UNIVERSITATEA CREŞTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROCEDURA MEDIERII

MAIDAN ION
IF, Anul III

BUCUREȘTI
2021
 CUPRINS

CAPITOLUL. I MEDIEREA ÎN ROMÂNIA............................................................................3

1.1 Scurt-istoric al medierii..........................................................................................................3
1.2.Concepte și principii ale medierii..........................................................................................3
1.3 Comunicarea – component definitoriu al medierii şi negocierii............................................4
1.4 Avantajele Medierii...............................................................................................................5
1.5. Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator........................6
CAPITOLUL. II MEDIREA CA FACTOR STABILIZATOR AL RELAȚIILOR
INTERNAȚIONALE....................................................................................................................7
2.1 Medierea conflictelor în Uniunea Europeană........................................................................7
2.2 Aspecte comparate.................................................................................................................9
CONCLUZIE...............................................................................................................................11

CAPITOLUL. I MEDIEREA ÎN ROMÂNIA

2
 1.1 Scurt-istoric al medierii

Activitatea de mediere exista din cele mai vechi timpuri. Istoricii prezumă că, cele mai
timpurii cazuri de mediere au avut loc pe timpul fenicienilor. Practica medierii s-a dezvoltat în
Grecia Antică, apoi în timpul civilizației romane. Aceștea denumeau mediatorii folosind o
varietate de nume, și anume: Internuncius, Medium, Intercessor, Mediator.

In cursul Evului Mediu, medierea a fost privită diferit. Uneori era interzisă practicarea
medierii în relațiile cu autoritățile centrale. Multe civilizații au privit mediatorul ca fiind o
persoană sacră, demnă de un anumit respect. Medierea și arbitrajul sunt metode tradiționale de
rezolvare a disputelor între indivizi, corporații și țări.

Din timpuri îndepartate istoria și medierea au fost folosite pentru soluționarea diferitelor
tipuri de dispute. Aceste dispute au fost fie dispute internaționale, fie comerciale, fie de dreptul
muncii.

1.2.Concepte și principii ale medierii.

Medierea este o metoda de rezolvare a disputelor, un proces structurat, în care o a treia

parte neutră și imparțială, asistă părțile în vederea găsirii propriilor soluții, și ajungerii la un
acord în beneficiul ambelor părți prin care sa se rezolve disputa.

Mediatorul facilitează comunicarea dintre părţi și sprijină soluţionarea disputei născute.

El nu se comportă ca un judecător, ci sprijină părţile să discute deschis despre conflictul lor
pentru a găsi o soluţie reciproc convenabilă și durabilă. Mediatorul foloseşte tehnici variate
pentru a comunica împreună cu părţile şi pentru a le ajuta, să ajungă singure la o înţelegere.

Principiile de baza ale medierii sunt:

 Caracterul voluntar
 Acceptul în cunoștința de cauză
 Autodeterminarea
 Imparțialitatea
 Neutralitatea
 Confidentialitatea

3
 Caracterul voluntar: - este principiul, conform căruia părțile sunt libere să decidă dacă
acceptă procesul de mediere și acordul rezultatul. Părțile se pot retrage oricând din procesul de
mediere fără să suporte nici un fel de consecințe.

Acceptul în cunoștința de cauză: - este principiul care afirmă dreptul parților de a fi

informate cu privire la procesul de mediere înainte de a accepta participarea la mediere sau
termenii unui acord rezultat.

Autodeterminarea: - este principiul care afirmă dreptul și capacitatea părților de a-și

defini propriile probleme, nevoi și soluții.

Imparțialitatea: - este principiul care afirmă dreptul părților la un proces de mediere

corect, fară părtinire.

Neutralitatea: - mediatorul nu are nici o legatură și nici un conflict de interese față de

părți și față de subiectul disputei.

Confidențialitatea: - este principiul care garantează confidențialitatea informațiilor

primite de mediator de la părțile în dispută.

1.3 Comunicarea – component definitoriu al medierii şi negocierii

Punctele forte pentru părţile aflate în procesul de mediere sunt perspectiva soluţionării,
îmbunătăţirea comunicării, înţelegerea şi capacitatea decizională. Aşadar, pentru a găsi o soluţie
şi a stinge un conflict, e nevoie de comunicare. Observarea şi înţelegerea acestui proces poate să
ne facă să fim mai conştienţi referitor la ce se întâmplă când comunicăm. Mediatorul are, ca
principal rol, facilitarea comunicării între oamenii aflaţi în conflict şi care au acceptat medierea.
Mediatorul are rolul de a crea o atmosferă deschisă, de asemenea, le cere părţilor să aibă un
comportament adecvat, să fie înţelegători, cooperanţi, să treacă peste starea emoţională şi să fie
obiectivi. Mediatorul pregăteşte părţile pentru negociere, inclusiv din punct de vedere psihologic,
ajutându-le să identifice şi să înlăture tot ceea ce ar putea împiedica comunicarea.

Potrivit site-urilor de specialitate, există şi câteva tehnici de comunicare eficientă în

procesul de mediere:

 Tehnica punerii întrebărilor. Acestea trebuie să fie clare şi concise, trebuie

adresate într-o manieră pozitivă, cu pauze între ele, de preferat fiind cele deschise – care sunt
adresate de obicei la începutul medierii.

4
  Rezumarea mesajului de către părţi, pentru a demonstra că au înţeles ce a spus
fiecare. Rezumarea constă, practic, în repovestirea succintă, în cuvinte proprii, a ceea ce a fost
transmis.
 Parafrazarea, de altfel foarte aproape de rezumare. Parafrazarea constă în
răspunsuri scurte la ceea ce mediatorul înţelege că este conţinutul mesajului şi în repetarea
esenţei a ceea ce este perceput ca fiind conţinutul mesajului, ceea ce ajută la înţelegerea situaţiei
de către părţi.
 Reformularea poate fi o altă tehnică aplicată de mediator. Acest lucru este indicat
în momentul în care părţile folosesc cuvinte care supără ori jignesc, pentru ca mesajul să se
transforme dintr-unul negativ într-unul neutru sau chiar pozitiv.
 Ascultarea activă. Practic, pentru ca părţile să capete încredere în mediator, acesta
trebuie să le arate că le ascultă folosind limbajul nonverbal, adică să arate interes şi să încurajeze
discuţia.
 Empatia. Mediatorul trebuie să fie empatic cu interlocutorii, să încerce să
înţeleagă ce simt, să anticipeze comportamentul lor în diferite situaţii şi să nu le arate milă, dar
nici simpatie.

În concluzie, putem spune că totul se leagă de comunicare.

1.4 Avantajele Medierii

Medierea se mai numeşte şi negociere asistată în care o a treia parte neutră, imparţială şi
acceptată de către părţi – mediatorul – ajută părţile în cadrul unei întâlniri directe, să ajungă la o
soluţie comună, acceptată, în beneficiul reciproc.

Avantajele pe care le oferă medierea, ca metodă de soluționare a disputelor sunt:

 Permiterea unei rezolvări mai rapide și mai puțin costisitoare pentru părți decât în
instanța de judecată. Datele la care au loc întâlnirile păților cu mediatorul au loc în zilele și la
orele convenite de mediator cu părțile. Părțile au dreptul de a participa la mediere fără a fi
necesară asistența acestora de către avocați, ceea ce înseamnă costuri reduse pentru părți față de
costurile în cazul apelării la organele de justiție.
 Asigura confidențialitatea. Medierea nu se desfășoară în cadru public. La mediere
participă mediatorul, părțile și eventual alte persoane acceptate de părţi şi mediator ca
participanţi în procesul de mediere (avocați, rude, consultanti, experţi).

5
 Mediatorul și părțile/participanții sunt obligate sa păstreze confidențialitatea tuturor
informațiilor aflate pe parcursul medierii, cu excepția cazurilor prevazute de lege, cu excepția
cazului in care acestea convin altfel.

 Degrevarea instanțelor.În cazul în care, părțile acceptă îndrumarea organelor

judiciare de a soluționa amiabil, prin mediere dispută dedusă judecății, va fi rolul mediatorului
de a explica părților avantajele pentru acestea de a rezolva disputa prin mediere.
 Reducerea costurilor de funcționare a instanțelor. Unul dintre efectele degrevării
instanțelor prin apelarea la mediere de către părțile în dispută este reducerea costurilor de
funcționare ale instanțelor.
 Eficientizarea si creșterea calității activității instanțelor. Ca urmare a degrevării,
efortul organelor judiciare de a răspunde tuturor cererilor se va redimensiona, proporțional cu
numărul cererilor rămase pe rol (cereri care nu pot fi soluționate prin mediere din considerente
de tipul: părțile nu doresc rezolvarea amiabilă, obiectul dedus judecății nu poate face obiectul
unei tranzacții etc.).

Prin degrevare, organele judiciare vor putea sa creasca calitatea actului de justitie si vor
putea folosi economia de buget realizata ca urmare a scaderii costurilor actului de justitie in
directia formarii profesionale, imbunatatirii conditiilor de lucru, etc.

Medierea și-a găsit aplicarea și în relație cu sistemul judiciar. Astfel, părțile unui litigiu
aflat pe rolul instanțelor de judecată, la recomandarea judecatorului sau din proprie inițiativă pot
apela la mediere în vederea rezolvării amiabile a disputei. De regula, în acest caz, există
proceduri speciale care prevăd cum se intervine pe parcursul procedurilor judiciare pentru
soluționarea prin mediere a disputelor.

1.5. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

Inițiatorul legii, Ministerul de Justieție în expunerea de motive cu privire la Proiectul de

lege privind medierea și profesia de mediator , a evidențiat importanța și necesitatea apariției
unei astfel de legi, în contextul integrării României la Uniunea Europeană și armonizării
legislației cu cea a statelor membre.

Prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și profesia de mediator clarifică

conceptul medierii – metoda de soluționare a conflictelor, principiile care stau la baza medierii și
domeniul și procedura de aplicare. Totodata legea asigură calitatea serviciului de mediere prin

6
stabilirea condițiilor de autorizare a mediatorilor, condițiilor de formare profesională a
mediatorilor și de exercitarea a profesiei de către aceștia.

Chiar din primul articol al legii se definește în mod corect medierea ca fiind “o
modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane
specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi
confidenţialitate”.

Așa cum se prevede în art 2 alin 1 din lege, domeniul de aplicare al mederii este foarte
vast, medierea găsindu-și aplicare în numeroase tipuri de conflicte “orice conflicte în materie
civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute
de prezenta lege” .

Legea prevede prin dispoziții speciale posibilitatea aplicării medierii în domeniul

protecției consumatorilor : “Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din
domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui
prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării
clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în
contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi
prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor”
(art. 2 alin 7).

În concluzie, Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator reprezintă un

suport legal eficient pentru dezoltarea aplicării medierii în România și un reper pentru
reglementări viitoare ale medierii pe domenii de aplicare.

7
 CAPITOLUL II. MEDIREA CA FACTOR STABILIZATOR AL
RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE

2.1 Medierea conflictelor în Uniunea Europeană

Medierea este folosită în toate tipurile de dispute de la divorțuri și situații de drept civil,
la probleme de politică publică și conflicte internaționale. Multe dispute care nu au reușit să fie
rezolvate pe calea negocierii, își găsesc soluția pe calea medierii.

În cadrul Națiunilor Unite, actul medierii implică abilități politice și eforturi depuse de
Secretarul General al U.N. și reprezentanții săi, prin intermediul oficiilor specializate, pentru a
nu se utiliza forța și a fi respectate principiile Cartei UN. Mediator UN angajat într-un proces ca
a-III-a parte, atunci când cei aflați în situație conflictuală caută sau acceptă asistența U.N. trebuie
să prevină, managerieze și să rezolve conflictul.

Mediatorii internaționali sunt adesea mediatori parțiali (subiectivi), deoarece un mediator

eficient internațional este adesea un ministru sau președintele unei țări, chiar daca toată lumea
întelege că țara mediatorului are interesele proprii. Medierea Președintelui Carter dintre Egipt și
Israel a fost un exemplu.

Exemplu: Un student stă alături de alți 2 colegi de-ai săi, încercând să-i opreasca să se
certe; la multe mile departare secretarul general al ONU prezidează întrunirea a 15 ambasadori
incercând să prevină un război. Aceste două situații par că nu au nimic în comun. Totuși ambele
sunt forme ale medierii.

Aplicare: Acolo unde negocierea nu funcționează se recomandă introducerea unui

mediator în scenă. În anumite locuri a devenit o rutină folosirea mediatorilor. De exemplu
tribunalele din Florida, USA trimit anual la mediere aproximativ 150. 000 de cazuri.

În ceea ce priveşte litigiile care pot fi soluţionate prin mediere, conform Directivei
2008/52/C.E. a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 „Privind anumite
aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială” medierea intervine în soluţionarea litigiilor
izvorâte în materie civilă şi comercială. Scopul directivei este facilitarea soluţionării litigiilor
transfrontaliere civile şi comerciale, contribuind astfel la evitarea apariţiei unor probleme
suplimentare pe care le implică soluţionarea litigiilor în instanţă şi care includ costurile unui
proces (cheltuielile ocazionate de prezentarea în instanţă, plata taxei de timbru, onorariu
avocaţilor, termene lungi, posibilitatea tergiversării procesului şi a utilizării incorecte sau cu rea
8
credinţă a căilor de atac, etc.) şi disconfortul produs de publicitatea făcută în jurul cauzei, care,
deseori, produce prejudicii de imagine irecuperabile.

Directiva se aplică litigiilor în care cel puţin una dintre părţi îşi are domiciliul într-un alt
stat membru decât cel al oricărei alte părţi, la data la care părţile convin să recurgă la mediere sau
la data la care o instanţă dispune recurgerea la mediere, permiţând astfel cetăţenilor să îşi
protejeze în mod eficient drepturile legale.

Principalul obiectiv al Directivei este de a încuraja recurgerea la mediere în statele

membre, stabilind, totodată, cinci principii fundamentale:

1. Statele membre sunt obligate să încurajeze formarea mediatorilor şi să asigure o înaltă

calitate a medierii, precum şi să adopte coduri deontologice;
2. Fiecare judecător are dreptul de a invita părţile aflate în litigiu să recurgă mai întâi la
mediere, dacă acesta consideră că medierea este recomandabilă, date fiind circumstanţele
cauzei indiferent de stadiul procedurii judiciare în care se află cauza;
3. Acordurile rezultate în urma medierii pot deveni executorii dacă ambele părţi solicită
acest lucru, prin aprobarea de către o instanţă sau prin autentificarea de către un notar
public;
4. Medierea are loc într-o atmosferă de confidenţialitate, mediatorul neputând fi obligat să
furnizeze probe în instanţă cu privire la cele petrecute pe parcursul medierii, într-un
litigiu ulterior între părţile la respectiva mediere.
5. Părţile nu îşi pierd dreptul de a se adresa instanţei ca urmare a perioadei de derulare a
medierii, termenele de introducere a unei acţiuni în instanţă fiind suspendate pe perioada
medierii.

2.2 Aspecte comparate

Analiza cadrului legal al medierii în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene arată
variaţii semnificative în implementarea directivei, deoarece unele state au optat pentru aplicarea
directivei doar pentru conflictele transfrontaliere, instituind astfel un regim de reglementare dual,
în timp ce altele au aplicat prevederile directivei şi in cazul conflictelor interne.

În timp ce art. 5 al directivei permite statelor membre să introducă elemente obligatorii

ale medierii, inclusiv sancţiuni, tradiţia Uniunii Europene a unei abordări voluntare a medierii a
prevalat în mare măsură la nivel legislativ, astfel că a apărut o sferă largă de abordări în

9
implementarea Directivei, în vederea atingerii unui echilibru între folosirea medierii şi apelarea
la instanţa de judecată pentru soluţionarea conflictelor.

Italia este singurul stat care a instituit procedura obligatorie de a participa la mediere
înainte de a recurge la procedura judiciară pentru anumite conflicte, în timp ce Marea Britanie a
încercat această procedura pentru conflictele inferioare unei anumite valori monetare, dar a
renunţat ulterior.

În Belgia, legea privind medierea a intrat în vigoare la 30 septembrie 2005, adăugând

Codului Judiciar Belgian, capitolul VII - Medierea, după capitolul şase care reglementa
Arbitrajul. În Belgia, medierea poate fi folosită în orice tip de cauză (dispută), dar este cel mai
frecvent utilizată în litigiile privitoare dreptul civil (inclusiv litigiile familiale), dreptul comercial
şi dreptul muncii, existând, de asemenea o mediere penală şi reparatorie, care nu intră în
competenţa Comisiei Federale pentru Mediere. Legea belgiană a medierii distinge două forme
ale medierii, respectiv medierea voluntară şi medierea iniţiată de către instanţele judecătoreşti, în
conformitate cu dispoziţiile recente din dreptul familiei, judecătorul având obligaţia să informeze
părţile cu privire la existenţa medierii, nereuşita medierii nefiind sancţionată. Apelarea la
mediere nu este gratuită, părţile aleg şi plătesc mediatorul, în principiu în cote egale, costul unei
ore mediere variind între 150 şi 400 de euro.

În Cipru se poate recurge la mediere pentru a soluţiona orice conflict, cu condiţia ca

părţile implicate să fie de acord. Spre deosebire de cealaltă modalitate alternativă de soluţionare
a litigiilor (arbitrajul), nu există legi care să reglementeze în mod specific procedura de mediere
şi, prin urmare, nu există proceduri specifice care trebuie urmate în mediere, chiar dacă un
proiect de lege privind medierea în materia conflictelor de familie a fost depus la Camera
Reprezentanţilor (Βουλή των Αντιπροσώπων). Nu există costuri fixe pentru mediere, acestea
depinzând în principiu de complexitatea cauzei şi de reputația mediatorului.

În Portugalia, medierea a avut o anumită influenţă, în special, în dreptul familiei, în

perioada 1990-2000. În prezent, în Portugalia medierea este definită ca fiind o activitate de
interes public, jurisdicţia tribunalelor şi serviciile de mediere fiind coordonate prin tribunale cu
omologarea acordurilor de mediere de către instanțe.

Procesul medierii începe în fața unui Judecător de Pace, în incinta Tribunalului, iar în
cazul în care părțile acceptă acest ajutor pentru soluţionarea conflictelor lor, nexistând însă nicio
obligație legală în acest sens, procesul de mediere se desfășoară înafara Tribunalului. Dacă
părțile ajung la un acord, judecătorul de Pace poate omologa acordul printr-o sentinţă.

10
 În 2007, Ministerul Justiţiei, a încheiat un acord cu organizaţiile reprezentative ale
angajatorilor şi angajaților, pentru utilizarea medierii și în conflictele de muncă și a reactivat pe
poziții moderne activitatea sistemului public de mediere în domeniul familial şi parental, în
cazurile de divorţ şi/sau separare a persoanelor.

CONCLUZIE

Incursiunea în cadrul reglementărilor existente în prezent în materia rezolvării prin

mediere a conflictelor, conduc la urmatoarele concluzii:

1. Dezvoltarea serviciului de mediere în domeniul conflictelor presupune completarea

cadrului legal, astfel încat acesta să prevadă proceduri clare și transparente privind calificarea,
selecția și numirea mediatorilor.

2. Încrederea partenerilor sociali în serviciul de mediere presupune ca serviciul de

mediere să fie oferit de persoane calificate, independente (neutre si imparțiale) cu o reputație
nestirbită.

3. Dezvoltarea serviciului de mediere a conflictelor presupune ca părțile să cunoască

medierea, principiile acesteia și nu în ultimul rând, drepturile și obligațiile pe care le au pe
parcursul procedurii de mediere.

4. Eficiența serviciului de mediere ar fi sporită dacă partenerii sociali ar avea dreptul de

a alege metoda de solutționare amiabilă a conflictului de muncă dintre metodele preăzute de lege
– conciliere, mediere si arbitraj – in funcție de propriile nevoi.

11
 BIBLIOGRAFIE

https://www1.ccib.ro/ro/CCIB/4/574/582/ce+este+medierea+.html
http://dspace.usm.md/
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71928

12