Analiza unei hotărâri preliminare adoptată în perioada 2020-2023 la

solicitarea instanțelor judecătorești din România

Decizia preliminară este o procedură folosită în cazurile în care este vorba despre interpretarea sau
validitatea unei legi a Uniunii Europene și, când este necesară o decizie pentru ca o instanță
națională să pronunțe o hotărâre, sau când nu există cale de atac în legislația națională.

Cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare este o cerere de interpretare a unui act
comunitar, adresată de către un organ de jurisdicție national Curții Europene de Justiție și care are
ca obiect obținerea unei hotărâri preliminare cu privier la validitatea sau sensul acestuia. Curtea de
Justiție colaborează cu instanțele judecătorești ale statelor membre, care sunt instanțele de drept
comun în materie de drept comunitar. Pentru a asigura o aplicare efectivă și omogenă a legislației
comunitare și pentru a evita orice interpretare divergentă, instanțele naționale pot și în anumite
situații sunt obligate să se adreseze Curții de Justiție, cerându-I să clarifice o chestiune privind
interpretarea dreptului comunitar, în scpul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea
legislației naționale cu acesta din urmă. Cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare poate,
de asemenea, avea ca obiect controlul validității unui act de drept comunitar. Răspunsul Curții de
Justiție nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanțe motivate. Instanța
națională destinatară este ținută de interpretarea data atunci când soluționează litigiul. Hotărârea
Curții de Justiție este, în aceeași măsură, obligatorie pentru celelalte instanțe naționale sesizate cu
o problem identică.

Tot prin intermediul cererii pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, fiecare cetățean european
poate să obțină precizarea regulilor comunitare care îl privesc, cu toate că această cerere nu poate
fi introdusă decât de o instanță judecătorească națională, toate părțile deja prezente în fața acesteia
din urmă, statele membre și instituțiile europene pot participa la procedura inițiată în fața Curții de
Justiție . Instanța națională poate acționa la cererea oricărei părți, fie ea persoană juridică, fizică
sau instituție publică națională. În toate aceste cazuri este vorba despre o dezlegare a problemelor
de drept ale pricinii , Curtea Europeană de Justiție neavând competența de a verifica faptele. Pe

1
baza unor întrebări preliminare, adresate uneori de către instanțele judecătorești naționale de gradul
întâi, mai multe principii importante ale dreptului comunitar au fost stabilite.

Instanța națională sesizată cu soluționarea unui litigiu își asumă întreaga răspundere pentru a
aprecia atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară, cât și pertinența întrebărilor pe care le
adresează CJUE.

Instanțele care efectuează o trimitere ar trebui, printre altele:

• să aibă origine legală și să fie permanente;

• să aibă competență obligatorie;
• să aplice normele de drept; și
• să fie independente.

Obiectul și domeniul de aplicare

• Este important de menționat că o cerere trebuie să se refere la interpretarea sau

validitatea legislației UE. Aceasta nu trebuie să vizeze interpretarea legislației naționale
și nici aspecte de fapt invocate în cadrul cauzei principale.
• CJUE se poate pronunța numai dacă dreptul UE este aplicabil cauzei principale.
• CJUE nu aplică ea însăși dreptul UE într-un litigiu pentru a cărui soluționare a fost sesizată
instanța de trimitere, deoarece rolul său este de a ajuta la rezolvarea acestuia; rolul
instanței naționale este să formuleze concluzii pe baza deciziei CJUE.
• Deciziile preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate
instanțele din statele membre.

Interacțiunea dintre trimiterea preliminară și procedura națională

• Cererea trebuie trimisă de îndată ce este clar că este necesară o decizie a CJUE pentru ca o
instanță națională să pronunțe o hotărâre și atunci când instanța este în măsură să definească

2
 cu suficientă precizie cadrul juridic și factual al cauzei și problemele juridice pe care aceasta
le ridică.
• Procedura națională trebuie suspendată până la pronunțarea deciziei CJUE.
• Instanța de trimitere trebuie să informeze CJUE cu privire la orice pas procedural care ar
putea afecta trimiterea și, în special, cu privire la orice renunțare sau retragere sau la orice
soluționare amiabilă a litigiului în cauza principală, precum și cu privire la orice alt
eveniment care duce la încetarea procedurii. De asemenea, trebuie să informeze CJUE cu
privire la orice decizie pronunțată în cadrul unei căi de atac împotriva ordonanței de
trimitere și cu privire la consecințele acestei decizii asupra cererii de pronunțare a unei
decizii preliminare.

Forma și cuprinsul cererii

• Cererea trebuie redactată simplu, clar și precis, având în vedere că aceasta va trebui tradusă
pentru a le permite și altor state membre să își depună observațiile.
• Articolul 94 din Regulamentul de procedură al CJUE precizează conținutul cererii care ar
trebui să însoțească întrebările instanței de trimitere, punctele esențiale fiind recapitulate în
anexa la recomandări. În cazul în care una sau mai multe dintre aceste cerințe nu sunt
îndeplinite, CJUE poate considera necesar să își decline competența de a se pronunța cu
privire la întrebările preliminare sau să respingă cererea de pronunțare a unei decizii
preliminare ca inadmisibilă.
• Instanța de trimitere poate expune pe scurt principalele argumente ale părților din cauza
principală. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că doar cererea de decizie preliminară
va fi tradusă, nu și toate anexele la această cerere.
• Instanța de trimitere poate, de asemenea, să își exprime pe scurt punctul de vedere cu privire
la răspunsul care trebuie dat la întrebările preliminare. Aceste informații pot fi utile
CJUE, în special atunci când i se solicită să pronunțe o decizie preliminară în cadrul unei
proceduri accelerate sau urgente.
• Întrebările preliminare adresate CJUE trebuie să figureze într-o secțiune separată și clar
identificată a ordonanței, de preferință la începutul sau la sfârșitul acesteia. Acestea trebuie
să poată fi înțelese de la sine, fără a fi necesar să se facă trimitere la motivarea cererii.

3
 • Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare trebuie să fie dactilografiată, iar paginile
și paragrafele din decizia de trimitere trebuie să fie numerotate.
Decizia numărul 82 din 19 decembrie 2022 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor
articolului 426 lit. b) și articolul 431 din Codul de procedură penală în raport cu efectele
deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022

”Pe rol soluţionarea cauzei având ca obiect sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Braşov
– Secţia penală în Dosarul nr. 190/64/2022, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală,
în dosarele nr. 4.334/2/2022 şi nr. 4.382/2/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:”

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din şedinţa publică din data de 26 iulie 2022 Curtea de Apel Braşov – Secţia
penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
următoarei chestiuni de drept:

Întrebările preliminare adresate CJUE sunt:

”1. Dispoziţiile art. 426 lit. b) şi ale art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în
sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa admisibilităţii
în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă
în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege
succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză?

2. În aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost
interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare,
întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26
mai 2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat

4
incidenţa acestei cauze de încetare în raport cu împlinirea termenului de prescripţie specială, însă
a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018,
respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în
perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022?

3. Constituie omisiunea instanţei de a avea în vedere inexistenţa unei cauze de întrerupere a

termenului de prescripţie a răspunderii penale, în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022, o eroare de
procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor
definitiv judecate în perioada anterior menţionată?”

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, persoana condamnată T. O. a formulat
contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 592/AP din 28 octombrie 2021, pronunţată de
Curtea de Apel Braşov în soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 453 din 19
martie 2021 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 18.552/197/2019.

În motivare, contestatorul a apreciat ca fiind incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de

dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, susţinând că a fost condamnat deşi la
dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, datorită împlinirii
termenului de prescripţie specială prevăzut de art. 154 alin. (4) din Codul penal.

Prin Sentinţa penală nr. 453 din data de 19 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr.
18.552/197/2019, Judecătoria Braşov, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură
penală, raportat la art. 244 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) (34 de acte materiale) şi art. 5 din
Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul T. O. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (faptă din perioada iulie-septembrie
2011).

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), pe o perioadă de 4 ani. În baza

5
art. 65 alin. (1) din Codul penal i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g).

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este:

”Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în

Dosarul nr. 190/64/2022, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în dosarele nr.
4.334/2/2022 şi nr. 4.382/2/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea următoarelor chestiuni de drept.”

6
Bibliografie:
1. https://legeaz.net/dictionar-juridic/cerere-pentru-pronuntarea-unei-
hotararipreliminare
2. https://ionas-law.ro/arii-de-practica/drept-european/curtea-de-justitie-a-
uniuniieuropene-cjue/competenta/cererea-avand-ca-obiect-pronuntarea-unei-
hotararipreliminare/
3. https://www.iccj.ro/2023/02/08/decizia-nr-82-din-19-decembrie-2022-2/
4. https://eur-lex.europa.eu/RO/legal-content/summary/preliminary-
rulingproceedings-recommendations-to-
nationalcourts.html#:~:text=Decizie%20preliminar%C4%83.,de%20atac%20%C
3%AEn% 20legisla%C8%9Bia%20na%C8%9Bional%C4%83.
5.https://curia.europa.eu/jcms/jcms/p1_2699100#protection_donnees_juridictionell
es