Modulul II

Plai natal

Lecţia 1

Ţara - mea gură de rai

Am un plai ca din poveste

Am o casă printre ramuri,

Am un sat întreg de neamuri.
Am un codru, o cîmpie,
Am un grai ce-mi place mie.
Am un plai ca din poveste,
Altul mai frumos nu este,
El mi-i drag pînă la stele
Şi pîn-dincolo de ele!
Grigore Vieru

Ţara

- Bunele, eu ştiu o poezie care se numeşte “Plaiul meu”, scrisă de Grigore

Vieru.Învăţătoarea ne-a spus că “plai natal” înseamnă locul unde ne-am născut şi
trăim. Ea a zis că în această poezie se spune despre ţara noastră. Spune-mi şi tu, ce
înseamnă “ţară”?
- Cuvintele “ţară” şi “plai natal” au aproape acelaşi sens, acelaşi înţeles. Plaiul
unde trăim noi se numeşte Moldova. Moldova este frumoasă şi bogată. Pe Pămînt
sunt multe ţări. Fiecare ţară are numele său. Oamenii din aceste ţări vorbesc în limbi
diferite. Limba în care se vorbeşte în ţara noastră este limba română. Cea mai mare
bogăţie a oricărei ţări sunt oamenii ei. Fiecare ţară are şi bogăţii naturale. Moldova
este bogată în vii şi livezi. Are dealuri şi cîmpii mănoase, acoperite cu rod bogat,
păduri, iazuri şi rîuri cu ape limpezi. Cel mai mare rîu, care curge prin Moldova, este
Nistrul.
Moldovenii mereu făuresc bogăţia ţării, ocrotesc natura, lucrează pămîntul,
sădesc vii, livezi, construiesc case. Noi ne mîndrim cu ţara noastră, ne bucurăm că
suntem copiii Moldovei.
Capitala Moldovei este oraşul Chişinău. Mulţi oameni din Moldova trăiesc în
sate. Alţii trăiesc în oraşe. Ţara noastră este împărţită în municipii şi raioane.
- Bunele, înseamnă că şi eu sunt o bogăţie a plaiului nostru?

Stela Cemortan

17
Toată pasărea îşi are odihna în cuibul ei.

Cine vrea să mănînce miezul, trebuie întîi să spargă coaja.

De la noi în lumea mare

Vezi tot stele lucitoare.
(cerul)

La casa ciutureanului din Ciutureni este o ciutură ciuturoasă.

 mănoase – roditoare, bogate

 făuresc – crează, construiesc
 şi eu sînt o bogăţie a plaiului meu

1. Cum se numeşte ţara noastră? Cum este ea?

2. Memorizaţi poezia “Am un plai ca din poveste”.
3. Ce localităţi din ţara voastră aţi vizitat? Relataţi cum arată.
4. Continuaţi dialogul dintre bunel şi nepoţică.

Lecţia 2

Scump meleag moldovenesc

Tricolorul

În roşul de pe steag să ştii, Albastrul e cleştarul pur

E sîngele care-l vărsară Al apelor ce dau lumină.
În lupte grele cei viteji Şi bolta ţării noastre dragi
Pentru această scumpă ţară. Ca-ntotdeauna e senină.

Culoarea galbenă din steag, Iubeşte steagul tricolor

Sînt lanurile uriaşe, Nălţat în zi de sărbătoare,
Înseamnă pîine şi belşug Şi nu uita că eşti dator
Ce-avem în sate şi oraşe. Să-l aperi cînd vei fi mai mare!

Elena Dragoş

18
 Plaiul meu

Nu departe de Orhei drumul trece printr-o pădure mare şi deasă. Autobuzul trage
mai la o parte şi se opreşte lîngă un stejar cît toate zilele.
- Să facem un popas în codri, copii, să ne mai dezmorţim şi să punem oleacă la
inimă, le spune profesorul.
- În codri?! întrebă Dănuţ, făcînd ochi mari. Aceştia-s codrii? Cea mai mare
pădure din Moldova ? Da haiduci sînt?
- Haiducii au rămas numai în balade, zîmbeşte învăţătorul. Dar sînt martorii lor –
stejarii seculari. Ei ţin minte multe istorii din acele vremuri.
Copiii se aşează la umbra stejarului, gata să asculte.
Profesorul cunoaşte limba frunzelor şi tălmăceşte cu glas domol întîmplări cu
Bujor şi Codreanu, cu Tobultoc …
Stănică şi Dănuţ încearcă să măsoare grosimea tulpinii cu braţele, dar pînă nu mai
vin vreo doi băieţi, nu-l pot cuprinde.
- Un stejar ca acesta cu rădăcinile lui ţine la grămadă un deal întreg de pămînt,
zice profesorul, tipărind coaja aspră a copacului.
Stănică se mai uită odată la stejar, la pădurea din jur, chibzuieşte ceva în minte şi
zice:
- A-a, iată de ce codrii sînt atît de întinşi – ca să poată ţine la grămadă tot
pămîntul Moldovei.

Aurel Scobioală

Cine caută vreme pierde vremea.

Binele nu trebuie lovit cu piciorul, fiindcă pe urmă îi duci dorul.

S-a suit ariciu-n pai

Să privească peste plai!
(spicul)

Pruteanu poartă port purtat prin părţile Prutului.

 cleştar – (poetic) cristal

 baladă – creaţie epică în versuri, care relatează o acţiune eroică
 seculari – extrem de vechi, străvechi

 un stejar cît toate zilele

 să punem oleacă la inimă
 stejari seculari

19
1. Care sînt culorile tricolorului ? Ce simbolizează fiecare culoare?
2. Memorizează strofele preferate din poezia “Tricolorul”.
3. Care-s personajele din povestea “Plaiul meu”?
4. Selectaţi însuşiri pentru cuvîntul “Moldova”.

Lecţia 3

Nistrule cu apă lină

Ce mult mi-i drag…

Ce mult mi-i drag pămîntul Pe unde merg cu tata

Cu flori şi cu izvoar Şofer vestit în sat.
Pe unde merg cu mama La vie şi livadă,
De mînă Spre lanul înspicat.
La plimbare.

Ce mult mi-i drag pămîntul,

Unde e casa noastră,
Şi nucul de la poartă,
Şi zarea din fereastră.
Ion Vieru

Cetatea Sorocii

Către Soroca apa Nistrului prinde ca într-o oglindă maluri înalte de

piatră şi păduri de stejar falnic. Şi curge rîul, cu tot cu cer, cu tot cu arbori
şi maluri – la vale, către marea cea mare.
Numai cetatea Sorocii stă aceiaşi, plină de măreţie, la acelaşi cot al
Nistrului, de sute de ani. Cetatea… Vechea cetate a Sorocii… Cîte o fi
văzut ea la timpul ei…
Odată, în vremuri vechi, se zice că turcii au asediat-o cu gîndul că
apărătorii ei, terminînd proviziile, se vor preda. După luni de rezistenţă,
cînd ostaşii erau sleiţi de puteri, iată că trec în zbor cîţiva cocostîrci cu
struguri în cioc, lăsînd să le cadă struguri de sus în ograda cetăţii. Şi aşa,
mai multe zile în şir, cocostîrcii le ajutau oamenilor să reziste, pînă a venit
ajutorul şi turcii au fost învinşi…
Astăzi uşile cetăţii se deschid în faţa tuturor. Ea a devenit muzeu. De
pretutindeni te urmăreşte gurluitul hulubilor. Aceşti vestitori ai păcii şi-au

20
făcut cuiburi sus, în ochiurile cioplite în pereţi pentru gurile tunurile
înspăimîntătoare.
De pe cetate Nistrul se vede pînă departe. Tot de aici poţi vedea ca-n
palmă peisajul Sorocii de acum: chiar alături de bătrîna cetate se înalţă zeci
de case noi cu multe etaje.
Cetatea e ca o inimă a Sorocii de azi. Un simbol al acestui oraş bătrîn
şi, în acelaşi timp, tînăr…

Nicolae Dabija

Vorba dulce mult aduce.

Bine faci – bine găseşti.

Fiinţă frumoasă,
Şi-a făcut casă pe casă.
(cocostîrcul)

Barza vrea să vadă varza.

 falnic – măreţ, mîndru, semeţ

 cetate – loc întărit printr-un sistem de fortificaţii
 au asediat - au supus unui asediu o cetate
 peisaj – parte din natură, care formează un ansamblu artistic, privelişte

 lanul înspicat
 erau sleiţi de puteri
 vestitori ai păcii
 poţi vedea ca-n palmă
 cetatea e ca o inimă
 oraş bătrîn

1. Puneţi întrebări colegilor referitoare la legenda “Cetatea Sorocii”.

2. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întîmplat, dacă cocostîrcii nu-i ajutau pe ostaşii
moldoveni?
3. Ce legende mai cunoaşteţi?
4. Încercaţi să explicaţi sensul proverbelor date.

Lecţia 4

21
 Doină, doină, cîntec dulce

1. Cum se numeşte plaiul tău?

2. Descrieţi plaiul natal, folosind următoarele cuvinte: frumos, Ştefan cel Mare,
tricolor, Moldova, doine, cetăţi, casă.
3. Care sînt culorile tricolorului? Ce semnifică fiecare culoare?
4. Citiţi şi observaţi asemănarea în pronunţie a cuvintelor:
plai lumină tricolor
nai senină dator
pai .......... ..........
5. Spune repede: Un cocostîrc se ducea la cocostîrcărie să se descocostîr-
cească.
6. Desenează locul îndrăgit din loclitatea natală.
7. Memorizează versurile:

Doină

Doină, doină, cîntec dulce! Vine iarna viscoloasă,

Cînd te-aud nu m-aş mai duce. Eu cînt doina-hchis în casă,
Doină, doină, vers cu foc! De-mi mai mîngîi zilele,
Cînd răsuni eu stau pe loc. Zilele şi nopţile.

Bate vînt de primăvară, Frunza-n codru cît învie,

Eu cînt doina pe afară, Doina cînt de voinicie.
De mă-ngîn cu florile Cade frunza jos în vale,
Şi privighetorile. Eu cînt doina cea de jale.

Doina zic, doina suspin,

Tot cu doina mă mai ţin.
Doina cînt, doina şoptesc
Tot cu doina vieţuiesc!

Culeasă de Vasile Alecsandri

 doină – poezie lirică, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de dragoste

 suspin – oftat

 cîntec dulce
 vers cu foc

Modulul III

22
 Zînele anului

Lecţia 1

Treci ploaie călătoare

Ceasul meu

Primăvara cînd soseste Cînd pogoară iarăşi Toamna

Hoinărind pe-alei, Cu auriu veşmînt,
Ceasul ea mi-l potriveşte Ceasul mi-l îndreaptă Doamna
După ghiocei. După frunza-n vînt.

Vara dulce cînd s-arată Iarna cînd revine-n ţară,

Cu cîmpia-n brîu, Peste văi şi lunci,
Ceasul iarăşi mi-l îndreaptă Ceasul mi-l îndreaptă iară
După lan de grîu. După primii fulgi.

Cu rotiţe fermecate
Bătînd ora-n tact –
Nu e ceas care s-arate
Timpul mai exact.

Arcadie Suceveanu

Frunza de gutui

Plouă.
De ieri, de alaltăieri, de mai alaltăieri plouă.
De duminică, de sîmbătă, de vineri, de joi, de miercuri, de marţi, de luni plouă.
Mama zice:
- Ploaie ciobănească.
Tata zice:
- Ploaie ciobănească.
Bunica zice:
- Ploaie ciobănească.
Iar Dumitriţa nu zice nimic. Dumitriţa se uită prin geam afară şi ascultă cum cad
unul cîte unul picurii de ploaie – de sus în jos, de jos în sus, de la stînga la dreapta, de
la dreapta la stînga – şi începe să cînte Dumitriţa, încet-încet, pe şoptite începe să
cînte un cîntec despre picurii de ploaie şi despre frunza de gutui care nu s-a scuturat
încă.
Ai-ai-ai, frunza de gutui. A rămas de una singură pe ram, şi afară plouă ploaie
ciobănească, şi bate vîntul uşurel şi leagănă ramul, şi Dobrea, cîinele, doarme în
23
colibă, şi nimeni nu trece pe drum, nici tuşa Efimia cu căldarea nu trece pe drum, nici
Simion cu cîrja nu trece pe drum.
- Mamă, zice Dumitriţa, se poate să mă duc afară?
- Nu se poate, zice mama, afară plouă şi-i frig afară, nici un copil nu este afară
cînd plouă.
- Dar eu o să mă îmbrac, zice Dumitriţa, şi n-o să-mi fie frig, că o să mă îmbrac.
- Totuna nu se poate, zice mama, ploaia ciobănească răzbate şi prin piatră şi-o să
te ude…
- N-o să mă ude, zice Dumitriţa, o să mă ascund sub frunză de gutui şi n-o să mă
ude.
- Care frunză de gutui? întreabă mama. Au căzut de acum toate frunzele de
gutui…
- N-au căzut toate, zice Dumitriţa, a mai rămas una, care nu se teme de ploaie.
Mama se apropie de fereastră, să vadă frunza de gutui care nu se teme de ploaie,
dar taman mama cînd se apropia de fereastră, frunza de gutui s-a rupt de pe ram şi-a
căzut la rădăcina pomului, şi a rămas pomul gol, fără nici o frunză, şi Dumitriţa nu
mai are ce arăta mamei.
- Unde-i frunza de gutui care nu se teme de ploaie? întreabă mama.
- S-a scuturat frunza, zice Dumitriţa. Dacă n-ai venit mai repede, s-o vezi…
- S-a scuturat ? întreabă mama. Cum s-a scuturat? Parcă spuneai că nu s-a
scuturat.
- S-a scuturat…
Mama se uită prin geam afară, şi Dumitriţa se uită prin geam afară, şi-afară plouă
ciobăneşte şi se aud picurii de ploaie cum cad: Pic-pic-pic ! Pic-pic-pic ! De sus în
jos, de jos în sus, de la stînga la dreapta, de la dreapta la stînga…
- Toamnă, zice mama, strîngînd-o pe Dumitriţa la piept.
- Toamnă, zice tata, aducînd un scaun şi punîndu-l în capul mesei.
- Toamnă, zice bunelul, aşezîndu-se în capul mesei.
- Toamnă, zice bunica, aruncînd un vreasc pe foc.
Dumitr
u Matcovschi

Cine toamna munceşte

Iarna se veseleşte.

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Ştiu patru surioare,

Toată viaţa fug
Şi nicicînd nu se ajung.
(anotimpurile anului)

24
 De aici pînă la munte
Foi de aur aşternute.
(frunzele)

Vîntul suflă stuful,

Stuful se leagănă în suflarea vîntului.

 alee – drum într-un parc, mărginit de arbori sau flori

 tact - măsură, ritm în muzică
 taman – tocmai, chiar, exact
 vreasc – creangă, ramură uscată şi desprinsă de copac

 auriu veşmînt
 cad unul cîte unul
 ploaia ciobănească răzbate şi prin piatră

1. Cîte anotimpuri are anul? Numeşte-le.

2. Care sînt personajele din povestirea “Frunza de gutui”?
3. Dramatizaţi povestirea “Frunza de gutui”.
4. Explicaţi sensul proverbelor.
5. Citiţi şi observaţi asemănarea în pronunţie a cuvintelor cu care se termină unele
versuri din poezia “Ceasul meu”.

Lecţia 2

Bogăţiile anului

Biografia verii

Vara începe Dacă vrei ţi-o scutur

Din stratul de cepe Dintr-un bob de strugur,
Şi se arată Dacă vrei ţi-o aduc
Printre salată. Pe-o frunză de nuc.
Creşte uşurel Toamna rea cînd vine
Printre pătrunjel, Îşi ascunde bine
Apare în lume Dulcele ei trup
Dintre legume. Într-un cantalup,
Stă apoi închisă Inima ei vie
Într-o caisă, În ciorchini din vie.
E prinsă-n mreajă Frugul nu o-nfrînge,
Într-o cireaşă. Iarna nu o ninge,
Piersicile-n sine Căci e, bunăoară,
O ascund mai bine, La noi în cămară.

25
E dulce şi bună Clipoceşte prin
În orişice prună, Butoiul cu vin,
Şi-i o-ntreagă vară Şi poate să-ncapă-n
În orişice pară. Funia cu ceapă,
Ştie să se suie Nu moare de tot
Chiar şi-ntr-o gutuie, Nici chiar în compot,
Şi e-ntr-adevăr Ea rămîne-n viaţă
În orişice măr. Chiar şi în dulceaţă.
Ana Blandiana

Bunicul Nuc

Bunicul Nuc era un adevărat uriaş. Nici un pom nu se putea compara

cu el la înălţime, iar coroana lui n-o puteai întîlni la vreun alt pom.
Făcea nuci măşcate ce aveau coajă subţire, iar miezul mare şi dulce.
Primăvara, cînd veneau din nou cucii în părţile noastre, mai întîi se
duceau la Bunicul Nuc şi cîntau acolo.
Poporul spune, că nucul e un pom de mare folos. El nu numai că
hrăneşte omul, ci îi ţine şi locul unde stă casa, căci rădăcinile lui se întind
adînc sub pămînt, ajungînd pînă la zeci de metri.
Toamna Bunicul Nuc îşi scutură mai întîi frunzele, apoi nucile începeau
să cadă singure, căci erau bine coapte. Ce ploaie frumoasă cu nuci cădea în
ograda noastră în acele zile de toamnă!
A trecut multă vreme de atunci, iar Bunicul Nuc e sănătos, trăieşte şi va
trăi mult înainte, ca să crească copiii în braţele lui şi să asculte poveşti sub
el, să învîrte hora în jurul lui, aşa din tată în fiu.
Acum de cîte ori nu m-aş duce acasă, îmi umplu buzunarele cu nuci,
cum făceam cînd eram mic. Mă bucur din suflet, că Bunicul Nuc trăieşte
întru bucuria noastră, a tuturora.

G. Vodă
O zi de vară hrăneşte un an.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte.

Ursul alb cerne făină

Ursul negru prinde-n mînă.
(cerul şi pămîntul)

26
 Cine vuieşte, dar nu se zăreşte.
(vîntul)

Dudul este doldora de rod.

 mreajă – cursă, laţ
 cantalup – varietate de pepene galben, cu fructul turtit şi cu coaja groasă, cu
miezul aromat

adevărat uriaş
 din tată în fiu

1. Ascultînd poezia “Biografia verii” încercaţi să explicaţi unde se află fiecare

anotimp.
2. Explicaţi sensul proverbului “O zi de vară hrăneşte un an”.
3. Repovestiţi povestirea “Bunicul Nuc”.
4. Descrieţi artistic un nuc.

Lecţia 3

Sfîrşit de toamnă

Iarna

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspîndind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu a zale argintie se îmbracă mîndra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe cîmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Străluceşte şi dizmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
27
 În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi…

Vasile Alecsandri

S-a dus toamna…

S-a dus toamna… E o zi posomorîtă şi friguroasă. De sus cerne o ploaie

mărunţică, o ploaie ce n-o vezi, dar o simţi picătură cu picătură. Pămîntul e îngheţat
adînc, ploaia nu-l răzbeşte, dar îl face lunecos şi e greu de umblat…
Noaptea tîrziu, din adîncul rece şi necuprins al cerului, începe să se desprindă
primii fulgi de zăpadă. Vîntul s-a aciuat şi fulgii plutesc deasupra bulgărilor încet, ca
nişte albine ce caută flori. Ninge peste dealuri, peste văi. Cad fulgi la fîntîna ce poartă
numele tatei, cad fulgi pe aripile nemişcate ale cioroiului de pe cumpănă. Fulgi mari
se aştern peste apele reci şi tulburi ale Nistrului, ninge în jurul cetăţii. Creşte o pînză
albă şi subţire peste frunzişul auriu al pădurii. Se lasă ninse avioanele de pe marginea
aerodromului, cad fulgi pe străzile Chişinăului. Ninge şi la noi în ogradă. Se aşterne
straturi de zăpadă pe prispe, pe acoperişul casei.
S-a dus toamna…

Ion Druţă
Toţi copacii înfrunzesc, dar nu toţi dau roadă.

Toamna se numără bobocii.

Nu-i făină şi se cerne,

Nu e preş, dar se aşterne,
Nu e piatră şi-o arunci,
Ce poate să fie-atunci ?
(zăpada)

Perepeliţa pestriţă cu paisprezece pui.

dalbi – alb, curat

zală – împletitură executată din inele mici
clăbuci – spumă
clinchete – sunet produs de clopoţel
cumpănă – dispozitiv format dintr-o bîrnă mobilă de lemn aşezată pe un stîlp înalt
prispe – un fel de terasă îngustă înălţată de-a lungul peretelui din faţă la casele
ţărăneşti, lipită cu pămînt
preş - covor lung şi îngust

plutesc în aer ca un roi de fluturi albi

fiori de gheaţă

28
se pierde-n zare
satele pierdute
vîntul s-a aciuat

1. Memorizaţi o strofă din pastelul “Iarna”.

2. Descrieţi anotimpul iarna, folosind expresiile din pastelul “Iarna”.
3. Selectaţi cuvinte care arată însuşiri pentru cuvîntul “toamna”.
4. Care anotimp este considerat cel mai bogat? De ce?

Lecţia 4

Care-i anotimpurul

1. Ascultă şi memorizează versurile:

Ce te legeni…

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vînt,
Cu crengile la pămînt?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vîntul frunza-n dungă –
Cîntăreţii mi-i alungă;
Bate vîntul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vîrf de rămurele
Trec în stoluri rîndunele,
Ducînd gîndurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rînd, pe rînd,
Zarea lumii-ntunecînd.
Şi se duc ca clipele,
Scuturînd aripile,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngîn numai cu el!
Mihai Eminescu

2. Care-s lunile anului?

29
3. Ce anotimp îţi place mai mult? De ce?
4. Ghici ghicitoarea:

Care-i anotimpul

După vara ce-am văzut?

Întîi frunzele-au căzut,
Apoi toamna s-a tot dus
Cu cocoarele pe sus
Şi pe urmă ce-a mai fost?
Ştim cu toţii pe de rost:
Iarna albă a venit,
Glia-n fulgi ne-a învelit,
Şi-acum spune-mi:
Ce v-a fi?
Dacă fulgii s-or topi –
Care lună va veni,
Ce anotimp ne va încălzi?

Anatol Ciocanu

5. Descrie anotimpul în care te-ai născut.

6. Găseşte un nume anotimpului:
Exemplu: Iarna – Baba Iarnă, …
Primăvara - …
Vara - …
Toamna - …
7. Desenează un peisaj.

Modulul IV

Sărbătorile de iarnă

Lecţia 1

Iată vine Moş Crăciun

Rugăminte
Moş Crăciun, tu pe la noi Te rugăm frumos de tot, -

30
Dacă vii de Anul Nou, - Adă de departe hăt,
Nu ne-aduce jucării Tocmai de la polul nord
Sau vreun altfel de cadou, Vreo cinci tone de omăt,-
Fiind că noi avem de toate: Că, vezi, săniile toate
Şi arici, şi vulpi roşcate. Stau în tindă supărate.

Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni

Moşii Crăciuni au ţara lor, unde tremură norii de frig.

De acolo vine iarna.
Soare n-au, că soarele e la noi.
Au pe cer numai o bucată de lună şi cîteva stele.
În ţara ceea sînt Moşi Crăciuni de care vrei – şi bătrîni, şi tineri, şi băieţei de Moşi
Crăciuni.
Mama lor, Mătuşa Iarna, îi scoate aşa: împrăştie fărîmituri jos şi pune deasupra
cîte o căciulă. Din fiecare fărîmitură, pînă dimineaţa, iese cîte un Moş Crăciun mititel
de-a dreptul cu căciula în cap.
Mătuşa Iarna îi ţine în casă trei zile şi-i hrăneşte numai cu fulguşori pînă le cresc
sub nas mustăţi şi barbă albă.
Apoi le dă drumul pe afară să se facă mari şi scoate alţii.
Moşii Crăciuni cei mititei cu barbă şi mustăţi umblă prin omăt, se dau la vale cu
săniuţa, zvîrl cu căciulile după urşi albi.
Cei care rămîn acasă fac lîngă ferestre păpuşi de zăpadă pentru mama lor.
A doua zi se duc toţi la şcoală călare pe pui de cerb.
La şcoală învaţă toate limbile şi drumurile. Ei n-au tablă – scriu pe un troian de
zăpadă.
Moşii mai bătrîni lucrează la fabrica de jucării. Fabrica lor n-are acoperiş, să nu le
fie prea cald.
Aproape de Anul Nou, cînd se ridică pe la dînşii zăpada cît casa, Moşii Crăciuni
cei mari încarcă jucăriile în desagi şi încalecă pe cerbi. Cerbii îşi croiesc drum prin
pădure cu coarnele. Moşii Crăciuni nu se tem de nimeni, că lupii sînt cîinii lor.
Merg, merg prin pădure, pînă ajung la o fermă de cai albi cu ochii mari-mari, care
văd drumul şi noaptea.
Leapădă aici cerbii, înhamă caii albi la sănii şi-i mînă cu barba unii la răsărit, alţii
la apus, ori la miazăzi prin sate şi oraşe, să le ducă la copii de toate.
După ce împrăştie în lume Anul Nou, îşi deşartă desagii şi învaţă de la copii
cîntece şi poezii, Moşii Crăciuni se întorc iar în ţara lor, unde tremură norii de frig,
au pe cer numai o bucată de lună şi cîteva stele.
Îşi spun unul altuia poezii, prind a meşteri din nou jucării şi scriu pe troiene
numele copiilor care îi aşteaptă să vină la anul.

Spiridon Vangheli

31
Furnica strînge de cu vară pentru iarnă.

Omul priceput îşi cumpără vara sanie şi iarna – car.

Cînd nu-e zăpadă,

Doarme în ogradă,
Dar cînd ninge-afară,
Cu copiii zboară!
(sania)

troian – îngrămădire mare de zăpadă în formă de valuri, morman, nămete, grămadă.

de departe hăt
tremură norii de frig
păpuşi de zăpadă
zăpada cît casa

1. Enumeraţi faptele năzdrăvane din povestea ascultată.

2. Ce evenimente din ţara Moşilor Crăciuni se aseamănă cu cele din ţara noastră?
3. Scrieţi o scrisoare lui Moş Crăciun, în care îi cereţi un cadou.
4. Numiţi însuşirile sufleteşti ale lui Moş Crăciun.
5. Desenaţi ţara unde tremură norii de frig.

Lecţia 2

Asta-i din bătrîni venit

Am venit să colindăm

Am venit să colindăm,
Domn, domn să-nălţăm,
Am venit să colindăm,
Domn, domn să-nălţăm,
Cînd boierii nu-s acasă,
Domn, domn să-nălţăm.
Au plecat la vînătoare,
Domn, domn să-nălţăm.
Să vîneze căprioare,
Domn, domn să-nălţăm.
Căprioare n-au vînat,
Domn, domn să-nălţăm.

32
 Căprioare n-au vînat,
Domn, domn să-nălţăm.
Ci-au vînat un iepuraş,
Domn, domn să-nălţăm.
Ci-au vînat un iepuraş,
Domn, domn să-nălţăm.
Să facă din blana lui,
Domn, domn să-nălţăm.
Să facă din blana lui,
Domn, domn să-nălţăm.
Veşmint mîndru domnului,
Domn, domn să-nălţăm.

Pluguşorul

Aho, aho, opriţi aici

Şi pocniţi vîrtos din bici,
Să vestum în larg poporul,
C-am venit cu pluguşorul,
Pluguşorul celor mici,
Ca stejarii de voinici,
Adunaţi din şapte sate,
Cu cojoacele pe spate,
Cu căciuli mai mari ca ei,
Zîngăniţi din zurgălăi
Şi strigaţi o dată hăi!
- Hăi, hăi!

Pe la uşi, pe la ferestre,
Am venit la dumneavoastră,
Anul Nou să vi-l aducem,
Să vă fie viaţa dulce,
-Hai şi mînaţi, băieţei!
-Hăi, hăi!

Căpriţa

“Ciobanul” (după ce intră în casă se opreşte în mijlocul odăii, iar “ capra” joacă
împrejurul lui):
Ciobanul: Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,
Numai zăhărel ţi-oi da!
Şade lupu-n deal şi urlă,
33
 Iar căpriţa noastră zburdă.
Şade lupul după ciotcă,
Iar căpriţa noastră joacă.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa.
Numai zăhărel ţi-oi da!
(“Capra” se opreşte din joc, se apropie de “cioban” şi el o mîngîie).

Ciobanul: Capra tatei-mpestriţată,

De ce stai azi supărată?
Spune-mi fără de necaz,
Ai mîncat tu ceva azi?

Capra: Me-he-he ! (Dă din cap încuviinţător).

Ciobanul: Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,

Tata zăhărel ţi-a da!
Hai, căpriţă, să mergem
Sănătate să urăm.
Sănătate, bucurie,
La mulţi ani ca să vă fie!

Cu semănatul

Primul copil: Bună dimineaţa, An Nou!

Seamăn grîu şi cu secară
Pînă-n seara să răsară.
Al doilea copil: Să fiţi cu toţii voioşi,
Să rămîneţi sănătoşi!
Al treilea copil: Să trăiţi, să înfloriţi
Ca merii, ca perii,
În toiul primăverii!
Primul copil: Să trăiţi, să înfloriţi
Pe plaiurile roditoare,
Să creşteţi voinici sub soare!
Al doilea copil: Să fiţi tari ca piatra,
Iuţi ca săgeata,
Al treilea copil: Harnici ca albina,
Ageri ca lumina.
Toţi copii: La anul şi la mulţi ani!
34
snop – mănunchi, legătură
oca - unitate veche de măsură egală cu un litru sau un kilogram
ciotcă – buturugă, rădăcină de copac

înalt cît casa

Vă plac sărbătorile de iarnă? De ce?

În satul (oraşul) vostru se umblă cu “Capra”, dar cu uratul?
Dramatizaţi “Capra”.
Ce obiceiuri de iarnă mai cunoaşteţi?
Recitaţi o urătură pe care o cunoaşteţi.

Lecţia 3

Matineu literar: Carnavalul măştilor

Un elev: După vara ce-am văzut

Întîi frunzele-au căzut,
Apoi toamna s-a tot dus
Cu cocoarele pe sus
Şi pe urmă ce-a mai fost
Ştim cu toţii pe de rost.

Toţi: Iarna albă a venit

Glia-n fulgi a învelit.

Alt elev: Norii au căciuli pe frunţi

Au adus iarna din munţi
Cu iarna sărbătorile sosesc:
Crăciunul şi Anul Nou.

Soseşte Anul Nou

Bună seara, bună seara,

Bună seara-n toată ţara.
Am sosit şi vă anunţ
Eu sînt Anul Nou nouţ
Am venit în clasa voastră
Cu urarea cea frumoasă.
Fiţi cuminţi şi curajoşi
35
 Fie-n lume numai pace
Toţi copiii să se joace.

Alt elev: Bun venit, Noule An,

În casă de moldovean
Pe la curţi de gospodari.
La mulţi ani, la mulţi ani!
La mulţi ani şi mult noroc!
Grîul-nalt să crească-n loc.
Pentru pace, pentru cînt
La mulţi ani pe-acest pămînt!

Alt elev: A venit un fulg la geam

Şi s-a aşezat pe ram
Ramul bate-n geam, vedeţi,
Vine iarna, măi băieţi!
Şi cu iarna ca să vezi
Vine bradul pe ospeţi.
Brad cu multe jucării
Bucurii pentru copii.
Hai, intraţi, cu fără glumă
Vă poftesc pe toţi la bal
Azi cu toţii împreună
Noi începem carnaval!

Se dansează un dans

Vine vrăjitoarea cea rea

Ce-i cu veselia asta, aţi venit să vă distraţi? Eu, vrăjitoarea cea rea,
nu sufăr zîmbetul copiilor, nu pot să văd feţele lor bucuroase. Încetaţi,
opriţi-vă! Am să vă opresc! Vă voi vrăji! (se mişcă dintr-un capăt în
altul, fluturînd pelerina neagră). Nici un carnaval nu se va petrece!
(Copii “înţepenesc” pe loc în poziţia pe care i-a prins vraja, iar
vrăjitoarea dispare.)

Apare Alba ca Zăpada

De-aşi putea să fiu albină

Sau o rază de lumină.
A-şi pătrunde pe-noptat
Prin fereastră la palat,
Să văd dansuri, s-ascult glume,
Dar o clipă de-aşi putea
Să văd dansuri, s-ascult glume
Să-mi astîmpăr inima.
36
 Oare eu n-am întîrziat la carnaval ? Unde am pus invitaţia de la
prietena mea ? (o găseşte, îşi zice).

- Da cred că n-am greşit. Unde o fi toţi oaspeţi? (se apropie de

unul, de altul îi atinge, dar ei nu se mişcă).

Vai, fulguşorilor, toţi aţi adormit

Măştile stau neclintite.
Precis că vrăjitoarea cea rea e aici
A fost şi i-a vrăjit pe toţi.

De sub brad iese un iepuraş

Vai, a venit vrăjitoarea cea rea şi pe toţi i-a vrăjit, eu însă m-am
ascuns sub brad şi cu chin cu vai am scăpat. Acum ce să facem noi
oare? Cum să-i trezim? Cum să începem carnavalul fără măşti?

Degeţica:

Acuş, eu am un clopoţel fermecat şi sunetul lui poate îi va aduce

la viaţă.

Sună, sună clopoţel şi trezeşte-i pe copii. (fuga prin sală, măştile

se trezesc)

Iepurele:

Alba ca Zăpada, bine ai venit!

Din somn adînc tu ne-ai trezit.
Ţie noi îţi mulţumim,
La dans cu toţii vă poftim.

Se dansează un dans

Apare un clovn (cu baloane)

Am auzit că-i carnaval

Şi am venit şi eu la bal.
Împreună să ne veselim
Anul Nou să-l întîlnim.
De cînd lumea clovnii toţi
Spun poveşti de la nepoţi.
Să vă spun şi eu azi una
Cum le spun întotdeauna.

37
Casa fermecată,
Casă nouă minunată
Vă arăt acum de vreţi,
Fetiţelor şi băieţi,
Casa asta-i fermecată,
De eroi e dominată
Cum deschid eu uşa iată
Vin eroi aici pe dată
Vin eroi fără de nume,
Iară voi, copii, anume
Veţi ghici cu toţi în cor
Veţi ghici numele lor.

Dintr-o căsuţă ies pe rînd:

Cocoşul:

- Cu-cu-ri-gu! Boieri mari! Da-ţi punguţa cu doi bani.

Copiii:
Punguţa cu doi bani

Clovnul:

Să vedem noi mai departe

Cine iese tot din casă.

Iese Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana

Făt-Frumos:

Am crescut eu năzdrăvan
Într-o zi cît într-un an
Şi să ştiţi voi, măi băieţi,
Că mai sînt şi îndrăzneţ.
Să nu credeţi că-s fălos
Doar îmi zice…

Ileana Cosînzeana:

Sînt frumoasă fetiţă

A lumii crăiţă.
Toţi voinicii mă iubesc
De soţie mă peţesc.

38
 Malvina se apropie de Buratino şi rîde:

- Buratino, de cîte ori v-am spus să spălaţi mînuţele, faţa,

hăinuţele să fie curate. Dar aţi venit la carnaval în halul acesta, uitaţi-vă
la Dumneavoastra, ce-i cu nasul vostru? Ruşine!

Buratino:

Dar mie îmi place aşa. Ce atîta vorbă, ce mai vrea ea de la

mine? Cît mă-nvaţă Malvina: a citi, a scri, scrie A-a-a; scrie Be-be-be, că
1+1 fac 2. M-am apucat şi eu să scriu şi am vrut să văd este cerneală în
călimară sau nu? Şi aşa m-am grăbit la carnaval, că am uitat să-mi spăl
nasul.

Malvina:

Dumneavoastră aţi uitat şi faţă să vă spălaţi, dar copii au

învăţat şi poezii. Ascultă. (cîţiva elevii recită poezii)

Clovnul:

Să fim acum şi mai atenţi

Şi fetiţe şi băieţi,
Să vedem cine mai este
În acea casă, în acea poveste?

Scufiţa Roşie:

Eu sînt mică, mărunţică

A bunicuţei nepoţică.
Plec la bunicuţa mea
Că mi-i tare dor de ea.

Lupul:

Bunicuţe şi mămici,
Surioare şi tătici,
Nu vă temeţi, nu gîndiţi,
Că sînt rău şi-ascuţit la dinţi.
Eu nu sînt lupul flămînd.
Pe fetiţă n-o mănînc.
Sînt băiat ascultător
Şi sînt astăzi un actor.

39
 Ivan Turbincă:

Foaie verde baraboi,

Am scăpat eu de război
Bine e la libertate
Că omul are de toate.

- Uite ce meleag frumos!

Oare n-am ajuns la porţile raiului? Ei, care-i aici, răspundeţi!
Copii îndrăzneţi sînt ?

- Da avem!
- Dar brad cu jucării aveţi?
- Avem!
- Dar muzică ?
- Avem !

Ivan Turbinca:

Atunci, aici e de mine. Să-mi pun turbinca sub brad. De departe

vin şi tare am obosit.

Apare Moş Crăciun

Eu sînt moş cu barbă albă.

Am sosit de prin nămeţi.
Ia spuneţi acum cu toţii
Cum mă cheamă, măi băieţi?

Copiii: Moş Crăciun!

Moş Crăciun: Vin eu de departe, hăt

Pe toţi astăzi să vă văd.
V-am adus în dar, copii,
Brad cu multe jucării.
Vin doar eu din zare-albastră
Să-nflorească ţara noastră.
Vă aduc pe-această glie
Pace şi prietenie.
Noroc şi sănătate
Şi zile-mbelşugate
La Anul şi la mulţi ani!

- Vreau să văd, dragii moşului, ce-aţi făcut într-un an?

- Aţi fost cuminţi?
40
 - Ascultaţi voi de părinţi?
- Dar de învăţători?
- Şi între voi nu vă certaţi?

Se recită poezii.

Vin următorii.

Se înscenează “Căpriţa”

Modulul V

Folclorul pentru copii

Lecţia 1

Nani, nani scump odor

Cîntece de leagăn

Pentru fetiţe: Pentru băieţei:

Nani, nani, copiliţă, Nani, nani, pui de om,
Draga mamei garofiţă, Cum aş face să te-adorm?
Că mama te-a legăna Vino, curcă, de mi-l culcă,
Şi pe faţă te-a spăla Şi tu, somn, de mi-l adormi.
Cu apă de la izvoare, Vino, peşte, de mi-l creşte.
Ca să fii ruptă din soare. Tu, cal breaz, mi-l fă viteaz.
Nani, nani, drăguliţă, Pobumbel, fă-l sprintenel!
Creşte-ai ca o garofiţă, Tu, lăstun, dă-i suflet bun...
Să fii naltă, trestioară, Nani, nani, pui de om,
Albă ca o lăcrimioară, Eu îţi cînt, iar tu adormi.
Blîndă ca o turturea Nani, nani, a-a-a!
Şi frumoasă ca o stea. Hai adormi cu măicuţa.

*** ***
Stea, stea, logostea, Nani,nani, băieţel,
Leagănă fetiţa mea, Scumpul mamei ghiocel.
Că eu tare-s ocupată, Cum aş face să te-adorm,
Iar ea vrea tot legănată. Puiul mamei, pui de om?
Leagăn-o tu lin mereu Hai adoarme mititel
Să creadă c-o legăn eu... Şi te scoală măricel...

41
42
 Popasul
(snoavă)

Odată Păcală şi Tîndală s-au pornit cu carul la un drum

îndepărtat. Apucîndu-i noaptea într-o pădure, s-au gîndit să
stea la popas. Şi, ca să nu dea vreo jivină peste dînşii au hotărît:
unul să doarmă, iar altul să păzească. Bun! Şi cum este o vorbă
că cel dezbrăcat e gata să dea zece ierni pe o vară, aşa şi
Tîndală, ar fi dat tot, numai să-i fie somnul deplin şi tihnit.
Culcîndu-se în car, îi zice lui Păcală:
- Măi vere! Uite colo ce lună plină răsare. Amu ea îi la
picioarele mele, cînd a ajunge la cap, atunci să mă trezeşti şi
încolo te-oi păzi eu pînă la ziuă.
- Bine, Tîndală, aşa să fie. Culcă-te şi dormi în pace.
Dar şi Păcală nu degeaba-i Păcală.Credeţi că aşa şi a ţintit
ochii la lună s-o vadă trecînd dintr-un capăt al cerului într-altul?
A aşteptat de a adormit mai strîns Tîndală, apoi a întors carul de
proţap pîn-a potrivit luna drept capul lui Tîndală şi a prins a
răcni:
- Scoală, măi frate, că a ajuns luna la cap!
Tîndală holbează ochii. Într-adevăr, aşa era. Amintindu-şi
învoiala, s-a sculat şi s-a pus la pază.
- Amu-i rîndul meu să dorm, zice Păcală.
- Da, frate, culcă-te şi dormi.
- Apoi, iată, mă culc jos pe iarbă, tot cu picioarele la lună.
Şi cînd a ajunge drept la cap, atunci să mă scoli.
S-a culcat Păcală jos pe iarbă şi Tîndală l-a păzit cît a fost
noaptea de mare.

Nu lăsa pe mîine ce poţi face azi.

Lupul părul îşi schimbă, iar năravul ba.

Frate şi soră
Nu se-ntîlnesc niciodată la horă.
(Luna şi soarele)

Stă trîntit Tîndală-n tindă,

Trîntav trîntorul se-ntinde.
 cofiţă - vas cu toartă pentru apă făcut din doage
popas – oprire pentru odihnă în timpul unui drum lung
jivină - animal sălbatic, fiară
tihnit - liniştit, odihnitor
proţap – prăjină groasă de lemn bifurcată de care se prinde jugul carului

ruptă din soare

albă ca lăcrimioara
blîndă ca o turturea
frumoasă ca o stea
apucîndu-i noaptea
l-a păzit cît a fost noaptea de mare

1. Găsiţi comparaţiile din cîntecul de leagăn.

2. Alcătuiţi şi alte comparaţii.
3. Care sînt personajele din snoavă ?
4. Cum l-a păcălit Păcală pe Tîndală ?
5. Ce snoave mai cunoaşteţi ?
6. Spuneţi repede frămîntarea de limbă.

Lecţia 2

În lumea vieţuitoarelor

Curcanul Păunul

- Măi Curcane, Curcănele, Un păun şi-o păuniţă

De ce porţi la gît mărgele Discutau lîngă portiţă.
Roşii c-ale mele? Păuniţa îl ruga:
- Da, eu port mărgele roşii - Păune, dă-mi coada ta,
Să mă laude cocoşii. Ca să fiu şi eu frumoasă,
- Da eu port mărgele mari Să mă vadă cei din casă!
În curte la gospodari. Păunul îi răspundea:
Curcile mă însoţesc, - Eu o pană, zău ti-aşi da,
La mărgele tot privesc Dar nu toată coada mea,
Şi de drag se prăpădesc! C-o să mă rîdă lumea!
 Privighetoarea şi turturica
(legendă)

Apoi se zice că privighetoarea s-a apucat la rămăşag cu turturica:

să stea amîndouă într-o noapte de vară, fără să doarmă, şi să asculte şi
care dintre ele va învăţa mai multe cîntece, aceea să ia rămăşagul.
Cum a dat seara, turturica a adormit butuc şi tocmai dinspre ziua
s-a trezit la strigătul unui om, care nu-şi putea prinde calul: trrr! trrr! şi
dacă a auzit ea aşa n-a mai putut să doarmă şi cu atîta s-a ales dintr-o
noapte întreagă.
Privighetoarea a vegheat toată vremea, de cu seară şi pînă
dimineaţă şi a învăţat douăsprezece cîntece minunate: şuieră ca ciobanul,
asmuţă cîinii, mă rog, ian ascultaţi-o!
Cînd a prins a se înroşi geana răsăritului, numai iaca şi turturică!
- Ei, cumătrică, cum ţi s-a părut noaptea?
- Cum să mi se pară, cumătră? Frumoasă, cum n-am mai văzut de
cînd am ieşit din ou, dar dumitale?
- Şi mie, zice turturica, da să vedem ce ştim. Ia începe dumneata
întîi!
Şi începu privighetoarea a cînta de mai mare dragul s-o asculte. A
înlemnit şi turturica şi buceagul dimprejur de atîta măiestrie. După ce
termină, turturica îi spuse:
- Apoi eu, cumătriţă, am dormit şi m-am trezit tocmai la strigătul
unui om, care nu-şi putea prinde calul şi atîta am învăţat: trrr! trrr!
Şi a cîştigat astfel rămăşagul privighetoarea. Din vremea aceea
privighetoarea, pentru o noapte de veghere, e cea dintîi din partea
cîntecelor.
În fiecare noapte cîntă.
Iar turturica se culcă şi cînd se luminează de ziua se trezeşte şi ea
şi prinde a cînta, după cum a învăţat: trrr! trrr!
Vedeţi, dragii moşului, că cine-i harnic, poate pricepe cu puţină
osteneală orice lucru, pe cîtă vreme leneşul bate din buze.

Vulpea plînge:
Ce mă fac?
Mi-a dat viespea-n coadă ac.
Şi de mare usturime
M-am stricat în 6 fărîme.
Deci eu cred că are rost
Să m faceţi cum am fost.

Lenea e cucoană mare care n-are de mîncare.

Sărăcia se uită la poarta omului muncitor, dar nu îndrăzneşte să intre.

Fluture pe punte,
Fluture sub punte.

cotruţă – vatră mică

pitpalaca – prepeliţa
rămăşag – pariu
buceag – pădure mică, tînără şi deasă

a adormit butuc
şuieră ca ciobanul
a prins a se înroşi geana răsăritului
frumoasă, cum n-am mai văzut de cînd am ieşit din ou
de mai mare dragul s-o asculţi
leneşul bate din buze

1.Care sînt personajele din poeziile “Curcanul”, “Păunul”?

2. Memorizaţi una dintre poezii.
3. Găsiţi cuvinte care rimează.
4. Dramatizaţi dialogul dintre privighetoare şi turturică.
5. Cum credeţi care era finalul legendei, dacă turturica nu adormea?
6. Alcătuiţi ghicitori despre animale.

Modulul VI

A fost odată

Lecţia 1

Lăcomia strică omenia

Poveştile…

Leagănul bunicilor,
Leagănul părinţilor
Legănuţul tău.

E povestea minunată
Care-ncepe: “A fost odată…”
Dulce leagăn-legănel
Creşte neamu-ntreg cu el.
 Vasile Romanciuc

Fata babei şi fata moşneagului

Era odată un moşneag ş-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba

iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru
că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsînd tot greul pe
fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică,
ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile
cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea
de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată
robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului, la vale; ea după
găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfîrşit, în toate
părţile după treabă. Cît era ziulica de mare, nu-şi mai strîngea picioarele;
dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi şi cu odorul de fiică-sa tot
cîrtitoare şi nemulţumitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era
piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cînd se duceau amîndouă fetele în sat la şezătoare seara, fata
moşneagului nu se încurca, ci torcea cîte-un ciur plin cu fuse; iar fata
babei îndruga şi ea cu mare ce cîte-un fus; ş-apoi, cînd veneau amîndouă
fetele acasă noaptea tîrziu, fata babei sărea iute peste pîrlaz şi zicea fetei
moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pînă va sări şi ea.
Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi
la moşneag, spunînd că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului
spunea în urmă că acela este lucrul mîinelor sale; căci îndată o apucau de
obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecît să rămîie pe-a lor. Cînd
venea duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe
cap, de parc-o linsese viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu
se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate
aceste. Ş-apoi, cînd venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei
umbla cum umblă meliţa: că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i
leneşă, că-i soiu rău… că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o
trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să
înnărăvească şi pe fata ei.
Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vre să-i ziceţi, se uita
în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfînt era. Din inimă, bietul moşneag
poate c-ar mai fi zis cîte ceva; dar acum apucase a cînta găina la casa lui,
şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se
întreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărît de cîte-i spunea
baba, chemă fata şi-i zise:
 - Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că
eşti rea de gură şi înnărăvită şi că este de chip să mai stai la casa mea;
de-aceea du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă
atîta gîlceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi
sunt că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică; căci la casa
mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost şi mila părintească la
mijloc!.. dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce soi de sămînţă de
oameni îi da; şi nu ţi-or pute răbda cîte ţi-am răbdat noi.
Atunci biata fată, văzînd că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip
s-o alunge, sărută mîna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată
lumea, depărtîndu-se de casa părintească fără nici o nădejde de
întoarcere!
Şi merse ea cît merse pe-un drum, pînă ce din întîmplare, îi ieşi
înainte o căţeluşcă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai
coastele; şi cum văzu pe fată, îi zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-
oi prinde şi eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă şi, luînd căţeluşa, o spălă şi-o griji
foarte bine. Apoi o lasă acolo şi-şi căuta de drum, mulţumită fiind în
suflet că a putut săvîrşi o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi
înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că
ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi de omizi cu mare
îngrijire şi apoi se tot duce înainte să-şi caute stăpîn. Şi, mergînd ea mai
departe, numai iaca ce vede o fîntînă mîlită şi părăsită. Fîntîna atunci
zice:
- Fată frumoasă şi harnică, îngrijeşte-mă, că ţi-oi prinde şi eu bine
vrodată!
Fata rîneşte fîntîna şi-o grijeşte foarte bine, apoi o lasă şi-şi caută
de drum. Şi, tot mergîndmai departe, numai iaca ce dă de-un cuptor
nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, lipeşte-mă şi grijeşte-mă că poate ţi-oi
prinde şi eu bine vrodată!
Fata, care ştia că de făcut treaba nu mai cade coada nimănui, îşi
suflecă mînicile, calcă lut şi lipi cuptorul, îl humui şi-l griji, de-ţi era
mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spală frumuşel mîinile de lut şi porni
iarăşi la drum.
Şi mergînd ea acum şi zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, că se rătăci; cu
toate aceste, nu-şi pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte
pînă ce, într-una din zile, de-dimineaţă, trecînd printr-un codru
întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, şi în poiană vede o căsuţă
 umbrită de nişte lozii pletoase; şi cînd s-apropie de acea casă, numai iaca
o babă întîmpină pe fată cu blîndeţe şi-i zice:
- Da ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi fără tată, pot
zice; şi numai Cel-de-sus ştie cîte-am tras de cînd mama care m-a făcut a
pus mîinile pe piept! Stăpîn caut şi, necunoscînd pe nimeni şi umblînd
din loc-n loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povăţuit de-am nimerit
la casa dumitale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
- Sărmană fată! zise bătrîna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la
mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sunt sfînta Duminica. Slujeşte la mine astăzi şi fii
încredinţată că mîine n-ai să ieşi cu mîinile goale de la casa mea.
- Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac.
- Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi să-mi faci
bucate; şi, cînd m-oi întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi,
ci cum îs mai bune de mîncat.
Şi, cum zise, bătrîna porneşte la biserică, iară fata suflecă mîinicile şi s-apucă
de treabă. Întăi şi-ntăi face lăutoare, apoi iese afară şi începe a striga:
- Copii, copii, copii! Veniţi la mama să vă leie! Şi, cînd se uită fata, ce să vadă?
Ograda se umpluse şi pădurea fojgăia de-o mulţime de balauri şi de tot soiul de jivine
mici şi mari! Însă, tare în credinţă şi cu nădejdea lui Dumnezeu, fata nu se sparie: ci
le ia pe cîte una şi le lă, şi le îngrijeşte cît nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut
bucate, şi cînd a venit sfînta Duminică de la biserică şi a văzut copiii lăuţi frumos şi
toate treburile bine făcute a zis fetei să se suie în pod şi să-şi aleagă de-acolo o ladă,
care-a vre ea, şi să şi-o ieie ca simbrie; dar să n-o deschidă păn-acasă, la tată-său. Fata
se suie în pod şi vede acolo o mulţime de lăzi: unele mai vechi şi mai urîte, altele mai
nouă şi mai frumoase. Ea însă, nefiind lacomă, ş-alege pe cea mai veche şi mai urîtă
dintre toate. Şi cînd se dă cu dînsa jos, sfînta Duminică c-am încreţeşte din sprîncene,
dar n-are încotro. Ci binecuvîntează pe fata, care îşi ie lada în spate şi se întoarnă spre
casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise.
Cînd, pe drum, iaca cuptorul îngrijit de dînsa era plin de plăcinte crescute şi
rumenite… Şi mănîncă fata la plăcinte, şi mănîncă, hăt bine; apoi îşi mai ie cîteva la
drum şi porneşte.
Cînd, mai încolo, numai iaca fîntîna grijită de dînsa era plină pănă-n gură cu
apă limpede cum îi lacrima, dulce şi rece cum îi gheaţa. Şi pe colacul fîntînei erau
două pahare de argint, cu care a băut la apă pînă s-a răcorit. Apoi a luat paharele cu
sine şi a pornit înainte.
Şi mergînd mai departe, iaca părul grijit de dînsa era încărcat de pere, galbene
ca ceara, de coapte ce erau, şi dulci ca mierea. Părul, văzînd pe fată, şi-a plecat
crengile-n jos; şi ea a mîncat la pere şi ş-a luat la drum cîte i-a trebuit.
De-acolo mergînd mai departe, iaca se întîlneşte şi cu căţeleuşa, care acum era
voinică şi frumoasă, iar la gît o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulţămită
pentru că a căutat-o la boală. Şi de aici, fata, tot mergînd înainte, a ajuns acasă la tată-
său. Moşneagul, cînd a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie.
Fata atunci scoate salba şi paharele cele de argint şi le dă tătîne-său; apoi deschizînd
lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi iese din ea,
încît moşneagul pe loc a întinerit, văzînd atîtea bogăţii! Iară baba a rămas opărită şi
nu ştia ce să facă de ciudă. Fata babei atunci şi-a luat inima-n dinţi şi a zis:
- Las, mamă, că nu-i pradată lumea de bogăţii; mă duc să-ţi aduc eu şi mai
multe.
Şi cum zice, porneşte cu ciudă, trăsnind şi plesnind. Merge şi ea cît merge, tot
pe acest drum, pe unde fusese fata moşneagului; se întîlneşte şi ea cu căţeluşca cea
slabă şi bolnavă, dă şi ea de părul cel tixit de omide, de fîntîna cea mîlită , seacă şi
părăsită, de cuptorul cel nelipit şi aproape să se risipească; dar cînd o roagă şi
căţeluşa, şi părul, şi fîntîna, şi cuptorul ca să îngrijească de dînsele, ea le răspundea cu
ciudă şi în bătaie de joc:
- Da cum nu!? că nu mi-oi feşteli eu mînuţele tătucuţei şi a mămucuţei! Multe
slugi aţi avut ca mine?
Atunci, cu toatele, ştiind că mai uşor ar putea căpăta cineva lapte de la vacă
stearpă decît să te îndatorească o fată alintată şi leneşă, au lăsat-o să-şi urmeze
drumul în pace şi n-au mai cerut de la dînsa nici un ajutor. Şi, mergînd ea tot înainte,
a ajuns apoi şi ea la sfînta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi
prosteşte. În loc sa facă bucatele bune potrivite şi să leie copiii sfintei Duminici cum
i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de
usturime şi de durere. Apoi bucatele le-au făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era
chip să le poată lua cineva în gură… şi cînd a venit sfînta Duminică de la biserică, şi-
a pus mîinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar sfînta Duminică, blîndă şi
îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturbulatecă şi c-o leneşă de fată ca
aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să
se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi
mai frumoasă; căci îi plăcea să ieie cît de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să
facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-
şi ieie ziua bună şi binecuvîntare de la sfînta Duminică, ci porneşte ca de la o casă
pustie şi se tot duce înainte; şi merge de-i pîrîiau călcăiele, de frică să nu se
răzgîndească sfînta Duminică să pornească după dînsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.
Şi cînd ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie
să ieie dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fîntînă,
aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fîntîna plină cu apă-n gură; dar
cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar şi să ieie apă, paharele pe loc s-au cufundat,
apa din fîntînă dintr-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!… Cînd prin dreptul
părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a
avut fata parte să guste vro una ? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de
cum era, de-i ajunsese crengile în nouri ! Ş-atunci… scobeşte-te, fata babei, în dinţi.
Mergînd mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întîlnit; salbă de galbeni avea acum la gît;
dar cînd a vrut fata să i-o ieie, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să
puie mîna pe dînsa. Îşi muşca fata acum degetele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă
şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfîrşit, cu mare chin a ajuns ea acasă, la mă-sa, dar
şi aici nu le-au ticnit bogăţia. Căci, deschizînd lada, o mulţime de bălauri au ieşit
dintr-însa şi pe loc au mîncat-o pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe
lumea asta şi apoi s-au făcut bălaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.
Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii; el a
măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cocoşii cîntau acum pe stîlpii porţilor,
în prag şi în toate părţile; iar găinile nu mai cîntau cucoşeşte la casa moşneagului, să
mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atîta, că moşneagul
a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu
cociorva, dacă-i copt malaiul.

Ion Creangă

Dacă vrei bine, nu face altuia rău.

Lucrul bine început e pe jumătate făcut.

Dar ce basm frumos s-a scris

Chiar aici, la noi, să-l ştie
Copii de şapte ani?
E – o … punguţă şi-i cu bani!
(Punguţa cu doi bani)

Baba bate bob cu băţul.

 slută – foarte urîtă

 horopsită - chinuită, asuprită
 robace – harnică, muncitoare
 găteje – vreascuri
 pîrlaz – trecătoare îngustă peste un gard, făcută din scînduri
 clacă - munca gratuită de către ţăran
 a la – a spăla, a scălda
 fojgăia – mişuna, foia (despre vietăţi)
 simbrie – răsplată care se dă unei persoane angajate
 hursuz – morăcănos, neprietenos

 se alinta cum se alinta cioara-n laţ

 busuioc de pus la icoane
 gura babei umblă cum umblă meliţa
 se uita în coarnele ei
 apă limpede cum e lacrima
 galbene ca ceara
 dulci ca mierea
 mergea de-i pîrîiau călcăiele
1. Completaţi comparaţiile:
apă limpede ca… pere galbene ca…
fată harnică precum… pere dulci ca…
fată rea ca… apă rece ca…
om bun ca… fată frumoasă ca…
2. Făceţi descrierea fetei moşneagului şi fetei babei.
3. Redaţi conţinutul poveştii, folosind cuvinte şi expresii din text.
4. Ce alte poveşti scrise de Ion Creangă mai cunoaşteţi ?
5. Realizaţi un dialog cu fata cea harnică sau cu cea leneşă. Ce aţi vrea să le
întrebaţi?
Lecţia 2

Binele învinge răul

La balul coţofenei

Peste mare-n cela mal

Făcea coţofana bal.

Frunzuleană trei muşcate,

N-am văzut în lumea toată –
Zaiafeturi, petrecănii
Ca la balul coţofenei.
Un taraf de zece greieri
Ţîrîia ca-n nopţi de treier,
Cucul undeva pe-o creangă
Îi ţinea necunten hangul.

Peste mare-n cela mal

Făcea coţofana bal.

Pupăza cu faietonul
Răscolise tot raionul
Şi poftise mic şi mare
Lîngă cele trei izvoare:
Ciocîrlanul ţuguiat
Şi ariciul-mbîrzoiat,
Gaiţa gălăgioasă,
Turturica drăgăstoasă,
Jderul oacheş, mititel,
Însoţit de vînturel.
În sfîrşit, cumătra barză
De sub dealul cel cu zarzări,
Oaspeţi din întreaga lume,
Nici nu mai cerca să-i numeri.

Peste mare-n cela mal

Făcea coţofana bal.

Frunzuliţă, muşeţel,
N-a mai fost un bal la fel
Unde-i cîmpul mai cu lună
N-am mai văzut de cînd lumea:
Iepuraşi pe deal cosind,
Iepuroaice adunînd,
Dropii-n stoguri mari cărînd,
Prepeliţa – fată mare, -
Ducînd la cosaşi mîncare,
Cerb de aur tretior –
Ducînd apă de izvor…
Se grăbeau şi ei, băiete,
Să nu scape zaiafetul.

Peste mare-n cela mal

Făcea coţofană bal.

Foaie verde, foaie lată,

O găină cam guşată,
Cam fudulă şi moţată,
Cîrîia-n ograda toată,
De ce nimeni n-o poftea,
Ca să intre-n joc şi ea:
- Cotcoda-ac! Cotcodac!
Ce să fac? O, n-am să tac! –
Dar cocoşul se-nvîrtea, la ureche îi cînta:
- N-ai, găină, ce căta
Că ţi-or smulge penele
Să-şi cîrpească straiele…
Şi cioroiul croncănea,
Că pe dînsul nu-l poftea,
Soţioarei îi spunea:
- Care-i pricina, fa, care,
Că rămînem de ocară?

Peste mare-n cela mal

Făcea coţofana bal.
 Foaie verde, foaie creaţă,
Pică, para mălăiaţă,
În gura lui Nătăfleaţă.
La bal gura am căscat –
Nici o pară n-am gustat.
Am tras numai cu urechea
La poveşti din lumea veche
Şi, cînd nu prea am ce face,
Vi le spun – un ban perechea.

George Meniuc

Răţuşca cea urîtă

Era vară şi aerul încărcat de mirosul fânului proaspăt cosit. În pădure, între
copacii înalţi, se găsea o cetate superbă, înaltă, înconjurată de un şanţ lat, plin de apă.
Lîngă zidurile cetăţii creşteau însă multe buruieni. În acest loc liniştit şi-a făcut cuibul
o raţă ca să-şi clocească ouăle. A clocit timp îndelungat şi abia aştepta ca micuţii să
iasă din găoace. În sfîrşit, într-o zi s-au crăpat toate ouăle, cu excepţia unuia.
- Mac, mac! – făceau răţuştele în timp ce spărgeau coaja ouălelor. Apoi au
făcut ochi mari, văzînd cît de mare este lumea şi cîte minuni, cîte lucruri interesante
le aşteptau!
Raţa-mama şi-a numărat cu grijă răţuştele, dar era îngrijorată din cauza oului
care încă nu se crăpase. O raţă mai bătrînă, care a trecut pe acolo, a sfătuit-o să
abandoneze ultimul ou, spunînd că poate fi un ou de curcă.
Dar raţa, care stătuse deja timp îndelungat pe ouă, s-a hotărât să mai stea puţin şi
pe aceasta din urmă.
În sfîrşit, s-a crăpat şi coaja acestui ultim ou şi a ieşit din el un pui foarte mare
şi urît, cu pene gri, care nu semăna deloc cu fraţii săi.
- Nu face nimic – se gîndea raţa în timp ce îşi urmărea celelalte răţuşte. – Să fie
totuşi un pui
de curcă? Am să văd eu; am să-l bag în apă, chiar dacă va trebui să-l împing cu de-a
sila.
A doua zi, raţa-mamă a sărit împreună cu puii ei în apa din şanţul cetăţii.
Răţuştele o urmau disciplinat pe mama lor, inclusiv fratele lor cel mai mare, gri şi
urît.
- Deci nu poate fi pui de curcă, deoarece înoată mult prea bine. Uite ce bine dă
din picioare şi ce drept se ţine. Înseamnă că este totuşi copilul meu – se gîndea raţa.
- Haideţi, înotaţi aproape de mine, nu cumva să vă mănânce pisica! – îşi
instruia raţa-mamă răţuştele.
- Haideţi, grăbiţi-vă, şi nu uitaţi să vă plecaţi gîtul în faţa raţei bătrîne! le-a
spus mama lor. Iar răţuştele, ascultătoare, au salutat-o rînd pe rînd pe bunica lor cu
mult respect.
 Dar celelalte răţuşte îşi băteau joc de tot timpul de răţuşca cea urîtă. Una dintre
ele a sărit chiar pe spatele ei şi a pişcat-o de gât.
- Lăsaţi-o în pace! Nu v-a făcut nici un rău! Poate că nu-i ea prea frumoasă, dar
înoată excelent şi, cu timpul, poate că va deveni mai arătoasă! – le spunea raţa-mamă
necăjită. Dar, în scurt timp, biata creatură urîtă a devenit ţinta batjocurii celorlalţi. A
făcut o vizită şi printre păsările de curte, dar găinile, raţele şi curcanii au gonit-o din
preajma lor. Micuţa raţă era foarte necăjită, nemaiştiind ce să facă. Chiar şi fraţii ei îşi
băteau joc de ea.
- Sperăm că te va mînca pisica, creatură urîtă! spuneau ei supăraţi.
Chiar şi mama ei i-a spus:
- În locul tău, eu mai bine aş pleca! N-ai ce căuta printre noi.
Aşa că, într-o seară, răţuşca cea urîtă s-a hotărît să plece. A trecut gardul şi
apoi, obosită şi supărată, şi-a petrecut noaptea în mlaştină. Chiar şi raţele sălbatice de
acolo şi-au bătut joc de ea.
- Du-te acasă! sîsîiau ele supărate.
- Tu nu eşti dintre noi.
Aşa că răţuşca s-a ascuns prin mlaştină trei zile şi trei nopţi. Aici s-a întîlnit cu
două gîşte sălbatice care i-au propus:
Ascultă, micuţo, nu contează cum arăţi. Haide, vino cu noi. Numai că aripile ei
nu erau încă destul de puternice pentru a le urma. Aşa că cele două gîşte drăguţe şi-au
luat zborul, alăturînduli-se tovarăşilor de drum, iar răţuşca cea urîtă a rămas din nou
singură.
Vîntul rece purta frunzele căzute, iar săraca răţuşcă era să îngheţe de frig. Spre
apus, deasupra copacilor, a văzut pe cer nişte păsări mari, albe, cu gîtul lung.
Erau lebede, în drum spre locuri mai calde, pentru a-şi petrece iarna acolo. Şi-
au desfăcut aripile mari şi s-au ridicat, zburînd din ce în ce mai sus.
Răţuşca, impresionată, şi-a întins gîtul spre cer, dorind să admire una dintre ele,
dar vocea ei era atît de ascuţită şi de neplăcută încît s-a speriat şi ea însăşi. Nu ştia
cum se numesc aceste păsări minunate, dar îşi dorea nespus de mult să fie ca ele.
În acel an, iarna a fost foarte rece, iar locul unde s-a adăpostit răţuşca s-a
umplut de zăpadă.
Îşi găsea de mîncare din ce în ce mai greu sub gheaţa groasă formată pe
suprafaţa lacului. Săraca răţuşcă singuratică avea din ce în ce mai puţină putere.
Într-o dimineaţă, ea a fost găsită de un om, culcată pe gheaţa lacului. Acesta a
ridicat-o, i-a adus-o acasă soţiei lui, care a culcat-o lîngă cuptor. Copiii ar fi vrut să se
joace cu ea, răţuştii însă îi era foarte frică de ei. Aşa că, atunci cînd s-a deschis uşa, a
fugit înapoi în frig.
Într-o bună zi, soarele a început din nou să încălzească mlaştina. Răţuşca cea
urîtă a început să dea din aripi şi, spre marea ei mirare, a reuşit să se ridice în aer. Îi
plăcea foarte mult cum navighează cu ajutorul aripilor puternice deasupra unei
grădini minunate. Deodată, a observat trei lebede frumoase înotînd gingaşe pe
suprafaţa unui lac.
- Dacă m-aş apropia de ele, se gîndea ea, m-ar goni precis, pentru că sunt
foarte urîtă!
 Dar cum a ajuns deasupra lor, uitîndu-se în apă şi-a văzut imaginea oglindită
în ea. Atunci şi-a dat seama că nu mai este o răţuşcă urîtă: a devenit o lebădă
frumoasă! A aterizat liniştită pe lac şi s-a apropiat de tovarăşele ei, frumoasele lebede.

Hans Christian Andersen

Paza bună trece primejdia rea.

Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i uita pe cei vechi.

Dar pantoful cel de aur

Cui i-a fost tocmit de seamă ?
(Cenuşăresei)

Rică nu ştia să zică

Rîu, răţuşcă, rămurică.
Dar de cînd băiatul învaţă
Poezia despre raţă,
Rică ştie acum să zică
Rîu, răţuşcă, rămurică.

 zaiafet – chef mare, ospăţ

 faieton – trăsură înaltă
 găoace – coaja tare a oului
 excepţie – abatere
 să abandoneze – să părăsească, să renunţe
 gri – cenuşiu
 impresionantă – emoţionantă, uimitoare
 mlaştină – teren fără scurgere, în care se adună apa
 a aterizat – a sosit, a apărut pe neaşteptate

 n-am mai văzut de cînd e lumea

 lumea veche
 cetate superbă
 şi-au bătut joc
 frumoasele lebede

1. Cine erau prezenţi la balul coţofenei?

2. Memorizaţi fragmentul îndrăgit.
3. Faceţi descrierea răţuştei cele urîte cînd era mică, apoi cînd era o lebădă.
4. Cum credeţi ce se putea întîmpla dacă răţuşca cea urîtă nu pleca de acasă?
5. Numiţi poveştile pe care le cunoaşteţi.
6. Explicaţi de ce vă plac poveştile?

Lecţia 3

Cuvîntul din poveste înainte mult mai este

Povestea pescarului şi a peştişorului de aur

Au trăit cîndva un moşneag şi o babă

Aproape de marea-albastră;
Ei au trăit acolo într-o cocioabă
Taman vreo treizeci trei de ani în şir.
Bătrînul cu năvodul pescuia.
Iar baba tot torcea, torcea.

Odată, aruncînd năvodu-n mare,

El scoase numai prund şi glod.
Şi-l aruncă în mare înc-o dată –
Dar, aruncînd năvodu-a treia oară,
L-a scos din fund c-un singur peştişor –
Un peştişor ciudat, cu solzi de aur,
Care vorbea asemeni unui om…

Şi peştişorul astfel s-a rugat:

- Dă-mi drumu-n mare, bunule pescar,
Şi-ţi voi plăti, să ştii, împărăteşte,
Îndeplinind orice dorinţă-a ta.
Bătrînul s-a uimit şi speriat:
De treizeci trei de ani el pescuieşte,
Dar n-a văzut un peşte ce vorbeşte, -
Şi i-a dat drumul peştelui îndată,
Spunîndu-i drăgostos şi cu blîndeţe:
- Nu-mi trebuie răsplată de la tine,
Afundă-te în marea ta albastră
Te zbenguieşte cît doreşti în ea.

Cînd s-a întors bătrînul în cocioabă,

I-a povestit bătrînei lui minunea:
- Eu azi am prins un peştişor ciudat,
 Un peştişor cum nu prinzi totdeauna.
Un peştişor de aur ce grăia
Întocmai ca şi noi şi se ruga
Să-i dau iar drumu-n marea lui albastră,
Răsplată scumpă a dorit să-mi dea,
Dar eu n-am îndrăznit să-i cer răsplată
Şi-aşa-l lăsai în marea lui albastră.
Şi baba a-nceput a-l ocărî:
- Gogoman şi prostălan bătrîn,
N-ai putut să-i ceri şi tu ceva?
N-ai putut să-i ceri, mări, o covată?
A noastră ştii doar bine că-i stricată.

S-a dus atunci pescarul iar acolo

Şi a văzut, că marea-i tulburată,
Dar a-nceput să cheme peştişorul
Şi peştişorul a venit îndată:
- Ce-ţi trebuie, bătrîne, hai spune?
Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune:
- Ai milă, preamărite peştişor!
Ştii, baba mea îmi face zile fripte,
De nu-mi găsesc la bătrîneţe tihnă.
Îi trebuie, tot spune, o covată,
C-a noastră e de-acu demult stricată.
Şi peştişorul i-a răspuns îndată:
- N-ai grijă, mergi cu Dumnezeu acasă,
Voi veţi avea, să ştii, covată nouă.
S-a-ntors bătrînul la băbuţa lui
Şi-ntr-adevăr avea covată nouă,
Dar baba a-nceput a-l ocărî:
- Gogoman şi prostălan bătrîn!
Ai cerut ca prostul o covată!
Crezi, că ne aduce mult folos?
Întoarce-te, smintitule, la mare
Şi cere peştişorului de aur
Să-ţi dăruiască lîngă mal o casă.

……………………………………………………………

Şi bătrînul, blînd şi bun de fire,

N-a cutezat să-i stea cu-mpotrivire…
S-a dus atunci moşneagul iar acolo
Şi a văzut că marea-i furioasă:
Furtuna vîjîia fără-ncetare,
 Sălbatică, nebună, mînioasă.
Şi-a început să cheme peştişorul,
Iar peştişorul a venit îndată:
- Ce-ţi trebuie, bătrînule, hai spune ?
Şi pescarul i-a răspuns cu plecăciune:
- Ai milă, preamărite peştişor !
Ce să fac cu blestemata babă ?
Ea nu mai vrea să fie-mpărăteasă,
Ci vrea să fie-a mărilor crăiasă,
Stăpîna peste-ntinsele oceane,
Unde chiar tu-n adîncuri să-i slujeşti,
Să fii în slujba ei, s-o străjuieşti.
Dar peştişorul n-a răspuns nimic.
A plescăit cu coada-n apă
Şi-a dispărut în marea lui adîncă.
Zadarnic adăstase el răspunsul…
Şi după-o foarte lungă aşteptare
Moşneagul se întoarse la bătrînă,
Privi: în faţa lui stătea cocioaba,
Bătrîna sta în prag îngîndurată
Şi-n faţa ei – covata sfărîmată…

Aleksandr Puşkin

Bujorul

Cică a fost odată un flăcău pe nume Bujorel, frumos, ca un soare şi

sfios ca o fată mare.
Într-o zi îl trimite tată-său în pădure la cosit fîn. A cosit el toată ziua,
iar seara, obosit, a hotărît să se culce într-un luminiş. Şi-a aşternut cîteva
braţe de fîn mirositor şi, după munca grea din ziua aceea, a adormit
buştean.
S-a trezit ceva mai tîrziu de miezul nopţii, fermecat de o muzică
atrăgătoare ce venea nu se ştie de unde. Cînd a dechis ochii, Bujorel a
văzut în jurul său o horă de fete, care de care mai frumoase, albe toate ca
spuma laptelui, abia acoperite de nişte văluri străvezii. Erau zînele pădurii
ce veniră să întindă hora în poiana fermecată, unde dormea flăcăul.
Fiecare îi făcea semn lui Bujorel să vină, să se prindă în joc, dar
sfiinciunea îl ţinea pe loc, el sta înmărmurit, simţind că se înroşeşte ca para
focului. Degeaba îl îndemnau zînele. Pe neaşteptate însă în satul vecin
cîntară cocoşii. Zînele au dispărut, cîntecul a amuţit, iar la mijlocul poienii,
pe locul unde dormise flăcăul, a răsărit o floare de culoarea sîngelui, căruia
lumea i-a zis Bujor, după numele flăcăului.
Aşa s-au răzbunat zînele pădurii pe flăcăul care nu îndrăznise să
aleagă pe nici una dintr-însele.

Rabdă un ceas şi vei trăi un an.

Unirea biruieşte pe cel mai tare duşman.

Într-un basm cu “a fost odată”,

Ştiţi voi cine a purtat
Cizmuliţe ca să-i poată
Fi cuvîntul ascultat?
(Motanul Încălţat)

Tot am zis ş-am zis c-oi zice,

dar de zis eu n-am m-ai zis.
Zică cel ce vrea să zică,
iar eu zic, că n-am să zic.

 năvod – unealtă de pescuit, formată dintr-o plasă

 prund – pietriş mărunt amestecat cu nisip
 covată – albie de scînduri în care se scurge făina la moară
 a adăsta – a aştepta
 luminiş - poiană
 sfiiciune – comportare lipsită de îndrăzneală

 zile fripte
 frumos ca un soare
 sfios ca o fată mare
 a adormit buştean
 miezul nopţii
 albe ca spuma laptelui
 se înroşise ca para focului
 cîntecul a amuţit

1. Cîte personaje întreţin dialogul în “Povestea pescarului şi a peştişorului de aur”?

2. Alegeţi însuşirile potrivite ale fiecărui personaj:
Baba: zgîrcită, răutăcioasă, blajină, drăgălaşă;
Pescarul: bun, tînăr, harnic, prostălan, blînd, şiret;
Bujorel: frumos, obosit, mincinos, sfios, leneş.
3. Explicaţi cum a pedepsit-o peştişorul de aur pe babă?
4. Alcătuiţi comparaţii.
5. Povestiţi povestea “Bujorul”.
6. Ce formule utilizate la începutul şi la sfîrşitul poveştilor cunoaşteţi?

Lecţia 4

Lecţie – concurs

În lumea poveştilor

Clasa se împarte în 2 grupuri, care se autointitulează.

I probă

Un reprezentant al echipei citeşte un fragment din “Răţuşca cea urîtă”, de Hans

Christian Andersen. În funcţie de calităţile lecturii se acordă pînă la 10 puncte.

II probă

Recunoaşte opera literară şi autorul.

a) – Ba puneţi pofta-n cui, mai babă ! Cînd ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns ?
(Punguţa cu doi bani, Ion Creangă)

b) În poveste ce fetiţă
Purta pe cap o scufiţă?
(Scufiţa Roşie, Charles Perrault)

c) – Gogoman şi prostălan bătrîn!

Ai cerut ca prostul o covată!
(Povestea pescarului şi a peştişorului de aur, Aleksandr Puşkin)

d) În poveste ce flăcău
S-a prefăcut în bujorel?
(Bujorul, folclor)

Pentru fiecare răspuns corect se acordă 4 puncte.

III probă

Recunoaşte titlul operei literare în care ai întîlnit personajele:

a) Coţofana
b) Căţeluşa
c) Zînele pădurii
e) Mama-Raţă

Pentru fiecare răspuns corect se acordă 3 puncte.

IV probă

Ce proverbe sau expresii frumoase i s-ar potrivi:

a) fetei moşneagului
b) fetei babei

Pentru fiecare proverb sau expresie se acordă 1 punct.

V probă

Ce aţi învăţat voi de la:

a) baba din “Povestea pescarului şi a peştişorului de aur”;
b) răţuşca cea urîtă

Se acordă 5 puncte

VI probă

Alcătuiţi comparaţii potrivite pentru:

a) moşneag
b) babă

Pentru fiecare comparaţie se acordă cîte un punct.

VII probă

Spuneţi: a) formule utilizate la începutul poveştilor

b) formule utilizate la încheierea poveştilor

Pentru fiecare formulă se acordă cîte 2 puncte.

VIII probă

Povestiţi un fragment, la alegere, dintr-o poveste din bibliografia dată (aici

poate fi întrebat fiecare participant sau aleşi 2-3 povestitori mai valoroşi).

Se acordă 15 puncte.
 Modului VII

Fiinţe dragi

Lecţia 1

O floare pentru mămica

Legenda mărţişorului

Demult, prea demult, cînd soarele cu mîndru chip de tînăr cobora la hora-n sat,
la vreo sărbătoare mare, printre fete şi flăcăi, l-a pîndit un zmeu prădalnic. Şi,
răpindu-l dintre oameni, l-a închis în grea temniţă, zăbrelită, ferecată. Lumea toată se-
ntristase: păsările din pădurea mută îşi uitară ciripitul: murmurul izvoarelor, cîntecul
fecioarelor, rîsetul copiilor se topiră-n jale mare. Nimeni nu-ndrăznea să-nfrunte
zmeul groaznic şi-nrăit.
Dar răbdarea margini are. S-a aflat printre tineri un voinic şi a pornit să
salveze soarele pentru lume şi pămînt din temniţa zmeului, răului, hainului. Şi
l-au petrecut săracii pămînteni îndureraţi: taţii, mamele, surorile, prietenii şi
fraţii şi i-au dat puterea lor să-l ajute-n drumul greu. A mers vara, toamna-
ntreagă, iarna aspră a tot mers, până ce găsi castelul groaznicului zmeu.
Porni lupta crîncenă pe viaţă şi pe moarte între ei. Se izbeau cu necruţare,
împrăştiind sudori şi sînge prin zăpada cristalină. Tare era zmeul, tare se ţinea şi
voinicul. Plini de răni le erau piepturile, braţele şi umerii. Pîn-la urmă tot voinicul
mai voinic se dovedi şi hainul zmeu în moarte se topi. Sfărîmînd pereţii negri ai
temniţei, voinicul eliberă pe mîndrul soare şi-l saltă pe cer curat. A reînviat natura ,
oamenii s-au bucurat… dar el n-a ajuns să vadă primăvara. Sîngele din răni în picuri i
s-a scurs cald în zăpadă. Şi, topindu-se zăpada, albe flori în loc răsăreau, se trezeau
din amorţire. Gingăşia-şi clătinară în petale ghioceii, vestitorii primăverii. Cel mai pe
urmă picur de putere şi de sînge din al tînărului braţ s-a prelins în luna martie-n cea
dintîi zi.
Şi-a închis ochii şi suflarea tînărului. Dar de atunci fetele, în amintirea faptei
lui de voinicie, împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi altul roşu – mărţişori de primăvară
– şi îi dăruiesc flăcăilor pe care-i îndrăgesc. Acel roşu-nseamnă dragoste pentru tot ce
e frumos, e culoarea sîngelui voinicului neînfricat, care a luptat cu zmeul, soarele ni
l-a salvat. Acel alb simbolizează fericire, sănătate, curăţenia de ghiocel gingaş şi
fraged – prima floare-n primăvară...

Floarea pentru mama mea

Alb cu roşu fac o floare, - Fii, mămică, sănătoasă,

cea mai rară dintre flori. că frumoasă eşti mereu,
Azi îi prind la piept mămicii Lîngă inima ta bună
mîndră floare – un mărţişor. poartă mărţişorul meu.

Dragă-mi eşti şi scumpă tare,

mamă, ca o floare sfîntă.
Alb cu roşu – mărţişorul
lîngă inima ta cîntă.
Iulian Filip

Inima bună pe toţi îi adună.

Fapta bună îl laudă pe om.

Dulce – dulce cum e poama.

Cine coace pîinea ? …
(mama)

Mişu şi Mihai mănîncă mere din mărul mătuşii Maria.

 prădalnic – răpitor
 zăbrelită – cu gratii
 crîncenă – cumplită, îngrozitoare, nemiloasă
 ciucuraş – plantă erbacee cu flori roz sau albe

 pădure mută
 răbdarea margini are
 iarnă aspră
 mîndră floare
 inimă bună

1. Care sînt personajele din legendă?

2. Repovestiţi “Legenda mărţişorului”.
3. Ce simbolizează culoarea roşie a mărţişorului?
Dar cea albă?
4. Memorizaţi poezia “Floare pentru mama”.
5. Ce poezii mai cunoaşteţi despre mama?
6. Alcătuiţi cuvinte de felicitare pentru mama voastră.
7. Confecţionaţi mărţişoare.
 Lecţia 2

Sora

Mama mea

M-a crescut mama în poală

De la leagăn pîn-la şcoală.
Zile-ntregi şi nopţi de-a rîndul
Mi-a vegheat somnul şi gîndul.
M-a-nvăţat să gînguresc,
Să spun “mama”, să zîmbesc
M-a-nvăţat apoi prin casă
Primii paşi pînă la masă.
M-a-nvăţat ca să nu mint,
M-a-nvăţat să nu m-alint,
Să nu ştiu ce este frica,
Toate m-a învăţat mămica.
Mamă bună, mamă dragă!
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă,
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!
V. Aniţescu

Sora

Nu mai urcă soarele pe cer. Nici soare, nici nouri, pare că nici cer senin n-a mai
rămas deasupra satului.
Nu se mai lasă păsările prin livezi. Nici păsări, nici cuibare, nici livezi şi nici
miros de mere coapte n-au mai rămas.
Nu te mai pofteşte casa vecinului cînd o prinzi aşa, cu ochiul, de la o parte.
Nici casa vecinului din dreapta, nici casa vecinului din stînga şi nici o casă din
mahala nu zice să mai treci pe la ele.
Nu mai vrea să intre peniţa în toc. Tocul, la rîndul lui, nu vrea să intre în penar,
penarul nu vrea să încapă în ghiozdan, iar ghiozdanul nu vrea să vină la locul lui sub
masă. În culmea deznădejdii, un braţ moale şi cald i se lasă pe umeri, iar glasul lui
curat al surorii, vine să întrebe.
- Şi pentru ce v-aţi sfădit voi?
- Care? Cu cine?
 - Ştiu eu… Că doar te-ai sfădit acolo cu cineva…
- De unde ştii?
- Mi-a spus o vrabie bătrînă.
Bobocel oftează în semn de vremuri grele, şi poate pentru că sfada ceea îl
durea atît de mult, poate că îl întrebase tăinuit, în şoaptă, el porneşte să-i înşire totul
de-a mărunţelul. Şi, ciudat lucru, un necaz îmbrăcat în cuvinte nu mai este el chiar
atît de straşnic. Apoi, ca urmare, nu dovedeşte el să ajungă cu istorisitul pînă la capăt
şi, o, minunea minunilor!
Peniţa deodată îşi găseşte locul său în toc. Tocul se lasă frumos în penar.
Casa vecinilor din dreapta prinde a zîmbi, zîmbeşte casa vecinilor din stînga.
Se întorc livezile cu tot cu păsări, cu cuiburi, cu miros de mere coapte.
Deasupra satului se lasă iar un cer senin, albastru, pe cer urcă spre amiază un
soare fierbinte, sclipitor şi e o zi atît de frumoasă, încît nu poate un copil să nu iasă în
drum. Iar cum apar copiii lîngă portiţe, din te miri ce se adună o nouă joacă şi nimeni
nu mai ţine minte ce-a fost, cum a fost…
E mare lucru să ai soră…

Ion Druţă

Vorba dulce mult aduce.

Cu răbdarea treci şi marea.

Cine umblă ca furnica

şi bătrînă e ?…
(bunica)

Sanda saltă într-o sandală.

 gînguresc – a scoate sunete (despre copii mici)

 mahala – cartier
 istorisit – povestit, expus

 culmea deznădejdii
 pornise să-i înşire totul de-a mărunţelul
 necaz îmbrăcat în cuvinte
 casa prinde a zîmbi

1. Găseşte cuvinte ce rimează din poezia “Mama mea”.

2. Memorizaţi poezia.
3. Ce i se întîmplă lui Bobocel, cînd este în culmea deznădejdii?
Dar cînd sora îl alină?
4. Cum credeţi de ce povestirea are titlul “Sora”?
5. Relataţi o întîmplare neplăcută din viaţa voastră.

Lecţia 3

Familia

Arborele familiei

O, pom dulce, strămoşesc, Pe-alte nouă, tinerele,

Ramuri cîte-n tine cresc?
Una-i tata, una-i mama,
Una sunt chiar eu, bag seama.
Patru ramuri numai flori
Sunt de fraţi şi de surori.
Alte şapte-opt, sprinţare,
Sunt de veri şi verişoare.
Cresc nepoţi şi nepoţele
Neapărat, mai cresc
Ramuri-bunei şi crengi-bunici
Şi mătuşi, şi moşi, şi unchi
Aşezaţi inele-n trunchi.
Iar stşămoşii? O! Ei sînt
Rădăcini de sub pămînt!

Arcadie Suceveanu

Un joc cu bunelul

Bunelul a găsit o creangă uscată de salcîm şi i-a spus lui Mihăiţă că,
dacă vrea, o face să danseze. Numai cine s-o cureţe de coajă…
Mihăiţă a adus cuţitul din casă. Cînd creanga era albă ca omătul,
bunelul a netezit-o cu palma şi a pus-o jos:
- Ia zii un cîtntec!
Mihăiţă a cîntat vreo trei cîntece, dar creanga nu se mai mişcă din
loc. Atunci bunelul s-a supărat şi a vrut s-o arunce în pod la şoareci. Dar
cînd s-a urcat pe scară, a văzut în gura podului un hîrleţ. A mai ascuţit
puţin creanga şi i-a pus hîrleţului coadă.
S-a bucurat hîrleţul ca are coadă nouă şi a prins a dansa cu bunelul
prin grădină. În urma lor cartofii săreau din cuiburi, că Mihăiţă cu bunica
nu dovedeau să-i adune în saci.

Ştefan Tudor

Omul fără prieteni e ca stînga fără dreapta.

Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i uita pe cei vechi.

Cine umblă, cu lopata

Cine tot lucrează ?…
(tata)

Bunul bunel ne îmbunează cu mere bune.

 strămoşesc – străvechi, străbun

 sprinţar – zglobiu, nebunatic, sprinten, iute

 creangă albă ca omătul

 gura podului

1. Spuneţi cum se numesc buneii, mătuşile, unchii, verii, verişoarele, surorile, fraţii
voştri ?
2. Spuneţi cum îi ajutaţi pe bunei în gospodărie?
3. Citiţi povestirea “Un joc cu bunelul”.
4. Tălmăciţi proverbele.
5. Exprimaţi, într-o scurtă scrisoare, dragostea pe care le-o purtaţi bunicilor.

Lecţia 4

Evaluare

1. Notaţi cu (A) adevărat sau (F) fals, completînd căsuţele libere:

„Floare pentru mama” de Iulian Filip

„Sora” de Ion Creangă

„Mama mea”de Vasile Alecsandri

„Un joc cu bunelul” de Ştefan Tudor

2. Găsiţi ordinea corectă a întîmplărilor din “Legenda mărţişorului”.

Voinicul se luptă cu zmeul.

Zmeul răpeşte soarele.

 Dăruirea mărţişoarelor.

Voinicul se porneşte să salveze soarele.

3. Care sînt personajele din povestirea “Sora” de Ion Druţă?

__________________________________________________________________
__________________________________________________________________

4. Din ce poezie fac parte următoarele versuri şi cine este autorul?

“O, pom dulce, strămoşesc,

Ramuri cîte-n tine cresc,
Una-i tata, una-i mama,
Una sînt chiar eu, bag seama”.

5. Scrie cîte un proverb despre prieteni şi bunătate.

__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________

Modulul VIII

Moldova - ţara florilor

Lecţia 1

Ţara mea – Moldovă mamă

Ţara florilor

Pe colina zorilor, Numai cine are dor

Creşte ţara florilor: O găseşte mai uşor...

Garofiţe şi lalele Eu o văd mereu în zare

Toporaşi şi viorele… Pe la răsăpit de soare,

Ţara asta fermecată Cînd pe struguri cade roua,

Nu se vede dintr-odată, - Noi îi zicem toţi: Moldova.

M. Roman

Cele mai frumoase flori

Mîine e ziua mamei. Mitru vrea să dăruie mamei un buchet din cele mai
frumoase flori. Dar cine ştie, care-s cele mai frumoase flori?
- Mă duc la albină, îşi zice Mitru. Ea ştie toate florile. Şi se trezi cu noaptea în
cap să prindă albina acasă. Pe un fir de romaniţă tocmai atunci se spăla pe ochi cu un
bob de rouă dinaintea casei ei.
- Albiniţă, albiniţă
Pe un fir de romaniţă!
Tu de-aici la şapte poşti
Toate florile cunoşti.
Hai să căutăm cele mai frumoase flori!
Albina îşi ridică ochii, privindu-l supărată. Nu-i prea plăcu acel “hai”. De ce
“hai” şi nu “te rog”?
Mitru crezu, că albina nu vrea să-l ia cu ea, şi adăugă:
- Pentru mama mea!
- Bine! Hai cu mine, i-a răspuns scurt albina, care mai mult face treabă decît
vorbeşte.
În cîmp albina se opri pe o floare mare, albastră. Mitru întreabă:
- Asta e cea mai frumoasă floare?
- Nu ştiu. Acuş vedem, îi răspunsese albina, scufundîndu-se în potirul florii.
Dar a ieşit îndată la suprafaţă.
- Nu-i frumoasă!
Şi fuga-fuguliţa o luară amîndoi mai departe. În drum găsiră nişte floricele
galbene. Albina iar se ascunse înăuntrul unei flori, stătu acolo mult timp. Ieşi plină
pe mustăcioare de nişte făinuţă galbenă.
- Asta-i floare frumoasă, zice albina.
- Frumoasă? se miră Mitru. Doar cealaltă, albastră, era mai frumoasă, mai
mare!
- Frumuseţea nu se caută pe din afară, îi lămuri albina. Pe dinăuntru.
Şi tot atunci se afundă în altă floare, tot galbenă şi tot mică.
- Florile acestea au multă miere, spuse albina. Iată de ce sînt frumoase.
Mitru puse limba pe una din flori. Floarea era dulce ca mierea. Băiatul a rupt
cîteva flori galbene, apoi alte flori tot mai frumoase, după părerea albinei.
L-a purtat albina în lung şi în lat prin crîngul smălţuit cu flori.
“Cad de picioare, îşi spuse Mitru, Dar am să-i duc mamei cele mai frumoase
flori”.
 A doua zi Mitru îi întinse mamei buchetul de flori, sărutînd-o de multe ori pe
ochi, pe frunte, pe obraji. Bucuroasă, mama l-a sărutat şi ea pe ochi, pe frunte, pe
obraji.
- Mi-ai adus cele mai frumoase flori, fiule!
- De unde ştii, mamă, că-s cele mai frumoase?
- Sînt cele mai frumoase, fiindcă te-ai trudit pentru ele. Le-ai adus de departe,
din cîmp.
La şcoală Mitru a spus copiilor, că mierea ursului şi alte flori de cîmp pe care
le-a strîns el pentru mama, sînt cele mai frumoase flori din lume.

Grigore Vieru

Numai cu o floare nu se face primăvara.

Adevărul e frumos ca primăvara

Florin de la florăreasa cumpără flori pentru Florica.

Ştiţi că ?
Zorelele se deschid la ora 8 dimineaţa.
Macul “se trezeşte” la 5 dimineaţa.
Măceşul îşi deschide florile la 4 dimineaţa.

 colina – deluşor, colnic

 potir – parte a unei flori

 ţara florilor
 se trezi cu noaptea în cap
 dulce ca mierea
 crîngul smălţuit cu fori

1. Care este ţara florilor ? De ce ?

2. Găsiţi în poezie cuvintele care rimează.
3. Memorizaţi poezia.
4. Dramatizaţi povestirea “Cele mai frumoase flori”.
5. Făceţi descrierea florii preferate.

Lecţia 2

Floricele pe cîmpii
 Săptămîna florilor

LUNI, în grădiniţa mea, VINERI, galbene lalele,

S-a ivit o viorea. Înflorit-au blînd şi ele.

MARŢI, a răsărit bujorul SÎMBĂTĂ, lîngă un tei,

Căruia-i dusesem dorul… Vezi un pîlc de stînjenei.

MIERCURI vine garofiţa, Iar DUMINICĂ, în zori,

Scînteindu-şi cununiţa. Margarete şi cicori,
Prin seninul adierii,
JOI, pansele s-au deschis, Ţes cămaşa primăverii.
Sub zănaticul cais.

Elena Dragoş

Legenda lăcrimioarelor

Trăiau odată, în mijlocul unui castel din basme, doi copii cuminţi: un
prinţ şi o domniţă. O zînă, care stătuse la căpătîiul lor cînd s-au născut, le
dăruise tot ce avea mai de preţ şi mai frumos şi copiii regelui creşteau
alături, mîngîiaţi de vînt, de soare şi de flori. Erau în jurul lor flori de toate
culorile: maci roşii ca sîngele, alături de micşuneaua parfumată şi de
albăstrelele “nu mă uita”, erau trandafiri galbeni, ce păreau de ceară şi
gingaşi crini albi. Copiii creşteau în acea grădină minunată şi ţineau unul
la altul cum rar s-a mai văzut ca o soră să ţie la un frate.
Dar, într-o zi posomorîtă, durerea intră în palatul plin de voie bună.
Intră sub forma unei boli nemiloase, care se încuibă în trupul fraged al
domniţei, aducînd după ea jalea în castelul acela ca din basme. Şi domniţa
se făcea din ce în ce mai plăpîndă, din ce în ce mai slabă, pînă cînd, într-o
zi, muri.
Ochii prinţului, care pînă atunci nu ştiau să plîngă, s-au umplut de
lacrimi. Iar văile răsunau de sunetul clopotelor, care ziceau parcă: “A murit
sora unui prinţ”. Plîngea prinţul, lacrimile din ochii copilului fericit care-şi
petrecuse viaţa în mijlocul florilor, căci îşi plîngea surioara, tovarăşa de
jocuri şi de cîntece. Dar lacrimile prinţului care nu mai plînsese nici odată
se prefăceau în flori mici, albe ce se-nşirau, ca boabele de mărgăritar, pe-o
codiţă subţire. Iar mirosul lor era dulce, plămădit din parfumul tuturor
florilor iubite. Lăcrimioarele le-au spus oamenii, iar alţii le-au numit
mărgăritărele.
 Ele umplu şi azi pădurile şi văile, spunînd povestea prinţului care se
ascunde de lume, să-şi plîngă surioara.

Dacă floarea ţi-o păzeşti,

Rod bun dobîndeşti.

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă.

Nu se ştie cînd a plîns,

Dar de atunci aşa i-au zis.
(lăcrimioara)

Flutură un fluture
Flutură că-i fluture
Dacă n-ar fi fluture
N-ar mai şti să fluture.

 zănatic – zăpăcit, buimăcit

 pîlc – grup, grămadă
 căpătîi – pernă

 ţes cămaşa primăverii

 micşuneaua parfumată
 trandafiri galbeni ce păreau de ceară
 durerea intră în palat
 castel ca din basme
 flori albe ce se înşirau ca boabele de mărgăritar

1. Spuneţi ce flori au înflorit în fiecare zi a săptămînii.

2. Cum credeţi de ce poezia poartă acest titlu?
3. Care sînt personajele din legendă?
4. Alcătuiţi şi alte comparaţii referitoare la temă.
5. Povestiţi “Legenda lăcrimioarelor”.
6. Spuneţi repede frămîntarea de limbă dată.
7. Redaţi prin desen, unele flori date în această lecţie.

Lecţia 3

Trandafiri şi dedeţei

Dedeţelul
Vai, ce nume gingaş are! În alt loc – adormiţele.
Nu vă fie de mirare: Floarea-n mart-april se face.
E plantă otrăvitoare, În mai-iunie fructu-şi coace,
Dar foarte folositoare. Dar cosiţă adunată,
O cunoaşte multă lume Colectată şi uscată,
Şi are mai multe nume: A ajuns o plantă rară
Într-un loc ele-s zorele, Şi-i pe cale să dispără.
Constantin Dragomir

Trandafir-fir

Onel-cireşel s-a dus la bunica şi, fiindcă i-a ajutat să strîngă lobodă şi
ştir pentru gîşte, bunicuţa i-a povestit istoria lui Trandafir-fir: cum
Trandafir-fir creştea în dos de soare, în dos de lună şi cum a fost o furtună,
care a trecut pe după lună, pe după soare şi a făcut prăpăd mare, cum
Trandafir-fir s-a pornit să-şi caute surioarele şi fraţii: a tot umblat de pe
stea pe stea, poate îl găseşte pe undeva.
Dar pe unde n-a umblat şi pe unde n-a căutat, nimic n-a aflat şi a
coborît atunci Trandafir-fir la pămînt, să ardă la om în ogradă.
Luminează, luminează, poate fraţii şi surorile o să-l vadă.
N.Esinencu

Floarea trandafirului se scutură, dar ghimpii rămîn.

Umblă pe drumuri tăind frunze la cîini.

Am floare minunată,
Tot cu roşu îmbrăcată;
Floare creşte pe un spin,
Cine spune cum o numim?
(trandafirul)

 lobodă – plantă erbacee

 ştir – plantă erbacee
 prăpăd – distrugere
 plantă rară
 creştea în dos de soare

1. Ce nume mai are dedeţelul?

2. Găsiţi cuvinte ce rimează pentru cuvintele: zorele, rară, furtună.
3. Memorizaţi poezia “Dedeţelul” de Constantin Dragomir.
4. Povestiţi istoria lui Trandafir-fir.
6. Spuneţi, căutaţi sau alcătuiţi ghicitori despre flori.

Lecţia 4

Fişa de lectură

1. Titlul lecturii: ............................................................................................................

2. Autorul: ...................................................................................................................
3. Personaje
(enumerare): ..............................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
......................
4. Expresii frumoase:
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
5. Ce te-a impresionat în mod deosebit? De ce?
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
6. Adresează colegilor două întrebari.
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
7. Joc de rol: Imaginează-ţi că poţi fi unul dintre personaje. Pe care l-ai alege ? De
ce?
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................

Modulul IX

Scriitorii mei iubiţi

Lecţia 1

În lumea celor ce nu cuvîntă

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă

Cel cu ochii pe faianţă?
E un cîine zdrenţuros
E flocos, dar e frumos.
Parcă-i strîns din petice,
Ca să-l tot împedice,
Ferfeniţele-i atîrnă
Şi pe ochi, pe nara cîrnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din cîlţi de furcă
Are însă o ureche
De pungaş fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptînd un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cîntă cotcodace,
Proaspăt oul cînd şi-l face.
De cînd e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brînci, tărîş, grăpiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba ia cu botul
 Şi-nghite oul cu totul.
- “Unde-i oul?” a-ntrebat
Gospodina “L-ai mîncat!”
- “Stai niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte”.
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat,
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Tudor Arghezi

Cînd stăpînul nu-i acasă

În odaie e linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie stă
uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brînză proaspătă a străbătut pînă la cel mai
îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai
găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă, afară. Să iasă , să nu iasă? Mai bine să
se astîmpere. Să se astîmpere, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i: caşcavalul. Să-
nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brînza-i proaspătă. Mai
mîncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atîta ca acesta de
acum. Să încerce. Face cîţiva paşi, mărunţi, pînă-n marginea ascunzătorii lui. Măcar
s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atîta stăruinţă la
dînsa? A! Uite-o, colo pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum ? Să meargă mai întîi
pe lîngă perete pînă la divan. Aşa, bun! Pe urmă… Pe urmă pe unde s-o ia ? Pe lîngă
dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci ? Păi, lucrul cel mai bun e să se suie
de-a dreptul pe perdea şi de acolo să treacă, pe marginea lăvicerului din perete, pînă
la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu
dînsul… Dar motanul? E-he! La dînsul nu se prea gîndise. Şi, doamne, mulţi fiori i-a
vîrît în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? Nu era. Nu. Orişicum să
mai aştepte puţin, să vază, nu se mişcă nimeni, nu-l pîndeşte cineva?
Cum să nu-l pîndească! Dar de cînd aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe
bietul şoricuţ. Dacă nu mîncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbîrlise şi lui
mustăţile, păi nu-l mîncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură.
Cu botul adulmecînd, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse,
subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit, după perna de pe divan, şi-aşteaptă.
L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul,
doi, aşaa!
Dintr-o săritură a fost cu laba deasupra lui.
 Bietul şoricuţ n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puţin cu
unghiile, apoi, repede, îl ia între labele de dinainte, îl strînge, de drag ce-i, îl răsuceşte
în aer şi-l lasă ameţit pe podele. Şi-l priveşte, gîndind: “Caşcaval ţi-a trebuit?
Poftim, caşcaval! Doamne! Ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănţăni”. Dar mai
întîi să se mai joace puţin cu dînsul.
Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, şi iar vrea să-
l prindă în cleştele labelor. Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici,
cîinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri motanul e în ocniţa sobei, iar
şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine,
nebun ca-ntotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă lacom mirosul de
caşcaval, apoi, zărind motanul se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar
e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i mîrîie şi
latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori
întoarce capul spre poliţa de unde brînza parcă-l ademeneşte. Şi astfel cîteşitrei
duşmanii: şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi cîinele în mijlocul odăii, se pîndesc
munciţii de acelaşi gînd.
Dar paşii apăsaţi cutremură sala. Ce! Stăpînul! Repede atunci motanul se
înghesuieşte şi mai în fund, iar cîinele o şterge sub divan; numai şoarecele mic cum
era, rămîne la locul lui. Stăpînul intră; obosit de muncă, îşi aruncă pălăria pe un
scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliţă, ia felia de caşcaval,
taie o bucată de pîine şi, muşcînd dintr-una, cînd dintr-alta, mănîncă din plin cu
poftă.
Şi din trei părţi, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

Emil Gîrleanu

Cînd pisica nu acasă

Joacă şoarecii pe masă.

Prietenii din casă

Umblă pe sub masă.
Cînd se întîlnesc
Rău se sfădesc.
(cîinele şi pisica)

Miau, miau, miau miaună motanul meu.

 ferfeniţe – zdrenţe
 cîrnă – mică cu vîrful ridicat în sus
 cîlţi – fire scurte de cînepă
 lăieţ – înfăţişare neîngrijită
 tîrîş, grăpiş – cu mare greutate
 îl momise – îl ademenise
 jilţ – scaun înalt cu spetează şi braţe
 cîteşitrei – toţi trei
 pizmă – ciudă, necaz

 ochi de faianţă
 nu-şi mai găseşte locul
 ochi galbeni şi lucioşi ca sticla
 mustăţi subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte

1. Găsiţi cuvinte ce rimează din poezia “Zdreanţă”.

2. Cum l-a pedepsit stăpîna pe Zdreanţă? Dar cum aţi proceda voi pentru a-l face pe
Zdreanţă să nu mai mănînce ouă?
3. Faceţi descrierea lui Zdreanţă, folosind expresiile din poezie.
4. Care sînt personajele din povestirea “Cînd stăpînul nu-i acasă”?
5. Ce opere scrise de Emil Gîrleanu aţi mai citit? Povestiţi una dintre ele.
6. Găsiţi proverbe ce s-ar potrivi pentru această lecţie.
Lecţia 2

Adevărul nu-l ascunzi în sac

Vulpea şi bursucul

- Da dincotro şi unde,
Alergi tu aşa iute? –
Bursucul întîlnind pe vulpe-a întrebat.
- Oh, dragă cumătre, am dat peste păcat,
Sînt iară surgunită!
Tu ştii că eu am fost în slujbă rînduită
La o găinărie.
Cu treburile ce-avem, odihna mi-am lăsat,
Şi sănătatea mi-am stricat;
Dar tot eu am căzut în groaznică urjie
Pe nişte pîri nedovedite,
Precum că luam mite.
Tu singur martor eşti, în adevăr să spui:
De m-ai văzut cumva, macar cu vreun pui?
- Nu, dragă cumătră; dar cînd ne întîlneam,
Eu cam des vedeam:
Că tu pe botişor
 Aveai şi pufuşor.

Se-ntîmplă şi la noi de vezi,

Cum altul, avînd loc, aşa se tînguieşte,
Încît îţi vine mai să-l crezi,
Că abia din leafă se hrăneşte.
Dar astăzi, butcă, mîine cai,
De unde oare-i vine? Şi cînd ar vre să stai
Să-i faci curată socoteală.
Pentru venit şi cheltuilă,
N-ai zice ca bursucul: că are pufuşor
Pe botişor?

Alexandru Donici

Borta vîntului

Era un om sărac-sărac ş-avea o mulţime de copii. Acum era în vremea foametii

şi el a muncit o săptămînă pe un căuş de grăunţe. Acum s-a dus la rîşniţă cu dînsele.
După ce le-a rîşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a
luat toată făina din căuş. Dar el straşnic s-a mîniat. “Nu mă las eu aşa, cu una, cu
două”, şi face un şumuiag de paie şi porneşte.
Îl întreabă-un om:
- Unde te duci, cumătre?
- Mă duc s-astup borta vîntului, că mi-a luat făina din căuş.
- Da unde-i nimeri-o?
- Unde-a fi, acolo mă duc.
Mergînd el loc depărtat, a ajuns la Dumnezeu şi sf.Petrea (erau pe pămînt pe
atunci).
- Unde te duci, omule ?
- Mă duc s-astup borta vîntului, că mi-a luat făina din căuş.
Dar Dumnezeu i-a zis aşa:
- Omule, nu te mai duce. Na-ţi o nucă… dar pîn-acasă să nu zici: “Nucă,
deschide-te”.
Întorcîndu-se el înapoi, a-nnoptat şi-a ajuns la un om şi s-a rugat să-l primească
să doarmă acolo peste o noapte.
- De unde vii, bade ? intreabă omul cela.
Mă duceam s-astup borta vîntului şi-am întîlnit un nebun pe drum şi mi-a dat o
nucă şi-a zis să nu zic pîn-acasă: “Nucă, deschide-te”. Ce-a mai fi şi asta?
Femeia omului, vicleană ia o nucă-n mînă şi zice:
- Ia să-ţi văd nuca.
 Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se duce-ntr-un ocol şi
zice:“Nuca,deschide-te”.
Dac-o zis, atîtea vite ce-o ieşit, oi, cai, hei, o bogăţie-ntreagă! Ştii mata,
putere dumnezeiască!
Se duce-a doua zi acasă: “Nucă, deschide-te”. Nuca – de unde să se deschidă!
- Hai, bată-mi-l Dumnezeu vînt şi moşneagul, lua-l-ar dracu. Mă duc s-astup
borta vîntului şi să bat pe moşneag de ce m-a viclenit.
Ajunge iar pe Dumnezeu.
Dar Dumnezeu, ştii, putere dumnezeiască, acum era altfel la faţă… nu l-a
cunoscut.
- Unde te duci, bade?
- S-astup borta vîntului şi să ucid moşneagul; la ce m-a viclenit?
- N-aţi, bade, un măgar. Dar să nu zici pîn-acasă: “Măgar, baligă-te”.
- N-oi zice.
Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Dar omul cela-l ospătează şi-i dă vin să beie,
şi omul s-a chefăluit şi-a adormit pe laiţă. Da erau nişte ţigani cu şatra acolo ş-avea
măgar şi omul s-a dus şi-a cumpărat şi-a schimbat măgarul.
Omul a doua zi se scoală. Ia măgarul şi se duce-acasă şi-i zice: “Măgar, fă
bani?”
Măgarul, de unde? El apuc-un druc şi-ncepe a dişăla măgarul.
- Acu nu-l mai iert eu.
Se porneşte să-ntîlnească pe moşneag şi s-astupe borta vîntului. Întîlneşte pe
Dumnezeu.
- Na-ţi, bade, o cîrjă, dar să nu zici pîn-acasă: “Cîrja, ncîrjeşte-te”.
Ia cîrja, vine pe la omul cela. Acum omul i-a dat şi mai straşnic ospăţ şi s-a
sfătuit că dac-or vede ce-a mai da şi cîrja, pe urmă să-l omoare ca să prepuie că el i-o
luat. Acum zice omul femeii.
- Măi femeie, noi hai cu cîrja-n zămnic şi să-nchidem uşa ş-a să zicem: “Cîrjă,
-ncîrjeşte- te”.
Se vîră. Cîrja unde-ncepe a bate şi-a zdrobi. Pînă omul era cu chef, pînă s-a
trezit, ei erau ucişi ca merele.
- Bade, ţi-om da şi măgar şi nuca, numai, mă rog, scoate-ne!
Acum omul i-a lăsat de i-a bătut şi mai bine. A luat măgarul, cîrja şi nuca şi s-a
pornit acasă.Aşa s-a făcut de bogat acum, de-a ajuns veste pîn-la-mpăratul. Atîţea
bani avea el, de-a semănat şi-a crescut grîu de aur. Acum-mpăratul a auzit că are un
lan de aur şi-a trimis doi sufragii să-i deie sămînţă, să semene şi împăratul.
- Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face.
Împăratul, cînd a auzit aşa, straşnic s-a mîniat şi-a gătit oştire, să se ducă cu
război asupra lui. Împărtul era frunte, ştii, mai mare. Şi-a venit pîn la uşa lui şi-a
strigat să iasă afară. Dar el avea bani, dar tot cu straie de-a noastre, nu cu straie
leşeşti. El pune cîrja sub suman şi iese afară. Acum împăratul cu atîtea mii de oameni
i-a fost ruşine singur lui să se ducă el numai cu unu să se lupte. A zis:
- Omule, arată-ţi tu întîi puterea.
 - Bine, măi împărate. Cîrje, -ncîrjeşte-te, la tot soldatul cîte două şi la împăratul
nouă ! (Cîrja era dumnezeiască, tot în cap bîcîia).
A- nebunit şi pe soldaţi şi pe-mpăratul. S-a dus împăratul, şi-a rămas în pace şi-
a trăit bine.
Să dea Dumnezeu să trăiască şi copiii mei aşa.

Mihai Eminescu

 surghiunită – persoană exilată

 urgie – nenorocire mare
 pîri – învinuiri
 martor – persoană care asistă sau a asistat la o întîmplare
 butcă – caleaşcă
 căuş – vas de lemn sub formă de cupă
 rîşniţă – maşină compusă din două pietre de măcinat porumb
 laiţă – scîndură lată fixată de-a lungul unui perete în casele ţărăneşti

 am dat peste păcat

 curată socoteală
 ucişi ca merele
 grîu de aur

La mîncare-i lup şi la treabă vulpe.

.
De la omul cinstit e destul un cuvînt.

Roşcovană şi şireată
Ea apare în poiată
Că “să ducă la plimbare”
Pe găina cea mai mare.
(vulpea)

Vărul meu Vasile pe ne-vrute m-a lovit c-un vas în frunte.

1. Ce fel de operă este “Vulpea şi bursucul” de Al.Donici?

2. Ce gînd ne comunică autorul în această fabulă?
3. Compară fabula cu povestirile citite. Observă prin ce se aseamănă şi prin ce se
deosebesc.
4. Care sînt personajele din povestea “Borta vîntului”.

Lecţia III
 Evaluarea sumativă

1. Uniţi prin săgeţi titlul fiecărei lecturi cu autorul ei:

Răţuşca cea urîtă Tudor Arghezi

Cele mai frumoase flori Hans Christian Andersen

Zdreanţă Mihai Eminescu

Borta vîntului Grigore Vieru

2. Completaţi versurile:
 L-aţi văzut cumva pe … .
 M-a crescut mama în … .
 Nani, nani, … .
 Piţigoiul taie … .

3. Din ce poezie fac parte versurile următoare şi cine este autorul?

- Da dincotro şi unde,
Alergi tu aşa iute ?
……………………….......................................................................................

4. Notaţi cu (A) adevărat sau (F) fals, completînd căsuţele libere.

 Fata moşneagului se alinta cum s-alintă cioara-n laţ.

 Moşneagul i-a cerut peştişorului de aur o covată.

 Bujorul era sfios ca o fată mare.

 Sora l-a certat pe Bobocel.

5. Care sînt personajele din povestirea “Cînd stăpînul nu-i acasă” de Emil Gîrleanu.

6. Scrie o frămîntare de limbă şi un proverb.

____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
 CUPRINS

Argument ......................................................................................................
Plan – program .............................................................................................
Modulul I Cărticică, cărticică dacă ai şti cît te iubesc
1. Cartea e izvorul cunoştinţelor
  Cărticică, Vl. Rusu ....................................................................
 Înainte de şcoală, P. Cărare ......................................................
2. Ai carte, ai parte
 Septembrie, salut! Gh. Vodă ....................................................
 Cartea Dănuţei, A. Scobioală ...................................................
3. La şcoală
 Cum adică, L. Deleanu ......................................................
 Şcoala lui Guguţă, S. Vangheli .........................................
4. Evaluare
 La şcoala iepuraşilor, G. Vieru ........................................

Modulul II Plai natal

1. Ţara mea – gură de rai
 Am un plai ca din poveste, G. Vieru ..................................
 Ţara, S. Cemortan ..............................................................
2. Scump meleag moldovenesc
 Tricolorul, El. Dragoş .......................................................................
 Plaiul meu, A. Scobioală ..................................................................
3. Nistrule cu apă lină
 Ce mult mi-i drag ... , I. Vieru .....................................................
 Cetatea Sorocii, N. Dabija ............................................................
4. Doină, doină cîntec dulce
 Doină, cul. V. Alecsandri .....................................................................

Modulul III Zînele anului

1. Treci ploaie călătoare
 Ceasul meu, A. Suceveanu .......................................................
 Frunza de gutui, D. Matcovschi ................................................
2. Bogăţiile anului
 Biografia verii, A. Blandiana ....................................................
 Bunicul Nuc, Gh. Vodă ............................................................
3. Sfîrşit de toamnă
 Iarna, V. Alecsandri ......................................................................
 S-a dus toamna, I. Druţă ................................................................
4. Care-i anotimpul
 Ce te legeni ... , M. Eminescu ..........................................................
 Care-i anotimpul, A. Ciocanu ...........................................................

Modulul IV Sărbătorile de iarnă

1. Iată vine Moş Crăciun
 Rugăminte, A. Ciobanu ................................................................
 Povestea lui Guguţă cu Moşii Crăciuni, S. Vangheli .....................
2. Asta-i din bătrîni venit
 Am venit să colindăm
  Pluguşorul..................................................................................................
 Căpriţa .................................................................................................
 Cu semănatul .................................................................................
3. Matineu literar „Carnavalul măştilor”...............................................................

Modulul V Folclorul pentru copii

1. Nani, nani, scump odor
 Cîntec de leagăn ....................................................................
 Popasul ....................................................................................
2. În lumea vieţuitoarelor
 Curcanul. Păunul...............................................................................
 Privighetoarea şi turturica .......................................................
Modulul VI A fost odată...
1. Lăcomia strică omenia
 Poveştile ..., V. Romanciuc ......................................................................
 Fata babei şi fata moşneagului, I. Creangă .............................................
2. Binele învinge răul
 La balul coţofenei, G. Meniuc .........................................................
 Răţuşca cea urîtă, H. Cr. Andersen ..................................................
3. Cuvîntul din poveste înainte mult mai este
 Povestea pescarului şi a peştişorului de aur, Al. Puşkin ...............
 Bujorul, folclor ...............................................................................
4. Lecţie-concurs „În lumea poveştilor” (evaluare) ........................................

Modulul VII Fiinţe dragi

1. O floare pentu mămica
 Legenda mărţişorului, folclor ................................................
 Floare pentru mama, Iu. Filip .................................................
2. Sora
 Mama mea, V. Aniţescu .......................................................
 Sora, I. Druţă ............................................................................
3. Familia
 Arborele familiei, A. Suceveanu ............................................
 Un joc cu bunelul, Şt. Tudor .....................................................
4. Evaluare

Modulul VIII Moldova – ţara florilor

1. Ţara mea – Moldovă mamă
 Ţara florilor, M. Roman ...........................................................
 Cele mai frumoase flori, G. Vieru ............................................
2. Floricele pe cîmpii
 Săptămîna florilor, M. Roman .............................................
 Legenda lăcrimioarelor, folclor ............................................
3. Trandafiri
  Concertul în luncă, V. Alecsandri .........................................................
 Trandafir-fir, N. Esinescu .....................................................
4. Fişa de lectură ............................................................................

Modulul IX Scriitorii mei iubiţi

1. În lumea celor care nu cuvîntă
 Zdreanţă, T. Arghezi ....................................................................
 Cînd stăpînul nu-i acasă, Em. Gîrleanu ...................................
2. Adevărul nu-l ascunzi în sac
 Vulpea şi bursucul, Al. Donici ............................................
 Balada celor cinci motănaşi I. Druţă ............................................
3. Evaluare sumativă ........................................................................

Concertul în luncă

În poiană tăinuită unde zbor luciri de lună,

Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună
Ca s-asculte-o cînăreaţă revenită-n primăvară
Din străinătatea neagră unde-i viaţa mult amară.
 Iată vin pe rînd, perechi, şi pătrund cole-n poiană
Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană,
Frăţiori şi romaniţe care se aţin la drumuri,
Clopoţei şi măzărele îmbătate de parfumuri.

Iată frageda sulcină, steliţoare, blînde nalbe,

Urmărind pe busuiocul iubitor de sînuri albe,
Dediţei şi garofiţe pîrguite-n foc de soare.
Toporaşi ce se închină gingaşelor lăcrimioare...

Vasile Alecsandri

Balada celor cinci motănaşi

(fragmente)
I
La cîteva săptămîni pe acoperişul cocioabei a răsărit un botişor de motănaş şi a
prins a cerceta zîmbind lumea din jur, de parcă se ruga:
- Fraţilor, cine-mi dă un ghemuşor să mă joc oleacă...
Peste o clipă a mai apărut un motănaş care vroia ghem. Acelela însă n-a mai stat
să aştepte, pînă i s-a aduce. A păşit voiniceşte spre streaşină şi, fireşte, a venit cu
capul în jos pe un strat de morcovi. Era atît de uluit sărmanul, încît nici n-a mai
mieunat. În schimb, frate-său a ridicat pe acoperiş o zarvă nemaipomenită. A venit
într-un suflet mîţa.
II

... Motănaşii sug. Cinci codiţe ridicate sus se clatină încoace şi încolo a plăcere.
Zece urechiuşe stau ciulite, gata să prindă sfadă cu oricine ar încerca să le strice
masa... Apoi codiţele coboară cîte oleacă, urechiuşele picură şi motănaşii dorm
grămăjoară. Numai unul, cel dolofan, iese din mijlocul lor şi, beat de somn, urcă pe
spinarea mamei. Ce să-i faci, aşa-i cînd te-ai deprins...
III

Dar într-o zi mama a dispărut dis-de-dimineaţă şi nu s-a mai întors. Motănaşii

stăteau grămăjoară şi o aşteptau ca să vadă ce se fac ei cu atîta foame. Mîţa nu se
întorcea şi pînă la urmă foamea a scos motănaşii pe acoperiş. S-au încălzit o clipă la
soare, apoi au prins a depăna a jale în cinci glasuri – poate a uitat de dînşii şi acum şi-
a aminti...
Cînd s-a întors sărmana mîţă, nu mai ştia ce să facă. În tot largul ogrăzii erau
semănate cinci blăniţe albe – lasă că-şi găsesc ei şi singuri de mîncare... parcă n-au ei
tot cîte patru lăbuţe şi un botişor ce prinde îndată urma celor gustoase?

IV
 Era o zi senină şi frumoasă... Ce mai bucurie pe capul motănaşilor – habar n-aveau
mai înainte că şi mamei lor îi place să se joace cu degetul de mănuşă. De bucuria cea
mare i s-au suit cu toţii în spate. Apoi au prins a-i curăţi balna, s-o facă şi pe-a ei
albă... Apoi au auzit ceva ronţăind şi au stat cu toţii la pîndă să prindă şoarecele. De
abia pe la chindii au adormit motănaşii. Mîţa a stat o vreme lîngă ei. Apoi i-a trezit şi
a început a-i coborî din pod...
Cinci ghemuşoare albesc în umbrele amurgului, bucuroase că pleacă şi ele undeva.
Ion Druţă