Pe cap, spre deosebire de obiceiul de peste Alpi de a acoperi complet capul, in Italia parul era vizibil,

pus in valoare prin coafuri complicate, cu cozi rasucite, panglici, retele cu perle, etc.Linia generala a
modei era respectata prin epilarea fruntii si a aprancenelor si degajarea gatului subtire, prelungit de
decolteul ascutit la spate.

Pe trup,, camasa era uneori vizibila la gat si la fentele manecilor rochiei, demontabile, legate cu
sireturi de corsaj.

Pantofii urmau evolutia generala catre varfuri mai putin ascutite.

Bijuteriile evoluau si ele catre compozitii mai ampl, massive(mai ales in medalioane suspendate sau
brose), fiind din ce in ce mai mult preferate perlele, a acaror forma sferica perfect regulata avea sa
devina idealul stilului artistic din epoca urmatoare Renasterii italiene. dm693e5137xmmt

Italia- secolul al XVI lea

Arta Renasterii a reflectat in imagini idealurile urbanismului. Orasenimea libera, bogata datorita
manufacturilor si comertului, isi impusese inca din secolul al XV lea conceptia despre lume, gusturile si
aspiratiile. Idealul uman de frumusete reflecta vitalitate, vigoarea trupului si forta gandirii creatorare
prin supradimensionarea siluetei generale si prin efectul de bloc masiv dat de vesmintele ample.

In costumul feminin puteam intalni unele piese masculuine ca bereta sau pantofii, dar aspectul general
era deosebit de feminin.

Pe cap, parul bogat, lasat uneori pe umeri, alteori prins intr-o plasa, accentuand masivitatea siluetei
mascand gatul, era decolorat blond venetian sau roscat. Turbanul accentua sfericitatea capului. Bereta
cu medalii si perle putea fi purtata orizontal sau aplecata pe spate, incadrand fata circular.

Pe trup, camasa se vedea la decolteu, incretita, ca si la umeri sau prin fentele manecilor. Rochia era
taiata in talie la loc normal, cu corsajul pe corp, cu decolteu oval sau patrat. De obicei redusa la un
singur strat, sugera doua straturi prin manecile demontabile din materiale si in culori contrastante,
prinse la umeri cu siret. Fusta lunga era incretita fara pliur, sustinuta de pantaloni bufanti lungi pana
la genunchi.

In picioare se purtau pantofi cu talpa groasa, pentru a evita noroiul si pentru a contribui la
supradimensionarea staturii. Costumul era impodobit cu bijuterii mari, grele, de forme regulate, mai
ales siraguri de perle, si completat de accesorii ca blana libera la gat, manusile, evantaiul de pene si
batista, pe atunci o noutate. Masca, cu buton tinut in dinti, apara de razele soarelui si de priviri
indiscrete.

Costumul german in epoca Reformei (secolul al XVI lea)

Femeia ideala era gospodina, mama de familie, avand atribute vestimentare caracteristice boneta in
forma de scufita, strangand parul, decolteul decent acoperit de un guler-pelerina, (numit Goler sau
Koller), sortul indicand activitatea menajera ca si cheile camarilor atarnate la brau.

Mai departe de centrele modei, si mai saraca, taranimea a pastrat o vreme mai indelungata formele si
croielile deceniilor trecute, hainele scurte, pe corp, si ciorapi-pantofi-pantaloni. Vechea opinca inalta
pana la glezne, cu nojite legate de picior ajunsese simbolul luptei pentru libertate a taranilor.

Costumul spaniol in epoca Contrareformei

Menit sa faca vizibile deosebirile de rang social, costumul de curte spaniol continua de fapt traditia
modei cavaleresti burgunde, plina de fast, dar cu puternice accente de severitate si gravitate.
Costumul era conceput ca o carapace aproape la fel de rigida ca o armura, cuprinzand chiar placi,
sarme si fire metalice si determinand o tinuta solemna, inflexibila.

Sculptural, trupul era stilizat in forme geometrice plate, indeosebi trunghiulare.

Pictural, gama cromatica era redusa la lumina si umbra, alb, negru, aur..

In cazul costumului feminin, trupul era stilizat in forme geometrice rigide (ca format din doua
triunghiuri), vesmintele ascunzand linille corpului si stergand orice feminitate.

Pe cap, parul era strans si ridicat, sustinut uneori cu sirme, acoperit cu o toca mica.

Pe corp, corsetul, cu oase de peste sau lamele metalice, strangea talia. Camasa nu se vedea, decolteul
nefiind permisiar gulerul si mansetele erau rigide, apretate si plisate.

Rochia avea corsajul stramt inchis pana la gat, cu talia in unghi si umerii vatuiti.

Fusta era sustinuta la inceput de un jupon din panza tara, cu par de cal, apoi de cercuri de lemn sau
metal. Mantoul larg, fara talie, avea maneci scurte, bufante sau lungi despicate.

Picioarele nu era voie sa fie vazute. Cand doamna se aseza, le ascundea intr-o cuta orizontala
prevazuta in dublura fustei.

Bijuteriile erau fixate pe rochie, ca nasturi, colane, etc, pe degete se purtau inele mari, iar batista era
de dantela.

Costumul francez in epoca Renasterii(secolul al XVI lea)

Costumatia curtii franceze trada oscilatia acesteia intre reprezentarea rangurilor inalte prin costumul
de tip spaniol aristocratic si exprimarea libera a vitalitatii sugerata de moda italiana a Renasterii.

Sculptural, trupul era modelat ca si in Italia, in volume largi, regulate, cu contur rotunjit, gratios,dar si
cu suprafete rigide sustinute ca in Spania de corset si sarme.

Pictural, costumele erau ceva mai colorate decat in Spania, cu tonuri deschise, de floare.

Materialele folosite erau de obicei matasuri si catifele italiene.

Fata femeilor avea forma de inima, conturata de rulourile parului imbinate in unghi pe frunte sau de
scufia mulata in acelasi fel. Amaiscarea era reluata de gulerul inalt, apretat, ridicat la spate in jurul
decolteului si apoi de fust sustinuta pe solduri de un cerc de sarma in forma de roata.

Costumul in Anglia secolului al XVI lea

Prospera si puternica, Anglia s-a impus mai ales catre sfarsitul secolului in vremea reginei Elisabeta,
pe plan politic prin victoriile asupra Spaniei si stralucind in domeniul literar prin opera lui Shakespeare.

Acceptand moda europeana in forma ei curteana, a interpretaii franceze, aristocratia engleza punea
mai putin prêt pe armonia formelor, ajungand la disproportii si supradimensionari.
In costumul masculin pantalonii erau atat de bufanti incat au trebuit largite fotoliile in Parlament, iar in
costumul feminin gulerul de dantela scrobita era enorm ca si fusta pe schelet in forma de roata. Talia
in unghi era alungita nefiresc, facand sa apara picioarele scurte (in cazul portretelor reginei Elisabeta
acest efect ar putea fi dat de pozitia ei, de fapt asezata pe un scaun inalt, ascuns sub fusta, dar
parand in picioare si obigand astfel pe curteni la aceeasi tinuta).

In locul catifelelor si matasurilor italiene sau spaniole, cu motive tesute, in Anglia se foloseau pentru
rochii, haine, bonete sau manusi, broderii de mana cu motive figurative, flori pasari, presarate fara
simetrie sau repetitie.

Costumul romanesc in Evul Mediu si Renastere

Constituire Tarii Romanesti si a Moldovei ca state independente (la inceputul si mijlocul secolului al
XIV lea), a oferit cadrul unei costumatii in ritmul celei europene contemporane.

Costumatia populara ca si cea curteana se caracterizeaza prin armonie, lipsa de ostentatie, fara
supradimensionarile pe verticala urmarite de aristocratia apuseana (prin alungirea exagerata a
bonetelor, trenelor sau varfurilor pantofilor) si fara amplificarile de volume realizate prin vatuiri sau
suprapuneri de straturi.

Sculpural, costumele, fie ele inspirate de modele rasarite bizantine fie de cele apusene gotice sau
renascentiste, se asterneau pe trup in suprafete netede, linistite.

Pictural, acordurile cromatice erau restranse la cateva culori de obicei calde (galben, rosu) plus alb si
negru. Compozitia era bazata pe un ritm regulat, decorul alternand cu pauze.

Materialele pentru vesmintele de curte erau matasuri si catifele scumpe italiene sau turcesti, ca si
stofe flamande, germane, cehe, blanuri muscovite sau unguresti, pe cand poporul de rand isi producea
in casa panzeturile sau stofele necesare. In croiala, structura era evidentiata in toate cazurile,
cusaturile fiind subliniate prin tivuri sau broderii.

Un costum de o deosebita originalitate si frumusete era cel al doamnelor din Tara Romaneasca in
secolul al XVI lea cum era cel al Despinei Milita si cel al fiicei sale Ruxandra in picturile bisericii
Episcopale de la Curte de Arges: pe cap peste parul prins in plasa din fir de aur sau acoperit de un val,
era asezata coroana bogata, de care atarnau lungi pandelocuri cu ciucuri de aur si pietre pretioase. Pe
trup, camasa de matase lasa sa se vada doar gulerul mi, acoperita de o bluza brodata in patrate pe
piept si cu rauri pe manecile foarte largi, stranse in mansete. Corsajul rochiei era ca un pieptar fara
maneci. Fusta din tesatura de lana plisata, din doua latimi de razboi, ajungea pana la pamant.

Pe umeri, caftanul din matase sau catifea, imblanit, cu maneci lungi, despicate, avea multi nasturi in
fata si la fentele manecilor.

COSTUMUL IN SECOLUL AL XVII LEA

Costumul in stil Baroc

Idealul de frumusete era cel al unei finite superioare prin hardivin, distante, inaccesibile.

Sculptural, nobilimea se distingea prin marimea nefireasca a siluetei realizata prin costum-bonete
inaltate , fuste pe sarma, etc.). a carui incomoditate proclama privilegiul de a nu munci.
Pictural, costumul nobiliar se distingea prin culori rafinate ca si prin materiale bogate, tesaturi cu fir,
dantele si bijuterii

Aspectul cel mai somptuos era atins de tinuta feminine de curte spaniola.In picturile vremii infantile
par coplesite de carapacea imensa a perucilor si rochiilor rigide in forma de clopot, din matasuri si
catifele scumpe.

Si la celelalte curti europene se imbracau costume de tip spaniol de o bogatie imensa, brodate cu perle
si pietre pretioase.

Costumul barbatesc a suferit insa in mare masura influenta modei burgheze olandeze. 

Costumul burghez olandez

A disparut aspectul de carapace al imbracamintei spaniole, hainele revenind la proportii naturale.

Sculptural, costumul punea in valoare volume puternice, de butoias, linia determinanta fiind curba
larga inlocuind linia dreapta., rigida, formele geometrice,seci, triunghiulare ale costumului spaniol.

Pictural, coloritul era ceva mai viu si mai variat si asezat in pete mari.

Tipul de frumusete preferat era cel al femeii voinice, pline. Costumul punea in valoare virtutile
gospodinei prin atributele caracteristice: boneta strangand parul, esarfa-pelerina acoperind decolteul,
sortul indicand activitatea domestica.

Pe cap, parul de culoare intunecata, era tras spre spate, aplatizat pe crestet, lasand fruntea degajata
si adunat la spate in coc ridicat, cazand liber doar pe lateral.

Camasa era vizibila la guler si mansete,gulerul era fie barbatesc, cu sau din dantela, fie ca o pelerina
plata din panza transparenta..

Rochia avea manecile importante, umflate, cu umarul cazut,cu slituri, deseori stranse la cot cu doyua
panglici, fo formand doua baloane si cu mansete expunand incheietura mainii.

Fusta cade aliber pe mai multe jupoane disparand scheletul de sarma.Peste fusta de dedesupt era
imbracata o a doua cu poale deschise ca o tunica. Olanda a lansat moda jachetei scurte pentru purtat
in casa, de dimineata, la lucru, din catifea sau matase marginita cu blana.

In picioare se purtau pantofi in genul celor barbatesti.

Bijuteriile erau mari, de forme regulate, de preferinta siruri de perle la gat si in par.

Costumul in stilul classic francez

Burghezia franceza si-a impus punctual de vedere in structura rationala a costumului, ca si a aintregii
culturi. Mai cu seama hainele barbatesti au evoluat catre forme mai sobre si mai confortabile.
Supradimensionarea volumelor, pentru a face persoana vizibila in spatiile immense ale salilor, era
obtinuta prin peruca leonine, tocurile pantofilor, mansetele voluminoase, marcand gesturi largi-cu
mana eventual sprijinita de baston.Eleganta liniilor usor curbate ale siluetei era realizata prin
croiala.Culori dominante erau rosul si auriul, vesmintele dobandind stralucire prin tesaturile lucioase,
matase si fir.

Materialele folosite areu catifeaua si dantela in mop special.

Pe cap, pe cand fata era rasa, abundenta parului era sugerata la barbate, de peruca enorma, leonine,
din par de om sau de cal, uneori mai lunga pe umarul stang. In casa era inlocuitra cu un turban sau cu
o boneta de noapte. Palaria tare avea borul indoit, formand tricorn si era impodobita cu pana mica de
strut.

Camasa era vizibila la guler si la mansete, cu dantela.Spre a nu fi acoperit de peruca, gulerul a fost
adunat spre fata, devenind jabou, incretit vertical si prins cu o funda si o bijuterie.Cravata a aparut la
sfarsitul secolului al XVII lea.

In ceea ce priveste costumul de dama, caracteristica era silueta alungita data de coafura montanta,
tocuri,trena, talia sustinuta de corsetul rigid, manecile trei sferturi.Atitudinea obisnuita era usor
aplecata inainte, ca intr-un inceput de plecaciune.

Pe cap, parul era ondulat in bucle, unele ridicate pe crestet, altele, lasate sa atarne.Caracteristic era
un pliseu din panza si dantela apretata asezat vertical pe crestet, prins de boneta.Camasa se vedea
marginind decolteul. Corsetul strangea doar talia,, decolteul era oval, manecile trei sferturi, fusta in
doua straturi, deseori cu volane orizontale deschise in fata, lasand sa se vada fusta de dedesupt sau
ridicate bufant accentuand soldurile.

Pantofii aveau tocul ceva mai inalt decat al celor barbatesti.Accesoriile erau aceleasi: gulerul si
mansonul de blana, manusile si bastonul pentru plimbare,mbijuteriile masive.

Originile mitologice ale costumului sunt variate și îi conferă, în funcție de epoci și de tradiții,
funcții diverse. Originile istorice nu sunt prea sigure și se pierd în negura timpurilor. Cu o
oarecare precizie putem afirma că, în Occident, costumul a apărut între anii 40 și 200.000
înaintea erei noastre.
Mitologia.
Orice lucrare despre istoria costumului începe prin invocarea ritual a izvoarelor biblice.
"Geneza”, mit fondator al Occidentului, acordă într-adevăr costumului o dublă funcție: de a
menaja pudoarea omului și de a-i asigura protecție împotriva intemperiilor , așadar primii
care au purtat "costumul” au fost Adam și Eva.
Preistoria.
Strămoș direct al omului modern , omul de Cro-magnon(homo sapiens) inventează acul cu
gaură și lasă numeroase urme ale obijnuintelor sale vestimentare. În perioada glaciară
principala funcție a costumului, constă în protecția împotriva frigului, însă în epoca
aurignaciana se face un nou pas, principala motivație a costumului fiind semnificația
valorilor estetice, religioase sau sociale.
În antichitate costumele erau diferite de la o regiune la alta. Având în vedere clima blândă,
costumul egiptean era simplu și lejer, țesăturile folosite fiind numai de origine vegetală, în
special inul. Lâna era și ea folosită, însă limitat, deoarece aparținea de originea animală și
erau considerate impura, din pricina aceleiași preocupări pentru puritate și curățenie toate
stofele erau albe. Piesa principală a costumului masculin era un fel de pannus din in, drapat
în jurul șoldurilor și susținut de o centură. Femeile purtau o rochie în formă de furou care
pornește de la baza gâtului și este susținută în bretele.
Spre deosabire de egipteni, veșmintele grecilor erau confecționate în mare parte din lâna la
care se adaugă in, bumbac sau mătase. Costumul feminin conferă aceiași simplitate, fiind
format din pelos, dreptunghi de lână pliat la mijloc asemănător cu cel al bărbatului.
În Roma, regăsim strămoșul sutienului, așa numitul strophium(bandă de stofă înfășurată în
jurul bustului) peste care femeile purtau o tunică lungă, iar bărbații purtau tunică prevăzută
cu glugă.
Costumul Imperiului Bizantin păstrează în mod firesc trăsăturile costumului roman, dar sub
influența Orientului împrumutând gustul luxului.
Conform autorilor romani, galii foloseau țesături groase de lână cu rayuri, carouri și flori,
uneori vopsite în culori vii. Bărbații și femeile purtau o tunică croită și cusută, fie cu mâneci,
fie fără, la care se adăugau ismene lungi sau fustă, în funcție de sex.
Costumul religios nu se deosebește în mod clar de costumul restului populației.
Din perioada carolingiană până la mijlocul secolului al XIV-lea costumul are o evoluție
graduală. La sfârșitul acestei perioade intervine în tot Occidentul o schimbare notabilă:
căutând o notă elegantă, costumul masculin se va deosebi total de cel feminin.
Costumul epocii romantice rămâne în mare măsură asemănător cu cel Carolingian,
principala piesă vestimentară rămâne tunica.