CEDO.

Cegolea împotriva României.

Dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 2012: candidatul unei

fundații reprezentând minoritatea italiană a fost victima unei discriminări. Prof.
univ. dr. Iulia Motoc, membru în completul de judecată

În hotărârea Camerei, pronunțată în cazul Cegolea împotriva România (cererea nr.

25560/13), la data de 24 martie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
decis, cu unanimitate, că a avut loc încălcarea articolului 14 (interzicerea
discriminării) din Convenția europeană a drepturilor omului, combinat cu articolul
3 din Protocolul nr. 1 la aceeași Convenție (dreptul la alegeri libere).

În acest caz, doamna Cegolea s-a plâns că a fost discriminată pentru dreptul său de
a participa ca și candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, în numele
unei fundații reprezentând minoritatea italiană din România.

Având în vedere o serie de elemente descrise mai jos, în special lipsa controlului
judiciar împotriva arbitrarului, Curtea consideră că diferența de tratament la care a
fost supusă doamna Cegolea – în comparație cu organizațiile minorităților
naționale deja reprezentate în Parlament – nu a fost suficient justificata în ceea ce
privește obiectivul legal urmărit (care avea drept scop garantarea reprezentativității
efective și evitarea candidaturilor lipsite de seriozitate).

Principalele fapte

Reclamanta, Gabriela Cegolea, este cetățean român și italian. S-a născut în 1948 și
locuiește în Cernica (România).

În 2012, fundația „Vox Mentis”, a carei președinte era reclamanta, a făcut

demersuri pentru obținerea statutului de utilitate publică. Această condiție era
cerută de legea electorală nr. 35/2008, pentru ca doamna Cegolea să poată candida
la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, în numele fundației, ca organizație
reprezentând minoritatea italiană. În mai 2012, Secretariatul General al Guvernului
(SGG) a înregistrat această solicitare și a transmis-o Direcției pentru Relații
1
Interetnice (DRI), precum și Ministerului Culturii și Patrimoniului Național
(Ministerul) pentru recomandări. Luna următoare, DRI a refuzat să recunoască
statutul de utilitate publică al fundației. Doamna Cegolea a contestat această
decizie, fără succes. În iulie 2012, a intrat în vigoare Legea nr. 145/2012, de
modificare a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
Modificările au vizat în principal dispozițiile referitoare la acordarea statutului de
utilitate publică.

În octombrie 2012, doamna Cegolea și-a prezentat dosarul de candidatură ca și

candidat al fundației la alegerile parlamentare. Două zile mai târziu, biroul
electoral central (BEC) a informat reclamanta despre neînregistrarea candidaturii
sale, deoarece fundația nu avea statut de utilitate publică. Doamna Cegolea a
contestat această decizie în fața tribunalului, invocând, printre altele, un tratament
discriminatoriu și neconstituționalitatea legii. Instanța i-a respins contestația pentru
lipsa statutului de utilitate publică a fundației. Cu toate acestea, tribunalul a admis
cererea de sesizare a Curții Constituționale, care a declarat inadmisibilă excepția de
neconstituționalitate. Câteva zile mai târziu, termenul de depunere a candidaturilor
la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 a expirat.

În ianuarie 2013, doamna Cegolea a fost înștiințată despre răspunsul ministerului,

care a declarat că, la momentul depunerii și examinarii dosarului, fundația
îndeplinea condițiile legale în vigoare pentru a fi recunoscută ca având statut de
utilitate publică, dar că după 1 august 2012, adică după intrarea în vigoare a Legii
nr. 145/2012 de modificare a Ordonanței 26/2000, au fost stabilite noi condiții
pentru dobândirea statutului de utilitate publică, pe care fundația nu le mai
îndeplinea.

Capetele de cerere, procedura și compoziția Curții

Bazându-se pe articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție (dreptul la alegeri

libere), împreună cu articolul 14 (interzicerea discriminării), doamna Cegolea s-a
plâns despre supunerea candidaturii sale la condiții suplimentare, comparativ cu
cea a candidatului care a reprezentat deja minoritatea italiană în Parlamentul
României, care a nu a trebuit decat să-și reînnoiască cererea, fără alte condiții
suplimentare. Prin urmare, doamna Cegolea a considerat că este dezavantajată.

Cererea a fost introdusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 8 aprilie

2013. Hotărârea a fost pronunțată de o Cameră formată din șapte judecători

2
compusă din:
Jon Fridrik Kjølbro (Danemarca), președinte,
Faris Vehabović (Bosnia și Herțegovina),
Iulia Antoanella Motoc (România),
Branko Lubarda (Serbia),
Carlo Ranzoni (Liechtenstein),
Stéphanie Mourou-Vikström (Monaco),
Georges Ravarani (Luxemburg),
precum și Andrea Tamietti, grefier de secție.

Hotărârea Curții

Doamna Cegolea a suferit o diferență de tratament în exercitarea drepturilor sale

electorale, deoarece, spre deosebire de organizațiile reprezentate deja în Parlament,
fundatia a carei membra era reclamanta a trebuit să obțină statutul de utilitate
publică pentru a putea aplica. Scopul acestei diferențe de tratament a fost
garantarea reprezentativității eficiente și evitarea cererilor lipsite de seriozitate.
Doamna Cegolea a fost capabilă să organizeze activitatea fundației sale pentru a
solicita statutul de utilitate publică înainte de alegerile din 9 decembrie 2012.

Cu toate acestea, Curtea ia act de următoarele.

Condițiile care trebuiau îndeplinite pentru a putea solicita statutul de utilitate

publică au fost schimbate cu mai puțin de cinci luni înainte de alegerile din
9 decembrie 2012 și dupa ce fundatia sa a depus cererea. Prin urmare, Ordonanța
nr. 26/2000 a avut un impact direct asupra legislației naționale.

Cererea doamnei Cegolea a fost înaintată către două autorități separate – Direcția
pentru Relații Interetnice a Guvernului României (DRI) și Ministerul Culturii și de
patrimoniu național – și a fost solutionata diferit de aceste autorități.

Ordonanța nr. 26/2000 prevede termene – 60, respectiv 90 de zile – pentru

prelucrarea de către autoritatea administrativă competentă și apoi de către guvern
a cererilor de acordare a statutului de utilitate publică. Guvernul nu a explicat dacă
aceste termene sunt orientative sau imperative. Acesta este un aspect important,
deoarece doamna Cegolea trebuia să obțină statut înainte de termen. DRI a răspuns
înainte de acest termen, dar ministerul a răspuns după alegeri.

3
Autoritățile la care a fost înaintată cererea doamnei Cegolea au avut opinii diferite
cu privire la criteriile pe care fundația trebuia să le îndeplinească. Refuzul DRI a
fost justificat de faptul că activitatea fundației nu a vizat relații interetnice și că
doamna Cegolea nu a îndeplinit criteriile legale. Ministerul a estimat că în
momentul depunerii și examinării dosarului fundația îndeplinea toate condițiile
legale, însă, datorită criteriilor nou introduse prin legea nr. 145/2012, aceasta nu le
mai îndeplinea.

Răspunsurile date doamnei Cegolea de către autoritățile administrative sesizate nu

sunt uniforme în ceea ce privește interpretarea care trebuie acordată aspectelor
juridice și aplicarii lor în timp, iar natura juridică a acestor răspunsuri nu reiese în
mod clar din legislația și din practica internă.

În hotărârea sa din 3 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție din România
a respins o acțiune prin care o asociație a contestat refuzul executivului de a-i
acorda statutul de utilitate publica, chiar dacă această asociație îndeplinea criteriile
legale. Într-adevăr, Înalta Curte a statuat că acordarea unui astfel de statut este la
discreția executivului chiar si dacă asociația sau fundația îndeplinește criteriile
legale. Curtea consideră că, în contextul electoral, pentru a putea prezenta
candidatura, doamna Cegolea a trebuit să demonstreze că fundația a dobândit
statutul menționat, o astfel de marja lăsată executivului este discutabilă. În plus,
procedura prin care doamna Cegolea ar fi putut contesta refuzul executivului de a
recunoaște statutul de utilitate publică al fundației nu a conferit instanțelor interne
o putere de revizuire reală și, prin urmare, nu a fost însoțită de suficiente garanții
pentru evitarea arbitrariului.

În consecință, având în vedere toate aceste elemente, în special absența controlului

judiciar împotriva arbitrariului și luând în considerare marea marja de apreciere a
statului în această problematica, Curtea concluzionează că diferența de tratament la
care a fost supusă doamna Cegolea în comparație cu organizațiile minorităților
naționale deja reprezentate în Parlament nu a fost suficient de justificata în raport
cu scopul legitim urmărit. Prin urmare, Curtea a concluzionat la încălcarea
articolului 14 din Convenție, combinat cu articolul 3 din Protocolul nr. 1 la
Convenție.

Satisfacția echitabilă

4
Curtea a decis că, în acest caz, constatarea unei încălcări în sine a constituit o
satisfacție pentru prejudiciul moral suferit de doamna Cegolea.