Eseu

“Satul meu – gură de rai”

,,Deși pământul se învârte mereu, m-am născut acasă.”

(Grigore Vieru)

Diferite sunt căile vieții omului. Uneori cu urcușuri presărate cu flori, alteori cu
coborâșuri pline de spini. Pe unul soarta îl leagă, pentru totdeauna de baștină, pe altul îl
duce departe peste mări și țări. Însă oriunde nu s-ar găsi, fiecare poartă dorul satului
natal în inimă, în suflet.

… Și este un loc pe lume

Unde-i satul meu anume…

Satul meu – este cel mai frumos sat. Aici am copilărit, iar amintirile pe care le am
aici, nu le voi uita niciodată. Acest sat frumos poartă numele Camenca.
Camenca este satul de reședință al comunei cu același nume. Satul este format în anul
1604. Suprafața satului este de 2,10 km2 , a comunei este de 37,40 km2 . Din
componența comunei fac parte 4 (patru) localități: Butești, Molești, Brînzeni și
Camenca. Specificul sătucului meu frumos este că comuna este situată pe apa râului
Camenca, care face parte din categoria râurilor mici, cu o lungime de 99 km. Râul
Camenca șerpuiește în zona comunei Camenca printre toltrele de recifi coralieri care
sunt cele mai la sud în zona localității noastre.

Legenda spune că locul unde este așezat satul era moșia mănăstirii Golia din Iași.
Acestă moșie a fost dăruită de domnitorul Moldovei Vasile Lupu. În defileul format pe
râul Camenca de stânci, locul numit “Între stânci” este locul numit “Lucăceni”, unde a
fost așezat pentru prima dată satul Camenca. Denumirea satului vine de la râul
Camenca. Primele familii care au venit în sat au fost : Albot, Camerzan.

În satul Camenca activează o școală, o grădiniță, Casa de Cultură, biblioteca,

Centrul de Sănătate. În centrul satului este Parohia “Sfânta Maria-Magdalena”.
În incinta gimnaziului avem muzeul “Vasile Coroban”, fiind deschis în memoria
istoricului și criticului literar Vasile Coroban. Gimnaziul din localitate, unde îmi fac și eu
studiile, tot îi poartă numele.

Dintre personalitățile marcante din localitate, aș putea enumera : Vasile Coroban –

critic literar, Anatol Ciobanu – poet, Vitalie Coroban – pictor, Viorica Bolocan – doctor în
pedagogie.

În mijlocul satului se ridică o stâncă frumoasă, cu peșteră, pe care localnicii o

numesc un monument al naturii. La poalele stâncii, se află Izvorul lui Rabin, unde este
cea mai limpede și mai bună apă din localitate. Se zice, din bătrâni, că cel care bea
apă din acest izvor rămâne (se căsătorește) aici, în sat. Stânca și râul Camenca sunt
ca o carte de vizită pentru localnici, care sunt niște oameni primitori, gospodari,
prietenoși, respectuoși și ospitalieri.
 Acest sat minunat, pentru mine, reprezintă un colț de rai. Aici este casa mea, aici
este familia mea, aici sunt prietenii și colegii mei. Satul meu, Camenca, este locul unde
mă voi întoarce întotdeauna cu drag.
Chiar de la intrarea în acest sat frumos, plin de tradiții și de obiceiuri, se vede că aici
oamenii sunt gospodari și aici au crescut generații de oameni învățați. Anul trecut a fost
construită intrarea în sat (un monument de toată frumusețea) în memoria ex-primarului
Ion Postolachi, care a trecut la cele veșnice în februarie 2021. Acest monument de la
intrarea în sat a fost construit cu ajutorul Fundației “Ion Postolachi”, în persoana
domnului Afrasinei Narcis (ginerele ex-primarului). Acest domn în colaborare cu APL,
au multe planuri pentru dezvoltarea turistică și economică a localității.

La recensământul din 2014, populația comunei constituia 1889 locuitori, dintre care
935 bărbați și 954 femei.

Într-adevăr, satul meu iubit este un cuib de poveste, este un loc minunat, plin de
viață. Aici, fiecare anotimp este unic : iarna pământul își așterne covorul alb și
strălucitor, toamna – covorul multicolor al frunzelor, primăvara totul reînvie la viață, iar
vara drumurile satului sunt pline cu zâmbetele copiilor. Copacii sunt străjerii satului, iar
păsările ne încântă cu cântecul lor fermecător. Sunt mândră că locuiesc în satul
Camenca.

“…Satul meu – gură de rai,

Satul meu – cuib de dor.

Ești un picior de plai,

Eu sunt al tău mândru fecior. {…}” (Vladimir Potlog)

Aș dori să închei eseul, spunând că fiecare om are baștina sa – acel cuib de poveste
purtat în suflet, indiferent de locul aflării, care păstrează unele dintre cele mai frumoase
amintiri din viața noastră. Pentru mine, baștina o reprezintă satul natal, Camenca, acolo
unde mi-au crescut visele, unde am văzut pentru prima dată bolta albastră a cerului.

Și, Doamne, cât de mult îmi iubesc satul! E satul meu, unicul loc din lume spre care
sufletul se cere cu fiecare primăvară mai mult, cu fiecare primă ninsoare mai cert și cu
fiecare doză de soare mai intens.

-Să nu uităm niciodată de satul în care ne-am născut, îmi răsar în minte, parcă aievea,
cuvintele primei mele învățătoare.

Toate drumurile duc spre tine, dragul meu sat!

Te iubesc, cu strugurii tăi dulci și cu miros tomnatic de gutui.

Te iubesc , BAȘTINĂ!

A realizat: Bîrgan Lavinia (14 ani)

Elevă clasa VIII-a, IP Gimnaziul „Vasile Coroban”, sat. Camenca, r-nul Glodeni