Humulești, un sat de poveste

Dragi ne sunt amintirile ce ne duc spre anii și locurile copilăriei, căci de acolo începe
călătoria spre veșnicie a fiecăruia dintre noi. Humuleștiul Neamțului, satul în care timpul nu
aleargă, ci merge la pas, l-a făcut pe Ion Creangă nemuritor.
Humuleștiul lui Creangă nu mai este astăzi sat, ci cartier al orașului Târgu Neamț și
ne pune dragostea de locurile natale, de țară, în palme. Insa poţi găsi lumea de poveste
intactă, conservată ireproşabil de către gospodarii locului, în semn de respect pentru autorul
care i-a consacrat, făcând din Humuleşti leaganul copilăriei universale.
Ozana “cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul“, unul dintre semnele de
recunoaştere ale Humuleştiului de altădată, seamănă acum cu un brâu, împletit când în
două, când în trei, ce înconjoară oraşul Târgu-Neamţ. Ne întâmpină cu albia ei, lată, cu
meandre şi, cu maluri înalte, cu acelaşi prundiş, pe care, însă, alţi copii ţopăie acum.
Imediat la intrarea în oraş, pe strada ce poartă acum numele marelui scriitor, se află
Casa Memorială “Ion Creangă“, unul dintre cele mai vizitate muzee din tara, trecandu-i
pragul anual mai mult de 40.000 de turisti romani si straini.
Lângă casă se gasește Parcul tematic „Ion Creanga”, un loc in care s-au recreat
povestirile si personajele din cartile lui Ion Creanga. Capra cu trei iezi, ursul pacalit de vulpe,
matusa Marioara, Smarandita si Mos Chiorpec isi asteapta veseli musafirii. Oamenii sunt
fascinati la vederea acestor haioase personaje si isi aduc aminte cu drag de cartile citite in
copilarie.
Cireşul mătuşii Mărioara nu mai există, răpus de timp, in schimb bătrânul tei, în care
îşi avea cuibul pupaza ce-l trezea pe Nică, cu noaptea în cap, vara imprastie parfumul
nebunesc.

Prezentarea satului natal in opera lui Ion Creanga

"Amintiri din copilarie" este primit roman al copilariei taranesti rominesti, dar si o monografie a satului
moldovenean cu traditiile si obiceiurile sale de la jumatatea secolului al XIX-lea.Astfel romanul are o dubla
valoare: biografica si documentara.

Este prezentat un univers uman necunoscut pina atunci in literatura romina.Nu intimplator, fiecare parte a
amintirilor incepe cu descrierea satului natal sau a familiei.Autorul construieste un spatiu ideal, fata de care isi
exprima fidelitatea si dragostea.

Astfel chiar la inceputul romanului este prezentat satul natal: "sat mare si vesel cu vechi razesi", "intemeiat in
toata puterea cuvintului". Satenii sint prezentati in timpul muncii si a jocului, fiind harnici si veseli. Satul are:
biserica, scoala, preot si dascal care fac cinste locului.

Creanga prezinta cu nostalgie casa parinteasca in care este intelegere, veselie si bunastare, acolo unde a
petrecut ani fericiti intre: parinti, frati si surori: "casa parinteasca din Humulesti cu stilpul hornului... prichiciul
vetrei...cuptorul pe care ma ascundeam cind ma jucam cu baiatii...doamne frumos era pe atunci ".

Creanga prezinta Humulesti ca un sat etern, al carui oameni intruchipeaza vieti legate de munca si viata familiei.
Humulesti nu este un sat oarecare launtric, izolat ca alte sate, este prezentat in relatiile cu asezarile invecinate.
Dimpotriva, satul este asezat la incrucisarea marilor drumuri, care duc spre manastiri: Agapia, Varatic, Secu,
Cetatea de scaun a Moldovei si spre Tirgu Neamt.

Autorul insista asupra geografiei economice si spirituale a tinutului. Astfel oamenii sint definiti prin ocupatie si
psihologia lor. Vinatorii Neamtului sint "saminte de viteji" pentru ca s-au luptat cu armatele lui Sobieski, cei din
Bledea sunt generosi. Locuitorii se ocupa cu: stuparitul, olaritul, prelucrarea linii, cresterea animalelor. Astfel
aceste tinuturi sint prezentate prin elemente de permanenta din istoria Moldovei, sint prezentate manastiri,
domnitori si mitropolisti.

Cu nostalgie Creanga descrie tinuturile Ozanei cu apele curgatoare si limpezi in care se oglindesc vechile ziduri
ale Cetatii Neamtului. Satul este vazut prin ceea ce impresioneaza sufletul sau de flacau (hore, petreceri...)Desi in
Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioara, lipsit de griji, preocupat de jocurile sale si nu
de neajunsurile oamenilor, sint zugravite in aceasta opera si destule aspecte amare de viata rurala.

I. Creanga ii admira pe harnicii tarani humulesteni, gospodari vestiti, care "nu-s traiti ca in birlagul ursului, ci au
fericirea de a vedea lumea de toata mina", fiind ei asezati pe drumuri umblate. Ei erau insa "razasi fara
paminturi", nevoiti sa-si cistige existenta mai mult din confectionarea si vinzarea sumanelor.

Saracia in care se zbateau multi tarani este evidenta in prezentarea gospodariei Irinucai "toata averea Irinucai
erau cocioaba, doi boi, un tap si doua capre slabe si riioase".La tara existau putine scoli si cele care functionau
erau create de particulari, care adesea urmareau numai beneficii personale, cum era cazul catihetului Conta de la
Falticeni. Scolile nu aveau localuri proprii ca in cazul scolii din Humulesti.

Copii trebuiau sa plateasca taxe mari si din aceasta cauza multi ramineau pe dinafara. Statul nu era preocupat
nici de pregatirea cadrelor didactice. Invatatorii erau improvizati din dascalii bisericilor, din preoti sau calugari
"care si ei se mirau cum au ajuns profesori". Acestia nu le explicau niciodata nimic, ii invatau mai ales rugaciuni si
cintece religioase.

Nu existau manuale, invatau pe carti bisericesti (ceasloave) si cind exista cite un manual scolar, acela era asa
delimitat (gramatica lui Trasnea) sau de gresit, ca mai rau incurca pe copii. Elevii neavind o buna indrumare
didactica erau obligati sa memoreze fara a intelege ceva. In scoli se folosea bataia (Sfintul Niculai si Calul Balan).

Calugarii si preotii sunt aspru criticati, ei formau o categorie de privilegiati. Pe preotii nostri din sat nu-i incape
cureaua de pintecari ce sint, caci "popa are mina de luat, nu de dat; el maninca si de pe viu si de pe mort". Clericii
transformasera biserica intr-o taraba, un mijloc de imbogatire sigura si rapida.Este apoi criticata recrutarea in
armata (prinderea cu arcanul a lui badita Vasile); si lipsa de grija a statului fata de sanatatea publica, lipsa oricarei
asistente medicale la Humulesti "medic" era mos Vasile Þandura, iar descintecele tineau locul tratamentelor.