Discurs elevi sfarsit de clasa a VIII-a

Scoala gimnaziala Dan Berindei Rosiori de Vede

Iunie 2021

Permiteţi-mi, ca in numele clasei a VIII-a A, sa va impartasesc ultimele noastre impresii asupra a

tot ceea ce am trăit in aceasta scoală timp de noua ani de zile.
Mărturisesc cu regret nespus ca timpul a fost necruţător cu noi, grăbindu-ne parca zborul spre
alte inaltimi. Insa azi aripile s-au frânt, zdrobite de greutatea apasatoare a lacrimilor îndurerate
ale despărţirii.
De pe câmpul amintirilor culegem astăzi flori de „Nu-mă-uita” însângerate si le colecţionam in
cartea inimii sperând ca nu se vor ofili niciodată.
Deşi spinii trandafirilor ne-au urmat întotdeauna drumul anevoios spre victorie, am reuşit
împreuna sa depăşim momentele neplăcute a acestei calatorii, bucurându-ne acum de mirosul si
frumuseţea bobocului înflorit.
Zâmbesc la clipele datatoare de lumina: la prima poezie si serbările din grădiniţa, la scenetele
binecunoscute dintre greier si furnica ce au colindat atât anii preşcolari cat si clasele primare.
Nostalgic mă cuprinde amintirea majoretelor vesele, imbracate in alb, ca nişte ingeraşi inocenţi si
jucăuşi.
Sfâşietorul moment al despărţirii dintr-a patra când ne-am luat rămas-bun de la doamna
invatatoare- „Alba-ca-Zapada” din poveste, cea care ne-a fost mama cinci ani de zile si care ne-a
invatat sa scriem si sa citim. Sa nu uitam insa si de doamnele educatoare care ne-au îndrumat
paşii mărunţi tot înainte si gândirea spre lumina.
Toate concursurile din gimnaziu, premiile si reuşitele. Evoluţia noastră. Olimpiadele ne-au ajutat
in ascensiune. Dar si activităţile ecologice.
Cat mi-as fi dorit sa nu se fi terminat niciodată!
Jocurile copilăriei îmi revin in minte: Baba-oarba, Sticluţa cu otrava, batista parfumata, Gaze,
fete, flori, băieţi, Zilele saptamanii, atât de departe si totodată atât de aproape in ultimele zile.
Infantil, ar spune unii. Dar când am crescut atât de repede incat sa spunem ca aceste jocuri nu
mai sunt de noi? Sa ne fi răpit nemilosul timp copilăria? Nu poate. Ea traieste aici, in inimile
noastre.
Emoţia clasei a V-a. Cum s-o uitam? Profesori noi, chiar si colegi noi. O experienţa total
necunoscuta. Paseam ca intr-un labirint fara sfârşit, ca mai apoi sa ne îndrume paşii spre ieşire,
noul nostru tatic- domnul diriginte.
Cate nu ne-a iertat?! Cate năzbâtii si obraznicii! Uitate sunt acum. Nu mai e loc decât de amintiri
plăcute. Si totuşi noi va cerem azi iertare, cum niciodată nu am făcut-o. Iertare pentru toate
momentele nefericite! Iertare din inima! Va juram ca nu va vom uita niciodată!
Cum nu-i vom uita nici pe profesori. Cat de scumpa e menirea de-a fi dascăl! Sa te sacrifici pe
tine pentru a-i invata pe alţii. Sa te oferi, asumându-ti toate consecinţele, unor copii ce poate nu
te vor respecta, ce poate nu-ti vor da buna ziua. Cu toate acestea sa le insufli inca înţelepciune,
sa-i educi, sa-i îndrumi in viata, sa le deschizi mintea. Câta povara…
Si noi? Noi nu înţelegem. De ce sa invatam? De ce sa facem teme? Iar profesorii oftează,
riscând mai departe si ne invata.
Prea scurte sunt rândurile pentru gândurile pe care vreau sa vi le impartasesc. Mult prea scurte.
Insa vreau sa mulţumim doamnei ALBU IOANA, care ne-a dezvăluit tainele limbii materne, d-nei
LINCA RAMONA pe cele ale francezei; d-nei GALATANU ANGELICA si D-LUI Roata ADRIAN
care ne-a povestit istoria poporului roman; TOT D-NA LINCA SI DL POPESCU CRISTIAN care
ne-a ajutat sa vizitam întreaga Românie in doar câteva ore de geografie. D-LUI diriginte si
profesor de sport, care ne-a dezvăluit intelesul sintagmei „Mens sana en corpore sano!”. D-nei
GALATANU si d-lui ROATA de cultura civica, , care ne-au reamintit ce înseamnă cultura
naţionala si patriotismul. Profesoarei de biologie,ALINA SOLOMON, cu ajutorul căreia ne
cunoaştem propriul corp. Doamnei GEAC DOINA care ne-a introdus in lumea fascinanta a
chimiei, nu l-am uitat nici pe domnul DUTAN GHEORGHE ce ne-a oferit numeroase cunoştinţe
practice si nu in ultimul rând mulţumesc doamnei directoare, profesor de de limba engleza-
COSTICA DANIELA,doamnei de muzica- doamna DOBRICA ALINA, care la fel ca si ceilalţi ne-
au oferit sprijinul lor de dascăli spre o educaţie aleasa.
Mă întreb cum de au trecut anii? Cum de azi suntem la sfârşitul clasei a VIII-a, când mai ieri
eram a V-a. Apoi a VI-a. Apoi a VII-a si…am crescut.
Am tot crescut.
Azi in acest moment solemn va cerem tuturor iertare pentru clipele neplăcute si va promitem o
umila fraza: „Mulţumim si nu va vom uita!”
Prea pământeana pentru sacrificiul dumneavoastră nepamantean, dar nu putem gândi acum
altceva.
Am vrea doar sa strigam, sa ţipam „Nu mai vrem sa creştem! Nu vrem sa plecam! Nu vrem sa ne
despărţim!”
Dar destinul e mut si surd la cerinţele noastre, aşa ca noi ne resemnam.
Totuşi nu vom opri potopul de lacrimi, nu vom opri durerea, doar o vom acoperi cu amintiri.
AMINTIRILE CLASEI A VIII-A