Situațiile în care este necesar

(și, uneori, chiar obligatoriu)

să se realizeze încă o trimitere
preliminară
CÂTEVA
EXEMPLE
Despre ce voi vorbi
 O introducere despre mecanismul trimiterii preliminare

 Despre exemple de situații în care am avut o a doua trimitere preliminară provenită de la aceeași
instanță/Curtea Constituțională cu privire la o situație de fapt ce viza aceeași legislație/situație de fapt ce
a format obiectul primei trimiteri preliminare
 Despre trimiteri preliminare din România în care era necesar – sau va fi necesar – să se realizeze
(probabil) o nouă trimitere preliminară
 Despre când această a doua trimitere preliminară este chiar obligatorie în sensul articolului 267 TFUE
Scopul existenței mecanismului trimiterii
preliminare
 realizarea si asigurarea unei aplicari uniforme a dreptului UE la nivelul statelor membre/unitate de
interpretare
 asigurarea unei protectii jurisdictionale eficiente a drepturilor atribuite in mod direct justitiabililor in
domeniile aflate in sfera de actiune a dreptului Uniunii

 În subsidiar, participarea la verificarea conformitatii cu dreptul Uniunii a actelor adoptate de

statele membre in domeniul de aplicare al dreptului UE
 În subsidiar, verificarea validității dreptului UE secundar
Obligația de trimitere
 "articolul 267 TFUE conferă instanțelor naționale posibilitatea iar, în anumite circumstanțe, le impune
obligația efectuării unei trimiteri preliminare în cazul în care instanța constată fie din oficiu, fie la cererea
părților că fondul litigiului privește un aspect vizat la primul paragraf al acestui articol [267 TFUE-n.n.]”
(C-104/10, paragr. 61 cu trimitere la Cartesio, paragr. 88 care la rândul său trimite la cele statuate de principiu în Hotărârea din 16
ianuarie 1974, Rheinmühlen‑Düsseldorf, 166/73, Rec., p. 33, punctul 3 )
Această obligație există inclusiv în cadrul
unui RIL
 26 Rezultă din ceea ce precedă că, atunci când o instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi
de atac, în sensul articolul 267 TFUE, are dubii cu privire la interpretarea dreptului Uniunii în
cadrul unui recurs în casație în interesul legii, ea este obligată să adreseze Curții o întrebare
preliminară, în pofida împrejurării că situația inter partes nu va fi modificată în urma deciziei
pronunțate de Curte cu titlu preliminar.

(Curtea de Justiție, 21 noiembrie 2019)

C-8/19 PPU
39      Mai precis, instanțele naționale sunt libere să exercite această opțiune în orice moment al
procedurii pe care îl consideră adecvat. (…)

41      În ceea ce privește (…) posibilitatea ca, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, să
se pronunțe asupra unei cereri de liberare formulate pe perioada examinării de către Curte a cererii de
decizie preliminară, trebuie să se precizeze de la bun început că nimic nu împiedică instanța de trimitere
să dispună liberarea persoanei suspectate sau acuzate, în special dacă elementele de probă aflate la
dispoziția sa sunt în acest sens.
Concluzii AG – recapitulare (C-70/17)
 În al doilea rând, arătăm că Curtea a statuat în mod repetat că instanțele naționale au cea mai largă
posibilitate de a sesiza Curtea cu o chestiune de interpretare a dispozițiilor pertinente ale dreptului
Uniunii ( 25 ) și că o normă de drept național nu poate împiedica o instanță națională să utilizeze această
posibilitate ( 26 ), această posibilitate transformându‑se în obligație pentru instanțele de ultim grad
de jurisdicție, sub rezerva excepțiilor recunoscute de jurisprudența Curții ( 27 ). Atât această
posibilitate, cât și această obligație sunt, astfel, inerente sistemului de cooperare între instanțele
naționale și Curte, stabilit prin articolul 267 TFUE, și funcțiilor de instanță însărcinată cu aplicarea
dreptului Uniunii încredințate de această dispoziție instanțelor naționale ( 28 ).
O nouă trimitere preliminară. Când?
În prima trimitere preliminara nu s-au respectat anumite cerinte
Există dificultăți în stabilirea consecințelor primei hotărâri preliminare pronunțate
Situații ce țin de asigurarea protecției jurisdicționale efective:

- A unor libertăți fundamentale conferite în mod direct de dreptul Uniunii

- A unor drepturi fundamentale în sensul Cartei DFUE
Something went wrong în prima trimitere
Nu s-au furnizat informații suficiente
O parte din întrebări sunt – deocamdată – ipotetice
Hotărâre C-134/03/Când întreaga primă
cerere fusese respinsă ca inadmisibilă (C-
190/02)
14 Dans le cadre du litige au principal, le Giudice di pace di Genova-Voltri a, par
décision du 9 avril 2002, soumis à la Cour une première demande de décision
préjudicielle (…). 
15 La Cour a jugé cette demande irrecevable par ordonnance du 8 octobre 2002, Viacom
(C-190/02, Rec. p. I-8287). En premier lieu, elle a constaté (…) que la décision de renvoi
ne contenait pas d’indications suffisantes pour parvenir à une interprétation du droit
communautaire qui soit utile pour le juge national.
Și o cauză din România: Wilo Salmson France
 Ordonanța C-10/19 / 5 iunie 2019

24      Trebuie să se amintească însă că instanța de trimitere păstrează posibilitatea de a prezenta o nouă

cerere de decizie preliminară atunci când va fi în măsură să furnizeze Curții toate elementele care să îi
permită acesteia să se pronunțe (Ordonanța din 12 mai 2016, Security Service și alții, C ‑692/15-C ‑694/15,
EU:C:2016:344, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

Tribunalul București (de pe portal):

Solutia pe scurt: pentru a da posibilitatea reclamanta de a reitera intrebarile preliminare ce doreşte a fi

adresate CJUE - termen la 18.10.2019
Când o parte din întrebări sunt respinse în
prima cerere (C-166/17 -> C-275/19
 pentru același motiv al lipsei de informatii care sa permita o pronuntare pe calea unei trimiteri
preliminare

Cerere de decizie preliminara, C-275/19

Prin prezenta cerere de decizie preliminară se adresează din nou Curții trei (rezumate sub formă de două)
dintre cele șase întrebări preliminare pe care aceasta le-a considerat inadmisibile prin Ordonanța din 19
octombrie 2017, pronunțată în cauza C-166/17. În acest scop, instanța de trimitere furnizează elementele
care lipseau și care au condus la adoptarea respectivei decizii.
Situația în care prima cerere are întrebări
deocamdată ipotetice
C-156/15 Private Equity Insurance Group
58      După cum a arătat avocatul general la punctul 71 din concluzii,
împrejurarea că aceste întrebări s‑ar putea dovedi pertinente în cadrul
unui eventual control al constituționalității Legii privind garanțiile
financiare de către Latvijas Republikas Satversmes tiesa (Curtea
Constituțională) nu este susceptibilă să înlăture caracterul ipotetic al
respectivelor întrebări din cauza principală.
59      În aceste condiții, a treia și a patra întrebare sunt inadmisibile.
Alt exemplu de caracter ipotetic (deocamdată)
– C-493/17

166    Prin urmare, Curtea nu poate, fără a‑și depăși rolul său, să răspundă la cea de a cincea întrebare prin
formularea unei opinii consultative cu privire la o problemă care este, în acest stadiu, ipotetică (a se vedea
în acest sens Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Private Equity Insurance Group, C ‑156/15, EU:C:2016:851,
punctul 56, și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 194).
 167    În consecință, este necesar să se constate că cea de a cincea întrebare este inadmisibilă.
2.2. Dificultăți în stabilirea consecințelor
răspunsului la prima trimitere preliminară
 Cerere de decizie preliminară C-561/19 (Consiliul de Stat/Italia):

“Prin memoriul din 28 octombrie 2018, apelanții solicită instanței de

trimitere să adreseze Curții de Justiție noi întrebări preliminare, unele dintre
acestea fiind preluate de instanța menționată anterior.
În esență, apelanții susțin că hotărârea Curții de Justiție (C-152/17, 19
aprilie 2018) nu exprimă o poziție cu privire la aspectul dacă (…).”
Dificultățile apar și din conflictul dintre
instanțe
 Trimiterea preliminară din C-478/07 (Concluzii AG C-478/07)

52.      În opinia noastră, împrejurarea că obiectul trimiterii preliminare este constituit, în parte, nu de o
normă comunitară, ci de o decizie a Curții nu dă naștere unor probleme de admisibilitate. Astfel, Curtea a
acceptat, în trecut, să răspundă la întrebări de acest tip adresate de instanțele naționale pe calea procedurii
preliminare; de exemplu, acest lucru s‑a întâmplat în cazul Hotărârii din 16 martie 1978, Robert Bosch( 26
), și al Hotărârii din 16 decembrie 1992, cunoscută sub numele „Stoke‑on ‑Trent”( 27).

53.      Cu toate acestea, prezenta cerere de interpretare a unei decizii anterioare a fost formulată ca urmare
a diferenței de opinie care subzistă în această privință între două instanțe austriece între care există un
raport ierarhic. [E] posibil ca Handelsgericht Wien să fi sesizat Curtea în speranța ca aceasta să îi dea
dreptate sau, cel puțin, ca aceasta să pună capăt disensiunilor latente existente între instanțele naționale.
Ce a zis CJUE în C-478/07
 45      Instanța de trimitere apreciază că se impune o nouă cerere de pronunțare a unei hotărâri
preliminare.
 46      În primul rând, astfel cum ar demonstra‑o desfășurarea procedurii ulterior pronunțării Hotărârii
Budějovický Budvar, citată anterior, ar exista incertitudini cu privire la interpretarea acestei
hotărâri.

(...)

1)      Din cuprinsul punctului 101 din Hotărârea din 18 noiembrie 2003, Budějovický Budvar
(C‑216/01), rezultă că:
2.3. Situații ce țin de protecția eficientă a
dreptului UE
Protecția altor libertăți/drepturi decât cele
prevăzute de Carta DFUE (2.3.1.)
Protecția drepturilor prevăzute de Carta DFUE
(2.3.2.)
2.3.1. C-338/04 Placanica
Dacă proporționalitatea unei restrictii la o libertate fundamentala este considerata ca nu
este totuși respectată, și aceasta în situația în care am avut o primă trimitere preliminară
(Gambelli) – de la o altă instanță – iar CJUE a stabilit doar niște criterii ce totuși nu
au fost aplicate de către instanța supremă (dar ne putem imagina o situație ce vizează
aceeași instanță)
Astfel, s-a facut o noua trimitere preliminara ce viza aceeasi legislatie (Placanica) iar
CJUE a spus, de data aceasta, ca dreptul UE se opune instituirii unei sanctiuni penale
in respectivele conditii deoarece erau niște măsuri disproporționate
Ce zisese CJUE în Gambelli?

Une réglementation nationale qui interdit - sous peine de sanctions pénales -

l'exercice d'activités de collecte, d'acceptation, d'enregistrement et de transmission de
propositions de paris, notamment sur les événements sportifs, en l'absence de
concession ou d'autorisation délivrée par l'État membre concerné, constitue une
restriction à la liberté d'établissement et à la libre prestation des services prévues
respectivement aux articles 43 CE et 49 CE. Il appartient à la juridiction de renvoi de
vérifier si une telle réglementation, au regard de ses modalités concrètes
d'application, répond véritablement aux objectifs susceptibles de la justifier et si les
restrictions qu'elle impose n'apparaissent pas disproportionnées au regard de ces
objectifs.
Ce a zis, apoi, în Placanica?

71      Se impune, în consecință, să se constate că articolele 43 CE și 49 CE trebuie

interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum aceea în discuție
în acțiunile principale, care impune o sancțiune penală unor persoane precum
inculpații din acțiunile principale pentru faptul de a fi exercitat o activitate organizată de
colectare a pariurilor în lipsa unei concesiuni sau a unei autorizații a poliției impuse de
legislația națională, atunci când aceste persoane nu au putut obține respectivele
concesiuni sau autorizații ca urmare a refuzului acestui stat membru, care încalcă dreptul
comunitar, de a li le acorda.
Cazul 2: C-704/18 Kolev
 Prima trimitere: C-612/15

 "6.Instanța de trimitere are rezerve legate de aspectul dacă interpretarea hotărârii preliminare de către instanța
de apel corespunde sensului real al acestei Hotărâri.
Aceste rezerve au la origine faptul că instanța de apel și-a motivat opinia pe baza unor împrejurări care erau
cunoscute Curții (punctele 34-36), care au fost prezentate în contextul întrebărilor preliminare (punctele 41 și 44)
și față de care Curtea a prevăzut în mod expres posibilitatea concretă de aplicare a hotărârii preliminare: „[…]
ori dacă, din moment ce procurorul a prezentat, în speță, un rechizitoriu în fața sa în termenele menționate, ea
trebuie să deschidă faza jurisdicțională a procedurii și să remedieze ea însăși aceste neregularități.” (punctul 67
a doua teză)
 8. În aceste împrejurări, instanța de trimitere consideră că, înainte de a urma indicațiile instanței de apelși de a
restitui cauza la parchet,lăsând astfel complet neaplicat punctul al doilea din dispozitivul hotărârii preliminare,
este necesar să stabilească dacă aceasta ar fi în conformitate cu articolul 267 TFUE." 
Continuare Kolev
 A doua trimitere de la aceeași instanță a avut următoarea întrebare preliminară:

Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că permite unei instanțe

naționale să înlăture aplicarea unei hotărâri pronunțate cu titlu preliminar în
cadrul cauzei principale în care a fost pronunțată această hotărâre, invocând
împrejurări de fapt care au fost luate în considerare de Curte atunci
când a statuat cu titlu preliminar?
2.3.2. Protecția drepturilor prevăzute de Carta
DFUE
 Situația ce a dat naștere la saga Taricco /M.A.S și M.B.

- CJUE în Tarrico a fost sesizată cu privire la o anume problemă dar apoi, ex officio, a răspuns
introducând în ecuație alte dispoziții de drept UE:

25      Trebuie să se arate că, în cadrul procedurii care se află la originea Hotărârii Taricco, Tribunale di
Cuneo (Tribunalul Cuneo, Italia) a solicitat Curții să interpreteze articolele 101, 107 și 119 TFUE, precum
și articolul 158 din Directiva 2006/112/CE.

26      În Hotărârea Taricco, Curtea a considerat însă necesar, în scopul procedurii penale pendinte în
fața acestei instanțe italiene, să îi furnizeze o interpretare a articolului 325 alineatele (1) și (2) TFUE.
continuare
 Prin Hotărârea Taricco, Marea Cameră a Curţii de Justiţie a stabilit că - în anumite condiţii - o instanţă
naţională are obligaţia de a lăsa inaplicabile dispoziţiile dintr-un cod penal naţional ("regula Taricco")
 Deoarece regula Taricco nu a părut a fi în conformitate cu principiul legalităţii infracţiunilor şi
pedepselor , Curtea Constituţională a Italiei a fost sesizată, mai întâi, de Curtea de Apel din Milano iar,
ulterior, de Curtea de Casaţie. Totodată, s-a pus problema incidenței hotărârii CJUE asupra
cauzelor pendinte ce priveau fapte săvârșite anterior.
 Curtea Constituţională, la rându-i, a arătat în ordonanţa de sesizare a Curţii de Justiţie că va
trebui să verifice "dacă persoana vizată putea să ştie, la momentul săvârşirii infracţiunii în cauză, că
dreptul Uniunii impune instanţei naţionale, în prezenţa condiţiilor determinate în respectiva hotărâre,
neaplicarea dispoziţiilor în cauză ale Codului penal"
Continuare saga Tarrico
 In astfel de situatii, cand CJUE adaugă norme de drept EU pe care instanța de trimitere nu le
invocase în prima trimitere, cresc țansele ca instanța de trimitere să mai realizeze o trimitere preliminară
deoarece incidența noilor norme ar putea să conducă la o nouă problema de drept ce nu ar fi putut fi
ghicita, ab initio, de către instanța de trimitere

 Totodata, un atare risc e si mai mare în materie penală, unde protectia drepturilor fundamentale –
necesitatea asigurarii lor, este una stringentă:

51      În această privință, este necesar să se amintească importanța, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și
în ordinile juridice naționale, pe care o prezintă principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, care
impune ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă. (cauza M.A.S. și M. B. cu
trimitere la art. 49 din Cartă)
Alte posibile viitoare situații
 Să se considere că interpretarea conferită de CJUE unei norme de drept UE să fie considerată a fi
contrară dreptului UE primar – situația Foto-Frost – iar instanța nu va considera că norma de drept UE
în interpretarea conferită de CJUE pe calea primei trimiteri preliminare ar fi totuși – cu siguranță - o
normă validă din perspectiva Cartei DFUE precum ea trebuie interpretată în lumina jurisprudenței
evolutive CEDO (jurisprudență ce poate a apărut imediat după pronunțarea Curții de Justiție în prima
trimitere preliminară)
 Situația în care avem discuții cu privire la propoționalitatea unei pedepse penale, adică atunci când s-a
realizat o primă trimitere ce viza doar interpretări de drept UE incident pentru a analiza elementele
constitutitive ale unei infracțiuni iar, ulterior, instanța a constatat că se impune condamnare dar ar exista
discuții cu privire la proporționalitatea pedepsei aplicate de instanța care a dispus condamnarea (adică în
apel)
Exemple referitor la România
 În care consider că ar mai fi fost necesar să se mai realizeze încă o trimitere preliminară

1. C-17/18 Mailat
  - necesar sa se fi intrebat daca s-ar respecta principiul legalitatii incriminarii din moment ce a fost
nevoie de CJUE sa se pronunte cu privire la interpretarea unei norme de drept UE in functie de care
depindea chiar incriminarea - și din moment ce nu am avut o ordonanță CJUE, ci o hotărâre.
 - necesar să se fi întrebat – iar - dacă interpretarea Curții nu ar fi trebuit să se aplice pentru faptele cu
caracter penal săvârșite ulterior pronunțării CJUE (măcar)
Continuare Mailat
 În acest sens, a se vedea C-477/19 pendinte

 Selon la juridiction de renvoi, un tel recours à l’interprétation notionnelle des dispositions du droit de l’Union
est cependant toujours proscrit lorsque ces dispositions prévoient les éléments constitutifs d’un fait passible de
sanction. L’article 6 de la Convention EDH (et avec lui également l’article 47 de la charte des droits
fondamentaux de l’Union européenne) impose, quant à lui déjà, qu’un justiciable soit en mesure de comprendre
quel comportement est légalement autorisé et quel comportement est passible de sanction au regard de la loi.
Cela est contraire à toutes les exigences de l’État de droit si le législateur ne met pas un justiciable en mesure
de comprendre quel comportement est passible de sanction et quel comportement ne l’est pas.
 Les éléments constitutifs d’un fait passible de sanction doivent donc être formulés dans la loi de telle sorte
que ceux-ci puissent être interprétés par le justiciable (à tout le moins en recourant à la jurisprudence des
juridictions pertinentes) de manière suffisamment précise.
Alt exemplu: cauzele în care s-a realizat o
trimitere ref. decizii CCR
 Consider ca ar trebui intrebat daca nu cumva jurisprudenta CJUE referitoare la faptul ca nu trebuie să se agraveze situația unei
persoane , nu ar impune ca o atare solutie – ce va fi oferita de Marea Camera - sa fie aplicata doar pentru situatiile de fapt ce ar
lua nastere dupa pronuntarea CJUE.

 Mutatis mutandis a se vedea, de exemplu, C-504/19 pendinte de la Tribunal Supremo (Spania)

O interpretare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/24/CE 1 , care presupune recunoașterea efectelor, în procedurile
judiciare pe rol din alte state membre, fără alte formalități, ale unei decizii a autorității administrative competente din statul de
origine care are drept scop modificarea cu efecte retroactive a cadrului juridic existent la momentul inițierii litigiului și care
implică privarea de eficacitate a hotărârilor judecătorești care nu respectă prevederile noii decizii este compatibilă cu dreptul
fundamental la o cale de atac efectivă, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu
principiul statului de drept prevăzut la articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene și cu principiul general al securității juridice?

 
Alt exemplu: Ordonanța MITLIV
 23      În aceste condiții, trebuie să se constate că prezentarea cadrului factual și normativ al cauzei
principale care figurează în cererea de decizie preliminară are lacune și incoerențe care împiedică
Curtea să examineze în mod util compatibilitatea procedurilor și a măsurilor menționate cu articolul 50
din cartă, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența rezultată din Hotărârea din 20 martie 2018, Menci
(C‑524/15, EU:C:2018:197).
   De pe portal reiese ca instanta urmeaza sa se pronunte pe fond, fara a se mai realiza o noua trimitere
preliminara care sa respecte cerintele stabilite de CJUE pe cale jurisprudentiala
Când sunt obligate instanțele să adreseze o
nouă trimitere?
 În Comisia/Franța, Curtea de Justiție nu a făcut nicio diferență referitor la obligația de trimitere a
instanțelor ultime în grad prin raportare la faptul că în situația de fapt respectivă, instanța supremă
realizase deja o primă trimitere preliminară
 A se vedea și ce a susținut Avocatul general în Comisia/Franța

93.      În consecință, dacă instanța la originea întrebării preliminare încă are îndoieli cu privire la sensul
normei și dacă este o instanță de ultim grad de jurisdicție, aceasta are obligația de a sesiza din nou
Curtea. Astfel, în aceste împrejurări, răspunsul Curții rezultă a fi necesar pentru soluționarea litigiului
astfel încât, în conformitate cu Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții (283/81, EU:C:1982:335)(49),
obligația de trimitere este „constituită”(50).
C-561/19 pendinte
 Evident că se poate adresa o nouă trimitere preliminară care să întrebe chiar acest aspect

Potrivit articolului 267 TFUE, instanța națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac
este, în principiu, obligată să procedeze la trimiterea preliminară a unei întrebări privind interpretarea
dreptului Uniunii Europene chiar și în cazurile în care o astfel de întrebare este formulată de una dintre
părțile din procedură ulterior primului său act introductiv de instanță sau de constituire ca parte în
judecată ori după ce cauza a rămas în pronunțare pentru prima dată sau chiar după ce o primă cerere de
decizie preliminară a fost deja adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene?
Mulțumesc pentru atenție!
 Mulțumesc pentru atenție!