Dragii noştri, aş vrea să vă spun o poveste.

O poveste despre nişte copii care, cu trei ani în urmă ( unii -mai curajoşi, alţii- urlând cât puteau de
tare), au păşit pragul grădiniţei.
Şi acolo, în sala de grupă, trei ani de-a rândul, fiecare dintre ei a descoperit secretul lui “a creşte”, a
învăţat că la grădiniţă “te descuci cum poţi”, că nu există “nu pot!”, că mâncarea e mai bună dacă e
“la grămadă”, că poeziile, cântecele, poveştile sunt tare frumoase.
Da, dragii mei, despre voi este povestea aceasta. O poveste pe care voi aţi scris-o în fiecare zi la
grădiniţă, lăsând în amintirea noastră un chip de copil care râde, o mânuţă care se întinde rugătoare,
o lacrimă de necaz sau de ruşine, un obraz cuprins de febră, o vorbă hazlie zisă de vreun poznaş,
vreo trăznaie a unui năzdrăvan, un cântec, o poezie, un joc…
Voi vi le mai amintiţi? Ce mult a trecut de-atunci!
Iată-vă acum mari, frumoşi, încrezători că veţi fi cei mai buni şcolari pentru că voi aţi învăţat
muuulte, multe la grădiniţă, dar mai ales aţi învăţat să fiţi independenţi în acţiune şi gândire, aţi prins
aripi, adică.
E vremea să vă lăsăm, deci, să zburaţi cu aripile voastre cele noi, spre viitor. Nu va fi un drum uşor,
de multe ori veţi cădea, genunchii voştri se vor însângera uneori, dar sigur într-o zi veţi dobândi ceea
ce vă doriţi.
Noi vă urăm DRUM BUN, COPII! SĂ ÎNVĂŢAŢI ŞI SĂ MUNCIŢI PENTRU A VĂ ÎMPLINI VISELE! SĂ
PĂSTRAŢI ÎN SUFLETE BUNĂTATEA, PRIETENIA, VESELIA! SĂ PĂŞIŢI ÎN LUME CU ÎNDRĂZNEALĂ ŞI
CURIOZITATE! SĂ IUBIŢI ŞI SĂ FIŢI IUBIŢI!
Ce dacă noi am mai îmbătrânit un piculeţ, sau că fire de argint ni s-au strecurat în păr? Nu ne pasă că
timpul s-a jucat săpând câteva cute pe chipul nostru. Ne bucurăm că, datorită vouă, suntem mai
bogate.
Am adunat în inimă o bogăţie pe care nimeni nu o mai are: Vise de copii, râs zglobiu, atingeri de
îngeri. Avem însă o singură teamă: Că într-o zi o să ne uitaţi. Că nu vă veţi aminti glasul nostru,
glumele, cearta, joaca, lecţiile, că veţi uita de vremea copilăriei voastre, că veţi trece pe lângă noi şi
nu veţi recunoaşte pe bătrânica aceea care vă priveşte cu drag…
Dar dacă vreodată vi se va face dor de copilărie, să vă luaţi mapele, să vă priviţi lucrările şi să vă
gândiţi că povestea aceasta voi înşivă aţi scris-o aici, în imagini şi litere, cu emoţii, cu şovăieli, în joacă
sau foarte serios. Să nu pierdeţi niciodată această comoară aşa cum şi noi vom păstra pentru
totdeauna în minte chipurile voastre de-acum.
Şi-am încălecat pe o şa….şi vă las pe voi să continuaţi povestea, nu cu “a fost odată” ci cu “eu,
începând de azi”…
Cu drag vă sărută fruntea educatoarele voastre,
Elena Chiriac și Viorica Vlad

Cu câţiva ani în urmă am descoperit un text.

Mi-a plăcut şi l-am păstrat.
Ştiam că într-o zi va veni vremea să-l împărtăşesc cu dumneavoastră:
,,Un copil este ca o sămânţă de floare...
Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi,
Depinde de grădinarul care o va îngriji,
De cât pământ şi de câtă lumină şi apă are,
De cât e de ferită de frig, de furtună şi de soare prea tare.
E atât de plăpândă...
Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare
Când e tot ce va mai rămâne în urma ta?!”
Ne-am dorit mereu ( şi ne place să credem că am şi reuşit ) să fim grădinari buni şi pricepuţi, aşa că
am muncit cu drag, fără a ne drămui timpul, am îngrijit seminţele mici şi delicate şi am obţinut
mereu flori, multe flori, tot mai frumoase, tot mai parfumate.
Mărturie ne stau rezultatele generaţiilor trecute – copii buni şi frumoşi, deştepţi şi inimoşi care au
îmbogăţit grădina lumii cu mierea înţelepciunii şi cu prinosul talentelor lor.
În aceşti ultimi patru ani am ocrotit florile voastre. Am muncit din greu, aproape împotrivindu-ne
valului de comoditate ce pare că se abate peste societatea noastră. Şi fiecare semn de evoluţie a
plăpândelor flori ne-a făcut să uităm de oboseală, de stres, de micile fricţiuni dintre voi şi noi, de
miile de dosare, hârtii, tabele şi tabelaşe pe care le-am avut de întocmit. Ne-am bucurat să le citim
încrederea din ochi, să le simţim mângâierea, să le alinăm supărările şi să le încurajăm creşterea.
Poate că uneori am fost prea pătimaşe, poate că am încercat cu prea multă insistenţă să vă
convingem că ar fi mai bine să vă îngrijiţi FLORILE aşa cum credem noi că le-ar prinde mai bine. Să ne
iertaţi de v-am mai certat uneori, dar să nu uitaţi nicio clipă că tot ceea ce v-am spus a fost spus din
inimă, cu sinceritate şi cu dorinţa de a vă face un bine.
Nu vom înceta să credem în menirea noastră de grădinari, în scânteia divină care ne face să simţim
ce le trebuie „florilor” voastre, „florilor” noastre şi ne dorim să găsim în noi puterea de a mai
grădinări o vreme…
Azi ne-am adunat aici să vedem cât de mult au crescut florile noastre, cât de bogate li-s petalele şi
cât de multe pot să facă.
Vă mulţumim pentru cei patru ani în care aţi fost alături de noi, ne-aţi susţinut şi ne-aţi acordat
încrederea voastră.
Sperăm că ne veţi păstra o amintire frumoasă şi că, dacă ne vom întâlni vreodată pe drum, nu veţi
întoarce privirea, ci ne veţi saluta, măcar.
Un ultim sfat:
Aveţi grijă de avuţia voastră cea mai de preţ pe-acest pământ: COPIII VOŞTRI!
Faceţi-vă timp pentru ei, e timpul folosit cel mai cu folos în viaţă.
Să-i creşteţi şi să-i educaţi nu pentru voi, ci pentru ei.
Să le îndrumaţi zborul şi să le fiţi alături ori de câte ori vor avea nevoie de sprijinul vostru.
Aveţi grijă, vacanţa e un prilej ca să-i pregătiţi pentru şcoală mai ales povestind, jucându-vă cu
cuvintele şi cifrele, încurajându-i să folosească o carte, un caiet, recapitulând cunoştinţe.
Să fiţi sănătoşi şi să aveţi parte de viaţă lungă, de iubire şi înţelegere!