NEAMUL STRĂMOŞESC-CETATEA

MEA
 NEAMUL STRĂMOŞESC-CETATEA MEA
Fiecare din noi are un colţ sub soare, un petec de pămînt care mereu ne va rămîne în
suflet. Spre acel loc mereu ne va trage gândul si ne vor stărui paşii. Fiecare om are în
inimă cîteva lucruri mari, sfinte pentru el unul din care este şi ţara, plaiul nostru natal.
Acest cuvînt ţara, la fiece  rostire a sa ne cuprinde un fior, un fior aparte de amintiri şi
simţiri care ne răsar în gînd, imagini cu acele locuri şi privelişti pitoreşti unde am
păşit pentru prima oară, acele chipuri şi feţe cuvinte frumoase, este ceva sfînt, unic,
ceea ce vom purta în inimi de-a lungul întregii vieţi, şi poate mai  mult.
Când stând să ne gândim ce ne-a dat ţara, ne vin foarte multe gînduri, îmi vin multe
idei şi-mi vine greu să răspund într-un gând, într-o aşezare de cuvinte, este ceea ce
cuvintele nu pot să exprime căci e nevoe de ceva mai mult, ceva ce nu poate fi scris
sau spus, este ceva ce se află în suflet. Simt că sunt mulţumit ţării pentru ce mi-a dat şi
întotdeauna voi fi, n-aş putea spune acum doar într-un cuvînt pentru ce. Să fie oare
primul răsărit de soare care mi-a luminat faţa cu un galben-roşietic aprins care de
fiece dată îmi pare nou şi altfel de care şi acum mă bucur cu o bucurie de copil şi care
îmi pare ceva misterios ceva deosebit. Sau poveţele bunicii care le-a luat din
înţelepciunea populară şi transmisă din moşi-strămoşi ca înţelepciunea ţării, poveşti,
legende, istorii pe care le vom transmite urmaşilor prin care va dăinui neamul şi ţara,
poveţe care acum trebuie să le transmit şi altor generaţii care vor veni pentru a sorbi
şi a păstra înţelepciunea populară peste pentru secole.
Şi cu toate că este greu, îi sunt mulţumit ţării… Sunt mulţumit şi pentru locurile
natale pe care mi le-a dat ţara, locuri în care mi-am petrecut copilăria şi unde alergam
cu prieteni de seama mea desculţi pe drumurile de ţară pline de colb şi de iarbă, însă
aceste drumuri treceau pe lîngă lanuri de grîu, de răsărită, livezi de mere şi cireşe, şi
nucarii ce cresc pe marginea drumului şi în care de atîtea ori am urcat cu prietenii şi
din care uneori mai şi cazi. Chiar şi ploile ce se întîmplau să ne prindă departe de casă
erau calde şi blânzi, şi nu ne întristam mult de faptul că veneam acasa cu toţii murdari
şi uzi pînă la ultima haină.
Tot ţara mi-a dat dealurile şi văile mioritice iazurile şi rîuleţele în care ne scăldam,
pădurile şi poieniţele de o frumuseţe rară, pline de iarbă, iarbă în care stam culcat ades
să observ cerul cu seninul său unic… Cîndva demult pentru acest petec de pământ de
sub acest cer au luptat şi s-au jertfit strămoşii nostri pentru ca noi urmaşii lor să avem
o casă, un loc sfânt, care să-l păstrăm aşa frumos şi să- transmitem urmaşilor, un grai
care ne păstrează amintirea istorică şi ne ţine sufletul în viaţă, şi acest aer pe care să-l
respirăm liberi pe acest plai.
 Ţara mi-a dat şi sărbătorile din satele copilăriei mele, tradiţiile care cred că ne rămîn
în sufletul fiecăruia, sărbători si petreceri de oameni buni cu neam şi prieteni alături,
cu mese întinse şi doldora de bunătăţi cu cumetrii şi nunţi ca de poveste, prin aşa
amintiri ţara mi-a dat de fapt viaţa şi putrea de a o simţi această viaţă.
Dar mai ales ţara a dat ficăruia din noi acest neam de oameni buni şi primitori, oameni
care sincer ‘cântă  în  serbare
Şi plâng la-nmormântare’
un neam de oameni ce nu te vor lăsa la greu.
Ţara mi-a dat neamul, cerul, pămîntul roditor ca nicăieri cu cîmpii bogate lucrate de
oameni harnici, aerul pe car-l respir cu nesaţ, tot aici în ţară este şi casa părintească
unde mreu vom fi aşteptaţi cu bucuria şi căldura de acasă, cu poveţile părinteşti date
nouă n-avem dreptul a le uita.
Stau uneori cuprins de gîndul-întrbare ‘cu ce-am răsplătit eu ţara pentru tot ce mi-a
dat ea? e greu să spun, încerc s-o răsplătesc prin tot ce fac, iubire de ţară şi atitudine
gijulie faţă de tot ce ţine de ea păduri, rîuri, lacuri, e de datoria  noastră să le  păstrăm.
Memoria străbunilor care au edificat-o trebue păstrată şi transmisă urmaşilor.
Şi pe viitor voi face  totul ca să o ajut să înflorească, să-şi păstreze frumuseţea inedită
şi  să fie şi mai frumoasă pentru generaţiile viitoare, ca urmaşii să fie mândri de ţară.
Mă voi lupta pentru ţară, şi asta nu înseamnă numaidecît să distrug ceva, voi lupta la
fel ca strămoşii noştrii pentru acest pămînt, pentru acest cer şi acele păduri, cîmpii din
ţara mea, voi apăra acest grai care în care trăieţte sufletul (precum a spus poetul), voi
apăra credinţa strămoşească fără de care nu am fi rezistat ca neam în acele grele
timpuri, voi lupta acum cu forţa cuvîntului şi voi găsi şi alţi oameni care vor să
răsplătească ţării prin a o apăra, iar dacă va fi nevoie voi apăra şi cu arma neamul,
ţara, credinţa astfel ca strămoşii să fie mîndri de urmaşi…
Pînă acum încă nu am reuşit să fac multe ca să-mi răsplătesc ţara, dar mai am timp să
o fac, şi voi face totul ca să fiu de filos ţării, şi ţara să fie mândră de mine. E ţara mea,
ţara noastră a fiecăruia din noi e unica noastră casă şi toţi trebue să punem mîna
pentru a o face aşa cum ne-o dorim-prosperă şi frumoasă
A realizat eleva grupei 22ÎP:
Veșca Alexandra