CURS XII.

MEDIEREA

1. Definitia si principiile medierii;

2. Mediatorul;
2.1. Dobandirea calitatii de mediator si formele de excercitare a profesiei;
2.2. Drepturile si obligatiile mediatorului;
2.3. Raspunderea disciplinara;
3. Procedura medierii;

1. Definitia si principiile medierii

Codul deontologic al mediatorului defineste medierea ca o modalitate voluntara de

solutionare a conflictelor dintre doua sau mai multe persoane, pe cale amiabila, cu
sprijinul unei terte persoane neutra, calificata si independenta, printr-o activitate
desfasurata in conformitate cu legile din domeniu si normele Codului deontologic. Alaturi
de definirea institutiei medierii, se impune si analiza principiilor generale care stau la
baza infiintarii ei si care-i ofera punctele de referinta in desfasurarea activitatii practice.

A. Principiul libertatii
Procedura medierii este considerata o alternativa la jurisdictia statala sau arbitrala,
pusa la dispozitia partilor, nicidecum drept o procedura prealabila acestor jurisdictii.
Mediatorul este obligat sa asigure participarea voluntara a partilor, trebuie sa incurajeze
dreptul acestora de a lua o hotarare libera constientizand scopul medierii.
Libertatea partilor supune astfel mediatorul la derularea procedurii pe baza
principiului autodeterminarii partilor. Autodeterminarea este actul voluntar in care decizia
nu este impusa de niciuna dintre parti, fiecare avand libertatea de a alege in privinta
rezultatului, dar si de a negocia un rezultat reciproc convenabil.

B. Principiul confidentialitatii
Confidentialitatea este obligatia mediatorului care are indatorirea de a pastra secretul
profesional, evitand dezvaluirile asupra situatiilor prezentate de parti. Rolul sau este de a
oferi cadrul adecvat unei solutii si de siguranta a procesului de mediere. Orice informatie
confidentiala aflata de mediatori de la una dintre parti nu va fi dezvaluita celeilalte parti
decat cu acordul celei dintai sau daca legea o impune.

C. Principiul neutralitatii
Neutralitatea capata in contextul medierii un alt inteles decat cel traditional. Ea nu mai
apare ca o stare sau atitudine de neimplicare, de neamestec in relatiile tensionate existenta
intre state, ci drept o manifestare activa a mediatorului de a facilita rezolvarea unui
conflict fara a fi interesat in privinta unei anumte solutii. Mediatorul incurajeaza partile sa
gaseasca modalitatile potrivite de comunicare, ii ajuta sa gaseasca solutii satisfacatoare,
fara a avea autoritatea de a impune o rezolvare.

D. Principiul impartialitatii
Impartialitatea reprezinta eliberarea de favoritism, influenta sau prejudiciere a uneia
dintre parti. Mediatorul nu ar trebui sa efectueze vreun act influentat de vreuna dintre
calitatile personale ale participantilor la mediere, sau din alte ratiuni, in privinta increderii
sau performantelor. Daca la un moment dat mediatorul nu este in stare sa conduca
impartial medierea, el trebuie sa se retraga.   

2. Mediatorul

2.1. Dobandirea calitatii de mediator si formele de exercitare a profesiei

Mediatorul este persoana specializata in comunicare si negociere, independenta,

neutra si impartiala, abilitata prin conventia partilor, intr-o procedura flexibila, sa le
indrume pentru solutionarea reciproc convenabila, eficienta si durabila, a conflictului
dintre ele.
Biroul de mediator este o constructie juridica apropiata ca structura-organizatorica,
birourilor executorilor judecatoresti. El individualizeaza activitatea unui sau mai multor
mediatori care, spre deosebire de societatea civila nu mai are obligatia constituirii unui
patrimoniu de afectatiune, ci numai inregistrarea la Consiliu a actului scris de infiintare.
Conditia primordiala pentru exercitarea profesiei de mediator, impusa de lege, este
aceea a capacitatii depline de exercitiu, ca fiind capacitatea persoanei de a-si exercita
drepturile si de a-si asuma obligatii savarsind acte juridice. Lipsa capacitatii de exercitiu
este determinata de lipsa maturitatii persoanei de a avea reprezentarea faptelor si actelor
sale si reprezinta modul de ocrotire al acestuia.

2.2. Drepturile si obligatiile mediatorului

Dreptul mediatorului de a informa asupra activitatii sale, ii corespunde de fapt

obligatia acestuia de a avea o denumire a societatii civile sau biroului de mediere,
identificandu-se astfel fata de activitatile de aceeasi natura si totodata departajandu-se de
activitati aflate in vecinatatea ei, cu natura jurisdictionala, fie statala - reprezentata de
judecator - fie privata - reprezentata de arbitru.
Mediatorul poate sa utilizeze toate mijloacele oneste de publicitate, pentru
informare asupra exercitarii atributiilor sale, cu respectarea regulilor concurentiale.
Neprecizata expres intre incalcarile ce atrag raspunderea mediatorului, o actiune
concurentiala neloiala este negresit incadrata in abatarea disciplinara relativa la savarsirea
altor fapte care aduc atingere probitatii profesionale.
 Libertatea caracterizata la incheierea contractului de mediere determina propria
organizare pe care intelege sa o realizeze fiecare mediator, organizare care sa fie insa in
concordanta cu normele legale si statutare. In aceeasi masura, dreptul la plata unui
onorariu trebuie sa fie rezonabil, sa tina seama de criterii de evaluare a dificultatii
solutionarii litigiului, de natura, obiectul si valoarea acestuia.
Situatii de incompatibilitate a mediatorilor nu sunt prevazute, cu toate acestea,
legea stabileste obligatia acestora de a refuza preluarea unui caz, sau de desfasura in
continuare activitatea de mediere, daca exista imprejurari in care neutralitatea,
confidentialitatea si impartialitatea ar fi stirbite.
Obligatia de restituire a inscrisurilor incredintate de parti mediatorului in procedura
medierii, aparent este fireasca. Cu toate acestea, inadvertenta se creeaza intre obligatia de
restituire a inscrisurilor si aceea de a tine arhiva si registre proprii prevazuta de lege, care
coroborata cu principiul confidentialitatii informatiilor si documentelor predate, sustin cel
putin o nelamurire a legii. Pe de alta parte, mediatorul nu este judecator, sau arbitru, el nu
pronunta o hotarare, rolul sau esential fiind de a conduce partile la solutionarea de catre
acestea, prin comunicare si negociere, a conflictului.

2.3. Raspunderea disciplinara

Faptele pentru care s-a instituit raspunderea disciplinara sunt:

- incalcarea obligatiei de confidentialitate;
- refuzul de a raspunde cererilor formulate de autoritatile judiciare;
- refuzul de a restitui inscrisurile incredintate de parti;
- reprezentarea sau asistarea uneia dintre parti intr-o procedura judiciara sau arbitrala
avand ca obiect conflictul supus medierii;
- savarsirea unor fapte care aduc atingere probitatii profesionale.
Organul abilitat sa aplice normele privind raspunderea disciplinara este Consiliul de
mediere care, in cazul savarsirii abaterilor mentionate mai sus, prin hotarare aplica o
sanctiune. Cercetarea abaterii disciplinare este in competenta unei comisii de disciplina,
constituita din trei membri, din care unul desemnat de Consiliu dintre membrii sai si care
devine presedintele comisiei.

3. Procedura medierii

Procedura de mediere prezinta caracteristicile conventionale ale solutionarii pe cale

amiabila a conflictului nascut intre parti, stabilind norme privind incheierea contractului
de mediere, desfasurarea si inchiderea medierii ce au de regula caracter supletiv.
Pentru a incheia un contract de mediere, partile aflate in conflict se adreseaza unui
mediator, aflat in Tabloul mediatorilor, pe cat posibil cu competentele profesionale
atestate de suplimentul descriptiv al certificatului de mediator.
 Daca numai una dintre parti se adreseaza mediatorului, acesta va intocmi o invitatie
scrisa celeilalte parti, prin care o informeaza asupra posibilitatii stingerii conflictului pe
cale amiabila, prin mediere. Informarea astfel transmisa trebuie sa cuprinda elementele
privind locul desfasurarii medierii, principiile acesteia, drepturile si obligatiile partilor si
mediatorului, consecintele care se nasc in urma solutionarii conflictului, dar si avantajele
si dezavantajele pe care aceasta procedura le ofera.
In cazul in care una dintre parti refuza expres, in scris, incheierea contractului de
mediere, nu raspunde invitatiei de acceptare a medierii sau nu se prezinta la doua termene
consecutive fixate pentru semnarea contractului, medierea se considera neacceptata.
Contractul de mediere este un acord de vointa intre mediator, pe de o parte si fiecare
dintre artile aflate in conflict, pe de o parte, cu scopul de a solutiona pe cale amiabila,
reciproc avantajos, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.
Mediatorul va conduce intr-o maniera adecvata, tinand cont de circumstantele cazului,
incluzand posibilele dezechilibre de putere si puterea legii, orice dorinte pe care partile le
pot exprima si nevoia pentru o intelegere prompta a disputei.
Partile vor avea libertatea de a se pune de acord cu mediatorul in privinta unui set de
reguli sau cu maniera in care se va derula medierea. Mediatorul poate audia partile
separat, in cazul in care considera ca este util. In acelasi timp, se va sigura ca toate partile
au oportunitati adecvate de a fi implicate in procesul medierii.
Procedura de mediere se inchide:
- prin incheierea unei intelegeri intre partile aflate in conflict, in urma solutionarii
acestuia;
- prin constatarea esuarii medierii de catre mediator;
- prin denuntarea unilaterala a contractului de catre una dintre parti.
Indiferent de modul in care se termina medierea, mediatorul intocmeste un proces-
verbal in care consemneaza solutia adoptata si care este semnat atat de parti sau
reprezentantul lor, cat si de mediator.
Acordul partilor privind solutionarea amiabila a conflictului pentru a capata
caracter e titlu executoriu trebuie autentificat la notarul public sau consfintit intr-o
hotarare de expedient pronuntata de instanta de judecata.