Grigore Vieru-poet nemuritor

Spectacol literar

Introducere
Pe fondalul muzicii (Ennio Morricone-FOR LOVE ONE CAN DIE)
1. De la străbunele izvoare,

Poetul vine către noi

Ca râul, plinul înspre mare,

Ca fulgerul scăldat în ploi.

Cât zbucium, dragoste durere,

Ascunde-n brazda stihului…

Şi când de vorbă cu tăcerea,

Înfiorată-i fruntea lui…

2. El s-a născut pe margine de Prut

Şi a trăit pe margine de soartă,

Şi viscolele care l-au bătut

De neam n-au fost în stare să-l despartă.

(A.Păunescu)

3. Şi buciumul sună la trecerea lumii,

Din grele morminte ne strigă străbunii,

Spunînd s-avem grijă

De noi şi de ţară

Şi vorbele-acestea încep să ne doară

Şi murmură plopii, şi arde-ncet cerul

În limba aceasta – Grigore Vieru.

Informații despre Grigore Vieru

Prezentator I: În limba lui Gr. Vieru ne vom mîngâia astăzi sufletele, ne vom delecta cu cele
mai frumoase poezii şi vom gusta din roadele creaţiei sale. Vom călători prin minunata operă a
remarcabilului poet al neamului.

Prezentator II: Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet. Tot ce e mai frumos astăzi poartă
numele lui. El a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de
aceea merită cununa recunoştinţei noastre.

Grigore Vieru mai este cuvinte,

Grigore Vieru mai este acasă

La vatra străbună e iarba de coasă

Şi cîntă ciobanii balade la stînă

Cu sfinte cuvinte din limba română.(A Păunescu)

În limba ta de Grigore Vieru

În aceeaşi limbă

Toata lumea plânge,

În aceeaşi limbă

Râde un pământ,

Ci doar în limba ta

Durerea poţi s-o mângâi,

Iar bucuria

S-o preschimbi în cânt.

În limba ta

Ţi-e dor de mama,

Şi vinul e mai vin,

Şi prânzul e mai prânz.

Şi doar în limba ta

Poţi râde singur,

Şi doar în limba ta

Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi

Nici plânge şi nici râde,

Când nu poţi mângâia

Şi nici cânta,

Cu-al tău pământ,

Cu cerul tău în faţă,

Tu taci atunce

Tot în limba ta.

Prezentator I: „Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumoasă carte din lume
este mama.”
Prezentator II: Grigore Vieru spunea într-un interviu: „Sărbătoarea copilăriei mele a fost
continuă. Ea se numeste Mama. În preajma mamei m-am simţit întotdeauna copil. Abea la 47 de
ani, când mama s-a stins din viaţă, abia atunci am pierdut această dulce şi irepetabilă stare. ”

Făptura mamei

Uşoară, maică, uşoară,

C-ai putea să mergi călcând

Pe seminţele ce zboară

Între ceruri şi pământ!

În priviri c-un fel de teamă,

Fericită totuşi eşti –

Iarba ştie cum te cheamă,

Steaua ştie ce gândeşti.

Ai două inimi, mamă

Ai două inimi, mamă!

Cum mărul cel rodit

Mai multe mere are,

Cum stelele-n cer mai multe-s,

Vieţii noastre toate

Arzând necontenit

Prezentator II: Oare am putea concepe fiinţa mamei fără casa părintească! Locul unde fiecare
din noi este mereu aşteptat. Casa părintească e acel loc al naşterii noastre care nu poate fi
comparat cu nimic.

Am un plai ca din poveste" - Grigore Vieru

Am o casă printre ramuri,

Am un sat întreg de neamuri,
Am un codru, o câmpie,
Am un grai ce-mi place mie.

Am un plai ca din poveste,

Altul mai frumos nu este,
El mi-i drag până la stele
Şi pân' dincolo de ele!

Poezia Duminica de Grigore Vieru

La alba-ne căsuţă

Curată ca un ou

Eu aşteptam să vină

Duminica din nou.

Ca tu, măicuţă dragă,

Spinarea să-ţi dezdoi

Şi să mai stai acasă

Cu tine şi cu noi.

Să şezi în prag, şi lumea

Să te întrebe lin:

„Mai odihnim oleacă?”

„Oleacă, mulţumim.”

O cană tu cu apă

Să-mi spui ca să-ţi aduc,

Iar eu pân-la fântână

Cu cofa să mă duc.

S-anin cofiţa plină-n

Salcâm într-un cârlig

Şi să mă bucur tare

Că pot să o ridic.

Nu pot uita mireasma

De floare de salcâm –

Era un fel de lapte

Din parcă alt tărâm.

Un dulce zvon de clopot

Curgea pe-ntregul sat,

Putea fi-ntins ca mierea

Pe pâine şi mâncat.

Iar tu, lăsând departe

Şi munţi, şi greu, şi rău,

Gândeai la cele bune

Şi la copilul tău.

Era-n duminici altfel

Şi totul parcă nou

La alba-ne căsuţă

Curată ca un ou.

Cântec ..În țara ta’’

Cum să nu vorbești de bine

De măicuțe și albine

Cum să lauzi altceva

Și nu țărișoara ta

Cum să mergi, să nu știi oare

Din ce parte curg izvoare

Cum să treci prin țar-așa

Să nu știi că-i țara ta

În țara mea clipele au toate aripile

În țara mea florile au toate culorile

În țara mea zilele au toate luminile

În țara mea florile au toate culorile

Сum s-ascunzi tu oare pâinea

De copiii tăi și muma

Doina cum să n-o împarți

Cu-a ta țară, cu-ai tăi frați

Cum să bată clopot soarte

Și să zici că-i altă parte

Cum să-ți bată inima

Să nu zici că-i țara ta

În țara mea clipele au toate aripile

În țara mea florile au toate culorile

În țara mea zilele au toate luminile

În țara mea florile au toate culorile

Cum în roua dimineții

Să nu vezi splendoarea vieții

Cum în roua din cuvânt

Să nu vezi al tău pământ

Cum să mori și să nu vezi

Codrii cu izvoare limpezi

Cum să mori altundeva

Nu în țărișoara ta

În țara mea clipele au toate aripile

În țara mea florile au toate culorile

În țara mea zilele au toate luminile

În țara mea florile au toate culorile

Prezentator I: „Copilăria e o sărbătoare care întotdeauna e cu tine…” Copiii moldoveni au

marele noroc de a creşte împreună cu poeziile lui Gr.Vieru.
Prezentator II: Compunînd versuri pentru copii, poetul mărturisea, că scriindu-le, aude şi
melodia, pe care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie
unică, inconfundabilă şi nu este de mirare că în spaţiul natal această creaţie este atît de populară
şi indrăgită…
Băieţaşul din ochii mamei de Grigore Vieru
Băieţaşul din ochii mamei
Ai, în ochii mamei mele
E un băieţaş pitic!
Tare seamănă cu mine,
Numai că e foarte mic!

Fără dânsul, ştiu eu bine,

N-aş putea trăi defel.
Dacă nu-i o zi acasă,
Îmi e tare dor de el.

E târziu şi băieţaşul
La culcare e poftit.
Cu pleoapa ei şi geana
Strâns măicuţa 1-a-nvelit.

Nu mai e de-acum lumină-n

Casa lui cât o alună…
Şi-o s-adorm şi eu acuşa…
– Noapte bună! Noapte bună!
Legământ de Grigore Vieru
Lui Mihai Eminescu

Ştiu: cândva, la miez de noapte,

Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,

La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa deschisă,

Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii

Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.
Prezentator I: Gr. Vieru – poet al neamului, poet al tuturor vîrstelor, poet cu „lira-n lacrimi”
Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea
neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi
iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată, pentru că oamenii din diferite
ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt,
amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Prezentator II: Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor
admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de
viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr. Să-l aducem copiilor şi
nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în
istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Încheiere:
Toţi participanţii interpretează piesa muzicală:
Scrisoare către Domnul (formaţia OSIGAN)
Bogăţia lui cea mare
A fost dragostea de ţară.
Arma lui a fost condeiul
Şi-a cîntat frumos femeia,
Limba, plaiul şi măicuţa.
A muncit la Albinuţa.
Cei micuţi să însuşească
Limba noastră românească,
Ca pe la sfîrşit de vară
S-o cinsteacă-ntreaga ţară.
A plecat în veci poetul
Înţelept, firav şi blînd
Ca un fir de iarbă-n vînt
Ce va valura în tihnă
Te rog, Doamne, dă-i odihnă,
Dă-ne, Doamne-nţelepciune,
Bunătate şi povaţă
Ca să preţuim pe lume
Omul cît mai este-n viaţă.