Medierea în comunitate

Autori: Silviu Eruºencu

Anca Ciucã
Adrian Bãdilã

Layout: Eliza Teodorescu

 Introducere

Începând din 1998, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie de

recomandãri care vizeazã includerea medierii în rezolvarea diferitelor tipuri de
cauze, respectiv: Recomandarea (98) 1 vizând medierea în cauze pe dreptul
familiei, Recomandarea (99) 19 referitoare la medierea în cauze penale,
Recomandarea (2001) 9 referitoare la alternativele la instanþele juridice privind
litigiile dintre autoritãþile administrative ºi actori privaþi, precum ºi Recomandarea
(2002) 10 privind medierea în cauze civile.

Ulterior, sub autoritatea Comisiei Europene pentru Eficienþa Justiþiei, a fost

constituit Grupul de Lucru pe Mediere (CEPEJ-GT-MED). Sarcina acestui grup de
lucru este de a identifica modul în care au fost transpuse în practicã
recomandãrile menþionate anterior în Statele Membre ºi sã întocmeascã un
raport pânã la 31 decembrie 2007. Mai mult, în ianuarie 2007 a fost demarat
un program de monitorizare pe 2 ani pentru zece State Membre, iar în acest grup
a fost inclusã ºi România. Sunt vizate mai ales aspectele legate de consecinþele
utilizarii medierii asupra instanþelor juridice, în sensul degrevãrii acestora ºi al
eficientizãrii activitãþii lor, adicã efectul asupra calitãþii actului de justiþie.

Toate aceste recomandãri au fost adoptate ca o consecinþã a faptului cã s-a

dovedit în practicã efectul pozitiv al medierii, în special asupra pãrþilor.
Rapoartele diferitelor comisii ale UE au arãtat constant cã medierea oferã
prilejul pãrþilor de a se exprima deschis, de a-ºi expune mai liber dorinþele ºi
aºteptãrile legate de problema în disputã, precum ºi faptul cã acestea nu resimt
în nici un fel cã le sunt încãlcate drepturile fundamentale. Mai mult, s-a
recunoscut astfel cã medierea reprezintã o formã foarte eficientã de protejare a
drepturilor omului.

Pentru a utiliza însã medierea, este nevoie ca în statul respectiv sã fie adoptate
o serie de norme care sã permitã accesul la mediere al pãrþilor ºi sã recunoascã
impactul favorabil al medierii. Acest aspect este inclus în toate recomandãrile
menþionate mai sus, aspecte care au fost introduse parþial în Programul de
Reformã a Sistemului Judiciar din România, elaborat ºi adoptat în perioada de
negociere pe capitolul Justiþie ºi Afaceri Interne, ca efect al pregãtirii României
pentru aderarea la Uniunea Europeanã.
2
În mai 2006 a fost adoptatã Legea nr. 192 privind medierea ºi organizarea
profesiei de mediator. Conform acestei legi, a fost înfiinþat Consiliul de Mediere
ca organism de autoreglare a profesiei, "organism autonom cu personalitate
juridicã, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureºti" (art. 17).

Astfel, în prezent este pregãtit destul de bine terenul pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 192/2006 în relaþia cu instanþele juridice, dar nu s-au fãcut
practic demersuri pentru ca organele judiciare, în special Poliþia, sã poatã sã
aplice prevederile art. 6 din Lege, care precizeazã cã "organele judiciare ºi
arbitrale, precum ºi alte autoritãþi cu atribuþii jurisdicþionale, vor informa pãrþile
asupra posibilitãþii ºi avantajelor folosirii procedurii medierii ºi le pot îndruma sã
recurgã la aceasta, pentru soluþionarea conflictelor dintre ele".

Medierea este una din mãsurile de prevenire a violenþelor ce pot sã aparã prin
escaladarea conflictelor, este o mãsurã necesarã pentru construirea încrederii
dupã consumarea violenþelor, în special a celor de grup, este o mãsurã
complementarã sau colateralã hotãrârilor judecãtoreºti, toate acestea pentru
pãstrarea relaþiilor bune între oameni, atât de necesare în viaþa unei comunitãþi,
dar nu este un panaceu în rezolvarea conflictelor.

3
 I. Ce este medierea?

"Medierea este o modalitate facultativã de soluþionare a conflictelor pe cale

amiabilã, cu ajutorul unei terþe persoane specializate în calitate de mediator, în
condiþii de neutralitate, imparþialitate ºi confidenþialitate" (art. 1. alin (1), Legea
nr. 192/2006).

"Medierea se bazeazã pe încrederea pe care pãrþile o acordã mediatorului, ca

persoanã aptã sã faciliteze negocierile dintre ele ºi sã le sprijine pentru
soluþionarea conflictului, prin obþinerea unei soluþii reciproc convenabile,
eficiente ºi durabile." (art. 1. alin 2, Legea nr. 192/2006)

Când douã pãrþi (indivizi sau grupuri) se aflã într-o opoziþie deschisã, îºi disputã
un drept sau modul de satisfacere a acelui drept, una dintre acestea sau o altã
parte interesatã în rezolvarea situaþiei poate alege sã apeleze la un mediator.

Dupã o prealabilã documentare privind natura conflictului, mediatorul

contacteazã cealaltã parte sau pãrþile ºi le descrie avantajele acceptãrii medierii
ca formã de rezolvare a conflictului. În cazul obþinerii acceptului, mediatorul
invitã pãrþile la o primã ºedinþã de mediere. În cazul în care cealaltã parte
acceptã medierea, dar nu acceptã mediatorul propus, existã posibilitatea
alegerii unui alt mediator.

Mediatorul ajutã pãrþile sã îºi soluþioneze disputa pentru cã este neutru ºi

imparþial, este pregãtit profesional pentru a conduce discuþiile între pãrþi ºi
asigurã confidenþialitatea. Mediatorul "este obligat sã pãstreze confiden-
þialitatea informaþiilor de care ia cunoºtinþã în cursul activitãþii sale de mediere,
precum ºi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de cãtre
pãrþi pe parcursul medierii, chiar ºi dupã încetarea funcþiei sale" (art. 32, Legea
nr. 192/2006).

Indiferent de natura conflictului, medierea presupune parcurgerea a cinci paºi,

iar acest lucru se poate face într-o singurã ºedinþã de mediere sau mai multe, în
funcþie de complexitatea problemei ºi de capacitatea pãrþilor de a purta un
dialog constructiv. De regulã, o ºedinþã de mediere nu poate dura mai mult de
patru ore.
4
Paºii pe care mediatorul trebuie sã-i respecte sunt:

1. Prezentarea procesului
Este descris pe scurt în ce constã procesul de mediere, se verificã dacã pãrþile
au capacitatea de a semna un acord ºi se stabilesc regulile de bazã pentru
continuarea discuþiilor.

Pãrþile sunt întrebate dacã pot decide singure asupra încheierii unui acord
privind rezolvarea situaþiei conflictuale, iar în cazul reprezentanþilor unor grupuri,
în ce mãsurã grupul va accepta acordul încheiat.

Mediatorul asigurã pãrþile asupra pãstrãrii confidenþialitãþii celor ce se vor spune

în timpul ºedinþei de mediere, inclusiv prin distrugerea, la sfârºitul ºedinþei, în faþa
pãrþilor, a colilor de hârtie pe care mediatorul ºi-a notat cuvintele ºi ideile cheie.

Pentru a nu se produce perturbãri în comunicare, mediatorul stabileºte un set de

reguli ce pot duce la buna desfãºurare a procesului de mediere.

2. Identificarea problemelor
Mediatorul invitã pe rând pãrþile sã îi expunã versiunea proprie asupra
problemelor.

Dupã prezentarea versiunii uneia dintre pãrþi, mediatorul sintetizeazã ºi redã în

sens pozitiv ce a înþeles (conþinut ºi emoþii). Dupã prezentarea versiunii celeilalte
pãrþi, mediatorul acþioneazã în acelaºi mod, adicã sintetizeazã ºi redã în sens
pozitiv ce a înþeles. Dupã ce se asigurã cã ceea ce a redat în ambele cazuri
reprezintã tot ce au spus pãrþile, mediatorul face o listã cu problemele
identificate ºi întreabã pãrþile dacã mai au ceva de adãugat.

Pânã în acest moment mediatorul aflã numai ceea ce pãrþile doresc sã fie aflat.
Trecerea la pasul urmãtor nu este posibilã fãrã o strategie de a determina pãrþile
sã dezvãluie ºi interesele adesea ascunse.

3. Explorarea intereselor
În aceastã etapã au o importanþã deosebitã arta mediatorului, pregãtirea ºi
experienþa sa.
5
Prin întrebãri succesive ºi deschise, puse ambelor pãrþi, mediatorul conduce
pãrþile cãtre detalii care în final sã le ajute sã înþeleagã atât interesele celuilalt,
cât ºi pe cele proprii în corelaþie cu acestea. În unele situaþii, tot mediatorul va
trebui sã ajute pãrþile sã identifice singure pierderile suferite prin continuarea
disputelor ºi escaladarea conflictului.

Dacã pãrþile sunt de acord, mediatorul se poate retrage într-o camerã separatã
cu fiecare dintre pãrþi pentru lãmurirea unor aspecte mai delicate. Este foarte
important ca timpul dedicat fiecãrei pãrþi sã fie egal.

La lista iniþialã de probleme sunt adãugate ºi problemele, respectiv interesele

identificate în acest pas.

4. Pãrþile genereazã opþiuni ºi identificã soluþiile posibile

Mediatorul cere pe rând pãrþilor sã formuleze mai multe opþiuni pentru
rezolvarea fiecãrei probleme identificate. Ordinea problemelor pentru care
pãrþile vor identifica o soluþie este aleasã de mediator. Reuºita întregului proces
este mãsuratã prin identificarea prin negociere între pãrþi a soluþiei pentru
problemele dificile.

Trecerea cu uºurinþã peste pregãtirea medierii sau a paºilor anteriori poate avea
ca urmare transformarea negocierii într-o disputã ºi revenirea pãrþilor în faza
iniþialã.

Transformarea negocierii într-o discuþie aprinsã, sau chiar pãrãsirea ºedinþei de

mediere de cãtre una sau ambele pãrþi, nu este întotdeauna rezultatul nereuºitei
mediatorului. Astfel de situaþii pot fi ºi urmarea unei rãbufniri de orgoliu sau a
unei tactici de a trage de timp. În aceste situaþii mediatorul poate, dupã un timp,
sã invite pãrþile la o nouã ºedinþã.

5. Încheierea unei înþelegeri

Când pãrþile au identificat de comun acord soluþia care are ºanse mari sã reziste
în timp (este durabilã), ºi este perceputã de pãrþi ca echitabilã, eficientã ºi
realistã pentru problemele aflate în disputã, mediatorul propune un acord cadru,
iar pãrþile decid asupra conþinutului acestuia.
6
Principii care stau la baza gestionãrii procesului de mediere
Libertatea pãrþilor de a recurge la mediere ºi de a lua o decizie
Mediatorul are obligaþia de a se asigura cã pãrþile au recurs la procedura de
mediere în mod voluntar, în cunoºtinþã de cauzã ºi fãrã a fi constrânse. Fac
excepþie de la acest principiu situaþiile în care medierea este o procedurã
obligatorie prevãzutã de legile speciale.

Mediatorul trebuie sã respecte ºi sã încurajeze dreptul pãrþilor de a lua orice

decizie liberã ºi în cunoºtinþã de cauzã, care sã soluþioneze divergenþele dintre
ele. Mediatorul va informa pãrþile, de la început, în ce va consta activitatea sa,
asupra faptului cã decizia finalã le aparþine în mod exclusiv ºi cã se pot retrage
oricând din procesul de mediere.

Mediatorul nu va oferi pãrþilor consultanþã legalã sau de specialitate, în schimb

poate informa pãrþile cã pot obþine asistenþã juridicã independentã sau de
specialitate. Mediatorii trebuie sã acorde asistenþã numai în cazul în care au
calificarea necesarã pentru a rãspunde în mod rezonabil orizontului de
aºteptare al pãrþilor angajate în mediere.

Nediscriminarea
Mediatorul nu va refuza activitatea de mediere ºi nu o va exercita la standarde
inferioare din motive ce þin de rasa, culoarea, naþionalitatea, originea etnicã,
limba, religia, sexul, opinia, apartenenþa politicã, averea sau originea socialã a
pãrþilor.

Independenþa, neutralitatea ºi imparþialitatea mediatorului

Mediatorii trebuie sã fie independenþi, neutri faþã de dispute ºi pãrþi ºi trebuie sã
conducã procesul de mediere într-un mod imparþial. În exercitarea atribuþiilor lor
profesionale, trebuie sã se bucure de deplinã independenþã faþã de entitãþi care
ar putea avea interese în cauzele în care are loc medierea. Aceastã indepen-
denþã trebuie sã fie de naturã a le garanta imparþialitatea, neutralitatea ºi echi-
distanþa faþã de cauzã, de rezultatele acesteia ºi de pãrþile implicate în disputã.

Mediatorul trebuie sã evite orice situaþie de naturã sã îi limiteze independenþa ºi

sã respecte normele de eticã profesionalã. Dacã în orice moment din timpul
procesului de mediere mediatorul îºi pierde aceste atribute, el este obligat sã
aducã acest fapt la cunoºtinþa pãrþilor implicate în conflict ºi, dacã este cazul, sã
anunþe entitatea care a referit cazul. În situaþiile în care sunt soluþionate prin
7
mediere conflicte de familie, independenþa ºi imparþialitatea mediatorului nu pot
fi argumente pentru a ignora sau neglija interesul superior al minorului.

Încrederea ºi integritatea moralã

Relaþia dintre mediator ºi pãrþi se bazeazã pe încredere, având la bazã cinstea,
probitatea, spiritul de dreptate ºi sinceritatea mediatorului.

Secretul profesional - confidenþialitatea

Prin însãºi natura misiunii sale, mediatorul este depozitarul secretelor pãrþilor
implicate în procedura medierii ºi destinatarul comunicãrilor de naturã
confidenþialã. Fãrã o garanþie a confidenþialitãþii, încrederea nu poate exista.
Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivã un drept ºi
o îndatorire fundamentalã ºi primordialã a mediatorului. Mediatorul trebuie sã
respecte secretul oricãrei informaþii confidenþiale de care ia cunoºtinþã în cadrul
activitãþii sale profesionale. Aceastã obligaþie nu este limitatã în timp.

Conflictul de interese
Mediatorul trebuie sã refuze preluarea unui caz dacã ºtie cã existã împrejurãri
care l-ar împiedica sã fie neutru ºi imparþial, precum ºi atunci când constatã cã
drepturile în discuþie nu pot face obiectul medierii.

Mediatorii vor face cunoscute toate conflictele de interese potenþiale sau

existente de care sunt, în mod rezonabil, conºtienþi. Comunicarea conflictelor de
interese se face atât cãtre pãrþile în conflict, cât ºi, dacã este cazul, cãtre
entitatea care a referit cazul. Dacã pãrþile nu-ºi dau acordul expres privind
participarea sa în continuare, mediatorul este obligat sã renunþe la soluþionarea
respectivului caz.

De asemenea, mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre pãrþi într-o
procedurã judiciarã ori arbitralã având ca obiect conflictul supus medierii.
Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legãturã cu faptele sau actele de care
a luat cunoºtinþã în cadrul procedurii de mediere.

8
 II. Conflictul
Cum definim conflictul
La un nivel mai general, conflictul stã la baza existenþei ºi evoluþiei lumii vii. Putem
afirma cã, fãrã conflicte, viaþa individualã ºi cea socialã nu pot exista. Istoria,
privitã ca evoluþie, schimbãrile survenite la nivel social ºi legile dezvoltãrii,
libertatea ºi drepturile omului sunt de neconceput fãrã diferenþele sau
incompatibilitãþile percepþiilor umane, ale opiniilor, valorilor, dorinþelor,
intereselor ºi, nu în ultimul rând, ale imaginilor despre viitor.

Conflictul poate fi definit ca proces care apare la stabilirea relaþiei dintre douã
pãrþi ºi defineºte caracterul interacþiunii dintre acestea.

Ca proces social, conflictul apare când indivizi sau grupuri, intrând în contact ºi
percepându-ºi reciproc interesele, considerã cã interesele unora vor prejudicia
interesele celorlalþi. Conflictul poate declanºa dorinþa de eliminare, supunere,
asimilare a celui mai puternic faþã de cel mai slab. Tot ce este "diferit" poate
duce în anumite condiþii cãtre incertitudine. Conflictul este ºi un rezultat al
sentimentului uman de auto-protecþie, prin evitarea incertitudinii1. Incertitudinea
extremã poate duce cãtre anxietate sau violenþã.

Unde se manifestã conflictul

Delimitarea "teritoriului" în care conflictul se manifestã este deosebit de impor-
tantã pentru a structura abordãrile propuse pânã în prezent. Dacã analizãm
conflictul ca fenomen, putem distinge între diferite zone de apariþie, iar dacã îl
analizãm ca dimensiune ºi complexitate, el poate fi departajat în micro -
conflicte, conflicte medii ºi macro - conflicte2.
Intra (în interiorul unitãþii) Inter (între unitãþi de acelaºi tip)
Individ Dileme, patologie psihologicã Conflicte interpersonale
Grup Conflicte interpersonale, intra- Conflicte între grupuri
grup
Organizaþie Conflicte interpersonale, între Conflicte între organizaþii
grupuri, intra-organizaþionale
Comunitate Conflicte între grupuri, între Conflicte între comunitãþi
organizaþii, între indivizi sau Conflicte între comunitãþi ºi stat
grupuri ºi mediul înconjurãtor

Fig.1. Conflicte intra- ºi inter-unitate, pe diverse dimensiuni sociale.

1
March, James G., Organizations, 1958
2
Arielli, E. ºi G. Scotto, I conflicti: introduzione a una teoria generale, Bruno Mondatori, 1998, p. 15

9
În concluzie, din considerente practice sau/ºi pentru a putea formula o strategie
de intervenþie, putem defini un conflict ca dimensiune ºi complexitate. Dar pentru
ca demersul nostru sã aibã influenþe pozitive ºi sã conducã la o eventualã
rezolvare a conflictului, trebuie sã acordãm permanent atenþie contextului în care
acesta se manifestã ºi etapei în care se aflã din punct de vedere al escaladãrii.

Tipuri de conflicte
Conflicte pot fi clasificate din punct de vedere al cauzelor care le genereazã.

Interese

Relaþionare Valori
Fig.2. Tipuri de conflicte
dupã cauzele care le
genereazã
Structurale Informaþii

1) Conflicte generate de informaþii ºi date

Cauza acestor conflicte o reprezintã informaþiile eronate sau dezinformarea,
punctele de vedere diferite asupra unor date existente, sublinierea unor date în
detrimentul altora pentru a conduce cãtre minimalizarea poziþiei unui grup în
raport cu altul sau altele.

Toate aceste forme de manipulare, folosite de un grup sau de altul la nivelul

comunitãþilor, pot duce cãtre sesizarea existenþei conflictului prin apariþia
manifestãrilor de dezacord ºi confruntare. Informaþiile ºi datele nu sunt
întotdeauna sursa conflictului, dar au o mare influenþã în creºterea tensiunilor ºi
în evoluþia conflictului cãtre crizã, respectiv violenþã.

2) Conflicte de relaþionare
Ele apar ca urmare a emoþiilor puternice, stereotipurilor ºi lipsei de comunicare,
pe fondul unei creºteri a lipsei de resurse.

Acest tip de conflicte este cel mai previzibil, întrucât este legat de un element
palpabil, nivelul de trai. Nivelul de trai scãzut sau la limita zonei de risc social ºi

10
incapacitatea de a asigura traiul zilnic provoacã emoþii puternice. Reacþia
imediatã constã în apelarea la stereotipuri, distorsionarea comunicãrii ºi chiar
blocarea acesteia, cu efecte negative în coeziunea socialã. Excluderea socialã
este efectul major al acestui tip de conflicte.

3) Conflicte generate de valori diferite

Aceste conflicte sunt specifice societãþilor constituite de grupuri cu percepþii
diferite asupra standardelor ºi ideilor privind comportamentul, cu credinþe
diferite, ºi sunt în general caracterizate prin diferenþe ideologice majore.

Din cauza faptului cã indivizii sau constituenþii grupului se identificã la nivel

personal cu valorile susþinute de grup, acest tip de conflict este foarte sensibil, în
sensul cã orice atingere a valorilor specifice poate duce cãtre escaladarea stãrii
conflictuale. Dacã existã ºi un precedent violent într-un astfel de conflict, evoluþia
lui este cu atât mai imprevizibilã.

4) Conflicte structurale (sau de satisfacere a nevoilor)

Conflictele structurale sunt cauzate de distribuþia inegalã a puterii ºi resurselor.
Distribuirea resurselor este perceputã ca injustã ºi este identificatã ca fiind
cauzatã de modul de exercitare a puterii, atunci când este deþinutã de una sau
alta dintre pãrþi. Durata constrângerilor, paternitatea confruntãrilor distructive
anterioare ºi factori de ordin geografic ºi rezidenþial sunt elemente care pot
amplifica tensiunile dintre pãrþile aflate în conflict.

În conflictele structurale, una dintre pãrþi se considerã dezavantajatã, iar cealaltã

devine susþinãtoarea regulii care a favorizat-o. Întrucât realizarea echilibrului
presupune o atitudine pozitivã a celor avantajaþi faþã de grupul dezavantajat,
managementul acestui tip de conflicte implicã în primul rând voinþa politicã.

5) Conflicte de interese
Interesele colective ale unui grup pot intra în divergenþã cu interesele altor
grupuri, cu cele ale autoritãþii sau cu mediul înconjurãtor. Interesele colective sunt
rezultatul nevoii de protecþie a grupului ºi orice atingere a acestora induce
sentimentul de teamã ºi o reacþie de autoapãrare.

Interacþiunea dintre pãrþi

Interacþiunea socialã în comunitate este esenþialã pentru activitatea grupurilor
sociale. Ea genereazã procese de adaptare, de acceptare, de socializare, de
cooperare, de opoziþie, de conflict, etc.
11
Cea mai vizibilã parte a interacþiunii dintre pãrþi este rezultatul. Caracterul
relaþiei se defineºte dupã tipul de rezultat al acesteia. Astfel avem ca rezultate
posibile ale unei interacþiuni:
î Câºtig - Câºtig - ambele pãrþi câºtigã (negociere);
î Câºtig - Pierdere - o parte câºtigã ºi alta pierde (concurenþã, justiþie);
î Pierdere - Pierdere - ambele pãrþi pierd (violenþã sau împreunã în dezastru).

Societatea contemporanã este bazatã pe competiþie ºi îi premiazã pe

învingãtori, iar indivizii sunt cu toþii orientaþi spre a fi sau a deveni învingãtori.
Rezultatele de tip câºtig - pierdere sau pierdere - pierdere sunt prin natura lor
generatoare de conflicte, cu atât mai mult cu cât contextul social produce
marginalizarea sau excluderea celor care pierd.

O altã formã de interacþiune între persoane/grupuri o reprezintã comunicarea,

ca relaþie mijlocitã prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. O definiþie simplã
a comunicãrii este ca acþiune prin care indivizii transmit ºi reprezintã situaþii ºi
acþiuni efective sau posibile. Prin comunicare facem afirmaþii, formulãm cerinþe,
dãm ordine, transmitem sau cerem informaþii, simulãm, ameninþãm sau promitem.
Comunicarea trebuie analizatã nu doar din punct de vedere cantitativ, ci ºi
calitativ. Indivizii opereazã cu date, dar ºi cu simboluri. Simbolistica limbajului
utilizat are un rol cu totul aparte, în special în raport cu percepþiile pãrþilor în
conflict.

Limbajul poate fi atât verbal, cât ºi non-verbal. Operarea cu simboluri este

efectivã dacã acestea sunt cunoscute ºi percepute în acelaºi mod de grupurile
sau societãþile din care provin indivizii. De asemenea, limbajul confuz, greu de
înþeles are un puternic impact negativ asupra interlocutorului.

Comunicarea are totdeauna un scop, adicã indivizii comunicã pentru:

- a informa;
- a convinge;
- a impresiona;
- a provoca o reacþie sau o acþiune;
- a amuza;
- a se face înþeleºi;
- a-ºi exprima puncte de vedere;
- a obþine o schimbare de comportament sau de atitudine;
- a fi acceptaþi;
- a defula...
- …a nu tãcea.
12
Rolul instituþiilor în conflict
Instituþiile, prin competenþele lor de a rezolva problemele cu care se confruntã
cetãþenii, au ºi rolul de a rezolva conflicte. Aceastã componentã a activitãþii lor
este de cele mai multe ori direct specificatã în legea pe baza cãreia ele
funcþioneazã ºi/sau în normele de aplicare ºi regulamentele interne.

Buna funcþionare a unei instituþii poate fi mãsuratã dupã numãrul de conflicte

care se manifestã între cetãþeni ºi rezultatele obþinute dupã intervenþia directã în
sensul rezolvãrii conflictelor care intrã în sfera de competenþã a respectivei
instituþii.
Prin urmare, domeniului politic îi revine sarcina de a aborda dintr-o perspectivã
amplã, pragmaticã problematica conflictului, de a "gestiona crizele" astfel încât
rezolvarea stãrilor conflictuale sã rãmânã posibilã, adicã sã nu distrugã total sau
aproape total comunicarea între pãrþile în conflict.

Rolul societãþii civile în conflict

Tot ce þine de activitatea noastrã individualã în calitate de cetãþeni în relaþie cu
comunitatea în care trãim formeazã societatea civilã, însã aceºti termeni se
referã cel mai adesea la organizaþiile care se constituie pe baze private ºi
acþioneazã în cadrul societãþii. Existã multe tipuri de organizaþii ale societãþii
civile: fundaþii, asociaþii, sindicate, grupuri studenþeºti, uniuni profesionale,
organizaþii de binefacere, grupuri non-formale fãrã scop lucrativ etc. Termenul
comun pentru desemnarea acestora este cel de organizaþii neguvernamentale.

Societatea civilã poate avea un rol important atât în sesizarea conflictului, cât ºi
în intervenþia în conflict în scopul rezolvãrii acestuia. Flexibilitatea societãþii civile
îi dã posibilitatea sã sesizeze mai uºor semnele unui conflict, sã facã o
"avertizare timpurie" (early warning) prin metode care implicã sensibilizarea
populaþiei ºi a instituþiilor, precum ºi sã intervinã în diferitele etape ale conflictului.

Comunitatea
Conform definiþiei sociologice a comunitãþii , aceasta este o entitate socio-umanã
ai cãrei membri sunt legaþi împreunã prin locuirea aceluiaºi teritoriu ºi prin relaþii
sociale constante ºi tradiþionale3. Rezultã din aceastã definiþie cã elementele de

3
Zamfir C. ºi L. Vlãsceanu (coord.), Dicþionar de sociologie, ed. Babel, 1993, Bucureºti.

13
bazã ale unei comunitãþi sunt: oameni, relaþii, probleme. Altfel spus, oamenii
aflaþi în anumite relaþii doresc sã rezolve problemele. Ori, în acest sistem de inter-
relaþionare pot apãrea conflicte în familie, între vecini, între grupuri aparþinând
unor culturi diferite, în relaþiile cu instituþiile, din cauza deteriorãrii stãrii mediului,
din cauza unor schimbãri produse prin ridicarea unor construcþii etc.

Fãrã sã fie abordate toate aspecte pe care le presupun diferitele sisteme

democratice, se va face referire doar la aspectul general valabil conform cãruia
cetãþenii au posibilitatea sã participe la luarea deciziilor privind propria lor
viaþã.

Astfel, pentru a se înscrie în principiile democratice, Poliþia ºi structurile publice

ºi/sau private au responsabilitatea de a realiza un sistem negociabil de luare a
deciziilor, astfel încât violenþele care pot sã aparã prin escaladarea conflictelor
sã fie cât mai reduse cu putinþã.

14
 III. A treia parte în rezolvarea disputelor

Cu excepþia cazurilor, foarte reduse ca numãr, în care pãrþile au suficiente

abilitãþi personale de a negocia o soluþie pentru disputa în care se aflã, este
nevoie de o a treia parte care sã intervinã pentru soluþionarea unui conflict. A
treia parte neutrã trebuie sã fie perceputã ca imparþialã, adicã sã nu aibã nici
un interes direct în a favoriza una sau alta dintre pãrþi.

Intervenþia poate fi bazatã pe exercitarea unor prerogative de coerciþie, ca în

cazul intervenþiei forþelor de ordine, pe baza drepturilor cetãþeneºti, aºa cum
intervin instanþele judecãtoreºti sau de contencios administrativ, dar ºi pe baza
intereselor pãrþilor, dacã este vorba de un specialist în rezolvarea conflictelor,
respectiv de un mediator.

În marea majoritate a situaþiilor conflictuale, pãrþile au posibilitatea sã aleagã

tipul de asistenþã, dar nivelul de dezvoltare al societãþii în care trãiesc le
limiteazã aceste opþiuni uneori pânã la nivelul la care instituþii cu atribuþii foarte
specifice intervin fãrã chiar sã mai cearã acordul pãrþilor. Este momentul în care
se declanºeazã violenþele ºi conflictul tinde sã se extindã prin includerea altor
pãrþi care iniþial nu erau implicate direct. Ca exemple, putem sã amintim cazul
conflictelor între preoþi care s-a extins la nivelul credincioºilor din întreaga
comunitate, sau al conflictelor între douã familii, una de români ºi alta de romi,
care au declanºat violenþele de la Turulung, implicând toþi cetãþenii comunei.

O altã caracteristicã de dorit a celei de-a treia pãrþi este neutralitatea, adicã
aceasta nu trebuie sã fie perceputã ca influenþând alegerea sau formularea
soluþiei pentru rezolvarea conflictului.

În funcþie de gradul de satisfacere a cerinþelor de neutralitate ºi imparþialitate, de

forma de exercitare a puterii cu care a fost învestitã a treia parte ºi de tipul de
Tip de rezultat Utilizarea puterii Tip de justiþie justiþie pe care îl de-
serveºte, rezultatul obþi-
Impunere Bazat pe putere Retributivã,
nut este diferit, aºa cum
(coerciþie) compensatorie
rezultã din tabelul
Înþelegere Bazat pe drepturi Proceduralã alãturat.
Rezolvare Bazat pe interese Reparatorie,
restauratorie
Fig.3. Tipuri de justiþie

15
 Termenul de mediator este larg utilizat pentru a defini intervenþii din cele mai
diverse. Tabelul de mai jos propune o sistematizare a acestor tipuri de
intervenþie, specificând totodatã în ce anume constã diferenþele între aceºti
"mediatori".

MEDIATOR din MEDIATOR MEDIATOR MEDIATOR MEDIATOR

cadrul reþelei benevol administrativ/ interesat independent
sociale managerial
Relaþii anterioare ºi Poate sau nu sã În general are relaþii Are fie o relaþie Neutru/
potenþiale relaþii aibã relaþii cu de autoritate cu curentã, fie se imparþial cu
viitoare cu pãrþile pãrþile. pãrþile înainte ºi preconizeazã o privire la relaþii
care au conexiuni dupã terminarea relaþie cu o ºi specificul
cu reþeaua socialã. disputei. parte/pãrþile. rezultatelor.
Foarte preocupat de Cautã cele mai Cautã soluþii ce sunt Are un interes Contribuie la
promovarea relaþii- bune soluþii agreate împreunã major în rezultatul satisfacerea
lor stabile pe termen pentru cei de pãrþi în disputei. ambelor pãrþi.
lung între pãrþi ºi implicaþi. parametrii
asociaþii acestora. contractuali.
Frecvent implicat în În general impar- Are autoritatea de a Cautã soluþii care Poate fi
implementare. þial cu privire la consilia, a sugera sunt în interesul mediator
rezultatul specific sau a decide. mediatorului/sau „profesionist”.
al disputei. al pãrþii favorizate.
În general menþine Are autoritatea Poate folosi Cautã soluþii ac-
relaþii cu pãrþile de a consilia, de metode de influ- ceptabile, volun-
dupã terminarea a sugera sau a enþã sau coerciþia tare ºi necoerci-
disputei. decide. în obþinerea tive agreate îm-
acordului. preunã de pãrþi.
Poate folosi influenþa Poate avea Poate avea Poate sau nu sã
personalã sau pre- resurse pentru a resurse în vederea se implice în
siunea exercitatã de ajuta la monitorizãrii sau monitorizarea
colegi/ comunitate monitorizarea ºi implementãrii implementãrii.
pentru a promova implementarea acordului.
adeziunea la acord. acordului.
Poate folosi Nu are
metode de autoritatea de a
influenþã sau aplica acordul.
coerciþia pentru a
aplica acordul.

Fig.4.Tipuri de mediatori (dupã Christopher Moore)

4
Moore, Christopher, The Mediation Process: practical strategies for resolving conflict, Jossey-Bass
Publishers, San Francisco, 1996, p.42

16
Mediatorul independent sau profesionist îºi construieºte intervenþia pe o analizã
prealabilã a conflictului (naturã, pãrþi, comunicare, interese, relaþia dintre pãrþi ºi
echilibru de putere între acestea), iar intervenþia ca mediator este structuratã
pentru a parcurge un proces de mediere bine definit, cu etape clare, succesive
ºi cu reguli precis formulate, care trebuie respectate ºi care sunt menite sã îi
pãstreze statutul neutru ºi imparþial.

Scopul intervenþiei este de a ajuta pãrþile sã obþinã consensul cu privire la

opþiunile posibile pentru rezolvarea conflictului ºi sã formuleze împreunã o
soluþie negociatã direct.

Cine poate fi mediator?

Legea nr. 192/2006 (la art. 7) stabileºte cã "poate fi mediator persoana care
îndeplineºte urmãtoarele condiþii:
a) are capacitate deplinã de exerciþiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncã de cel puþin 3 ani sau a absolvit un program
postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii ºi
avizat de Consiliul de Mediere;
d) este aptã, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei
activitãþi;
e) se bucurã de o bunã reputaþie ºi nu a fost condamnatã definitiv pentru
sãvârºirea unei infracþiuni intenþionate, de naturã sã aducã atingere
prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiþiile legii, cu
excepþia absolvenþilor de programe postuniversitare de nivel master în
domeniu, acreditate conform legii ºi avizate de Consiliul de Mediere;
g) a fost autorizatã ca mediator, în condiþiile prezentei legi."

Pentru ca o persoanã sã desfãºoare profesia de mediator este necesar sã

demonstreze cã are cunoºtinþele ºi abilitãþile necesare desfãºurãrii urmãtoarelor
tipuri de activitãþi, cerute de standardul ocupaþional al profesiei de mediator
(aprobat de Consiliul pentru Standarde Ocupaþionale ºi Atestare):
"documentare, organizare ºi planificare, raportare, precum ºi activitãþi specifice.
Activitãþile specifice constã în facilitarea comunicãrii între pãrþi, analiza
informaþiilor, analiza conflictului ºi facilitarea acordurilor de rezolvare a
conflictului."
17
Prin urmare, mediatorul trebuie sã aibã abilitãþi ºi competenþe pentru îndeplinirea
urmãtoarelor:
1. Asigurarea condiþiilor necesare desfãºurãrii activitãþii
- Stabileºte regulile de bazã pentru desfãºurarea activitãþii de mediere;
- Verificã autoritatea ºi intenþia pãrþilor de a semna acordul final;
- Pregãteºte cadrul pentru desfãºurarea medierii.

2. Facilitarea comunicãrii între pãrþi

- Prezintã modul de lucru ºi obiectivele medierii;
- Oferã informaþii suplimentare pãrþilor referitoare la mediere;
- Ascultã pãrþile prezentând problemele;
- Faciliteazã generarea de informaþii de cãtre pãrþi pentru înþelegere
problemelor;
- Reformuleazã ºi concluzioneazã declaraþiile pãrþilor;
- Construieºte încrederea între pãrþi;
- Focalizeazã discuþia asupra problemelor (nu asupra personalitãþilor sau
stãrilor emoþionale);
- Menþine o atmosferã de respect ºi neutralitate între pãrþi.

3. Operarea cu documente
- Stabileºte documentele cu care lucreazã;
- Întocmeºte documente respectând prevederile legale;
- Arhiveazã documente asigurând nedeteriorarea acestora.

4. Planificarea activitãþii de rezolvare a conflictului

- Stabileºte etapele de rezolvare a conflictului;
- Stabileºte planul de lucru ºi termenele de realizare.

5. Analizarea conflictului
- Estimeazã scopul, intensitatea ºi implicaþiile unui conflict;
- Determinã dacã serviciul de mediere este justificat sau potrivit;
- Determinã deosebirile între practica curentã ºi situaþia datã;
- Iniþiazã procesul de mediere sau îl deferã, dupã caz.

6. Analizarea informaþiilor
- Identificã problemele de discutat;
- Evidenþiazã aspectele esenþiale ale problemelor în discuþie;
18
 - Analizeazã dinamica interpersonalã a disputei în diferite momente ale
procesului de mediere;
- Analizeazã modul în care pãrþile discutã problemele identificate.

7. Culegerea de informaþii
- Stabileºte sursele de informare;
- Se documenteazã asupra cazului ºi asupra pãrþilor;
- Se documenteazã asupra procedurilor, instrucþiunilor, planificãrilor ºi
termenelor.

8. Facilitarea acordurilor
- Asistã pãrþile sã genereze opþiuni;
- Asistã pãrþile sã evalueze soluþii alternative;
- Stabileºte dorinþa pãrþilor de a rezolva disputa;
- Pune în evidenþã zona unui acord final;
- Clarificã ºi formuleazã aspecte specifice ale acordului final;
- Convine cu pãrþile asupra acordului ºi le ajutã sã înþeleagã limitele unui
acord final.

9. Încheierea de contracte pentru rezolvarea de conflicte

- Stabileºte conþinutul contractelor din punct de vedere al termenilor ºi
expresiilor folosite;
- Estimeazã costuri în funcþie de complexitatea cazului mediat;
- Încheie contracte.

10. Redactarea documentelor

- Redacteazã acorduri între pãrþi;
- Identificã ºi propune pãrþilor clauze;
- Propune pãrþilor consultarea unor surse de informaþii suplimentare sau a unor
specialiºti externi.

19
 Anexa

Ghid practic pentru parcurgerea procedurii de autorizare a mediatorilor

Consiliul de Mediere, 2007

Prezentul ghid elaborat de Consiliul de Mediere (CdM) se adreseazã

persoanelor care au absolvit cursuri de formare a mediatorilor în þarã ori în
strãinãtate ºi care doresc sã se autorizeze ca mediatori prin parcurgerea
procedurii legale de autorizare în condiþiile Legii nr.192/2006 privind medierea
ºi organizarea profesiei de mediator ºi Regulamentului de Organizare ºi
Funcþionare a Consiliului de Mediere (ROF).

Procedura de autorizare a mediatorilor a început în data de 27.08.2007 ºi se

realizeazã în douã etape:
Etapa 1: Constatarea de cãtre Consiliu a îndeplinirii condiþiilor prevãzute la art.
7 lit. a-f sau art. 72 alin. 2 din Lege;
Etapa 2: Avizarea formei de exercitare a profesiei de mediator în condiþiile art.
22 sau art. 75 din Lege.

IMPORTANT: Persoanele care au absolvit sau care, la intrarea în vigoare a

Legii, urmau un curs de formare a mediatorilor în þarã ori în strãinãtate, dacã
îndeplinesc condiþiile prevãzute la art.7 lit. a-e din Lege, pot solicita autorizarea
ca mediator, în condiþiile Legii ºi Regulamentului, având obligaþia prezentãrii
documentelor care atestã programa de formare parcursã.

Consiliul va decide autorizarea dupã evaluarea conþinutului documentelor care

atestã programa de formare prezentatã, inclusiv a duratei pregãtirii pe baza
criteriilor definite de Consiliu.

Criterii:
A - Minim 80 ore: persoanele care au absolvit cursuri de formare de minim 80
de ore, ale cãror programe acoperã integral competenþele din Standardul
Ocupaþional al Mediatorului.

B - Minim 40 ore: persoanele care au absolvit cursuri de formare în domeniul

medierii de minim 40 de ore (cu condiþia ca în termen de 12 luni sã-ºi
completeze formarea cu subiectele obligatorii din Standardul de Formare a
Mediatorului publicat în Monitorul Oficial al României).

20