Sunteți pe pagina 1din 5

RECUNOAŞTEREA HOTĂRÎRILOR PENALE ALE INSTANŢELOR STRĂINE

Codul de procedură penală al RM:


Articolul 558. Cazuri şi condiţii de recunoaştere a hotărîrilor penale
 (1) Hotărîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum
şi cele care sînt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova, efecte juridice,
pot fi recunoscute de instanţa naţională, la demersul ministrului justiţiei sau al Procurorului
General, în baza tratatului internaţional sau a acordului de reciprocitate.
 (2) Hotărîrea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sînt
respectate următoarele condiţii:
 1) hotărîrea a fost pronunţată de o instanţă competentă;
 2) hotărîrea nu contravine ordinii publice din Republica Moldova;
 3) hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale.
În art. 558 din CPP se face trimitere şi la acordul de reciprocitate, în baza căruia ar putea
fi înaintate cererile respective, însă, până în prezent, nu a fost încheiat niciun acord de
acest gen.
 Articolul 559. Procedura de recunoaştere a hotărîrilor instanţelor străine
 (1) Demersul ministrului justiţiei sau al Procurorului General privind recunoaşterea hotărîrii
instanţei străine urmează să fie motivat şi se soluţionează de către instanţa judecătorească în a
cărei raza teritorială se află Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală.
 (2) La soluţionarea demersului participă obligatoriu reprezentantul Ministerului Justiţiei
sau, după caz, al Procuraturii Generale, condamnatul şi apărătorul acestuia. Instanţa poate
examina demersul şi în lipsa condamnatului în cazul în care acesta se află în detenţie pe teritoriul
unui stat străin.
 (3) Condamnatului i se comunică hotărîrea instanţei străine împreună cu documentele care o
însoţesc, cu traducere în limba de stat şi în limba pe care o cunoaşte condamnatul.
 (4) Instanţa ascultă opiniile celor prezenţi şi, în baza materialelor anexate la demers, dacă
constată că sînt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărîrea penală a instanţei străine. În cazul
în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost executată numai
în parte, instanţa substituie pedeapsa neexecutată sau restul pedepsei cu o pedeapsă respectivă
potrivit prevederilor art.557 alin.(1) pct.1).
 (5) Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se
efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine.

Legea nr. 371 din 01-12-2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie
penală
Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor judecătoreşti străine
Secţiunea 1. Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor penale străine
Articolul 108. Dispoziţii generale
            (1) Hotărîrile penale străine rămase definitive pot fi executate în Republica Moldova în
condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală şi de prezenta secţiune.
            (2) Prevederile menţionate la alin.(1) nu se aplică procedurii transferului persoanelor

1
condamnate reglementate de Codul de procedură penală, partea specială titlul III capitolul IX
secţiunea a 3-a, şi de prezenta lege, capitolul V.
Articolul 109. Condiţii speciale de admisibilitate
            (1) Pe teritoriul Republicii Moldova, executarea unei hotărîri străine are loc la cererea de
recunoaştere şi executare formulată de autorităţile competente ale statului de condamnare.
            (2) Cererea de recunoaştere şi executare este admisibilă atunci cînd, pe lîngă condiţiile
generale stabilite în Codul de procedură penală la art.558 alin.(2), sînt întrunite următoarele
condiţii speciale:
            a) persoana condamnată este cetăţean al Republicii Moldova ori este domiciliată
permanent pe teritoriul acesteia, ori este cetăţean străin sau apatrid cu permis de şedere în
teritoriul ei;
            b) în privinţa faptei pentru care a fost pronunţată sentinţa de condamnare nu este pornită
urmărire penală în Republica Moldova;
            c) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza reintegrarea socială a
persoanei condamnate;
            d) executarea hotărîrii în Republica Moldova poate favoriza repararea pagubei provocate
prin infracţiune;
        e) durata pedepsei sau a măsurilor de siguranţă dispuse prin hotărîre este mai mare de un an.
            (3) Hotărîrea străină, de asemenea, poate fi executată dacă persoana condamnată
ispăşeşte pe teritoriul Republicii Moldova o pedeapsă pentru o altă infracţiune decît cea stabilită
prin sentinţa a cărei executare a fost cerută.
 Articolul 110. Limitele executării
            (1) Executarea hotărîrii străine se limitează la:
            a) executarea unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri de siguranţă privative
de libertate;
            b) executarea unei amenzi dacă pe teritoriul Republicii Moldova există bunuri suficiente
pentru a se garanta în întregime sau parţial această executare;
            c) executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale;
            d) executarea decăderilor din drepturi aşa cum sînt definite în Convenţia europeană
privind valoarea internaţională a hotărîrilor represive de la Haga din 28 mai 1970.
Articolul 111. Procedura de recunoaştere
            (1) Cererea de recunoaştere a hotărîrii străine a cărei executare se solicită se transmite
Ministerului Justiţiei. În cerere se indică tratatul internaţional în al cărui temei se solicită
executarea.
            (2) Cererea de recunoaştere este însoţită de o copie autentică de pe hotărîre şi, dacă este
prevăzut de tratatul internaţional aplicabil, de o declaraţie prin care persoana condamnată îşi
exprimă consimţămîntul, precum şi de o informaţie privind durata arestului preventiv sau a părţii
de pedeapsă executate pînă la data prezentării cererii.
            (3) Ministerul Justiţiei, prin subdiviziunea sa specializată, va efectua verificarea
corespunderii cererii de recunoaştere a executării şi actelor anexate cu dispoziţiile tratatelor
internaţionale, potrivit Codului de procedură penală art.559 alin.(1), după care o va transmite
instanţei judecătoreşti competente sau o va remite Procuraturii Generale potrivit competenţei. 
Articolul 112. Consecinţele executării
            (1) Executarea unei hotărîri penale străine are loc în conformitate cu legislaţia Republicii
Moldova.
            (2) Hotărîrile străine recunoscute şi admise spre executare pe teritoriul Republicii

2
Moldova au aceleaşi efecte juridice ca şi hotărîrile pronunţate de instanţele judecătoreşti
naţionale.
            (3) Doar statul străin care solicită executarea hotărîrii proprii poate decide în privinţa
declanşării unei căi extraordinare de atac împotriva acestei hotărîri.
            (4) Amnistia şi graţierea pot fi acordate atît de Republica Moldova, cît şi de statul străin.
            (5) Statul străin va informa Republica Moldova despre intervenţia oricărei cauze,
prevăzute la alin.(3) şi (4), care ar determina schimbarea sau încetarea executării.
            (6) Începutul executării pedepsei în Republica Moldova are ca efect renunţarea statului
străin la această executare pe teritoriul propriu, cu excepţia cazului cînd persoana condamnată se
eschivează de la executarea pedepsei, situaţie în care statul străin redobîndeşte dreptul la
executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobîndeşte dreptul la executare din data cînd
este informat asupra neexecutării totale sau parţiale a acestei pedepse.
Articolul 113. Destinaţia amenzilor şi obiectelor sechestrate
            (1) Executarea pedepsei amenzii se face în monedă naţională. Determinarea
echivalentului în monedă naţională al amenzii în valută străină se efectuează cu aplicarea
cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data plăţii amenzii.
             (2) Sumele de bani rezultate din executarea amenzilor aplicate prin hotărîri străine de
condamnare se varsă la bugetul de stat al Republicii Moldova.
            (3) La cererea statului de condamnare, sumele de bani prevăzute la alin.(2) pot fi predate
acestuia dacă în circumstanţe similare sumele de bani obţinute din executarea amenzilor aplicate
prin hotărîri pronunţate în Republica Moldova vor fi remise acesteia.
            (4) Obiectele confiscate în temeiul unei hotărîri străine revin Republicii Moldova, dar la
cererea statului de condamnare ele pot fi predate dacă prezintă un interes deosebit pentru acel
stat şi există garanţia reciprocităţii.
            (5) Dispoziţiile alin.(2)–(4) se aplică în modul corespunzător în caz de solicitare a
executării unei hotărîri emise de instanţa judecătorească a Republicii Moldova într-un stat străin. 

Tratatul bilateral dintre RM și România privind asistența juridică în materie civilă și


penală, semnat la Chișinău la 06.07.1996 se referă doar la posibilitatea de a pretinde
executarea sentințelor penale în partea ce ține de acțiunile civile:
CAPITOLUL IV
Recunoașterea și executarea hotărârilor
ARTICOLUL 50
Obiectul recunoașterii și executării
1. Fiecare parte contractantă recunoaște și încuviințează executarea, pe teritoriul său, în condițiile
prevăzute de prezentul tratat, a hotărârilor pronunțate pe teritoriul celeilalte părți contractante.
2. În sensul paragrafului 1 prin hotărâri se înțelege:
a) hotărârile în cauzele civile, patrimoniale și nepatrimoniale, pronunțate de instanțe
judecătorești sau alte instituții competente;
b) hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele penale, cu privire la obligația de despăgubire
pentru daunele cauzate;
c) hotărârile judecătorești referitoare la cheltuielile de judecată;
d) hotărârile arbitrale.
3. În sensul prezentului tratat, termenul de hotărâre include și tranzacțiile judiciare.

3
Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive, Haga,
28.05.1970, în vigoare pentru RM din 21.09.20061
TITLUL I Definiții
ARTICOLUL 1
În înțelesul prezentei convenții, expresia:
a) hotărâre represivă europeană desemnează orice hotărâre definitivă pronunțată de o
jurisdicție represivă a unui stat contractant, ca urmare a unei acțiuni penale;
b) infracțiune cuprinde, în afară de faptele constituind infracțiuni penale, pe cele care sunt
vizate de dispozițiile legale menționate în anexa nr. 2, cu condiția ca, dacă aceste dispoziții dau
competență unei autorități administrative, cel interesat să aibă posibilitatea de a aduce cauza în
fața unei instanțe jurisdicționale;
c) condamnare înseamnă pronunțarea unei sancțiuni;
d) sancțiune desemnează orice pedeapsă și măsură aplicate unei persoane ca urmare a unei
infracțiuni și pronunțate în mod expres printr-o hotărâre represivă europeană sau printr-o
ordonanță penală;
e) decădere desemnează orice privare sau suspendare a unui drept, orice interdicție sau
incapacitate;
f) hotărâre în lipsă desemnează orice hotărâre considerată astfel potrivit paragrafului 2 al art.
21;
g) ordonanță penală desemnează oricare dintre hotărârile pronunțate într-un alt stat
contractant, menționate în anexa nr. 3.

TITLUL II Executarea hotărârilor represive europene


Secțiunea 1 Dispoziții generale
ARTICOLUL 2
Prezentul titlu este aplicabil:
a) sancțiunilor privative de libertate;
b) amenzilor sau confiscărilor;
c) decăderilor.
ARTICOLUL 3
1. În cazurile și în condițiile prevăzute în prezenta convenție fiecare stat contractant are
competența să procedeze la executarea unei sancțiuni pronunțate într-unul din celelalte state
contractante și care este executorie în acel stat.
2. Această competență nu poate fi exercitată decât ca urmare a unei cereri de executare,
prezentată de celălalt stat contractant.
ARTICOLUL 4
1. O sancțiune nu poate fi pusă în executare de către un alt stat contractant decât dacă,
potrivit legii acestuia, fapta pentru care s-a pronunțat sancțiunea ar fi constituit, în cazul în care a
fost săvârșită în acest stat, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil.

1
https://lege5.ro/Gratuit/gu4tcnbs/conventia-privind-valoarea-internationala-a-hotararilor-represive-din-
28051970
4
2. Dacă prin condamnare sunt reprimate mai multe infracțiuni dintre care unele nu întrunesc,
condițiile prevăzute la paragraful 1, statul de condamnare indică partea din sancțiune aplicabilă
infracțiunilor care întrunesc aceste condiții.
ARTICOLUL 5
Statul de condamnare nu poate cere executarea unei sancțiuni unui alt stat contractant decât dacă
una sau mai multe dintre următoarele condiții sunt îndeplinite:
a) dacă condamnatul are reședința sa obișnuită în celălalt stat;
b) dacă executarea sancțiunii în celălalt stat este susceptibilă să amelioreze posibilitățile de
reintegrare socială a condamnatului;
c) dacă este vorba de o sancțiune privativă de libertate care ar putea fi executată în celălalt
stat, în continuarea unei alte sancțiuni privative de libertate pe care condamnatul o execută sau
urmează să o execute în acest stat;
d) dacă celălalt stat este statul de origine al condamnatului și s-a declarat deja că este gata să
preia executarea acestei sancțiuni;
e) dacă apreciază că nu este în măsură să asigure el însuși executarea sancțiunii, chiar
recurgând la extrădare, iar celălalt stat are această posibilitate.

Secțiunea a 2-a Cereri de executare


ARTICOLUL 15
1. Cererile prevăzute prin prezenta convenție se fac în scris. Ele sunt adresate, ca toate
comunicările necesare aplicării prezentei convenții, fie de către Ministerul Justiției al statului
solicitat, fie, în temeiul unui acord între statele contractante interesate, direct prin autoritățile
statului solicitant către autoritățile statului solicitat și retrimise pe aceeași cale.

Convenția de la Haga din 28 mai 1970 prevede două modalități de transmitere a cererii de
executare:
1. prin intermediul Ministerului Justiției al statului de executare şi
2. în temeiul unui acord, direct prin intermediul autorităților statului solicitant către
autoritățile statului solicitat cu retrimiterea pe aceeaşi cale.
Prin Legea de ratificare a Convenției de la Haga din 28 mai 1970, RM a solicitat statelor
părți transmiterea cererilor doar prin intermediul Ministerului Justiției.
În cazuri de urgență cererile şi comunicările pot fi transmise prin intermediul INTERPOL-
ului.2

2
http://justice.gov.md/public/files/file/GHID_cu_privire_la_cooperarea_juridica_internationala.pdf pag. 63
5

S-ar putea să vă placă și