MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ION CREANGĂ
Facultatea Psihologie și psihopedagogie specială
Programul de studii Psihologie

DEPENDENȚA DE TUTUN LA ADOLESCENȚI

TEZĂ DE LICENȚĂ

Realizat: Tverdohleb Madalina

Conducător ştiinţific: Chirev Larisa

Chişinău, 2022
 CUPRINS

INTRODUCERE.....................................................................................................................
I. SPECIFICUL TOXICOMANIEI LA ELEVII - ADOLESCENȚI :
DEPENDENȚA DE TUTUN
1.1. Toxicomania și evoluţia preocupărilor faţă de tutun ………………………………….
1.2. Factori și cauze ce provoacă fumatul în rândul elevilor-adolescenți ............................
1.3. Efectele fumatului asupra adolescenților…………………………………….………..
1.4. Manifestarea dependenței de tutun la adolescenți …………...……………………..
1.5. Concluzii la capitolul I………………………………………………………..………

II. STUDIUL EMPIRIC..................................................................................................

2.1. Descrierea experimentul de
constatare...........................................................................................
2.2. Prezentarea si analiza
rezultatelor......................................................................................................................
2.3. Strategii de prevenire a dependenței față de fumat........................................................
2.4. Concluzii la capitolul II……………………………………………………..…………
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ............................................................
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................
ANEXE...................................................................................................................................

2
 INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Alături de consumul de alcool, fumatul
constituie o problemă având o incidenţă din ce în ce mai mare în rândul populaţiei adulte în general
şi al adolescenţilor în mod special. Datele existente la nivelul anului 2009 estimau un număr de
aproximativ 1,2 miliarde de fumători, dintre care 70% rezidau în ţările în curs de dezvoltare.
România nu face nici ea excepţie, aceleaşi surse statistice indicând că aproape jumătate din
populaţia adultă a ţării este fumătoare. Numărul mare de fumători poate părea surprinzător, în
condiţiile în care societatea zilelor noastre deţine şi oferă un volum mare de informaţii despre tutun
şi efectele nocive ale acestuia asupra organismului uman. La acestea se mai adaugă limitarea
publicităţii la tutun şi restricţiile privind fumatul în locurile publice. Pe de altă parte, diversificarea
sortimentelor de ţigări, ritmul alert al vieţii cotidiene, presiunile sociale sau emanciparea tinerei
generaţii pot constitui o serie de circumstanţe favorizante pentru fumat. Referitor la emanciparea
tinerilor, numeroşi băieţi încep să fumeze pentru a-şi demonstra masculinitatea şi a se impune în
cadrul grupului de apartenenţă. Dimpotrivă, fetele încep să fumeze din dorinţa de a dobândi un stil
sofisticat şi elegant. Cu toţii însă nu realizează faptul că, pe lângă efectele fiziologice şi psihologice
dăunătoare, consumul de tutun nu îi ajută să devină nici mai duri, nici mai rafinaţi. Dacă totuşi un
asemenea lucru se întâmplă, rezultatul este tardiv, în sensul că mulţi tineri şi-ar fi dorit să nu se fi
apucat niciodată de fumat []. Dinescu C. Prevenirea fumatului la copii şi adolescenţi - de la teorie la
practică, Oradea: Universitatea din Oradea, 2009
Fumatul este unul dintre cele mai controversate comportamente nesănătoase. Multă vreme
s-a considerat că decizia de a fuma reprezintă o alegere în cunoştinţă de cauză, că oamenii sunt bine
informaţi în momentul în care încep să fumeze şi, implicit, îşi asumă responsabilitatea acestui
comportament şi a consecinţelor lui. Totuşi, studiile arată că 95% dintre fumători încep să fumeze
înaintea vârstei de 20 de ani. Întrebarea care se impune este în ce măsură aceşti tineri deţin
informaţii pertinente şi suficiente referitoare la comportamentul de fumător şi la riscurile pe care le
implică. Un studiu realizat pe un număr de 895 de adolescenţi, referitor la atitudinile şi convingerile
despre fumat, a subliniat insuficienta informare despre prevalenţa şi riscurile acestui comportament.
Astfel, adolescenţii: au supraestimat numărul adulţilor şi al adolescenţilor care fumează; au
subestimat ponderea persoanelor care au atitudini negative faţă de fumat; au considerat că sunt mai
puţin expuşi riscurilor la bolile asociate fumatului. Prevalenţa acestor convingeri eronate era mult
mai mare la adolescenţii: (a) care începuseră deja să fumeze; (b) care aveau prieteni sau membri ai

3
familiei care fumau; şi (c) care intenţionau să înceapă să fumeze în viitorul apropiat [p.133]. Băban
A. Consiliere educațională. Ghid metodologic. Cluj-Napoca: Editura Psinet SRL, 2011, 307 p. ISBN
978-606-8244-29-7
Fumatul începe de obicei la o vârstă timpurie. Multe sondaje relevă faptul că mai mult de
15% dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani fumează regulat şi se consideră fumători.
Fumatul este un comportament care se dezvoltă treptat, de la faza de experimentare la faza de
dependenţă şi de formare a unei atitudini pozitive faţă de fumat. În lumea civilizată, de mai bine de
450 de ani, fumatul e cunoscut ca un obicei ce creează dependenţă, constituind unul dintre cele mai
primejdioase riscuri pentru sănătate, fiind răspunzător de 35% din totalitatea deceselor. Cercetările
ştiinţifice recente au ajuns la concluzia că tutunul poate produce aproape toate bolile ce predomină
în zilele noastre, pe primul loc fiind bolile cardiovasculare şi cele canceroase, principalele cauze de
morbiditate şi mortalitate din ţările industriale. Iar efectele dezastruoase se întâlnesc nu numai la
fumătorii activi, care-şi asumă riscul de bunăvoie, ci şi la cei din jurul lor, care, fără voia lor, sunt
expuşi la fumul de tutun. Dependenţa se stabileşte foarte repede şi, după un timp de fumat zilnic,
este foarte greu să mai scapi de acest obicei. Rata de succes în părăsirea fumatului este în jur de
10%, în ciuda câştigului enorm pentru sănătate [p.13]. Rădulescu E. Adio, ţigări!: Ce nu ştiu
fumătorii despre fumat, cum poţi ajunge de la dependenţă la independenţă. Ed. a 8-a. Bucureşti:
Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, 2011, 103 p. ISBN 078-073-101-475-3
Problema cercetării: Care sunt motivele dependenței de tutun la adolescenți?
Scopul cercetării Indentificarea motivelor dependentei de tutun la adolescenti si evaluarea
cosmului de tutun a adolescenti , indentificarea adolescentilor dependenti de nicotina si a motivelor
ce-i determina sa fumeze .
Obiectivele cercetării:
1. Delimitarea reperelor conceptuale privind dependența de tutun la adolescenți;
2. Analiza cauzelor dependenței de tutun la adolescenți;
3. Realizarea experimentului de constatare;
4. Elaborarea concluziilor şi recomandărilor.
5. Ipotezele cercetarii :
1. Majoritatea adolescentilor au experimentat consumul de tutun.
2. Dependenta de tutun este mai frecventa intalnita la baieti decat la fete .
3. Motivele prepoderente ale consumului de tutun in adolescenta tin de
cautarea starii emotionale placute si deprintere de a fuma.

4
 Eșantionul cercetării îl constituie 61 adolescenți din cadrul LT Gaudeamus.
Metodologia cercetării a vizat următoarele metode:
- metodele teoretice: analiza şi sinteza literaturii din domeniu; metodico-ştiinţifice privind problema
de cercetare lansată; metoda ipotetico-deductivă pentru interpretarea şi explicarea rezultatelor
obţinute în cercetare;
- metodele empirice: conversația, experimentul de constatare.
- metodele statistice de analiză şi prelucrare a rezultatelor investigaţiei.
1. SPECIFICUL TOXICOMANIEI LA ELEVII - ADOLESCENȚI : DEPENDENȚA DE
TUTUN
1.1. Toxicomania și evoluţia preocupărilor faţă de tutun
Toxicomania este o „apetenţă anormală şi prelungită manifestată de către anumiţi indivizi
pentru substanţe toxice sau droguri pe care le-au cunoscut accidental sau le-au căutat cu intenţie
efectul analgezic, euforic şi dinamizator, apetenţă care devine rapid obişnuinţă tiranică şi care atrage
după sine aproape inevitabil creşterea progresivă a dozelor” [pp.11-12]. Porot A., Porot M.
Toxicomaniile, Bucureşti: Ştiinţifică, 1999. 218 p.
Toxicomania este „starea de intoxicaţie periodică sau cronică determinată de consumarea
repetată a unui drog (natural sau sintetic). Aceasta se caracterizează prin: dorinţa sau necesitatea de a
continua consumul de drog şi de procurare a acestuia indiferent de mijloace; tendinţa măririi
dozelor; dependenţa de ordin psihic și, uneori, dependenţa fizică faţă de efectele drogului, însoţită de
apariţia sindromului de abstinenţă; efectele nocive asupra individului şi asupra societăţii“.
Cauzele toxicomaniei sunt impuse de dinamica grupurilor sociale, de opoziţia ideilor dintre
generaţii, de refugiul în plăceri necontrolabile. Persoana dependentă de droguri are nevoie de o
susţinere adecvată, constantă, dinamică prin intervenţie farmacologică (ex. terapia de substituţie în
cazul dependenţilor de heroină) și de consiliere psihologică, respectiv tratament psihiatric, care să o
ajute în procesul de renunţare la adicţie []. https://farma.com.ro/articles/2015.2/PF_Nr-2_2015_Art-
1.pdf
Conform definiţiei propuse de Antoine și Maurice Porot, toxicomania reprezintă „apetenţă
sau aviditate anormală și prelungită manifestată de anumiţi indivizi, pentru substanţe toxice sau
droguri cunoscute în mod accidental sau ale căror efecte analgezice, euforice sau dinamizatoare le-
au căutat cu intenţie, apetenţă devenită rapid obișnuinţă tiranică și care atrage aproape inevitabil
după sine mărirea progresivă a dozelor“ []. Porot A., Porot M. Toxicomaniile, Bucureşti: Ştiinţifică,
1999. 218 p.

5
 Toxicomania este un fenomen din ce în ce mai vizibil, cu ample şi, uneori, grave consecinţe la
nivel individual şi comunitar, iar în această calitate pune în evidenţă o serie de ipoteze şi perspective
ce vizează atât substanţele, cât şi situaţiile faţă de care se creează dependenţa, dar şi tipurile şi
modalităţile de consum. Se acceptă astăzi că domeniile sale vizează din ce în ce mai multe activităţi
umane, deşi reprezentările sale comune ne direcţionează îndeosebi către zona consumului/abuzului de
substanţe adictive, îndeosebi către drogurile ilicite. Dar dependenţa - conceptul fundamental în
toxicomanie - se instalează şi se manifestă specific în câmpuri comportamentale şi sociale de tot mai
largă cuprindere: tabagismul, alcoolismul, tulburările de conduită alimentară, consumul de
cafea/cofeină, abuzul de medicamente, delictul/furtul compulsiv, dependenţa de jocuri de noroc, TV-
mania, „internet-mania”, sporturile cu risc de tip patologic, dependenţa de muncă (workaholism-ul),
comportamentele consumatoriste compulsive etc.
Toxicomania poate fi definită ca o stare de intoxicaţie acută sau cronică, provocată de
consumul repetat al unei substanţe psiho-active. Caracteristica principală a toxicomaniei este
sindromul de dependenţă. Documentele OMS definesc sindromul de dependenţă ca fiind „un
ansamblu de fenomene comportamentale, cognitive şi fiziologice, în care utilizarea unei substanţe
psiho-active specifice sau a unei categorii de substanţe determină o detaşare progresivă a subiectului
faţă de alte activităţi”. Caracteristica esenţială a sindromului de dependenţă constă în dorinţa
puternică, uneori compulsivă, de a bea alcool, de a fuma sau de a consuma o altă substanţă
psihoactivă (inclusiv unele medicamente prescrise de medic) [p.241]. Neamţu C. Devianţa şcolară.
Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Iaşi: Editura Polirom, 2003,
422 p. ISBN 973-681-403-3
Toxicomania este tratată uneori ca fiind sinonimă cu farmacodependenţa, iar în altele cu
adicţia, deşi este clar că există diferenţe semnificative: ea reprezintă starea de intoxicaţie periodică
sau cronică produsă prin consumul repetat al unui drog natural sau sintetic. în această direcţie converg
toate delimitările şi definiţiile specialiştilor; pentru psihologi, este un consum patologic, cronic sau
periodic impulsiv, de substanţe care modifică starea afectivă sau de conştiinţă; pentru medici, este o
auto-intoxicaţie conştientă, cronică, patologică; pentru psihiatri, este o relaţie de dependenţă alienantă
cu un drog toxic, relaţie ce tinde să subordoneze întreaga existenţă a individului.
La origine, termenul de toxicomanie se referă la o stare de intoxicaţie cronică sau periodică,
instalată prin autoadministrarea repetată a unor substanţe psihoactive, folosite uneori iniţial în scop
medical. Termenul era astfel folosit pentru a desemna un tipar neterapeuti c de consum, de

6
autoadministrare compulsivă []. Bălălău D., Baconi D. Toxicologie generală, Editura Tehnoplast
Company, Bucureşti , 2005
Etimologic, cuvântul „toxicomanie“ provine din limba greacă, de la toxikon (otravă) și
mania (nebunie) – aşadar, „nebunia otrăvii“ []. Baconi D., Bălălău D., Abraham P. Abuzul şi
toxicodependenţa. Mecanisme. Manifestări. Tratament. Legislaţie, Editura Medicală, Bucureşti ,
2008
Definită ca „apetenţă morbidă“ pentru consumul de substanţe psihoactive numite și droguri,
toxicomania se caracterizează prin neputinţa individului de înfrânare a nevoii de consum,
dependenţa psihologică și fi zică de droguri determinând pierderea vitalităţii și a dinamismului
comportamental, precum și degradarea fi zică și psihică. Consumul se transformă în abuz, astfel
încât, la întreruperea folosirii drogurilor, individul are de suportat unele consecinţe perturbatoare sub
aspect fi zic și psihic []. Drăgan J. Dicţionar de droguri, Ed. Naţional, 2000
Cauzele toxicomaniei sunt impuse de dinamica grupurilor sociale, de opoziţia ideilor dintre
generaţii, de refugiul în plăceri necontrolabile. Unitatea de viaţă socială dispare, deoarece individul
simte nevoia de a consuma droguri în permanenţă (dependenţă psihologică), pentru a-și procura o
plăcere prelungită faţă de produsul toxic consumat.
Din perspectiva potenţialului nociv și de toxicitate al substanţei, se poate menţiona și altă
clasifi care a acestora, operată în special în scop juridic, și anume conform Ramrakha P et al.
 Substanţe stupefiante (morfi na, cocaina, heroina, cannabisul etc.);
 Substanţe psihotrope (medicamente, anti depresive, tranchilizante, sedati ve etc.);
 Medicamentele înscrise pe Lista I (a celor mai periculoase) și Lista II stabilite prin
convenţiile ONU în domeniul combaterii drogurilor din anii 1961, 1971 și 1988;
 Substanţele precursori de ti pul acizilor, eterului etc. În limbajul curent, drogurile sunt
substanţe ilegale sau deturnate de la utilizarea legală []. Ramrakha P., Moore K. Drug
overdoses. În: Oxford Handbook of Acute Medicine (ed. a II-a), Oxford University Pres,
2004
În sens general, termenul drog se referă la substanţe psihoactive, respectiv care acţionează
asupra sistemului nervos şi influenţează funcţiile neuro-psihice. Convenţiile internaţionale înţeleg
prin droguri substanţele supuse controlului prin Convenţia Unică asupra Stupefiantelor, din 1961,
respectiv prin Convenţia asupra Substanţelor Psihotrope, din 1971.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) definește drogul ca fi ind substanţa care,
administrată unui organism viu, acţionează asupra acestuia, modificându-i una sau mai multe funcţii.

7
Folosirea abuzivă a drogului poate crea dependenţă fizică și psihică sau tulburări grave ale activităţii
mintale, ale percepţiei și ale comportamentului.
Drogurile sunt nişte substanţe naturale sau sintetice apte să ducă la dependenţă. Ele sunt, în
primul rând, nişte medicamente (psihotrope) cu efect asupra sistemului nervos, care uşurează
suferinţele bolnavilor. Dacă individul nu este, însă, bolnav, dacă ele sunt utilizate în doză puternică,
dacă sunt amestecate cu alte medicamente sau cu alcool, atunci aceste produse schimbă
comportamentul obişnuit, firesc al omului. Aceşti indivizi sunt toxicomanii, cei care „caută 6
senzaţie de plăcere puternică şi de scurtă durată. Ea va fi urmată de o lungă perioadă de linişte şi,
uneori, de adormire” [p.14]. Bellu-Bengescu, C. Drogurile - alarmă naţională. În: Ferreol G.
Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
Din punct de vedere istoric, evoluţia preocupărilor faţă de tutun a fost un subiect destul de
controversat. Astfel, tutunul este obţinut prin uscarea unei plante numită Nicotină tabacum. Produsul
a fost adus pentru prima oară în Europa de spanioli din America, după descoperirea acesteia în 1492.
Jean Nicot de Villemain este primul francez care a adus seminţe de tutun în ţara sa natală în
1560, în vreme ce în România produsul a intrat pe filiera turcă. Până prin secolul al XVII-lea,
tutunul a fost folosit pentru proprietăţile sale medicinale, fiind utilizat în prevenirea/terapia
diferitelor boli sau pentru combaterea a diverşi dăunători.
Cu toate acestea, în Europa tutunul a fost privit cu rezerve încă de la început din cauza
efectelor sale „secundare” asupra organismului uman (efecte descoperite empiric), iar începând cu
secolul al XVII-lea, cei care erau prinşi consumând tutun aveau parte de tratamente ce includeau
bătăi, mutilări sau chiar moartea (a se vedea în acest sens legile promovate de James I în Anglia -
1604, Murad al IV-lea în Turcia - 1634, Mihail Romanov în Rusia ş.a.m.d.).
În pofida acestor interdicţii, cultivarea şi comerţul cu tutun nu au putut fi eradicate. Carmen
Dinescu (2009) face o radiografie extrem de interesantă a modului în care produsul este utilizat în
diferite ţări de pe glob. În Ecuador, sucul proaspăt stors din frunzele de tutun era folosit pentru
tratarea indispoziţiilor, frisoanelor, maladiilor pulmonare sau muşcăturilor de şarpe. în Cuba,
maceratul din frunze se administra pe cale orală pentru tratarea dismenoreei. în Brazilia, în amestec
cu alte substanţe, tutunul este administrat pe cale orală pentru a induce vărsături şi narcoză. în Africa
de Sud tutunul este folosit pentru a distruge viermii din răni prin aplicaţii externe. în Haiti, produsul
este administrat pe cale orală pentru tratarea bronşitei şi a pneumoniei, iar în India pentru tratarea
astmului bronşic. În Iran, produsele pe bază de tutun sunt folosite în tratarea afecţiunilor pielii. Nu în
cele din urmă, extrasul din Nicotină tabacum este utilizat cu rol sedativ, calmant, respectiv în

8
tratarea oboselii [p.260]. Blândul V.-C. Psihopedagogia comportamentului deviant, Bucureşti:
Aramis Prinţ, 2012, 448 p. ISBN: 978-973-679-896-2
Sinteza anterioară ne indică utilizarea produselor pe bază de tutun în tratarea diferitelor
afecţiuni, aspect datorat proprietăţilor lor medicinale deosebite. în plus, consumul tutunului în
scopuri sociale, de relaxare şi agrement ar putea induce ideea unor efecte pozitive asupra
organismului. Cu toate acestea, în 1851, belgianul Jean Servain Stas a fost primul cercetător care a
demonstrat utilizarea extractului de tutun drept otravă. Alte convenienţe sociale permiteau doar
bărbaţilor să fumeze, în timp ce un comportament similar întâlnit la femei era considerat indezi rabil.
Anumite prejudecăţi de acest gen se mai păstrează încă şi în zilele noastre. Concluzia celor
exprimate, susţinute şi de anumite studii de specialitate, este aceea că tutunul dăunează în mod grav
sănătăţii fiinţei umane, eventualele efecte pozitive fiind de scurtă durată şi cu impact minor asupra
individului.
Ulterior, tutunul este combinat cu diferite arome, cu rolul de a masca şi chiar îmbunătăţi
gustul ţigărilor, făcându-1 interesant pentru diferite categorii de fumători (tineri, femei etc.). Dintre
aceste arome merită a fi amintite mentalul, siropul de arţar, diferite lichioruri, ciocolată, căpşuni,
cireşe, rom, cacao ş.a.m.d. Tutunul astfel aromatizat este învelit în hârtie (realizată, de regulă, din
celuloză), pe o parte a acesteia fiind aplicat un adeziv cu rolul de a o sigila. La un capăt al ţigării se
ataşează un filtru cu rolul de a purifica fumul rezultat prin arderea tutunului. Ţigările astfel obţinute
sunt tăiate la următoarele dimensiuni: lungime 85-100 mm, diametru 8 mm, filtrul 10-20 mm,
respectiv ambalate în pachete de 20 de unităţi. în concluzie, o ţigară conţine 90% tutun, componenţi
adăugaţi pentru a ajuta producţia, arome (1,5%), hârtia de ţigară, filtrul şi substanţe adezive. Fiecare
marcă de ţigară presupune o combinaţie unică a acestor elemente, în special a aromelor utilizate
[p.261]. Blândul V.-C. Psihopedagogia comportamentului deviant, Bucureşti: Aramis Prinţ, 2012,
448 p. ISBN: 978-973-679-896-2
Prin aprinderea unei ţigări la o temperatură de 850-950°C, respectiv prin arderea tutunului şi
a celorlalte produse din interior se produc o serie de procese complexe de piroliză, condensare,
hidrogenare - reducere, decarboxilare, deshidratare etc., în urma cărora ia naştere fumul de ţigară.
Specialiştii au comparat cantitatea de substanţe toxice rezultate din fumul de ţigară cu cea a unui
motor diesel, ajungând la concluzia că trei ţigări produc de 10 ori mai mulţi factori toxici decât
motorul. Astfel, în fumul de ţigară se găsesc peste 4.000 de aerosoli compuşi din agenţi volatili,
semi-volatili şi non-volatili. Pe de altă parte, principalele substanţe toxice care compun fumul de
ţigară pot fi: monoxidul de carbon, substanţe iritante, substanţe cancerigene (în număr de peste 80,

9
dintre care merită amintite gudronul şi mai recent nicotină), alţi compuşi derivaţi ai nicotinei (dintre
care 43 sunt carcinogeni) ş.a.m.d. Nu în cele din urmă merită amintită tipologia fumului de ţigară,
care îl împarte în fum principal (cel tras în plămâni în timpul fumatului), respectiv fum secundar (cel
care rezultă în urma arderii unei ţigări între două fumuri şi care este eliminat în mediul ambiant).
Cercetările din ultimele decenii au demonstrat că acţiunea cancerigenă a fumului secundar este mult
mai puternică decât cea a fumului principal (producând de trei ori mai multă benziprenă, de două ori
mai mult gudron şi nicotină, de cinci ori mai mult oxid de carbon şi de 50 de ori mai mult amoniac).
în plus, arderea intensă a unei ţigări produce mai multe substanţe toxice în mediul inhalat decât
arderea sa lentă []. Dinescu C. Prevenirea fumatului la copii şi adolescenţi - de la teorie la practică,
Oradea: Universitatea din Oradea, 2009
În aceste condiţii, nicotină introdusă în organism odată cu fumul de ţigară produce o serie de
efecte, dintre care Carmen Dinescu (2009) aminteşte []: Dinescu C. Prevenirea fumatului la copii şi
adolescenţi - de la teorie la practică, Oradea: Universitatea din Oradea, 2009
 cauzează iniţial eliberarea de adrenalină;
 blochează eliberarea de insulină, ceea ce determină creşterea glicemiei din organism;
 accelerează ritmul metabolismului, ceea ce permite arderea mai multor calorii decât atunci când
nu au loc activităţi fizice sau intelectuale;
 descarcă glutanatul, care îmbunătăţeşte conexiunile între neuroni;
 pe termen lung poate mări nivelul colesterolului, cu efect în deteriorarea arterelor

1.2. Factori și cauze ce provoacă fumatul în rândul elevilor-adolescenți

Aspectul cel mai studiat, dar şi cel mai controversat al fenomenului drogurilor îl constituie
cauzalitatea şi apariţia comportamentului de tip toxicoman. O primă problemă pusă mereu în
discuţie de specialişti şi autorităţile delegate cu supravegherea socială a drogurilor se referă la
motivaţia pentru care indivizii, cei mai mulţi fiind tineri sau adolescenţi, recurg la droguri.
Cauzele interne ale consumului de droguri. In opinia adolescenţilor români şi moldoveni,
principalele cauze interne care îi fac pe tineri să încerce sau să consume curent droguri sunt:
 curiozitatea, tentaţia, „fructul oprit”;
 dorinţa de senzaţii tari;
 lipsa de maturitate/responsabilitate;

10
  problemele personale, necazurile, disperarea;
 singurătatea, lipsa de prieteni;
 plictiseala, lipsa unor preocupări interesante;
 teribilismul /nevoia de a ieşi în evidenţă;
Deşi majoritatea oamenilor au fost informaţi şi conştientizează riscurile la care se expun,
mulţi dintre ei încep, continuă sau nu pot renunţa la fumat. Dintre cei mai importanţi factori
favorizanţi ai fumatului, Carmen Dinescu aminteşte:
a) factorii demografici - vârstă, sex, nivel socio-economic și educaţional al părinţilor;
b) factorii comportamentali - rezultate şcolare, comportamente cu risc pentru sănătate
(consum de substanţe psiho-active);
c) factorii cognitivi - atitudini legate de fumat, încredere in capacităţile proprii de a renunţa
la fumat în diferite situaţii, intenţia de a fuma a renunţa la fumat;
d) factorii psihologici - stres, încredere în forţele proprii:
e) influenţele microsociale - din partea părinţilor comportamentul şi atitudinile legate de
fumat, modul de comunicare in familie., a fraţilor, surorilor, prietenilor (obiceiuri, norme legate de
fumat) etc.;
f) influenţele macrosociale - posibilităţi relativ facile ale tinerilor de a procura ţigări, preţul
unui pachet de ţigări, legislaţia în domeniu, programele educaţionale de prevenire şi combatere a
fumatului ş.a. []. Dinescu C. Prevenirea fumatului la copii şi adolescenţi - de la teorie la practică,
Oradea: Universitatea din Oradea, 2009
Aşa cum se poate observa, fumatul ţigărilor reprezintă modalitatea cea mai populară de
consum al tutunului, încă de la introducerea sa în Europa locuitorii cu venituri materiale modeste
preferând să ardă tutunul învelit în foi de hârtie. Această „popularitate” a determinat şi o creştere a
producţiei de ţigări. Dacă, spre exemplu, la începutul secolului trecut un muncitor putea împacheta
până la 180 de ţigări săptămânal, noile tehnologii existente permit realizarea a 1.500 de ţigări pe
minut sau a 16.000 de pachete de ţigări într-o zi normală de lucru de 8 ore. Cu toate acestea, fumatul
ţigărilor nu reprezintă singura modalitate de a consuma tutun, formele asupra cărora vom insista în
continuare fiind însă mai puţin răspândite []. Dinescu C. Prevenirea fumatului la copii şi adolescenţi
- de la teorie la practică, Oradea: Universitatea din Oradea, 2009
Tutunul fără fum numit Snuff este un amestec aromatizat (cu mentă, caise, zmeură) obţinut
prin amestecarea tutunului din America şi Africa şi pisarea lui sub formă de pudră, care apoi este
folosită de către individ. A fost prima formă de utilizare a tutunului după descoperirea sa în secolul

11
al XV-lea, privilegiu rezervat însă exclusiv clasei nobiliare. Astăzi este folosit pe scară largă în ţări
precum Germania, Franţa, Spania, Anglia, Italia, Cehia, Austria, Polonia sau Elveţia.
Trabucul are formă cilindrică şi este alcătuit din frunze de tutun rulate în interiorul altor
frunze sau umplute cu alte frunze mărunţite. Capătul trabucului este încălzit până devine
incandescent şi se aprinde, ceea ce permite fumătorului fie să inhaleze fumul, fie să-l reţină în gură.
Acest lucru nu înseamnă că trabucurile ar fi mai puţin periculoase atât pentru fumători, cât şi pentru
cei din preajma acestora. Tutunul din trabucuri provine în cea mai mare parte din Brazilia,
Republica Dominicană, Indonezia, Nicaragua şi din Statele Unite. Cu toate acestea, cele mai
valoroase trabucuri se fabrică în Cuba, iar embargoul impus acestei ţări de către Administraţia
Kennedy (SUA) în 1962 nu a făcut decât să le crească valoarea pe piaţa neagră [p.266]. Blândul V.-
C. Psihopedagogia comportamentului deviant, Bucureşti: Aramis Prinţ, 2012, 448 p. ISBN: 978-
973-679-896-2
Narghileaua este constituită dintr-un tub de lemn, alamă sau sticlă prevăzut la un capăt cu un
suport de ceramică pe care se aşază tutunul, obţinut, la rândul său, din fructe clasice amestecate cu
miere şi fructe. Fumul este filtrat prin apă rece pentru a-i oferi consistenţă. Originile narghilelei
datează de peste un mileniu şi provin dintr-o zonă situată la graniţa între India şi Pakistan. De altfel,
alături de aceste două ţări, narghileaua se mai fumează şi în Egipt, Maroc, Libia, Siria, Arabia
Saudită, Emiratele Arabe Unite ş.a., în locaţii special amenajate, în care se dezbat evenimente ale
vieţii politice şi mondene. Nici în acest caz efectele nu sunt mai puţin toxice; spre exemplu, o
şedinţă de 45 de minute de fumat narghilea echivalează cu consumul a două pachete de ţigări, fapt
explicat prin concentraţia mare de gudron şi nicotină prezente în fumul narghilelei, inspirat mult mai
uşor datorită temperaturii sale scăzute.
Pipa este un instrument alcătuit dintr-un tub de diferite dimensiuni şi forme (Y, spirală etc.)
prevăzut la capăt cu unul-două vase la care este aprins tutunul, iar fumul degajat este inhalat prin tub
pe nări. În zilele noastre, în funcţie de materialele din care sunt confecţionate, pipele pot fi din sticlă,
lemn de cireş, spumă de mare, lemn de măceş, respectiv cocean de porumb. Calumetul (sau pipa
păcii) era o dovadă de prietenie şi bunăvoinţă din partea celor care o fumau. Originile ei datează din
vremea când exploratorii europeni cercetau continentul american şi aveau asupra lor asemenea
calumete, în eventualitatea în care s-ar fi întâlnit cu băştinaşii ostili. Nu sunt însă cunoscute situaţii
în care semnificaţia pipei păcii să nu fi fost respectată. Astăzi pipa este folosită de fumătorii din
întreaga lume [p.267]. Blândul V.-C. Psihopedagogia comportamentului deviant, Bucureşti: Aramis
Prinţ, 2012, 448 p. ISBN: 978-973-679-896-2

12
 În concluzie, putem aprecia că modalităţile prin care tutunul poate fi consumat sunt multiple,
mergând de la cele mai uzuale (fumatul tutunului) până la cele mai „aristocrate”. Indiferent de forma
sub care este fumat, tutunul îşi păstrează aceleaşi efecte nocive atât asupra fumătorului propriu-zis,
cât şi a celui pasiv, din cauza concentraţiilor toxice mari ale substanţelor din fumul inhalat. De
aceea, recomandăm cu fermitate evitarea oricărei forme de fumat, precum şi implicarea tinerilor în
campanii antitabagice care să-i ferească pe ei şi pe cei din jur de asemenea pericole.
În percepţia adolescenţilor, principalii factori interni ce favorizează consumul de droguri
sunt: curiozitatea, dorinţa de senzaţii tari, lipsa de maturitate, probleme personale (disperarea,
singurătatea), lipsa de prieteni, plictiseala/lipsa de preocupări interesante, teribilismul/nevoia de a fi
remarcat [pp.49-50]. Stoica-Consţantin A., Constantin T. Consumul de droguri la adolescenţi. În:
Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
Între factorii externi, adolescenţii au reţinut: prietenia/cunoaşterea toxicomanilor, distracţiile
(petreceri, baruri, discoteci), frecventarea anumitor grupuri cu valori şi practici îndoielnice, locurile
ascunse/dosnice. Ei nu percep, prin urmare, că şi o şcoală aridă, rămasă în afara preocupărilor şi
intereselor lor, nişte profesori indiferenţi sau prea departe de aspiraţiile lor, de căutările şi
precarităţile lor se pot alătura factorilor menţionaţi.
În percepţia profesorilor, între cauzele interne ale consumului de droguri se înscriu: vârsta
adolescenţei (cu tensiunile, revoltele şi căutările ei), evadarea din realitate, anxietatea (datorată
dificultăţii de a-şi construi identitatea), labilitatea psihică, absenţa unui ideal, incapacitatea de a
urmări un scop până la capăt, absenţa unor activităţi care să-l implice total, incapacitatea de a-şi
alege anturajul, curiozitatea, perceperea lipsei de afecţiune (se simte abandonat, respins, neacceptat).
Este interesant faptul că profesorii au avut în vedere lipsa de afecţiune, sentimentul de abandon, de
izolare, de înstrăinare pe care îl resimte tânărul în mediul lui (din care face parte şi mediul şcolar).
între factorii externi, profesorii au perceput drept factori favorizanţi: confuzia socială, îngustarea
orizontului de şanse, posibilităţi reduse de împlinire profesională, tensiunile din familie, adoptarea
pseudomodelelor culturale occidentale, absenţa controlului familial, impactul negativ al mass-media,
anturajul.
Specialiştii în problemele toxicomaniei au ajuns la concluzia că principalele (şi cele mai
frecvente) cauze care favorizează consumul de droguri sunt:
• supărările, întristările, tracul timizilor;
• un conflict interior persistent;
• manifestările de angoasă;

13
• singurătatea, teama de singurătate, de a nu fi acceptaţi, adică valorizaţi;
• teama de nu fi respinşi: „Pe lângă o curiozitate normală întâlnită la orice vârstă şi care îi va
determina pe mulţi să aibă un consum ocazional, există mulţi tineri care nu îndrăznesc să refuze
ţigara de haşiş, paharul sau comprimatul de ecstasy oferite în momentul de convivialitate, de
teama să nu se izoleze, să nu fie respinşi, persiflaţi” [p.165]. Fortin J. Experienţa Lille.
Concluziile lucrărilor grupului GASPAR. În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi:
Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• altfel spus, este vorba de nevoia permanentă de apartenenţă la grup, la comunităţi active, de
dorinţa de exprimare colectivă []. Seca J.-M. Influenţa ritualică a petrecerilor rave. În: Ferreol G.
Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• atomizarea raporturilor sociale: se ştie că atomizarea, divizarea relaţiilor sociale, fragmentarea lor
reprezintă surse de izolare şi de angoasă; aşadar, este vorba despre absenţa unor locuri şi
momente favorabile stabilirii unor relaţii de încredere, care să faciliteze schimburile cu mediul
exterior şi care să ceară un obiectiv prioritar;
• plictisul: „totul este mort, n-ai ce face”, declară sec un subiect; din acest punct de vedere,
drogurile par să dea sens vieţii, alungă suferinţa de moment, monotonia; ziua nu mai e ritmată de
constrângerile de la şcoală sau de la locul de muncă; aceasta demonstrează cât de mult dăunează
lipsa unor proiecte motivante []; Kokoreff M. Contextele de consum: canabisul în marile oraşe.
În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• aşadar, absenţa unui proiect veritabil (de o mai mare sau mai mică întindere);
• impresia/sentimentul unui vid existenţial;
• viaţa (înspăimântător de) banală a tinerilor (cel puţin, în raport cu energiile şi dorinţa lor de
schimbare, de noutate);
• cel mai adesea, pare să fie vorba de un fenomen de contaminare în care respectul joacă un rol
substanţial;
presiunea grupului: în funcţie de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime a idealului
lor de viaţă, de raporturile cu familia, de rezultatele lor şcolare, de accesul la cultura autentică, de
imaginea pe care o au despre sine şi pe care vor s-o creeze celorlalţi, elevii/tinerii au capacităţi
diferite de rezistenţă la presiunea pe care anturajul lor o exercită; se ştie că de la pubertate, când
încep „resituări psiho-afective, modificări relaţionale şi noi învestiri” [p.122]. Schmelck M.-A.
Imaginea de sine şi trecerea la acţiune. În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom,
2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0 elevii încep să aibă (multă) grijă de look-ul lor;

14
• eşecul pe plan şcolar şi problemele de integrare pe care le generează („inferioritatea”, cum ar zice
E. Erikson);
• carenţe afective;
• o situaţie afectivă conflictuală;
• dificultăţile întâmpinate în calea însuşirii unei individualităţi proprii (dificultăţi cu atât mai mari,
cu cât este vorba de devalorizarea sinelui, de renunţarea la implicare şi de apatie) []. Schmelck
M.-A. Imaginea de sine şi trecerea la acţiune. În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi:
Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• rupturile sau despărţirile dureroase, provocate de divorţul sau neînţelegerile dintre părinţi;
• familii dezmembrate, tensionate interior, în care unul sau ambii părinţi sunt toxicomani (alcoolici,
de exemplu);
• un mediu sumbru, depresiv, cauzat de cele mai multe ori de un univers poliţienesc (la care
participă, uneori, din plin şi un anumit tip de mediu şcolar şi de relaţii educative);
• insuficienta pregătire interioară, mentală şi atitudinală, a unor educatori (directori/inspectori)
pentru o prefacere umanistă, sfâşiaţi cum sunt între „propria lor istorie personală, viziunea asupra
profesiei, directivele instituţionale şi realităţile care îi hărţuiesc” [p.166]. Fortin J. Experienţa
Lille. Concluziile lucrărilor grupului GASPAR. În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi:
Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• contestarea societăţii, refuzul lumii aşa cum este ea organizată; drogul este cel mai pasiv mod de
contestare a lumii;
• tentaţia de a face bani: cât mai mulţi bani şi într-un timp cât mai scurt, în tentativa de a scăpa de
frustrările induse de reclamă, de a atinge bunăstarea celor bogaţi, de a se menţine la zi cu
exigenţele modei;
• prozelitismul: toxicomanii se caută între ei sau încearcă să-şi facă adepţi.

1.3. Efectele fumatului asupra adolescenților

Fumul de ţigară este dăunător tuturor celor care îl inspiră, inclusiv nefumătorilor (fumatul
pasiv). Acesta conţine aproximativ 4000 de substanţe chimice, dintre care 40 sunt cancerigene. Una
dintre substanţele inhalate odată cu fumul de ţigară este nicotină. Nicotină este un drog care se află
în tutun şi care are multe efecte negative asupra organismului, influenţează sistemul nervos într-un

15
mod negativ şi produce grave probleme de sănătate, incluzând dependenţa. Fumatul determină
dependenţa de nicotină, aşa cum poţi fi dependent de alcool sau de alte droguri.
Efectele nicotinei asupra organismului: creşterea ratei pulsului şi a respiraţiei; încetinirea
activităţii musculare şi a reflexelor; forţează organismul să consume mai mult oxigen, ceea ce face
mai dificilă funcţionarea inimii; creşte probabilitatea de a se forma „dopuri” în sânge - ceea ce poate
duce la infarct miocardic.
Efectele asupra creierului: tulburări atenţionale; dificultăţi de învăţare; modificări ale
dispoziţiei afective; încetinirea reacţiilor.
Când o persoană fumează, nicotină ajunge rapid în sânge prin plămâni; ajunge la creier în 7
secunde de la inhalare; ajunge în alte organe - rinichi, pancreas, ficat.
Fumatul, prin substanţele pe care le conţine fumul de ţigară, afectează sănătatea în diverse
moduri, provocând: cancer (al plămânilor, al buzelor, al pancreasului, al rinichilor sau al creierului),
boli cardiovasculare, boli pulmonare, infarct miocardic, probleme cu sarcina (femeile care
fumează prezintă un risc crescut de a avea copii bolnavi) [p.133-134]. Băban A. Consiliere
educațională. Ghid metodologic. Cluj-Napoca: Editura Psinet SRL, 2011, 307 p. ISBN 978-606-
8244-29-7
Aprofundând subiectul, Susan Shapiro analizează efectele fumatului asupra adolescenţilor,
din punct de vedere temporal şi al sensului acestora. Astfel, principalele efecte negative de scurtă
durată ar putea fi:
 accelerarea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale;
 iritarea ţesutului laringelui şi a ochilor;
 pătrunderea în sânge a oxidului de carbon;
 pătrunderea substanţelor toxice la nivelul organelor interne;
 poluarea aerului din mediul ambiant;
 scăderea temperaturii corpului;
 alterarea simţului olfactiv;
 apariţia unor riduri faciale sau unor pete galbene pe dinţi;
 respiraţia urât mirositoare;
 scăderea imunităţii la diverse boli [pp. 18-19]. SUSAN Sh. Fumatul. În: Susan Sh., Zonis C.F.
Manual de educaţie pentru sănătate, Cluj-Napoca: Fundaţia Şoroş, 2000
Dintre efectele negative de lungă durată merită amintite:
 cancerul pulmonar, al cavităţii bucale, esofagului, laringelui, pancreasului şi vezicii urinare;

16
 afecţiuni cardio-circulatorii şi palpitaţii;
 ulcer digestiv;
 emfizem;
 bronşită cronică.
Autoarea pare destul de rezervată în a menţiona şi efectele pozitive ale fumatului, apreciind
starea de relaxare, de ocupare a timpului liber ori ideea de masculinitate sau rafinament feminin
(invocate de unii tineri) ca fiind mai curând opinii subiective decât realităţi. în fapt, în timpul
fumatului este stimulat ritmul metabolismului, ceea ce permite consumarea unui număr mai mare de
calorii decât în mod normal şi astfel se creează impresia că fumatul poate constitui o activitate
„productivă” cu care individul să îşi umple timpul. Realitatea ştiinţifică dovedeşte că efectele
negative de scurtă şi lungă durată ale fumatului sunt net superioare (cantitativ şi calitativ) în
comparaţie cu cele pozitive, iar impactul lor se răsfrânge atât asupra propriei persoane, cât şi a celor
din jur, respectiv a mediului ambiant.
De altfel, aceste opinii sunt susţinute de Susan Shapiro [p.17]. SUSAN Sh. Fumatul. În:
Susan Sh., Zonis C.F. Manual de educaţie pentru sănătate, Cluj-Napoca: Fundaţia Şoroş, 2000
printr-o serie de statistici ce fac referire la pericolele fumatului asupra sănătăţii umane:
 comparativ cu un nefumător, un fumător este de trei ori mai expus riscului unui infarct, de 2,5 ori
la infecţii respiratorii, de 2,5 ori la cancer pancreatic, iar în 85% din cazuri poate apărea cancerul
pulmonar;
 riscul îmbolnăvirilor la fumător este de 3,5 ori mai mare, al accidentelor de muncă de două ori
mai mare, respectiv cu 70% mai mult decât în cazul nefumătorilor;
 femeile fumătoare riscă să dea naştere unor copii cu dizabilităţi. Astfel, copiii ale căror mame au
fumat în timpul sarcinii cel puţin o jumătate de pachet pe zi prezintă un risc semnificativ sporit de
a suferi de diverse forme ale encefalitei, malformaţii congenitale, alte deficienţe ale tubului
neural embrionar;
 mortalitatea şi diversele afecţiuni se diminuează ca grad de periculozitate la persoanele care au
renunţat la fumat;
 femeile nefumătoare căsătorite cu bărbaţi fumători sunt de patru ori mai expuse riscului de a face
cancer pulmonar decât dacă ar fi căsătorite cu bărbaţi nefumători;
 bolile respiratorii sunt de două ori mai frecvente la copiii care au părinţi fumători decât în cazul
celor ai căror părinţi nu fumează;
 fumătorii pot dezvolta diverse forme ale comportamentului evazionist la şcoală sau la serviciu.

17
 Alte câteva statistici interesante sunt prezentate de Carmen Dinescu:
 cel mai mare procent de fumători se înregistrează în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între
25 şi 44 de ani, urmat de adolescenţi (15-20 de ani) şi de vârstnici (peste 60 de ani);
 în România, între 1993 şi 1999, prevalenţa fumatului în rândul fetelor a crescut de la 9% la 24%,
iar în cel al băieţilor de la 10% la 38%;
 23,3% dintre băieţii şi 7,1% dintre fetele din România care fumează au încercat prima ţigară
înainte de împlinirea vârstei de 11 ani;
 12,4% dintre băieţii şi 5,2% dintre fetele sub 15 ani fumează zilnic;
 64% dintre tinerii de 16 ani au fumat cel puţin o dată în viaţă;
 o treime dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani cred că fumatul a mai puţin de
10 ţigări pe zi nu este periculos pentru sănătate;
 numeroşi tineri percep fumatul ca fiind o modalitate de relaxare şi control al stresului;
 aproximativ două treimi dintre elevii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani au cel puţin un părinte
fumător;
 90% dintre liceeni sunt expuşi fumatului în propria locuinţă []. Dinescu C. Prevenirea fumatului
la copii şi adolescenţi - de la teorie la practică, Oradea: Universitatea din Oradea, 2009
Datele statistice menţionate prezintă o realitate alarmantă atât din punctul de vedere al
prevalenţei fumatului în rândul adolescenţilor, cât şi al efectelor asupra sănătăţii lor fizice şi psihice.
în pofida interdicţiei de a fuma în locurile publice sau a publicităţii la ţigări, respectiv a campaniilor
antitabagice din ce în ce mai vehemente, numeroşi tineri continuă să fumeze sau chiar încep să o
facă încă de la cele mai fragede vârste [p.265]. Blândul V.-C. Psihopedagogia comportamentului
deviant, Bucureşti: Aramis Prinţ, 2012, 448 p. ISBN: 978-973-679-896-2
Nu îi mai sperie nici măcar antireclamele agresive la ţigări prin mesaje ce fac trimitere
explicită la efectele negative ale tutunului asupra organismului uman. De asemenea, mulţi tineri sunt
expuşi fumatului pasiv, cu consecinţe chiar mai grave asupra propriei persoane decât în cazul
fumatului activ, aspect datorat concentraţiei mai mari de substanţe toxice prezente în fumul
secundar.

1.4. Manifestarea dependenței de tutun la adolescenți

Nicotină e conţinută în tutun şi provoacă foarte rapid dependenţă. Pentru a te împătimi ajun-
ge, câteodată, o singură ţigară. Cu fiecare fum tras, în creier pătrunde, prin intermediul plămânilor, o

18
porţie destul de mică de nicotină, însă aceasta acţionează mai rapid decât, să zicem, doza de heroină
pe care şi-o introduce narcomanul în venă. Să zicem că ai tras de cincisprezece ori din ţigară. Asta
înseamnă că organismul primeşte cincisprezece doze de narcotic dintr-o singură ţigară. După aceea
nicotină este eliminată din organism rapid, şi fumătorul începe să simtă chinurile privării de
narcotic. El simte că a fost lipsit de o plăcere şi chiar de un anumit sprijin în viaţă. Dorinţa avidă de
a consuma această otravă seamănă cu o foame foarte puternică, dar la o clipă după ce omul a tras din
ţigară, în sânge intră nicotină proaspătă, şi pofta pătimaşă de ea dispare pentru o vreme.
„Începând să fumăm în mod regulat, explicăm aceasta prin plăcerea pe care o primim sau
prin faptul că fumatul s-a transformat într-un obicei", spune Allen Carr, autorul popularei cărţi Cum
să te laşi de fumat fără greutate [p.23]. Zorin V. K. Dependenţa de computer, de jocuri, de nicotină,
Trad. din l. rusă A. Tănăsescu-Vlas Bucureşti: Editura Sophia, 2014, 246 p. ISBN 978-973-136-416-
2
Savanţii descriu următoarele etape ale dezvoltării comportamentului dependent:
1. Apare „punctul de cristalizare”. Acesta este legat de trăirea unei emoţii pozitive intense sau de
înlăturarea uneia negative. Omul realizează că există o substanţă sau o metodă cu ajutorul căreia
poate să-şi amelioreze relativ uşor starea psihică (mai ales când este vorba de un narcotic sau de
un câştig mare la cazinou).
2. Se stabileşte un ritm al dependenţei - o anumită secvenţă de utilizare a mijloacelor dependenţei
(de exemplu, masa copioasă zilnică, jocurile pe calculator în pauzele de lucru şi noaptea).
3. Se formează dependenţa ca parte componentă a personalităţii, deşi controlul asupra
împătimirii este încă posibil (de exemplu, pentru a evita conflictele familiale, omul se lasă de
fumat pentru o vreme).
4. Are loc înrobirea deplină. Dependenţa domină, determinând integral şi total modul de viaţă,
relaţiile cu cei din jur, dispoziţia sufletească, felul în care omul percepe lumea (vedem asta din
exemplul celor bolnavi de alcoolism cronic, cărora li se destramă familiile, care îşi distrug cariera
şi păţesc tot felul de alte nenorociri) [p.24-25]. Zorin V. K. Dependenţa de computer, de jocuri,
de nicotină, Trad. din l. rusă A. Tănăsescu-Vlas Bucureşti: Editura Sophia, 2014, 246 p. ISBN
978-973-136-416-2
Nimic nu evidenţiază mai bine importanţa considerabilă a imitaţiei în crearea de obiceiuri
toxicomanice decât tutunul, a cărui extindere continuă să crească: tulburările cauzate de prima ţigară
sunt repede ignorate de amorul propriu al adolescentului care vrea să facă şi să arate „precum cei
mari”. Este greu de fixat pragul intoxicaţiei cronice cu tutun, de spus de la ce doză consumul lui

19
devine un obicei nociv. Aceasta ţine de toleranţa individuală şi depinde de condiţiile în care
subiectul se intoxică de obicei: cel care fumează în aer liber şi nu înghite fumul va suporta mult mai
bine toxicul decât un sedentar care respiră, în camera sau în biroul său, ori în lungi şederi la cafenea,
nori denşi de fum. Un nefumător obligat să respire în aceeaşi atmosferă tabacică absoarbe involuntar
25 % din ceea ce inhalează fumătorul. Tutunul are o influenţă nocivă asupra atenţiei, memoriei,
orientării şi consecinţe asupra randamentului individual. Alte repercusiuni: sedentarism,
supraalimentaţie, alcoolism.
În final, putem spune că oamenii, tinerii care depind de mijloace exogene pentru a obţine
senzaţia de împlinire şi pentru a scăpa de dificultăţi merită toată mila noastră şi tot sprijinul nostru.
Ei sunt indivizi care apelează la metode aflate la îndemâna tuturor pentru a obţine false satisfacţii. O
viaţă dependentă de drog nu poate fi decât „un mod de trai jalnic şi, mai ales, demn de compătimit”
[p.66]. Grayling A.-C. Viitorul valorilor morale, Bucureşti: Știinţifică, 2000. 93 p. ISBN: 973-44-
0293-5
De aceea, este important să fim întotdeauna atenţi şi în preajma tinerilor pentru ca aceştia să
nu fie nevoiţi să apeleze la ele; să le fie suficient să se respecte, să discearnă, să înceapă o acţiune,
un proiect şi să le finalizeze, considerând că orice problemă în viaţă este, în fond, o oportunitate de
a te oferi lumii şi, prin aceasta, de a marca disponibilităţile şi contribuţia personale [p.177]. Albu
G. În căutarea educaţiei autentice, Iaşi: Polirom, 2002, 199 p. ISBN 973-683-886-2
Consumul de droguri generează dependenţă. Dependenţa este „o constrângere la luarea unui
drog a cărui suprimare provoacă o indispoziţie psihică şi/sau tulburări fizice. Dorinţa de a absorbi
periodic sau continuu p substanţă pentru a obţine din acest fapt o plăcere sau a risipi o senzaţie de
indispoziţie” [p.13]. Porot A., Porot M. Toxicomaniile, Bucureşti: Ştiinţifică, 1999. 218 p.
La ora actuală prin noţiunea de dependenţă din punct de vedere psihologic se înţelege
manifestarea excesivă a unui mod de comportament anormal şi dăunător. Aproape toate activităţile
umane - ca de exemplu munca, alimentaţia, sexualitatea, acumularea unor valori materiale,
stabilirea unor recorduri, consumul unor medicamente, consumul de alcool şi alte droguri pot lua
trăsăturile unei dependente. De obicei, însă, folosim noţiunea de dependentă doar pentru
manifestările care duc la o pierdere a libertăţii pentru persoana în cauză prin afectarea capacităţii de
decizie în anumite privinţe. Comportamentul respectiv este conştientizat la un moment dat, ca o
problemă tot mai serioasă pentru propria persoană sau pentru cei din jur, dar totuşi nu se renunţă la
el. În această privinţă, apare o asemănare cu alte comportamente obsesive, respectiv maniace, care
pot merge până la lezarea demnităţii umane. Din cauza pierderii libertăţii personale se modifică şi

20
unele trăsături de personalitate, dar aceasta se produce într-un mod insidios şi poate trece
neobservată multă vreme. De exemplu, comportamentul dependent permanent orientează omul către
autoamăgire şi minciună, deoarece cel în cauză are nevoie de un sistem de explicaţii pentru a nu-şi
pierde respectul de sine, precum şi respectul celorlalţi [p.345]. Bulgaru M., Sali N., Gribincea T., et
alții. Asistenţa socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. Chișinău: Cu drag SRL.
2008, 440 p. ISBN 978-9975-80-146-1
O altă caracteristică a noţiunii de dependenţă o constituie şi conotaţia negativă cu care este
percepută, motiv pentru care în general oamenii nu doresc să fie etichetaţi ca atare. Libertatea,
autodeterminarea şi autocontrolul, îndeplinirea funcţiilor sociale şi sănătatea sunt valori deosebit de
apreciate ale societăţii, dar atâta vreme cât cineva se dedică anumitor pasiuni sau chiar plăceri
neînfrânate, fără să-i fie afectate sănătatea, poziţia socială sau capacitatea de muncă, probabil ca
nimeni nu-l va considera dependent sau maniac. Aceşti termeni se folosesc de regulă doar dacă
aceste valori au fost lezate, dacă întreaga sferă de interese a omului se îngustează şi când
comportamentul dependent apare tot mai frecvent, oferind însă tot mai putină satisfacţie. În cele din
urmă un alcoolic va constata că băutura nu i-a adus nici o satisfacţie, iar un dependent de muncă nu
se va mai interesa de rezultatele muncii sale, astfel încât comportamentul său nu mai este influenţat
de succes sau de rezultatul muncii. Această autodinamică a dependenţei duce în cele din urmă la
incapcitatea progresivă de a percepe plăcerea şi la pierderea poftei de viaţa.
Potrivit definiţiei Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, folosirea excesivă, continuă sau
sporadică a drogurilor este considerată drept consum ori abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în
mod:
 excepţional, constituind în sine operaţiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai
multe ori un drog, fără a continua această practică;
 ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge pînă la dependenţă
fizică şi psihică;
 episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;
 simptomatic, folosirea drogurilor caracterizată de apariţia şi instalarea dependenţei [p.289].
Bulgaru M. Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale. Suport de curs. Chişinău: CE
USM, 2003, 400 p. ISBN 9975-70-311-9
Comitetul, de Experţi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a stabilit, în anul 1964, elementul
comun - starea de dependenţă - care caracterizează abuzul de droguri, recomandând înlocuirea

21
termenilor de „toxicomanie” şi „obişnuinţă” cu acela de „dependenţă”. Se disting două feluri de
dependenţă: cea fizică şi cea psihică.
Dependenţa fizică este o consecinţă unui consum frecvent şi abuziv de substanţe nocive şi a
adaptării organismului prin modificări metabolice la acesta, obţinându-se o creştere a tolerantei.
Drept urmare organismul are nevoie de respectiva substanţă ca să funcţioneze.
Dependenţa fizică se manifestă întotdeauna la întreruperea consumului când apar o serie de
fenomene neplăcute pe plan fizic, numite fenomene de sevraj. Senzaţia trupească de normalitate se
reinstalează la relarea administrării.
Dependenţa fizică este rezultatul administrării îndelungate a unui drog. Ea se manifestă
evident în cazurile cînd are loc reducerea semnificativă a dozelor, întreruperea completă a
administrării sau animarea acesteia peste limitele suportabile ale organizmului, situaţii ce generează
o serie de tulburări fizice. În ansamblul lor acestea îmbracă aspectul sindromului specific
toxicomanilor, cunoscut sub numele de „sindrom de abstinenţă (servaj)” [p.290]. Bulgaru M.
Aspecte teoretice şi practice ale asistenţei sociale. Suport de curs. Chişinău: CE USM, 2003, 400 p.
ISBN 9975-70-311-9
Servajul, în ceea ce priveşte anumite droguri, este nespus de greu de suportat de organism şi
în această situaţie, pentru ai înlătura efectele neplăcute, consumatorul recurge la o nouă
administrare. Modul de manifestare a dependenţei fizice, respectiv al sindromului de servaj, diferă
în funcţie de drog, atît în ceea ce priveşte natura simptomelor cît şi intensitatea acestora. Astfel, ea
este mai accentuată la opiacee şi la barbiturice, dar este moderată sau poate să lipseascăla formele de
dependenţă create de celelalte droguri.
Dependenţa psihică este iniţial dorinţa, iar apoi cerinţa obsesivă a unei persoane de a se
sprijini în cârja numită alcool, pentru că astfel se creează o stare în care problemele devin mai puţin
de nerezolvat şi multe situaţii din viaţa de zi cu zi devin mai plăcute sau în orice caz mai suportabile.
Dependenţa psihică se instalează pe neobservate din motive aparent neînsemnate, de
exemplu din cauza proastei dispoziţii, apatiei sau pentru că numai cu un pahar de băutură bucuria
este deplină.
Dependenţa se poate instala în câţiva ani, însă cu cât vârsta este mai mică, cu atât mai repede
apare nevoia de calculator. Un copil de clasă primară ar trebui să nu depăşească mai mult de o
jumătate de oră pe zi în faţa computerului, cei de gimnaziu, o oră, iar un adolescent ar fi bine să se
mulţumească cu două ore fracţionate, dar asta înseamnă să lucreze efectiv pentru şcoală. Semnele
care ar trebui să le dea de gândit părinţilor sunt oboseala accentuată a celor mici, insomniile,

22
coşmarurile datorate scenelor violente din jocuri sau, uneori, emoţii foarte puternice cu semne
vegetative.
De regulă, comportamentele de risc nu apar izolate, ci într-un set comportamental. Cele mai
semnificative sînt relaţiile dintre fumat, consumul de alcool şi consumul de droguri.
Adoptarea unor comportamente de risc poate duce uneori la dependenţă. Dependenţa este de
mai multe tipuri:
 dependenţa de nicotină;
 dependenţa de alcool;
 dependenţa de droguri;
 dependenţa de medicamente (ex. tranchilizante, somnifere) [p.132]. Băban A. Consiliere
educațională. Ghid metodologic. Cluj-Napoca: Editura Psinet SRL, 2011, 307 p. ISBN 978-
606-8244-29-7
Dependenţa poate fi fizică şi psihică. Dependenţa fizică desemnează „o stare adaptativă
având drept consecinţă apariţia unor tulburări fizice intense când este suspendată administrarea
drogului sau după neutralizarea acţiunii sale de către un antagonist specific”. Dependenţa psihică
desemnează „o stare caracterizată prin dorinţa nestăpânită de a reînnoi luarea unui drog fără ca să
urmeze în mod necesar o tendinţă de creştere a dozelor sau fără să apară un sindrom de dezobişnuire
în caz de încetare a administrării” (ibidem,). Pe măsura consumului însă, efectele resimţite ale
drogului se diminuează, iar utilizatorul trebuie să crească mereu dozele şi să îndesească numărul
prizelor. În acest fel, viaţa se organizează în mod esenţial în jurul drogului şi al necesităţii de a-l
procura cu orice preţ. în majoritatea cazurilor, viaţa socială, profesională şi familială se degradează
foarte mult [pp. 13-14]. Bellu-Bengescu, C. Drogurile - alarmă naţională. În: Ferreol G. Adolescenţii
şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
După N. Panunzi-Roger, „dacă sentimentul de a exista nu este suficient de dezvoltat, dacă
narcisismul nu e consolidat prin privirea valorizatoare a celuilalt (părinţi, educatori, colegi), atunci
nu pot fi înlăturate comportamentele de dependenţă, cu tot ce presupun ele: lipsă de autonomie
psihică, decădere morală, atitudine imatură atât pe plan emoţional, cât şi intelectual”.
La început, majoritatea drogurilor creează o trecătoare dispoziţie de bunăstare fizică, o
senzaţie de euforie, o linişte sau o exaltare psihică dorite cu aviditate de indivizii care se dedau la
consumul acestora. Preţul acestei satisfacţii se plăteşte prin trei fenomene succesive: toleranţă, starea
de trebuinţă şi accidentele de privare.

23
 Toleranţa este, în general, răspunsul unui organism viu la orice agresiune exterioară care
tinde să-i distrugă echilibrul fiziologic. Ea constituie „proprietatea pe care o posedă organismul de a
suporta, fără să manifeste vreo reacţie, administrarea unei doze, de obicei active, dintr-o substanţă
determinată. în cazul abuzului de droguri, această toleranţă poate duce la o creştere a dozelor iniţiale
în scopul de a obţine efectul căutat” [p.15]. Porot A., Porot M. Toxicomaniile, Bucureşti: Ştiinţifică,
1999. 218 p.
Starea de trebuinţă se referă la „o foame tiranică de produsul cu care organismul s-a
obişnuit, proporţională cu gradul acestei obişnuinţe şi evoluând ca şi aceasta”. Ea nu este, de fapt,
decât o etapă în dezvoltarea toxicomaniei şi reprezintă „semnalul de alarmă” premergător
accidentelor de privare, de dezobişnuire. Dezobişnuirea este etapa suprimării produsului sau a
produselor cu care s-a obişnuit toxicomanul [pp.14-23]. Porot A., Porot M. Toxicomaniile,
Bucureşti: Ştiinţifică, 1999. 218 p.
Drogurile sunt toxice din cauza unei mari nocivităţi proprii şi oarecum specifice (pe care unii
autori o numesc putere toxicogenă) sau a unei utilizări prea intense şi prelungite (de exemplu,
alcoolul), provocând în organism reacţii de adaptare ce se traduc printr-o toleranţă paradoxală,
printr-o stare de trebuinţă imperioasă şi prin accidente în caz de dezobişnuire bruscă. Unele
ţoxicomanii pot antrena degradări organice, ducând, mai devreme sau mai târziu, la decăderea fizică
şi mentală a individului.
Efectele scontate ale drogurilor sunt:
- provoacă excitaţie psihologică, veselie, sentimentul de tensiune psihică şi, uneori, reacţii violente
(drogurile cu aceste efecte se numesc stimulative);
- provoacă, aduc un calm psihologic, relaxare psihică sau somnolenţă (aceste droguri se numesc
sedative);
- modifică percepţia, senzaţiile auditive, vizuale şi olfactive (drogurile cu aceste efecte se numesc
halucinogene); cele care tulbură raţiunea, analiza pe care o face subiectul plecând de la propriile
senzaţii se numesc delirogene.
Efectele nedorite ale drogurilor sunt:
a) dependenţa;
b) efecte (deosebit de) toxice asupra sistemului nervos, inimii, plămânilor, rinichilor etc.;
c) utilizarea lor în momentele dificile.
Cercetările efectuate arată că în etapa adolescenţei (15-20/24 ani) tinerii sunt cei mai expuşi
la tentaţia consumului de droguri. Considerăm că în actualele condiţii este necesar şi important ca

24
educatorii să cunoască mai precis, mai îndeaproape fenomenul toxicomaniei pentru a-1 putea
preveni sau a-l putea limita atunci când el şi-a făcut deja apariţia. De asemenea, este important ca
educatorul să ştie cât mai bine ce depinde de el pentru ca adolescentul să nu ajungă la o atare
opţiune. Desigur, sunt mulţi, foarte mulţi adolescenţi - mai exact, majoritatea - care se gândesc la
cariera lor viitoare, la viaţa lor în comunitate, într-o posibilă familie sau într-un posibil colectiv de
muncă. Sunt (foarte) mulţi adolescenţi care citesc, cercetează, caută, învaţă, se întreabă, lucrează
pentru atingerea unor performanţe unice, de excepţie. Sunt (foarte) mulţi adolescenţi care îşi dau
seama că viaţa înseamnă dăruire, angajare, responsabilitate, care ştiu că în viaţă sunt (multe)
obstacole, probleme, dificultăţi, trădări şi infidelităţi şi că depăşirea fiecăreia dintre ele înseamnă o
oportunitate a creşterii valorii lor intrinseci, a maturizării lor reale. Ştim cu toţii că există foarte
mulţi adolescenţi care au proiecte, ambiţii mari şi care ştiu să depună un efort pe măsura acestora. îi
recunoaştem şi îi ajutăm cum putem noi mai bine/mai temeinic.
Există însă şi adolescenţi care par că şi-au pierdut busola, că nu mai au încredere (în nimic şi
în nimeni) şi care nu (mai) ştiu ce vor de la ei înşişi. Sunt tineri care s-au rătăcit sau care nu ştiu să
se regăsească încă, să-şi dea un rost şi să-şi stabilească un rol în relaţiile cu ceilalţi şi cu propria
viaţă; care n-au găsit un sprijin adevărat din partea unui om adevărat.
Prin urmare, sunt foarte uşor de recrutat de către comercianţii de droguri şi de prins în
tentaculele toxicomaniei. Datele statistice arată că în România a crescut consumul de droguri. Cel
mai folosit drog este heroina. Cei mai mulţi sunt consumatori de droguri sub formă de ţigară; creşte,
însă, îngrijorător numărul celor care îşi injectează drogul [p.35]. Bellu-Bengescu, C. Drogurile -
alarmă naţională. În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-
683-615-0
Credem însă - aşa cum credem toţi atunci când ne acordăm, când putem să ne acordăm, un
moment de reflecţie şi de cumpănire a lucrurilor şi a faptelor - că relaţiile deschise, calde, de
încredere, apropiate dintre adult/educator şi adolescent/elev pot neutraliza orice tendinţă şi
curiozitate (îndoielnică) spre lumea drogurilor. Dacă elevul/tânărul vede în relaţia cu educatorul/cu
adultul un suport viguros şi constant în susţinerea şi dezvoltarea personalităţii sale, dacă se poate
exprima pe sine însuşi, dacă relaţia dintre ei este autentic umană, emanând umanism, atunci este
(foarte) puţin probabil ca el, tânărul, să-şi dorească să respingă o asemenea realitate, să iasă
„dincolo” de ea, să caute tovărăşia unor „adevăraţi” prieteni, aflaţi - ca şi el - în criză, să caute
bucurii iluzorii. în particular, „este necesar să se instaureze o relaţie de încredere, să se creeze spaţii
de convivialitate şi de dialog, să se vegheze la instaurarea unei reale coerenţe între vorbe şi fapte,

25
orientări şi decizii, aducând totodată reguli şi coduri pertinente şi care să fie percepute ca
„echitabile”, cunoscute de toţi şi aplicate cu discernământ” [p.10]. Bellu-Bengescu, C. Drogurile -
alarmă naţională. În: Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-
683-615-0
Prin consumul de droguri, adolescentul dependent de fumat caută:
• să scape de atmosfera mohorâtă din jur, de senzaţia de gol, amplificându-şi, totodată, melancolia
percepţiilor []; Kokoreff M. Contextele de consum: canabisul în marile oraşe. În: Ferreol G.
Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• să atingă fericirea „aici şi acum”; „căutarea fericirii este însoţită”, scrie M.A. Schmelck, „de cea a
unei lumi mai bune şi a unei mai profunde înţelegeri între oameni”;
• caută şansa integrării, satisfacerea trebuinţei de apartenenţă, ocazia apropierii de alţi oameni, de
semeni;
• caută depăşirea momentelor dificile, a singurătăţii, a excluderii, a auto-învinovăţirii; caută o
evadare din presiunile şi complexităţile vieţii []; Grayling A.-C. Viitorul valorilor morale,
Bucureşti: Știinţifică, 2000. 93 p. ISBN: 973-44-0293-5
• toxicomanul vede în droguri „singura soluţie de a accede la o bucăţică de viaţă în care timpul să
nu mai conteze; el caută trăirea la nesfârşit a flash-ului; dacă, însă, o astfel de plăcere este
valabilă pentru orice fel de început, treptat ea se estompează, lăsând loc „senzaţiei de lipsă” şi
aservirii pe care o presupune [p.119]. Schmelck M.-A. Imaginea de sine şi trecerea la acţiune. În:
Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
• pentru o perioadă foarte scurtă, efemeră, consumatorul de droguri cunoaşte „iluzia păcii, a
calmului sau a forţei” [p.71]. Panunzi-Roger N. Construcţia identitară şi alterităţile sale. În:
Ferreol G. Adolescenţii şi toxicomania. Iaşi: Polirom, 2000, 232 p. ISBN 973-683-615-0
În urma unor cercetări recente, efectuate de A. Stoica-Constantin şi T. Constantin a reieşit că,
Specificul toxicomaniei la adolescenţi este determinat de cel puţin două elemente: motivaţia
şi nivelul de utilizare a drogului. Referitor la motivaţie, debutul toxicomaniei la unii copii şi
adolescenţi este asociat, de cele mai multe ori, cu problematica crizei existenţiale specifice pubertăţii
şi adolescenţei: opoziţia faţă de adulţi, căutarea unei noi identităţi, crizele de narcisism, momentele
depresive, curiozitatea, gustul pentru risc, presiunile din partea prietenilor. De remarcat este că, spre
deosebire de adulţi, la care motivaţia o constituie predominant evazionismul, adolescenţii văd în
această conduită, la debutul consumului de droguri, o experienţă de cunoaştere, un mod de a-şi
afirma autonomia, şi mai puţin (sau mai târziu) un mijloc de evadare. Deci, pentru tineri, cel puţin în

26
faza de început, consumul de droguri şi de alcool reprezintă un mod de integrare în lumea adultă sau
un mod de afirmare ca adulţi [p.242]. Neamţu C. Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul
problemelor de comportament ale elevilor, Iaşi: Editura Polirom, 2003, 422 p. ISBN 973-681-403-3
Adolescenţii se luptă să devină independenţi şi să-şi găsească astfel propria identitate.
Participând, împreună cu grupul, la o activitate pe care societatea o interzice, adolescenţii îşi afirmă
independenţa. în plus, adolescenţii care nutresc resentimente faţă de propriii părinţi află o plăcere
deosebită în a frecventa un anturaj pe care părinţii îl dezaprobă. Aşadar, plictiseala, deznădejdea,
incapacitatea comunicării cu părinţii, rezultatele şcolare slabe, absenţa prietenilor sunt factori care
grăbesc refugierea tinerilor în toxicomanie. Drogurile devin un mod de a scăpa de permanentele stări
de depresie pe care adolescenţii le cunosc ca urmare a unei diversităţi de probleme nerezolvate, un
mod de a reduce anxietatea. Consumul de droguri poate întrerupe temporar monotonia vieţii,
intensificând percepţia vizuală, auditivă, kinestezică şi înlăturând prezentul dureros, prin
suspendarea sistemelor de protecţie a eului împotriva eşecului şi primejdiei; ca urmare, dispar
sentimentele de vinovăţie, anxietate, dar şi voinţa. în locul acestora apare sentimentul de „nu-mi
pasă” sau „cui îi pasă?”, ceea ce conduce la evitarea treptată a tuturor responsabilităţilor şi la
renunţarea la a căuta soluţii pentru problemele existenţiale ale adolescentului [p.242]. Neamţu C.
Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Iaşi:
Editura Polirom, 2003, 422 p. ISBN 973-681-403-3
Cercetările au scos în evidenţă că folosirea drogurilor (cel mai frecvent, consumul de alcool
şi fumatul ţigărilor cu marijuana) joacă un rol esenţial în dezvoltarea relaţiilor cu prietenii, atât în
cazul adolescenţilor, cât şi al adolescentelor. Unii elevi vin la şcoală sub influenţa drogurilor şi sunt
mândri de acest lucru. Atât băieţii, cât şi fetele consumă alcool şi fumează marijuana pentru a-şi
înfrânge inhibiţiile şi pentru a-şi exprima mai deschis sentimentele. Deseori, debutul în toxicomanie
se produce astfel. Majoritatea experţilor sunt de acord că la tineri, cel mai frecvent, experienţa
drogului este preluată din grupul de prieteni, unde adolescentul învaţă trei lucruri:
 cum să fumeze marijuana astfel încât să obţină senzaţia de plăcere;
 cum să recunoască senzaţiile de plăcere şi să le pună în dependenţă faţă de drog;
 cum să se bucure de aceste senzaţii.
Cel care se află la prima experienţă de contact cu drogul nu simte nici o plăcere; plăcerea nu
se obţine, de altfel, nici după mai multe experienţe. Abia cu timpul el învaţă să identifice şi să
trăiască senzaţiile plăcute, aşa cum sunt ele definite de membrii grupului. Prin intermediul
prietenilor, în care au încredere, adolescenţii învaţă să raţionalizeze şi să redefinească experienţa

27
consumului de droguri, făcând astfel tranziţia de la definiţia ei socială ca „specie de devianţă” la
valorizarea ei. Erich Goode caracteriza astfel rolul iniţiatic al grupului în consumul de droguri:
grupul funcţionează cap veritabilă comunitate rituală, în cadrul căreia fumatul marijuanei este o
activitate clandestină şi solemnă, care îi leagă pe membrii săi prin relaţii intime şi printr-o experienţă
resimţită, în mod emoţional, ca o formă de excitare colectivă [p.243]. Neamţu C. Devianţa şcolară.
Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Iaşi: Editura Polirom, 2003,
422 p. ISBN 973-681-403-3
Că grupul este cel care mediază dependenţa de droguri o demonstrează şi studiile clinice, în
urma cărora s-a observat că persoanele spitalizate, cărora li se administrau opiacee o perioadă lungă
de timp, din motive medicale, nu au devenit dependente; instalarea toxicomaniei apare atunci când o
persoană sau un grup stabileşte o relaţie între consumarea unei substanţe psiho-active şi semnificaţia
acordată efectelor produse. Rezultă că, pentru a experimenta mai întâi şi ulterior pentru a căuta
plăcerile drogului, este nevoie ca tânărul să înveţe să le recunoască şi să le reproducă în relaţia cu
covârstnicii. Aşadar, pentru toxicoman, consumul drogului nu se reduce doar la trăirea plăcerii
provocate de efectele drogului; toxicomania presupune un stil de viaţă nou, diferit de ceea ce a trit
până atunci adolescentul, şi, concomitent, o intensă experienţă socială. Interpretarea simplistă a
toxicomaniei doar ca o formă de evaziune, de fugă de realitate, e contrazisă de mărturiile celor care
se droghează; ei fug de realitatea ce le este impusă de reprezentanţii autorităţii - părinţii şi şcoala -,
dar, în acelaşi timp, caută activ o altă realitate, pe care autoritatea o defineşte ca devianţă [p.243].
Neamţu C. Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor,
Iaşi: Editura Polirom, 2003, 422 p. ISBN 973-681-403-3
A se droga îl obligă pe tânăr să se implice într-o activitate socială intensă şi strict codificată:
aprovizionarea cu droguri, căutarea circumstanţelor favorabile consumului - un anumit loc, decor,
fond muzical - îl obligă pe toxicoman să întreţină relaţii sociale stabile cu diverse persoane; în cursul
acestui tip de socializare în cultura drogului, toxicomanul învaţă cum trebuie să se apropie de
traficanţi, de alţi toxicomani, de asistenţii sociali, medici, judecători, cum să-i evite pe informatori
sau pe traficanţii veroşi şi cum să fugă de poliţişti, mafioţi sau alţi indivizi periculoşi.
Grupul de apartenenţă joacă un rol important în formarea unor norme pozitive faţă de fumat
la adolescenţi şi tineri. Studiile din domeniu (Schofield şi colab., 2001) au identificat la membrii
grupului de apartenenţă similaritatea comportamentului de fumat. Grupurile sociale au un set de
norme, prin care grupul se defineşte şi se diferenţiază faţă de alte grupuri. Comportamentul de grup
este comportamentul indivizilor care împărtăşesc aceeaşi identitate socială. Sentimentul de

28
apartenenţă la un grup este asociat cu uniformitatea stereotipă socială a comportamentelor,
atitudinilor, percepţiilor şi valorilor. Fumatul este un comportament complex, manifestat cu
predilecţie în situaţii sociale şi care, astfel, poate avea rolul unui „cod semiotic”, prin care grupul se
diferenţiază de alte grupuri sociale. Forţa influenţei sociale produce omogenitate comportamentală
în grupurile de prieteni. Observarea omogenităţii comportamentale a membrilor grupului arată că
procesul de selecţie a prietenilor se face pe baza similarităţii comportamentale. Tinerii îşi aleg
prietenii care au comportamente similare cu ale lor.
Comportamentul de grup presupune conformitatea membrilor grupului cu reprezentarea
cognitivă a normelor şi a comportamentelor stereotipe ale grupului. Noţiunea de percepţie a
presiunii sociale este relaţionată cu conceptul de conformitate cu expectanţele celorlalţi şi mai puţin
cu propria reprezentare cognitivă a setului de norme al grupului. Procesul de identificare cu grupul
social are trei faze:
1) influenţa informaţională - în care indivizii se definesc ca fiind membri ai unui grup sau
categorie socială;
2) învăţarea normelor stereotipe ale grupului;
3) asumarea normelor grupului, astfel comportamentele lor devenind normative [p.135].
Băban A. Consiliere educațională. Ghid metodologic. Cluj-Napoca: Editura Psinet SRL, 2011, 307
p. ISBN 978-606-8244-29-7
Tinerii au, în acest fel, un rol activ în selectarea grupului social de apartenenţă. Intervenţiile
anti-fumat trebuie să descurajeze funcţia socială a fumatului şi să încurajeze formarea altor noime
sociale.
Normele pro- şi anti-fumat sunt atribute stereotipe ale unui grup de adolescenţi. Normele
unui grup asociate cu fumatul au fost identificate ca fiind: consumul de alcool sau alte droguri,
participarea la petreceri, cluburi, atitudinea de respingere a normelor impuse de adult. Normele anti-
fumat au fost asociate cu atitudini şi comportamente pozitive faţă de sport şi faţă de valori religioase
puternice. Grupurile cu risc scăzut sunt cele care au ca valori sănătatea fizică, prin participarea la
activităţi sportive.
Studiile arată că fumatul la tineri este asociat cu normele grupului de apartenenţă privind
fumatul. Tinerii care se identifică mai puternic cu grupul de apartenenţă adoptă mai multe dintre
comportamentele grupului decât cei cu o identificare scăzută faţă de grup. Identificarea de grup este
asociată cu concordanţa comportamentală a membrilor grupului. Tinerii care au comportamente
discordante în raport cu grupul de apartenenţă tind să-şi aleagă un grup care să fie în acord cu

29
normele lor comportamentale. Consecinţele acestor aspecte teoretice sunt foarte importante, astfel că
activităţile şi campaniile de prevenţie trebuie să se focalizeze pe formarea unor valori pozitive faţă
de un stil de viaţă sănătos şi mai puţin pe rolul presiunii grupului în adoptarea unor comportamente.
Dintre factorii de ordin social asociaţi cu fumatul, cel mai semnificativ este imaginea celui
care fumează. Industria tutunului, prin reclamele şi campaniile publicitare realizate, promovează
imaginea fumătorului rebel, liber, matur şi puternic. Adolescenţii ajung astfel să considere fumatul
un comportament care corespunde unei asemenea imagini. Modificarea acestei imagini este
obiectivul fundamental al campaniilor anti-fumat, atât la nivelul şcolii, cât şi la nivelul societăţii.
Unul dintre cele mai importante mesaje pe care trebuie să le transmită campaniile anti-fumat este cel
legat de valoarea unui stil de viaţă sănătos, fără fumat, care are drept consecinţe atractivitatea fizică,
sociabilitatea şi persuasiunea - norme importante pentru tineri [p.134-135]. Băban A. Consiliere
educațională. Ghid metodologic. Cluj-Napoca: Editura Psinet SRL, 2011, 307 p. ISBN 978-606-
8244-29-7
Există o serie de erori de gândire ale adolescenţilor referitoare la fumat. Aceste erori
funcţionează frecvent asemenea unor scheme cognitive dezadaptative, care conservă şi întăresc
comportamentul de fumător. Menţionăm câteva din ele:
 „ Fumatul te face atractiv
Răspuns: realitatea este că fumatul te face rău mirositor şi îţi îngălbeneşte dinţii şi mâinile. Hainele
tale vor mirosi urât, la fel şi respiraţia ta. Cum ar reacţiona prietenul/prietena la o respiraţie urât
mirositoare, la un păr care miroase a tutun?
 „ Fumatul te face independent şi mai matur. ”
Răspuns: fumatul te face dependent şi nu mai ai control asupra ta. Fumatul nu te poate face mai
inteligent, mai sofisticat, mai înţelept.
 „Fumatul te face să te simţi bine.”
Răspuns: în realitate, cei care fumează se simt obosiţi, le este dificil să facă sport.
 „ Tutunul nu este un drog, nu-ţi face niciun rău. ”
Răspuns: fumatul produce efecte negative asupra sănătăţii şi este o dependenţă. Nu este uşor să te
laşi de fumat!
Una dintre cele mai frecvente greşeli ale programelor tradiţionale de prevenţie a fumatului
este focalizarea unidirecţională pe evidenţierea consecinţelor de lungă durată ale fumatului, cum ar
fi aspectele legate de sănătate şi boală.

30
 Studiile arată că mesajul „Fumatul dăunează grav sănătăţii” nu are eficacitatea pe care şi-o
doreau iniţial cei care au dezvoltat acest mod de prevenţie. Unul dintre principiile formării unui
comportament este cel legat de funcţia imediată a întăririlor. Pentru ca un comportament să se
formeze este important să fie întărit la intervale scurte de timp. Astfel că evidenţierea consecinţelor
de lungă durată a fumatului asupra sănătăţii nu este suficient de relevantă pentru formarea unui
comportament alternativ acestuia. În consecinţă, este mai eficient să focalizăm prevenţia şi formarea
comportamentelor pozitive pentru sănătate, prin analiza consecinţelor imediate ale fumatului şi prin
conştientizarea elevilor asupra acestora [p.136]. Băban A. Consiliere educațională. Ghid
metodologic. Cluj-Napoca: Editura Psinet SRL, 2011, 307 p. ISBN 978-606-8244-29-7
Un exemplu este evidenţierea beneficiilor renunţării la fumat relevante pentru elevi. Aceste
mesaje pot fi:
 Vei dobândi o formă fizică mai bună, prin creşterea rezistenţei organismului.
 Respiraţia, părul, hainele tale nu vor mai emana mirosul neplăcut de tutun.
 Dantura şi degetele tale nu vor mai fi îngălbenite.
 Vei economisi zilnic o sumă importantă de bani, pe care poţi să-i foloseşti în alte scopuri.
 Eviţi riscul contractării unor boli grave, adesea incurabile, precum şi sensibilitatea la
bolile infecţioase.
 Îţi vei prelungi durata de viaţă.

1.5. Concluzii la capitolul I

31
32