Istoria costumului popular românesc

Costumul popular românesc își are rădăcinile în portul strămoșilor daci, geți și traci și se
aseamănă cu cel al altor popoare din Peninsula Balcanică. Cea mai veche mărturisire
iconografică a felului în care se îmbrăcau oamenii din spațiul românesc a fost descoperită în zona
Craiovei, sub forma unor figurine ceramice care datează din neolitic (10.000-4.500 de ani î.Hr.),
din epoca pietrei. Pe aceste statuete se disting desene ale croiului pieselor de bază: cămașa,
catrința, opregul cu ciucuri.

Alexandru Odobescu, autorul unui tratat de istoria arheologiei, remarca, la mijlocul secolului al
19-lea, că există numeroase similitudini între costumul popular românesc și cel al dacilor, așa
cum este reprezentat el pe Columna lui Traian de la Roma. În acele reprezentații, cămașa cu
mâneci lungi era strânsă la mijloc și crestată la poale pe ambele părți, ițarii și opincile acopereau
picioarele, iar sarica atârna pe umeri. Femeile erau portretizate purtând văluri similare maramelor
româncelor. Mai târziu, într-un document descoperit în piatră în zona Adamclisi, reîntâlnim
cămașa încrețită la gât și fota.

Mai târziu, în epoca bronzului, dovezile arheologice atestă salbele purtate la gât și cusăturile de
pe haine. Pânza era cusută de bătrânele satului în casă, la războiul de țesut. Începând cu secolul
al 20-lea, apar pânzele fine, iar după anii ‘40, marchizetul, o pânză industrială.

Evoluția costumului popular românesc

În evoluția costumului popular românesc, se disting trei etape:

 Prima etapă – au apărut diferențieri între oamenii care locuiau pe teritoriile românești și
vecini. De asemenea, apar primele diferențe în motive și stiluri între zonele țării, dar și
culori sau modele diferite în funcție de vârstă sau statutul social;
 A doua etapă – are loc odată cu dezvoltarea economică și revoluția industrială.
Materialele începeau să fie create industrial și nu în casă. Portul popular încă era țesut în
casă, însă materialele se găseau mai ușor. În aceeași perioadă, au apărut primele piese cu
influență urbană, iar un exemplu în acest sens este înlocuirea maramei albe cu năframa;
 A treia etapă – costumul popular a început să fie înlocuit de hainele comune, numite „de
oraș” și să nu mai fie purtate la sat decât ocazional (la biserică, nuntă, botez etc.). Astăzi,
portul popular se mai găsește în special pentru a promova tradiția în cadrul unor
evenimente regionale sau al sărbătorilor specifice anumitor zone.

Varietatea costumului popular românesc și piesele

Chiar dacă, la început, materiile prime se produceau în gospodăriile țărănești, iar tehnica era una
modestă, modelele realizate erau de o măiestrie artistică uimitoare. Predominau ornamentele și
broderiile din fire colorate în culori vegetale.
De asemenea, erau folosite materiale tradiționale precum bumbacul, inul, cânepa, borangicul (cel
puțin în ultimii 200 de ani) și lâna. Cămășile erau croite din pânză de in, cânepă sau bumbac,
țesute în două ițe, iar ițarii se croiau din două sau patru ițe. În general, pânza cu fir gros era
folosită în Transilvania și Moldova, în timp ce în zone precum Oltenia, Dobrogea sau Muntenia,
firul era subțire și trebuia răsucit.

Costumul popular era diferit de la o regiune la alta, dar și în cadrul aceleiași zone. Diferențele
apărute depindeau de profesie, ocazie, anotimp, sex și vârstă. De exemplu, piesele folosite pentru
lucrul câmpului erau simple, fără ornamente. La femei, diferența majoră era găteala capului,
pentru a deosebi tinerele de femeile căsătorite.

De regulă, costumul popular femeiesc era format din cămașă, poală și piesa de la brâu în jos
(care varia de la o regiune la alta). Aceasta se numea, în funcție de zonă, „catrință”, „vălnic”,
„opreg” sau „fotă” și era țesută din lână cu ornamente mai simple sau mai complexe, în funcție
de ocazie. Găteala capului era compusă din maramă, năframă, ceapsă ori cunună. Indiferent de
materialul folosit (in, cânepă, lână), predomina culoarea albă.

Costumul popular bărbătesc, prin comparație, era mult mai simplu. Portul era format dintr-o
cămașă lungă, în estul și sudul țării, și ceva mai scurtă, dar mai largă, în vest și nord, croită din
pânză sau postav țesut în casă. Brâul și chimirul din piele erau așezate peste cămașă. În sezonul
rece, peste brâu se mai punea o haină de postav cu ornamente frumoase sau cojoace din piele și
pieptare. Tot iarna sau la munte, se mai purtau sarica sau căciula, cu motive care aminteau de
portul dacic.

Ornamentele erau simple și inspirate din natură: păsări, animale, flori. În costumele populare,
exista un echilibru în cromatică, iar culorile sobre erau combinate armonios cu nuanțe de roșu,
cafeniu închis, albastru, verde și violet. În general, femeile tinere purtau costume viu colorate,
bărbații – cel mult 2-3 culori, iar vârstnicii purtau ținute închise la culoare.

Diferențele dintre costumele populare din zonele țării

Indiferent de zona țării, costumul popular îmbina aspectul practic cu ornamentele spectaculoase,
modelele inedite și inspirația luată, de cele mai multe ori, din natură. Mai jos, poți citi despre
costumul popular din fiecare regiune tradițională a României.

Costumul popular în Bucovina

Fie că e vorba de Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei, fie de satele din jurul acestor orașe, portul se
remarca prin unitate, cromatică și linia croiului. Iile și cămășile erau croite simplu, în patru foi
care se strângeau în jurul gâtului prin creți. Boierii aveau cămăși ornate cu fire de aur și argint
sau mărgele. Spre deosebire de alte zone, iile din Bucovina erau cu altiță și nu aveau guleraș.
Altița, partea de sus a iilor, mânecile și piepții erau brodate cu flori, imagini de păsări, animale
colorate sau linii geometrice. În zilele de toamnă, peste ie se lua o bundiță, iar zilele geroase
includeau un cojoc sau un suman, pentru ambele sexe.

Mai apoi, catrința sau fota (fusta tradițională sau șorțul) era croită dintr-o bucată dreptunghiulară
de material și înconjura corpul. Creată, de regulă, din lână de culoare închisă, mai ales negru,
avea pe margini și pe lungime culori precum roșu sau auriu. Uneori, era împodobită cu alesături
sau paiete. Pentru fixarea catrinței, se folosea un brâu care înconjura talia de câteva ori.

Majoritatea localnicilor din zona Bucovinei purtau opinci lucrate manual din piele de vită sau
porc. La început, pe post de șireturi, se folosea păr de cal, pentru ca, mai apoi, să se treacă la fire
de lână. Aceste șireturi timpurii se înfășurau în jurul gleznei, iar opincile se purtau cu ciorapi din
lână, numiți în zonă colțuni. În partea de sus a acestora, apăreau, mai ales în zilele de sărbătoare,
câteva decorațiuni. Basmaua era accesoriul pentru păr în acele vremuri și era, de regulă, roșie sau
neagră, cu franjuri.

La bărbați, portul popular includea o ie mai lungă, cu broderii geometrice, care se lega cu o curea
din piele la mijloc. Ținuta era completată de ițari din lână, opinci simple și căciulă din lână de
miel. Peste cămașă se punea, în zilele mai reci, o bundiță din blană de miel sau jder.

Astfel de porturi populare încă pot fi observate mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă în satele
din Bucovina. Copiii plecați la colindat, gospodinele care pregătesc bucatele tradiționale sau
flăcăii care merg să își viziteze mândrele fac deliciul acestor zone și reprezintă un respiro de la
agitația orașului.

Costumul popular în Maramureș

Elementele specifice zonei Maramureșului sunt zadiile. Acestea sunt țesături de lână folosite în
costumul popular feminin și decorate cu dungi late, negre, care alternează cu altele roșii sau
portocalii (ori alte culori). Sunt purtate peste poale, una pe partea din față, iar cealaltă la spate.
Proveniența era identificată, de regulă, prin culorile prezente pe zadii. Astfel, în Valea Marei,
dungile negre alternează cu cele verzi sau galben deschis, în Valea Vișeului, întâlnim dungi
negre și portocalii, iar pe Valea Izei, dungi roșii și negre.

Pe lângă zadie, costumul feminin mai include cămașa cu decolteu dreptunghiular și mâneci trei
sferturi și o basma înflorată (femeile mai în vârstă purtau basma în culori închise, negru sau
maro). Peste cămașă se poartă pieptar din pănură sură sau un lecric (un fel de jachetă) și gubă din
lână albă (varianta locală a sumanului). Pe post de accesorii, fetele poartă zgărdănele, niște
țesături de mărgele mici sau mărgele de corali (numite, probabil, datorită rarității sale, „zgardă
scumpă”).
Costumul popular bărbătesc din Maramureș include o cămașă albă, scurtă și cu mâneci largi,
gatii (izmene) lungi până la mijlocul gambei vara și cioreci din lână albă în sezonul rece. Similar
femeilor, și bărbații poartă lecric și gubă. Drept accesorii, bărbații poartă straiță (traistă) în culori
vii și clop (pălăria locală).

Costumul popular în Transilvania

În Transilvania, portul popular feminin includea năframă, cămașă brodată cu motive populare
(flori, animale, păsări), brâu, poale, pieptar și opinci din piele tăbăcită de porc sau bou, legate cu
fire de lână sau curele din piele. Pentru bărbați, costumul popular era mai simplu și consta într-o
cămașă lungă, pantaloni lungi, strâmți, din material țesut la țesătoare, un brâu țesut manual sau
un chimir din piele. Pieptarul, atunci când era folosit, era împletit în nuanțe de roșu și combinații
de piele subțire, colorată vegetal, sau mătase neagră.

De-a lungul timpului, portul a evoluat, de la țesutul în 2-3 ițe la o varietate impresionantă de
tehnici, pentru a obține motive geometrice sau amorfe. Pentru broderii, predominau culori
precum roșu, negru, galben și albastru și fire de aur și argint.

Terminarea unei ținute complete putea dura câteva luni, iar cum îmbrăcarea unui astfel de
costum popular putea să ia chiar și câteva ore, era de înțeles de ce țăranii alegeau să le poarte
doar la sărbători.

Costumul popular în Banat

Banatul are și el particularitățile sale în ceea ce privește costumului popular. Opregul cu ciucuri
(o bucată dreptunghiulară și îngustă cu ciucuri sau franjuri, purtată peste poalele cămășii), purtat
de sute de ani, și conciul purtat de femei reprezintă elemente vestimentare întâlnite doar în
această regiune a țării. Conciul este un cerc din lemn sau lână împletită, învelită în pânză, care se
poartă drept accesoriu de păr, sub basma, de către femeile măritate.

Cămășile, cotrânțele, cepsele, brâurile, climurile sau ponievile sunt țesute și împodobite cu
migală, iar modelele și tehnicile au diferențe chiar și în același sat. În Banat, portul popular are
rolul de a distinge vizual o comunitate de alta, dar și o familie de celelalte.

Banatul se remarcă și printr-un număr impresionant de sălbi, brâuri, peceniși, fruntari sau
tulbente (panglică purtată de femeile tinere pe frunte).

Costumul popular în Crișana

Costumul popular din Crișana are câteva deosebiri față de alte zone. În Crișana, poalele au
încrețituri fixe și lipsește catrința de la spate în costumul feminin; la bărbați, cămașa este scurtă
și se poartă fără brâu, iar izmenele sunt largi. Totuși, se păstrează motivele tradiționale românești
de inspirație vegetală și tehnica de țesături și cusături.

Costumul popular feminin din Crișana este format din îmbrăcămintea capului, cămașa sau poala,
zadia, brâul și opincile. În ultimii 100-200 de ani, femeile poartă capul descoperit, iar părul este
împletit și se poartă cica (asemănătoare conciului din Banat), părul atârnând pe spate. Anterior
acestei perioade, femeile purtau părul în două cozi împletite și așezate deasupra urechilor, unde
erau răsucite în formă de coarne (această tehnică purta numele de „pieptănătură cormi”) .

Portul feminin vechi mai includea spătoiul (cămașa) și poalele, ambele încrețite, apoi unite în
talie. La poale se folosea cânepă, iar pentru spătoi, cânepă și bumbac. Mâneca era terminată în
volan cu încrețituri. La marginea mânecii, existau benzi orizontale cu motive geometrice sau
roșii la tinere și negre la femeile în vârstă. Modelul de costum popular mai nou, apărut în
ultimele două secole, includea același spătoi, însă acesta avea mâneca prinsă din umăr, iar în față
avea un „cheptar” asemănător cămășilor bărbătești purtate la oraș.

Costumul popular bărbătesc din Crișana se compunea din cușmă (căciulă), cămașă, cioareci
(izmene) și încălțăminte. Cușma era țuguiată și avea vârful îndoit. Cămașa era croită drept și
avea mâneci largi, gulerul era îngust, iar gura cămășii era tivită cu o margine roșie sau neagră.
Era strânsă în talie cu un chimir lat, care ajungea până la subraț. Cioarecii erau din fir gros de
lână albă, fiind croiți drept și simplu, fără ornamente. În zilele geroase, se purta cojocul
binșenesc cu ciucuri sau cojocul cohănesc ornamentat cu broderie din fire de lână.

Sumanele din această zonă au o mare varietate de ornamente, care este diferită de la un sat la
altul. Poate cele mai cunoscute sunt sumanele cu aplicații de șireturi sau fire de postav colorat.

Costumul popular în Moldova

Specifică zonei Moldovei este păstrarea elementelor străvechi ale portului popular. Față de alte
zone istorice, forma arhaică de port s-a păstrat într-o mai mare măsură. Acest lucru poate fi
explicat de izolarea geografică din acele vremuri și de existența unui număr limitat de căi de
comunicație.

Costumul popular feminin din Moldova avea o structură unitară și consta în ie, cămașă
tradițională, poale, catrință, brâu, bârneață, pieptar sau bundiță, opinci, batic înflorat, traistă și
podoabe.

Ia din Moldova este încrețită, iar broderiile predomină pe piept și pe mâneci. În general, pe piept
și spate apar decorațiuni simple, sub forma unor șiruri verticale. Dintre culorile folosite se
remarcă albul, roșul, verdele și negrul.
Foarte răspândite, mai ales pentru pieptare, sunt motivele solare. Astfel, sunt folosite ruja, o
floare înscrisă în cerc și având șapte sau zece petale, înconjurată de crenguțe verzi, care amintesc
de simbolul pomului vieții. Bobocul, panseaua sau frunzele de tot felul sunt alte elemente care
decorează colțurile pieptarelor. Bundița înflorată reprezintă un alt element specific Moldovei.
Drept accesorii, se poartă cercei, mărgele, inele și panglici cu motive florale.

Costumul popular bărbătesc este mai sobru și constă în cămeșoi sau cămașă cu fustă (o cămașă
mai lungă ce ajunge până la genunchi, purtată mai ales de bătrâni), cu mici decorațiuni negre sau
roșii, ițari încrețiți pe picior, strânși cu o sfoară și cingători (brâu, bârneață sau curele).

În sezonul rece, este comun sumanul lung sau scurt. Acesta are clini la poale, guler îngust sau lat.
Predomină nuanțele de negru sau cafeniu. Opincile, traista și bundița sunt simple și seamănă
celor din portul feminin.

Costumul popular în Dobrogea

Costumul popular din Dobrogea include o cromatică specială și motive geometrice și vegetale. A
fost purtat la curtea regală a reginelor Elisabeta și Maria a României.

Portul popular feminin din Dobrogea cuprinde marama din borangic, care oferă o notă elegantă
ținutei, cămașa decorată cu ornamente florale și linii roșii sau negre pe mâneci, piept și la poalele
sale și bundița din lână de oaie.

Un element special este reprezentat de cele două pestelci dreptunghiulare, dispuse la poalele
cămășii (una în față și una în spate). Acestea sunt decorate cu romburi, pătrate, dreptunghiuri și
linii frânte. Atunci când poartă o fustă din lână, fetele preferă doar o pestelcă, pe cea din față.
Brâul așezat peste cămașă poartă numele de bârneață.

Costumul popular bărbătesc din Dobrogea constă în căciula țuguiată din lână de miel, cămașa
dreaptă cu broderii florale sau geometrice pe guler, pe manșete sau pe piept, chimirul roșu țesut
la război sau realizat din piele și pantaloni largi și încrețiți, realizați din stofă albă, postav sau
borangic.

Costumul popular în Muntenia

Costumul popular din Muntenia era purtat în zona Argeș, prelungindu-se până la Muscel,
Dâmbovița, Prahova, Buzău și Râmnicu Sărat. Fota este specifică acestei zone și consta dintr-un
material lat din lână, care se petrece în jurul corpului și ținea locul fustei. Această fustă veche
este decorată cu linii verticale ori cu fire aurii sau argintii.
Excepție de la fota strâmtă, pe corp, face fota din Prahova, care se aseamănă cu o fustă largă ce
avea cute. Costumul de Teleorman constă în purtarea a două catrințe, în față și în spate.

Străbătută în secolele anterioare de drumurile comerciale care legau Orientul de Occident, în

Muntenia au pătruns pentru prima oară firele aurii și argintii, paietele, mătasea și mărgelele care
au înnobilat costumul popular de la sfârșitul secolului al 18-lea. Tot în această perioadă se purtau
poturile (pantalonii bărbătești cu turul larg), găitanele (fire) negre din mătase, pentru a decora
hainele groase și monedele de aur (numite icușari și mahmude), pentru găteala capului tinerelor.

Marama din Muscel și zona Argeșului impresionează prin lungime și prin ornamentele cu
bumbac alb, fire aurii și mătase colorată. Cămașa este simplă, iar mâneca este încrețită. Specifice
zonei Muscelului sunt pânzele cu margini portocalii, mâneci lungi și fire aurii sau argintii.

Costumul popular în Oltenia

Oltenia este o zonă etnografică diversă, care se remarcă prin mai multe tipuri de costume
populare.

Astfel, costumul popular din Mehedinți este format din vânic, cămașă din bumbac sau borangic
și catrință. Culoarea neagră predomină în decorarea pieselor vestimentare, mai ales a cămășilor și
a catrințelor. Aceste elemente de decor sunt plasate în partea inferioară a hainelor și au aspectul
unei hore. Cele mai comune accesorii sunt mărgelele din sticlă colorată, care sunt purtate la gât
sau la mână, pentru a preveni deochiul.

În împrejurimile Vâlcei, costumul popular se remarcă prin coloritul viu al catrinței și prin
cămășile în albastru sau roșu aprins. În Romanați, catrința poartă numele de boscele, iar decorul
este dispus în partea inferioară a ținutei și include cele trei culori: roșu, galben și albastru.
Acestea apar în diverse forme și la șube sau giubele (haină lungă din postav fin și căptușită cu
lână, purtată mai ales de boieri).

Costumul popular bărbătesc este compus din cămașă albă din mătase, cioareci, opinci, căciulă și
șubă. În sudul Olteniei, se poartă ipingeaua, o manta bărbătească din postav, cu broderii la guler
și pe piept.

Costumul popular românesc reprezintă un motiv de mândrie, indiferent de localitatea în care te-ai
născut. Marile zone ale țării se aseamănă prin materialele folosite și prin motive, inspirate mai
ales din natură și se deosebesc prin culori și modele. Cunoașterea trecutului, inclusiv a portului
popular, ne ajută să ne aflăm rădăcinile și să ne înțelegem mai bine strămoșii. Doar prin prețuirea
acestor comori vom evita pierderea lor în negura vremii.