Costumul popular

Costumul ialomiţean
Declarat ca inexistent, pierdut încă din secolul al XIX-lea, portul popular originar
ialomiţean a constituit obiectul unor cercetări ample întinse pe o perioadă de mai bine de 30 de
ani, finalizate la sfârşitul anilor '70 de către specialiştii Muzeului Judeţean Ialomiţa.
Astfel, în anul 1979 muzeografii Ciucă Răzvan şi Renţa Elena au desfăşurat o cercetare de teren
în zona Valea Ialomiţei, Grindu, Reviga, Mostiştea, Borcea şi Lehliu-Lupşanu, în urma căreia a
fost întocmit dosarul documentar privind costumul popular ialomiţean.
Mai mult decât atât, datele din teren au fost valorificate prin organizarea unui atelier format din
12 femei absolvente ale Şcolii Populare de Artă din comuna Mărculeşti, care au reuşit,
respectând întru totul materialul, formele şi tehnicile tradiţionale, să confecţioneze 12 costume
populare cu diferite modele.
Demersul de regăsire şi readucere în actualitate a costumului popular ialomiţean a fost continuat
în anii ce au urmat prin publicarea unei descrieri complete în volumul Portul popular de
sărbătoare din România, apărut în anul 1984, realizat de Elena Secoşan şi Paul Petrescu.
Fetele, pieptănate cu una sau doă cozi la ceafă, strânse într-un coc, se împodobeau cu
flori prinse la ureche sau în coc. La ocazii purtau şi ,,coif”, o tichie de bani.
Femeile îşi strângeau părul împletindu-l în dosul urechilor, fie la ceafă într-un ,,belci”, fie pe
creştet în ,,conci” sau în ,,prepuse” de păr îngroşat. Pe creştet se aşeza ,,chelemeţul”
(sau ,,coiful”), o văcălie rotundă din lemn sau fier, care se învelea cu ,,colţul!, un tulpan alb
triunghiular tivit cu horbotă, ,,nodaţică”, cu mărgele şi fluturi. La frunte se prindea ,,cordeaua cu
rubele de aur” (,,fruntarul”). Peste această compoziţie se lega marama (,,mahrama”) în diverse
feluri.
Cămaşa specifică acestei zone, din pânză învărgată, ,,cu margini” cu bumbac ,,tiriplic” sau
borangic. Adeseori avea mânecile sau chiar era integrală din brangic. Ornamentul redus la guler,
gură, umeri şi tivul mânecilor era cusut cu borangic ,,boit”, arnici sau lânică, în motive mărunte.
Sabacele erau prezente la tivuri. Uneori pânza este învărgată cu arnci roşu sau albastru.
Un element specific de ornamente este cheiţa lucrată în culori şi ,,bibilurile” (,,bagadele”), mici
colţişori lucraţi cu acul sau igliţa, la tivuri. ,,Ia mocănească” încreţită la gât are o mai redusă
frecvenţă. Confecţionată din in sau bumbac, arareori din borangic, se încadrează în sistemul de
ornamentare cu altiţă.
,,Ota”, ,,zăvelca” sau ,,pestelca”, în formă dreptunghiulară (purtate perechi, una în faţă, alta în
spate) este ţesută din lână în patru iţe şi compusă din două foi, unite cu cheiţă în sens
orizontal, ,,încheiată pe genuche”. Pe fondul negru, roşu sau vânăt, pestelca este ornată cu două
chenare laterale în sens vertical (denumite ,,vărgi”, ,,ghenare” sau simplu ,,alesătură”) în motive
geometrice dense şi policrome. Pe mijlocil pestelcii ,,trupul” se întind vărguţe verticale, ,,vărgi în
picioare”. Din această formulă s-a dezvoltat în Ialomiţa decorul cu ,,alesătură pe poală”, adică o
bordură orizontală în partea de jos a pestelcii, ceea ce prezintă tipul Ialomiţei, iar în judeţil Brăila
apare şi ,,pestelca cu pisc”, ornamentaţie mai îmbogăţită, similară cu cea din nordul Dobrogei.
Chenarele laterale rămân totdeauna ca o marcă a costumului de Bărăgan. Aceste pestelci, prin
decorul lor unic, cu chenarele laterale, reprezintă tipul local al costumului femeiesc din întinsa
zonă a cursului inferior al Dunării.
 Incă din secolul trecut, pestelca din faţă s-a înlocuit cu ,,zăvelca din arnici”, un şorţ din
două foi, încreţit la talie. Ţesută din două iţe, foarte scorţoasă, i se spune şi ,,şorţ scos”, de stă în
picioare. Ornamentul de ,,vargă aleasă la poală” şi vărguţe orizontale pe trup diferă de cel al
pestelcii.
Fusta a pătruns de multă vreme în portul femeiesc de aici. Confecţionată casnic, din lână cu
decor din ţesătură (nevedituri, vărgi coclorate) este lungă, largă şi încreţită la talie. Apare
şi ,,fusta cu ciupag” adică unită cu o vestă, din acelaşi material. Peste fustă se poartă zăvelca de
arnici în faţă, iar pestelca din spate a trecut sub fustă (în virtutea obiceiului vechi).
Cu brâul roşu, femeia îşi încinge atlia peste cămaşă, iar cu betele înguste (alese şi cu mărgeluşe
pe margini) se leagă peste pestelci.
Costumul bărbătesc se compune din căciulă sau pălărie, cămaşă, pantaloni, brâu cu bete, vestă şi
încălţăminte. Este completat cu haine din dimie: ,,petrecută”, ,,mintean”, ,,chebă”, ,,anteriu
bălan”, ,,manta-ipingea”, cu haine bumbăcite, ,,zăbun”, ,,mănecar” şi cu ,,cojoacă” şi ,,cheptar”.
Căciula se poartă rotundă, deşi croită ,,cu moţ”. Pălăria numită ,,pălărie popească răsfrântă”
şi ,,pălărie mocănească” are margini drepte.
Cămaşa dreaptă, din pânză învărgată şi cu mânecile din borangic, ,,alese cu flori” este lungă până
la glezne şi se poartă ,,sumeţită la brâu”. Uneori are şi ,,pieptul” din borangic, iar decorul
de ,,flori de arnici” este ale în război, pe mâneci în roşu şi negru. Pe marginile tivurilor
apar ,,bibilurile”, colţişori cu acul specifici acestei zone. Remarcăm prezenţa ,,sabacului” (ajur)
în alb şi lângă tivuri sau la piept.
Pantalonii sunt largi, fie confecţionaţi din dimie (,,dată la graţie” şi ,,la lustru”)fie din pânza
cămăşii. Denumiţi ,,poturi” sau pantaloni încutaţi, au cutele strânse la talie pe betelie. Ei sunt
ornamentaţi cu găetane negre sau colorate, aplicate pe diverse porţiuni. Spre deosebire de
cioarecii albi, poturii sunt fie seini, fie vopsiţi vineţi sau negri. Brâul, excepţional de lat, se
poartă în diverse culori: alb la muncă, roşu tinerii, albastru şi verde bătrânii. Este dat la lustru.
Ciucurii lungi atârnă pe ambele şolduri.
Peste cămaşă se pune vesta, ,,ilicul”, din acelaşi material cu pantalonii. Încălţămintea, dezvoltată
din opincă în diverse forme de sandale, ca ,,meşii” şi ,,postalii”
Costume din zona Baragan