Portul traditional oltenesc

Vatra oltenească reprezintă o altă zonă din spaţiul românesc profund

impregnată de cutume, care a conservat atât specificul local, cât şi
influenţele provenite din celelalte zone, acestea din urmă acomodându-
se armonios în noul context. Şi de data aceasta, costumul tradiţional
constituie o mărturie a geniului popular românesc dovedit prin
măiestria cu care sunt prelucrate materiile prime, prin tehnicile de
îmbinare a pieselor, dar şi prin organizarea elementelor ornamentale şi
decorative. În spaţiul oltenesc se regăsesc note specifice în funcţie de
zonă, astfel Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt se contituie drept unităţi
individualizate în baza criteriilor enunţate mai devreme.

Costumul femeiesc

Găteala capului

Comunitatea tradiţională acordă o mare atenţie modului în care părul

este prins sau împodobit, acesta fiind unul din mijloacele care reflectă
atât vârsta, cât şi statutul şi starea materială. Capul neacoperit este
apanajul fetelor tinere şi foarte tinere, care încă nu şi-au găsit alesul.
Fetiţele poartă părul tuns scurt şi rotund, într-o singură coadă pe
spate(Gorj, Olt), în două cozi libere pe spate(Dolj, Mehedinţi, Vâlcea) sau
împletit într-un motdeasupra frunţii, care se leagă de o altă coadă
realizată mai jos(Gorj, Mehedinţi).
Adolescenţa reprezintă o nouă etapă a vieţii, caracterizând pieptănătura
printr-o ,,maximă prospeţime şi frumuseţe cumulând elemente de ordin
estetic’’(M. Bâtcă). Cozile lăsate liber pe spate, cele rotite în jurul urechii
sau strânse în coc sunt împodobite cu mărgele, flori naturale(în sezonul
cald), panglici, agrafe de os sau ace de păr. Tinerele care proveneau din
familii înstărite purtau pe frunte o salbă, formată din galbeni.

Imediat după căsătorie avea loc învelitul miresei, ritual multifazic prin
care naşa acoperea capul miresei cu un conci, pe care aceasta urma să-l
poarte toată viaţa. Acesta era fixat cu suporţi confecţionaţi din diverse
materiale(fier, lemn, carton, sârmă etc.), care pe lângă funcţia de
susţinere aveau şi una estetică. În zilele de lucru îşi acopereau capul cu
tulpane sau basmale, peste care , în zilele de sărbătoare,
aşezau cârpele(ştergar).

Ştergarul era lucrat din cânepă, in, bumbac sau borangic şi mai este
cunoscut în spaţiul oltenesc sub următoarele denumiri: batistă, legătură,
coalţă, fişon, clin, corn. Elementele decorative erau plasate, iniţial, către
extremităţile ştergarului, ulterior, însă, alesăturile au umplut cu motive
fitomorfe si geometrice întreg câmpul ţesăturii. Partea care ajungea
deasupra frunţii era decorată cu mătase albă sau colorată.

Podoabele

Mărgelele din sticlă colorată, policrome aveau o largă utilizare în

gospodăria oltenească, fiind înşirate pe aţă şi purtate fie la gât , fie
ca toarte(cercei), fie ca brăţări(prevenind superstiţia deochiului).

Cămaşa
Din punct de vedere morfologic , întâlnim în spaţiul oltenesc două tipuri
de cămaşă: cea dreaptă şi cea încreţită la gât. Vom insista asupra celei
din urmă categorii întrucât , în această zonă, atinge cele mai înalte culmi
ale tehnicilor de realizare. Denumirea sa provine din
încreţirea stanilor(partea din faţă şi din spate) , dar şi din încreţirea
părţii superioare a mânecii. Compoziţiile decorative realizate cu fire de
beteală, cu fluturi metalici sau cu mărgele policrome, sunt dispuse pe
guler, pe piepţi, spate, poale, mâneci-acestea din urmă prezintă altiţă,
încreţ, rânduri sau ,,cusături compacte,omogene, repartizate pe toată
suprafaţa, fără spaţiu liber, în care predomină motivele geometrice’’(M.
Bâtcă). Bucăţile de pânză sunt legate prin cheiţe sau făgurel(creţ)-
ultimele pentru spaţiul de sub guler şi pentru bentiţa mânecii.

Catrinţa

În spaţiul oltenesc, acoperitoarele de poală se găsesc sub două forme:

cele care acoperă parţial şi cele care acoperă total.

Catrinţele fac parte din prima categorie, ele fiind purtate pereche(una în
faţă, alta în spate), având sau nu dimensiuni egale. Un aspect deosebit îl
întâlnim în ceea ce priveşte registrul ornamental de pe suprafaţa
acestora, dispus, de obicei, fie vertical , fie orizontal. Există, însă, zone în
care cele două registre se îmbină. Astfel, în Mehedinţi şi Gorj, catrinţa
din faţă(fâstâc) e mai îngustă şi prezintă rânduri verticale, pe când cea
din spate(opreg)-orizontale, iar în Vâlcea se împletesc ambele registre
pe aceeaşi piesă(zăvelcei). În Dolj, Vâlcea, Olt catrinţa prezintă către
poale o bordură cu motive geometrice, fitomorfe, avimorfe sau chiar
antropomorfe(prag).

În zilele de sărbătoare era la mare căutare costumul cu vâlnic, care apare ca o

fotă încreţită în talie. Acesta acoperă poalele în totalitate şi se purtau
pentru prima dată la nuntă. În majoritatea zonelor, acesta era purtat
împreună cu catrinţa.
Costumul bărbătesc

Găteala capului

Bărbaţii obişnuiau să poarte părul lung pe spate sau prins în două

cozi(Gorj, Mehedinţi, Olt). În ceea ce priveşte acoperitoarele de cap,
bătrânii preferau căciulile din blană de oaie sau miel(mocănească), iar
mai târziu acestea vor fi alternate cu pălăriile din paie cu bor mare
pentru bătrâni sau bor mic pentru tineri. La ocazii speciale acestea erau
împodobite cu pene de păun, mărgele sau flori naturale.

Cămaşa bărbătească

Cămaşa dreaptă, de tip vechi, este foarte întâlnită în această zonă,

variind doar ca lungime: în zona montană(nord) ajungea până la
genunchi şi era confecţionată din pânză groasă, pe când în partea de
câmpie –până la glezne şi realizată din bumbac şi borangic.

Elementul distinctiv din punct de vedere morfologic al acestei zone îl

constituie cămaşa cu platcă, care prezintă o compoziţie decorativă
policromatică deosebită, atât pe guler, cât şi pe piepţi, pe tivul mânecii şi
al poalei.

Cămăşile erau prinse cu cingători ale căror dimensiuni, culori şi

ornamente variau în funcţie de zonă. Chimirul era purtat mai ales de
bătrâni, peste brâu, oferind prilej de a susţine punguliţele cu bani sau
tutun sau batistele pe care le purtau în vreme de sărbătoare.

Pantalonii
În timpul verii aceştia erau confecţionaţi din cânepă, in, bumbac, iar
iarna din lână în 4 iţe dată la piuă, cunoscută sub denumirea
de dimie(sau aba, postav). În nordul spaţiului oltenesc, cioarecii sunt
mai strâmţi şi compuşi din mai multe părţi(folia din faţă, din spate,
turul), la câmpie fiind mai largi. Interesante în cazul pantalonilor
olteneşti sunt buzunarele false sau ghizdane, dispuse lateral, ale căror
deschizături se prelungesc până spre talie.

Elemente comune în portul femeiesc şi în cel bărbătesc

Pieptarele şi cojoacele sunt în bună măsură prezente atât în garderoba

femeiască, cat şi în cea bărbătească, diferenţele constând îndeosebi în
elementele de decor, mai abundente în cazul femeilor. Cojocăritul din
Romanaţi(Olt) este renumit până dincolo de graniţele spaţiului oltenesc,
aceste piese fiind ,,cele mai izbutite creaţii de gen’’(M. Bâtcă), ca urmare
a tehnicilor de execuţie a ornamentelor, a croiului, a cromaticii, a
alternanţei spaţiilor libere cu cele decorate. Cele feminine aveau o
lungime care varia în funcţie de anotimp, cu decoraţii policrome, găitane
şi împletituri de piele. Pieptarele erau brodate în perioada interbelică cu
lânică plocromă(Vădastra).

Ipingeaua sau mantia voinicului se întâlneşte în varianta cu mâneci şi

fără mâneci, gen pelerină(ipingeaua oarbă) şi era purtată, de regulă,
peste cojoc, iar gulerul(chepeneag) putea fi ridicat sub formă de glugă.

Opincile erau produse din piele de vită sau de porc agăsită,

iar obielele erau din dimie. În zilele de sărbătoare, femeile obişnuiau să
decoreze călţunii, care înveleau pulpele până peste genunchi. Prin
intermediul nojiţelor (curele din pilee de vită) opincile se legau de
picior.
Portul popular este într-adevăr un document de viaţă care povesteşte,
într-un cuvânt, despre Weltanschaung-ul comunităţii pe care o
reprezintă. În ceea ce priveşăte costumul pupular oltenesc putem
deosebi o variaţie cu dispunere nord-sud. Astfel , cei din zona de câmpie
au suferit influenţe balcanice mai puternice, care se regăsesc în motivele
fitoforme şi zoomorfe, în firul de aur utilizat cu generozitate; în zona de
munte preomină motivele geometrice, tradiţionale. Per ansamblu, se
degajă o anumită notă de sobrietate, arhaism care caracterizează portul
din partea nordică, spre deosebire de cel din zona de câmpie, care
prezenta o bogăţie de forme decorative.