Babarus Ioana Ed.

Tehnologica
Clasa a VI-a B

Portul popular romanesc

- zona Muntenia-

Străbătută în secolele precedente de vechile drumuri comerciale care legau Orientul de

Occident şi de binecunoscutele trasee ale transhumanţei oierilor transilvăneni, care îşi iernau
turmele în bălţile Dunării, Muntenia a beneficiat de timpuriu de un statut privilegiat în ceea ce
priveşte schimburile culturale interzonale şi accesul la diverse categorii de materiale noi,
vândute prin sate de către “marghidani” (vânzători ambulanţi). Firul metalic auriu şi argintiu,
arniciul colorat, mătasea, fluturii (paietele) şi mărgelele folosite în broderia şi alesăturile
pieselor de costum, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, au contribuit la înnobilarea
acestora şi la diversificarea paletei lor cromatice. În partea de sud a Munteniei – zonele
etnografice Vlaşca, Ilfov, Teleorman – costumul tradiţional aduce în atenţie câteva elemente ce
trădează influenţă balcanico-orientală: croiul “poturilor” (pantaloni bărbăteşti cu turul foarte
larg), folosirea găitanelor negre de mătase şi a celor colorate pentru decorarea hainelor
groase din dimie, adoptarea de către femei a “fesului”, “chemeleţului” şi a monedelor de aur
(“icuşari” şi “mahmudele”) pentru găteala ceremonială a capului.
Ansamblu vestimentar de o remarcabilă valoare artistică, costumul tradiţional din
Muntenia, indiferent de zona etnografică, a contribuit semnificativ la afirmarea portului popular
ca formă semnificativă a creaţiei ţărăneşti şi dezvoltarea patrimoniului etnografic românesc.
Varietatea soluţiilor plastico-decorative, rafinatele armonii cromatice şi originalitatea
interpretărilor diverselor categorii de motive au generat o expresie estetică inconfundabilă
pentru fiecare tip de piesă. Un loc de frunte în ierarhia costumului muntenesc, pentru fastul,
eleganţa, înalta valoare artistică şi prestigiul pe care l-a dobândit dincolo de graniţele zonelor de
origine, revine portului femeiesc din Muscel şi Argeş.
Ia, fota şi marama acestor costume sunt, fiecare, un exemplu de performanţă
tehnologică şi măiestrie artistică. Maramele din Muscel şi Argeş impresionează prin lungimea şi
decorul ales cu fir auriu, bumbac alb şi mătase colorată. La cămăşi, modul de structurare a
decorului pe mâneci, respectă totdeauna poziţia altiţei, încreţului şi a râurilor dar introduce
totuşi unele elemente de particularizare, care ilustrează principiul unităţii în diversitate. Pânza cu
margini portocalii, mânecile foarte lungi şi motivul “fuşti”, lucrat cu arnica negru sau roşu şi fir
auriu sau argintiu, sunt emblemele Muscelului. Mâneca răsfrântă, încreţul policrom urmat de
râuri sau o blană de motive, potenţate vizual prin adăugare de paiete şi mărgele, definesc
zona Argeş. În ceea ce priveşte fotele, în ambele zone decorul este plasat pe poale şi pulpene,
fiind ales cu fir auriu şi argintiu pe fond negru, roşu, albastru sau alb (Muscel). Exceptând
această compoziţie, fota argeşeană, de mai mici dimensiuni, se poartă asociată în faţă cu o
zăvelcă armonizată 1hromatic şi compoziţional cu fota. Nota distinctivă a fotei de Argeş este
repartizarea decorului de jur-împrejurul laturilor formând un chenar ce lasă în centru, un mic
spaţiu nedecorat.
Pentru eleganţa şi preţiozitatea materialelor, iile, fotele şi maramele muscelene, au
fost adoptate în multe zone ale ţării ca embleme ale costumului naţional.
1
Costum barbatesc din Muntenia:

2
Costum femeiesc din Muntenia: