UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAREA ŞI AUDITUL PROIECTELOR DE
AFACERI

CONSIDERAȚII PRIVIND METACOMPETENȚELE

CARE AR TREBUI DEZVOLTATE LA ELEVI ȘI STUDENȚI

ÎN ROMÂNIA

Student: Abdula (Bectemir) Hermina

Prof.univ.dr. NEGOESCU GHEORGHE

0
INTRODUCERE

Educația și formarea sunt cele mai bune investiții în viitorul României. Ele au un rol extrem
de important în stimularea creșterii economice, a inovării și a creării de locuri de muncă. Sistemele
de educație și formare trebuie să le ofere elevilor/ studenților cunoștințele, aptitudinile și
competențele de care vor avea nevoie în viitor ca să poată inova și prospera.
Educația nu este o anexă a economiei; ea nu trebuie judecată doar în funcție de calitatea și de
eficiența cu care formează forța de muncă pentru economia viitorului.
Educația trebuie să contribuie major la construirea identității (individuale sau de grup), la
dezvoltarea plenară a personalității umane. Identitatea este cel puțin la fel de importantă ca și
angajabilitatea.
Așadar, problema de bază pe care ne-o punem este aceasta: Ce competențe trebuie formate
azi în educație pentru ca să ne fie bine în economia de mâine?

CUPRINS

Este foarte greu să știm ce competențe concrete sunt necesare. Toți cei care propun un set de
competențe au in minte un anumit tip de viitor. Iar daca el nu are loc, toata construcția e un eșec.
Într-o lume în care viitorul este aproape imposibil de anticipat și se estimează că 40 % dintre
ocupațiile actuale vor dispărea, familia și școala trebuie să formeze 4 (patru) metacompetențe
elevilor/ studenților care, la rândul lor, vor produce ah-hoc competențe de care au nevoie pentru a fi
adaptați la ceea ce îi așteaptă în viitor. Acestea sunt următoarele: autodisciplina, antreprenoriatul,
gândirea de designer și autonomia.
Autodisciplina (și ”cifrele” ei)
Dacă ne uităm la studiile de specialitate, vedem că s-a comparat în ce măsură inteligența
prezice reușita la final de colegiu, gen testele finale. Și s-a constatat că, între inteligență și reușita la
final de colegiu, corelația este 0,32, iar între disciplina autoimpusă și reușita la final de colegiu,
corelația este de 0,67. Adică este de două ori mai importantă disciplina decât inteligența. 
De la un nivel de inteligență mediu în sus nu inteligența este principalul predictor al reușitei,
ci disciplina care înseamnă capacitatea ta de a-ți stabili scopuri și de a persevera în atingerea
scopurilor respective, de a duce o treabă de la început până la sfârșit, de a avea planuri, de a nu-ți
trăi viața profesională în funcție de conjuncturi, ci de a avea un plan al tău, un proiect al tău.
Autodisciplină înseamnă când tu îți stabilești propria agendă: îți spui: de la 3 la 6 fac cutare,
de la 6 la 7 fac cutare și mă țin de chestia asta. Dar autodisciplina vine din afară. Un copil nu e
autodisciplinat, creierul lui e hedonist, al fiecăruia e hedonist, vrea să-și maximizeze plăcerea.
Numai că trebuie să facem diferența între ce îi este plăcut și ce îi este util unui copil. Adesea,
1
părinții confundă plăcerea și utilitatea. Copiilor le place să se joace cât mai mult pe mijloacele
digitale, dar nu le este util lucrul acesta. La un moment dat, trebuie să spui: stop. Ai voie să te joci
după ce ți-ai făcut temele, ora de masă e fix la 2 și ora de culcare fix la 9. Nu la 11, nu la 8, nu
când vrei tu. Pentru că, în felul acesta, îi dai niște reguli care încep să devină reguli ale lui și el
începe să le reproducă. Astfel îl faci adaptat pentru lumea care îl așteaptă, o lume plină de reguli.
De la 120 în sus IQ, diferența între oameni nu e făcută de cât de deștepți sunt ei, ci de cât de
disciplinați, de cum își impun ei singuri disciplina de a duce ceva la bun sfârșit, de a avea agendă,
de a trăi nu în funcție de context, ci de planul tău. E ca și cum ai fi un râu care și-a găsit albia, față
de o baltă care se duce într-o direcție când bate vântul și în altă direcție când bate vântul altfel. Nu
se știe cum va fi viitorul, dar un om disciplinat va învăța, la nevoie, o nouă
tehnologie. Autodisciplina îl ajută să-și producă competențele de care el are nevoie atunci când are
nevoie de ele. Ideologia că îi lăsăm pe copii să facă ce vor că astfel le dezvoltăm creativitatea e
falimentară din punct de vedere științific și din punctul de vedere a ceea ce îi va ajuta pe ei într-un
viitor incert, care nu îi va întreba cât de mult le place, ci cât de performanți sunt. Autodisciplina este
una din metacompetențele cele mai eficiente pentru viitor.
Mentalitatea de antreprenor
Stilul de gândi ca un antreprenor, care nu e un mare rezolvitor de probleme, e un descoperitor
de oportunități. Toate școlile sunt setate să formeze rezolvitori de probleme. Școala îți dă probleme,
de matematică, de chimie etc. Dacă rezolvi problemele respective, îți dă notă mare. Ce e
recompensat în școală? Capacitatea ta de a rezolva probleme date, formulate, problema nr. x de la
pagina y. Toate probleme sunt formulate. Tu ai de făcut, fă! În funcție de cât de bine faci, îți dau
nota și ai o poziție în clasament. Problemele sunt formulate, iar dacă tu rezolvi problema, ai notă
mare și ești premiant. Ce facem noi prin școală? Rezolvitori de probleme! Antreprenorii nu sunt
așa. În viață, dimineața, realitatea nu este așa să iasă în față cu o tablă pe care să fie scris: iată
problemele pe care le ai de rezolvat azi, se dă cutare, se cere cutare! Realitatea își vede de treaba ei.
Dacă tu descoperi problema ta din cuplu, cu vecinii, cu autoritățile, o rezolvi, dacă nu se agravează
și ai încurcat-o. Dacă tu descoperi o oportunitate, începi să gândești cum să valorifici, dar dacă nu,
nu se întâmplă nimic. Poți fi oricât de deștept dacă nu vezi oportunitatea: fii atent, în locul ăla,
terenul ăla aș putea să-l cumpăr că e foarte ieftin și să fac un teatru în aer liber să dezvolt activități
de loisir, hai să-l cumpăr! Realitatea e aceeași pentru toți. Unii văd în ea oportunități, alții nu văd. E
aceeași realitate. Asta înseamnă mentalitate antreprenorială și prin asta diferă un om cu mentalitate
antreprenorială de un rezolvitor de probleme. Acesta din urmă rezolvă problemele date. E un om
deștept, dar nu e antreprenor, om care descoperă probleme și oportunități unde alții nu văd. După ce
vede oportunitatea îi angajează pe cei deștepți să-i rezolve problema. A avut abilitatea de a
descoperi oportunități. Nu înseamnă că nu trebuie să-i învățăm pe copii să rezolve probleme. Avem
2
nevoie de oameni deștepți, dar în același timp avem nevoie de antreprenori, de oameni care să se
uite la realitate și să descopere problemele înainte să se acutizeze. După ce le-a descoperit – școala
nu te învață să descoperi probleme, ci să le rezolvi – omul cu mentalitate antreprenorială e cel
care câștigă fiindcă el va descoperi oportunități acolo unde alții nu le văd. În felul acesta, el va
merge în față. Un rezolvitor de probleme va cere să-i dați problema că el o rezolvă. Dacă nu i s-a
dat problema, el merge liniștit acasă. Școlile fac oameni deștepți, care rezolvă foarte bine, dar care
sunt antrenați pe probleme explicit formulate. Cineva le-a formulat, iar ei se antrenează să rezolve
probleme formulate. Antreprenorii sunt cei care descoperă probleme neformulate. Descoperă
probleme pe care alții nu le văd și apoi le rezolvă. Atunci merg înainte pentru că au abilitatea
antreprenorială. Aceasta este o competență care îi va ajuta pe oameni ca, peste 30 de ani, trăind într-
un viitor greu de anticipat, cu mintea antreprenorială vor putea spune: uite, aia se poate valorifica în
felul acesta, de aici am putea face altceva. E extrem de interesant să gândești așa: îți creezi loc de
muncă și pentru tine, și pentru alții, împingi lucrurile. Tu creezi realitatea, nu aștepți ca cineva să o
creeze și să-ți dea ție loc de muncă unde ești foarte bun, dar trebuie să facă cineva chestia aia.
Autonomia
Uitați-vă la ce se întâmplă și cu noi, dar mai ales cu generațiile care vin! Sunt tot mai multe
instrumente cu care oamenii își vor rezolva problemele, adică tot mai mult începi să te gândești nu
la cum să rezolvi o problemă, ci care-i tool-ul, scula cu care tu vei rezolva problema pentru că tot
mai multe probleme sunt rezolvate de instrumente, nu de mine. Dacă vreau să mă orientez, deschid
Google Maps. Am un tool care-mi spune: la dreapta, la stânga, înainte! Tot mai mult ne gândim ce
tool-uri sunt pentru traducere, mereu avem instrumente de calcularea bugetului, de project
management, tot mai multe vor fi, iar oamenii se vor gândi unde să găsesc eu tool-ul care să rezolve
problema cutare, undeva pe net trebuie să fie o aplicație care să-mi rezolve problema, nu eu cu
capul meu, găsesc o sculă și ea face. Numai că apare apare aici și un efect secundar foarte ciudat.
Devenim tot mai dependenți de instrumentele astea. Sunt oameni care nu mai pot șofa dacă nu au
Google Maps, care nu mai pot să se orienteze prin oraș și nu mai pot face un calcul simplu dacă nu
utilizează o aplicație de undeva de pe telefon și apare o dependență din ce în ce mai mare. Orice
instrument ne abilitează pe ceva și ne debilizează de pe altceva. Nu există o sculă care să aducă
numai câștiguri. Ne ajută la ceva, dar ne face să fim contraperformanți pe altceva fiindcă creierul nu
mai dezvoltă acea abilitate, acea funcție pentru că nu are rost dacă am tool-ul. Autonomia înseamnă
să știu care sunt limitele instrumentului pe care îl utilizez, că altfel încep să devin cu mintea mea o
anexă la instrumentul meu, iar mintea mea începe să semene tot mai mult cu instrumentele pe care
le utilizez și, în loc să se dezvolte și să devină creativă, devine tot mai mult o anexă la instrumentul
tehnologic pe care îl am, la telefonul meu mobil, la computer. Deja încep să apară date că utilizarea
acestor tool-uri care sunt foarte eficiente pe anumite dimensiuni reduc semnificativ din abilitatea de
3
creativitate și imaginație. Autonomia înseamnă a gândi critic despre valoarea și limitele
instrumentelor pe care le utilizezi, a nu fi anexa lor, a utiliza tu instrumentul, nu a lăsa instrumentul
să te utilizeze pe tine. Uitați-vă la Google! Trebuie să-ți dai seama de valoarea lui, dar și de limitele
lui. Toate motoarele de căutare sau rețele de socializare creează un filter bubble, o bulă pentru că
Google și Facebook urmărește care sunt interesele și părerile tale, care sunt părerile pe care le
agreezi pentru că tot dai like-uri acolo. După aceea, din mulțimea de informații care apare, aplicația
îți face un traseu. Tu crezi că te uiți la Google în general? Nu! Te uiți la Google al tău, la ce a aflat
el despre tine și după aceea începe să-ți dea informații în funcție de ce ai căutat, de interesele tale și
de like-urile tale. Și atunci tu trăiești într-o bulă. Sunt studii despre cum se promovează muzica
nouă. Dacă ai o melodie nouă, iei două-trei acorduri dintr-un hit vechi pe care toți îl acceptă, iar
lumea zice: uite, e foarte bună și asta! Deci asimilezi noul prin similitudinea lui cu vechiul. La fel
putem fi noi foarte ușor influențați de aceste filtre care ne creează bule. Asta înseamnă lipsa
autonomiei noastre, ne pierdem libertatea. Suntem tot mai puțin autonomi și asta nu e bine.
Autonomia este o modalitate de a gândi critic asupra limitelor și valorilor instrumentelor pe care le
utilizezi. A dezvolta autonomia e o supracompetență fiindcă, într-un viitor supradigitalizat, îți va da
această independență față de tool-uri, altfel devii sclavul lor și mintea ta va semăna tot mai mult cu
instrumentele pe care le vei utiliza. E greu de făcut lucrul acesta fiindcă oamenii nu au chef să fie
liberi și autonomi. Oamenii au mai degrabă nevoie de sentimentul de siguranță, de protecție și de
comoditate și mai puțin de libertate. Nu vor să fie liberi. Doar au iluzia că vor să fie liberi. Când le
dai libertatea nu știu ce să facă cu ea. Oamenii cer libertatea, dar o suportă foarte greu fiindcă
atunci când ești liber trebuie să ai responsabilitatea deciziilor. Să înțelegem la ce ne abilitează și
debilitează tehnologia. Ne sporește cantitatea de informații, dar ne reduce profunzimea relațiilor.
Dacă nu înțelegem, devenim niște păpuși, iar păpușarii sunt niște sisteme artificiale, iar în spatele
sistemelor artificiale, adevărații păpușari.
Gândirea de tip designer
Un designer este o persoană care utilizează cunoștințele existente să producă cu ele ceva nou.
Cunoștințele pot fi semănate cu piese lego. Ele se pot combina în diverse feluri. Poți face un pod, un
elefant, un bloc din aceleași bucăți de lego. Diferența e dată de designer, nu de cunoștințe. O să fie
tot mai multe cunoștințe și tot mai ușor accesibile. Dai două click-uri și ai cunoștințele de la Oxford,
de la MTI. Problema nu mai e accesul la cunoștințe, ci exploatarea lor. E ca și cu resursele
naturale. Problema nu mai e accesul la ele, ci cum le valorifici. Din siliciu faci un cip, un calculator
sau un ciocan că numai atât te-a dus capul să faci din resursa pe care o ai, iar pe altul l-a dus de 13
ori mai mult și-ți vinde resursa de 13 ori mai scumpă fiindcă a știut ce să facă cu ea. La fel și cu
cunoștințele la care avem acces, diferențele vor fi făcute de cei care gândesc ca designeri: cum
putem valorifica cunoștințele ca să facem ceva nou, un alt tip de telefon mobil, de produs la care
4
nimeni nu a visat, alte tipuri de instituții, alte felul de democrații? Acești oameni vor fi câștigători,
care gândesc ca designerii, care își dezvoltă abilitatea de a exploata cunoștințe pentru că simpla lor
posesie nu înseamnă mare lucru. România are multe resurse naturale, dar nu le știe exploata sau le
dă de-a moaca la alții. Japonia are puține resurse, dar știe ce să facă cu ele. Țara asta are multe
resurse de turism și nu le exploatează, Ungaria are mult mai puține, dar acolo sunt mult mai mulți
turiști fiindcă știu să exploateze ce au. La fel e și cu cunoașterea. E important ce ai, dar și ce faci cu
ce ai. Design thinking înseamnă să exploatăm cunoașterea, să facem ceva cu ea. Trebuie să
exploatezi cunoașterea ca să schimbi realitatea.

ÎNCHEIERE

Este greu să stabilești, ca stat național, ce calificări profesionale trebuie să producă sistemul
tău de educație pentru o economie pe care nu o mai configurezi tu decât în  foarte mică măsură.
Dacă luăm în calcul și multiplele interacțiuni dintre digitalizare și globalizare, atunci viitorul
economiei devine și mai impredictibil.
În mod evident, educaţia şcolară trebuia reformată astfel încât să dezvolte elevi/studenți
adaptaţi la (şi echipaţi pentru) condiţiile de muncă şi viaţă ale secolului XXI. 
Viitorul, la singular, este un nonsens. Ne vom confrunta cu mai multe viitoruri posibile și
volatile.

5
https://cursdeguvernare.ro/cele-4-metacompetente-prin-care-sa-ne-pregatim-elevii-pentru-un-viitor-incert-si-volatil.html