La revedere, clasa a IV-a !

Mai e un pas şi vom închide uşa clasei a IV-a !

Mai e o oră doar şi arborii din faţa şcolii vor
foşni stins, mai bătrâni cu o adiere!
Cum vor arăta oare holurile, după ce urma
copiilor va dispărea ?
Cum vor fi sufletele noastre, după ce florile şi
zâmbetul se vor ofili ?
Mai privim o dată în urmă, să nu uităm nimic din
cei 3 ani petrecuţi împreună.
Nu fi supărată clasă, cu ferestrele inundate de
lumină , cu băncile frumos aranjate, cu tablele pe care
oare câte litere şi cifre am scris ?
Nu fi supărată şcoală , căci copilăria noastră
rămâne aici, ghemuită în vreun ungher sau alergând
speriată la clinchetul clopoţelului.
Te miri că vorbesc şi despre mine, şcoala mea
dragă ?
Dar , oare, nu am fost şi eu parte din toată
bucuria copiilor, nu am împărtăşit şi eu tristeţile
,,copiilor mei’’ ?
Cum crezi că mă simţeam când un copil era
bolnav sau poate că mama era sau tata sau sora ?...
Cum crezi că au vibrat sufletele noastre , dacă
noi împărtăşeam aceleaşi gânduri, aceleaşi
speranţe ?... Zi după zi, lună după lună, an după an...
În clipa despărţirii, mirosul florilor devine amar
şi zborul viselor neliniştit.
Va trece vara şi castanele pocnind pe asfalt vor
vesti o nouă toamnă.
 Clopoţelul va suna din nou, dar paşii noştri vor
trece alte praguri iar inimile noastre vor fi strânse de
emoţia unor alte începuturi.
Rămas bun, copiii mei, voi care m- aţi făcut să
simt că meseria de dascăl e cea mai frumoasă din
lume !
Sper să uitaţi umbra pe care am aşternut- o
uneori pe chipurile voastre, căci mereu am încercat
să- mi potrivesc paşii, după măsura iubirii şi a
speranţei, după măsura binelui.
Rămas bun, copiii mei şi mulţumesc pentru
zâmbete , pentru palmele mici pe care le- am cuprins
cu căuşul palmei, pentru gânduri şi pentru tinereţe.
Rămas bun, dragi părinţi şi mulţumesc că aţi
împărtăşit cu noi gingăşia copiilor d-voastră,
mulţumesc pentru că întotdeauna ne-am sprijinit unii
pe alţii, pentru că am fost ceea ce ne-am dorit
întotdeauna : o familie frumoasă şi numeroasă. Nu
fiţi trişti ; alte braţe calde se pregătesc să vă
ocrotească puii , sunt braţe puternice, pe care ei se
vor înălţa uşor, dar sigur. Sunt braţele de care au
nevoie ca să devină oameni, să devină sprijinul şi
mulţumirea d-voastră... şi a mea.
Vă mulţumesc stimaţi colegi pentru dăruirea şi
căldura cu care v-aţi aplecat asupra lor . Şi, dacă
credeţi că bogăţia unui dascăl e recunoştinţa copiilor
şi a părinţilor lor, vă puteţi considera bogaţi !
Succes dar, copiii mei isteţi, părinţii mei –
prieteni, succes colegii mei şi fiţi siguri că veţi găsi
întotdeauna un sprijin de nădejde în ceea ce v-a fost
învăţătoare şi vă va rămâne colegă şi prietenă ! Vă
mulţumesc!