“O ţară,o casă,un grai - atât mi-e de-ajuns pentru trai”

“O ţară,o casă, un grai - atât mi-e de-ajuns pentru trai,

Dar nu orice țară frumoasă, ci țara în care-s acasă.

Prezentatorul 1
Patria e aducerea aminte de zilele copilariei, casa parinteasca si copacul cel mare
din pragul usii, dragostea mamei și povața tatei, sunetul clopotului bisericii din sat,
barza de pe streasină, ce cauta duios spre campie, si numaidecât aerul, care
nicăieri nu este mai dulce.
A avea patrie inseamna a avea tot: prezent, trecut si viitor.

Poezia Tara mea

Cerul tau, o, țara, e de-albastru,

E de verde frunza ta oricand,
Un pamânt mai scump pe lume nu e,
Nici mai dulce nu e un cuvant.
Casa mea la margine de țară
Crește fir de busuioc in ea,
Nu e nicaieri un plai mai tânăr,
Nu e nicaieri un plai mai drag.
Doina ta, meleagule-i de leagan,
Hora ta de codru și de râu,
Nu-i pe lume un meleag mai pașnic,
Un meleag mai sfant pe lume nu-i.

Poezia Port în suflet dor de țară

Port în suflet dor de țară,

Țara care o iubesc,
Altă țară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc.
Ucraina se numeste
Ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocrotește.
Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Si niciodata n-o s-o părăsesc,
 Căci foarte mult o iubesc.

Poezia Cu gândul la pace

Luna-n ceruri,
Luminoasă
Spune-ti,
Ce pazește?
- Casa!
Verde-verde,
Plopușorul,
Ce pazește?
- Drumușorul!
Bunicuțul,
Mama, tata
Cand se scoală
De cu zori,
Ce pazesc staruitori?
- Via, glia
Si livada,
Toata-n flori!
Da-mpreună
Cand sе-аdună,
Ca-n cunună,
Ce pot face?
- Pentru noi
Cei mici din casă
Se gandesc
Mereu la pace.

Prezentatorul 1

Україна! Кожна людина любить свою Батьківщину, вона робить усе для
процвітання рідної держави, для її слави та незалежності.

Вірш «Рідна хата»

Різні в світі є країни,
Різні люди є у світі,
Різні гори й полонини,
Різні трави, різні квіти

Є з усіх одна країна,

Найрідніша нам усім,
То прекрасна Україна
 Нашого народу дім.

Там шумлять степи безкраї,

Наче вміють говорити,
Там ясніше сонце сяє
Там солодше пахнуть квіти.

Різні в світі є країни

Гарні є, і є багаті,
Та найкраща –Україна,
Бо найкраще в рідній хаті.

Prezentatorul 2
Україна – це наш рідний край, наша дорога і мила Вітчизна, земля де ми
народились, уперше побачили і пізнали світ, почули колискову пісню, рідну
мову, відчули любов і ласку –це наша найдорожча у світі Батьківщина.
Вона для кожного з нас одна, як і мама.

Пісня «Про Україну»

Prezentatorul 2
A doua pagină a revistei se numeşte «Plai natal – iubit ţinut»
Prezentatorul1
Rostind aceste cuvinte, în faţa ochilor vedem satul în care noi trăim, casa
părintească unde ne-am născut, meleagul nostru scump.
„Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai,” la margine de hotar se află satul nostru
Bahrineşti, un sat cu adanci rădăcini istorice, cu o istorie bogată, făurită de
locuitorii acestuia de-a lungul veacurilor.

Prezentatorul 2

Elevii școlii noastre au compus frumoase poezii despre satul natal, pe care le
propunem atenției Dumneavoastră.

Poezia Sat natal

Pe colinele frumoase,
Ca-n Eden și în povești,
De lungi veacuri s-așezase,
Sat cu nume Bahrinești.

Se-mpletiră aici familii

Din a neamului străvechi,
Cu tradiții și obiceiuri,
Pur, din suflet românesc.

Ne rugăm neîncetat:
„Doamne, să binecuvântezi
Oamenii din acest sat
Și-n tot timpul să-i veghezi”.

Poezia Satul meu

În satul meu natal îmi sunt părinții,

Buneii, ce cu drag m-au învățat
Povești și poezii, dar și colinde
Ce la Crăciun eu pe la case am cântat.

Aici am mulți prieteni și știu multe jocuri,

Aici e casa ce m-așteaptă orișicând.
Știu că în lume sunt și mai frumoase locuri,
Dar satul meu e unul pe pământ!

Poezia Drag îmi este satul meu

Drag îmi este satul meu,

Că aici m-am născut eu,
C-aici nucul de la poartă
Mi-a spus într-o zi în șoaptă
Că e cel mai mândru-n lume
Vara, cu frunze anume.
Iară iarna cu zăpada
Mi-a împodobit ograda.
M-a rugat cu plecăciune
Unde n-o să fiu în lume
Să mă-ntorc la el mereu,
Chiar și-atunci când mi-a fi greu,
El mereu mă v-aștepta
Sufletul mi-a mângâia.

Poezia Sătucul meu, drăguț sătuc

Sătucul meu, drăguț sătuc,

În a mea inimă te-am pus
Și-n gândul meu te voi păstra mereu,
Unde în viață mă v-aduce Dumnezeu.

Cărarea înspre casă n-o s-o uit nicicând,

Ea doar e una pe acest pământ!
Și-o să mă rog neîncetat:
„Ai grijă, Doamne, de al nostru sat!”

Prezentatorul 1

La fel de sincere sunt și cuvintele așternute pe hârtie în compunerile elevilor

școlii noastre despre meleagul natal, despre casa părintească.

Compunere

Compunere „Satule, vatră frumoasă !”

„La un început de țară, pe o înaltă colină, scăldată de primele raze ale soarelui, se
întinde iubitul meu sătuc, atât de drag și apropiat sufletului meu. Aici mă simt
bine, aici respir cel mai curat aer ; aici apa e cea mai rece ; aici pâinea e cea mai
gustoasă. Aici trilul păsărelelor e cel mai vesel ; aici iarba e cea mai verde ; aici
copacii înfloriți au cea mai puternică aromă ; aici mă simt acasă ! Chiar dacă am
vizitat și alte țări din lume, chiar dacă am călătorit și prin Veneția, verdele
Bahrineștiului meu îmi este mai verde, vorba prietenilor îmi este mai dulce, iar
colacii bunicii sunt cei mai gustoși din lume.
Chiar gerul aspru al iernii mi-i mai prielnic aici, căci îmi aduce aminte de cele mai
frumoase momente ale copilăriei...
Ce bine e să fii acasă, într-un loc cald, plin de iubire și siguranță !

Prezentatorul 2
De-aici, de la baştină, în adâncul sufletului încolţesc puternicile sentimente de
dragoste faţă de tot ce este mai scump şi mai sfânt pentru fiecare om. Iubirea de
ţinutul natal este un sentiment nobil, cu care se naşte orice om. Această iubire
începe de la nucul frumos din faţa casei părinteşti, de la râuleţul ce murmură-n
vale, de la primii paşi, care i-am făcut pe cărăruşa ce duce la fântână, la drumul ce
duce în depărtare.

Poezia Într-un colţ al Bucovinei

Într-un colţ al Bucovinei,
Pe o vale pitorească,
Satul meu natal provine
Dintr-o viţă strămoşească.
Sat natal, sat pitoresc,
Sat cu graiul românesc.
Străbunei, bunei, părinţi,
Oameni harnici şi cuminţi,
Toţi nepoţii de prin lume
Ți-au păstrat bunul tău nume.

Cântecul Sat natal

Prezentatorul 1
O altă pagină a revistei noastre este denumită «Limba dulce a neamului»

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moşie revărsată”.

Prezentatorul 1
Dar oare ar suna atât de duios această poezie, daca n-ar fi recitată în limba mamei,
în limba noastră ? Desigur că nu. Cea mai înaltă realizare a unui popor, cea mai
valoroasă comoară şi cea mai de preţ moştenire a lui este limba.

Prezentatorul 2
Suntem deprinşi să râdem în limba în care râd mugurii pe ram la început de
primăvară. Suntem deprinşi să râdem în limba noastră.
Ne-am obişnuit să plângem în limba în care plânge naiul la umbra unui nuc
bătrân, în care plânge roua din ochii mamelor. Ne-am obişnuit să plângem in limba
noastră, ne-am obișnuit să râdem tot în limba noastră.
Poezia În limba ta
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ,
Ci doar în limba ta
Durearea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria s-o preschimbi în cânt.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia şi nici cânta,
Cu-al tău pământ ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot in limba ta.

Prezentatorul 1

Un omagiu deosebit limbii materne îi aduce în versurile sale și consăteanul nostru,

poetul popular Radu Ierimiciuc

Poezia Omagiu graiului eminescian

Copile, graiul ce-l vorbești

E al unui crai din povești,
E graiul îngerului tău,
În el îl cânti pe Dumnezeu.

În graiul ista a vorbit

Luceafăr neasemuit
Și stele mii au cuvântat
În dulce grai, în grai curat.

Lui Eminescu mă închin

Pentru graiul său divin,
Pentru vorba strămoșească
Pentru „Doina” lui cerească.

Poezia Limba mea

În limba asta mă-nţeleg
Cu glia şi ogorul.
În limba asta ştiu să cânt
Dacă mă prinde dorul.
În limba asta pot să cânt
Când jalea mă doboară,
Și-n ea găsesc cuvânt să-mi dea
Putere nouă iară.

Prezentatorul 1
Ultima pagină a revistei noastre poartă denumirea «Drag mi-i cântul, drag mi-i
jocul»
Un neam este bogat prin cântece, obiceiuri, tradiţii, dansuri, prin oameni buni şi
gospodari.
Suntem încă mici, însă ne e drag tot ce e al neamului, al strămoşilor noştri. Dar
ce frumos obicei s-a păstrat de a dansa dansurile populare.
Dansul «Coasa»
 Cântecul « Viaţă,viaţă floare scumpă»
Dansul «Hora românească»

Ne-am convins, că plaiul, istoria şi limba sunt cei trei stâlpi pe care se ţine un
neam. Chiar de suntem un popor mic la număr, însă avem un suflet mare, un grai
frumos şi o istorie legendară.
Astăzi poetul Radu Ierimiciuc ne va transmite o sfântă rugăminte prin poezia
„Către neam”, recitată chiar de strănepoata Dumnealui.

Poezia Către neam

Vă rog primiți a mele scrieri,

Mă simt eu mic, dar plin de dor
De-a le aduce celor tineri
Un sfat : să fie iubitori.

Întâi ca să-și iubească țara

Și neamul nostru românesc,
Să poarte-n suflet lucruri sfinte
Și obiceiul strămoșesc.

Pana e armă zdrobitoare,

Poeții știu s-o mânuiască
Și să bată cu necruțare
În cei ce vor să ne-njosească.

Și dacă-om ști să ne păstrăm

În veci a mamei dulce limbă,
Aici vom dăinui mereu,
Căci ea e una , nu se schimbă.

Iar când a fi ca să ne ducem

Etern de pe acest pământ,
Cununi de lauri ne-or așterne
Nepoții noștri pe mormânt.

Cântecul Cât trăim pe- acest pământ

Am ajuns la concluzia, că nimic nu-i pe lume mai scump decât meleagul natal,
casa părintească ,unde ne aşteaptă în prag mama care ne –a crescut şi ne-a învăţat
să ne iubim patria şi graiul, să fim oameni buni.
Să dea Domnul pace şi s-o păstrăm ca lumina ochilor.