Articolul 435.

 Decizia instanţei de recurs

 (1) Judecînd recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:
 1) respinge recursul ca inadmisibil, cu menţinerea hotărîrii atacate;
 2) admite recursul, casează, parţial sau total, hotărîrea atacată şi ia una din următoarele
soluţii:
 a) menţine hotărîrea primei instanţe, cînd apelul a fost greşit admis;
 b) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de
prezentul cod;
 c) rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărîre, dacă nu se agravează situaţia condamnatului,
sau, după caz, dispune rejudecarea de către instanţa de apel, în cazul în care eroarea judiciară
nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
 (2) Soluţionînd recursul, instanţa rezolvă şi chestiunile prevăzute la art.414 alin.(4) şi
art.416, care se aplică în mod corespunzător.
 (3) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile
art.417 şi 418, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 248. Modificări în actele procedurale

 (1) Orice modificare (adăugare, corectare, suprimare) făcută în cuprinsul unui act
procedural este valabilă dacă aceasta este confirmată în scris, în cuprinsul sau la sfîrşitul
actului, de către cei care l-au semnat.
 (2) Modificările neconfirmate, dar care nu schimbă sensul frazei, rămîn valabile.
 (3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii urmează să fie barate, astfel încît să
nu se poată face adăugări.
 Articolul 249. Corectarea erorilor materiale
 (1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se corectează de
însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de
judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
 (2) La corectarea erorilor materiale, părţile pot fi chemate spre a da explicaţii.
 (3) Despre corectarea efectuată, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-
verbal, iar judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată – o încheiere, făcîndu-se
menţiune şi la sfîrşitul actului corectat.
 Articolul 250. Înlăturarea unor omisiuni vădite
 Prevederile art.249 se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală,
judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu
s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, traducători,
apărători, asupra restituirii obiectelor, corpurilor delicte sau a ridicării măsurilor
asiguratorii, precum şi a altor măsuri.