiind numit acest tip de covor – „covor
ales în bumbi”, „covor brodat”, „covor – sînii fetei”. Tradiţiile lui au fost dispărute în
secolul al XIX-lea şi reluate în ultimii zece ani, fiind îmbunătăţită tehnica de lucru şi numit
simbolic „covor-pentru masaj”. Un centru de confecţionare a acestor covoare se află în
s. Palanca, r-nul Călăraşi.
În prezent mai des întrebuinţate sînt covoarele mari de perete, cele pentru podea şi
lăicerele, ce se folosesc ca aşternuturi pe paturi, scaune lungi – „osloane”, păretarele
utilizate în odaia de locuit, sau mai jos de covorul de perete din casa mare ş.a.
Istoria multiseculară a „alesului” covorului şi-a asumat pe parcurs un şir de tradiţii,
superstiţii, legate nemijlocit de acest gen artistic frumos şi important. Finisarea alesului
unui covor e o mare sărbătoare a familiei, a meşterițelor. Ele sînt mulţumite cu bani,
cadouri. Se găteşte o masă bogată de bucate şi băutură, sînt invitaţi vecini, rude. Se
alege cine din tineri va dormi primul pe covorul nou ales, acela „va visa ursitul, va vedea
visuri reale”.

Covoare naturale: bambus, sisal, berbera, fibre din coaja nucilor de cocos - Despre oameni, natura,
covoare, petrol si razboi si legatura dintre ele.

Unul din motivele izbucnirii razboiului din Irak a fost mai mult sau mai putin productia naturala de petrol.
Dar ce legatura are acest lucru cu covoarele sau in special cu covoarele naturale?

Materialele sintetice, precum polyesterul, constau si din petrol. Natura ne ofera o sumedenie de materiale
din care pot fi confectionate covoare de calitate superioara: bambus, sisal sau pur si simplu lana, dar si
materiale din hartie, tesatura de iuta sau fibre din coaja nucilor de cocos.

Aceste covoare din materiale 100% naturale sunt cu mult peste calitatea materialelor chimice si au o
rezistenta mai mare. Cele chimice sunt produse in masa, sunt rezultatele prelucrarilor din fabricile industriei
chimice, care lucreaza cu petrolul, si abia apoi cele ale bransei de textile.

In tarile asiatice si in cele in curs de dezvoltare covoarele sunt confectionate de catre oameni care depun
un efort fantastic in conditii grele, o munca de sclav.

Covoarele din materiale naturale sunt mult mai sanatoase, nu se murdaresc atat de repede si sunt mult
mai bune pentru persoanele cu alergii. In trend sunt produsele ecologice, dar nu este vorba numai despre o
moda, ci de un mod sanatos de viata.

Covoarele din bambus

Planta creste pe toate continentele, exceptand Europa si Antarctica. Recunoscuta pentru productia de
bambus ramane insa China. Aceasta planta este folosita pentru construirea locuintelor sau pentru
confectionarea instrumentelor muzicale. Pentru parchet si covoare acest material natural se foloseste abia
de cativa ani.

Acestea sunt confectionate din lemnul tare, desi din punct de vedere biologic bambusul face parte din
familia ierburilor si nu din cea a arborilor. Din punct de vedere chimic, acest material este un lemn tare,
datorita cantitatii de 70% de celuloza. Lemnul de bambus este foarte deschis la culoare, dar acest lucru
difera si variaza in functie de sortiment, de varsta si de timpul recoltei. Astazi acest material poate fi vopsit
in cele mai tari sau cele mai pastelate culori, in functie de gustul fiecaruia.

Bambusul este materia prima care creste cel mai repede din lume. O astfel de planta creste zilnic pana la
30 cm.

Covoarele din sisal

Alaturi de cele din bambus si cele din fibrele nucilor de cocos, covoarele din sisal fac parte din categoria
textilelor naturale si incep sa cucereasca piata. Fibrele robuste reprezinta garantia rezistentei pe termen
lung, dar si a calitatii superioare. De asemenea acestea pot fi confectionate si vopsite cu orice culori si
orice modele pentru a fi in pas cu moda.

Covoarele din berbera

Acestea sunt confectionate manual din lana naturala. Covorul din berbera asigura atat o amenajare
placuta, moderna, confortabila a incaperii, dar are si un rol important in mentinerea caldurii in incapere, dar
si reglarea temperaturii acesteia.
Tesaturi de uz casnic

In aceasta categorie intra traistele si desagii, care prin forma, cromatica si decoratii indica satul din care
provine cel care le poarta. Sunt confectionate din lana fina in Maramures, Sibiu si nordul Moldovei si din par

de capra in Arges Covoarele pot fi confectionate manual sau cu masina. În

conditii casnice covoarele sunt tesute pe un razboi vertical sau
orizontal.

Dupa tehnica alegerii ornamentului, sunt deosebite mai multe

tipuri de covoare:

 netede (razboi, chilim, scoarta, laicer, polog, paretar)

 tesute prin încrucișarea firelor de urzeala cu cele de batatura;

 paroase (cerga, niturca);

 executate din lanturi sau smocuri de fire de lana;

 fixate prin noduri de firele urzelii.

II
Materiale şi tehnici de lucru

Materia prime utilizate în meşteşugul ţesutului au fost inul, cânepa şi lâna, materii prime
prelucrate în gospodăriile proprii. Din in şi cânepă se ţesea pânză din care se
confecţionau diferite piese de port (cămăşi bărbăteşti şi femeieşti, ştergare de pus pe
cap) şi piese pentru împodobit interiorul casei (ştergare, prostiri de pus la marginea
patului şi pentru acoperit hainele de pe culme), feţe de pernă, feţe de masă, perdele.
Lâna era folosită la ţesutul textilelor de interior (lăicere, scoarţe, paretare ş.a.) şi la
confecţionarea obiectelor de port (sumane, catrinţe, brâie, bârneţe, traiste ş.a.)

De amintit faptul că în sec. al XIX-lea, la ţesutul scoarţelor, urzeala era din păr extras din
lână, care prezenta anumite calităţi: rezistent, elastic, se torcea cu multă uşurinţă. Se
acordă mare atenţie firului de urzeală, acesta reprezentând "scheletul" oricărei ţesături.
Ca băteală se folosea cănura, lână moale care se torcea în furcă, mai groasă, mai puţin
răsucită, ceea ce permitea şi o vopsire mai uşoară. Din sec. al XX-lea părul a fost înlocuit
cu bumbac sau cânepă. Meşteşugul propriu-zis al ţesutului - încrucişarea urzelii cu
băteală - s-a păstrat până în zilele noastre.

În funcţie de materia primă folosită, corelat cu destinaţia prosusului, firele de urzeală şi

de bătătură suportau un lung proces de prelucrare. Astfel, pentru realizarea produselor
din lână, după tunderea oilor, urmează spălatul lânii, scărmănatul, dărăcitul, pieptănatul
prin fusălăi şi torsul. Se foloseau în acest scop unelte cunoscute: piepteni, fusălăi, fus,
drugă, răşchitor, letcă, vârtelniţă şi altele. Astfel pregătită lâna se trecea la ţesut.

Tipul de război de ţesut a fost cel orizontal, denumit local, stative. Acestea au ca
principale părţi componente: sulul de urzeală, fusceii, iţe, spată, vătală, sulul de ţesătură,
călcătorii, scripeţi, lopăţică, slobozitorul. Fiecare din aceste piese componente au un rol
bine definit şi nu poate fi înlocuit indiferent de destinaţia ţesăturii ce urmează a se realiza.
Ca operaţii pregătitoare ţesutului propriu zis sunt: urzitul - pe urzitor, învelitul - pe sulul de
urzeală, năvăditul - prin iţe, spată şi prinderea de sulul de ţesătură. Firele de bătătură
sunt pregătite în funcţie de materia primă şi destinaţia produsului, pe formate cu ajutorul
cărora se inserează în urzeală, conform dispoziţiei date de operaţia de năvădit.

Scoarţele sunt ţesute în două iţe, iar lăicerele în două sau patru iţe. Sistemul cel mai
simplu de ţesut, cel în două iţe, s-a complicat prin alesătura care oferă posibilităţi mai
mari de ornamentaţie a ţesăturii. Motivul de alesătură este izolat şi apare distanţat pe
suprafaţa fondului sau poate fi îmbinat cu alte motive. Ţesătura prin alesătură se
realizează prin trei sisteme: ţesătura în găurele, ţesătura legată şi ţesătura " prin şi peste
fire".
Oricat ar pretinde unii designeri ca nu mai sunt la moda covoarele si ca nu mai sunt
necesare intr-o locuinta, senzatia pe care o ai atunci cand calci cu talpile goale pe un
covor din lana nu poate fi regasita atunci cand pasesti pe un parchet, oricat ar fi el de
scump si modern. Asa ca, scoartele pentru podele raman unele dintre cele mai bine
vandute articole de amenajari interioare. Pana la urma, covoarele au fos inventate
inaintea oricarui alt obiect de uz casnic.
La inceput, oamenii teseau invelitori din plante, apoi au inceput sa teasa invelitori si
covoare din lana animalelor. Utilajele de tesut au evoluat
incet in razboaie din lemn, iar lana si matasea au inceput,
treptat, sa fie vopsite cu coloranti naturali extrasi din plante.
Tesaturile pentru locuinte s-au regasit la popoare antice cum au fost romanii, grecii,
dacii, persii, armenii, chinezii, popoarele turce, egiptenii sau aztecii. Popoarele nomade
ale Asiei Centrale au fost primele care au tesut covoare pentru a feri locuintele lor -
corturile - de intemperii si pentru a atenua efectele diferentelor de temperatura ale
climatului continental.
Trecerea la o viata sedentara a determinat dezvoltarea unor preocupari artistice, covorul
devenind un important element decorativ. Incepand, in special, din a 2-a jumatate a
secolului XIX, ca urmare a cererilor tot mai mari pe pietele Europei si Americii, arta
covoarelor orientale a iesit din vechiul cerc strict casnic si a devenit o industrie
importanta.
.

In ghid sa apara rubricile: stiati ca... atentie! Sfat pentru voi.. Calitati benefice
pentru sanatate:

 Covorul de lana este non-toxic, non-alergic si nu este un mediu

propice pentru dezvoltarea bacteriilor

 Umiditatea marita a lanei reduce electricitatea statica si riscul de

electrosoc

 Covorul de lana purifica aerul din incapere, curatandu-l de

contaminatori comuni.

Covoarele pot fi confectionate manual sau cu masina. În conditii casnice

covoarele sunt tesute pe un razboi vertical sau orizontal.

 .

II si VII
Materiale şi tehnici de lucru

Confectionarea unui covor de calitate porneste inca de la colectarea lanii. Nu orice lana
se poate folosi pentru a face un astfel de covor. Trebuie atent aleasa si trebuie sa ai ochi
pentru asta. Un covor traditional trebuie obligatoriu tesut la un razboi din lemn. Unele
sunt vechi de sute de ani. Lana folosita se ia direct de la ciobani, apoi ea este spalata in
albia raurilor fara a folosi substante chimice, iar apoi vopsita cu coloranti naturali Materiile
prime utilizate în meşteşugul ţesutului au fost inul, cânepa şi lâna, materii prime
prelucrate în gospodăriile proprii. Din in şi cânepă se ţesea pânză din care se
confecţionau diferite piese de port (cămăşi bărbăteşti şi femeieşti, ştergare de pus pe
cap) şi piese pentru împodobit interiorul casei (ştergare, prostiri de pus la marginea
patului şi pentru acoperit hainele de pe culme), feţe de pernă, feţe de masă, perdele.
Lâna era folosită la ţesutul textilelor de interior (lăicere, scoarţe, paretare ş.a.) şi la
confecţionarea obiectelor de port (sumane, catrinţe, brâie, bârneţe, traiste ş.a.)

De amintit faptul că în sec. al XIX-lea, la ţesutul scoarţelor, urzeala era din păr extras din
lână, care prezenta anumite calităţi: rezistent, elastic, se torcea cu multă uşurinţă. Se
acordă mare atenţie firului de urzeală, acesta reprezentând "scheletul" oricărei ţesături.
Ca băteală se folosea cănura, lână moale care se torcea în furcă, mai groasă, mai puţin
răsucită, ceea ce permitea şi o vopsire mai uşoară. Din sec. al XX-lea părul a fost înlocuit
cu bumbac sau cânepă. Meşteşugul propriu-zis al ţesutului - încrucişarea urzelii cu
băteală - s-a păstrat până în zilele noastre.

În funcţie de materia primă folosită, corelat cu destinaţia prosusului, firele de urzeală şi

de bătătură suportau un lung proces de prelucrare. Astfel, pentru realizarea produselor
din lână, după tunderea oilor, urmează spălatul lânii, scărmănatul, dărăcitul, pieptănatul
prin fusălăi şi torsul. Se foloseau în acest scop unelte cunoscute: piepteni, fusălăi, fus,
drugă, răşchitor, letcă, vârtelniţă şi altele. Astfel pregătită lâna se trecea la ţesut.

Tipul de război de ţesut a fost cel orizontal, denumit local, stative. Acestea au ca
principale părţi componente: sulul de urzeală, fusceii, iţe, spată, vătală, sulul de ţesătură,
călcătorii, scripeţi, lopăţică, slobozitorul. Fiecare din aceste piese componente au un rol
bine definit şi nu poate fi înlocuit indiferent de destinaţia ţesăturii ce urmează a se realiza.
Ca operaţii pregătitoare ţesutului propriu zis sunt: urzitul - pe urzitor, învelitul - pe sulul de
urzeală, năvăditul - prin iţe, spată şi prinderea de sulul de ţesătură. Firele de bătătură
sunt pregătite în funcţie de materia primă şi destinaţia produsului, pe formate cu ajutorul
cărora se inserează în urzeală, conform dispoziţiei date de operaţia de năvădit.

Scoarţele sunt ţesute în două iţe, iar lăicerele în două sau patru iţe. Sistemul cel mai
simplu de ţesut, cel în două iţe, s-a complicat prin alesătura care oferă posibilităţi mai
mari de ornamentaţie a ţesăturii. Motivul de alesătură este izolat şi apare distanţat pe
suprafaţa fondului sau poate fi îmbinat cu alte motive. Ţesătura prin alesătură se
realizează prin trei sisteme: ţesătura în găurele, ţesătura legată şi ţesătura " prin şi peste
fire".
III
Dupa tehnica alegerii ornamentului, sunt deosebite mai multe
tipuri de covoare:

Tesutul a apărut prozaic – ca un meşteşug de casă în condiţiile gospogăriei naturale, şi în acelaşi

timp, la începuturi se dezvolta ca o artă. Covoarele nu aveau doar rol funcţional-de acoperire a
lăzilor şi paturilor din scînduri – pentru a fi mai comod de a sta aşezat sau culcat, a podelelor de
lut – ca să fie mai cald, dar aveau şi rol decorativ. Covoarele, ca şi prosoapele brodate, erau
principalele elemente de înfrumuseţare a casei. Nu era zestre fără covoarele ţesute de mîna
miresei, care la nuntă erau demonstrate oaspeţilor. Fetele se străduiau, lucrau cu mult suflet.
Chiar şi în folclorul popular covorul simbolizează iscusinţa mînilor de femeie. Covoarele se
transmiteau ca moştenire, acestea serveau drept măsură a bunăstării familiei

 netede (razboi, chilim, scoarta, laicer, polog, paretar)

 tesute prin încrucișarea firelor de urzeala cu cele de batatura;

 paroase (cerga, niturca);

 executate din lanturi sau smocuri de fire de lana; Se spune ca

tesaturile facute manual inmagazineaza enegie biologica de la cel care a lucrat-o,
ca imprumuta o particica din sufletul omuluiOricat ar pretinde unii designeri ca nu
mai sunt la moda covoarele si ca nu mai sunt necesare intr-o locuinta, senzatia pe
care o ai atunci cand calci cu talpile goale pe un covor din lana nu poate fi regasita
atunci cand pasesti pe un parchet, oricat ar fi el de scump si modern. Asa ca,
scoartele pentru podele raman unele dintre cele mai bine vandute articole de
amenajari interioare. Pana la urma, covoarele au fos inventate inaintea oricarui alt
obiect de uz casnic

fixate prin noduri de firele urzelii Datele informative ne permit să acceptăm că în epoca
medievală erau răspîndite covoare netede (lăicere, scoarţe, covoare, chilimuri şi a.) şi flauşate-miţoase (cergi) –
obţinute prin legarea de miţe prin noduri. Procesul activ de consolidare a trăsăturilor artistice şi procedeelor tehnice
specifice pentru covorul moldovenesc s-a petrecut în secolele trecute (secolul al XVIII-lea, prima jumătate a secolului
al XIX-lea) – perioada care a fost o etapă de înflorire a artei populare. În acea vreme fiecare familie îşi confecţiona
ţesăturile necesare în cadrul gospodăriei seminaturale închise. Firele de lînă se obţineau în condiţii de casă şi se
vopseau cu coloranţi naturali.
Documentări similare datează şi din secolului al XVII-lea – XVIII-lea lăsate de către călătorii care vizitase Moldova
(Paul de Aleppo, M. Bandini, M. Carra şi a.), precum şi în secolul al XIX-lea (A. Afanasiev-Ciujbinskii, A. Zaşciuc, D.
Surucean, Z. Arbore, A. Iaţemirschi ş.a.) se menţionează importanţa covoarelor în casa şi viaţa ţăranilor moldoveni.
Iată cum descrie locuinţa ţărănească A. A. Ciujbinski: „De-a lungul pereţilor caselor ţărăneşti se află laviţe aşternute
neapărat cu covoare..., covoare atîrnă pe pereţi, peste aşternuturile de pat, pe acesta se înalţă clituri de perne cu
feţele brodate... Prichiciurile sobei şi vetrei sînt împodobite cu covoraşe. Nu mai vorbesc de casele mari ale ţăranilor
înstăriţi în care ei nu trăiesc, dar le ţin pentru oaspeţi. Acolo nimic nu se vede după covoare”.
Deopotrivă prezintă interes menţionarea făcută de I. Acsacov, care a scris: „cît de sărac n-ar fi moldoveanul, casa lui
este împodobită cu covoare şi cu diferite ţesături de casă...”. Prin urmare, împodobirea casei cu covoare, ţesături de
lînă, pînzeturi albe de casă ţesute, brodate demonstrează o trăsătură etnică de secole în decorul casei moldoveneşti.
Anume faptul dezvoltării largi a artei covorului popular moldovenesc a servit ca motiv de participare a lor la un şir de
expoziţii internaţionale.

Rolul covoarelor in viata de zi cu zi a popoarelor orientale

In toate tarile orientale, covoarele au fost, pana de curand, facute pentru scopuri
personale specifice si niciodata folosite pentru alt scop decat acela pentru care au fost
destinate. Aceste clasificari sunt putin cunoscute, fiecare categorie are numele sau
distinctiv, si in trecerea prin Constantinopol si Smirna ca puncte de distribuitie, acestia au
retinut titlurile de folosinta VI

Ţesutul, torsul, cusutul, bătutul dantelelor

Nici cele mai bogate sortimente ale produselor fabricilor de textile
n-au reuşit să elimine complet din casa ţărănească tesaturile manual executate cu placer de bunicile si strabunicile
noastre. Motivele ornamentale geometrice alecovorului secuiesc, folosirea cu măsură aculorilor (maro-ruginiu, mov,
albastru închis,vânăt, alb, sau verde deschis şi roşu vişiniu) auun caracter tradiţional. Ţesăturile de lână cumotive
florale reprezintă produse şi obiecte dezestre îndrăgite în zonele cu populaţieromânească. Ţesutul covoarelor vopsite,
îndeletnicire reînnoită, prin bogăţia de culori şimotivele ornamentale se înscrie, de asemenea, pe linia păstrării
tradiţiilor Încă mai sunt case în care se aude bătaia lui ritmică, mai ales iarna.. Motivele ornamentale geometrice
alecovorului secuiesc, folosirea cu măsură aculorilor (maro-ruginiu, mov, albastru închis,vânăt, alb, sau verde deschis
şi roşu vişiniu) auun caracter tradiţional. Ţesăturile de lână cumotive florale reprezintă produse şi obiecte dezestre
îndrăgite în zonele cu populaţia românească. Ţesutul covoarelor vopsite, îndeletnicire reînnoită, prin bogăţia de culori
şimotivele ornamentale se înscrie, de asemenea, pe linia păstrării tradiţiilor. Aceste produse potfi cumpărate peste tot
în judeţ, în magazinele de artă populară.Din bumbac, cânepă şi in, ori din amestecul acestora sunt ţesute prosoape, feţe
de mese,şervete, păretare tivite, feţe de perniţe ornamentale. Această îndeletnicire casnică estecaracteristică tuturor
zonelor judeţului.

Ornarea bundiţelor, deşi se socoteşte parte a micilor meserii, prin motivele ornamentale pecare le foloseşte reprezintă
una dintre ramurile cele mai specifice ale creaţiei populare. O mare varietate a bundiţelor brodate le găsim …Pe ele se
contopesc în armonie elementele geometrice stilizate cumotivele florale spontane şi care, împreună cu bogăţia
coloristică, fac cojocelul un adevăratcomponent al veşmântului de sărbătoare.Un produs de o deosebită fineţe al
talentului creator îl reprezintă dantela ţesută cu bile - beţişoare de la Sâncrai, caracteristică exclusivă a acestui sat. E o
adevărată plăcere săurmăreşti modul în care se ţes dantelele, să vezi cum degetele iscusite ale femeilor, prinaruncarea
rapidă, peste acele de gămălie care urmează contururile desenelor, a mulţimii de bile din lemn fixate de aţă,
transformă modelul, aproape cât ai clipi din ochi, în dantele de orară frumuseţe naive.
VI
Tesutul – mestesug traditional
Domeniul tesaturilor este alcatuit din cel mai mare numar de piese; dar si de cunostinte
cerute celui ce practica acest mestesug. Fragmente de tesaturi au fost descoperite datand
inca din epoca bronzului pe teritoriul tarii noastre, mai precis amprente ale acestora au fost
gasite pe fundul unor vase din perioada respectiva.Dar pentru a intelege mai bine misterele
acestei vechi indeletniciri, trebuie sa stim cine erau cei ce teseau. Ei bine,acest mestesug a
fost practicat de femei. Ele erau cele care cultivau, pe suprafete mici de pamant, inul si
canepa. De la semanat si pana la recoltat, tarancile erau cele care ingrijeau aceste culturi.O
alta materie prima este lana, care odata tunsa de pe oi, era toarsa si apoi colorata, pana se ajungea la
firul bun pentru lucrul in razboi.Dupa ce materia prima a fost adunata, prelucrarea acesteia
era tot sarcina femeilor: lana era pusa in furca si toarsa. Din caierul de lana sau de canepa, fixat
in briu, se trage cu mana stanga firul care se rasuceste apoi cu mana dreapta si se invarte pe fus. Grosimea firului
si gradul de rasucire este in functie de destinatie.Firele erau folosite fie in coloritul lor natural,
fie vopsite cu coloranti vegetali. Culesul plantelor nu insemna numai aprovizionarea cu leacuri
naturale, ci si o importanta sursa de inspiratie cromatica. Alegerea si combinarea culorilor
presupuneau nu numai pricepere, ci si simt artistic, temeinice cunostinte botanice. Traditiile
trecutului ne amintesc de taranii care ieseau singuri sau mai multi laolalta,strabatand pajisti
si paduri, pentru a culege plante; era si o zi hotarata pentru aceasta, ziua Sfantului Ion din
luna iunie, dar nu numai. Buruienile erau stranse si pentru leacuri, recomandate de medicina
traditionala, dar si pentru culori. Cantitatile de plante nu erau totdeauna suficiente pentru a
vopsi toate firele, asa ca se strangea o noua recolta.Aceasta vopsire succesiva da de fiecare
data alte tonuri firelor. Tesaturile astfel colorate capata un farmec aparte care,rezultat din
nuantele sterse ale vopselelor vegetale, caracterizeaza cele mai frumoase dintre scoartele
noastre, ca sicele mai valoroase covoare orientale, de pilda. cercetand culorile cunoscute de
tarani si denumirile acestora, inregistreaza incredibilul numar de230! Taranii stiau plantele de
pe camp, cand trebuiau sa fie culese, si ce parte a plantei genera o anumita culoare.Femeile,
cu priceperea lor, sarguinciose, in zilele de lucru, la vatra sau sub cerul liber, preparau din
coaja de rachita si
anin, din coji de zarzar, foi de ceapa, frunze de gutui, din flori de liliac si alte amestecaturi, cu
zeama de varza si piatraacra, culori de o rara frumusete. Pentru colorarea tesaturilor se foloseau:
menta, anin, urzica pentru culoarea neagra; coji de zarzar si nuc pentrumaron; vine de salcie
pentru visiniu inchis; coji de visin si de dud pentru vernil; radacina de paducel pentru
albastruinchis; nalba pentru gri deschis; foi de ceapa pentru galben si crem; crin, pentru
violet; sunatoare pentru culoarea nisipului.

VI
Ţesutul artistic
Săpăturile arheologice ne arată că ţesutul este o îndeletnicire veche.Pe teritoriul Moldovei saugăsit amprente de
ţesături pe fundul vaselor de lut din epoca neolitică.Pe baza săpăturilor sastabilit că din acele timpuri ţesutul se efectua
pe războiul de ţesut vertical.Abia mai tîrziu, însecolul X, după dezvoltarea ulterioară a ţesutului, în direcţia relaţie cu
perfecţionarea continuăa războiului care este aceeaş în toată lumea .Pe teritoriul locuit de români sa ajuns la
războiulde ţesut orizontal. Aceasta a dus la uşurarea muncii, obţinerea ţăsăturilor de calitate şi de maridimensiuni.
Pînă în evul mediu timpuriu cunoaştem puţin despre modul de lucru şi aspectulţăsăturilor.Evoluţia meşteşugului
ţesutului în perioada medievală urmează traiectoria sinuoasăa unei istorii zbuciumate. Documentele păstrate ne arată
că pe lîngă curţile domneşti şi boiereşti sau pe domeniul mănăstireşti se organizeaza ateliere în care se ţes stofe, pînze
şicovoare.. În afară de materialele scrise, tehnica de lucru, compoziţiile ornamentale,cromatica rafinată precum şi
gama bogată şi variată a categoriilor de ţesături indică oîndelungă tradiţie în domeniul ţesutului şi a folosirii textilelor
în cadrul portului popular, cît şiîn cadrul ţesăturilor de interior ţărănesc. Din punct de vedere a materialului din care
suntconfecţionate ţesăturile pot fi clasificateîn două grupe: ţesături din fibre de origine animală-

lînă, păr de capră, borangic şi ţesături din fibre de origine vegetală- in, cînepă, bumbac.Categorii distincte pot fi
stabilite şi în legătură cu funcţia pe care o îndeplinesc şi locul pe careîl ocupă ţesăturile în cadrul interiorului
locuinţei:1. ţesături de uz gospodăresc- ştergare, imple de cînepă, ciarşafuri de cîlţi sau de cînepă,feţede masă.;2.
ţesături funcţionale decorative sau strict decorative- lăicere,scoarţe,chilimuri,feţe de piernă,pierdele;3. ţesături de
caracter ceremonial-ştergare şi prosoabe de nuntă,şervete pentru înmormîntare, perne, scoarţe foarte importante din
punct de vedere artistic.Forma, prezentarea decorului pe suprafaţa ţesăturilor sunt determinate de funcţia şi poziţia lor
în încăpere sau în viaţa de toate zilele. În ansamblul articolelor ţesute predomină elementegeometrice, cele vegetale
antropomorfe şi avimorfe sînt mai puţin la număr, fiindschematizate cu multă îndemînare. Un ornament întîlnit pe
toate categoriile de ţesut de lînă şi bumbac este pomul vieţii. Gama cromatică al articulelor ţesute se compune din
cîteva culoride bază în multe nuanţe. În decorul ţesuturilor din secolul XVIII-XIX în special ale celor delînă au
predominat armoniile simple, avînd la bază culorile vegetale- brun, cenuşiu, ocrualbastru-verzui. Deşi pe parcursul
timpului gama cromatică s-a îmbogăţit cu nuanţe şi culori noi obţinute cu ajutorul coloranţilor chimici, ce
caracterizează în continuare ţesăturile meşterilor noştri este discreţia şi armonia, rezultate din îmbinarea culorilor în
cadrul unuiacord cromatic sobru. Datorită echilibrării armonioase ale motivelor ţesutului artistic se formează un tot
unitar, ca valori artistice remarcabile care au îmbogăţit patrimoniul artistic naţional şi universal. Spre exemplu să luăm
covoarele basarabene fie confecţionate îngospodăriile individuale sau în atelierele de la mănăstirile Vărzăreşti,Tabăra,
Răciula, au unspecific aparte datortă, pe de o parte fondului străvechi caracteristic românilor de pretutindeni,iar pe de
altă parte condiţiilor social istorice în care au evoluat. De-a lungul anilor covoarele basarabene au fost prezente la
expoziţiile de la Sankt-Petrsburg, Cracovo, Viena, Paris,Genova. Multe covoare basarabene au intrat în circuitul
mondial de valori artistice, fiind prezente în colecţiile personale din toată Europa şi chiar din America.

Covoarele reprezinta accesorii de nelipsit dintr-un camin, acestea emanand un

sentiment de lux si confort. Covoarele sunt de asemenea foarte practice, reducand

zgomotele din casa si fiind un bun izolator termic.

Covorul de lana, tesut în gherghef de bunicile noastre, ce era folosit în trecut drept tol de pus

pe jos în „odaia buna”, a devenit nu numai o raritate, dar si un obiect pretios, apreciat, din

pacate, mai mult de straini decat de romani.

Calitati benefice pentru sanatate:

 Covorul de lana este non-toxic, non-alergic si nu este un mediu propice pentru

dezvoltarea bacteriilor

 Umiditatea marita a lanei reduce electricitatea statica si riscul de electrosoc

 Covorul de lana purifica aerul din incapere, curatandu-l de contaminatori comuni.

VI

Dupa tehnica alegerii ornamentului, sunt deosebite mai multe tipuri de covoare:
  netede (razboi, chilim, scoarta, laicer, polog, paretar)

 tesute prin încrucișarea firelor de urzeala cu cele de batatura;

 paroase (cerga, niturca);

 executate din lanturi sau smocuri de fire de lana;

 fixate prin noduri de firele urzelii.

Caracteristica generala

Dupa ce a fost tunsa, lana trece prin mai multe

operatiuni de prelucrare traditionala inainte de a fi
folosita la tesutul covoarelor si carpetelor:
 Sortarea
 Spalarea
 Uscarea
 Scarmanatul
 Pieptanatul sau daracitul
 Torsul
 Raschiatul firelor si facutul sculurilor
 Vopsitul
 Depanatul sculurilor

Unul din elementele de bază în creaţia populară decorativ-aplicată totdeauna a fost şi

rămîne materia primă. Analizînd extinderea în Moldova a caracterului materiei prime
pentru textile constatăm că, în partea centrală şi de nord este răspîndită lîna aspră de
culoare neagră, cafenie şi sură – „brumărie”, care se folosea, la alesul covoarelor,
ţesutul lăicerelor, rumbelor, păretarelor, ţolurilor ş.a.
Trecînd spre sud regiunile Lăpuşna, Cahul şi Tighina începe hotarul de trecere de la
creşterea oilor cu lîna întunecată şi aspră la oile albe – „ţigăi” cu lîna moale şi lungă.
Aşadar în partea de sud a Moldovei este răspîndită lîna moale din care, de obicei, se
produceau diferite ţesături decorative pentru împodobirea locuinţei: macaturi, cuverturi
de pat, feţe de iorgane sau plapume, ţesături de lînă pentru îmbrăcăminte, covoare din
2-3 laţi „ţesute şi alese” în războiul orizontal. Întrucît există anumite deosebiri în
utilizarea materiei prime e firesc să remarcăm că este şi o diferenţă în ceea ce priveşte
întrebuinţarea uneltelor şi tehnicilor de ţesut pentru diversele tipuri de ţesături.
Prin urmare, constatăm că la nordul şi centrul Moldovei precumpănesc „războaiele
verticale” – unelte de ales covoare mari şi dintr-un singur lat. Deopotrivă aici sînt
răspîndite şi „stative orizontale” de ţesut lăicere, păretare, ţoluri, prosoape, care sînt
ţesături mai înguste, însă lungi de mulţi metri, fiind realizate în multiple tehnici ale
ţesutului. Tot în zona centrală se mai folosesc rame de mărimi diferite pentru alesul
„covoarelor în bumbi”. Mărimea lor depinde de suprafaţa covorului preferat.
În partea de sud a Moldovei este răspîndit stativul orizontal – unealtă casnică de ţesut
numită la sud „război”, ca şi denumirea stanului vertical de la nordul ţării şi unealta
pentru confecţionarea rogojinilor la sudul ţării.
Diferă zonal şi tehnicile de ţesut. De exemplu, în partea centrală şi de nord alesul
covorului se face cu două feţe prin tehnica „alesului legat” cu mîna, pe cînd în zona de
sud – alesul se face în trei iţe pe războiul orizontal la care firele de urzeală se ridică cu
iţele, iar firele de lînă colorată se trec conform desenului, însă după fiecare fir de lînă
colorată se trece cîte un fir de băteală simplă de la un capăt în celălalt al rîndului.
Covoarele din zona de sud „se ţese şi se aleg” din doi sau trei laţi, avînd ţesătura mai
rară şi mai uşoară, fiind bătută cu spata, pe cînd în restul teritoriului la covoare firele de
băteală se bat (se îndesesc) cu „pieptenele de bătut” şi ţesătura lor devine mai deasă
şi groasă. Covoarele mari, fiind ţesute dintr-un lat de aproximativ 2-2,8 m, sînt mai
grele, fiindcă la alesul lor firele se îndesesc şi se foloseşte mai multă lîna.
Particularităţi zonale pot fi urmărite atît în domeniul tipologiei ţesăturilor, cît şi a
caracterului motivelor ornamentale, a principiilor lor compoziţionale şi cromatice. În
decorul locuinţei la nordul republicii covoarele, războaiele mari au anumite compoziţii
orientate spre mijlocul piesei sub formă de rozete, tave, buchete mari etc. În zona de
centru sînt frecvente covoarele cu compoziţii cu buchete, coşuri cu flori, la sud
covoarele mari, după cum a mai fost menţionat, sînt ţesute şi alese din 2-3 laţi, care se
coase şi se unesc, au pe ele alese mai mult buchete de flori pe un fondal negru.
Astfel de particularităţi zonale depistăm în denumirile unor detalii ale uneltelor de ţesut,
a motivelor decorative ale textilelor. La stativul vertical în zonele de centru şi nord spun
„război”, „lemne”, „cărînghi”, iar la sud – zic „război” la stativele orizontale. Covorul
mare cu compoziţii unghiulare – (colţare) în patru colţuri la nord la fel se numeşte
război, iar restul covoarelor cu desene florale, geometrice poartă calificativul de
„covoare”, „scoarţe”, „chilimuri”, la sud covoarele mari sînt numite „polog”, „pilcă”.
Ţesutul popular decorativ

Fiecare popor pe parcursul multor secole şi-a elaborat anumite ţesături, a folosit
materia primă, procedeele tehnice, ornamentele, culorile. De asemenea şi la
moldoveni, dacă urmărim ţesăturile lor confecţionate manual, descoperim nenumărate
feluri, care demonstrează măiestria artistică şi talentul popular.
Unele din ţesături sînt pentru îmbrăcăminte, altele – pentru decorul casei şi cu totul
altele – pentru gospodărie, pentru ritualurile de familie. Sînt înregistrate circa 60 de
grupe de diferite ţesături groase şi subţiri, de o singură culoare şi multicolore, ţesute
din diferite fire groase şi subţiri de lînă, cînepă, in, bumbac, mătase, vopsite cu
coloranţi naturali şi chimici etc.
Industria casnică-textilă s-a dezvoltat concomitent cu agricultura şi păstoritul în cadrul
condiţiilor casnice ca îndeletniciri utilitar-artistice. Totodată în unele sate pentru
anumite persoane ţesutul şi alesul covoarelor au devenit ocupaţii meşteşugăreşti,
lucrînd la comandă şi pentru piaţă. Rolul de bază la confecţionarea ţesăturilor şi a
covoarelor l-a avut femeia, care ştia să coopteze membrii familiei pentru anumite
procese auxiliare de lucru, fără a folosi munca înăimită. Operaţiile de prelucrare şi
pregătire a materiei prime, de toarcere a fibrelor vegetale (cînepă, in) şi animaliere
(lînă) erau înşirate de-a lungul anului în dependenţă de anotimp şi lucrările agricole.
Ţesăturile de casă înguste, de lînă, cînepă, in, bumbac, mătase, de lungimi mari
se produc în sistemul de fire iniţial programate pe stativul orizontal, numit pretutindeni
„stative”, iar la sudul Moldovei – „război”. La confecţionarea ţesăturilor participă două
sisteme de fire – urzeala şi băteala, care întretăindu-se formează ţesătura. Urzeala
apreciază lungimea ţesăturii, iar băteala – lăţimea ei. O etapă foarte importantă etapă
este calitatea întinderii urzelii şi formarea „rostului” Ţesăturile lucrate manual în condiţii
de casă alcătuiau o parte considerabilă din averea familiei. După categoria ţesăturilor şi
numărul lor, după hărnicia femeilor se forma autoritatea şi opinia sătenilor despre
familia dată. Ţesăturile confecţionate manual se deosebesc prin originalitatea facturală
şi cromatică, prin ornamentica bogată, nivelul înalt al măiestriei tehnico-decorative, prin
multitudinea de grupe tipologice şi variante locale.
Din grupul ţesăturilor vestimentare s-au lucrat manual: catrinţe (vrîstate, alese, ridicate,
ţesute şi alese etc.), fote (vrîstate şi alese), chingi femeieşti şi brîie bărbăteşti, pînzeturi,
postavuri, marame, traiste, şorţuri alese la sudul republicii etc. La ţesutul acestor
ţesături concomitent are loc şi formarea decorului ornamental şi cromatic.
O altă grupă deosebit de mare sînt ţesăturile de lînă şi semilînă, in şi bumbac destinate
împodobirii locuinţei: păretare (vrîstate, cadrilate, iţate, alese, brodate), ţoluri (vrîstate,
cadrilate, ridicate), prosoape (vrîstate, cu alesătură, cadrilate), feţe de masă (iţate,
cadrilate), lăicere, rumbe (vrîstate, alese) etc.
Pentru gospodărie şi uz casnic s-au produs în trecut ţesături din fibre naturale ecologic
curate şi nevopsite. Acestea au fost ţesături pline de cînepă, in, bumbac – zolnice, feţe
de masă, ştergare de gospodărie - mînăşterguri, ţesătură de cînepă pentru saci, pentru
ţolul de uscat grîne (veretcă, opon, ţol mare), traiste, desagi etc.
Toate aceste ţesături noi enumerate mai sus produse în stative erau folosite şi în
ceremoniile de familie în calitate de zestre, legători la nuntă (ştergare, cadouri etc.).
Însă pentru unele ritualuri şi ceremonii se confecţionau special ţesături, care erau
depozitate în casa mare în stiva de zestre sau în lada de zestre. Acestea erau
prosoapele de nuntă, pocrovăţul pentru calul mirelui, covoare de nuntă, diferite
pînzeturi vestimentare, de gospodărie, de înmormînatre etc. Respectivele se ţineau
noi, avînd destinaţii speciale. Inclusiv la executarea lor se utilizau anumite semne sau
motive ornamentale simbolice, materie primă în corespundere cu funcţia lor.
În continuare vă oferim cele mai răspîndite tipuri de țesături tradiționale, dar și unele
procedee tehnologice de realizare la războiul de țesut de tip orizontal
Instalatia si uneltele pentru tesutul covoarelor pe verticala Instalatia si
uneltele pentru tesutul covoarelor pe vertical Războiul de țesut vertical este
format dintr-un cadru vertical al cărui suporți au la extremități două bare rotunde și
paralele denumite suluri. ÎPeaceste două bare se fixează firele de urzeală. Țeserea
începe mereu de jos sus. În timpul lucrului, pe măsură ce țeserea avansează, scaunul
de lucru trebuie să se ridice în același timp cu covorul. Materiile prime

Materialele necesare pentru confecționarea unui covor sunt lâna, și bumbacul. Lâna se folosesc
mai ales pentru porțiunea catifelată a covorului, și mai rar în urzeală și bătătură, care, în mod
normal, sunt din bumbac. Lâna de oaie este cea mai folosită, în special cea cu fibră lungă
Bumbacul este utilizat exlusiv pentru urzeală .

Coloranții

Înainte de apariția coloranților sintetici, sfârșitul secolului al XIX-lea, vopsitorii foloseau doar
coloranți naturali, provenind din substanțe vegetale. Printre coloranții utilizați menționăm :

 Culoarea roșie dată de rădăcina de roibă;

 Frunzele de indigo dau culoarea albastră, care ar putea să fie foarte închis,
proape de negru.
 Frunzele de viță de vie produc culoarea galbenă, care este obținută de
asemenea din șofran (culoare mai delicată);
 Culoarea verde este obținută prin amestecarea culorilor albastru și galben cu
sulfat de cupru.
 Culorile naturale ale lânii furnizează culorile gri și maro, care poate fi de
asemenea obținută din coaja de nucă.
 Culoare neagră se poate obține din nuca de ghindă.

Urzeala și bătătura

Urzeala este ansamblul de fire verticale întinse între cele două extremități ale războiului de
țesut. Franjurile covorului sunt extremitățile firelor de urzeală.Ţesătura prin alesătură se
realizează prin trei sisteme: ţesătura în găurele, ţesătura legată şi ţesătura " prin şi
peste fire".
Ustensilele folosite la confecționarea covoarelor sunt mai puțin numeroase și foarte simple.
Cuțitul sau foarfecele putin indoite servesc la tăierea resturilor firelor din noduri; fabricat în
întregime din metal, Pieptenele este format din mai multe lame de metal ale căror extreme sunt
separate pentru a forma dinții. El servește pentru a bate tesatura; Tepusa este din metal si se
foloseste pentru a îndrepta și întinde firele de urzeală.

Instalatia pentru tesutul vertical poate sa reprezinte o rama, cu dimensiuni dupa

necesitati, din lemn tare sau din metal. Partile laterale ale ramei se numesc
“caringhi”, iar cele orizontale se numesc “suluri”. Instalatiei date in localitatile din
centrul Moldovei I se spune simplu-”carimbi” si este completata cu “itari”, “rostari”,
“varga”,” furculite”, “ginji”, “pieptene”, “tepuse”(anexa1)
De obicei, se instaleaza sub un unghi oblic pe perete, partea de jos fiind departata de
perete la distanta de 1-1,5metri; se fixeaza cu ajutorul “penelor” din lemn tare. Sint mai
practici “carimbii” care stau sub unghi oblic pe o “talpa orizontala”; fixati in piulite din
metal.(anexa 2)
Carimbii sint partile laterale principale pe care se fixeaza sulurile. In procesul urzitului
de sulul din partea de jos se fixeaza varga pe care se intinde urzala. Furculitele sint
asezate sub unghi la jumatatea carimbilor pe ele fixindu-se itarul.Pe itar se innoada
itele, in care se prind firele din unul din rindurile de urzeala. Cu ajutorul rostarului si
itelor firele de urzala se impart in doua rinduri care isi schimba pozitia(in fata si in
spate), dupa ce firul de lina-bateala trece printre ele spre dreapta (“descheiatul”), si
apoi spre stinga(”incheiatul”).
Tepusa (unealta confectionata din lemn si metal) se utilizeaza pentru a indrepta firele
de bateala dupa ce au fost date prin rost. Cu “pieptenele” se bat firele trecute prin rost
si indreptate cu tepusa. Toate piesele utilizate in procesul tesutului trebuie sa fie
netede, bine slefuite pentru a nu rupe firele de urzeala si bateala

VII Pregatirea practica pentru confectionarea covoarelor tesute pe vertical

Cosecutivitatea etapelor tehnologice de confectionare a covoarelor pe vertical

Teserea unui covor pe vertical este anticipate de pregatirea modelului si a materiei

prime necesare. Despre pregatirea modelului si a limbajului tehnic graphic popular s-a
vorbit in capitolul precedent. La acest capitol vorbim despre urmatoarele etape

Stabilirea dimensiunilor si analiza schemei covorului ce urmeaza a fi tesut;

 De obicei, in ultimii ani, covoarele rar se gasesc ca décor al peretilor caselor
moldovenesti, dar se astern mai mult pe podea, pe parchet. In procesul de
pregatire a materiei prime si a urzitului se tine cont de dimensiunile solicitate si
de scopul de utilizare. Daca covorul se preconizeaza a fi folosit pe pereti se
admite ca urzeaa si batealal sa fie pregatita nici prea subtire, nici prea groasa in
asa fel ca 2 fire de urzeala si bateala sa se intinda pe distant de 1cm, iar daca
covorul se preconizeaza a fi utilizat pentru asternut podelele atit urzala cit si
bateala poate fi putin mai groasa, adica poate sa se intinda la distant de 1,5cm
De exemplu: daca intentionam sa confectionam un covor pe perete lucrat pe
dublu fir cu dimensiunile de 1,5mX3,0m urmeaza sa urzim 300de fire; lucrat pe
fir-urzim 150de fire. Lungimea covorului lucrat pe dublu fir se calculeaza o
mutatura cu latura de1cm, iar lucrat pe fir -mutatura are o lungime si latime de
0,5cm
Operatii de pregatire a firelor de urzeala;

Cantitatea urzelii depinde de marimea covorului ce urmeaza a fi tesut, de numarul de

“mutaturi”(patratele), care are covorul in latime si de faptul cum urmeaza a fi tesut- “pe
fir” s-au “dublu” Daca covorul se tese dublu, apoi la fiecare patratica se calculeaza cite
doua fire de urzeala, iar daca se lucreaza pe fir se calculeaza cite un fir la patratica
Urzala poate fi din lina, bumbac, cinepa, dar si din fibre sintetice. Urzeala din lina este
bine sa se rasuceasca cite 2 -3 fire toarse foarte subtire din ”par“ obtinut din lina de
pe oaie turcana (lina aspra). Nu e bine sa se foloseasca lina de oaie tigaie(fina) ca
urzala, intrucit este scurta si se poate rupe chiar daca este rasucita. Pentru covoarele
utilizate ca asternuturi pe podea se poate pregati urzala mai groasa, iar pentru alte
articole tesute pe vertical se poate de utilizat urzala mai subtire. Grosimea urzelii
depinde de grosimea linii-bateala. E bine sa fie aceiasi grosime. Daca firul pentru
urzeala este rezistent se poate folosi nerasucit. Acesta face ca firul de lina bateala sa
se bata mai usor intre firele nerasucite, obtinindu-se,astfel, o tesatura neteda si densa.
Firul de urzeala trebuie sa fie din intregul,fara noduri. Ca urmare tesatura se obtine mai
neteda decit cea la care se utilizeaza firul rasucit sau cu noduri.
Culoarea urzelii poate fi una utilizata la lina- bateala. Procesul urzitului pentru tesutul
pe vertical este efectuat de 2 persoane; una din ele stabileste firul de urzeala pe varga,
iar cealalta trece firul de urzeala pe deasupra sulului de sus.
Pina a se intinde urzeala pe suluri se verifica daca instalatia a fost corect asezata atit
pe orizontal cit si pe vertical; se lasa rezerva pentru a ”slobozi”(a trece tesatura obtinuta
dupa sulul de jos), apoi se incepe procesul de urzire.
Urzeala se intinde, prin partea din fata a carimbilor, de la varga, care se aseaza paralel
cu sulul de jos pina dupa sulul de sus, se trage din nou pina la varga, invirtindu-se o
data in jurul ei fara a se ridica pe sulul de sus, apoi se mai invirteste o data pe varga,
dupa care se trece din nou dupa sulul de sus si tot asa in continuare.(anexa3)
Firul se intinde foarte strins in egala masura pe tot parcursul urzitului; se aseaza
uniform pe varga. De acest proces depinde in totala masura calitatea si forma tesaturii.
Urmatorul pas este allegerea rostului, care consta in impartirea firelor de urzeala
impare de cele pare in doua rinduri ( golul dintre ele numindu-se “rost”) din fata si din
spate; intre care se fixeaza rostarul, apoi se iteste, adica se leaga firele dintr-un rind
de urzeala de itar; celalalt rind de urzeala-ramine liber; printe ele trece alternativ firul
de bateala.
Ca itele sa nu fie strinse pe itar in procesul itatului se foloseste un obiect usor (un tub
de plastic ) cu lungimea de15cm si grosimea de 3 cm diametrul. Itele de asemenea se
innoada uniform. Dupa itat se verifica inca o data daca rostul a fost ales correct.
Aceasta insemna ca toate firele de urzeala trebuie sa fie impartite in doua parti peste un
fir. Dupa itat se mai verifica o data numarul de fire, apoi se purcede la tesut.

Operatii de pregatire a firelor de bateala

Pregatirea firelor de bateala incepe cu sortarea linii si se incheie cu depanarea
matcalutilor pentru tesut.
Calitatea covorului si termenul de utilizare a a acestuia depinde de calitatea linii.
Pentru covor e bine sa se aleaga lina de pe oi sanatoase, care nu sufera de boli de
piele, intretinute inconditii bune. Acesta ar insemna ca oile sa fie pascute pe locuri
umbroase, pe imasuri curatite de ciulini. Nu e bine sa se foloseasca lina de pe oile,
care au fost bolnave. Daca se intentioneaza ca covorul sa fie suta la suta din lina, apoi
urzeala trebuie aleasa din lina de pe oile turcane(cu firul lung si aspru). Pentru bateala
se selecteaza lina mai fina cu luciu. Dupa spalat lina se cardeaza la masini speciale
pentru a fi toarsa mai usor si calitativ Daca se toarce in conditii casnice e bines a se stie
ca firul nu trebiue rasucit prea mult. Cu cit lina este mai slab rasucita cu atit mai bine se
asaza in covor. Lina toarsa se face suluri, se mai spala o data, se vopseste, se
deapana din nou pe ghemuri ca firul sa nu fie sifonat, apoi se face matcalute pentru
tesut.
Urzitul pe carimbi, alegerea rostului, itatul;
Procesul urzitului pentru tesutul pe vertical este efectuat de 2 persoane; una din ele
stabileste firul de urzeala pe varga, iar cealalta trece firul de urzeala pe deasupra sulului
de sus.
Pina a se intinde urzeala pe suluri se verifica daca instalatia a fost corect asezata atit
pe orizontal cit si pe vertical; se lasa rezerva pentru a ”slobozi”(a trece tesatura obtinuta
dupa sulul de jos), apoi se incepe procesul de urzire.
Urzeala se intinde, prin partea din fata a carimbilor, de la varga, care se aseaza paralel
cu sulul de jos pina dupa sulul de sus, se trage din nou pina la varga, invirtindu-se o
data in jurul ei fara a se ridica pe sulul de sus, apoi se mai invirteste o data pe varga,
dupa care se trece din nou dupa sulul de sus si tot asa in continuare.(anexa3)
Firul se intinde foarte strins in egala masura pe tot parcursul urzitului; se aseaza
uniform pe varga. De acest proces depinde in totala masura calitatea si forma tesaturii.
Urmatorul pas este allegerea rostului, care consta in impartirea firelor de urzeala
impare de cele pare in doua rinduri ( golul dintre ele numindu-se “rost”) din fata si din
spate; intre care se fixeaza rostarul, apoi se iteste, adica se leaga firele dintr-un rind
de urzeala de itar; celalalt rind de urzeala-ramine liber; printe ele trece alternativ firul
de bateala.
Ca itele sa nu fie strinse pe itar in procesul itatului se foloseste un obiect usor (un tub
de plastic ) cu lungimea de15cm si grosimea de 3 cm diametrul. Itele de asemenea se
innoada uniform. Dupa itat se verifica inca o data daca rostul a fost ales correct.
Aceasta insemna ca toate firele de urzeala trebuie sa fie impartite in doua parti peste un
fir.
Executarea nodurilor incepatoare.Darea pe rost a firelor de bateala.Aplicarea tehnicilor
de finisare a unui covor

Dupa itat se mai verifica o data numarul de fire, apoi se purcede la tesut. Ca capetele
pinzei sa nu sa se distrame dupa finisarea covorului e bine ca tesatura sa se inceapa cu
niste noduri strinse bine (anexa 3)

Dupa noduri se da citeva rosturi de lina-batela de culoarea fondalului din covor sau
prevaz (chenar), apoi se aseaza ornamentul prevazului. Daca covorul este alcatuit din
parti simetrice, ornamentul se aseaza din mijlocul urzelii spre parti, iar daca nu se
repeta se aseaza, din partea dreapta spre stinga.
La fiecare culoare se fixeaza capete separate si se dau prin rost spre stinga; se ridica
rostarul(se schimba rostul), apoicapetele de fiecare culoare separate se trec printer
rindurile de urzeala spre stinga suprapunindu-seunul peste altul cind se intilnesc, Astfel,
ele se leaga, acest lucru numindu-se “incheiere” a firelor de batatura. Dupa incheiat
firele, se aseaza cu tepusa apoi se bat cu pieptenele. Acest lucru este necesar sa se
repete la fiecare incheetura. Atit la incheiat cit si la descheiat trebiue sa se tina cont ca
firele de bateala sa nu sa se traga strins printre urzeala, fiindca firele de urzeala se pot
rari si indesi pe alocuri. Aceasta duce la denaturarea detaliilor ornamentului, se
ingusteaza ori se largeste marginea covorului.
La tesatura pe fir se executa 3 incheeturi, iar la tesatura indoita se executa 5-6
incheieturi la o patratica.Cind spunem 3 incheeturi subintelege , respectiv si 3
descheeturi (una fara alta nu exista). La descheiat firele se duc spre dreapta, iar la
incheiat firele se dau spre stinga,suprapunindu-se fiecare capat de Tesutul unei
patratele se mai zice “mutatura”. Trebuie de avut grija ca fiecare mutatura sa aiba
laturile egale. De obicei, la tesutul pe fir aceasta este de 0,5cm, iar la tesutul “dublu”
mutatura are latura de 1cm. Dupa tesutul unei mutaturi se trece la urmatoarea,
urmarindu-se dupa model cind se schimba culorile. Capetele ramase in pinza se taie cu
grija si se folosesc mai departe in tesatura. Dupa o zi de munca pinza obtinuta se
curata de capetele ramase. Ca sa se obtina o tesatura de calitate, in procesul tesutului
dimensiunile pinzei se masoara des. Tesatura se incheie cu aceleasi noduri cu care a
inceput. Dupa executarea nodurilor finale pinza se bate bine cu pietenele, apoi se taie
uruiocul.
Stiati ca: instalatia cu toate anexele ei trebuie sa fie confectionata din lemn tare, gros,
uscat; in caz contrar piesele instalatiei se indoaie, crapa, se pot rupe.
Daca carimbii nu sint fixate correct- pinza poate avea o alta forma decit cea
dreptunghuilara. Urzala trebuie intinsa pe varga la distanat egala de altfel mutaturile
nu se obtin egale. Daca pinza nu este batuta bine se obtine o tesatura rara asemenea
cu tesatura obtunuta pe orizontala

Daca firul de bumbac pentru urzeala nu este bine rezistent, atunci urzeala se rasuceste,
daca este rezistent se lasa nerasusit, astfel, tesatura este neteda si nu se cunosc firele
de urzeala
Daca urzeala nu se invirteste correct pe varga nu se poate de ales rostul.
Permanent se tine cont ca mutatura sa se obtina cu laturile egale , adica patrate. Daca
nu se tine cont de acest lucru articolul tesut este denaturat
Proiectarea covoarelor
Executarea schitei unui covor depinde de mai multi factori si anume de: plasticitate, de
compoziţia ornamentala, de dimensiuni şi funcţia lui în interior. La formarea
compoziţională a covorului participă cîţiva factori structurali: fondalul, desenul central
numit „floarea” sau „ozorul” şi marginea. Cu cit elementele ornamentului in covor sint
proiectate mai mici cu atit covorul este mai frumos. Asta ar insemna ca covoarele
frumoase se obtin daca sint executate pe fir. Pentru un covor de asternut pe podele cu
o batatura simpla se cer 1,4kg de lina bateala si urzeala, iar pentru un covor de atirnat
pe perete este necesar aproximativ 1kg de lina bateala si urzeala.
Covoarele traditionale se deosebesc de cele moderne printr-o anumită libertate şi
reprezentare asimetrică atît a motivelor ornamentale cît şi a coloritului lor. E destul de
răspîndit procedeul de a executa motivele vegetale sau geometrice în rînd pe lăţime,
repetîndu-se de cîteva ori de-a lungul covorului.
Un rol important în rezolvarea decorativă a covorului o are „marginea” din 2, 3, părţi
numită „privaz”, care la rîndul său se deosebeşte atît după culoare cît şi după
elementele structurale. Întîlnim însă şi covoare fără margine. La proiectarea covoarelor
trebuie sa se tina cont de faptul, ca marimea “prevazului” in raport cu fondalul este
bines a se faca de 1:3. “Prevazul” poate fi insotit de un prevaz mic pe marginea
covorului care se numeste “buie” sau “burghii” (anexa ) si se proiecteaza ,de obicei, cu
o latime de 5-6cm la covoarele cu dimensiuni mari(2X3)
Covorul tesut pe vertical se proiecteaza pe hirtie impartita in patratele. E bine ca
patratica sa aiba latura de 1,5mm. Daca covorul este asimetric, se poate prelucra ¼
din covor, iar daca covorul nu e asimetric se proiecteaza total. Fiecare element al
ornamentului se vopseste in culorile alese. Procesul trecerii firului de bateala prin
urzeala se schimba la fiecare mutatura( patratica). E bine ca cititul garfic sa se
efectuieze de catre o singura mesterita. De obicei la cititul ornamentului se folosesc
expresiile: “..verdele se termina si peste el se dau 3-5 de rosu..” “..albastru se da in
cruce..”, “..albul se intorloaca, se astupa rosu..” ‘..curichiul se da pina in prevaz..”s.a..
Reproducerea dupa covoarele vechi se poate executa direct de pe covor pe covor,
daca cel de pe care se reproduce nu este vechi de tot, sau se proiecteaza din nou,
orientindu-se dupa” incheieturile” de pe covor, desfacindu-se usor firele de bateala
pentru a vedea culoarea

Războiul de țesut vertical este format dintr-un cadru vertical al cărui suporți au la
extremități două bare rotunde și paralele denumite suluri. ÎPeaceste două bare se
fixează firele de urzeală. Țeserea începe mereu de jos sus. În timpul lucrului, pe
măsură ce țeserea avansează, scaunul de lucru trebuie să se ridice în același timp
cu covorul.
Instalatia pentru tesutul vertical poate sa reprezinte o rama, cu dimensiuni dupa
necesitati, din lemn tare sau din metal. Partile laterale ale ramei se numesc
“caringhi”, iar cele orizontale se numesc “suluri”. Instalatiei date in localitatile din
centrul Moldovei I se spune simplu-”carimbi” si este completata cu “itari”, “rostari”,
“varga”,” furculite”, “ginji”, “pieptene”, “tepuse”(anexa1)
De obicei, se instaleaza sub un unghi oblic pe perete, partea de jos fiind departata de
perete la distanta de 1-1,5metri; se fixeaza cu ajutorul “penelor” din lemn tare. Sint mai
practici “carimbii” care stau sub unghi oblic pe o “talpa orizontala”; fixati in piulite din
metal.(anexa 2)
Carimbii sint partile laterale principale pe care se fixeaza sulurile. In procesul urzitului
de sulul din partea de jos se fixeaza varga pe care se intinde urzala. Furculitele sint
asezate sub unghi la jumatatea carimbilor pe ele fixindu-se itarul.Pe itar se innoada
itele, in care se prind firele din unul din rindurile de urzeala. Cu ajutorul rostarului si
itelor firele de urzala se impart in doua rinduri care isi schimba pozitia(in fata si in
spate), dupa ce firul de lina-bateala trece printre ele spre dreapta (“descheiatul”), si
apoi spre stinga(”incheiatul”).
Tepusa (unealta confectionata din lemn si metal) se utilizeaza pentru a indrepta firele
de bateala dupa ce au fost date prin rost. Cu “pieptenele” se bat firele trecute prin rost
si indreptate cu tepusa. Toate piesele utilizate in procesul tesutului trebuie sa fie
netede, bine slefuite pentru a nu rupe firele de urzeala si bateala
.
VII Pregatirea practica pentru confectionarea covoarelor tesute pe vertical

Cosecutivitatea etapelor tehnologice de confectionare a covoarelor pe verticala

Teserea unui covor pe vertical este anticipate de pregatirea modelului si a materiei

prime necesare. Despre pregatirea modelului si a limbajului tehnic graphic popular s-a
vorbit in capitolul precedent. La acest capitol vorbim despre urmatoarele etape

Stabilirea dimensiunilor si analiza schemei covorului ce urmeaza a fi tesut;

De obicei, in ultimii ani, covoarele rar se gasesc ca décor al peretilor caselor
moldovenesti, dar se astern mai mult pe podea, pe parchet. In procesul de
pregatire a materiei prime si a urzitului se tine cont de dimensiunile solicitate si
de scopul de utilizare. Daca covorul se preconizeaza a fi folosit pe pereti se
admite ca urzeaa si batealal sa fie pregatita nici prea subtire, nici prea groasa in
asa fel ca 2 fire de urzeala si bateala sa se intinda pe distant de 1cm, iar daca
covorul se preconizeaza a fi utilizat pentru asternut podelele atit urzala cit si
bateala poate fi putin mai groasa, adica poate sa se intinda la distant de 1,5cm
De exemplu: daca intentionam sa confectionam un covor pe perete lucrat pe
dublu fir cu dimensiunile de 1,5mX3,0m urmeaza sa urzim 300de fire; lucrat pe
fir-urzim 150de fire. Lungimea covorului lucrat pe dublu fir se calculeaza o
mutatura cu latura de1cm, iar lucrat pe fir -mutatura are o lungime si latime de
0,5cm
Operatii de pregatire a firelor de urzeala;
 Cantitatea urzelii depinde de marimea covorului ce urmeaza a fi tesut, de numarul de
“mutaturi”(patratele), care are covorul in latime si de faptul cum urmeaza a fi tesut- “pe
fir” s-au “dublu” Daca covorul se tese dublu, apoi la fiecare patratica se calculeaza cite
doua fire de urzeala, iar daca se lucreaza pe fir se calculeaza cite un fir la patratica
Urzala poate fi din lina, bumbac, cinepa, dar si din fibre sintetice. Urzeala din lina este
bine sa se rasuceasca cite 2 -3 fire toarse foarte subtire din ”par“ obtinut din lina de
pe oaie turcana (lina aspra). Nu e bine sa se foloseasca lina de oaie tigaie(fina) ca
urzala, intrucit este scurta si se poate rupe chiar daca este rasucita. Pentru covoarele
utilizate ca asternuturi pe podea se poate pregati urzala mai groasa, iar pentru alte
articole tesute pe vertical se poate de utilizat urzala mai subtire. Grosimea urzelii
depinde de grosimea linii-bateala. E bine sa fie aceiasi grosime. Daca firul pentru
urzeala este rezistent se poate folosi nerasucit. Acesta face ca firul de lina bateala sa
se bata mai usor intre firele nerasucite, obtinindu-se,astfel, o tesatura neteda si densa.
Firul de urzeala trebuie sa fie din intregul,fara noduri. Ca urmare tesatura se obtine mai
neteda decit cea la care se utilizeaza firul rasucit sau cu noduri.
Culoarea urzelii poate fi una utilizata la lina- bateala. Procesul urzitului pentru tesutul
pe vertical este efectuat de 2 persoane; una din ele stabileste firul de urzeala pe varga,
iar cealalta trece firul de urzeala pe deasupra sulului de sus.

Pina a se intinde urzeala pe suluri se verifica daca instalatia a fost corect asezata atit
pe orizontal cit si pe vertical; se lasa rezerva pentru a ”slobozi”(a trece tesatura obtinuta
dupa sulul de jos), apoi se incepe procesul de urzire.

Procesul tesutului incepe cu urzitul care consta in intinderea firelor de urzeala pe sulul
de sus cit si pe cel din partea de jos prin rotirea lor dupa acestea pina atunci cind
sulurile se completeaza cu fire. Urzitul este precedat de fixarea trainica a firului de
urzeala de varga, si se termina deasemenea cu o innodare strinsa a firului de urzeala
de varga.Ca firul de urzeala sa fie impartit la interval egale pe ambele suluri se fac chiar
semen la distante egale fie de 1 cm, mai mult sau mai putin de 1cm, in dependenta de
grosimea firului de urzeala. Dupa terminarea procesului de urzit firele se numara. Daca
covorul se preconizeaza a fi tesut pe fir e bine ca numarul firelor de urzeala sa fie
impar, iar daca se va tese dublu-fir numarul firelor de urzeala trebuie sa fie par. Urzeala
intinsa pe partea din fata a sulurilor participa la tesut, iar cea din partea opusa este
urzeala in continuare. Ca urzeala sa se miste odata cu cresterea tesaturii, sulurile
trebuiesc slobozite din piulite sa-u se scot “penele”din lemn.
Dupa urzit firele se impart cu ajutorul unei bare rotunde-rostari, (cu diametrul de 4-5 cm)
in pare si impare. Cele pare se gasesc in fata iar cele impare - in spate. Aceasta
impartire ajuta la formarea rostului. Firele impare se trag in fata si se innoada prin cotlet
la o distanta aproximativ de 4-5 cm pe de un fir trainic de ata intins pe itari. Daca
acesta distanta se respecta,rostarul usor poate fi tras prin firele de urzeala si se alege
rostul, iar daca aceasta distant nu se respecta, rostarul se trage greu prin urzeala
sirostul nu poate fi ales, adica firele nu se impart clar in
doua parti.

Ca sa verificam, daca acest proces a fost executat correct,

se da pe urzeala citeva rosturi de bateala de culoare opusa
celei de urzeala. Astfel, se observa bine scaperile.Tesutul
este precedat de un rind de noduri, care intaresc tesatura,
nu o lasa sa se imprastie Ca aceste noduri sa se obtina
fine ele se executa cu ata subtire sa-u pot fi ascunse cu o
cosita frumos impletita. Acelas lucru se repeta si la
finisarea tesaturii

Urzeala se intinde, prin partea din fata a carimbilor, de la

varga, care se aseaza paralel cu sulul de jos pina dupa
sulul de sus, se trage din nou pina la varga, invirtindu-se o
data in jurul ei fara a se ridica pe sulul de sus, apoi se mai invirteste o data pe varga,
dupa care se trece din nou dupa sulul de sus si tot asa in continuare.(anexa3)

Firul se intinde foarte strins in egala masura pe tot parcursul urzitului; se aseaza
uniform pe varga. De acest proces depinde in totala masura calitatea si forma tesaturii.
Urmatorul pas este allegerea rostului, care consta in impartirea firelor de urzeala
impare de cele pare in doua rinduri ( golul dintre ele numindu-se “rost”) din fata si din
spate; intre care se fixeaza rostarul, apoi se iteste, adica se leaga firele dintr-un rind
de urzeala de itar; celalalt rind de urzeala-ramine liber; printe ele trece alternativ firul
de bateala.
Ca itele sa nu fie strinse pe itar in procesul itatului se foloseste un obiect usor (un tub
de plastic ) cu lungimea de15cm si grosimea de 3 cm diametrul. Itele de asemenea se
innoada uniform. Dupa itat se verifica inca o data daca rostul a fost ales correct.
Aceasta insemna ca toate firele de urzeala trebuie sa fie impartite in doua parti peste un
fir. Dupa itat se mai verifica o data numarul de fire, apoi se purcede la tesut.

Operatii de pregatire a firelor de bateala

Pregatirea firelor de bateala incepe cu sortarea linii si se incheie cu depanarea
matcalutilor pentru tesut.
Calitatea covorului si termenul de utilizare a a acestuia depinde de calitatea linii.
Pentru covor e bine sa se aleaga lina de pe oi sanatoase, care nu sufera de boli de
piele, intretinute inconditii bune. Acesta ar insemna ca oile sa fie pascute pe locuri
umbroase, pe imasuri curatite de ciulini. Nu e bine sa se foloseasca lina de pe oile,
care au fost bolnave. Daca se intentioneaza ca covorul sa fie suta la suta din lina, apoi
urzeala trebuie aleasa din lina de pe oile turcane(cu firul lung si aspru). Pentru bateala
se selecteaza lina mai fina cu luciu. Dupa spalat lina se cardeaza la masini speciale
pentru a fi toarsa mai usor si calitativ Daca se toarce in conditii casnice e bines a se stie
ca firul nu trebiue rasucit prea mult. Cu cit lina este mai slab rasucita cu atit mai bine se
asaza in covor. Lina toarsa se face suluri, se mai spala o data, se vopseste, se
deapana din nou pe ghemuri ca firul sa nu fie sifonat, apoi se face matcalute pentru
tesut.
Urzitul pe carimbi, alegerea rostului, itatul;
Procesul urzitului pentru tesutul pe vertical este efectuat de 2 persoane; una din ele
stabileste firul de urzeala pe varga, iar cealalta trece firul de urzeala pe deasupra sulului
de sus.
Pina a se intinde urzeala pe suluri se verifica daca instalatia a fost corect asezata atit
pe orizontal cit si pe vertical; se lasa rezerva pentru a ”slobozi”(a trece tesatura obtinuta
dupa sulul de jos), apoi se incepe procesul de urzire.
Urzeala se intinde, prin partea din fata a carimbilor, de la varga, care se aseaza paralel
cu sulul de jos pina dupa sulul de sus, se trage din nou pina la varga, invirtindu-se o
data in jurul ei fara a se ridica pe sulul de sus, apoi se mai invirteste o data pe varga,
dupa care se trece din nou dupa sulul de sus si tot asa in continuare.(anexa3)
Firul se intinde foarte strins in egala masura pe tot parcursul urzitului; se aseaza
uniform pe varga. De acest proces depinde in totala masura calitatea si forma tesaturii.
Urmatorul pas este allegerea rostului, care consta in impartirea firelor de urzeala
impare de cele pare in doua rinduri ( golul dintre ele numindu-se “rost”) din fata si din
spate; intre care se fixeaza rostarul, apoi se iteste, adica se leaga firele dintr-un rind
de urzeala de itar; celalalt rind de urzeala-ramine liber; printe ele trece alternativ firul
de bateala.
Ca itele sa nu fie strinse pe itar in procesul itatului se foloseste un obiect usor (un tub
de plastic ) cu lungimea de15cm si grosimea de 3 cm diametrul. Itele de asemenea se
innoada uniform. Dupa itat se verifica inca o data daca rostul a fost ales correct.
Aceasta insemna ca toate firele de urzeala trebuie sa fie impartite in doua parti peste un
fir.
Executarea nodurilor incepatoare.Darea pe rost a firelor de bateala.Aplicarea tehnicilor
de finisare a unui covor
Dupa itat se mai verifica o data numarul de fire, apoi se purcede la tesut. Ca capetele
pinzei sa nu sa se distrame dupa finisarea covorului e bine ca tesatura sa se inceapa cu
niste noduri strinse bine (anexa 3)
Dupa noduri se da citeva rosturi de lina-batela de culoarea fondalului din covor sau
prevaz (chenar), apoi se aseaza ornamentul prevazului. Daca covorul este alcatuit din
parti simetrice, ornamentul se aseaza din mijlocul urzelii spre parti, iar daca nu se
repeta se aseaza, din partea dreapta spre stinga.
La fiecare culoare se fixeaza capete separate si se dau prin rost spre stinga; se ridica
rostarul(se schimba rostul), apoicapetele de fiecare culoare separate se trec printer
rindurile de urzeala spre stinga suprapunindu-seunul peste altul cind se intilnesc, Astfel,
ele se leaga, acest lucru numindu-se “incheiere” a firelor de batatura. Dupa incheiat
firele, se aseaza cu tepusa apoi se bat cu pieptenele. Acest lucru este necesar sa se
repete la fiecare incheetura. Atit la incheiat cit si la descheiat trebiue sa se tina cont ca
firele de bateala sa nu sa se traga strins printre urzeala, fiindca firele de urzeala se pot
rari si indesi pe alocuri. Aceasta duce la denaturarea detaliilor ornamentului, se
ingusteaza ori se largeste marginea covorului.
La tesatura pe fir se executa 3 incheeturi, iar la tesatura indoita se executa 5-6
incheieturi la o patratica.Cind spunem 3 incheeturi subintelege , respectiv si 3
descheeturi (una fara alta nu exista). La descheiat firele se duc spre dreapta, iar la
incheiat firele se dau spre stinga,suprapunindu-se fiecare capat de Tesutul unei
patratele se mai zice “mutatura”. Trebuie de avut grija ca fiecare mutatura sa aiba
laturile egale. De obicei, la tesutul pe fir aceasta este de 0,5cm, iar la tesutul “dublu”
mutatura are latura de 1cm. Dupa tesutul unei mutaturi se trece la urmatoarea,
urmarindu-se dupa model cind se schimba culorile. Capetele ramase in pinza se taie cu
grija si se folosesc mai departe in tesatura. Dupa o zi de munca pinza obtinuta se
curata de capetele ramase. Ca sa se obtina o tesatura de calitate, in procesul tesutului
dimensiunile pinzei se masoara des. Tesatura se incheie cu aceleasi noduri cu care a
inceput. Dupa executarea nodurilor finale pinza se bate bine cu pietenele, apoi se taie

uruiocul. Tipuri de noduri

Cu exceptia tesaturilor pentru Soumak si kilims, covoarele orientale se limiteaza la doua sisteme
de innodare. Primul este numit nod turcesc sau Ghiordes, si este la moda in Asia Mica, Caucaz,
Kurdistan si in unele localitati din Orientul indepartat. Al doilea este nodul persan sau Sehna,
care, desi mai potrivit pentru a produce o finisare stransa, fina, chiar catifelata, a fost, in multe
parti din Persia, abandonat in favoarea nodului Ghiordes, care este mult mai usor de legat.

Diferenta poate fi inteleasa dupa o privire a ilustratiilor. In sistemul persan, nodul de fire este
rasucit dupa firul de urzeala, astfel incat cele doua capete verticale ale firelor alterneaza cu
fiecare doua fire de urzeala. Nodul turcesc, dimpotriva, este legat astfel incat din fiecare spatiu
dintre firele de urzeala iese un buchet de fire.

Atunci cand un nod este legat, tesatorul taie firul cu un cutit si este unul din testele de
indemanare sa taie atat de aproape de lungimea dorita a firelor incat sa reduca la minimum
pierderea de material in procesul de tundere cu foarfeca, proces care se face imediat ce randul a
fost terminat.

Atunci cand un rand de smocuri a fost tuns la lungime uniforma, firele de batatura sunt impinse
peste urzeala dintr-o parte in alta si inapoi. Acesta este procesul in care tijele mentionate anterior,
cea plata dintre firele de pe fata si spate, precum si cea rotunda pe care sunt stranse firele de
urzeala, intra in functiune. Prin tragerea putin in afara a tijei rotunde se separa firele de urzeala,
fata-spate, astfel incat batatura sa poate fi trecuta usor peste si pe dedesubt. Apoi, la inversarea
sensului, prin rotirea tijei plate in jos la orizontala, suveica se intoarce iar, trecand peste fiecare
fir de urzeala, pe partea opusa turei anterioare. Astfel, randul de noduri este legat ferm si
smocurile tinute in pozitie verticala, asigurand o suprafata uniforma. In tesaturile de proasta
calitate ale sistemului barchanah este urmat obiceiul kazak de a arunca patru fire de batatura
peste fiecare rand de noduri. In felul acesta sunt economisite timp si efort de legare a nodurilor.
Pe de alta parte, obiceiul printre tesatorii din Sehna si Tabriz este acela de a trece suveica intr-o
parte si a mai pune un rand de noduri inainte de intoarcerea ei inapoi. Acest lucru face tesatura
minunat de compacta.

Urmatorul pas este de a bate in jos atat nodurile cat si batatura, cu un pieptene sau scandura. In
tarile turce acest instrument este de lemn, dar persanii prefera ca el sa fie din otel. Utilizarea
neindemantica a acestui pieptene, prin baterea mai stransa a uneia dintre partile randului, va
produce adesea asimetrii ale covorului finisat, pentru care, in cazuri extreme, nu exista nicio
solutie decat taierea si coaserea din nou impreuna. O tesere stangace cauzeaza aceeasi
imperfectiune. Unele dintre covoarele kurde Mosul ilustreaza acest lucru.

Finisarea covoarelor

Cand toate acestea: innodare, decupare si tesere a firelor de batatura au ajuns la sfarsit, mai
ramane doar finisarea laturilor si capetelor. Aceasta variaza semnificativ intre diferite localitati,
dar in orice cartier foarte adesea sunt zone unde doua sau chiar mai multe stiluri sunt in voga in
egala masura. In aproape toate covoarele este lasata la final o panza subtire, tare, uneori abia
suficient de lunga pentru a fi vizibila, tesuta din urzeala si batatura, de obicei vopsita culori
compacte sau cu o dunga. Uneori, exista o margine groasa, dar ingusta in afara panzei, pe unul
sau ambele capete. Capetele libere ale firelor de urzeala sunt apoi tunse in franjuri, scurte la cele
mai multe dintre covoare, dar lasate lungi la multe din tesaturile nomade pentru un efect
contrastant. Formele pe care le iau aceste franjuri de urzeala sunt variate – noduri, snururi
rasucite si chiar in unele cazuri, impletituri, cum ar fi forma arcan de cioban mexican. De
asemenea, firele de urzeala pot fi pur si simplu taiate si lasate libere pentru un finisaj brut.
Alteori doar un capat poarta franjuri, celalalt fiind finisat cu grija printr-o dublare in spate a
urzelii si teserea ei cu firele de batatura. Cateva dintre covoarele antice de rugaciune de Ghiordes
au cusute la capete franjuri de matase de felul celor folosite la finisarea multora dintre perdelele
europene si americane.
Stiati ca: instalatia cu toate anexele ei trebuie sa fie confectionata din lemn tare, gros,
uscat; in caz contrar piesele instalatiei se indoaie, crapa, se pot rupe.
Daca carimbii nu sint fixate correct- pinza poate avea o alta forma decit cea
dreptunghuilara. Urzala trebuie intinsa pe varga la distanat egala de altfel mutaturile
nu se obtin egale. Daca pinza nu este batuta bine se obtine o tesatura rara asemenea
cu tesatura obtunuta pe orizontala
Daca firul de bumbac pentru urzeala nu este bine rezistent, atunci urzeala se rasuceste,
daca este rezistent se lasa nerasusit, astfel, tesatura este neteda si nu se cunosc firele
de urzeala
Daca urzeala nu se invirteste correct pe varga nu se poate de ales rostul.
Permanent se tine cont ca mutatura sa se obtina cu laturile egale , adica patrate. Daca
nu se tine cont de acest lucru articolul tesut este denaturat
Proiectarea covoarelor
Executarea schitei unui covor depinde de mai multi factori si anume de: plasticitate, de
compoziţia ornamentala, de dimensiuni şi funcţia lui în interior. La formarea
compoziţională a covorului participă cîţiva factori structurali: fondalul, desenul central
numit „floarea” sau „ozorul” şi marginea. Cu cit elementele ornamentului in covor sint
proiectate mai mici cu atit covorul este mai frumos. Asta ar insemna ca covoarele
frumoase se obtin daca sint executate pe fir. Pentru un covor de asternut pe podele cu
o batatura simpla se cer 1,4kg de lina bateala si urzeala, iar pentru un covor de atirnat
pe perete este necesar aproximativ 1kg de lina bateala si urzeala.
Covoarele traditionale se deosebesc de cele moderne printr-o anumită libertate şi
reprezentare asimetrică atît a motivelor ornamentale cît şi a coloritului lor. E destul de
răspîndit procedeul de a executa motivele vegetale sau geometrice în rînd pe lăţime,
repetîndu-se de cîteva ori de-a lungul covorului.
Un rol important în rezolvarea decorativă a covorului o are „marginea” din 2, 3, părţi
numită „privaz”, care la rîndul său se deosebeşte atît după culoare cît şi după
elementele structurale. Întîlnim însă şi covoare fără margine. La proiectarea covoarelor
trebuie sa se tina cont de faptul, ca marimea “prevazului” in raport cu fondalul este
bines a se faca de 1:3. “Prevazul” poate fi insotit de un prevaz mic pe marginea
covorului care se numeste “buie” sau “burghii” (anexa ) si se proiecteaza ,de obicei, cu
o latime de 5-6cm la covoarele cu dimensiuni mari(2X3)
Covorul tesut pe vertical se proiecteaza pe hirtie impartita in patratele. E bine ca
patratica sa aiba latura de 1,5mm. Daca covorul este asimetric, se poate prelucra ¼
din covor, iar daca covorul nu e asimetric se proiecteaza total. Fiecare element al
ornamentului se vopseste in culorile alese. Procesul trecerii firului de bateala prin
urzeala se schimba la fiecare mutatura( patratica). E bine ca cititul garfic sa se
efectuieze de catre o singura mesterita. De obicei la cititul ornamentului se folosesc
expresiile: “..verdele se termina si peste el se dau 3-5 de rosu..” “..albastru se da in
cruce..”, “..albul se intorloaca, se astupa rosu..” ‘..curichiul se da pina in prevaz..”s.a..
Reproducerea dupa covoarele vechi se poate executa direct de pe covor pe covor,
daca cel de pe care se reproduce nu este vechi de tot, sau se proiecteaza din nou,
orientindu-se dupa” incheieturile” de pe covor, desfacindu-se usor firele de bateala
pentru a vedea culoarea.
IV
Ornamentica şi coloritul covoarelor.
Precum din sunete apar cuvinte, iar din acestea – texte, aşa şi din sute de elemente
ale ornamentelor , care se repetă în creaţia populară în diferite colţuri ale lumii, se
alcătuiesc „textele”covoarelor
În covoarele moldoveneşti se folosesc ornamente vegetale, în care specialiştii
descoperă arborele lumii, care uneori este înlocuit cu o vază cu flori. Lumea animală
este reprezentată de păsări:cocoşi, raţe, porumbei, vulturi s.a. Se întîlneşte şi imaginea
femeii. De obicei vegetaţia, figurile, diferitele obiectele casnice sunt prea stilizate. De
demult pe covoarele noastre sunr întîlnite şi ornamente geometrice cu duiferite variaţii
ale rombului, crucii, triunghiului. . Covoarele din trecut aveau fondaluri colorate: cafeniu,
verde, galben, roz, albastru, negru de nuanţe diferite, vopsite cu plante cromatice
naturale. De obicei, culoarea fondalului din centru se deosebea de cea a marginii printr-
un contrast al culorilor reci şi calde Motivele au orientare verticală sau orizontală în
dependenţă de funcţia covorului.
Aproape neschimbate au rămas pînă astăzi procedeele compoziţionale la covoarele cu
vrîste în lăţime, îmbinate cu motive geometrice sau florale alese (lăicer vrîstat, lăicer
ales şi vrîstat).
Precum din sunete apar cuvinte, iar din acestea – texte, aşa şi din sute de elemente
ale ornamentelor , care se repetă în creaţia populară în diferite colţuri ale lumii, se
alcătuiesc „textele”covoarelorCompoziţia ornamentală a covorului moldovenesc este
determinată de mărimea, proporţiile şi funcţia lui în interior, de caracterul motivelor
decorative. La formarea compoziţională a covorului participă cîţiva factori structurali:
fondalul, desenul central numit „floarea” sau „ozorul” şi marginea. Covoarele din trecut
aveau fondaluri colorate: cafeniu, verde, galben, roz, albastru, negru de nuanţe diferite,
vopsite cu plante cromatice naturale. De obicei, culoarea fondalului din centru se
deosebea de cea a marginii printr-un contrast al culorilor reci şi calde. Covoarele din
trecut se deosebeau printr-o anumită libertate şi reprezentare asimetrică atît a motivelor
ornamentale cît şi a coloritului lor. E destul de răspîndit procedeul de a executa
motivele vegetale sau geometrice în rînd pe lăţime, repetîndu-se de cîteva ori de-a
lungul covorului. Motivele aveau orientare verticală sau orizontală în dependenţă de
funcţia covorului.
Aproape neschimbate au rămas pînă astăzi procedeele compoziţionale la covoarele cu
vrîste în lăţime, îmbinate cu motive geometrice sau florale alese (lăicer vrîstat, lăicer
ales şi vrîstat). . Motivele ornamentale „ozorul” ca şi covorul întotdeauna au denumire:
„roţile”, „stele”, „curcubeul”, „palmele”, „sfecla”, „frunza nucului”, „vazonul”, „bucheţii”,
„cucoşii”, „racul” ş.a.
Fiecare covor confecţionat manual are amprenta mîinilor şi gusturilor estetice ale
femeilor ce l-au confecţionat. În satele din Moldova, deși confecţionarea covoarelor cu
aceeaşi denumire se făcea după acelaşi model, ele niciodată nu repetau întocmai
motivele şi coloritul. Astfel fiecare covor era unic în felul său. Decorul se baza pe o
anumită ritmică şi simplitate.

Un detalui foarte important – desenul şi întreaga compoziţie a covorului moldovenesc

este liniştită, lină, fără colţuri, ceea ce reflectă caracterul naţional, precum şi coloritul
acestuia, care se deosebeşte prin căldura paletei de culori. Nuanţele pastelate, ce nu
vin în contrast între ele, se obţineau datorită vopselelor naturale, obţinute din coaje,
frunze, ghimber, coajă de ceapă, diferite inflorescenţe, nuci… Meşteriţele cunoşteau,
cum să vopsească firele, lăsînd coloritul în baza nuanţelor, nu şi a culorilor.

Privind ornamentica, cel mai simplu ornament îl constituie dunga (vrasta), simple dungi
în culori diferite care străbat suprafaţa lăicerului de la o margine la alta. Prin alesătură
se ajunge treptat la motive mai complicate ca rombul, steaua. Aşa au apărut scoarţele
cu "rombul", rombul reprezentând motivul solar, motiv îndrăgit de ţesătoarele din
întreaga Moldovă şi nu numai. Varietatea în care ţesătoarele din zona Neamţ reuşesc
să prezinte motivul rombului în scoarţe şi lăicere, constituie o adevărată artă ce dă
valoare acestor ţesături. Deosebit de valoroase sunt şi scoarţele îm decorul cărora
apare motivul "pomul vieţii" sub forma ramurii de brad stilizată - tipar traco-getic.

Compozitiile decorative se remarca printr-o evolu?ie de la simplu la complex, de la

repetitia si alternanta unui numar de dungi la asocieri diverse ale motivelor geometrice,
avimorfe si zoomorfe, florale sau antropomorfe. Denumirile motivelor sunt sugestive si
reflecta legatura omului cu natura, preocuparile lui cotidiene (aripile morii, unda apei,
oul incondeiat, floarea pologului, vita de vie.
Un astfel de covor lucrat manual este mai mult decat un obiect decorativ, este o
poveste, un simbol, un izvor de amintiri. Se spune ca tesaturile facute manual
inmagazineaza enegie biologica de la cel care a lucrat-o, ca imprumuta o particica din
sufletul omului.
Din motivele ornamentale mai răspîndite în covorul tradiţional moldovenesc sînt cele
vegetale, geometrice, reprezentarea păsărilor, omului, uneltelor de muncă ş.a. Din
motivele vegetale întîlnim arborele vieţii, vazonul cu flori, buchete, flori, ramuri,
ghirlande, fructe etc., însă acestea erau stilizate. Din motivele geometrice avem vrîste
transversale drepte şi ondulate, triunghiuri, romburi, patrate, stele, zîmţi, cîrlige, linii
frînte ş.a. Unele din motivele ornamentale, rombul, cercul, patratul, steaua la început
au avut un sens simbolic. Deseori alături de figurile geometrice şi cele vegetale era
reprezentat chipul femeii – simbolul vieţii şi al fertilităţii. Forme variate avea pomul
vieţii, ce întruchipa forţa roditoare a naturii vii sau arborele înţelepciunii, pomul
neamului.
Alături de natură, de om sînt întîlnite des păsări stilizate-cucoşi, gîşte, raţe, păuni,
diferite insecte – cărăbuşul, păiangenul, motive scheomorfe – unelte de muncă,
pieptenele şi furculiţa de ales covoare, suveica, vîrtelniţa, pahăruţe, vaze, monograme
cu indicarea anului confecţionării, numele corsorului, semne mici (strajă, semn) ale
posesorului.
. Covoarele din trecut aveau fondaluri colorate: cafeniu, verde, galben, roz, albastru,
negru de nuanţe diferite, vopsite cu plante cromatice naturale. De obicei, culoarea
fondalului din centru se deosebea de cea a marginii printr-un contrast al culorilor reci şi
calde. Covoarele din trecut se deosebeau printr-o anumită libertate şi reprezentare
asimetrică atît a motivelor ornamentale cît şi a coloritului lor. E destul de răspîndit
procedeul de a executa motivele vegetale sau geometrice în rînd pe lăţime, repetîndu-
se de cîteva ori de-a lungul covorului. Motivele aveau orientare verticală sau orizontală
în dependenţă de funcţia covorului.
Aproape neschimbate au rămas pînă astăzi procedeele compoziţionale la covoarele cu
vrîste în lăţime, îmbinate cu motive geometrice sau florale alese (lăicer vrîstat, lăicer
ales şi vrîstat).
Motivele ornamentale „ozorul” ca şi covorul întotdeauna au denumire: „roţile”, „stele”,
„curcubeul”, „palmele”, „sfecla”, „frunza nucului”, „vazonul”, „bucheţii”, „cucoşii”, „racul”
ş.a. Fiecare covor confecţionat manual are amprenta mîinilor şi gusturilor estetice ale
femeilor ce l-au confecţionat. În satele din Moldova, deși confecţionarea covoarelor cu
aceeaşi denumire se făcea după acelaşi model, ele niciodată nu repetau întocmai
motivele şi coloritul. Astfel fiecare covor era unic în felul său. Decorul se baza pe o
anumită ritmică şi simplitate.
Coloritul covoarelor este foarte variat. Pînă la sfîrşitul secolul al XIX-lea coloritul lor se
baza pe coloranţii vegetali. Ca coloranţi erau folosite diferite soluţii din rădăcini, coajă
de copaci, flori, frunze în amestec cu diferite substanţe, care întăreau culorile, făcîndu-
le să nu să se decoloreze. Erau des întrebuinţate: scumpia, păpădia, coaja de nuci, dar
și de ceapă, măr sălbatic, boz, urzică şi m.a., care se întîlneau în natură. Culorile
obţinute depindeau de iscusinţa şi cunoştinţele femeilor meşteriţe – boiangiţe care
vopseau, de calitatea şi concentraţia coloranţilor, de calitatea lîinii, tehnologia vopsirii
în condiţii casnice. Cromatica covoarelor vechi moldoveneşti se caracterizează printr-o
anumită sobrietate şi folosirea într-un covor a unui număr redus de nuanţe. Deși exista
un spectru bogat obţinut din coloranţi vegetali, gama cromatică a unui covor se baza
pe 5-9 nuanţe, farmecul căreia se ascundea nu în numărul culorilor, ci în asocierea
contrastă a culorilor reci şi calde. Dacă pe un covor se repetă un singur motiv, apoi de
fiecare dată gama coloristică a lui se schimbă, făcînd ca unul şi acelaşi desen să fie
variat după culoare. Această asimetrie coloristică dă covoarelor un efect decorativ
bogat de o înaltă ţinută. Bazate pe o armonie cromatică – liniştită şi reţinută, pe motive
ornamentale simple, meşterii populari au obţinut o bogăţie nesfîrşită de covoare, ce nu
s-au repetat niciodată, în care găsim o tendinţă către originalitate şi continuitate o
împletire strînsă cu tradiţiile moştenite de secole.
Aspectul artistic al covoarelor moldoveneşti a fost înalt apreciat la un şir de expoziţii nu
numai din Moldova, dar şi peste hotarele ei: Luvru, Paris, Geneva, Osaca, Zagreb,
Brusel, Londra, Hanovra ş.a. „Vă rugăm să ne ajutaţi să găsim nişte covoare moldoveneşti
vechi, care planificăm să le folosim pentru terapie”. Ce secret curativ au covoarele noastre? La
sigur că nu este vorba doar de materia primă – ar fi mers în acest caz şi mochetele moderne din
lînă de oaie. Poate e vorba de vopselele naturale, folosite pînă la sfîrşitul sec 19? Credem că
secretul se ascunde în acea energie a meşteriţelor, care ţeseau manual covoarele în serile lungi
de iarnă.

Lăicerele înguste şi lungi, scoarţe, păretare, covoare de dimensiuni mari – toate se ţeseau din
lînă de oaie şi erau drepte, fără scame. Asemenea covoare au şi alte naţionalităţi, însă ale
noastre se deosebesc de la prima privire după desen şi colorit, fără a examina tehnica de
executare.

Particularităţi zonale pot fi urmărite atît în domeniul tipologiei ţesăturilor, cît şi a

caracterului motivelor ornamentale, a principiilor lor compoziţionale şi cromatice. În
decorul locuinţei la nordul republicii covoarele, războaiele mari au anumite compoziţii
orientate spre mijlocul piesei sub formă de rozete, tave, buchete mari etc. În zona de
centru sînt frecvente covoarele cu compoziţii cu buchete, coşuri cu flori, la sud
covoarele mari, după cum a mai fost menţionat, sînt ţesute şi alese din 2-3 laţi, care se
coase şi se unesc, au pe ele alese mai mult buchete de flori pe un fondal negru.
Peste tot în țară pot fi întîlnite lăicere ţesute cu băteală de lînă cu vrîste colorate
confecţionate în 4 iţe, numai că la ele diferă caracterul cromatic al dungilor multicolore
şi modalitatea lor de îmbinare.
În zona de nord şi parţial în cea de centru a Moldovei, lăicerele au compoziţii cu vrîste
colorate în număr impar – 5-7-9-13-15 şi fiecare vrîstă are o lăţime de la 1 – 2 cm,
toate împreună formînd grupuri simetrice numite „scaune” de dungi succedate de un
fondal negru lat de 15-20 cm.
Obtinerea culorilor
Tesaturile sunt realizate doar de femei. Acestea se ocupa de cultivatul canepei si al
inului, tund lana oilor, prepara fibrele, se ocupa de tesutul la razboi, vopsesc firele,
croiesc materialele si apoi le impodobesc.
Culorile erau initial naturale, obtinandu-se din diferite radacini, tulpini si flori sau
insecte. Erau cunoscute proprietatile fiecarei plante si insecte, momentul cel mai bun
de recoltare si retetele de prelucrare pentru a se obtine o anumita intensitate a culorii.
Cu timpul, obtinerea pe cale naturala a culorilor a inceput sa devina tot mai rara. Dupa
primul razboi mondial, introducerea culorilor chimice, cu ajutorul carora se obtin culori
primare, a produs o schimbare in cromatica tesaturilor.
Cea mai folosita culoare este rosu, care apare intr-o multitudine de tonuri si nuante,
urmata de albastru si negru.
VOPSIREA. În natură există 3 culori principale (roşu, albastru şi galben) şi 3 culori secundare
(portocaliu, verde şi violet). Nuanţele culorilor sînt foarte variate. Din 3 culori principale se
formează numeroase culori, în funcţie de cantitatea de coloranţi din amestec. Dacă se
amestecă cantităţi egale de coloranţi, se obţine: roşu + albastru = violet, roşu + galben =
portocaliu, galben + albastru = verde. Prin combinarea cantităţilor egale de roşu, albastru şi
galben se obţine culoarea neagră. Dacă se amestecă colorantul negru cu alte culori, se obţin
următoarele culori: albastru + negru = albastru-cenuşiu, verde + negru = oliv, roşu + negru =
brun-verzui. Astfel, prin amestecarea coloranţilor în diferite proporţii se obţin diferite culori şi
nuanţe.

Coloranţi
Coloranţii se împart în 2 grupe: naturali şi artificiali.
Coloranţi de origine vegetală se obţin din plante.

Flori si frunze pentru vopsirea fibrelor naturale

Tesaturile colorate din vopsele obtinute din flori si frunze sint rezistente la soare.
Vopseaua se obtine usor prin fierberea plantei in apa cu sau fara adaos de piatra
acra.
Lumea vie a plantelor ne surprinde in fiecare anotimp cu bogatia si frumusetea
culorilor. O parte dintre acestea putem sa le transferam foarte usor in vestimentatia
noastra de zi cu zi.

Vopsele naturale, extrase din frunze si flori, folosite pe materiale textile naturale,
confera hainelor noastre o eleganta, o frumusete si o naturalete ce ne apropie chiar si
sufleteste mult mai mult natura.

Cu putin timp si rabdare, putem sa realizam lucruri deosebite, mai ales ca plantele ne
sint la indemina sa ne ajute in initiativa noastra de a ne schimba aspectul vesmintelor.

Frunzele coloreaza tesaturile in orice nuanta

Inca de primavara devreme, cind apar primele frunzulite tinere, acestea se pot aduna
si cu ajutorul lor se pot colora tesaturile din fibre naturale.

Virfurile plantelor tinere de bob, Vicia foba, au proprietatea de a colora in negru

tesaturile.

De asemenea frunzele de brustur, Arctium lappa, proaspat culese dau nuanta

cenusiu inchis pina la negru.

Frunzele verzi, proaspete de cais, Armeniaca vulgaris, vopsesc in galben orice

tesatura din fibre naturale.

Partile aeriene ale drobitei, Genista tinctoria, coloreaza materialele in galben,

portocaliu si verde.

Dudul alb, Morus alba, prin frunzele sale are proprietati tinctoriale, colorind fibrele
naturale in galben.

Chiar si frunzele de gutui, Cydonia oblonga, in functie de cum sint folosite, vopsesc
tesaturile in galben sau negru.
 Tot culoarea galben se poate obtine din iarba rosie, Polygonum persicaria. Virfurile
tinere culese in luna iunie sint numai bune pentru a obtine aceasta culoare.

Laptele cucului, Euphorbia cyparissias, planta proaspat culeasa in mai coloreaza in

galben tesaturile si culeasa in iulie coloreaza in ruginiu.
Din cojile verzi si frunzele de nuc, Juglans regia, tesaturile se pot vopsi in nuante de
cafeniu, maron roscat sau inchis, verde masliniu sau inchis si negru.Nu trebuie sa uitam
foile uscate de ceapa care inconjura bulbul si din care se obtin culori frumoase: galben,
portocaliu, bej, rosu brun.

Culori obtinute din flori

Liliacul, Syringa vulgaris, prin florile sale violete si albastre coloreaza fibrele naturale
in albastru. Florile se utilizeaza proaspete.Florile proaspete de margarete,
Leucanthemum vulgare, vopsesc in nuante de galben.Frunzele de mar paduret, Malus
sylvestris, dar si florile copacului sint utilizate pentru vopsirea in galben auriu. In
amestec si cu scoarta proaspata se obtine si culoarea cenusiu.

Pelinul alb, Artemisia absinthium, dau culoarea verde. Se utilizeaza frunzele si

virfurile ramurilor cu inflorescente.Florile bine dezvoltate de rapita salbatica, Brassica
rapa, se usuca la soare puternic si cu ele se pot vopsi tesaturile in galben. Se utilizeaza
un kg flori uscate la 10 l de apa.

Sapunarita, Saponaria officinalis, vopsesc fibrele in galben sau in portocaliu.Florile si

frunzele de soc, Sambucus nigra, dau culoarea galben pai.

Chiar si florile de tataneasa, Symphytum officinale, florile de tei, Tilia tomentosa si

trei frati patati, Viola tricolor, sint utilizate pentru vopsirea in nuante de galben.

Albastru pastelat se obtine din florile proaspete de toporas, Viola odorata sau florile
de viorele, Scilla bifolia, culese fara codite si utilizate tot proaspete.

Cum preparam vopseaua din flori si frunze

Lichidul pentru vosirea tesaturilor din in, cinepa sau bumbac se realizeaza simplu.
Frunzele, florile sau frunzele si florile se fierb in apa pina se obtine culoarea dorita. Se
strecoara si in solutia calda se dizolva piatra acra. Apoi se introduce materialul textil.
Firele se fierb inabusit iar tesatura se tine la cald pina se obtine culoarea dorita. Se
scoate sis e usuca la umbra.

Pentru vopsirea linii solutia de vopsire se prepara din frunze sau flori care se fierb
pina se obtine nuanta dorita. Apoi se scot partile de planta si se storc iar lichidul se
strecoara. Lina se introduce, inainte de vopsire, in zeama de varza acra sau otet si se
umecteaza bine. Se scoate si se pune in solutia fierbinte de vopsire. Se lasa la cald
pina la 24 de ore apoi se scoate si se usuca la umbra.
 Vopsirea tesaturilor este mai rezistenta si se obtin culori mai frumoase si puternice
daca luna este in descrestere. Momentele nefavorabile sint atunci cind luna este in
crestere si in zilele de Rac, Scorpion, Pesti sau Leu. (Manuela ANDREI)

Coloranţii naturali după provenienţa lor, sînt de origine vegetală – din plante, de origine
animalieră – din moluşte, insecte ş. a. şi coloranţi minerali – luturi albe, roşii, oxizi ş. a.
Acestea sînt numite „vopseli”, „boiele”, farbă, culori, iar procesul de vopsire poartă
denumirea de „fărbuit”, „vopsit cu buruieni”, „boitul cu buruieni”.
Coloranţii îşi datoresc culoarea unor molecule, numite „cromofore” sau „aducătoare de
culoare”.
Printre primele culori – albastru de origine vegetală este „indigo”, colorant extras din
plante despre care aminteşte la începutul erei noastre Pliniu cel Bătrân. Începînd cu
secolul al XVI-lea – culoarea albastră se va importa din Orient, dar sub formă minerală,
care este pînă astăzi cunoscută ca „sineală” sau „albăstreală” pentru rufe sau var.
Coloranţii naturali au avut o circulaţie universală la toate popoarele, purtînd aspecte
regionale în dependenţă de plantele care creşteau în zonă, iar începînd cu sfîrşitul
secolului al XIX-lea aceștia sînt înlocuiţi treptat cu coloranţi − anilini sintetici, chimici.
Coloranţii de origine vegetală se găsesc în plante: rădăcini, frunze, flori, scoarţă, fructe,
tulpină şi crenguţe, partea lemnoasă. Colorantul sau substanţa colorantă se extrage
prin diferite metode, atît din plante proaspete cît şi din cele uscate.
Flora spontană şi cea cultivată din Moldova deţine un număr mare de plante tinctoriale,
care au dat covoarelor vechi nuanţe cromatice calde, pastelate. Considerăm, că
revenirea la gama şi experienţa utilizării culorilor naturale, ar însemna un pas foarte
important de revenire la arta populară autentică. Unele reţete sînt complicate, deseori
una şi aceeaşi culoare poate fi obţinută din diferite plante, iar alteori – dintr-o singură
plantă − cîteva culori. De asemenea, din ceapă se pot obţine cel puţin 18 nuanţe, cu
ceapă s-au vopsit permanent ouăle de Paşte, dar şi lîna. Din cozile verzi de ceapă se
obţine culoarea verde, din bulbul de ceapă – galben, din foile uscate – cafeniu. Din
diferite părticele ale nucului putem obţine − culoarea neagră, cafenie, verde. Coloranţii
naturali se foloseau sub forma soluţiilor apoase, pigmenţilor, utilizîndu-se şi mordanţii.
Din plantele tinctoriale de pe teritoriul Moldovei pot fi obţinute culorile: galben, negru,
verde, cafeniu, roşu, albastru şi multiple nuanţe ale lor. Prin urmare, culoarea galbenă
se obţine din: pojarniţă sau ceapă, şofran, stejar, nuc, scumpie, păpădie; negru – din
coji de nuci verzi, păpădie, urzici. Mai complicată era obţinerea culorii roşii, pentru care
se folosea coaja şi lemnul de mere pădureţe sau florile de pojarniţă, frunzele şi florile
de sovîrf.
Colorantul depinde mult de perioada de recoltare a plantelor, fiindcă unele plante îşi
schimbă proprietăţile tinctoriale în dependenţă de perioadele anului, vopsind, respectiv,
în culori diferite. Important este nu numai felul, dar şi condiţiile de uscare a plantelor,
mărunţite sau netăiate (la umbră, la soare, în încăperi aerisite etc.) în straturi subţiri pe
hîrtie curată, pînză, scînduri, apoi uscate se pun în trăistuţe de pînză.
 Una din operaţiile responsabile este extragerea colorantului din plantă. Sînt înregistrate
mai multe variante de obţinere a vopselei − unele simple, altele mai grele. Cea mai
răspîndită metodă constă în fierberea plantelor în apă (moale) sau într-o soluţie de apă
cu „borş umplut” sau zer, zeamă de varză acră, care au rol de mordanţi.
Coloranţii vegetali care pentru vopsire necesită adăugarea unuia sau a doi mordanţi
pentru „întărirea şi fixarea culorii” sînt: piatra acră, calaicanul (sulfatul feros cristalizat),
piatra vînătă (sulfatul de cupru) ş. a.
În mediul rural întărirea culorilor se făcea, de asemenea, cu mordanţi de origine
naturală (zerul, borşul, moarea, leşia de cenuşă ş.a.).
O altă cale de extragere a colorantului din plantă este „macerarea”, atunci cînd planta
mărunţită se introduce în apa rece cu un mordant şi se ţine atîtea zile, cît e nevoie pînă
se extrage colorantul, apoi soluţia se strecoară şi în ea se pune lîna la vopsit.
Printre plantele tinctoriale cele mai des folosite la vopsirea fibrelor se numărau: arinul
negru, roiba, cimbrişorul, corcoduşele negre, sovîrful, prunul, ceapa, drobiţa, răchiţica,
pojarniţa (sunătoarea), scumpia, agudul, aliorul, brînduşa, păpădia, salcia, rapiţa,
siminocul, socul, ştevia, teiul, urzica, tutunul, nucul, şofranul, viorelele, bozul, arţarul,
stejarul, brusturele, cătina, gutuiul, muşeţelul, pelinul, zarzărul, zîrna ş. m. a.
Obţinerea aspectului cromatic depinde mult de culoarea naturală a firelor sau a pînzei,
apoi nu fiecare colorant sau mordant se folosea la vopsirea lînii sau a bumbacului.
Vopsitul este o artă complicată şi cei, care s-au specializat au fost numiţi „boiangii”,
„boiangiţe”. Merită atenţia informaţia despre un colorant de origine animalieră, care în
literatură se numea „польский червец”, care se aducea în Moldova. Acesta era un tip
de gîndac din care se obţinea culoarea roşu-purpuriu. Din el se producea colorantul atît
în Polonia (secolul al XVII-lea), cît şi în Ucraina, se exporta pînă în secolul al XVIII-lea
în Europa Apuseană şi era atît de calitativ că concura cu colorantul american
„coşenila”. În legătură cu dificultăţile de obţinere a unor coloranţi, îndeosebi a roşului
purpuriu, costurile erau extrem de mari. În Basarabia în 1839 – erau 7 vopsitorii, în
1854 – la Chişinău – erau 9 vopsitorii, care se bazau pe lucrul manual. O altă
vopsitorie a fost în oraşul Orhei. Costurile pentru vopsit erau mari.
Pentru a reveni la tradiţiile cromatice ale artei populare moldoveneşti este necesar şi
important un program real de identificare a acestor valori seculare, a cunoştinţelor
tehnologice, biologice, de tezaurizare, de valorificare şi de promovare a reţetelor
populare, acestor adevărate perle de înţelepciune.

o
o

Covoarele tradiţionale Lucrate in tesatura gen chilim, scoartele

romanesti au, in general, urzeala din fire (lana, canepa, bumbac) mai rare si mai groase,
acoperite cu totul de firele (din lana) subtiri ale batelii. Din a doua jumatate a secolului
XIX, a inceput sa fie folosita urzeala de bumbac.
Scoartele confectionate din lana raman totusi mai frumoase si mai valoroase datorita
proprietatilor acesteia - moliciune, elasticitate, luciu, mod special de a prinde culoarea si
patina.
Scoarta moldoveneasca se remarca printr-o forma specifica (mai mult lunga decat lata,
prin tesatura mai deasa si prin varietatea motivelor. Ea a dezvoltat atat decorul
geometric, cat si decorul vegetal caracteristic, ce stilizeaza vechile motive simbolice ale
pomului vietii si ale vasului cu flori. Dintre motivele figurale, cel mai frecvent folosit este
pasarea, legata, de obicei, de pomul vietii. De o surprinzatoare modernitate, creata prin
stilizarea unghiulara a motivelor, scoarta moldoveneasca se remarca si prin originalitatea
culorilor (azuriu, galben, trandafiriu, brun si verde).
Tipuri de tesaturi traditionale

De-a lungul mai multor epoci istorice mestesugul tesutului la romani a a cunoscut o
permanenta evolutie fiind practicat, mai intai, in gospodaria taraneasca si apoi in cadrul
unor ateliere specializate care au functionat la curtile boieresti si pe langa manastiri.

Torsul si tesutul, ca indeletniciri casnice, s-au dezvoltat constant utilizandu-se ca materie

prima fibrele textile de origine vegetala(canepa, in, bumbac) si animala (lana, par de capra
si borangic/matase naturala).

Prelucrarea acestor categorii de fibre a fost si este inca realizata cu ajutorul unui
instrumentar arhaic confectionat in majoritatea cazurilor de catre mesterii populari. Toate
operatiile tehnologice-cultivarea plantelor si cresterea animalelor, sortarea categoriilor de
fibre, filarea, vopsirea, tesutul si finisarea suprafetelor textile erau executate manual in
cadrul familial.

In concordanta cu destinatia tesaturilor, distingem trei mari tipuri de tesaturi:

Tesaturile de utilitate gospodareasca sunt din fibre vegetale de canepa si in pentru piesele
traditionale si din bumbac. Obtinerea si prelucrarea fibrelor s-a realizat inca din cele mai
vechi timpuri, in gospodarie; fiecare femeie cunostea de la varste foarte fragede tehnologia
specifica zonei.

Tesaturile decorative formeaza o categorie ampla de piese folosite cu precadere la

amenajarea decorativa a spatiului de locuit. Interiorul locuintei traditionale se folosea covor
de lana de cea mai buna calitate lucrata in tehnici care amintesc de tehnici asemanatoare
covoarelor orientale
In zilele noastre mestesugul tesutului aproape ca nu se mai practica, deaceea vom vorbi la
trecut, facind tangent cu ceea ce azi se practica in atelierul Rusticart
In cadrul sarbatorilor traditionale, obiceiurilor legate de viata omului (nastere, nunta,
inmormantare, comemorarea stramosilor), precum si cu prilejul unor sarbatori
contemporane, tesaturile decorative continua sa fie etalate cu mandrie, fiind considerate ca
elemente emblematice pentru identitatea culturala a respectivelor ceremonialuri, ritualuri si
solemnitati.
6. Prelucrarea fibrelor textileO activitate casnica principala a fost, din timpurile cele mai indepartate,
prelucrarea fibrelor textile si confectionarea celor doua sortimente de produse: textile de casa si tesaturi
pentru imbracaminte.
Fibrele textile prelucrate in gospodaria locala au fost lana, canepa si inul.
Canepa si inul erau cultivate pe langa fiecare gospodarie, intrucat detineau o pondere importanta ca
materie prima pentru tors si tesut. Dupa recoltatul plantelor, acestea se strang in snopi, apoi, dupa
uscare, se depun in topile special amenajate. Dupa putrezirea partii lemnoase se scot din topile si se
aseaza la soare pentru a se usca. Dupa o uscare perfecta, snopii se melitau, intai in melitoi pentru a se
rupe marunt partea lemnoasa, apoi in melita, cu care ocazie se indeparta aceasta parte lemnoasa
(puzderie), rezultand fuiorul. Ultima operatiune este pieptanatul cu ajutorul ragilei si al pieptenilor, apoi
mai multe fuioare sunt inmanuncheate intr-un caier, urmand a fi tors. Firele mai groase de canepa
(haldanele), inainte de a fi melitate sunt batute cu maiul pentru a se muia partea lemnoasa.

Din fibrele pieptanate de canepa si de in se realizeaza prin tors fire pentru urzeala, iar bucii sunt torsi
pentru bateala, obtinandu-se astfel toalele pentru asternut in camere, precum si saci. Din firele de canepa
se tese panza pentru camasi si itari, iar din in panza este folosita pentru confectionarea camasilor de
sarbatoare, precum si a asternuturilor. Lana, materia prima de baza pentru tors si tesut, se prelucreaza in
mai multe faze. Dupa tuns, urmeaza spalatul care se face in ciubere mari, cu apa fierbinte si cu lesie din
cenusa de fag sau mesteacan. De multe ori, usucul rezultat este folosit ca leac impotriva reumatismului
sau ca ingredient pentru prepararea unor alifii. Dupa spalare, se limpezeste la rau, apoi se usuca pe
garduri. Astfel curatata, lana este scarmanata manual si pieptanata cu fosalaii pentru a se separa cele
doua calitati: parul (lana cu firul lung) folosit la urzeala si canura pentru bateala sau pentru impletit.

Covoarele reduc zgomotele din casa si sint un bun isolator termic

V Procedee tehnice de confecţionare și tipologia covoarelor populare

Spre deosebire de arta confecţionării de covoare la alte popoare, la moldoveni de

producerea lor s-au ocupat numai femeile, bărbaţii luînd parte numai la unele operaţii
de pregătire a materiei prime. Însuşi procesul lor de confecţionare e foarte migălos,
fiindcă desenul ce execută prin numărarea permanentă a firelor de urzeală şi băteală.
Prin urmare deosebim: covoare netede cu 2 feţe, netede cu o faţă, flauşate cu noduri
legate, covor cu laţuri ridicate, facturale „alese în bumbi” ş.a.
Cît priveşte particularităţile tehnico-decorative ale covoarelor e necesar să menţionăm
că denumirea procedeului de lucru „a alege la covor” este, tehnică numită în nordul şi
centrul Moldovei, datorită faptului că covorul se creează ca şi o pictură, numai că se
lucrează cu fire scurte de lînă, „se alege fir cu fir” și se obține covor pe două feţe
deopotrivă. Datorită tehnicii desăvîrşite, decorului original, palitrei calde obținute din
coloranți naturali, fiind alese neted cu două fețe identice, covoarele vechi moldoveneşti
au devenit cunoscute la expozițiile de peste hotare sub denumirea de „covoare
basarabene”.
În sudul Moldovei are loc „ţesutul şi alesul covoarelor” în 3 iţe, care au numai o singură
faţă.
În Moldova peste tot s-au produs covoare manuale, dar necătînd la un şir de elemente
comune legate de colorit, ornament, mărime, proporţii, funcţii, ele nu sînt identice după
tehnica de confecţionare şi caracterul ţesăturii. În centrul şi nordul republicii covoarele
se aleg neted dea-ntregul 1 m 50 – 2 m 50 lăţime cu două feţe pe o unealtă verticală –
„război”, „cărîngi”, „druci”, iar în raioanele de sud – pe „stative” orizontale, numit
„război”. Folosirea a două tipuri de unelte de ţesut diferite, demonstrează că şi
covoarele se deosebesc prin modul de confecţionare şi factura ţesăturii. Covoarele de
la sud sînt cusute din 2, 3 părţi, sînt cu o faţă care e mai puţin deasă se vede urzeala şi
e moale, pe cînd covoarele din raioanele de nord şi partea centrală a republicii sînt
alese pe războiul vertical şi sînt bătute bine cu un pieptene greu de lemn. Astfel
ţesătura lor e netedă, densă şi e cu două feţe, utilizînd pentru un covor de 3 m x 2m la
nord – 10-15 kg lînă, iar la sud pentru aceiaşi mărime – 6-7 kg. Prin urmare, ţinem să
menţionăm că nordul şi centrul „alege pe fire” covoarele, iar sudul ţării „ţese şi alege”,
fiindcă se trece un fir de băteală din capăt pînă în capăt, apoi în alt rînd se alege numai
porţiunea desenului.
Cercetările etnografice evidenţiază unele etape în dezvoltarea covorului popular:
secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea, căreia i se spune perioada
„covorului vechi basarabean” – perioada de înflorire a artei covorului şi altă etapă, care
intervine la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi se caracterizează cu începutul unor influenţe
şi schimbări în decorul, cromatica şi proporţiile covoarelor – perioadă de decădere şi
modificare radicală a decorului covorului popular moldovenesc.
Dezvoltarea în masă a alesului de covoare îndeosebi în secolul al XVIII-lea - I jumătate
a secolului al XX-lea era stimulată de un şir de factori, respectarea cărora era cerută
de tradiţiile populare. Covorul este obiectul tradiţional de bază în amenajarea locuinţei
populare. Pe parcursul secolelor în corespundere cu interiorul locuinţei tradiţionale s-au
stabilit un şir de tipuri de covoare respectiv funcţia pe care o ocupa şi caracterul
tehnico-decorativ: covoare mari de perete, păretare alese, lăicere alese, grindare,
covoare de podea, covoare de nuntă. Fiecare din ele avea o anumită funcţie,
corespunzător căreia avea mărimea şi ornamentul tradiţional respectiv. În fiecare grupă
deosebim un şir de variante tipologice şi zonale.
Covoarele de perete (război, scoarţă, covor chilim) sînt mari (3-4 m x 1,8-2,5 m ) în
mediu şi cel mai frumos şi mai bogat ornamentate. Ele sînt atîrnate pe pereţii centrali
din casa mare sau odaia de locuit. Păretarele alese sînt covoraşe mai înguste 3-6 m x
0,8-1 m, cu figuri geometrice sau vegetate stilizate, care erau atîrnate pe perete, mai
jos de covoarele mari, pînă în dreptul pervazului, îmbrăcînd pereţii casei de jur
împrejur. Atît războiul cît şi scoarţa, covorul şi chilimul sînt alese neted, însă fiecare din
ele au diferite compoziţii ornamentale, tehnica de ales are unele particularităţi (ales
legat între fire, ales legat în jurul unui fir de urzeală, ales dezlegat). De exemplu
scoarţa era aleasă neted, dar avea în ţesătură mici găurele, spărturi transparente.
Lăicerele alese cu lungimea de 2,5 – 3 m şi lăţimea de 1-1,5 m cu decorul cu vrîste sau
combinate cu motive geometrice, vegetale stilizate servesc pentru aşternutul paturilor,
acoperirea peretelui în dreptul patului, şi de aşternut podeaua.
Casa veche moldovenească avea grindă, pentru înfrumuseţarea căreia serveau
covoraşe înguste, (de 4-5 m x 0,5 m) frumos ornamentate, numite „grindare”. Pentru
podea serveau covoare cu ornamente geometrice ţesute şi alese mai simple.
În zona centrală a Moldovei de rînd cu covoarele netede a fost răspîndită grupa de
covoare cu factura buclată, în formă de „nasturi”, fiind numit acest tip de covor – „covor
ales în bumbi”, „covor brodat”, „covor – sînii fetei”. Tradiţiile lui au fost dispărute în
secolul al XIX-lea şi reluate în ultimii zece ani, fiind îmbunătăţită tehnica de lucru şi
numit simbolic „covor-pentru masaj”. Un centru de confecţionare a acestor covoare se
află în s. Palanca, r-nul Călăraşi.
În prezent mai des întrebuinţate sînt covoarele mari de perete, cele pentru podea şi
lăicerele, ce se folosesc ca aşternuturi pe paturi, scaune lungi – „osloane”, păretarele
utilizate în odaia de locuit, sau mai jos de covorul de perete din casa mare ş.a.
 II
Vopsitul cu coloranţi naturali

IV
Ornamentica şi coloritul covoarelor

Lăicerele înguste şi lungi, scoarţe, păretare, covoare de dimensiuni mari – toate se ţeseau din
lînă de oaie şi erau drepte, fără scame. Asemenea covoare au şi alte naţionalităţi, însă ale
noastre se deosebesc de la prima privire după desen şi colorit, fără a examina tehnica de
executare. Precum din sunete apar cuvinte, iar din acestea – texte, aşa şi din sute de elemente
ale ornamentelor , care se repetă în creaţia populară în diferite colţuri ale lumii, se alcătuiesc
„textele”covoarelor, numite stilistică. În covoarele moldoveneşti se folosesc ornamente cu
vegetaţie, în care specialiştii descoperă arborele lumii, care uneori este înlocuit cu o vază cu
flori. Lumea animală este reprezentată de păsări:cocoşi, raţe, porumbei şi vulturi. Se întîlneşte
şi imaginea femeii. Deobicei vegetaţia, figurile, diferitele obiectele casnice sunt prea stilizate. De
demult pe covoarele noastre sunr întîlnite şi ornamente geometrice cu duiferite variaţii ale
rombului, crucii, triunghiului. Un detalui foarte important – desenul şi întreaga compoziţie a
covorului moldovenesc este liniştită, lină, fără colţuri, ceea ce reflectă caracterul naţional,
precum şi coloritul acestuia, care se deosebeşte prin căldura paletei de culori. Nuanţele
pastelate, ce nu vin în contrast între ele, se obţineau datorită vopselelor naturale, obţinute din
coaje, frunze, ghimber, coajă de ceapă, diferite inflorescenţe, nuci… Meşteriţele cunoşteau,
cum să vopsească firele, lăsînd coloritul în baza nuanţelor, nu şi a culorilor.

Privind ornamentica, cel mai simplu ornament îl constituie dunga (vrasta), simple dungi
în culori diferite care străbat suprafaţa lăicerului de la o margine la alta. Prin alesătură
se ajunge treptat la motive mai complicate ca rombul, steaua. Aşa au apărut scoarţele
cu "rombul", rombul reprezentând motivul solar, motiv îndrăgit de ţesătoarele din
întreaga Moldovă şi nu numai. Varietatea în care ţesătoarele din zona Neamţ reuşesc
să prezinte motivul rombului în scoarţe şi lăicere, constituie o adevărată artă ce dă
valoare acestor ţesături. Deosebit de valoroase sunt şi scoarţele îm decorul cărora
apare motivul "pomul vieţii" sub forma ramurii de brad stilizată - tipar traco-getic.
Compozitiile decorative se remarca printr-o evolu?ie de la simplu la complex, de la
repetitia si alternanta unui numar de dungi la asocieri diverse ale motivelor geometrice,
avimorfe si zoomorfe, florale sau antropomorfe. Denumirile motivelor sunt sugestive si
reflecta legatura omului cu natura, preocuparile lui cotidiene (aripile morii, unda apei,
oul incondeiat, floarea pologului, vita de vie. Un astfel de covor lucrat manual este mai
mult decat un obiect decorativ, este o poveste, un simbol, un izvor de amintiri. Se
spune ca tesaturile facute manual inmagazineaza enegie biologica de la cel care a
lucrat-o, ca imprumuta o particica din sufletul omului.

Din motivele ornamentale mai răspîndite în covorul tradiţional moldovenesc sînt cele
vegetale, geometrice, reprezentarea păsărilor, omului, uneltelor de muncă ş.a. Din
motivele vegetale întîlnim arborele vieţii, vazonul cu flori, buchete, flori, ramuri,
ghirlande, fructe etc., însă acestea erau stilizate. Din motivele geometrice avem vrîste
transversale drepte şi ondulate, triunghiuri, romburi, patrate, stele, zîmţi, cîrlige, linii
frînte ş.a. Unele din motivele ornamentale, rombul, cercul, patratul, steaua la început
au avut un sens simbolic. Deseori alături de figurile geometrice şi cele vegetale era
reprezentat chipul femeii – simbolul vieţii şi al fertilităţii. Forme variate avea pomul
vieţii, ce întruchipa forţa roditoare a naturii vii sau arborele înţelepciunii, pomul
neamului.Alături de natură, de om sînt întîlnite des păsări stilizate-cucoşi, gîşte, raţe,
păuni, diferite insecte – cărăbuşul, păiangenul, motive scheomorfe – unelte de muncă,
pieptenele şi furculiţa de ales covoare, suveica, vîrtelniţa, pahăruţe, vaze, monograme
cu indicarea anului confecţionării, numele corsorului, semne mici (strajă, semn) ale
posesorului.Compoziţia ornamentală a covorului moldovenesc este determinată de
mărimea, proporţiile şi funcţia lui în interior, de caracterul motivelor decorative. La
formarea compoziţională a covorului participă cîţiva factori structurali: fondalul, desenul
central numit „floarea” sau „ozorul” şi marginea. Covoarele din trecut aveau fondaluri
colorate: cafeniu, verde, galben, roz, albastru, negru de nuanţe diferite, vopsite cu
plante cromatice naturale. De obicei, culoarea fondalului din centru se deosebea de
cea a marginii printr-un contrast al culorilor reci şi calde. Covoarele din trecut se
deosebeau printr-o anumită libertate şi reprezentare asimetrică atît a motivelor
ornamentale cît şi a coloritului lor. E destul de răspîndit procedeul de a executa
motivele vegetale sau geometrice în rînd pe lăţime, repetîndu-se de cîteva ori de-a
lungul covorului. Motivele aveau orientare verticală sau orizontală în dependenţă de
funcţia covorului.
Aproape neschimbate au rămas pînă astăzi procedeele compoziţionale la covoarele cu
vrîste în lăţime, îmbinate cu motive geometrice sau florale alese (lăicer vrîstat, lăicer
ales şi vrîstat).
Un rol important în rezolvarea decorativă a covorului o are „marginea” din 2, 3, 4 părţi
numită şi „privaz”, „guler”, „chenar”, care la rîndul său se deosebeşte atît după culoare
cît şi după elementele structurale. Întîlnim însă şi covoare fără margine. Motivele
ornamentale „ozorul” ca şi covorul întotdeauna au denumire: „roţile”, „stele”,
„curcubeul”, „palmele”, „sfecla”, „frunza nucului”, „vazonul”, „bucheţii”, „cucoşii”, „racul”
ş.a. Fiecare covor confecţionat manual are amprenta mîinilor şi gusturilor estetice ale
femeilor ce l-au confecţionat. În satele din Moldova, deși confecţionarea covoarelor cu
aceeaşi denumire se făcea după acelaşi model, ele niciodată nu repetau întocmai
motivele şi coloritul. Astfel fiecare covor era unic în felul său. Decorul se baza pe o
anumită ritmică şi simplitate.
Coloritul covoarelor este foarte variat. Pînă la sfîrşitul secolul al XIX-lea coloritul lor se
baza pe coloranţii vegetali. Ca coloranţi erau folosite diferite soluţii din rădăcini, coajă
de copaci, flori, frunze în amestec cu diferite substanţe, care întăreau culorile, făcîndu-
le să nu să se decoloreze. Erau des întrebuinţate: scumpia, păpădia, coaja de nuci, dar
și de ceapă, măr sălbatic, boz, urzică şi m.a., care se întîlneau în natură. Culorile
obţinute depindeau de iscusinţa şi cunoştinţele femeilor meşteriţe – boiangiţe care
vopseau, de calitatea şi concentraţia coloranţilor, de calitatea lîinii, tehnologia vopsirii
în condiţii casnice. Cromatica covoarelor vechi moldoveneşti se caracterizează printr-o
anumită sobrietate şi folosirea într-un covor a unui număr redus de nuanţe. Deși exista
un spectru bogat obţinut din coloranţi vegetali, gama cromatică a unui covor se baza
pe 5-9 nuanţe, farmecul căreia se ascundea nu în numărul culorilor, ci în asocierea
contrastă a culorilor reci şi calde. Dacă pe un covor se repetă un singur motiv, apoi de
fiecare dată gama coloristică a lui se schimbă, făcînd ca unul şi acelaşi desen să fie
variat după culoare. Această asimetrie coloristică dă covoarelor un efect decorativ
bogat de o înaltă ţinută. Bazate pe o armonie cromatică – liniştită şi reţinută, pe motive
ornamentale simple, meşterii populari au obţinut o bogăţie nesfîrşită de covoare, ce nu
s-au repetat niciodată, în care găsim o tendinţă către originalitate şi continuitate o
împletire strînsă cu tradiţiile moştenite de secole.
Aspectul artistic al covoarelor moldoveneşti a fost înalt apreciat la un şir de expoziţii nu
numai din Moldova, dar şi peste hotarele ei: Luvru, Paris, Geneva, Osaca, Zagreb,
Brusel, Londra, Hanovra ş.a. „Vă rugăm să ne ajutaţi să găsim nişte covoare moldoveneşti
vechi, care planificăm să le folosim pentru terapie”. Ce secret curativ au covoarele noastre? La
sigur că nu este vorba doar de materia primă – ar fi mers în acest caz şi mochetele moderne din
lînă de oaie. Poate e vorba de vopselele naturale, folosite pînă la sfîrşitul sec 19? Credem că
secretul se ascunde în acea energie a meşteriţelor, care ţeseau manual covoarele în serile lungi
de iarnă.

Cand noi modele urmeaza sa fie produse, ele sunt lucrate mai intai in tipare, uneori pe cartoane
mari, pe care ochiurile sunt indicate prin patrate, fiecare vopsite in culoarea corespunzatoare;
uneori pe panza ieftina, design-ul intregului covor fiind marcat prin coasere cu ata de diferite
culori, in spatiile de imbinare.