112 Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire.

Dimensiuni şi tendinţe

COMPLETAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI CIVILE.

ÎNCĂLCAREA DREPTULUI LA UN PROCES ECHITABIL
Dumitru DINU, Mariana STAN

Abstract: The article analyses the stage of the deliberation and the pronouncement of the court decision, the
divergences appeared, the clarifications and completions of the pronounced decision, the contradictions occurred and
the subsequent completion of the decision.

Key words: court decision; deliberation; completion of the court decision; disinvestment of the court; the right to
a fair trial.

În cadrul procesului civil un loc important îl ocupă etapa deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti, acesta
fiind momentul în care judecătorii stabilesc situaţia de fapt la care aplică normele juridice corespunzătoare, această
etapă reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional1, fiind elaborat cel mai important act procedural care duce la
finalizarea dosarului civil prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Deliberarea reprezintă operaţiunea care intervine după administrarea tuturor probelor şi soluţionarea excepţiilor
de procedură, în cadrul căreia judecătorii se pronunţă cu privire la litigiu şi stabilesc soluţia ce urmează sa fie
pronunţată cu privire la cauza dintre părţi.
La deliberare iau parte numai membrii completului care au luat parte la dezbaterile finale, care se retrag în
camera de consiliu, unde îşi exprimă, pe rând, opinia, începând cu cel mai nou în funcţie.
Deliberarea are loc imediat după închiderea dezbaterilor, insă judecătorii pot amâna pronunţarea pentru 15 zile,
iar în funcţie de obiectul cererii pronunţarea poate fi amânată de exemplu şi 24 de ore în cazul ordonanţei
preşedinţiale.
În situaţia în care completul este compus dintr-un singur judecător, acesta va lua singur decizia, însă atunci când
din complet fac parte mai mulţi judecători întâlnim mai multe situaţii, ca de exemplu înlocuirea unui membru al
completului, sau existenţa unor opinii diferite cu privire la cauză.
Înlocuirea unui membru al completului care a luat parte la dezbateri nu este posibilă, însă Codul de procedură
civilă stabileşte că dacă există situaţii în care un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei după ce
s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol.2
De asemenea, judecătorul care a luat parte la judecată trebuie să se pronunţe chiar dacă nu mai este judecător al
instanţei respective, cu excepţia cazului în care, în condiţiile legii, i-a încetat calitatea de judecător sau este suspendat
din funcţie3.
Dacă există acestă situaţie, atunci dosarul se repune pe rol, se vor cita părţilor, pentru ca acestea să pună din nou
concluzii în faţa completului nou de judecată legal constituit.
Hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecată, atunci când există mai multe opinii, iar
unanimitatea nu poate fi realizată aşa cum prevede art.398 din Codul de procedură civilă.
În situaţia unor opinii diferite în cadrul unui complet format din doi sau mai mulţi judecători, cu privire la luarea
hotărârii în cauză, cauza va fi repusă pe rol şi se va judeca în complet de divergenţă, prin includerea în completul
iniţial şi a preşedintelui instanţei sau a vicepreşedintelui, a preşedintelui de secţie ori a unui judecător desemnat de
preşedinte4.
Dezbaterile se vor relua de la punctele rămase în divergenţă, care sunt anunţate părţilor în şedinţă, fapt nou în
noul Cod de procedură civilă, întrucât în vechea reglementare părerile diferite se motivau anterior judecării
divergenţe, iar dacă după judecarea divergenţei, vor exista mai mult de două păreri, pentru a se constitui o majoritate
şi pentru a se lua hotărârea finală, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se reunească într-o
singură opinie.
De asemenea, completul poate administra noi dovezi sau să ordone orice alte măsuri legale, dar acestea trebuie să
fie în legătură cu obiectul divergenţei, pentru lămurirea situaţiei care a condus la opinii diferite.
După deliberare, se întocmeşte minuta, care va cuprinde soluţia scrisă de judecător cu privire la toate cererile
formulate, dar şi opinia separată a judecătorului aflat în minoritate, care va fi semnată pe fiecare pagină de către
judecători şi, după caz, de magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ţinut la grefa
instanţei.
 jurist
 avocat, Baroul Bucureşti, e-mail: av.marianastan @gmail.com
1 Gabriel Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2001
2 Art. 214, Codul de procedură civilă
3 Art.395 alin.3, Codul de procedură civilă.
4 Art.398 alin.3, Codul de procedură civilă.
Secţiunea Drept privat II 113

Lipsa semnăturii judecătorului atrage nulitatea hotărârii, neputându-se acoperii prin semnarea sa ulterioară, iar
dacă minuta are mai multe pagini, este necesară semnarea tuturor, în caz contrar aceasta este nulă.
Minuta va alcătui dispozitivul hotărârii care va fi redactată, dispozitivul, fiind reproducerea fidelă a minutei, în
cadrul căreia se răspunde pentru fiecare capăt de cerere ale pretenţiilor formulate. Dacă apar contradicţii între
dispozitiv şi minută, acestea vor fi remediate prin confruntarea minutei care este de fapt deliberarea.
Instanţa se va pronunţa doar în limitele cererii formulate, fiind datoare să nu acorde mai mult decât s-a solicitat,
în funcţie de obiectul cererii. De exemplu, în cazul unui divorţ cu copii minori, chiar dacă nu este formulată cerere
pentru contribuţia părinţilor la cheltuielile copiilor minori, instanţa este obligată se se pronunţe asupra acestui lucru,
aşa cum trebuie să se pronunţe şi asupra numelui purtat de soţi.
Hotărârea judecătorească, fie ea sentinţă, decizie sau încheiere, reprezintă actul de dispoziţie al instanţei de
judecată cu privire la pretenţiile părţilor şi actul final al judecăţii5, care consfinţeşte drepturile părţilor, care
soluţionează litigiul dintre părţi şi cuprinde trei părţi: partea introductivă, denumită şi practicaua, considerentele
denumită şi motivarea şi dispozitivul.
Hotărârea se redactează de judecător, când din complet face parte un singur judecător, sau de către unul dintre
judecătorii care au soluţionat dosarul, potrivit desemnării preşedintelui.
În practică, dacă există anumite contradicţii între minută şi dispozitiv, au fost exprimate mai multe opinii. Unii
susţin că hotărărea este lovită de nulitate, alţii susţin că nulitatea ar putea fi evitată, întrucât minuta cuprinde soluţia,
iar dispozitivul doar o reproduce, de aici şi necesitatea ca dispozitivul să fie pus în accord cu minuta6.
Există de asemenea, situaţii, în practică, în care hotărârea judecătorească conţine anumite greşeli, care pot fi
îndreptate, fie din oficiu de către instanţă, dacă se autosesizează instanţa cu privire la acestea, fie prin cerere de
îndreptare de eroare materială formulate de către una din părţi. Legiuitorul la art.442 din Cod foloseşte sintagma de
“eroare materială” pentru a exprima şi ulterior a îndrepta greşelile apărute în redactarea hotărârii de natură să nu
afecteze legalitatea şi temeinicia acesteia.
Astfel, instanţa, care judecă în aceeaşi componenţă de complet care s-a pronunţat iniţial, se va pronunţa prin
încheiere, în camera de consiliu cu privire la erorile privind numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul,
dar şi orice alte erori materiale7 pentru care părţile pot fi citate dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea
anumite lămuriri. Practic, instanţa va corecta erorile materiale apărute în redactarea minutei, practicalei,
considerentelor sau a dispozitivului.
Această încheiere de îndreptare din primă instanţă, în situaţia în care hotărarea iniţială a fost dată cu drept de
apel, recurs, sau contestaţie, va putea fi atacată, după comunicarea sa părţilor, cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea
iniţială. De asemenea cererea de îndreptare poate fi formulată oricând, legiuitorul neprecizând un termen pentru
aceasta, deşi în practică au existat mai multe păreri cu privire la prescripţia dreptului de a solicita acest lucru.
Totuşi prin procedura de îndreptare de eroare materială nu pot fi avute în vedere unele omisiuni vădite prin care
nu au fost rezolvate unele capete de cerere principale sau accesorii şi care pot fi remediate doar prin calea de atac şi nu
prin procedura instituită prin art.442 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce priveşte necesitatea unor lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului
hotărârii sau dacă aceasta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să
lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice8, însă cererea priveşte doar caracterul neclar sau
dispoziţii contrare, fiind lipsită de suport formularea unei astfel de cereri pentru neconcordanţe dintre considerente sau
dispozitiv, aceste probleme putând fi rezolvate doar prin calea de atac. Tot pentru aceleaşi considerente, nu se poate
formula o cerere de lămurire al cărui scop să fie modificarea hotărârii.
Cererea de lămurire poate fi formulată oricând, neexistând un termen, în principiu, însă doar de către părţile
dosarului şi nu de către instanţă din oficiu. Instanţa va soluţiona cererea prin încheiere în camera de consiliu, cu
citarea părţilor, de urgenţă.
Articolul 444 din Codul de procedură civilă stipulează că după pronunţarea şi comunicarea hotărârii se poate
cere de către părţi, completarea acesteia în situaţia în care instanţa, prin hotărârea pronunţată, a omis să se pronunţe
asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Acest lucru este posibil, conform textului de lege menţiont şi când este vorba despre situaţia în care instanţa a
omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la
drepturile lor.
Chiar dacă exercitarea prevederilor noului Cod de procedură civilă cu privire la completare apare utilă, întrucât
prin aplicarea ei s-ar înlătura exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiuni efectuate de instanţă la momentul
pronunţării hotărârii, totuşi aceeaşi lege stabileşte prin dispoziţiile art.429 că “după pronunţarea hotărârii, instanţa se
dezinvesteşte ”.

5 Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011.
6 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p.688.
7 Art.442, Codul de procedură civilă.
8 Art. 443, Codul de procedură civilă.
114 Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Dimensiuni şi tendinţe

Dezinvestirea este modul legal prin care încetează activitatea judiciară într-o cauză, iar judecata a fost terminată
prin pronunţarea unei soluţii.
Întâlnim mai multe situaţii în care continuarea activităţii judiciare în acea cauză nu mai este posibilă din mai
multe motive ca de exemplu: instanţa a dispus declinarea competenţei, existenţa conflictului de competenţă şi
judecarea cauzei de o altă instanţă, strămutarea cauzei sau terminarea judecăţii şi soluţionarea cauzei, urmată de
întocmirea minutei, pronunţarea hotărârii şi comunicarea acesteia.
În urma terminării judecării unei cauze, judecătorii nu mai pot reveni asupra hotărârilor prin efectul dezinvestirii,
situaţie care este antagonică celor expuse în prevederile art.444 C.pr.civ, prin care se permite aceluiaşi judecător să
completeze hotărârea prin care s-a pronunţat deja.
Astfel, considerăm că s-ar ajunge la situaţia în care judecătorul ar putea să completeze orice sentinţă sau decizie,
situaţie care ar încălca, în contextul expus mai-sus, dreptul la un proces echitabil şi principiul imparţialităţii justiţiei,
întrucât instanţa este chemată să se pronunţe asupra cauzei, iar în situaţia completării hotărârii s-ar ajunge la situaţia ca
instanţa să se pronunţe de două ori, ingorând dispoziţiile privind dezinvestirea, chiar dacă avem la îndemână
exercitarea unor căi de atac, în unele situaţii.
Practic, prin completarea hotărârii, judecătorul care s-a pronunţat, care a întocmit minuta şi apoi a redactat
hotărârea, reia dosarul şi se mai pronunţă asupra unor chestiuni care vizează fondul problemei sau chestiuni accesorii,
pe care le-a omis sau pe care, pur şi simplu, a uitat să se pronunţe.
În acest context se pune problema încălcării drepturilor civile, a libertăţilor fundamentale care constituie chiar
temelia justitiei conferite prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi dar şi a prevederilor art. 20-21 şi
a art. 53 din Constituţia României.