Croşetarea-meşteşug popular

tradiţional
Croşetare /împletitul cu cîrligul/ Împletitul cu cîrligul /croşeta / era cunoscută
încă din vechime. În timpul săpăturilor arheologice au fost găsite vase tripoliene cu imprimări de
pînză împletită astfel. Cele mai vechi pînze au fost probabil plasele de prins peşte. În arta
populară din Moldova această împletitură fină cu găurele lucrată de mîna meşterilor este folosită
pentru împodobirea pieselor de port popular şi a ţesăturilor de interior. În portul popular
împletitura numită ,,dantelă'' o găsim la marginea basmalelor, la cămaşele femeieşti şi bărbăteşti.

Împletiturile cu cîrligul folosite ca element de decor la ţesăturile de interior în Basarabia se

numesc horboţele. Provinienţa horboţelelor în Moldova se perde în negura timpului. E
semnificativ însă, că deschisurile de pernă, se numesc şi astăzi horbote. Cuvîntul este de
provinienţă polonă. Prosoape împodobite cu horboţele se numără în foile de zestre din secolul
XVI-XX. Cînd în secolul XIII în casa ţăranului a apărut masa înaltă, tot din acele timpuri a
apărut şi faţa de masă confecţionată din ţesătură de borangic sau cînepă împodobită de jur
împrejur cu horboţică. Nu rareori, foile de ţesătură a feţei de masă erau despărţite de horboţică cu
motive ornamentale, datorită căruia aceste obiecte au devenit opere ale artei populare.

La împletitul cu croşeta se folosea miriplicul,iar din deceniul şase al sec.XX -aţă de mosorel
Nr.10. Unealta cu care se efectuează împletitul în unele sate din Basarabia este numită şi ,,cîrlig'',
,,sudelcă''. Tehnica împletitului cu croşeta este simplă. Elementul principal este lănţişorul. În
structura horboţelelor ele formează ochiuri şi stîlpuşor (picioruşe). Varietatea punctului de
pornire a stîlpişorilor împletiţi duce la constituirea mai multor tipuri de reţele de horboţică,cele
mai răspîndite dintre care au la bază pătrăţelele. Tipul de reţele ,,ochiuri pezişe'' este mai vechi
decît ,,ochi pe ochi''.Modalitatea aceasta permite varierea mai liberă a stîlpuşorilor care formează
ornamentele. Părţile împletite (pline) se execută prin picioruşe în locul liber. Părţile formează
ornamentul pe reţeaua de pătrăţele ajurate (goale). În multe cazuri în scop decorativ la dantelă
compoziţia ornamentală se măreşte spre capetele ei pe baza adăugării ochiurilor, formîndu-se
valurile, asemenea horboţele se numesc farborate.În partea de jos se execută şi zimţi sau
colţurele, care marchează capătul horboţelei. Uneori horboţelele se termină cu clopoţei
(motocei). Astfel de motocei se întîlnesc la perdelele mici de la ferestre. Cele mai răspîndite
motive ornamentale sunt: şuvoiurile, coarnele berbecului, prescura. Bogat este şi ornamentul
vegetal tipologic-

pomul vieţii, strugurele, frunza viţei- de- vie. Dintre motivele zoomorfe- cucii, hulubii, curcanul,
ochiul boului, urechea porcului. Motivele ornamentale : hulubul şi bradul, cerbii şi copacul,
cucoşii şi copacul se înscriu în grupul motivelor arhaice cu semnificaţie mitologică. Folosind
varietatea punctului de pornire al stîlpuşorului, meşteriţele ce mînuiesc croşeta cu ajutorul a mai
multor tipuri de reţele de horboţică confecţionează astăzi mai multe piese de interior, feţe de
masă fără pînză de diferite dimensiuni, cuverturi, mileuri. Ornamentele acestor piese sunt
organizate în jurul unui motiv central sau se repetă pe reţeaua împletiturii într-o succesiune
ritmică.

Împletitul horboţelelor sau croşetarea este o modalitate tehnico-decorativă de împodobire a

produselor ţesute de uz casnic şi de înfrumuseţare a locuinţei, de decorare a pieselor vestimentare
şi de ritual. Prin croşetarea dintr-un fir de aţă se pot crea şi textile integral împletite ajurat.

Arta de a croşeta oferă posibilitatea de a utiliza o gamă bogată de îmbinări de laţuri din firul de
aţă şi procedee tehnice, care oferă ca rezultat o mare varietate de noi modele a pieselor croşetate.
Acestea prezintă o preţioasă comoară de valori decorative exprimate prin simţul practic şi gustul
artistic al artei populare moldoveneşti.
Acest gen de artă ca îndeletnicire casnică a femeilor, care mai tîrziu a devenit pentru unele un
meşteşug artistic, are rădăcini timpurii. Practicarea împletitului cu cîrligul începe odată cu
apariţia ţesăturilor, împletiturilor din papură şi fibre textile, a plaselor pentru pescuit, vînătoare
ş.a.

Ca argumentare a împletitului timpuriu sînt atestările arheologice despre cîrligul de os, de metal,
a căror formă în principiu s-a schimbat puţin și astăzi.

În epoca medievală croşetarea şi broderia deveniseră ocupaţii în atelierele mănăstireşti dintr-un

şir de oraşe vestite, în casele domneşti şi centrele urbane. Din cele scrise este evidentă utilizarea
unor modalităţi tehnico-decorative ca: alesul covoarelor, cusutul pe fir şi broderia pe
vestimentaţie, articole din pînzeturi cu horboţele folosite în decorul casei mari, în componenţa
zestrei fetelor, ca atribute de ritual în cadrul ceremoniilor de familie ş.a.

Pe parcursul secolelor al XVII-lea - XVIII-lea domeniul împletiturilor din fire textile, croşetăria
de rînd cu broderia ca genuri decorative de artă populară ating un nivel înalt de dezvoltare.
Despre arta populară a moldovenilor şi unele aspecte de înaltă autenticitate ne-au rămas un şir de
informaţii ale călătorilor străini, unor personalităţi marcante în istoria Moldovei. Bogate
materiale, care cuprind domeniul croşetării deţin colecţiile muzeale ale Muzeului Naţional de
Etnografie şi Istorie naturală, care asigură o bază documentară pentru sistematizări diferenţiale şi
analitice.

Cea mai multă horboţică – „colţuri” în satele Moldovei s-a făcut pentru garnisirea sau decorarea
capetelor, marginilor la prosoape, ştergare şi feţe de masă, ultimele unindu-se din doi laţi de
ţesătură prin intermediul de „încheietură” lată de la 10-20 cm. Această mare grupă de ţesături
manuale decorative alcătuiau o mare parte din averea familiei şi o mărturie a unor tradiţii cu
verticalitate de multe secole. Îndeosebi se împodobeau cu colţuri late de la 10-30 cm ştergarele şi
prosoapele de „nuntă” – „legătorile” pentru nuni şi rudele mirelui, ştergarele „de cuscri”, la
staroste, oaspeţi de onoare. Numărul acestor atribute de ritual ajungea în dependenţă de numărul
celor, care trebuiau „semnaţi” la nuntă. În mediu au fost timpuri cînd pentru o nuntă medie la
nordul Moldovei trebuiau circa 20-30 prosoape, pe cînd în centrul Moldovei era moda prin anii
60 ai secolului al XX-lea a „nunţilor albe”, cînd fără 200-300 ştergare nu puteai face nuntă. La
sudul ţării era aceeaşi situaţie grea cu „legătorile” şi „zestrea” pentru părinţii fetelor. Acest
număr impunător de ştergare de ritual a şi provocat decăderea nivelului lor decorativ şi
tehnologic. Era imposibil să pregăteşti, să ţeşi, să croşetezi şi să brodezi în mare parte un număr
mare de prosoape. Însă această mare ofertă de prosoape a contribuit la specializarea multor femei
în arta croşetării – „meşteriţe croşeteze”.În zona centrală a Moldovei este tradiţia ca pentru nuni
şi cei mai apropiaţi să garniseşti prosoapele cu colţuri late din 3-4 părţi. Aceasta cerea foarte
mult timp şi mari cheltuieli. Menţionăm că cu asemenea ţesături albe decorative şi de ritual, cu
covoare şi lăicere vrîstate şi alese moldovenii îşi împodobeau „casa mare”, locuinţa, corturile de
nuntă.