Sunteți pe pagina 1din 1

Kurban Bayramul

Sărbătoarea Kurban Bayramului are loc la sfârşitul pelerinajului (hagilâc) la Meca, în


locurile sfinte ale islamului, la care participă anual aproape două milioane de pelerini,
inclusiv din România. Tradiţia sacrificării unui animal în lumea, a apărut în anul al II-
lea al islamului având semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah.

Înainte de răsăritul soarelui, musulmanii se adună la geamii pentru a lua parte la


Marea rugăciune comună. Cu toţii sunt îndemnaţi să convieţuiască în pace, ca şi
până acum.

Familiile înstărite taie berbeci sau viţei. Conform tradiţiei, animalul trebuie să fie
sănătos şi nu trebuie sa fie cumpărat cu bani împrumutaţi. Înainte de a fi sacrificate,
animalelor le este oficiată o slujbă.

Carnea este oferită în dar săracilor, o mică parte fiind păstrată în gospodărie pentru
prepararea bucatelor tradiţionale.

Se fac urări între membrii familiei, se sărută mâinile persoanelor mai în vârstă. Copiii
merg cu colindul si primesc daruri, dulciuri și bani.

La masa tradiţională de Bayram, pe lângă rude sunt invitați și vecinii români,


credincioși creștini ortodocși. Musafirii sunt stropiţi cu parfum şi serviţi cu meniul
specific pentru Kurban Bayram alcătuit din ciorbe, fasole cu carne de batal, sarmale,
pilaf, fripturi, orez cu lapte (sutlaș), diverse prăjituri şi nelipsitele şi tradiţionalele
baclavale și saraiglii cu sirop şi nuci.

S-ar putea să vă placă și