MENTOR

în
învățământul preuniversitar
TEME ABORDATE:
• ELEMENTE DEFINITORII ALE MENTORULUI
• PROCESUL COMUNICARII IN ACTIVITATEA DE MENTORAT
• COMPETENTELE DIDACTICE ALE STUDENTULUI
PRACTICANT
• EVALUAREA STUDENTILOR PRACTICANTI
• PLANIFICAREA STUDENTILOR PRACTICANTI
1. ELEMENTE DEFINITORII ALE MENTORULUI
Ce este mentorul?

• Mentorul este o persoană înţeleaptă, cu multă experienţă

şi expertiză care ajută un novice să devină un profesionist
de succes.
• Prin mentorat se realizează dezvoltarea profesională şi
personală a studentilor practicanti într-un domeniu de
activitate şi se optimizează performanţa.
Mentorul ideal este o persoană cu următoarele
caracteristici:

• competență și experiență profesională (privit de elevi şi colegi ca un

profesor remarcabil, bine pregătit profesional, bun manager al clasei, se
simte confortabil în funcţia de profesor

• atitudinea și caracterul (model pentru alte cadre didactice, dedicat

profesiei didactice, disponibilitate pentru a face schimb de informații și de
idei cu colegii, flexibil, deschis la minte, umor, optimism şi gândire pozitivă);
• Abilități de comunicare de ordin superior
• abilități interpersonale
• abilităţi de planificare şi cercetare
• abilităţi digitale pentru integrarea mijloacelor
moderne de predare în procesul instructiv-educativ
Dintre avantajele activităţii de mentorat pentru
profesorul mentor pot fi enumerate:

• învăţare continuă prin schimbul de informaţii, tehnici

de predare și planuri de lecție şi oferirea de feedback;
• practica reflexivă ca o oportunitate de aprofundare şi
reînnoire a actului de predare-învăţare-evaluare prin
reflecţii proprii asupra activităţii sale;
• abilitare a profesorilor cu experiență și implicit
creşterea „stimei de sine” şi a satisfacţiei profesionale
Atribuţii şi responsabilităţi:

• Mentorii pot oferi următoarele:

• Informații
• Contacte
• Provocări
• Sprijin
• Formularea scopurilor
• Sfaturi
• Modele
Mentorul are responsabilitatea :
• să conducă şi să coordoneze practica pedagogică a
studenţilor;
• să organizeze lecţii demonstrative şi ore de predare pentru
studenţii practicanţi;
• să ajute pe studenţii practicanţi să analizeze obiectiv
procesul predării;
• să întocmească fişele de evaluare şi să acorde o notă pentru
activitatea didactică a studenţilor practicanţi
 PROCESUL COMUNICARII
IN
ACTIVITATEA DE MENTORAT
Comunicarea mentor - student practicant
Comunicarea interpersonală care implică în mod exclusiv doi
interlocutori se deosebeşte de comunicarea dintre o persoană şi mai
multe prin câteva trăsături caracteristice
Pe lângă numărul de participanţi implicaţi, se schimbă şi stilul de
comunicare:
• comunicarea dintre două persoane este o comunicare sincronă şi
deschisă pentru intervenţii, obiecţii şi corectări din partea celuilalt, în
timp ce
• comunicarea dintre o persoană şi mai multe are mai mult aspectul de
mesaj unidirecţional, în care interactivitatea este exclusă sau foarte
limitată
 Menţinerea echilibrului
în cadrul grupului de lucru

• Grupul este un ansamblu de persoane care se reunesc

pentru un scop comun şi care îşi bazează propriul
comportament pe sisteme de norme prestabilite
Viaţa Grupului are legile sale precise care o reglementează:
• dacă un grup are o durată mai lungă se ajunge la o structură ierarhică şi la
existenţa lui lider;
• când un grup este un grup adevărat în faţa ostilităţilor se uneşte şi devine un
corp unic;
• dacă una din componentele grupului critică acţiunile propriului şef în interiorul
grupului, în exterior va avea însă, în confruntările şefului şi ale grupului său, o
atitudine de apărare;
• printre diversele componente ale grupului se instaurează o atitudine de
solidaritate care se va verifica în confruntările cu străinii faţă de care se
manifestă ostilitate;
• dacă există grupuri cu aceeaşi finalitate, vor avea tendinţa să dezvolte o
concurenţă, dar dacă vor colabora pentru a ajunge la un obiectiv unic, vor avea
tendinţa să devină familiare unul cu altul;
• toate grupurile stabilesc reguli pe care trebuie să le respecte toţi componenţii
grupului.
Atunci când ne gândim la un grup, puţini oameni îşi dau
seama că în acesta sunt prezenţi concomitent doi factori:
• Primul, care se referă la „raţiunea de a fi a grupului” (de
exemplu, pentru a rezolva o anumită problemă) se numeşte
conţinutul sau sarcina grupului.
• Al doilea, la fel de important, care se referă la modul în care
grupul încearcă să rezolve sarcina care i-a fost trasată, se
numeşte proces de grup.
Conducătorul grupului facilitează conştientizarea şi înţelegerea ideilor
produse de grup, repetând intervenţiile, precizând sensurile unei anumite
intervenţii
Sarcinile conducătorului discuţiei pot fi rezumate după cum urmează:
• să ajute grupul să definească şi să aleagă problemele cele mai urgente;
• să faciliteze schimbul de opinii şi să dea diferitelor puncte de vedere o
posibilitate egală de a fi evaluate şi examinate de grup;
• să menţină ordinea în discuţie, să dea cuvântul, să revină asupra temei în
discuţie, în cazul în care grupul s-a depărtat de ea;
• să repete şi să precizeze sensul intervenţiilor, să le sintetizeze;
• să despartă conţinutul intelectual al discuţiei de orice conotaţie emotivă
sau afectivă.
 COMPETENTELE DIDACTICE
ALE STUDENTULUI PRACTICANT
 Planificarea demersului didactic
• să cunoască obiectivele practicii pedagogice desfăşurate de studenţii
practicanţi ;
• să posede cunoştinţe de metodica predării disciplinei şi de psiho-
pedagogie generală, precum şi capacitatea de a le explica ;
• să aibă capacitatea de a organiza şi conduce o sesiune de feedback ;
• să folosească metode variate şi să manifeste flexibilitate în utilizarea lor;
• să selecteze aspectele relevante ale lecţiei observate, în funcţie de
scopul propus şi modul în care le valorifică în momentul feedback-ului ;
• să orienteze gândirea studenţilor practicanţi asupra unor aspecte ale
activităţii lor didactice, prin întrebari concrete ;
• să stimuleze schimbului de idei proprii între studenţi, care să ducă la
creşterea încrederii în forţele proprii ;
Proiectarea didactică, în contextul curriculum-ului actual, presupune
articularea şi corelarea competenţelor vizate, a strategiilor de învăţare şi
autoînvăţare şi a strategiilor de evaluare, precum şi elaborarea unor
documente şi a unor instrumente utile cadrului didactic în desfăşurarea
activităţii.

O bună proiectare a activităţilor instructiv-educative presupune

următoarele demersuri ale cadrului didactic:
• A. lectura personalizată a programei şcolare şi a manualelor;
• B. realizarea planificării calendaristice:
• C. proiectarea unităţilor de învăţare şi a lecţiilor/activităţilor didactice;
În stabilirea metodelor şi a mijloacelor de învăţare, trebuie să avem în
vedere:
• Integrarea metodelor utilizate într-o strategie didactică bine precizată
• Stabilirea metodelor şi a resurselor în strictă corelare cu obiectivele
urmărite
• Evitarea utilizării unor metode numai pentru că par să fie la modă; strategia
didactică este bună în măsura în care contribuie la atingerea obiectivelor
propuse
• Utilizarea acelor metode care pun elevii în situaţia de a rezolva sarcina de
lucru cu minimum de efort şi cu maximum de eficienţă şi satisfacţie a
învăţării
• Diferenţierea metodelor şi a resurselor în funcţie de particularităţile
individuale ale elevilor.
 Strategiile didactice
Pentru a transpune in practica o strategie ar trebui sa raspunzi la
urmatoarele intrebari:
1.Care ar fi cel mai important obiectiv pentru a carui indeplinire ar trebui sa
dezvolti o strategie?
2.Pe ce resurse te poti baza in proiectarea strategiei?
3.Cum poti sa-ti faci afacerea sustenabila pe fundamente miscatoare?
4.Care ar fi strategia cea mai potrivita pentru asta?
5.Cum te poti diferentia de ceilalti prin strategia ta?
6.Care este planul de actiune care te va ajuta sa implementezi strategia?
Predarea se referă la:
• cum sunt abordate sarcinile de instruire;
• ce învaţă elevii;
• cum sunt organizate conţinuturile învăţării;
• ce strategii sunt folosite de cadrele didactice pentru îndeplinirea
obiectivelor propuse
• ce comportamente, competenţe şi atitudini dezvoltă cadrele didactice în
relaţia cu elevii;
• ce decizii îşi asumă cadrul didactic pentru succesul învăţării elevilor;
• cum aplică un management al clasei eficient care să răspundă nevoilor
elevilor şi dezvoltării lor personale;
• cum să creeze un mediu pozitiv de învăţare.
Evaluarea

Evaluarea este o componentă esenţiala a procesului

instructive/educativ, a triadei instruire-predare-evaluare, având ca scop
cunoaşterea efectelor activităţii desfăşurate, în vederea optimizarii ei,
pe baza colectării, organizării şi interpretării rezultatelor obţinute prin
intermediul instrumentelor de evaluare.
Elementele evaluării sunt:

• Informaţiile care privesc nivelul de cunoştinţe şi competenţe al

elevilor, permiţând formularea aprecierilor;
• Aprecieri, estimari ale situaţiei prezente sau prognoze ale celei
viitoare;
• Decizii care privesc modalităţi de acţiune ;
Funcţii principale şi specifice ale evaluării.
• Funcţia diagnostică - ce vizează depistarea lacunelor, greşelilor şi
înlăturarea acestora ;
• Funcţia prognostică-care anticipeaza performanţele viitoare ale elevilor;
• Funcţia de selecţie- permite clasificarea şi ierarhizarea elevilor ;
• Funcţia de certificare-care relevă competenţele ţi cunoştinţele elevilor la
finele unui ciclu/formă de şcolarizare.
• Funcţia motivaţională sau de stimulare a activităţii de învăţare a elevilor
şi se manifestă prin valorificarea pozitivă a feed-back-ului oferit de
evaluare, în sensul aprecierii propriei activităţi
• Funcţia de orientare şcolară-intervine în alegerea unei anumite forme de
educaţie.
Metode de evaluare
Metode tradiţionale de evaluare:
• probe scrise
• probe orale
• probe practice
Metode alternative de evaluare :
• observarea sistematică a comportamentului elevului prin :
• fişe de evaluare/autoevaluare
• liste de control/verificare
• scări de clasificare
• investigaţia
• proiectul
• referatul
• portofoliul
EVALUAREA STUDENTILOR PRACTICANTI
 Evaluarea performanţelor studenţilor
practicanti
Teoria şi practica evaluării face parte din pachetul disciplinelor
psihopedagogice. Este structurat pe două dimensiuni:
• O dimensiune teoretică, ce vizează în principal familiarizarea
studenţilor cu principalele concepte, teorii şi modele de
interpretare modernă a evaluării şcolare, înţelegerea de către
aceştia a principalelor direcţii de evoluţie în domeniu,
interpretarea dintr-o perspectivă teoretică a deciziilor,
schimbărilor şi transformărilor promovate în domeniul evaluativ
în învăţământul românesc în ultimul deceniu şi jumătate;
• O dimensiune practică, ce vizează pe de o parte dobândirea de către
studenţi a unor abilităţi practice specifice de integrare şi utilizare în
practica şcolară a unor metode, tehnici, instrumente, sisteme
referenţiale/criteriale în vederea optimizării procesului de instruire,
tratării diferenţiate a elevilor, iar pe de altă parte integrarea în
propriul sistem al valorilor profesionale a unor atitudini de
receptivitate şi valorizare faţă de schimbare.
• Mentorul întocmeşte rapoarte de analiză a activităţii studenţilor
practicanţi.
• Evaluarea realizată în cadrul raportului se bazează pe un set de
standarde ce evidenţiază competenţele profesionale pe care trebuie
să le deţină în momentul respectiv studentul practicant.
• Odată cu întocmirea fişelor de evaluare , mentorului îi revine
responsabilitatea acordãrii unei note pentru activitatea didacticã a
practicanţilor.
 Observarea lecţiilor
Paşi utili în organizarea observãrii:
• stabilirea de comun acord a obiectivului principal al observãrii
• stabilirea de comun acord a lecţiei ce urmeazã sã fie observatã
• stabilirea de comun acord a rolului pe care îl va avea observatorul în timpul
orei ( de ex. simplu observator sau participant în una sau mai multe etape
ale lecţiei ).
• observarea propriu zisã pe baza unor fise de observare.
• analiza detaliată şi constructivă, bazatã pe fapte şi nu pe opinii.
• rezumarea punctelor principale, stabilirea sarcinilor şi a planului de acţiune
pentru perioada imediat urmãtoare, precum şi a aspectelor asupra cãrora
se va concentra observarea viitoare.
În cadrul practicii pedagogice observative ,studenţii practicanţi
desfăşoară activităţi instructiv-educative de observare a
procesului de predare-învăţare:

• participă la activităşile didactice susţinute de către mentori;

• observă comportamentul elevilor şi mentorilor notând în caietele de
practică pedagogică idei şi opinii;
• se familiarizează cu ansamblul documentelor curriculare;
• se familiarizează cu modul de întocmireal unei fişe
psihopedagogice,care-sprijină în adaptarea demersului didactic la
particularităţile elevilor
Discutarea lecţiei după observare

Următoarele sugestii vă pot fii de ajutor in discutarea lecţiei predate de

studentul practicant:
• începeţi întotdeauna cu comentarii pozitive asupra lecţiei. Identificaţi
ce a mers bine, apoi treceţi la aspecte mai puţin realizate. Reafirmaţi
elementele pozitive ale lecţiei la sfârşitul discuţiei ;
• e important ca studentul practicant să simtă ca mentorul îl apreciază
chiar şi când îi dă feedback negativ ;
• comentariile obiective sunt preferabile exprimării de opinii ;
• oferind studentului practicant posibilitatea să-şi exprime propriul punct
de vedere asupra mersului lecţiei îl ajutaţi să-şi identifice singur
punctele slabe. Oricum, dacă nu sunt conştienţi de probleme va trebui
să le aduceţi în discuţie ;
• ascultaţi cu atenţie folosind un limbaj adecvat al trupului ;
• clarificaţi problemele; reafirmaţi şi rezumaţi punctele discutate ;
• stabiliţi obiective pentru perfecţionare ;
• incercaţi să nu transmiteţi dezaprobare sau enervare
PLANIFICAREA STUDENTILOR PRACTICANTI
 Organizarea activităţii de practică

Practica pedagogică se organizează pe grupe de studenţi .
Etapele organizării activităţii de practică pedagogică, sunt:
• prezentarea particularităţilor şcolii, a documentelor şcolare, a
manualelor şi mijloacelor didactice utilizate la ore ;
• familiarizarea studenţilor practicanţi cu instrumentele de lucru (fişe de
observaţie,fişe de evaluare)
• reflectarea activităţilor organizate ,în portofoliu ;
• formarea abilităţii de a soluţiona rapid şi adecvat situaţiile neprevăzute ,
pregatirea studenţilor practicanţi în acest sens
Profesorul mentor are competenţe de planificare şi organizare a
activităţii de mentorat.Acesta identifică elementele necesare
planificării practicii pedagogice :
• stabileşte tipurile de lecţii care să asigure o diversitate de niveluri
educaţionale şi de activităţi didactice;
• comunică practicanţilor orarul activităţilor didactice.
• realizează orarul în funcţie de programul cursurilor universitare
ale studenţilor practicanţi;
• urmăreşte atingerea obiectivelor propuse, fără să afecteze
activitatea şcolii.
 Planificarea activităţii de practică a studenţilor
Profesorul mentor trebuie să aibă capacitatea de a intocmi un
orar al activităţilor de practică pedagogică in funcţie de orarul
şcolii şi cel al facultăţii, ţinând cont de nevoile studenţilor
practicanţi, ale elevilor şi ale şcolii .
Mentorul are sarcina de a asigura o varietate de activităţi
didactice pentru fiecare student practicant (diversitate de niveluri
de studiu, ore de predare-învăţare, de exersare a deprinderilor
formate, de verificare, de recapitulare, de elaborare şi prezentare
de proiecte s.a.)
Sistemul practicii pedagogice este structurat şi conţine
următoarele etape şi secvenţe:

• etapa pregătitoare
• practica observatorie
• proiectarea didactică
• desfăşurarea lecţiilor de probă şi a lecţiilor finale
• integrarea feed-back-ului în proiecţia personală a dezvoltării
profesionale prin analiza şi autoanaliza activităţilor
educaţionale .
Programul de stagiatură urmează apoi să sprijine dezvoltarea modului de
predare a studentului practicant, în funcţie de Profilul stagiarului la
debutul în carieră şi de obiectivele sale.

Acest sprijin va include:

• timp alocat reflecţiei asupra activităţii didactice împreună cu mentorul;
• sprijin permanent în vederea îmbunătăţirii planificării şi predării;
• îndrumare din partea mentorului şi a altor colegi în privinţa unor
probleme generale ale şcolii;
• observarea orelor şi analiza lecţiilor în funcţie de scopurile propuse;
• participarea la activitatea metodică;
• facilitarea observării unor ore predate de profesori cu experienţă;
• oportunităţi de a participa la cursuri pentru profesorii stagiari, precum şi
la alte cursuri sau conferinţe de specialitate;
• posibilitatea de a discuta cu profesorii cu experienţă din şcoală atât
progresele cât şi dificultăţile întâmpinate;
• un program de stagiatură individualizat care să sprijine studentul
practicant să se perfecţioneze în ariile problematice identificate în Profilul
stagiarului la debutul în carieră, să-i dea posibilitatea de a-şi propune
obiective şi de a stabili un plan de măsuri.