Sunteți pe pagina 1din 3

02 ncpc

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

ÎNCHEIERE Dosar nr. 5851/2/2013

Şedinţa publică de la 17 mai 2016

Preşedinte: Rodica Voicu - judecător


Luiza Maria Păun - judecător
Doina Duican - judecător
Mihai Ciobotariu Cerbu - magistrat-asistent

S-a luat în examinare recursul declarat de Unitatea Administrativ


Teritorială Judeţul Călăraşi împotriva Sentinţei nr. 1920 din 17 iunie 2014 a
Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile: recurenta-
reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Călăraşişiintimatul-pârât
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Direcţia Generală
Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent învederând că recursul a
fost admis în principiu, prin încheierea din 21 ianuarie 2016, pronunţată în
camera de consiliu, conform art.493 alin.(7) din Codul de procedură civilă,
republicat.
Totodată, se referă că intimatul-pârât a invocat excepţia lipsei de interes
în promovarea recursului în raport de Nota MDRAP nr.90281/2012 prin care
recurenta-reclamantă a fost exonerată de la plata corecţiilor financiare.
Se mai arată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit
dispoziţiile art. 223 alin.(3) Cod procedură civilă.
Înalta Curte reţine cauza în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor
pentru suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea unei hotărâri de către
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauzele C-260/2014 şi C-261/14,
având ca obiect întrebările preliminare formulate de Curtea de Apel Bacău –
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu referire la aceeaşi
problemă de drept dedusă judecăţii.

ÎNALTA CURTE

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzelor, constată următoarele:


Prin încheierea din data de 03.04.2014 pronunţată în dosarul nr.44/32/2014
şi încheierea din data de 08.05.2014 pronunţată în Dosarul nr. 749/32/2011*
Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a
dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii
Europene, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări
preliminare:
1. dacă art. 98 teza a II-a din Regulamentul (CE) NR. 1083/2006 trebuie
interpretat în sensul că corecţiile financiare ale statelor membre, în
situaţia în care au fost aplicate cheltuielilor cofinanţate din fondurile
structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achiziţiilor publice,
sunt măsuri administrative în accepţiunea art. 4 din Regulamentul (CE)
NR. 2988/1995 sau sunt sancţiuni administrative în accepţiunea art. 5 lit.
c) din acelaşi regulament;
2. în cazul în care răspunsul la prima întrebare este în sensul că corecţiile
financiare sunt sancţiuni administrative, dacă devine incident principiul
aplicării retroactive a sancţiunii mai puţin severe prevăzut în art. 2 alin. 2
teza a doua din Regulamentul (CE) NR. 2988/1995;
3. în cazul în care răspunsul la prima întrebare este în sensul că, corecţiile
financiare sunt sancţiuni administrative, pentru situaţia în care corecţiile
financiare au fost aplicate cheltuielilor cofinanţate din fondurile
structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achiziţiilor publice,
dacă art. 2 alin. 2 din Regulamentul (CE) NR. 2988/1995 coroborat cu
art. 98 alin. 2 teza a doua din Regulamentul (CE) NR. 1083/2006 se opun
ca un stat membru să aplice corecţii financiare reglementate printr-un
act normativ intern intrat în vigoare ulterior momentului la care se
pretinde că a avut loc încălcarea normelor în materia achiziţiilor publice.
Înalta Curte reţine că întrebările adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
prin încheierea de şedinţă din 03.04.2014 pronunţată în dosarul nr. 44/32/2014 şi
prin încheierea de şedinţă din 08.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 749/32/2011*,
ce vizează interpretarea art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 5 lit. c) din Regulamentul (CE)
NR.2988/1995, art. 1 pct. 7 şi art. 98 din Regulamentul (CE) NR. 1083/2006,
dispoziţii incidente şi în prezenta cauză, răspunsul la întrebările preliminare
formulate de Curtea de Apel Bacău şi care fac obiectul cauzelor C-260/2014 şi C-
261/2014 ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt utile soluţionării prezentei
cauze.
Aşadar, cum întrebările cu care a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene de către Curtea de Apel Bacău vizează chestiuni deduse judecăţii
prezentei cauze, Înalta Curte apreciază necesară suspendarea judecării prezentului
recurs până la pronunţarea hotărârii preliminare.
Din această perspectivă este de reţinut că hotărârea Curţii de Justiţie are
relevanţă în soluţionarea prezentei cauze, fiind obligatorie nu numai pentru instanţa
naţională care a iniţiat procedura întrebărilor preliminare, ci şi pentru toate
instanţele naţionale din statele membre.
În concluzie, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 413 pct. 1 din Codul de
procedură civilă, republicat, să suspende judecarea prezentei cauzei până la
soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare
ridicate în faţa Curţii de Apel Bacău, în dosarul nr. 44/32/2014 şi în dosarul nr.
749/32/2011*, întrebări preliminare care constituie obiectul cauzelor nr.C-260/2014,
respectiv nr. C-261/2014.
Pentru aceste motive,

DISPUNE:

Suspendă judecarea recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială


Judeţul Călăraşi împotriva Sentinţei nr. 1920 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel
Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, până la soluţionarea
de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare ridicate în
faţa Curţii de Apel Bacău, în dosarul nr. 44/32/2014 şi în dosarul nr. 749/32/2011*,
întrebări preliminare care constituie obiectul cauzelor nr.C-260/2014, respectiv nr.
C-261/2014.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2016.

Judecător Judecător Judecător


R. Voicu L.M. Păun D. Duican

Magistrat-asistent
M. Ciobotariu Cerbu

S-ar putea să vă placă și