Decizia CEDO

A PATRA SECȚIUNE
CAUZA VĂLEANU ȘI ALȚII v. ROMÂNIA
(Cererile nr. 59012/17 și alte 29 )
JUDECATĂ
Artă. 1 P1 • Exercitarea pașnică un bunurilor • Continuarea ineficienței

mecanismului de restituire în ceea ce privește bunurile confiscate sau
naționalizate de regimul comunist, în ciuda noilor căi de atac prevăzute de
Legea nr.165/2013, care împovărează excesiv solicitanții • Incapacitatea de
un obține restituirea sau orice compensație adecvată sau adecvată
Art. 46 • Executarea hotararii judecatoresti • Statul parat obligat sa ia masuri
generale suplimentare pentru a aborda problema structurala continua in
mecanismul de retrocedare • Masuri care sa vizeze eficientizarea SI
clarificarea Procedures aplicabile si a criteriilor de executare a hotararilor de
retrocedare restante în mod obiectiv imposibile • Necesitatea termene
scurte, realiste și obligatorii pentru finalizarea procedurilor administrative în
STRASBOURG
8 noiembrie 2022
Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2

din convenție. Acesta poate face obiectul unei revizuiri editoriale.
1
2
VĂLEANU Și ALȚII v. ROMÂNIA (MERITE) JUDECATĂ
În cauza Văleanu și alții v. România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( a patra secțiune), întrunită în calitate
de cameră compusă din:
Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Președinte,
Krzysztof Wojtyczek,
Faris Vehabović,
Yonko Grozev,
Armen Harutyunyan,
Pere Pastor Vilanova,
Ana Maria Guerra Martins, judecători,
și Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secție,
având în vedere :
cele treizeci de cereri (a se vedea anexa) împotriva României depuse la
Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale ("Convenția") de către resortisanții
români ("reclamanții"), la diferitele date indicate în anexă;
decizia de a notifica Guvernul României ("Guvernul") cu privire la
sesizările privind ineficiența mecanismului intern de restituire invocate de
reclamanți laart. 6 din Convenție și/sau art. 1 din Protocolul nr.1 la
Convenție;
observațiile părților ;
decizia președintelui camerei de a numi judecătorul
K. Wojtyczek, să se întrunească în calitate de judecător ad-hoc (articolul
26 § 4 din Conventiși articolul 29 § 1 din Regulamentul Curții), având în
vedere că doamna Iulia Motoc, judecător ales în privința României, retras
de la ședința cauzei (articolul 28);
după ce a deliberat în privat la 4 octombrie 2022,
Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
INTRODUCERE
1. Cu privire la criticile invocate în prezentele cereri, în principal în
temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, se refera la procedurile
administrative si/sau judiciare intentate de reclamanti in baza diverselor legi
de retrocedare adoptate in Romania incepand cu anul 1991, in vederea
obtinerii restituirii sau a despagubirilor pentru bunurile confiscate sau
nationalizate de către regimul comunist.
FAPTELE
2. O listă a solicitanților și detaliile relevante ale cererilor lor sunt
prezentate în anexă.
3. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, doamna O. Ezer, de la
Ministerul Afacerilor Externe.
54
I. CONTEXTUL GENERAL
4. După instaurarea regimului comunist în România în 1947, statul a

procedat la naționalizarea clădirilor și a terenurilor agricole pe scară largă.
După căderea regimului comunist, statul a adoptat o serie de legi menite
să permită redress pentru încălcarea drepturilor de proprietate de către fostul
regim (a se vedea punctele 5, 7 și 10 de mai jos).
5. Legile nr. 112/1995 si 10/2001 au stabilit principiul restituirii
(emiterea de titluri de proprietate si acordarea de bunuri) a proprietatii
rezidentiale nationalizate si a despagubirilor in cazurile in care restituirea nu
mai era posibil. Legea nr. 18/1991 a conferit foștilor proprietari și
succesorilor în drepturi ai acestora dreptul la restituirea parțială a
terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei Legi a fost
facuta prin Legea 1/2000, care a ridicat plafonul de acordare a dreptului la
50 ha de persoana pentru terenurile arabile si 100 ha de persoana pentru
terenurile agricole. În cazul în care restituirea nu era posibilă, beneficiarii
aveau dreptul la despăgubiri.
6. Autoritățile competente responsabile cu evaluarea inițială a cererilor
depuse în temeiul legislației privind retrocedările au fost comisiile locale și
regionale pentru aplicarea legilor menționate mai sus.
7. Legea 247/2005 a avut ca scop armonizarea procedurilor
administrative de restituire a proprietăților ce intră sub incidența legilor
mai sus menționate și a legislației speciale privind restituirea terenurilor
agricole.
8. Rolul principal în punerea în aplicare a acestei legi a fost încredințat
celor două structuri nou create: Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, care în 2013 a devenit Comisia Națională de Compensare a
Proprietății (Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor –
denumită în continuare "NCPC"), care se ocupă în principal de validarea și
emiterea deciziilor decmpensare, și Agenția Națională pentru Restituirea
Proprietăților (Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților –
"ANRP"), responsabilă cu monitorizarea și coordonarea la nivel național a
aplicării și implementăriilegilor privind restituirea proprietăților.
9. La 12 octombrie 2010, Curtea a adoptat o hotărâre-pilot în cauza
Maria Atanasiu și alții împotriva. România (nr. 30767/05 și 33800/06, 12
octombrie 2010), în care a evidențiat deficiențele mecanismului de
restituire, indicând statului pârât, în temeiul articolului 46 din Convenție, că
trebuie luate noi măsuri pentru a procesa cererile de restituire cu mai multă
eficiență.
10. La data de 20 mai 2013 Legea nr. 165/2013 (denumită în continuare
"Legea") a intrat în vigoare, stabilind diferitele proceduri aflate la dispoziția
petiționarilor care solicită soluționarea cererilor lor de restituire.
11. Pe baza observațiilor și observațiilor părților cu privire la noile
măsuri reparatoriiprevăzute de lege, la data de 29 aprilie 2014, Curtea a
constatat în cauza Preda și alții împotriva. România (nr. 9584/02 și alte 7,
§§ 134-40, 29 aprilie 2014) că mecanismul instituit prin noua lege a oferit
o gamă largă
54
a unor căi de atac eficiente care trebuiau epuizate de reclamanții ale căror
plângeri se refereau la una dintre următoarele situații: existența unor titluri
concurente cu privire la aceeași parcelă de teren agricol; anularea unui astfel
de titlu fără nicio compensare; pronunțarea unei hotărâri definitive care să
confirme dreptul la despăgubiri pentru confiscarea ilegală de către stat a
oricărui tip de bun imobil, fără a stabili suma, neplata unei astfel de
despăgubiri acordate printr-o hotărâre definitivă și neacordarea prelungită a
unei hotărâri cu privire la o cerere de restituire.
12. De asemenea, Curtea a statuat că legea nu conținea dispoziții de
natură procedurală sau materială de natură să permită repararea căilor de
atac în situațiile în care existau hotărâri definitive care să valideze titlurile
deproprietate concordante cu privire la același imobil. Această concluzie
specială a fost reafirmată în cauza Dickmann și Gion v. România (nr.
10346/03 și 10893/04, 24 octombrie 2017).
13. Criticile formulate în prezentele cereri se referă la constatările
Curții în cauza Preda și alții (citată anterior) cu privire la funcționarea
generală a mecanismului instituit de lege și ridică probleme cu privire la
eficacitatea căilor de atac prevăzute de aceasta. În special, reclamantele au
susținut că nu respectă termenele prevăzute de lege în ceea ce privește
obligația autorităților de a pune în aplicare hotărâri definitive în favoarea lor
și/sau de a da o decizie privind cererile lor de restituire expirase de mult;
totodată, cei care au primit deciziile compensatorii lamulți ani de la intrarea
în vigoare a Legii au susținut că metoda de calcul al compensației, folosind
valorile din 2013 ale tranzacțiilor imobiliare, a făcut ca despăgubirea
acordată să fie derizorie. Unii dintre reclamanți au avut titlurile lor
anulatede instanțele naționale în beneficiul terților considerați a avea mai
mult drept la bun, dar nu le-a fost acordată nicio compensație sau altă
formă de reparație. Reclamantele au susținut, în general, că incapacitatea
prelungită a autorităților de a finaliza procedura privind creanțele lor,
precum și lipsa totală sau insuficiența despăgubirilor, inclusiv pentru
pierderea utilizării bunului la care au făcut parte aveau dreptul, le
impuseseră o sarcină excesivă și disproporționată.
II. CU PRIVIRE LA CIRCUMSTANȚELE SPECIALE ALE

RECLAMANTELOR
14. Faptele cauzei , astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi

rezumate după cum urmează.
A. Neexecutarea hotărârilor definitive
15. Reclamantii au obtinut hotarari definitive in favoarea lor , in care

instantele au fost: au solicitat comisiilor locale sa emita acte de proprietate
(titluri de proprietate) si/sau sa cedeze posesia bunurilor la care aveau
dreptul (cereri enumerate la nr. 2, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 15, 17,
54
22, 23, 24, 26 și 30 din anexă) sau să le plătească în schimb compensația

corespunzătoare (cererile enumerate la nr. 14, 16 și 29 din anexă); sau să
furnizeze un răspuns juridic la cererile lor de restituire (cererile enumerate la
nr. 19, 20 și 28 în anexă). Aceste decizii finale nu au fost (pe deplin)
enforced până în prezent. Detaliile relevante ale fiecărei cereri sunt
prezentate mai jos.
1. Neeliberarea de către autorități a actelor de proprietate și/sau

neacordarea posesiei de către autorități
(a) Argintaru, cererea nr. 12854/18
16. O hotărâre definitivă pronunțată de Tribunalul Județean Gorj la 8
octombrie 2012 aadus cunoștință de dreptul reclamantului la restituirea a
736.9603 ha de teren forestier și 166.6536 ha de pășuni alpine (pǎșune gol
alpin ). Comisiilor respective li s-a solicitat să-i acorde posesia terenului, fie
la locația inițială, fie într-o altă locație, aleasă de comun acord cu aceasta, și
apoi să emită un act de proprietate.
17. La data de 27 noiembrie 2014 , Judecătoria Sectorului Târgu Jiu a
admis o cerere a reclamantei depusă în temeiul articolului 906 din Codul de
procedură civilă (denumit în continuare "CPC") și a obligat comisia locală
competentă să îi plătească suma de 300 de lei românești (RON) pentru
fiecare zi de neexecutarea silită.
18. În baza unei decizii menționate și în urma unei noi cereri a
reclamantei formulate în conformitate cu articolul 906 (a se vedea punctul
157 de mai jos), la 29 februarie 2016 , Tribunalul Raional Târgu Jiu a obligat
comisia locală la plata unei " sumă definitivă" de 115.500 lei cu titlu de
"penalități" pentru neexecutarea hotărârii restante pentru perioada 7
octombrie 2014 - 27 octombrie 2015. Această sumă i-a fost plătită în 2016.
19. O încercare ulterioară a reclamantului de a solicita sancțiuni
similare pentru perioada cuprinsă între 28 octombrie 2015 și 28 octombrie
2016 a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 4 septembrie 2017
pronunțată de Tribunalul Județean Gorj, care a statuat că, întrucâthotărârea
prevoioasă din 2016 menționase termenul "definitiv" (a se vedea punctul 71
mai jos), și considerând că Înalta Curte de Casație și Justiție ("ÎCCJ") a
interpretat, la 6 martie 2017, scopul articolului 906 din CPC ca permițând
o singură cerere de stabilire a sumei finale (a se vedea punctul 176 de mai
jos), nu s-au mai putut solicita sau nu s-au mai putut acorda astfel de
premii.
20. În urma unei modificări legislative a articolului 906 din CPC în
decembrie 2018 (a se vedea punctul 157 in fine de mai jos), în 2019 a
fost depusă de reclamantă o nouă cerere și milar la cea descrisă la punctul 17
de mai sus . Ea a primit 27.300 de lei de către Judecătoria Motru într-o
hotărâre definitivă din 15 iulie 2020 pentru a acoperi perioada de trei luni
anterioară depunerii cererii la instanță. În motivarea sa, instanța a considerat
că legea permitea cereri precum cele ale reclamantului la fiecare trei luni
până la executare
54
a unei hotărâri nesoluționate. Nu este clar dacă această sumă a fost plătită
reclamantei.
21. Potrivit celor mai recente informații transmise Guvernului de
prefectura Gorj la data de 11 februarie 2021, executarea hotărârii restante a
fost dificilă, deoarece parcelele de teren respective păreau a fi proprietate
publică aparținând statului și au fost administrate de două direcții regionale
ale Ocolului Silvic (Mehedinți și Baia de Aramă). Prin urmare, procedura
care trebuie urmată nu a fost simplă, Prefectura afirmând că mecanismul de
transfer al proprietății din proprietatea publică în proprietate privată a
statului și apoi către comisiile locale a fost extrem de problematic.
(b) Onu, cererea nr. 32541/18

22. Printr-o hotărâre definitivă din 10 aprilie 2014, Judecătoria Galați
a dispus comisiei regionale Galați să emită reclamantului un act de
proprietate prin care să confirme dreptul său de proprietate asupra a 3 ha de
teren (luciu de apǎ) la Lacul Șovârca.
23. Guvernul a susținut că, atunci când au încercat să pună în aplicare
judecătorulrestant nt, autoritățile naționale au identificat terenul, care era
proprietate publică și face parte dintr-un loc de pescuit mai mare amenajat
pe râu Prut. Prin urmare, potrivit legii, reclamantul avea dreptul de a obține
un alt teren echivalent, dacă este disponibil, sau o compensație adecvată.
24. Începând cu anul 2021 , comisia regională Galați a făcut mai multe
încercări de a transfera bunurile dinproprietatea publică a statului în
proprietatea sa privată, în vederea unui transfer ulterior către reclamant.
Guvernul a susținut că o astfel de procedură este complexă și îndelungată,
implicând adoptarea unei Hotărâri preliminare de Guvern în acest sens. La
momentul prezentării observațiilor, nu exista niciun indiciu cu privire la
vreun rezultat real al acestor încercări.
25. Guvernul a mai arătat că, întrucât nu sunt disponibile parcele
alternative de teren, s-a discutat cu acesta posibilitatea acordării
despăgubirilor reclamantului, dar acesta nu a manifestat niciun interes.
26. La 15 ianuarie 2018, reclamanta a depus o cerere în temeiul
articolului 906 din CPC (a se vedea punctul 157 de mai jos), solicitând
sancționarea comisiei regionale competente pentru neexecutarea hotărârii
restante. Cererea sa a fost respinsă ca nefondată de instanța de prim grad
de jurisdicție la 19 decembrie 2019, pe motiv că executarea hotărârii privind
locația inițială era imposibilă, întrucât terenul era aparent proprietate
publică, iar comisia nu a acționat cu rea-credință. Recursul reclamantului a
fost respins de Judecătoria Galați la data de 9 iulie 2021. Această din
urmă hotărâre nu a fost made la dispoziția Curții de către părți.
54
(c) Todea și alții, cererea nr. 38992/18

27. Printr-o hotărâre definitivă din 15 iulie 2002, Judecătoria Turda a
confirmat dreptul reclamanților la un teren de 3,64 ha situat într-un loc
numit "Râtul Vițeilor" din Turda. Instanța a dispus comisiilor locale și
regionale să emită un act de proprietate și să acorde reclamanților posesia
terenului.
28. La 10 decembrie 2007, o încercare a reclamanților de a-i executa pe
judecătorii restanțicu ajutorul unui executor judecătoresc a eșuat, procesul-
verbal relevant menționând că terenul se afla în posesia Societății Naționale
de Administrare a Pescuitului, deținută de stat . Încercările comisiei
locale de a finaliza documentația care să permită comisiei regionale să
emită un act de proprietate nu au avut succes, întrucât terenul era proprietate
publică, fapt confirmat de Agenția Națională pentru Pești și Acvacultură la
15 februarie 2016.
29. În 2019 , Agenția a transferat comisiei locale Turda o suprafață
totală de 45.3357 ha de teren, inclusiv terenul de 3,64 ha. Întrucât un raport
de expertiză care încerca să identifice terenul era pendinte, hotărârea
restantă nu a putut fi executată până la finalizarea acestei proceduri.
(d) Blajǎ, cererea nr. 40167/18

30. Printr-o hotărâre definitivă din 25 mai 2011, Tribunalul Județean
Iași a confirmat dreptul predecesorului reclamantului la un teren agricol de
1.000 mp. m la Iași. O altă hotărâre definitivă din 24 aprilie 2014,
pronunțată de aceeași instanță, a dispus ca comisiile locale și regional să
acorde reclamantului posesia și să emită un act de proprietate asupra acestui
teren.
31. O hotărâre definitivă din 24 iunie 2015 pronunțată de aceeași
instanță a recunoscut dreptul reclamantului de a i se acorda posesia și de a i
se emite un act de proprietate cu privire la unalt teren de 500 mp. Comisiile
relevante au fost solicitate să își respecte obligațiile corespunzătoare .
32. Întrucât terenul din locația inițială nu mai era disponibil, la data de
27 octombrie 2020 comisia regională a adoptat o propunere a comisiei
locale de a acorda solicitantului un teren echivalent într-o altă locație.
33. În ceea ce privește despăgubirile acordate reclamantului pentru
neexecutarea cu întârziere a hotărârilor restante, din informațiile prezentate
Curții reiese că, potrivit Hotărârii din 20 februarie 2020 de către Tribunalul
Județean Iași, respectiv cea din 2 decembrie 2020 a Judecătoriei Iași, la
momentul respectiv avea dreptul la un totalde 528.475 lei și, respectiv,
20.925 lei (în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de neexecutare), în
baza mai multor hotărâri, unele dintre ele nefiind încă definitive la
termenul relevant, acordat în cadrul procedurilor inițiate în temeiul
articolului 906 din CPC (a se vedea punctul 157 de mai jos). În observațiile
sale, primite de Tribunal la 11 martie 2022, reclamanta a arătat că a
54
nu au primit toți acești bani, pretinzând că au dreptul să primească în

continuare o sumă de 408,925 lei.
34. În ultimele sale observații din 8 iunie 2022, reclamanta a susținut că,
pe de o parte, instanțele au redus suma de la 20.295 de lei la 10.000 de lei
și, în orice caz, comisia locală iași a contestat toate procedurile de executare
inițiate de apel nu se poate obține sumele acordate în temeiul articolului
906 din CPC. Aceste din urmă proceduri erau încă pendinte în fața
instanțelor naționale.
(e) Iuga, cererea nr. 42182/18

35. Printr-o hotărâre definitivă din 2 iunie 2010, Judecătoria Maramureș
a recunoscut dreptul soției reclamantului de a i se acorda dreptul de a intra
în posesia unui teren forestier de 3,76 ha situat în Borșa (Muntele Cornedei).
Au fost făcute mai multe încercări de a răspunde la laimurile
reclamantului , având în vedere faptul că era imposibilă în mod obiectiv
executarea hotărârii restante, întrucât terenul aparținea orașului Borșa, astfel
cum a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă din 4 decembrie 2013
pronunțată de Tribunalul Maramureș. Subsequently, reclamantul a fost
invitat să negocieze cu comisia locală posibilitatea de a accepta o soluție
alternativă (alte parcele de teren), dar a refuzat să participe la astfel de
discuții.
36. Informațiile transmise de Prefectura Județeană Maramureș în data
de 26 februarie 2021 se refereau la faptul că, întrucât nu exista niciun teren
disponibil în zona Borșa, comisia locală a trebuit să întocmească în primul
rând documentația necesară pentru a solicita terenul regional aprobarea
comisiei de a transfera un teren din proprietatea publică în proprietate
privată a statului, în conformitate cu articolul 13 din lege (a se vedea
punctul 145 de mai jos). Întrucât a existat un dezacord între comisiile
regionale locale cu privire la autoritatea care avea dreptul să inițieze astfel
de proceduri, s-a solicitat consiliere din partea ANRP, în așteptarea căreia
nu s-au înregistrat progrese suplimentare cu privire la cererea reclamantei.
(f) Pintea, cererea nr. 45732/18

37. Printr-o hotărâre din 17 mai 1995 pronunțată de Tribunalul
Districtual Dej, rămasă definitivă la 25 iulie 1995, instanța a recunoscut
dreptul predecesorului reclamantului de a fi pus în posesia unui teren
forestier de 0,5675 ha situat în Nima, Cluj.
38. Întrucât hotărârea a rămas neexecutată, la data de 7 august 2018,
reclamantul a introdus o altă procedură prin care a solicitat instanței să
dispună obligarea comisiilor competente să-i acorde posesia terenului și
să-i elibereze un act de proprietate. Judecătoria sectorului Gherla i-a
permis obiectivul cl la 27 octombrie 2021, referindu-se la un raport de
expertiză care a confirmat că terenul în cauză a aparținut predecesorilor săi
și a fost disponibil pentru a-i fi restituit. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
54
(g) Enescu și alții, cererea nr. 52852/18

39. Reclamanții au obținut recunoașterea drepturilor lor de proprietate
asupra a 9.100 mp de teren în București printr-o hotărâre definitivă din 10
iunie 2015 pronunțată de Tribunalul București.
40. La data de 6 octombrie 2020 , comisia regională București a
solicitat transferul dreptului de proprietate asupra terenului de la comisia
locală a sectorului al cincilea al orașului (Sectorul 5). Documentația de
transfer a fost emisă în data de 18 noiembrie 2020, iar la momentul
depunerii observațiilor, aștepta semnarea de către comisia locală
competentă.
41. În urma unei cereri a reclamanților în temeiul articolului 906 din
CPC (a se vedea punctul 157 de mai jos), la 16 martie 2016, Tribunalul
Raional București a obligat comisia locală și primarul în cauză să le
plătească o amendă zilnică de 1.000 de lei până la executarea hotărârii
restante din 2015. În consecință, la 20 decembrie 2017, reclamantelor li s-a
plătit o sumă totală de 371 700 de lei.
42. O altă cerere similară, de această dată împotriva comisiei regionale
București, a fost admisă de Judecătoria Sectorului București la data de 18
iunie 2020, reclamanții având dreptul să primească o amendă zilnică de 500
de lei până la executarea hotărârii restante. Nicio altă informație cu privire
la acest aspect nu a fost pusă la dispoziția Curții.
43. Reclamantele au formulat cereri pentru pierderea folosinței
bunurilor lor pentru perioada 8 decembrie 2015-27 iunie 2018, în temeiul
articolului892 din CPC, care au fost admise de instanța de prim grad de
jurisdicție, dar respinse în recurs de către Judecătoria Municipiului
București din data de 11 iulie 2019. Această din urmă hotărâre nu a fost
prezentată Curții.
(h) Albuleț, cererea nr. 2556/19 și Marcu, cererea nr. 59503/18

44. La 11 iulie 2006 , Tribunalul Districtual Teleorman a admis o
cerere a predecesorilor reclamantelor și a obligat comisiile locale și
regionale să întocmească documentația necesară și apoi să emită un act de
proprietate privind 23 ha de pădure terenurile astfel cum au fost identificate
într-un raport de expertiză întocmit în anul 2000 și anexat la hotărâre.
Nerespectarea de către aceștia a hotărârii restante a fost sancționată cu o
amendă zilnică de 100 de lei (daune cominatorii), care urmează să fie plătită
reclamanților. O constatare similară a fost dată și de Judecătoria Brașov la
data de 16 aprilie 2019, comisia locală și Primăria Predeal fiind obligate să
plătească o amendă zilnică de 100 de lei de la data pronunțării acestei
hotărâri până la executarea hotărârii restante din 2006.
45. Nu există nicio informație la dispoziția Tribunalului cu privire la
aspectul dacă vreuna dintre amenzile zilnice menționate mai sus a fost
plătită sub nicio formă reclamantelor.
46. Sentința restantă este încă în curs de executare, mai multe proceduri
judiciare aferente fiind încă pending, așa cum au fost înaintate de Primăria
Predeal în data de 8 februarie 2021. În plus, se susține că cele 23 de
hectare de teren erau alcătuite din mai multe parcele de teren forestier,
dintre care unele aveau
54
fie au fost deja date unor terțe părți, fie au aparținut orașului Predeal (pădure
sau pășuni), statului (administrat de Romsilva), fie au fost situate în limitele
unui alt oraș (Azuga).
(i) Ifrim, cererea nr. 1369/19

47. Printr-o hotărâre definitivă din 12 noiembrie 2008, Tribunalul
Raional Podul Turcului a confirmat dreptul reclamantei, printre altele, la
0,27 ha de teren forestier situat într-un loc denumit "Podiș".
48. O parte din hotărârea restantă a fost executată la 16 martie 2009.
Întrucât partea din hotărâre referitoare la 0,27 ha nu a fost respectată,
reclamantul a solicitat inițierea procedurii de executare silită, cerere admisă
de Tribunalul Județean Bacău la 21 iulie 2017. Prefectura Bacǎu a contestat
executarea silită, iar la 19 iunie 2018, Judecătoria Bacǎu a constatat că
dreptul reclamantului de a obține executarea hotărârii nesoluționate s-a
prescris, în conformitate cu articolul 405 dinfor mer CPC (a se vedea
punctul 156 mai jos), în măsura în care a fost relevant pentru examinarea
cauzei, în termen de trei ani, calculat la 16 martie 2009.
49. Întrucât proprietatea revendicată se afla la limita orașelor Two (Podu
Turcului și Boghești), la data de 22 august 2017 , comisia locală Podul
Turcului a sesizat comisia locală din Boghești. La data de 26 februarie 2021 ,
această din urmă comisie locală a susținut că sesizarea a fost eronată,
întrucât comisia era ceacare avea competența de a se ocupa de această
chestiune. Procedura este încă pendinte.
(j) Asociația "Composesoratul Borșa", cererea nr. 16060/19

50. Printr-o hotărâre definitivă din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Oradea
a confirmat dreptul de proprietate al asociației reclamante asupra a 17.000
de hectare de teren forestier situat în Borșa și a dispus comisiilor locale și,
respectiv, regionale să îi acorde posesia terenului și să elibereze actul de
proprietate corespunzător.
51. Asociația reclamantă a susținut că, prin introducerea a peste nouă căi
extraordinare de atac împotriva hotărârii restante, dintre care majoritatea
fusese respinsă, iar una dintre acestea era încă pendinte, autoritățile
naționale au încercat cu rea-credință să împiedice executarea acesteia.
52. La 27 noiembrie 2014, asociația reclamantă a introdus o acțiune
având ca obiect executarea hotărârii restante din 2005. La data de 16
ianuarie 2017, comisia regională maramureșeană a emis un act de proprietate
cu privire la cele 17.000 ha de teren, fără a preciza însă locația exactă a
acestuia. Cu toate acestea, Curtea de Apel Cluj a constatat, la 27 noiembrie
2020, că, în pofida emiterii unui act de proprietate, asociației reclamante nu
i s-a acordat încă posesia terenului pentru pe care avea dreptul și că nu
avusese loc nicio repunere efectivă în drepturi. În plus, mai multe părți din
terenul revendicat de reclamantă
54
asocierea părea să fi fost acordată terților în cadrul procedurii de restituire .

53. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, procedura de executare
silită este încă pendinte.
54. În urma unei cereri a asociației reclamante, depusă la data de 15
febră2017 în temeiul articolului 906 din CPC (a se vedea punctul 157 de
mai jos), Tribunalul Județean Bistrița Nǎsǎud a obligat comisiile locale și
regionale să plătească asociației reclamante o amendă zilnică de R LA 1.000
până la executarea hotărârii restante din 2005. La data de 26 februarie 2018,
Judecătoria Sighetu Marmației a stabilit suma finală care trebuie plătită de
comisia locală Borșa cu titlu de amendă pentru neexecutarea hotărârii restante
pentru perioada cuprinsă între 17 septembrie 2016 și data pronunțării
hotărârii în valoare de 527.000 lei. Până în prezent, asociația reclamantă nu
a fost în măsură să pună în aplicare hotărârea, care a făcut în mod constant
obiectul unor căi extraordinare de atac, cereri de suspendare a executării și
căi de atac de executare.
55. Asociația reclamantă a susținut că autoritățile naționale au solicitat
în mod constant dizolvarea acesteia de către instanțele judecătorești,
chipurile pentru că, potrivit legii, dizolvarea unei astfel de asociații a dus la
preluarea tuturor bunurilor sale de către autoritatea locală. În special, prin
emiterea deciziilor de impunere a impozitului pe teren datorat pentru
perioada 2012-2017 în valoare de aproximativ 500.000 de euro, autoritățile
locale au încercat să declare asociația solicitantă insolvabilă. La data de 27
noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, în calitate de instanță de prim rang, a
anulat toate deciziile de impunere pe motiv că, în esență, terenul nu a fost
niciodată dat efectiv asociației reclamante, care, prin urmare, nu era
proprietarul terenului, astfel încât nu se putea datora impozit pe teren.
Această hotărâre a fost atacată cu apel de autoritățile fiscale, iar recursul
este pendinte la ICCJ (prima ședință fiind stabilită pentru 19 mai 2022).
La 4 februarie 2021 , autoritățile au emis noi decizii de impunere
(impozit pe teren și restanțe) în valoare de aproximativ 890.000 de euro.
Asociația reclamantăs-a plâns că a contestat aceste decizii.
56. În plus, autoritățile locale au depus o cerere de dizolvare a asociației
reclamante pe motiv că aceasta nu a fost constituită în conformitate cu legea
și nu a urmărit un scop legal. Potrivit informațiilor de care dispunea Curtea,
la data de 15 iulie 2021 cererea a fost respinsă de Judecătoria Bistrița
Nǎsǎud . Această hotărâre a fost atacată cu apel, iar procedura se află pe
rolul Judecătoriei Bistrița Nǎsǎud.
(k) Danci, cererea nr. 20341/19

57. O hotărâre definitivă din 10 octombrie 2007 pronunțată de
Judecătoria Maramureș a recunoscut dreptul soțului reclamantului la un
teren de 0,75 ha în Borșa, într-un loc numit "Gura Repezii" sau "Acasă", și a
obligat comisiile de resort să emită un act de proprietate și să-i acorde
posibilitatea de a-i luaterenul respectiv.
54
58. Terenul în cauză nu era disponibil pentru a fi atribuit reclamantei,

întrucât terții își înregistraseră deja propriile titluri de proprietate asupra
aceluiași bun începând cu anul 2004. Astfel de împrejurări, în opinia
autoritudinii locale, au făcut imposibilă în mod obiectiv executarea hotărârii
restante.
59. Prin urmare, comisia locală borșa a invitat-o pe reclamantă la data
de 15 martie 2016 să își exprime poziția cu privire la posibilitatea ca
acesteia să i se acorde un alt teren sau să i se plătească despăgubiri în
condițiile legii. Invitația nu a fost niciodată acceptată de reclamantă.
Întrucât nu a consimțit să accepte o alternativă, autoritățile nu au putut
avansa în încercările lor de a pune în aplicare hotărârea.
(l) Asociatia "Composesorat Mutu Coasta Ursului Straja Lupeni", cererea

nr.25811/19
60. Printr-o hotărâre definitivă din 5 mai 2017, Tribunalul Județean
Hunedoara a recunoscut că asociația reclamantă, care a depus cererile de
retrocedare în anul 2005, avea drept de proprietate asupra unei suprafețe
totale de 207,32 ha de pășune și terenuri forestiere. Comisiile locale și
regionale au fost solicitate de instanță să pună în posesia bunului și să emită
actele de proprietate corespunzătoare (a se vedea, de asemenea, punctul 197
de mai jos).
(m) Ovidiu Paul Ștefǎnescu, cererea nr. 27761/19

61. Printr-o hotărâre definitivă din 25 iunie 2010, Judecătoria Sectorului
Câmpulung a recunoscut dreptul reclamantului de a i se acorda dreptul
reclamantului de a intra în posesia a 75 ha de teren, mai exact 4,9 ha de teren
agricol, 3,9 ha de pășune și
66,22 ha de teren forestier situat în Mihǎești.
62. În anul 2011, reclamantului i s-a acordat posesia unui teren forestier
de 14,42 ha, dar nu a fost emis niciun act de proprietate.
63. În anul 2015 , reclamantului i s-au acordat posesia a două parcele
de teren în valoare totală de 8,8 ha, cuprinzând terenuri agricole și de
pășuni. Nu a fost emis niciun act de proprietate.
64. Printr-o hotărâre definitivă din 6 decembrie 2016, Tribunalul
Județean Argeș a confirmat dreptul reclamantului de a i se acorda dreptul
reclamantului de a intra în posesia restului
35,80 ha de teren forestier în locația inițială și de 16 ha de teren de aceeași
valoare într-o altă locație, precum și să fie emise cu acte de proprietate
asupra tuturor celor 75 ha de teren.
65. La 13 septembrie 2018, reclamantul a depus la instanțe o cerere în
temeiul articolului 906 din CPC (a se vedea punctul 157 de mai jos),
solicitând sancțiuni pentru neexecutarea hotărârii restante din 2016. Printr-o
hotărâre definitivă din 20 noiembrie 2018, Judecătoria Câmpulung a respins
cererea ca fiind nefondată. Instanța a reținut că, în ceea ce privește
neexecutarea, nu a existat rea-credință din partea comisiei locale și că
hotărârea restantă nu a fost încă executată deoarece terenul trebuia transferat
din proprietate publică în proprietate privată a statul și apoi pus la
dispoziția comisiilor regionale, astfel încât să continue
54
s-ar putea lua măsuri pentru a pune în posesia reclamantului și pentru a-i
elibera actele de proprietate necesare. Comisia locală a luat deja măsurile
necesare și a solicitat autorităților competente să avanseze cu transferul
necesar, dar săobțină rezultate reale. De asemenea, instanța a statuat că
procedura a fost foarte greoaie și de lungă durată și că, în cazul în care la un
moment dat s-a dovedit a fi devenit nejustificat de lungă, reclamanta ar
putea formula o nouă cerere.
66. La data de 5 decembrie 2019, reclamantul a solicitat instanțelor să
dispună autorităților competente (guvernul , comisiile competente și
Romsilva) să inițieze proceduri pentru a efectua transferul terenului la care
avea dreptul din proprietate publică în proprietate privatăa statului.
Procedura este încă pendinte în fața instanței de prim grad de jurisdicție.
(n) Șendroiu, cererea nr. 28615/19

67. La data de 5 septembrie 2014 , Judecătoria Târgu Jiu a dispus
autorităților locale să emită și să înainteze comisiei județene anumite
documente (planuri și măsurători ale terenului) pentru eliberarea actelor de
proprietate asupra a două parcele de teren asupra cărora au fost recunoscute
drepturile de proprietate ale reclamantului . Un teren agricol măsurat 3,11
ha, iar celălalt, măsurând
1,25 ha, erau terenuri forestiere. De asemenea, instanța a dispus ca primarul
local să plătească reclamantului 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere în
executarea hotărârii.
68. Printr-o hotărâre din 31 martie 2017, Tribunalul Județean Gorj a
admis ca o cerere a reclamantului în temeiul articolului 906 din CPC (a se
vedea punctul 157 de mai jos) să fie plătită de primarul local sumele
stabilite în hotărârea restantă din 2014. Nu există informații cu privire la
plata efectivă a unor astfel de sume.
69. În urma mai multor proceduri în care reclamanta a contestat
suprafața totală a terenurilor agricole, Tribunalul Raional Târgu Jiu a
constatat, într-o hotărâre din 23 ianuarie 2019, rămasă definitivă la 8 iulie
2020, că suprafața totală la care avea dreptul reclamanta era de 3,11 ha (care
includea un teren în litigiu de 0. 6214 ha).
70. Din dosar reiese că , în ceea ce privește terenul agricol,
autoritățile au emis două acte de proprietate, unul pentru o suprafață de 2,90
ha (datată 7 martie 2019) și altul pentru o suprafață de 0,21 ha (datată 11
iunie 2019).
71. În ceea ce privește pădurea land, două înregistrări din data de 18
decembrie 2018 au confirmat acordarea deținerii a două parcele de 1 ha,
respectiv 0,25 ha. Procedura de emitere a actelor de proprietate
corespunzătoare era în curs de desfășurare, deoarece depindea de
transferul terenului din proprietatea publică propriu-zisăîn proprietatea
privată a statului.
72. Reclamantul a solicitat instanțelor anularea titlurilor menționate
mai sus (punctul 70 de mai sus) și a înregistrărilor de posesie (a se vedea
punctul 71 de mai sus), în esență pentru că autoritățile locale nu au respectat
hotărârea restantă de relațiune la suprafața totală de teren la care avea
dreptul (a se vedea, de asemenea, punctul 69 in fine). Procedura a fost
54
a fost suspendată până la pronunțarea unei hotărâri penale în paralelcu privire

la modul de eliberare a documentelor menționate mai sus.
(o) Stoiculescu, cererea nr. 33596/19

73. Într-o hotărâre definitivă din 22 iunie 1998, Tribunalul Olt a
dispus comisiei locale competente să acorde reclamantului posesia unui
teren în Scǎrișoara, din care 0,15 ha era intra muros (în limitele sale) și
0,10 ha a fost muros în plus (în afara granițelor sale).
74. Întrucât hotărârea restantă nu a fostpronunțată, în 2017 reclamantul a
solicitat executarea sa prin intermediul unui executor judecătoresc. Printr-o
hotărâre definitivă din 18 octombrie 2018, Tribunalul Județean Olt a respins
cererea reclamantului ca prescrisă, constatând că articolul 706 din CPC (a se
vedea punctul 156 de mai jos) prevedea că cererile privind executarea
drepturilor de proprietate trebuiau depuse în termen de zece ani.
75. La data de 21 ianuarie 2019 , comisia locală l-a informat pe
reclamant că bunurile pretinse aparțineau unor terți începând cu anii 1990,
faptele lorfiind emise în anul 1995.
76. Guvernul a susținut că, potrivit comisiei locale, hotărârea restantă nu
poate fi executată din cauza necesității de a proteja interesele terților care și-
au construit casele pe teren. În schimb , reclamanta a fost reticentă în a
accepta orice soluții alternative, cum ar fi acordarea unei alte parcele, care
urmează să fie identificată într-o etapă ulterioară, sau despăgubiri.
77. La data de 25 mai 2021, reclamantul a fost invitat să participe la o
ședință a comisiei locale, care va avea locla 28 mai, pentru a "găsi o soluție
pentru executarea hotărârii restante din 1998". Curții nu i s-au furnizat
informații suplimentare cu privire la această reuniune sau orice altă
propunere concretă adresată reclamantului în scopul executării hotărârii
restante.
(p) Minciună, cerere nr. 43586/19

78. Dreptul predecesorilor reclamantului de a fi eliberat prin act de
proprietate și de a fi în posesia a două parcele de teren agricol
(neidentificate), în valoare totală de 16,75 ha, a fost recunoscut de
Tribunalul Județean Brașov în hotărârile definitive din 18 martie 2004,
respectiv 11 februarie 2019. Reclamanta a pretins că este entitled la două
șapte din întreaga moștenire.
79. Guvernul a susținut că, întrucât locația inițială nu a putut fi
identificată, reclamantul însuși neputând să o indice, comisia locală a făcut
propuneri alternative, în temeiul articolului 12 din lege (a se vedea punctul
144 de mai jos). Reclamantul și, în parte, alți moștenitori au refuzat
propunerile, reclamantul fiind singura persoană care a contestat
neexecutarea hotărârii înfața instanțelor. Prin urmare, comisia locală a depus
o cerere la instanțele naționale, solicitându-le
54
pentru ca reclamanții să accepte propunerile. Această cerere a fost respinsă

în anul 2016, instanța constatând că, în conformitate cu art. 16 din Hotărârea
Guvernului nr.401/2013 (a se vedea punctul 146 de mai jos), comisia locală
putea trimite actul de proprietate și procesul-verbal de deținere a unui teren
prin poștă în cazul în care reclamantul a refuzat să fie prezent odată citat
pentru finalizarea procedurii. În consecință, comisia locală și-a reiterat
cererea adresată reclamantului de a-iînmâna celorlalți moștenitori,
invitându-i să semneze procesul-verbal de deținere, fără niciun rezultat.
80. La data de 20 septembrie 2019, reclamantul a contestat în fața
instanțelor propunerile alternative făcute de comisia locală. Această cerere
este pendinte în fața instanței de prim grad de jurisdicție.
81. Guvernul a arătat, de asemenea, că reclamantul a depus mai multe cereri
la instanțele naționale, solicitând, în temeiul articolului 906 din CPC și al
dreptului delictual (a se vedea punctul 160 de mai jos), despăgubiri pentru
neexecutarea și/sau pierderea utilizării bunului la care avea dreptul. Unele
dintre cererile sale sunt încă pendinte, în timp ce altele au fost admise,
reclamantul primind dejacompensare în valoare de 86.267,93 lei
(aproximativ 19.000 de euro), care, în opinia Guvernului, a depășit valoarea
bunului în sine.
2. Nerespectarea de către autorități a obligației de a stabili o sumă

pentru despăgubiri și/sau de a plăti o astfel de compensație
(a) Nicolaiescu, cererea nr. 15930/19
82. Printr-o hotărâre definitivă din 10 ianuarie 1994 pronunțată de
Tribunalul Județean Vâlcea, comisiei locale i s-a solicitat să acorde
reclamantului posesia unui teren de 4.700 mp. m, inclusiv cei 1.820 mp. m
pretinse în prezenta cererelication. Reclamantul a intrat în posesia
acestui teren până la 13 februarie 2006, când Curtea de Apel Pitești a
constatat, în cadrul unei proceduri la care reclamantul nu era parte, că
terenul a fost deținută de un terț (o companie privată). Dreptul reclamantei
de a deține un teren de 1.820 mp. ulterior, m a fost invalidat, iar acestuia i
s-a emis un act de proprietate pentru restul de 2.880 mp. m.
83. Tribunalul județean Vâlcea a constatat, la 16 septembrie 2011, că
comisiile regionale și locale erau obligate, în temeiul principiilor dreptului
delictual (a se vedea punctul 160 de mai jos), să plătească
reclamantuluisuma de 5.000 de euro cu titlu de despăgubiri pentru
prejudiciul moral pentru întârzierea executării restanței Hotărârea din
1994. Această sumă a fost plătită integral reclamantei.
84. Întrucât nu mai existau terenuri disponibile pentru a fi date
reclamantului, la data de 15 oc-2009, comisia regională a validat propunerea
comisiei locale de a-i acorda măsuri compensatorii. Această decizie nu a
fost contestată în fața instanțelor de judecată.
85. În zilele de 9 martie și 2 decembrie 2015, comisia locală a solicitat
reclamantului documente suplimentare (cum ar fi cererea inițială de
retrocedare,
54
documente care dovedesc dreptul, acte de identitate, copii ale hotărârilor

relevante pronunțate în cazul său), pe care ar fi refuzat să le prezinte.
86. La data de 8 februarie 2021, dosarul reclamantului care conținea
propunerea comisiei locale de acordare a despăgubirilor a fost trimis
prefecturii Vâlcea pentru a putea fi înaintat ANRP pentru o evaluare
ulterioară.
(b) Mihaela Ștefănescu, cererea nr. 16337/19

87. On 14 februarie 2002 reclamanta a formulat două cereri în temeiul
Legii nr. 10/2001 prin care se solicită măsuri reparatorii pentru două
imobile din Ploiești, situate pe Strada Ulierului 16, respectiv Strada Paris 7.
88. Printr-o hotărâre definitivă din 12 iunie 2014, județul Prahova
Court a dispus autorității locale emiterea unei hotărâri de despagubire
pentru cele două imobile mai sus menționate, prin care i s-a acordat posesia
unor parcele de teren echivalente ca valoare cu proprietatea inițială a unui
total suprafata de 10.856,56 mp. m.
89. Pe baza deciziei din 2014 menționate mai sus și în urma unei noi cereri a
reclamantei depuse la 7 noiembrie 2016 în temeiul articolului 906 din CPC
(a se vedea punctul 157 de mai jos), la 11 octombrie 2017, districtul Ploiești
Instanța a obligat primăria Ploiești să plătească reclamantului 100 de lei
pentru fiecare zi de neexecutare, de la data la care hotărârea a devenit
definitivă. La 2 octombrie 2018 a fost respins un recurs al reclamantei prin
care se urmărește majorarea cuantumului integral al amenzii zilnice la 300
de lei pentru neplata integrală a taxei de timbru.
90. În urmadeciziei din 2017, suma finală care trebuie plătită cu titlu de
despăgubiri pentru neexecutarea silită, în sensul articolului 906 § 4 din CPC
(a se vedea punctul 157 de mai jos), a fost stabilită de Tribunalul Ploiești la
23 mai 2019 ca fiind de 10.000 de lei. Curtea nu dispune de nicio
informație cu privire la plata acestei sume.
(c) Marcea, cererea nr. 36372/19

91. Predecesorul reclamantei, E.O., împreună cu M.C., au introdus o
acțiune în baza Legii nr. 10/2001 prin care se solicită retrocedarea unui
imobil situat pe strada Sfântu Dumitru 4, Craiova. Printr-o hotărâre
definitivă din 9 februarie 2007, ÎCCJ a dispus acordarea de despăgubiri în
valoare estimată de 14.287.344.998 lei (aproximativ 1.438.662 euro). În
consecință, la 18 noiembrie 2009, NCPC a emis o decizie de compensare
pentru această sumă, care a fost notificată la 20 aprilie 2010.
92. Cererea predecesoare adresată Curții, în esență, cu privire la
pretinsele deficiențe ale mecanismului de restituire, inclusiv în ceea ce
privește tipul de compensație acordată, a fost respinsă la 13 mai 2014 pe
motiv că mecanismul instituit de noua lege oferea o serie de căi de atac
eficiente care trebuiau epuizate de reclamanții (a se vedea Rotescu și alții
împotriva României (dec.) [Comitetul], nr. 6524/03 și alte 440 de cereri, 13
mai 2014).
54
93. La 14 august 2014, reclamantul a informat ANRP că predecesorul

său a decedat și, în calitatea sa de moștenitor, a solicitat să i se elibereze un
certificat de plată (titlu de plată) pentru jumătate din suma stabilită în
decizia de despăgubire. La 21 iulie 2015 , cererea, depusă în temeiul
articolului 41 din lege (a se vedea punctul 152 de mai jos), a fost reiterată.
Revenirea autoritățiidin 5 noiembrie 2015, care prevedea că termenul de
depunere a unei astfel de cereri expirase în termen de trei ani din 2009, a
fost contestat de reclamant în fața instanțelor.
94. Printr-o decizie definitivă din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel
Bucureștia respins cererea de eliberare a certificatului de plată. Instanța a
constatat că articolul 41 din lege (a se vedea punctul 152 de mai jos) nu era
relevant pentru cauza sa, întrucât, la momentul intrării sale în force, dreptul
său de a solicita plata despăgubirilor expirase deja (decǎdere). În orice caz,
instanța a constatat că autoritatea îndreptățită să soluționeze cererea de
despăgubire a reclamantului era NCPC, care nu era parte la procedură, nu
ANRP. Reclamantul nu a dovedit că a depus o cerere de plată la NCPC.
95. Printr-o decizie definitivă din 15 decembrie 2017 pronunțată de
Curtea de Apel București, au fost admise cereri similare celor descrise la
punctul 93 de mai sus, depuse de moștenitorul M.C., iar ANRP a fost
solicitată să emită o decizie de plată pentru jumătate din suma totală.
Instanța a constatat că, prin contestarea mecanismului de compensare în
fața Curții (a se vedea punctul 92 de mai sus), atât O.E., cât și M.C. au dat
dovadă de diligență în menținerea și apărarea cererilor lor și nu au putut fi
sancționate pentru că nu au solicitat un certificat de plată în termen de trei
ani începând cu anul 2009, în așteptarea rezultatului procedurii în fața
Curții.
96. În 2019, solicitantul a depus o cerere la ANRP, solicitând eliberarea
unui certificat de plată. Autoritatea a dat un răspuns negativ la 23 mai 2019,
referindu-se la rezultatul nefavorabil al procedurii de încheiere prin Decizia
din 11 decembrie 2018 (a se vedea punctul 94 de mai sus).
97. Guvernul a susținut că, având în vedere hotărârea Curții
Constituționale din 16 iulie 2020 (a se vedea punctul 171 de mai jos), s-a
considerat că reclamanta este în continuare îndreptățită să opteze pentru
emiterea unei plăți adeverință, prin depunerea unei cereri corespunzătoare
la ANRP.
3. Neprezentarea de către autorități a unei decizii cu privire la cererile

de restituire ale reclamanților în baza Legii
(a) Moisǎ, cererea nr. 23253/19 și Țiplea, cererea nr. 23256/19
98. În anul 2001, predecesorul reclamanților a depus cereri de
retrocedare la autoritățile administrative pentru două imobile din Vaslui,
respectiv 460 mp. m teren si casa situata pe strada Traian 48, precum si
un sfert dintr-un teren de 222 mp situat pe strada Traian 46.
54
99. La data de 2 iulie 2001 , primarul a respins cererea de retrocedare

a teritoriului pentru un teren de 460 mp. m și a propus acordarea de
măsuri compensatorii, fără calcularea acestora. Această decizie a fost
contestată în fața instanțelor de judecată. Printr-o hotărâre definitivă din 26
iunie 2002, Tribunalul Vaslui a modificat în parte decizia atacată,
constatând că predecesorul reclamantelor avea dreptul la despăgubiri care
trebuiau să se refere la valoarea de piață a terenului, stabilită ulteriorde
instanță pe baza unui raport de expertiză sub denumirea de1 506.222.640
ROL.
100. La 8 iunie 2010, Primăria Vaslui a emis o decizie prin care
recunoaște dreptul predecesorului reclamantelor la despăgubiri pentru cele
două proprietăți menționate mai sus (a se vedea punctul 98 de mai sus),
întrucât restituirea în natură nu mai era posibilă. Dosarul a fost trimis la
NCPC la data de 12 februarie 2016.
101. La 10 ianuarie 2018 , reclamanții au depus o cerere la instanțele
naționale, solicitând o decizie de despăgubire din partea NCPC. La 20
noiembrie 2018, Curtea de Apel București a menținut hotărârea instanței
inferioare și a respins cererile reclamanților ca fiind premature. Instanțele au
constatat că problema a fost sesizată NCPC în 2016 și că, în temeiul
articolului 34 § 2 din lege (a se vedea punctul 153 de mai jos), termenul în
care se aștepta o decizie din partea acestei autorități administrative era de
șaizeci de ani luni de la momentul primirii dosarului . Cu toate acestea,
dosarele au fost tratate în ordine cronologică. Instanța a considerat că
examinarea dosarului reclamanților nu poate fi considerată o prioritate în
sensul art. 34 § 5 din Lege (a se vedea punctul 153 in fine de mai jos),
întrucât nu a existat nicio recunoaștere explicită de către nicio instanță a
dreptului lor labunul solicitat, cu excepția terenului de 440 mp. m (a se
vedea punctul 99 de mai sus). Prin urmare, NCPC a fost obligat să ia o
decizie cu privire la dreptul lor și cu privire la amount de compensare.
102. Într-o scrisoare transmisă Guvernului la 17 februarie 2021, ANRP
a precizat că dosarul reclamanților se afla pe rolul NCPC, întrucât nimeni nu
fusese încă desemnat să îl examineze.
(b) Tǎtǎrǎu, cererea nr. 34474/19

103. La 13 iunie 2001, predecesorul reclamantei a depus o cerere la
autoritățile administrative, solicitând restituirea bunurilor (306 mp). m de
teren) situat la Strada Cerceluș 56, București.
104. În 2017, reclamanta a contestat în fața instanțelor de judecată
neprezentarea de către autorități a unei decizii în cazul său. La data de 28
noiembrie 2019, Curtea de Apel București a menținut o hotărâre a instanței
inferioare din 2017, prin care s-a dispus emiterea de către Primăria
Municipiului București a unei hotărâri de despăgubire, în care să acorde
reclamantului despăgubiripentru bunurile pe care predecesorul
reclamantului le deținea.
1 La 1 iulie 2005 , 10.000 ROL a devenit 1 RON
54
105. Potrivit observațiilor Primăriei Municipiului București din 11

februarie 2021, proiectul de hotărâre de despagubire se afla pe rolul
organelor de decizie.
106. Reclamanta a susținut că nu a fost emisă nicio decizie de
despăgubire și nici nu a fost plătită nicio compensație.
B. Despăgubiri derizorii
1. Vǎleanu, cererea nr. 59012/17

107. În urma unei cereri de despăgubire în anul 2001 pentru un imobil
situat în Fǎlticeni, la 20 noiembrie 2007, Tribunalul Județean Suceava a
recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri și a solicitat autorităților
administrative competente să îi acorde suma corespunzătoare. În consecință,
la data de 27 ianuarie 2015 , NCPC a stabilit că avea dreptul la despăgubiri
în cuantum de 13.301 lei, calculate conform grilei notariale din 2013.
108. Această decizie a fost contestată de reclamantă, care a considerat
că o astfel de compensație este derizorie și cu încălcarea dreptului său de a
obține o sumă proporțională în mod rezonabil cu valoarea de piață a
bunului, astfel cum prevede legea relevantă la momentul j. udgment din
2007 (a se vedea punctul 107 de mai sus). Ea a depus la dosarul cauzei un
raport de expertiză pe anul 2009, în care estima valoarea imobilului la
279.200 de lei.
109. Un alt raport de expertiză a fost furnizat instanțelor în anul 2016,
precizând că valoarea de piață a proprietății a fost de 174.234 lei. O hotărâre
definitivă pronunțată de Curtea de Apel București la 23 februarie 2017 a
respins cererile reclamantului ca fiind nefondate. Instanța a constatat că
calcululcompensării datorate s-a bazat pe dreptul intern relevant, respectiv
art. 21 § 6 din Lege (a se vedea punctul 148 de mai jos), care a fost validat
de mai multe ori ca fiind constituțional de către Curtea Constituțională,
din urmă a considerat că legiuitorul avea dreptul să plafoneze compensațiile
acordate în scopul echilibrării bugetare.
110. La 27 martie 2017, reclamantului i-a fost eliberat un certificat de
plată, în conformitate cu constatările instanței (a se vedea punctul 109 de
mai sus).
111. La o dată nespecificată, reclamanta a încasat suma de 13.301 lei
(a se vedea și punctul 194 de mai jos).
2. Strugaru, cererea nr. 47070/18

112. În 1991, predecesorul reclamantei a inițiat o procedură
administrativă prin care solicita restituirea bunurilor sale, care fuseseră
naționalizate în 1961. Printr-o decizie definitivă din 4 decembrie 2008,
Tribunalul Raional Drobeta-Turnu Severin a recunoscut dreptul
reclamantului de a primi despăgubiri pentru cele 3,8 hectare de teren de care
predecesorul său a fost privat în timpul regimului comunist.
54
113. La data de 19 aprilie 2018, Curtea de Apel București a anulat

hotărârea instanței inferioare din 22 decembrie 2016, iar NCPC a fost
obligată să emită o decizie de despăgubire în favoarea reclamantului în
valoare de 7.600.000 de lei, echivalentul a 3,8 ha de teren în Drobeta-Turnu
Severin.
114. Instanța de apel a statuat că terenul trebuie să fie evaluat în
conformitate cu articolul 21 § 6 din lege, astfel cum a fost modificat la 19
mai 2017 (a se vedea punctul 149 de mai jos), care prevedea că valoarea
bunurilor trebuia evaluată în raport cu locația și specificațiile tehnice pe care
le avea la momentul privării. În consecință, constatând că, la momentul
relevant, și anume în 1961, terenul fusese în plus, instanța de apel a evaluat
valoarea acestuia la 15.200 de lei (aproximativ 3.380 de euro).
115. Reclamanta a depus un raport de evaluare în care arată că terenul,
care era intra muros, era în valoare de 6.329.000 de lei (aproximativ
1.406.400 de euro).
116. La 5 iulie 2018, NCPC a emis o decizie de despăgubire în valoare
de 15.200 de lei, în conformitate cu hotărârea nesoluționată a instanței de
apel (a se vedea punctul 114 de mai sus). Guvernul a susținut că reclamanta
aredreptul de a depune o cerere scrisă prin care solicită plata acestei
compensații.
3. Cobzaru, cererea nr. 21500/19

117. În 1995, predecesorii reclamantului au introdus o acțiune prin care
solicitau restituirea bunurilor lor. La data de 31 ianuarie 2017, CNPC a
emis cererea de emitere a unei decizii de despăgubire în valoare de 249.708
lei, stabilită în temeiul articolului 21 § 6 din lege (a se vedea punctul 148 de
mai jos). Reclamanta a contestat acest cuantum, considerându-l prea scăzut
în raport cu valoarea de piață a bunului și, prin urmare, inechitabil. Ea a
depus un raport pe 2009 care estimase valoarea imobilului revendicat la
1.147.269,37 lei.
118. La data de 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel București a confirmat
suma stabilită de NCPC, considerând că despăgubirea a fost acordată cu
respectarea legislației aplicabile la momentul emiterii deciziei de
despăgubire.
C. Anularea titlurilor reclamantelor
1. Ionescu și alții, cererea nr. 28856/18

119. În baza unei cereri de retrocedare depuse în anul 2005 pe un teren
de 3 ha, la data de 12 februarie 2010 reclamanților li s-a eliberat un act de
proprietate asupra a 2,12 ha de teren în Craiova.
120. Printr-o decizie definitivă din 13 decembrie 2017, Judecătoria Dolj
a admis cererile formulate de Compania Națională de Căi Ferate – banca de
pariuri Craiova, prin care se solicita anularea titlului reclamantelor pe
motiv că respectivele
54
terenurile au aparținut dintotdeauna statului, administrat de filiala

Craiova a Companiei de Căi Ferate.
121. În consecință, la 29 martie 2018, reclamanții au solicitat să li se
acorde posesia unui teren echivalent. Cererea lor, înregistrată ca "nouă"
cerere de retrocedare în anul 2018, se află pe rolul comisiei locale din
Craiova și așteaptă să fie soluționată în conformitate cu normele de
prioritate prevăzute de legea privind evaluarea cererilor de retrocedare (în
esență în ordine cronologică, a se vedea punctul 153 cu amendă de mai jos).
Prin urmare, noua cerere fiind considemisă să fi fost depusă în 2018,
aceasta trebuie să acorde prioritate tuturor celorlalte cereri care erau deja
pendinte la acel moment.
2. Nicolicea și alții, cererea nr. 25503/19

122. Prin patru acte de proprietate emise în 1999, 2003 și, respectiv,
2004, reclamanților li s-a acordat posesia a patru parcele de teren situate pe
strada Avram Iancu, Florești (a se vedea anexa).
123. În urma unei cereri depuse în anul 2004 de către reclamanții de la
courts-urile interne de a-și înscrie titlurile în Cartea Funciară, la data de
24 octombrie 2018, Tribunalul Județean Cluj a anulat cele patru titluri
menționate mai sus ca fiind emise în legătură cu terenurile care au fost,
chiar și la momentul emiterii, o parte din zona de protecție a apei sursă
Cluj-Napoca și, prin urmare, proprietatea publică a Cartierului Cluj.
124. Guvernul a susținut că, potrivit informațiilor furnizate de comisia
locală Florești, reclamanții nu au mai depus nicio cerere de despăgubire ca
urmare a anulării titlurilor lor.
3. Ciotu, cererea nr. 34359/19

125. În urma unei decizii a comisiei regionale din 3 aprilie 1995, în
temeiul articolului 8 din Legea nr.18/1991, în anul 1996 i s-a emis un act de
punere în posesie cuprivire la 0,15 ha de teren agricol în județul Suceava,
Cajvana, din care fusese deja în posesie în anul 1991. Proprietatea i-a fost
dată în calitatea sa de fost membru al Cooperativei de Producție Agricolă
("PAC") și nu în calitate de fost proprietar al (vreunui) teren luat de PAC.
126. Într-o evaluare ulterioară a legalității hotărârii din 1995, efectuată
ex proprio motu, în anul 1999 Prefectura Suceava a constatat că comisia
locală a dat parcele de teren unui număr de 1.225 de persoane care foloseau
terenuri care aparțineau satului (pășuni) și, prin urmare, nu erau adecvate
pentru retrocedare. Reclamanta a susținut că nu a fost niciodată notificată cu
privirela această decizie și nu a putut niciodată să o conteste în fața
instanțelor, decizia devenind definitivă. În consecință, satul a introdus mai
multe proceduri prin care a avut ca obiect anularea a aproximativ 547 de
acte de proprietate, inclusiv cea a reclamantei.
127. Printr-o decizie final din 19 februarie 2019, Tribunalul Județean
Suceava a anulat titlul reclamantului emis în 1996 (a se vedea punctul 125
de mai sus),
54
constatând că i s-au dat terenuri cu încălcarea Legii nr.18/1991, care

prevedea că pășunile locale nu erau terenuri adecvate pentru stabilirea unui
drept privat de proprietate (fie prin retrocedare, fie prin constituție, a se
vedea punctul 147 de mai jos).
128. Într-o scrisoare a Prefecturii Suceava din 9 februarie 2021, depusă
la Curte de Guvern, se arăta că drepturile de proprietate ale reclamantei nu
au fost stabilite în baza dreptului său la retrocedare, ci mai degrabă au fost
constituite, și asta pentru că chiar și acest lucru s-a făcut cu încălcarea
prevederilor art. 18 din Legea nr. 18/1991 (a se vedea punctul 147 de mai
jos), aceasta nu a fost obligată nici la un alt teren , nici la vreo compensație
ca urmare a anulării titlului său.
D. Lipsa despăgubirilor pentru pierderea utilizării
Botez, cererea nr. 31613/19

129. În 1991 , predecesorul reclamantului a depus o cerere de
retrocedare, solicitând recunoașterea drepturilor sale de proprietate asupra
unei podgorii de 4 ha din Odobești.
130. La 19 iulie 2005, predecesorul reclamantei a fost înregistrat în
Cartea Funciară ca deținând 3,3241 ha, iar impozitele pe teren aferente au
fost plătite de atunci.
131. O hotărâre definitivă din 10 februarie 2006 a Curții de Apel
Galați i-a admis cererea, comisia locală fiind rugată să-i acorde posesia
acelui teren. O constatare similară a fost făcută de Judecătoria Vrancea la
data de 10 octombrie 2013, comisiile locale și regionale fiind rugate să pună
în posesie și să emită un act de proprietate pentru o parte din teren, respectiv
cele 3.3241 ha, întrucât au fost propuse măsuri compensatorii pentru restul
de 6.545 mp. m, care a fost confirmat de Curtea de Apel Galați în 2009.
Reclamanta a susținutcă predecesorul său primise această compensație.
132. Printr-o decizie definitivă din 9 iunie 2011 , Judecătoria Vrancea
a obligat comisiile locale și regionale să plătească predecesorului
reclamantului suma de 23.724 lei cu titlu de despăgubiri (daune-interese)
pentru neexecutarea silită (pierderea utilizării corespunzătoare perioadei
2005-2010, astfel cum se prevede la articolele 1082 și 1084 din fostul Cod
civil, a se vedea punctul 159 de mai jos). Instanța a constatat că faptul că
comisiile nu erau vinovate pentru nerespectarea hotărârii restante era lipsit
de pertinență în acest context special, întrucât autoritățile statului erau
obligate să pună în aplicare integral hotărârile de restituire, iar orice
întârziere a fost considerată rezonabilăîn conformitate cu jurisprudența
Curții (instanța menționată, printre altele , Sabin Popescu contra României,
nr.48102/99, 2 martie 2004).
133. La 18 aprilie 2013, pentru motive similare celor menționate mai sus
(a se vedea punctul 132 de mai sus), Tribunalul Raional Focșani a constatat
că, în conformitate cu dispozițiile de drept delictual (a se vedea punctul 160
de mai jos), aceleașimisiuni comune erau obligate să plătească
reclamantului despăgubiri pentru neexecutarea executării silite a
54
hotărârea restantă, respectiv pentru pierderea folosinței pentru perioada

2011-2012, în sumă de 9.463 lei.
134. La 11 aprilie 2017, a fost emis un act de proprietate către applicant
pentru terenul de 3,3455 ha; cu toate acestea, în ciuda unui proces-verbal de
posesie emis în 2016 cu privire la acest teren, reclamantul nu a putut
beneficia niciodată de posesie, întrucât terenul era ocupat de terți care
aveau propriile titluri concurente. O cerere a comisiei locale prin care se
solicita anularea titlurilor terților a fost respinsă de instanțe la data de 23
februarie 2017 din lipsă de interes (judiciar).
135. Procedura reclamată în prezenta cerere a fost introdusă la 24
decembrie 2015,predecesorul app licant solicitând, în temeiul dispozițiilor de
drept delictual (a se vedea punctul 160 de mai jos), despăgubiri de la
comisiile administrative relevante în cuantum de 14.000 de lei pentru
pierderea de folosință a terenului pentru perioadele 2012-2013, 2013-2014
și 2014- 2015.
136. Judecătoria Raională Focșani a admis cererea și i-a acordat
reclamantei suma de 43.312,38 lei pentru pierderea de folosință aferentă
ultimilor trei ani, sumă stabilită în baza unui raport financiar adăugat la
dosarul cauzei. Cu toate acestea, Tribunalul Județean Vrancea a admis o cale
de atac ulterioară din partea comisiilor și a respins cererile reclamantului la
29 noiembrie 2018. Instanța a constatat că comisiile în cauză nu au fost
culpa fsau neexecutarea hotărârilor judecătorești restante, deoarece, pe de o
parte, terenul a aparținut unor terți, ale căror titluri au fost admise de
instanțele judecătorești (a se vedea punctul 134 de mai sus), iar pe de altă
parte, acestea a încercat să propună soluții alternative solicitantului (o altă
podgorie), propuneri care au fost refuzate.
137. Cu privire la acest ultim aspect, reclamanta a susținut că terenul
oferit ca alternativă era împrăștiat pe mai multe parcele mai mici și avea o
calitate inferioară, fiind terenuri necultivate, astfel încât propunerea era, prin
urmare, inacceptabilă.
138. O acțiune în răspundere delictuală (a se vedea punctul 160 de mai
jos) a reclamantului prin care se solicită despăgubiri pentru pierderea
folosinței terenului pentru perioada 2015-2018 se află în prezent pe rolul
Judecătoriei Focșani.
CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTE

I. CADRUL JURIDIC
A. Prezentare generală a principalelor prevederi legislative privind

restituirea bunurilor imobile naționalizate înainte de 1989 sau, în
lipsa restituirii, compensația datorată
1. Legislația aplicabilă înainte de adoptarea de către Curte a cauzei-

pilot
139. Principalele dispoziții legislative relevante pentru prezenta cauză
sunt descrise în Cauza Străin și alții împotriva. România (nr. 57001/00, §§
19-23, CEDO 2005-VII); Păduraru v. România (nr. 63252/00, §§ 23-53,
54
CEDO 2005-XII (extrase)); Maria Atanasiu și alții (citată mai sus,

§§ 44-67); și Preda și alții (citate mai sus, §§ 68-69).
2. Legea nr. 165/2013 adoptată ca răspuns la cazul pilot

(a) Prezentare generală
140. Urmarea adoptării hotărârii-pilot a Curții (Maria Atanasiu și alții,
citată mai sus), Legea nr. 165 din 20 mai 2013 ("legea") a intrat în vigoare
(a se vedea de asemenea punctele 9-10 de mai sus); Legea nu a abrogat
legislatia anterioara privind restituirea bunurilor imobile nationalizata
inainte de 1989, ci a reformat reparatia mechanismului. Acesta prevedea,
ca regulă generală, restituirea bunurilor în natură (restituirea în natură) și
un sistem de compensare în situațiile în care restituirea nu era posibilă.
141. Legea a stabilit o foaie de parcurs pentru adoptarea unei serii de
măsuri menite să facă funcțional mecanismul de reparație, inclusiv stabilirea
de inventare la nivel local și central pentru identificarea terenurilor agricole
și forestiere disponibile (silvicultură). Totodată, au fost stabilite termene
specifice și obligatorii pentru fiecare etapă administrativă a examinării
cererii de restituire. Legea prevedea , de asemenea, posibilitatea unui
control jurisdicțional care să permită instanțelor naționale să verifice
legalitatea deciziilor administrative, dar și să acorde, dacă este necesar,
restituirea sau despăgubirea solicitată.
142. De la intrarea sa în vigoare, legea a suferit mai multe modificări
(mai mult de paisprezece acte de modificare), în special în ceea ce privește
termenele menționate mai sus și manner de stabilire a cuantumului
despăgubirilor care urmează să fie acordate reclamanților. Unele dintre
aceste modificări au fost supuse controlului Curții Constituționale (a se
vedea detaliile relevante de mai jos).
(b) Dispoziții relevante privind diferite tipuri de cauze

(i) Terenuri agricole și împădurite (terenuri forestiere )
143. Articolul 11 din lege prevedea că comisiile locale și/sau regionale

relevante erau obligate să emită acte de proprietate, să pună în posesia
bunurilor sau să dea o decizie cu privire la toate cererile de restituire a
bunurilor imobile depuse la acestea, până la 1 ianuarie 2016 (prelungite
ulterior până la 1 ianuarie 2017 și apoi la 1 ianuarie 2018, deși această din
urmă prelungire a fost declarată neconstituțională, a se vedea punctele 161-
163 de mai jos). Nerespectarea de către aceștia a acestor obligații a permis
reclamanților să transmită cererile lor instanțelor naționale.
Totodată, articolul 7 din lege prevedea că toate etapele administrative ale
procedurii de retrocedare a terenurilor agricole sau foret au fost suspendate
până la finalizarea inventarului terenurilor de către comisiile locale .
54
Dispozițiile menționate mai sus au fost abrogate de legiuitor începând

cu data de 29 mai 2017 și nu au fost înlocuite cu alte dispoziții similare.
144. Articolul 12 din lege prevede că reclamanților li se acordă dreptul
de a intra în posesia terenurilor agricole în locația inițială. În cazul în care
locația respectivă nu mai este disponibilă, acestora li se atribuie un teren
echivalent într-o altă locație, în următoarea ordine de disponibilitate: în
primul rând, terenuri din rezervația comisia locală; ulterior, terenurile
care au fost anterior proprietate publică, care este în prezent proprietate
privată a statului administrată de instituții publice, cum ar fi institutele de
cercetare și altele asemenea, fie în zona respectivă, fie într-o zonă
învecinată dincadrul aceluiași județ; în cele din urmă, pășunile care aparțin
sat/oraș. Reclamanții au dreptul să refuze toate propunerile alternative, cu
excepția celor care au implicat un transfer din proprietatea publică în
proprietate privată a statului.
145. Articolul 13 din lege se referă la retrocedarea terenurilor
forestiere care, în principiu și în măsura în care este posibil, trebuie să se
facă la locația inițială; dacă nu, propunerile alternative pentru alte parcele de
teren forestier trebuie să se regăsească în limitele aceluiași sat/oraș, chiar
dacă aceasta terenurile au fost între timp property publice ale statului.
Interpretarea acestei dispoziții a fost modificată de Curtea Constituțională
în 2017 (a se vedea punctul 164 de mai jos). În plus, în cazul în care nu se
găsesc alternative lagranițele locale, acestea trebuie căutate în limitele
regionale (județene), cu aprobarea comisiei regionale relevante.
146. Articolul 16 din Hotărârea Guvernului nr. 401 din 29 iunie 2013,
care stabilește normele de aplicare a Legii, precizează etapele care trebuie
urmate de comisia locală atunci când unui reclamant i se acordă posesia
unui teren. În special, reclamantul este informat prin poștă, cu confirmare
de primire, cu privire la momentul în caretrebuie să se facă un al patrulea
loc în care trebuie să se facă acordarea posesiei. În cazul în care reclamantul
sau reprezentanții săi nu sunt prezenți la procedura de citare menționată
mai sus, acordarea posesiei se face în prezența martorilor, în mod normal
proprietarii vecini. Actul de proprietate si procesul-verbal de posesie asupra
terenului se transmit reclamantului prin posta, cu confirmare de primire.
Aceleași dispoziții se aplică și în cazul situațiilor în care unui reclamant
refuză să i se acorde posesia unor parcele de teren care sunt privateale
statului și care sunt administrate de instituții publice (a se vedea punctul 144
de mai sus).
147. Art. 8 din Legea nr.18/1991 (în vigoare la data faptelor) prevedea
că bunurile vor fi date claimants care au avut terenurile date PAC și, în
cazul în care au mai rămas terenuri, celor care au lucrat pur și simplu în
PAC, chiar dacă nu au deținut niciun teren (reconstituire – retrocedare
pentru prima si constituire – constitutie, stabilirea dreptului, pentru acesta
din urma). Articolul 18 prevedea că, în procesul de stabilire a dreptului de
proprietate, comisia locală nu avea la dispoziție decât parcele de teren care nu
aveau la dispoziție numai parcele de teren care nu aveau la dispoziție au fost
revendicate de către sau care au fost deja restituite celor care au dreptul la
restituire.
54
(ii) Calcularea compensației
148. Potrivit art. 21 § 6 din Lege, valoarea bunurilor ce urmau a fi

despăgubite trebuia să fie stabilită în raport cu cotele de valoare efectuate
de Camerele Notarilor Publici în anul 2013 (anul intrării în vigoare a legii,
a se vedea paragraful 140 de mai sus). Aceste evaluări conțineau informații
privind valorile minime înregistrate pe piața imobiliară relevantă în anul
precedent și au fost întocmite și actualizate (în mod normal) anual, în
conformitate cu dispozițiile relevantedin Codul fiscal privind tranzacțiile
imobiliare. Acest mod de apreciere a despăgubirilor a fost validat de Curtea
Constituțională de mai multe ori ca fiind în conformitate cu dreptul
legiuitorului de a stabili un mecanic de compensare care sărespecte bugetul
echilibrat (a se vedea punctul 166 de mai jos).
În cazul în care amplasarea sau specificațiile tehnice ale bunului
revendicat nu au putut fi stabilite cu certitudine pe baza documentelor
prezentate în dosarul de compensare, evaluarea a luat în considerare valorile
minime stabilite în evaluări notariale pentru suprafața menționată și pentru
tipul de construcție similar; în cazul în care suprafața totală a bunului
revendicat nu a putut fi stabilită cu certitudine, evaluarea a luat în
considerare valorile minime menționate mai sus, aplicate pe o suprafață de
21 mp.
149. La29 mai 2017, evaluarea trebuia să se facă având în vedere
amplasarea și specificațiile tehnice ale proprietății (inclusiv utilizarea
terenurilor și tipul de construcție), relevante la momentul
privării/exproprierii. Acest amendament special a fostrespins și validat ca
echitabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (a se vedea punctul 172
de mai jos). Întrucât procesul de compensare a fost prelungit și pentru a se
asigura că nivelul de constrângere a rămas în mod rezonabil legat de
valoarea bunului, dispozițiile au fost modificate de mai multe ori în 2020, în
esență cu scopul de a lega evaluarea cuantumului de un timp cât mai
apropiat posibil de momentul emiterii deciziei. Aceste constatări, în formele
lor succesive, au făcut obiectul unui control prealabil și ulterior din partea
Curții Constituționale la 7 octombrie 2020 (a se vedea punctul 168 de mai
jos) și, respectiv, la 18 martie 2021 (a se vedea punctul 170 de mai jos).
150. Constatarea acesteia din urmă potrivit căreia prevederile modificate
sunt neconstituționale a condus la o gravă situație dificilă în plata
despăgubirilor, care a fost suspendată timp de câteva luni, până când
guvernul a adoptat la 9 iulie 2021 cea mai recentă modificare a articolului
21 § 6. În ultima sa versiune, în vigoare în prezent, despăgubirile se
calculează, pentru toți reclamanții, în funcție de evaluările stabilite de
Camera Notarilor în anul anterior deciziei privind despăgubirile, având să
ia în considerare locația proprietății și specificațiile tehnice relevante în
momentul privării.
151. Article 24 §§ 2 și 4 plafonează despăgubirea care urmează să fie
acordată terților care au cumpărat drepturile litigioase la suma stabilită în
contractul în care persoana îndreptățită la despăgubiri a vândut respectiva
despăgubire
54
drepturi, plus încă 15% din valoarea bunului, conform art. 21 § 6 din
Lege. În cazul în care prețul stabilit în contract nu poate fi determinat,
compensația este plafonată la 15 % din suma calculată în conformitate cu
articolul 21 § 6 din lege (a se vedea, de asemenea, punctul 173 de mai jos).
152. Articolul 41 din lege prevede că valoarea despăgubirilor acordate și
aprobate de NCPC înainte de intrarea în vigoare a legii sau de instanțele
judecătorești în hotărârile judecătorești care au devenit definitive până la
acea dată, au să fie plătite în tranșe anuale pe o perioadă de cinci ani
începând cu 1 ianuarie 2014 (a se vedea interpretarea acestui articol, astfel
cum este dată de ICCJ și de Curtea Constituțională la punctele 171 și 175 de
mai jos).
(iii) Evaluarea administrativă și judiciară: termene
153. Articoleles 33 și 34 precizează termenele în care autoritățile

administrative competente pot emite o decizie privind cererile de restituire
depuse de reclamanți.
În special, articolul 33 se referă la creanțele în temeiul Legii nr.10/2001
(în principal proprietăți rezidențiale), care trebuiau să fiesoluționate în
termen de douăsprezece până la treizeci și șase de luni de la 1 ianuarie 2014,
în funcție de numărul de cereri pendinte în fața lor.
La rândul său, NCPC a avut, în conformitate cu articolul 34, un termen
de șaizeci de luni (treizeci și șase pentru dosarele de teren agricol ) pentru a
emite o decizie cu privire la dosarele pendinte în fața sa la data intrării în
vigoare a legii. Pentru dosarele care i-au fost trimise după intrarea în
vigoare a Legii, perioada de șaizeci de luni a fost calculată de la data
primirii dosarului.
Dosarele au fost evaluate în principal în ordinea în care au fost
înregistrate, cu excepția, printre altele, a unei hotărâri definitive prin care s-
a recunoscut drepturile de proprietate ale reclamantului și întinderea
acestora (articolul 34 § 5).
154. Article 35 § 2 prevede că, în cazul în care autoritatea națională
relevantă nu emite o decizie de restituire în termenele prevăzute la
articolele 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită poate depune o
plângere la instanță cu privire la această neîndeplinire, în termen de șase
luni de la expirarea lor (a se vedea, de asemenea, punctul 172 de mai jos).
(iv) Anularea titlurilor de proprietate asupra bunurilor (terenurilor)
155. Articolul 47 din lege prevede că, în cazul în care două sau mai
multe titluri de proprietate au fost emise pentru întreg sau o parte din același
teren, comisia regională are dreptul de a anula, integral sau parțial, titluls.
Comisia regională poate dispune emiterea unui nou act de proprietate
pentru înlocuirea celui anulat sau, după caz, poate propune acordarea de
măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.
54
B. Codul de procedură civilă
156. Article 706 § 1 din CPC în vigoare de la 15 februarie 2013

reproduce formularea exactă a articolului 405 § 1 din fostul CPC și
prevede că dreptul de a obține executarea unei hotărâri definitive devine
termenul prescris după trei ani (perioada generală) de executare silită. În
cazul în care executarea se referă la drepturile de proprietate, termenul de
prescripție este de zece ani.
157. Articolul 906 dă dreptul unui creditor să solicite instanței
autorizația de a obliga debitorul (autorități publice sau persoane fizice sau
juridice) să se conformeze executării silite prin impunerea de sancțiuni
(100-1000 de lei pe zi de întârziere), plătibile direct creditorului prin
hotărâre judecătorească, în cazul în care mai mult de zece zile au mai mult
de zece zile pronunțată de la data la care debitorul a fost instruit să execute
judecătorii restantet. Articolul 906 § 4 a declarat anterior că, în cazul în care
hotărârea nu a fost executată în termen de trei luni de la data acordării de
penalități, instanța, la cererea creditorului, ar estima într-o hotărâre
definitivă valoarea finală a despăgubirilor datorate. Astfel de sancțiuni nu
excludeau obligația debitorului de a plăti daune-interese ordinare, solicitate
și stabilite fie în temeiul articolului 892 din cod, fie în temeiul dreptului
general delictual (articolul 906 § 7).
Articolul 906 § 4 a fost modificat la 21 decembrie 2018, iar acum
prevede că un creditor are dreptul de a depune o cerere de stabilire a valorii
finale a despăgubirilor la fiecare trei luni până la executare.
158. Articolul 892 dă dreptul unui creditor să solicite debitorului plata
unei sume echivalente cu valoarea posesiei ( bunului) stabilită printr-un
titlu executoriu, în cazul în care acordarea acestei posesiuni a fost nu mai
este posibil, precum și orice daune cauzate de neexecutarea actului de
executare silită, înainte de apariția imposibilității.
C. Codul civil
159. Despăgubirile pentru neexecutarea silită sau pentru executarea cu

întârziere a unei hotărâri restante au fost datorate creditorului, la cerere, în
temeiul articolului 1082 și următoarele. din fostul Cod civil. Debitorul a
fost răspunzător pentru plata lor, chiar dacă nu a existat rea-credință din partea
sa, iar daunele au inclus orice pierdere potențială de utilizare și/sau profit.
Aceste principii sunt reiterate (cu mici modificări) la articolele 1531-1536
din Codul civil în vigoare în prezent.
160. Dispozițiile relevante privind acțiunile în răspundere delictuală și
termenul general de prescripție sunt descrise în cauza Nicolae Virgiliu
Tănase împotriva. România ([GC], nr. 41720/13, §§ 68-69, 25 iunie 2019).
54
II. PRACTICA INTERNĂ ȘI CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
A. Curtea Constituțională
1. Art. 7 și 11 din Legea nr. 165/2013 – termen

161. La 31 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a constatat, cu
majoritate de voturi, că ultima prelungire a termenului prevăzut la articolul
11 din Legea privind obligațiacomisiilor regionale locale de a finaliza etapa
administrativă a procedurii de retrocedare, precum și suspendarea
procedurii de retrocedare prevăzute la art. 7, erau incompatibile cu
Constituția.
162. În special, la 21 decembrie 2016, termenul relevant a fost prelungit
cu încă un an, până la 1 ianuarie 2018. Această modificare a încălcat
constatările Curții din Hotărârea Preda și alții, în care a considerat că termenul
inițial, stabilit în mod clar și irevocabil pentru 1 ianuarie 2016, părea
rezonabil a priori, dar că această concluzie a fost posibilitatea de a se
modifica în cazul în care obligațiile corespunzătoare nu au fost respectate în
acest interval de timp. Curtea Constituțională a mai statuat că noua
prelungire a termenului relevant a avut un impact negativ asupra
previzibilității necesare a etapei administrative a procedurii de retrocedare și a
împiedicat reclamanții să își prezinte în mod eficient cererile respective în fața
instanțelor naționale. În plus, Law nu a stabilit niciun mecanism de
sancționare a comisiilor locale sau regionale care nu au acționat cu
diligență în finalizarea etapei administrative a procedurii de retrocedare,
lăsând reclamanții fără posibilitatea de a contesta un astfel de eșec din
partea autorităților. În plus, noua prelungire, care prelungește încă o dată
termenul inițial asumat de autorități, nu ar mai putea fi considerată
rezonabilă, având în vedere șifaptul că se referea la o etapă administrativă
și, prin urmare, preliminară a mecanismului de restituire, a cărui durată totală
părea să se conformeze mai puțin și mai puțin cu cerințele prevăzute în
jurisprudența relevantă a Curții.
163. Ca oconcluzie a acestor constatări, părțile relevante ale dispozițiilor
contestate au fost abrogate începând cu 29 mai 2017 (a se vedea punctul 143
de mai sus).
2. Articolul 13 § 1 din Legea nr. 165/2013 – terenuri forestiere

164. În Decizia nr.395 din 13 iunie 2017, Curtea Constituțională a
constatat că articolul 13 § 1 din lege este constituțional numai în măsura în
care transferul terenurilor forestiere din proprietatea publică a statului către
un reclamant a fost precedată de un transfer în proprietatea privată a
statului, în condițiile prevăzute de lege, în temeiul unui ordin de guvern sau
al unei ordonanțe a comisiei funciare locale, dacă este cazul.
54
165. Astfel cum reiese din informațiile de care dispune Curtea (a se

vedea, de altfel, punctul 177 de mai jos), această interpretare a reprezentat
dificultăți semnificative în procesul de restituire, având în vedere, printre
altele, complexitatea procedurii de transfer al terenurilor forestiere din
proprietate publică în proprietate privată a statului, precum și faptul că
legea nu desemnează o anumită instituție care ar fi îndreptățită să inițieze o
astfel de procedură. În absența unui cadru mai clar, procesul de retrocedare
a terenurilor forestiere în care locația inițială nu mai era disponibilă pare să
se fi oprit de facto.
3. Art. 21 § 6 din Legea nr.165/2013 – calculul despăgubirilor

166. Într-o decizie din 4 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a
statuat că, prin introducerea unui mecanism de compensare care să utilizeze
ca criterii de evaluare grilele notariale din 2013, legiuitorul a colaborat cu
recomandările formulate de Curte în hotărârea-pilot a Mariei Atanasiu și
a altora și a încercat să asigure o metodă de calcul previzibilă, simplificată,
eficientă și transparentă . Curtea Constituțională s-a referit și la
jurisprudența relevantă a Curții, care a acceptat ca fiind adecvată orice
compensație care era sub valoarea de piață a bunului, atât timp cât era legată
în mod rezonabil de valoarea sa reală. În orice caz, legiuitorul a avut o marjă
largă de apreciere pentru a impune criterii relevante pentru stabilirea și plata
compensațieipentru bunuri în cadrul mecanismului de restituire, încercând
în același timp să mențină un echilibru echitabil și proporțional între
interesul general și cel al oricărei persoane.
Un raționament similar a fost adoptat de Curtea Constituțională în mai
multe decizii ulterioarepronunțate în perioada 2015-2020, care au vizat
același tip de sesizări.
167. Articolul 21 § 6 a fost modificat în anul 2020, în primul rând prin
Legea 22/2020, în sensul stabilirii modului de evaluare a despăgubirilor în
raport cu grilele notariale în vigoare la momentul emiterii deciziei de
despăgubire. Aplicarea noii legi a fost suspendată prin Ordonanța de urgență
a Guvernului nr.72 din 19 mai 2020, având în vedere eventuala inechitate pe
care o astfel de metodă ar putea să o creeze între reclamanți, având în
vedere că grilele notariale au fost supuse în mod constant actualizării. S-a
propus ca cererea să fie evaluată în două moduri, luând în considerare
statutul proprietarilor sau moștenitorilor inițiali, pe de o parte, și cel al
cumpărătorilor de drepturi litigioase de la proprietarii sau moștenitorii
inițiali, pe de altă parte. În special, în cazul în care reclamanții erau
proprietarii inițiali sau moștenitorii acestora, evaluarea cuantumului
compensației trebuia să se refere la grilele notariale în vigoare la data
emiterii deciziei de despăgubire. Cu toate acestea, în cazul în care
reclamanții au fost cumpărătorii de drepturi litigioase de la proprietarii
inițiali sau de la moștenitorii acestora, evaluarea a fost făcută în continuare
cu referire la valorile de proprietate stabilite în grilele notariale în anul
2013.
54
168. La data de 7 octombrie 2020 , Curtea Constituțională a constatat

că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.72/2020 încalcă
Constituția în măsura în care acestea au creat un tratament discriminatoriu
nejustificat între reclamanți, în funcție de faptul dacă aceștia erau
cumpărătorii de drepturi litigioase sau foștii proprietari efectivi sau
moștenitorii acestora.
169. La data de 30 octombrie 2020, articolul 21 § 6 a fost modificat din
nou, prin Legea nr.219/2020.
170. Într-o decizie din 18 martie 2021, Curtea Constituțională, referindu-
se la prevederile Legii nr.219 /2020, a confirmat, în esență, aceleași constatări,
și anume că noileamenajări care propun stabilirea unei despăgubiri în raport
cu valorile anului 2013 în ceea ce privește cumpărătorii de drepturile
litigiioase și în ceea ce privește valorile patrimoniale din anul anterior
emiterii deciziei de despăgubire în ceea ce priveșteproprietarii inițiali sau
moștenitorii acestora au fost discriminatorii și, prin urmare,
neconstituționale.
4. Art.41 din Legea nr. 165/2013

171. Într-o decizie pronunțată la 16 iulie 2020, Curtea Constituțională a
constatat că interpretarea dată articolului 41 din Lege de către ICCJ
(punctul 175 de mai jos) a încălcat Constituția, deoarece priva reclamanții
îndreptățiți la despăgubiri de posibilitatea de a-și executa drepturi, chiar
dacă nu ar fi fost vinovați pentru că nu au optat în termenul stabilit pentru a-
și capitaliza deciziile de despăgubire în temeiul cadrului legal în vigoare
anterior intrării în vigoare a legii. Astfel, Curtea Constitutionala a avut
legatura cu faptul ca dreptul de a opta pentru una dintre alternativele propuse
de legea in vigoare inainte de adoptarea Legii nr. 165/2013 a fost iluzorie,
contextul general relevant fiind de natură neclară și imprevizibilă și a inclus
o perioadă de suspanscu privire la dreptul de opțiune, împrejurări care, de
fapt, au determinat adoptarea noii legi. În opinia sa, astfel de circumstanțe
de insecuritate juridică nu ar trebui să determine sancționarea reclamanților
care au dreptul la despăgubiri. Ulterior, acești reclamanți aveau dreptul să
primească despăgubiri numai sub forma unei plăți bănești.
B. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ)
1. Art. 21 § 6 din Legea nr.165/2013 – amplasarea si specificatiile

tehnice ale imobilului
172. Ca urmarea unei cereri de decizie preliminară de soluționare a unor
chestiuni de drept (hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept), ICCJ a pronunțat hotărârea nr.80 din 20 decembrie 2018. Aceasta a
statuat că, încă din momentul adoptării sale, scopul Legii nr. 165/2013
trebuia să asigure că, atunci când bunul nu mai putea fi restituit în natură,
compensația acordată va fi echivalentă cu valoarea pe care o avea la
momentul respectiv
54
naționalizare. Un mod de calcul care a ținut seama în mod corespunzător de

toate elementele care au definit cu exactitate acest bun așa cum a fost atunci
când a avut loc privarea a fost singurul care a asigurat că despăgubirea
acordată a fost echitabilă, rezonabilă și proporțională, permițând
reclamantului să primească echivalentul monetar al bunului pe care l-a avut
sau ar fi putut obține dacă restituirea în natură ar fi fost posibilă.
2. Art. 24 § 2 din Legea nr. 165/2013 – despăgubiri acordate

cumpărătorilor de drepturi litigioase
173. ÎCCJ a pronunțat o decizie preliminară în hotărârea nr. 30 din 2
martie 2020. Aceasta a statuat că, în cazul în care vânzarea de drepturi
litigiioase între persoana îndreptățită la despăgubiri și un terț a fost anulată,
dreptul la despăgubiri a fost restituit persoanei respective, însă despăgubirea
trebuia să fie plafonată așa cum ar fi fost ea cumpărătorul drepturilor
litigioase a primit decizia de despăgubire. În special, suma trebuia calculată
în conformitate cu articolul 24 § 2, care plafona această compensație la
suma stabilită în contractul menționat (anulat), plus un plusde 15 % din
valoarea bunului, conform articolului 21 § 6 din lege (a se vedea, de
asemenea, punctele 148-151 de mai sus).
3. Articolul 35 § 2 din Law nr. 165/2013 – termen pentru depunerea

plângerilor cu privire la neeliberarea de către autoritatea națională
relevantă a unei decizii de retrocedare
174. La data de 14 octombrie 2019, ÎCCJ a pronunțat hotărârea nr. 45 ca
urmare a unei cereri de decizie preliminară de soluționare a unor
chestiuni de drept, în care a stabilit că un reclamant avea dreptul de a
depune o plângere la instanțele judecătorești cu privire la neeliberarea de
către autoritatea națională relevantă a unei restituiri decizia în termen de
șase luni de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 și 34 din lege. Cu
toate acestea, chiar dacă reclamantul nu a respectat acest termen de șase
luni, autoritatea competentă era totuși obligată să emită decizia de restituire.
4. Art.41 din Legea nr. 165/2013

175. Într-un tip similar de hotărâre pronunțată la 14 noiembrie 2016,
ICCJ a stabilit că dispozițiile articolului 41 (a se vedea punctul 152 de mai
sus) nu erau aplicabile reclamanților care primiserădeciziile de despăgubire
de la NCPC, dar nu au continuat procedurile specifice de executare
prevăzute în legile anterioare privind restituirea (în esență, sa opteze intre o
plata monetara si/sau actiuni la Fondul Proprietatea). Optiunea trebuia sa
fie suparata in termen de trei ani de la data emiterii actului de proprietate,
dar nu mai devreme de la doua luni de la prima sedinta de tranzactionare a
actiunilor Fondului Proprietatea (vezi, pentru mai multe detalii despre
procedura, Maria Atanasiu si altii , citată anterior, §§ 60-67).
54
Consecința acestei interpretări a fost că cei care nu au optat să își

capitalizeze decizia de despăgubire în termenele prevăzutenu au mai putut
să o utilizeze.
5. Articolul 906 § 4 din CPC

176. La 6 martie 2017, a fost pronunțată o decizie preliminară de
soluționare a chestiunilor juridice în legătură cu interpretarea articolului 906 §
4 din CPC. ÎCCJ a statuat că creditorul a fost obligat doar să depună o
singură cerere în temeiul acestei dispoziții, în vederea obținerii unei sume
definitive datorate de debitor cu titlu de penalități pentru neexecutarea unei
hotărâri neexecutate. În cazul în care debitorul a persistat în a nu-și
respecta obligațiile, creditorul avea dreptul de a solicita reparații prin
depunerea unei cereri în temeiul articolului 892 din CPC sau al dispozițiilor
generale privind dreptul delictual.
C. Propuneri legislative în curs de desfășurare ale Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților (PNAR)
177. Având în vedere dificultățile de finalizare a procedurii de

retrocedare în situațiile în care una sau mai multe propuneri alternative de
acordare a deținerii de terenuri într-un alt loc decât cel inițial sunt refuzate
de reclamanții îndreptățiți, la 7 octombrie 2021 ANRP, în calitatea sa de
autoritate centrală pentru moni toring și coordonarea aplicării mecanismului
de restituire, a transmis o inițiativă legislativă pentru dezbatere publică.
Proiectul legislativ are ca scop limitarea capacității acestor reclamanți de a
refuza propunerile alternative înaintate de comisiile locale, în esență în
sensul că, în cazul în care nicio alternativă nu este considerată acceptabilă
de către reclamanți, singura lor altă opțiune ar fi să primească despăgubiri
pentru bunurile lor.
178. În plus, arătând că numărul cererilor de retrocedare pendinte în fața
comisiilor locale și regionale relevante s-a ridicat la peste 2.700.000,
proiectul propune clarificarea etapelor care trebuie urmate, a documentelor
care trebuie depuse și a celor care au fost implicate în procedura prin care un
teren forestier este transferat din proprietatea publică în proprietate privată a
statului.
179. Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul său, numărul
dosarelor aflate pe rolul CNPC a fost, la 10 ianuarie 2022, de aproximativ
20.000.
III. MATERIALE ALE CONSILIULUI EUROPEI
180. În perioada 12-14 martie 2019, în cadrul celei de-a 1340-a reuniuni,
deputații miniștrilor însărcinați cu supravegherea executării hotărârilor
Curții au examinat, cu referire la grupul de cauze Maria Atanasiu și alții,
aspecte legatede implementarea noului mecanism instituit în România în
anul 2013. Comitetul de Miniștri a luat act de faptul că, chiar dacă
autoritățile naționale au depus eforturi susținute pentru a asigura eficacitatea
54
funcționarea mecanismului, în septembrie 2018 a devenit evident că

prelucrarea administrativă a creanțelor referitoare la alte bunuri decât
terenurile agricole și împădurite, aflate în așteptare în fața unor autorități
locale, dar și la nivelul autorității centrale (NCPC), nu a fost completate
în termenul legal. În plus, astfel de întârzieri persistente au fost reducerea
valorii compensației, stabilită prin legea care urmează să fie evaluată în
raport cu valorile tranzacțiilor imobiliare la 20 mai 2013.
181. În perioada 9-11 martie 2021, în cadrul celei de-a 1398-a reuniuni,
Comitetul de Miniștri a luat act de observațiile prezentate de autoritățile
române la 15 ianuarie 2021, arătând că, până la acel moment, peste 90% din
cererile depuse la nivel național cu privire la terenurile agricole și
împădurite au fost soluționate. Aproximativ 37.732 de cereri de
despăgubire depuse în principal în legătură cu proprietatea intra muros au
fost, de asemenea, pendinte la Primăria Municipiului București . S-au
depus eforturi legislative pentru a alinia modul de calcul al compensației cu
valori mai actualizate ale tranzacțiilor imobiliare.
182. Comitetul de Miniștri a salutat eforturile menționate mai sus, dar
a considerat profund îngrijorător faptul că autoritățile nu au oferit încă un
răspuns cuprinzător la solicitările sale urgente de măsuri adecvate și
suficiente pentru a aborda problemele legate, în esență, de compensarea
restanțelor lor de cereri de despăgubire, în ciuda expirării termenele
relevante, precum șimetoda utilizată pentru a evalua cuantumul
compensației într-un mod compatibil cu jurisprudența relevantă a Curții ,
observând, de asemenea, insecuritatea juridică creată de legiuitorul succesiv
intervențiile din ultimul an cu privire la acest aspect de bază al
mecanismului.
LEGEA
I. ALĂTURAREA APLICAȚIILOR
183. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră

oportun să dispună conexarea acestora (articolul 42 § 1 din Regulamentul
Curții).
II. LOCUS STANDI
184. Moștenitorii reclamanților din cererile nr.32541/18, 20341/19 și

36372/19au informat Curtea cu privire la decesul acestor reclamanți și, în
calitate de rude apropiate ale acestora, și-au exprimat intenția de a continua
în locul lor. Guvernul nu s-a opus acestui lucru. Având în vedere legăturile
lor familiale strânse cu moștenitorii și interesul legitim al acestora de a
formulacererile privind drepturile fundamentale ale omului, Curtea admite
că moștenitorii reclamanților decedați pot urmări cererile în locul lor (a se
vedea, printre altele, Murray v. Țările de Jos [GC], nr. 10511/10, § 79, 26
aprilie
54
2016). Prin urmare, aceasta va continua să soluționeze plângerile

solicitanților decedați, la cererea moștenitorilor (a se vedea anexa).
III. PRETINSA INCALCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR.1 LA

CONVENTIE , LUATA SINGUR SAU IN COROBORARE CU ART.
6 DIN CONVENTIE
185. Reclamantele au susținut că incapacitatea lor de a recupera

posesia proprietăților lor naționalizate în mod ilegal sau de a obține
despăgubiri, în pofida hotărârilor judecătorești prin care li s-au recunoscut
drepturile de proprietate sau dreptul la obtain o decizie cu privire la cererile
lor de restituire, a echivalat cu o încălcare a dreptului lor de a se bucura în
mod pașnic de bunurile lor în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenție. Unii dintre reclamanți s-au plâns, de asemenea, în temeiul
articolului 6 din convenție, cu privire la neexecutarea îndelungată a
hotărârilor lor nesoluționate.
186. Curtea consideră că principala problemă de drept ridicată de
prezenta cauză, și anumeeficacitatea mecanismului de restituire, privește, în
esență, drepturile de proprietate ale reclamanților. Examinarea sa ar trebui
să abordeze exclusiv problemele ridicate în temeiul art. 1 din Protocolul nr.
1 la Convenție, prin urmare, nefiind necesar să se adaugeress și plângerile
din perspectiva articolului 6 § 1 din convenție, ale căror cerințe, în
circumstanțele specifice ale prezentei cauze, au fost absorbite de către cei
din plângerea precedentă (a se vedea mutatis mutandis, Zammit și Attard
Cassar împotriva Maltei, nr. 1046/12, § 29, 30 iulie 2015).
187. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 va avea următorul cuprins:
Articolul 1 din Protocolul nr. 1

" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale decât în interesul public și sub rezerva
condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile precedente nu aduc atingere în niciun fel dreptului
unui stat de a pune în aplicarelegile pe care le consideră necesare pentru a controla
utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata
impozitelor sau a altor contribuții sau penalități."
A. Admisibilitate
1. Non-epuizare
188. Guvernul a susținut că reclamanții din cererile nr. 31613/19,
43586/19, 28856/18, 36372/19, 2556/19 și 59503/18 au avut
nu a reușit să epuizeze căile de atac interne disponibile, deoarece
procedurile relevante erau încă pendinte în fața autorităților naționale și că
plângerile lor sunt,prin urmare, inadmisibile.
54
189. Reclamantele au contestat aceste argumente și au susținut că, în

pofida căilor puse la dispoziție de sistemul intern (legea specială de
retrocedare sau dispozițiile de drept general), mecanismul de restituire
instituit de legislația internă nu a fost efectiv.
190. Având în vedere natura acestei obiecții, care pune în discuție
eficacitatea mecanismului de restituire și/sau de compensare care se află în
centrul criticilor reclamanților în cauza present, Tribunalul consideră că este
oportun să se alăture acesteia la fond (a se vedea mutatis mutandis, Pintar și
alții împotriva. Slovenia, nr. 49969/14 și alte 4, § 79, 14 septembrie
2021).
2. Alte aspecte legate de admisibilitate

(a) Statutul de victimă
Albuleț, cererea nr. 2556/19
191. Guvernul a susținut că, la data de 29 octombrie 2015, reclamanta,

doamna Albuleț, a vândut (cesiune de creanțǎ) o parte din proprietatea sa
unui terț, M.I.H., respectiv 5.000 mp. m din drepturile sale litigioase
definite prin hotărârea restantă (a se vedea punctul 44 de mai sus), vânzare
care a fost notificată comisiei locale la 6 noiembrie 2015. Prin urmare,
aceasta nu mai avea statut de victimă în ceea ce privește aceste drepturi.
192. Reclamanta a răspuns că contractul a fost revocat la 18 october
2018, astfel cum a fost notificat autorităților locale a doua zi.
193. Având în vedere detaliile prezentei cauze, astfel cum s-a
menționat mai sus, precum și interpretarea de către ICCJ a legii relevante
(punctul 173 de mai sus), Curtea constată că doamna Albuleț poate pretinde
în continuare că are statut de victimă în ceea ce privește pretinsa încălcare a
drepturilor sale de proprietate și că, prin urmare, obiecția Guvernului ar
trebui respinsă.
(b) Problemă soluționată: cererile nr.59012/17, 21500/19 și 25811/19

(i) Observațiile părților
(α) Vǎleanu, cererea nr. 59012/17

194. Guvernul a susținut că reclamanta a acceptat compensația stabilită
în decizia din 2015 (a se vedea punctul 111 de mai sus). Prin urmare, cazul
ei a fost soluționat.
195. Reclamanta a considerat că suma acordată în decizia de despăgubire
a fost derizorie și că modificările legislative care au avut un impact asupra
mecanismului de calcul au făcut-o să suporte o sarcină excesivă.
54
(β) Cobzaru, cererea nr. 21500/19

196. Guvernul a susținut că, în urma hotărârii Curții de Apel din 28
ianuarie 2019 (a se vedea punctul 118 de mai sus), ANRP a emis două
certificate de plată pentru suma de 49.941,60 euro fiecare. Ambele fuseseră
încasate de reclamantă.
197. Reclamanta a considerat că întârzierea îndelungată a procedurii de
despăgubire a condus la un rezultat discriminatoriu și disproporționat,
întrucât modificările legislative care avuseseră loc înainte de a obține în cele
din urmă o decizie au diminuat în mod nejustificat suma de bani la care avea
dreptul. Aceasta a subliniatdiferitele versiuni ale articolului 21 § 6 din lege
(a se vedea punctele 148-150 de mai sus), argumentând lipsa securității
juridice și a echității în aprecierea cererilor de despăgubire.
(γ) Asociatia "Composesorat Mutu Coasta Ursului Straja Lupeni", cererea

nr.25811/19
198. În observațiile lor transmise Curții la 8 martie 2021 și, respectiv,
la 18 iunie 2021, părțile au susținut că posesia bunului revendicat (punctul
60 de mai sus) a fost acordată la 2 martie 2020, iar actele de proprietate au
fost emise la 14 și la 17 iunie 2021 Respectiv. Pretențiile asociației
reclamante au indicat, de asemenea, exclusiv cererea de acordare a
despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat de întârzierea de patru ani în
executarea hotărârii restante.
(δ) Blajǎ, cererea nr. 40167/18

199. În obturațiile trimise Curții la 18 mai 2022 și, respectiv, la 8 iunie
2022, părțile au susținut că posesia bunului pretins (punctele 30-31 de mai
sus) a fost acordată imediat după emiterea actelor de proprietate la 15 și,
respectiv, la 28 aprilie 2022. Cererile reclamantei au indicat, de asemenea,
cererea sa de a i se acorda despăgubiri pentru pierderea de folosință a
terenului, precum șipentru prejudiciul moral cauzat de întârzierile în
executarea hotărârii restante.
(ii) Aprecierea Curții

(α) Despăgubiri plătite reclamanților Vǎleanu și Cobzaru
200. Fără a adopta în acest stadiu o poziție cu privire la validitatea
argumentelor reclamantelor cu privire la modul de calcul al compensației
în cauzele lor (cererile nr. 59012/17 și 21500/19), Trebuie arătat că, potrivit
elementele de probă disponibile în dosarul cauzei, ca urmare a demersurilor
luate de reclamante la nivel național, acestea au primit o anumită
compensație pentru bunul imobil care face obiectul cererilor lor în fața sa (a
se vedea punctele 194 și 196 de mai sus).
201. În aceste condiții, trebuie arătat totuși că esența criticilor
reclamantelor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 este exact
54
cuantumul compensației care le-a fost plătită, pe care au considerat-o

derizorie în raport cu valoarea bunului la care aveau dreptul (a se vedea
punctele 195 și 197 de mai sus). Prin urmare, nu se poate afirma că
problema a fost soluționată și, prin urmare, Curtea respinge cererea
Guvernului de anulare a acestei părți a cererii în temeiul articolului 37 § 1
litera (b) din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, Šimaitienė v.
Lituania, nr. 55056/10, § 51, 21 februarie 2017).
(β) Hotărâri nesoluționate executate în beneficiul asociației reclamante

"Composesorat Mutu Coasta Ursului Straja Lupeni", în cererea
nr.25811/19, și al reclamantului Blajǎ în cererea nr.40167/18
202. Tribunalul observă că, deși cu o anumită întârziere, ceea ce
trebuie privit în contextul general al obiectului în cauză (a se vedea punctul
209 de mai jos), hotărârea restantă pronunțată în favoarea asociației
reclamante în favoarea acesteia în Anul 2017 a fost pus în aplicare în 2020
și 2021 (a se vedea punctele 60 și 198 de mai sus); și hotărârile restante
pronunțate în favoarea reclamantei Blajǎ și a predecesorului său în 2011 și
2015 au fost puse în executare în 2022 (a se vedea paragrafele 30-31 și 199
de mai sus). Având în vedere conarțiile de mai susși cererile modificate
prezentate de asociația reclamantă (a se vedea punctul 198 de mai sus) și
de reclamanta Blajǎ și, în timp ce o privește pe aceasta din urmă, clarificând
faptul că prezenta sa concluzie nu ar trebui să aducă atingere procedurii
pendinte privind despăgubirile acordate în temeiul Articolul 906 din CPC
(a se vedea punctele 34 și 199 de mai sus), Curtea consideră că problema a
fost soluționată în conformitate cu articolul 37 § 1 litera (b) din Convenție și
că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în convenție și în
protocoalele sale, nu îi impune să continue examinarea cererea în temeiul
articolului 37 § 1 in fine.
(γ) Concluzie
203. În consecință, Curtea va continua examinarea cererilor nr.59012/17
și 21500/19. Totodată, consideră că cererile nr. 25811/19 și 40167/18 ar
trebui eliminate din lista de cauze a Curții.
(c) Concluzii cu privire la admisibilitate

204. Trebuie arătat că restul criticilor reclamantelor în temeiul
articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu sunt nici vădit nefondate, nici
inadmisibile pentru orice alte motive enumerate la articolul 35 din
convenție. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile.
54
B. Merite: eficacitatea mecanismului de restituire
1. Observații generale
205. Astfel cum s-a arătat deja în partea introductivă a prezentei
hotărâri (a se vedea punctul 13 de mai sus), problema principală ridicată de
prezentele cereri se referă la validitatea actuală a concluziilor generale
expuse în cazul Preda și alții (citată mai sus) cu privire la funcționarea
generală a mecanismului prevăzut de Legea nr. 165/2013. Aceste concluzii
au fost trase de Curte imediat după intrarea în vigoare a legii, deci fără a
beneficia de o retrospectivă în ceea ce privește eficacitatea sa efectivă odată
pusă în practică. Într-adevăr, Curtea a statuat în Hotărârea Preda și alții,
citată anterior, că, din cauza adoptării recente a legii, nicio practică
judiciară și administrativă în ceea ce privește aplicarea acesteia nu a putut
încă să se dezvolte. Prin urmare, aceasta și-a rezervat dreptul de a-și revizui
constatările în viitor în funcție, în esență, de capacitatea autorităților naționale
de a stabili o practică în temeiul noii legi în conformitate cu cerințele
convenției (ibidem, § 132).
206. Principala afirmație a reclamantelor în prezenta cauză a fost că
mecanismul de restituire, astfel cum a fost aplicat de autoritățile naționale,
inclusiv în ultimii opt ani de la punerea în aplicare a legii, s-a dovedit a fi
inoperant și inconsecvent și a plasat on excesivă povara asupra lor. Aceste
motive au fost suficiente, în opinia lor, pentru a stimula interesul Curții de a-
și revizui constatările anterioare în legătură cu eficacitatea mecanismului (a
se vedea de asemenea punctele 185 și 189 de mai sus).
207. Totodată, argumentul esențial al Guvernului în prezenta cauză a
fost acela că legea a pus la dispoziția reclamanților căi de acces efective,
precum reclamantele, ceea ce le-a permis să își vadă obiectivele de
despăgubire finalizate și, dacă este necesar, să își prezinte plângerile cu
privire la orice întârzieri excesive sau nejustificate înainte instanțele
naționale, fie în temeiul dispozițiilor de drept special (a se vedea punctele
153-154 de mai sus), fie al dispozițiilor de drept general (punctele 157-158
și 159-160 de mai sus). Astfel de căi de atac au fost considerate eficiente
de către Curte în cauza Preda și alții, astfel cum a fost criteria pentru
calcularea despăgubirilor. Nu a existat nicio justificare pentru a impune o
inversare a acestei concluzii.
208. Considerațiile de mai sus, împreună cu informațiile de fapt de care
dispune Tribunalul, care arată în mod esențial că, până în prezent,
reclamantele nu și-au putut vedea cererile de proprietate satisfăcute, sunt
suficiente în În opinia Curții, aceasta consideră că aceste sesizări necesită o
examinare post factum a eficacității mecanismului de restituire pus la
dispoziție de statul pârât, la opt ani de la examinarea anterioară a cauzei în
cauza Preda și alții.
209. Cu toate acestea , Curtea trebuie să sublinieze de la bun început că
este conștientăde complexitatea de fapt a cauzelor referitoare la procedurile
judiciare și/sau administrative de restituire sau de despăgubire a bunurilor
care au intrat în proprietatea statului în timpul regimului comunist. Acest
54
complexitatea se datorează atât timpului scurs de la deposedarea suferită de

victime, cât și evoluției soluțiilor politice și juridice propuse de la căderea
regimului comunist și până în prezent.
210. Aceasta este în lumina acestor considerații, precum și a
constatărilor sale anterioare relevante referitoare la soluțiile propuse de
statul pârât cu privire la problema în discuție în prezenta cauză, precum și
a observațiilor formulate de părțile, că Tribunalul se va pronunța cu privire
la eficacitatea, pentru situația reclamanților, a căilor de atac propuse de
sistemul în vigoare în prezent, introdus prin lege și prin regulamentul său de
aplicare, astfel cum a fost modificat în întreaga perioadă relevantă (a se
vedea punctul 142 de mai sus; a se vedea de asemenea, mutatis mutandis,
Preda și alții, § 118).
211. Acestea fiind spuse, Curtea își va întemeia cu siguranță
constatările pe aplicarea la împrejurările cauzei a principiilor generale
relevante, astfel cum sunt prevăzute în cauza Kopecký împotriva Slovaciei
([GC], nr. 44912/98, § 35, CEDO 2004-IX și trimiterile citate în aceasta),
precum și în cauza Maria Atanasiu și alții (citată mai sus, §§ 162-177,
precum și trimiterile citate în acesta). Curtea reiterează faptul că articolul 1
din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că impune
statelorcontractante să restituie bunurile care le-au fost transferate înainte de
ratificarea convenției. Nici art. 1 din Protocolul nr. 1 să impună orice
restricții asupra libertății statelor contractante de a determina domeniul de
aplicare al retitării proprietății și de a alege condițiile în care acestea sunt de
acord să restaureze bunurile drepturile foștilor proprietari Pe de altă parte,
odinioară stat contractant, după ce a ratificat Convenția , inclusiv Protocolul
nr. 1, adoptand legislatia care prevede restaurarea totala sau partiala a
bunurilor confiscate in cadrul unui regim anterior, o astfel de legislatie poate
fi considerata ca generand un nou drept de proprietate protejat de art. 1 din
Protocolul nr. 1 pentru persoanele care indeplinesc conditiile de acordare a
dreptului. Același lucru se poate aplica și în ceea ce privește modalitățile de
restituire sau compensare stabilite în temeiul legislației prealabile ratificării,
în cazul în care această legislație a rămas în vigoare după ratificarea de
către statul contractant a Protocolului nr. 1 (a se vedea Hotărârea Kopecky,
citată anterior, § 35). În acest context, cazul de față se referă doar la
drepturile de proprietate generate de legislația românească privind
retrocedările, adoptată în anul 1995.
212. Pe de altă parte,faptele din prezenta cauză pot fi bine examinate în
ceea ce privește un obstacol în calea exercitării efective a platformelorhts
protejate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 sau în ceea ce privește
neasigurarea punerii în aplicare a acestor drepturi. Având în vedere
împrejurările particulare ale prezentei cauze, Curtea consideră că este
necesar să se stabilească dacă comportamentul autorităților române –
indiferent dacă poate fi calificat drept ingerință sau drept ingerință lipsa
de acțiune sau o combinație a celor două – a fost justificată în lumina
principiilor aplicabile enunțate mai sus (a se vedea, de asemenea,
Broniowski împotriva Poland [GC], nr. 31443/96, § 146, CEDO 2004-V).
213. Procedând astfel, Curtea constată că a stabilit că comportamentul
reproșat în prezenta cauză poate fi considerat ca urmărind o
54
scop legitim în măsura în care legile retrocedărilor au fost puse în aplicare

pentru a atenua consecințele încălcării în masă a drepturilor de proprietate
cauzate de regimul comunist, echilibrarea drepturilor în cauză, precum și
câștigurile și pierderile numărului mare de persoane afectate de procedurade
transformare a economiei și a sistemului juridic al statului (a se vedea
Maria Atanasiu și alții , citată anterior, § 171), și s-a aflat în marja largă de
apreciere a autorităților naționale, care au dreptul să selecteze nu numai
măsurile de reglementare arelațiilor proprietarilor în interiorul țării, ci și
timpul adecvat pentru punerea lor în aplicare.
214. Ținând seama de informațiile de fapt de care dispune și de
observațiile părților, astfel cum s-a subliniat mai sus ( a se vedea punctele
206-207 de mai sus), Tribunalul identifică următoarele aspecte potențial
problematice: neexecutarea hotărârilor definitive care fie recunosc dreptul
reclamantelor la anumite bunuri și/sau despăgubiri, sau neexecutarea celor
care confirmă dreptul lor de a obține o hotărâre definitivă cu privire la
cererile lor de restituire; situația latter include circumstanțe în care, chiar
dacă o decizie privind creanțele de restituire a fost deja obținute la un
moment dat, titlurile emise în baza deciziei menționate au fost anulate de
instanțele judecătorești din cauza greșelilor autorităților statului de a le
emite, cu consecința că cererile de restituire trebuie considerate ca fiind
pendinte din nou în fața autorităților administrative; strâns legată de
aceasta, pretinsa lipsă de căi de atac eficiente de natură să accelereze
procesul de executare sau să compenseze neexecutarea, precum și suma
acordată cu titlu de despăgubire în temeiul legii, considerată de către
reclamante pentru a fi prea scăzute în raport cu valoarea de piață a bunului
revendicat.
215. Prin urmare, Curtea evaluează, pe rând, aspectele menționate mai
sus, după cum se detaliază mai jos.
2. Cazuri de neexecutare a executării silite

216. În speță, Trebuie arătat că, deși reclamanții au obținut mai multe
hotărâri judecătorești definitive (a se vedea punctul 15 de mai sus) prin care
li s-au recunoscut drepturile de proprietate și că, în hotărârea definitivă
restantă (a se vedea anexa), autho rities naționale relevanteau fost obligate
să le acorde posesia bunurile și să le elibereze actele de proprietate
corespunzătoare de restabilire a dreptului de proprietate sau să se pronunțe
cu privire la cererea lor de restituire, hotărârile în cauză nu au fost încă
executate.
217. Astfel, Curtea se regaseste din nou, pentru a treia oara (dupa ce a
promulgat hotararea-pilot in cazul Mariei Atanasiu si a altora, iar ulterior in
cauza de urmarire in cauza Preda si altii, ambele deja citate mai sus), se
confrunta cu cauze incarcate de o complexitate politica, historicala si de fapt
care decurge dintr-o problemă care ar fi trebuit rezolvată de toate
autoritățile care și-au asumat întreaga responsabilitate pentru găsirea unei
soluții. Această realitate trebuie să ghideze Curtea în interpretarea și
aplicarea convenției,
54
care nu pot fi statice sau oarbe la circumstanțe de fapt concrete (a se vedea,

mutatis mutandis, Maria Atanasiu și alții, citată mai sus, § 188).
218. Curtea observă că, pe baza informațiilor de fapt care i-au fost puse
la dispoziție și a observațiilor relevante ale părților , ar putea fi identificate
mai multe motive pentru neexecutarea hotărârilor definitive: acestea erau în
mod obiectiv imposibil de executat, cel mai frecvent din cauza acestora
fiind un titlu concurent al unui terț asupra aceluiași bun (a se vedea
punctele 21, 23, 54, 40, 46, 52, 58, 75 și 82 de mai sus); there a fost o lipsă
de teren disponibile pentru a fi
date reclamantei în cauză (a se vedea punctele 32, 36, 49 și 84 de mai sus),
inclusiv, în special în ceea ce privește terenurile forestiere, ca urmare a
procedurii greoaie care impune transferul terenurilor din proprietatea
publică în proprietate privată a statului și apoi către comisiile locale
relevante (a se vedea punctele 21, 24-25, 54-29, 40, 65 și 71 de mai sus);
reclamanții au refuzat, în mod justificat sau nu, să accepte o propunere
alternativă formulată de comisiile locale (a se vedea punctele 34, 72, 77 și
79 de mai sus), fie atunci când o astfel de propunere a fost prezentată în
mod concret și în conformitate cu legea relevantă, fie chiar atunci când nu
era, în măsura în care acest lucru era permis de lege (a se vedea punctele 34;
59, 76, 77 și 144 de mai sus); și, în sfârșit, faptul că procedura este încă
pendinte în fațaautorităților administrative, fără a fi fost încă luată nicio
decizie (a se vedea punctele 102 și 105 de mai sus).
219. Într-adevăr, guvernul s-a referit în principal la dificultățile de
executare din cauza faptului că unele hotărâri restante erau imposibil de
executat, întrucât terții aveau deja acte de proprietate emise pentru aceleași
parcele de teren sau că procedura relevantă a necesitat anumite măsuri
administrative care au durat mai mult din cauza complexității lor; și că, în
orice caz, reclamanții ar putea să sesizeze instanțele cu privire la durata
acestei neexecutări și la prejudiciul care rezultă din aceasta, mulți dintre ei
obținând deja despăgubiri pentru prejudiciul respectiv.
În schimb, reclamantele au susținut că, potrivit hotărârilor lor în curs,
aveau dreptul să obțină bunurile lor în natura lor și, prin urmare, să refuze
orice alternativă care, în orice caz, nu era echivalentă cu ceea ce aveau
dreptul să obțină.
220. Motivele de fapt invocate de guvern nu pot fi puse la îndoială;
într-adevăr, unul dintre principalele motive pentru care hotărârile
nesoluționate ale reclamanților au rămas neexecutate este incapacitatea
autorităților de a le acorda posesia bunului pretins, întrucât acesta este deja
ocupat și/sau a fost dat unor terți și niciun alt bun echivalent nu este
disponibil sau acceptabil, în opinia reclamantelor, să li se ofere în schimb.
221. După ce a observat acest lucru, Curtea reiterează faptul că o
legislație extinsă privind retrocedările nu este în măsură să facă dreptate
deplină în circumstanțele diverse ale numărului foarte mare de persoane
vizate; înprimul rând, autoritățile naționale, în special Parlamentul, trebuie
să evalueze avantajele și dezavantajele pe care le implică diferitele
alternative legislative
54
disponibile, având în vedere că aceasta este o decizie politică (a se vedea

Maria Atanasiu și alții, citată mai sus, § 170).
222. În această privință, Curtea observă că alegerea legiuitorului român
în adoptarea legii în anul 2013 a fost prevalența restituției în principiul
Natura, în sensul că reclamanții aveau dreptul să obțină bunurile pretinse și
numai ca posibilitate secundarăși în condiții specifice puteau obține măsuri
compensatorii, prima astfel de măsură fiind propunerea de a se acorda
posesia unui alt bun echivalent (a se vedea punctul 140 de mai sus; și Preda
și alții, citate mai sus, § 119). Această alegere de politică a fost făcută
într-un moment în care autoritățile naționale fuseseră deja informate atât la
nivel național, de către instanțele competente, cât și de către Curte, cu
privire la existența unor cereri de concurență și valabile în respectarea
acelorași bunuri (terenuri), pentru care titlurile fuseseră deja emise pentru
terți încadrul unor proceduri foarte contencioase, era problematică și în
contradicție cu principiile protecției proprietății și securității juridice (a se
vedea, de exemplu, Drăculeț împotriva României, nr. 20294/02, §§ 49 și 50,
6 decembrie 2007, și Toșcuță și alții împotriva. România, nr. 36900/03, §
35, 25 noiembrie 2008; a se vedea, de asemenea, exemplele din Hotărârea
Preda și alții, citată anterior, § 136, privind situația titlurilor de proprietate
concurente pe același teren; a se vedea de asemenea, în ceea ce privește
împrejurările din prezenta cauză, punctele 21, 54, 40, 44, 75, 120,123 și
126 de mai sus, din care reiese că creanțele concurente asupra proprietăților
la care au dreptul reclamanții preced, în general, intrarea în vigoare a
Legii).
223. Odată ce o astfel de alegere a fost făcută de autoritățile publice, este
de datoria acestora să acționeze în timp util, într-un mod adecvat și cu cea
mai mare coerență (a se vedea Beyeler v. Italia [GC], nr. 33202/96, § 120,
CEDO 2000-I). Cu toate acestea, se pare că, chiar dacă statul pârât a
prevăzut inițialcă procesul de restituire la nivelul comisiilor locale și
regionale va fi realizat până la 1 ianuarie 2016 – măsură validată de Curte
în Hotărârea Preda și alții (citată anterior, § 121) – că termenul a fost
ulterior prelungit și, în cele din urmă, casat (a se vedea punctul 143 de mai
sus), reclamanții neavând astfel perspective previzibile cu privire la
momentul în care procedura de restituire va fi definitivă.
224. În acest moment, Curtea observă cu un interes deosebit propunerile
concrete prezentate de ANRP ca răspuns la dificultățile identificate la
nivelul său în legătură cu aspectele menționate mai sus (a se vedea punctele
177-178 de mai sus). De asemenea, constată cu oarecare îngrijorare că
astfel de inițiative legislative, emise de autoritatea administrativă centrală,
chemate să monitorizeze și să coordoneze aplicarea legii în evaluarea
cererilor de restituire și care încearcăsă facă mecanismul de restituire mai
eficient prin propunerea de soluții concrete și inspiratoare, sunt încă în curs
de desfășurare, fără perspective previzibile cu privire la rezultatul lor.
225. În continuare, Curtea se va referi la argumentul Guvernului potrivit
căruia reclamanții dispun de căi de atac eficiente pentru a obține executarea
silită
54
a creanțelor lor și/sau atenuarea executării cu întârziere a hotărârilor lor

restante (a se vedea punctul 219 de mai sus).
226. În această privință, aceasta observă că unii dintre reclamanți au
obținut deja o parte din despăgubiri pentru pierderea utilizării bunurilor lor
recunoscute și/sau despăgubiri pentru prejudiciul moral pentru
neexecutare, fie în temeiul dispozițiilor de drept delictual, fie în temeiul
articolului 906 și/sau 892 din CPC (a se vedea punctele 19, 33, 41-43, 44,
54, 68 și 81 de mai sus), în timp ce, cu toate acestea, în alte situații,
cererile lor de despăgubire respective au fost respinse din cauza lipsei de
rea-credință la par t al debitorului, și anume autoritățile locale (a se vedea
punctele 26 și 65 de mai sus). Această oportunitate pusă la dispoziția unora
dintrepplicanți de a obține, cel puțin parțial, o parte din despăgubirile la care
au dreptul din cauza lipsei de acțiune a autorităților, acordată de instanțele
naționale, nu poate fi decât binevenită.
227. Cu toate acestea, Curtea observă, de asemenea, că, în cadrul
examinării unor astfel de cereri, instanțele naționale au evaluat în mod
regulat culpa debitorului – mai precis, curea sau cu rea-credință a acestuia –
de nerespectarea obligațiilor acestea trebuie să pună în aplicare hotărârile
restante. Desigur, această abordare este standard general intern în
procedurile de drept delictual, aplicabile, de asemenea, în cazurile de rutină
de neexecutare a executării; cu toate acestea, în domeniul special al
neexecutării hotărârilor judecătorești restante de către autoritățile statului,
care, în plus, se referă la cererile de restituire, o astfel de evaluare apare o
astfel de evaluare este lipsit de pertinență, având în vedere principiile
generale enunțate în jurisprudența Curții în materie, prin care se constată că
autoritatea de stat este susceptibilă să o pună în aplicare cu promptitudine și
cu diligență , fără a mai fi acțiune necesară din partea creditorului și
excluzând astfel relevanța oricărei evaluări a bunei sau relei-credințe în
neexecutarea reclamată (a se vedea, de exemplu, Foundation Hostel for
Students of the Reformed Church și Stanomirescu v. Romania, nr. 2699/03
și 43597/07, §§ 58-60, 7 ianuarie 2014, și, în special, în ceea ce privește
retrocedările, Viașu v. România, nr. 75951/01, §§ 71-72, 9 decembrie
2008; și, mutatis mutandis, Manushaqe Puto și alții v. Albania, nr. 604/07
și alte 3, § 81, 31 July 2012).
228. În plus, Curtea consideră, de asemenea, că această cale nu a creat
încă o jurisprudență clară și raționalizată, de natură să își demonstreze în
mod suficient eficacitatea. Într-adevăr, o interpretare neliniară a articolului
906 din CPC a fost examinată de ICCJ (a se vedea punctul 176 de mai
sus), care a considerat că formularea sa la momentul relevant justifica o
singură cerere de despăgubire pentru pierderea de utilizare, în urma căreia
a trebuit să se epuizeze o altă cale (și anume cea prevăzută la articolul 892
din CPC, a se vedea punctul 157 de mai sus). Dispoziția în cauză a fost
modificată ulterior, permițând creditorului, începând cu 21 decembrie
2018, să depună o cerere la fiecare trei luni pentru stabilirea unei alte sume
finale care trebuie plătită de debitorul care întârzie executarea. Eficacitatea
acestor căi în astfel de circumstanțe poate
54
prin urmare, să fie ușor de pus sub semnul întrebării (a se vedea Foundation
Hostel pentru studenții Bisericii Reformate și Stanomirescu, citat mai sus,
§§ 58-59).
229. Pentru a încheia, având în vedere considerațiile de mai sus (a se
vedea punctele 223, 227 și 228 de mai sus) și în pofida complexității
procedurii de restituire, astfel cum s-a menționat deja mai sus (a se vedea
punctul 209), Curtea ia în considerare opinia potrivit căreia faptul că
reclamantele nu au obținut executarea hotărârilor lor restante și nu au nicio
certitudine cu privire la momentul în care s-ar putea întâmpla acest lucru
constituie o incalcarea drepturilor garantate de art. 1 din Protocolul nr.1 la
Conventie.
230. În mod similar, aceste constatări sunt relevante și în cazul
reclamanților care, în pofida faptului că și-au văzut dreptul larestituire
recunoscut la nivel administrativ, iar instanțele naționale au obligat
autoritățile administrative competente să emită o decizie cu privire la
cererile lor de restituire și/sau de despăgubire, se află încă într-o situația în
care nu s-a emis niciun răspuns final la cererile lor (a se vedea punctele 101-
102 și 105 de mai sus; a se vedea, de asemenea, Maria Atanasiu și alții,
citată mai sus, § 180).
231. În consecință, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul
nr. 1 la convenție în speță cu privire la cererile enumerate la punctul 15 de
mai sus.
3. Cauze care ridică probleme privind cuantumul despăgubirilor acordate

232. De la bun început, Curtea trebuie să reitereze că art. 1 din
Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul la despăgubiri integrale în toate
circumstanțele. Statul are dreptul de a expropria bunurile – inclusiv orice
drept compensatoriu acordat de legislație – și de a reduce nivelurile
compensațiilor în cadrul sistemelor legislative. Ceea ce prevede articolul 1
din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirilor acordate pentru
bunurile luate de stat să fie "legată în mod rezonabil" de valoarea sa. O lipsă
totală de compensare poate fi considerată justificată în temeiul art. 1 din
Protocolul nr. 1 numai în mod excepțional (a se vedea mutatis mutandis
Hotărârea Maria Atanasiu și alții, citată anterior, §§ 174-75).
233. Pe baza acestor principii si a scopului Legii, stabilind termene clare
pentru plata despagubirilor, care trebuiau calculate in raport cu valoarea de
piata a bunului stabilita in grilele notariale din 2013, anul 2013 fiind
anul in care Legea a intrat în vigoare, în 2014, Curtea a constatat că
mecanismul de compensare oferea garanții suficiente care erau clare,
previzibile și accesibile și, prin urmare, în conformitate cu Convenția (a se
vedea mutatis mutandis, Preda și alții, citată anterior, §§ 120-21, 125 și 129
).
234. Cu toate acestea, Tribunalul a constatat deja , în speță, că
mecanismul nu a oferit reclamantelor garanțiile adecvate în ceea ce privește
executarea hotărârilor restante pronunțate în favoarea lor într-un termen
rezonabil (a se vedea punctul 229 de mai sus). În plus, după cum au
recunoscut deja autoritățile naționale și au confirmat Comitetul de
Miniștri, întârzierile persistente în evaluarea cererilor de restituire au fost
54
reducerea valorii compensației, stabilită prinlegea care urmează să fie

evaluată în raport cu valorile tranzacțiilor imobiliare la 20 mai 2013 (a se
vedea punctul 180 de mai sus).
235. În această privință, Trebuie arătat că principiul care stă la baza
legii, astfel cum a fost adoptat ca răspuns la Hotărârea-pilot Maria Atanasiu
și alții, a fost cel al restituției în natura tuturor bunurilor (a se vedea
punctul 140 de mai sus; și, în schimb, Šimaitienė, citată anterior, § 53). În
cazul în care acest lucru nu era posibil, trebuia găsită o soluție subsidiară,
fie prin acordarea posesiei unui bun echivalent, fie prin acordarea de
despăgubiri, calculatăîn conformitate cu legea (a se vedea punctul 140 de
mai sus). Astfel, legiuitorul a ales o soluție care excludea stabilirea unui
plafon direct al despăgubirilor, întrucât compensația trebuia calculată în
conformitate cu valoarea minimă de piață a bunului , astfel cum a fost
stabilită în 2013 grile notariale, și să fie plătite în rate. Această alegere a
fost considerată de Curte ca fiind conformă cu Convenția (a se vedea
Hotărârea Preda și alții, citată anterior, § 120).
236. Cu toate acestea, în anul 2017, adică după adoptarea Hotărârii
Preda și alții, legiuitorul a adăugat la criteriile de evaluare, pe lângă cel de
la data intrării în vigoare a Legii ca fiind cel relevant pentru evaluarea
acestuia, amplasarea și specificațiile tehnice ale bunului așa cum era la
momentul intrării în vigoare a acesteia privarea (a se vedea punctul 149 de
mai sus). Aceste criterii, împreună cu întârzierile îndelungate luate de
autorități pentru a finaliza cererile de restituire, pot face ca nivelul
compensației să nu mai fie aliniat în mod rezonabil la valoarea realăa
proprietății în absența oricăror alte elemente de natură să compenseze, cel
puțin parțial, perioada lungă de timp pentru care reclamantele au fost
private de proprietățile lor (a se vedea mutatis mutandis, Guiso-Gallisay
v. Italia (doar satisfacție) [GC], nr. 58858/00, § 103, 22 decembrie 2009),
dar , în primul rând, perioada lungă pentru care au încercat să obțină
proprietățile lor de la intrarea în vigoare a legilor privind retrocedările (a se
vedea în special punctul 5 de mai sus).
237. În această privință, Curtea ia act de decizia legiuitorului național de
a se asigura că nivelul compensației rămâne în mod rezonabil legat – chiar
dacă la un nivel minim – de valoarea de piață a bunului la momentul
emiterii deciziei de despăgubire. În conformitate cu versiunea actuală a
dispoziției relevante, compensația se calculează în funcție de evaluările
stabilite de camera notarilor în cauză în anul anterior deciziei privind
despăgubirile, dar având în vedere totuși locația proprietății și specificațiile
tehnice relevante la momentul privării.
238. Cu toate acestea, noul sistem de evaluare (a se vedea punctul 149
de mai sus), care se bazează în parte pe date pertinente cu mai mult de
cincizeci de ani în urmă, prin urmare, într-un moment în care statul pârât nu
era obligat să respecte convenția (a se vedea punctul 211 de mai sus), poate
ridica probleme dificile și litigioase în practică din cauza a informațiilor
uneori insuficient de relevante cu privire la descrierea exactă a bunului în
momentul privării datorate
54
la, printre altele, dezvoltările urbane inerente care au avut loc de atunci,
care trebuie să fi avut un impact cel puțin asupra categoriei de utilizare a
terenurilor.
239. În plus, Curtea ia act de constatările ICCJ potrivit cărora legea
urmărea să acorde reclamanțilorechivalentul m onetary a ceea ce ar fi primit
dacă restituirea în natură ar fi fost posibilă (a se vedea punctul 172 in fine de
mai sus), considerând implicit că orice altă metodă de evaluare decât one,
ținând seama de specificațiile tehnice ale bunului așa cum era la
momentul privării ar fi nedrepte și inechitabile. Cu toate acestea, Curtea nu
poate pierde din vedere faptul că, dacă restituirea în natură ar fi fost
posibilă, reclamanții ar fi intrat în posesia unui bun care ar fi cuprins cel
puțin unele evoluții care au avut loc de-a lungul timpului, fie de natură
generală (politica de urbanism), fie de o natură mai specială (de exemplu,
reamenajări sau renovări); rezultă că, pentru ca compensația acordată să
rămână echivalentă cu valoarea property în natură, aceasta nu poate ignora
astfel de evoluții.
240. Având în vedere cele de mai sus, Curtea se întoarce la prezenta
cauză și verifică dacă caracterul rezonabil menționat mai sus (a se vedea
punctele 236-237) a fost respectată, constatând că despăgubirea acordată
reclamanților a fost stabilită pe baza versiunilor anterioare ale articolului 21
§ 6 din lege, astfel cum sunt în vigoare la momentul relevant (a se vedea
punctele 148-149 de mai sus).
241. În această privință, Tribunalul ia act de diferențele
semnificative dintre ceea ce reclamantele au pretins că au dreptul la
despăgubiri, pe baza rapoartelor prezentate de experți în evaluare (a se
vedea punctele 107 și 109. de mai sus) și ceea ce autoritățile naționale le-
au acordat efectiv în aplicarea legislației relevante (a se vedea punctele 114,
115 și 117 de mai sus).
242. Mai precis, în speță, reclamantelor li s-a acordat o compensațiede
mai multe ori mai mică decât valoarea de piață a bunului respectiv, potrivit
rapoartelor de evaluare prezentate de acestea.
243. Având în vedere natura procedurii în cauză, prin intermediul
căreia reclamantele și/sau predecesorii acestora au solicitat de mai mult de
douăzeci de ani (a se vedea punctele 107, 112 și 117 de mai sus) măsuri
compensatorii pentru bunurile lor, ținând seama în același timp în mod
corespunzător de marja de apreciere a statului în aceste privințe, Tribunalul
consideră că că, pe baza materieil prezentate, există elemente convingătoare
care demonstrează în mod suficient că sumele care le-au fost acordate cu
titlu de compensație nu erau legate în mod rezonabil de valoarea bunului, în
sensul jurisprudenței Curții (a se vedea mutatis mutandis, Vistiņš și
Perepjolkins
v. Letonia (doar satisfacție) [GC], nr. 71243/01, §§ 35-36, CEDO 2014).
244. Având în vedere această constatare referitoare la cuantumul
compensației, care trebuie privit în raport cu contextul subiacent al
întârzierilor semnificativ de mari în procesul de restituire ( a se vedea punctul
243 de mai sus, și contrastul cu Šimaitienė, citată anterior, § 54), Curtea nu
poate decât să concluzioneze că
54
solicitanții din cererile nr. 59012/17, 47070/18 și 21500/19 au fost obligate

să suporte o sarcină individuală excesivă, cu încălcarea articolului 1 din
Protocol nr. 1 la convenție.
4. Cauze privind anularea titlurilor reclamantelor fără despăgubiri

(cererile nr. 28856/18, 25503/19 și 34359/19)
245. Tribunalul observă de la bun început că constatările instanțelor
naționale care au condus la declararea nulității titlurilor reclamantelor s-au
axat în principal pe faptul că terții (indiferent dacă sunt autorități de stat,
societăți sau persoane fizice) aveau un titlu mai bun (drept preferabil), în
conformitate cu dreptul intern aplicabil (a se vedea punctele 120, 123 și
126 de mai sus).
246. Reiterând că sarcina sa nu estede a pune sub semnul întrebării
marja largă de apreciere a statului în punerea în aplicare a politicilor sociale
și economice, hotărârea legiuitorului cu privire la ceea ce este "de interes
public" fiind respectată pe deplin, cu excepția cazului în care această
hotărâre este în mod vădit lipsită de temei rezonabil, Curtea trebuie totuși să
controleze, în temeiul convenției, modul în care astfel de legi au fost
aplicate în cauzele reclamantelor și dacă deciziile luate de autoritățile
naționale relevante a respectat principiile consacrate la articolul 1 din
Protocol Nr. 1 la Convenție.
247. Examinând dacă s-a ajuns la un just echilibru între interesul public
și cel al reclamanților, Curtea reiterează în special importanța principiului
"bunei guvernanțe". Principiul "bunei guvernări" nu împiedică, ca regulă
generală, autoritățile să corecteze greșelile ocazionale, chiar și pe cele care
rezultă din propria neglijență. Pe de altă parte, autorităților de stat care nu
reușesc să pună în aplicare sau să adere la propriile proceduri nu ar trebui să
li se permită să profite de pe urma faptelor lor ilicite sau să scape de
obligațiile lor. Riscul oricărei greșeli săvârșite de autoritatea de stat trebuie
să fie suportat chiar de stat și orice eroare nu trebuie remediată pe
cheltuiala persoanelor în cauză. În contextul revocării unui titlu care a
fost acordat în mod eronat, principiul "bunei guvernanțe" poate nu numai
să impună autorităților obligația de a acționa prompt în corectarea greșelii
lor, ci poate necesita, de asemenea, plata unei compensații adecvate sau un
alt tip de reparare corespunzătoare a fostei sale bune-credințe holder (a se
vedea Vukušić împotriva Croației, nr. 69735/11, § 64, 31 mai 2016, precum
și toate referințele citate în aceasta, inclusiv Toșcuță și alții împotriva
României, nr. 36900/03, § 38, 25 noiembrie 2008).
248. În special, în Hotărârea Velikovi și alții împotriva. Bulgaria (nr.
43278/98 și alte 8, § 190, 15 martie 2007), Curtea a stabilit anumite criterii
pentru a decide dacă principiul proporționalității a fost respectat în cauzele
care implică anularea titlurilor de proprietate ale reclamanților. Acesta a
statuat:
" ... Problema proporționalității trebuie soluționată cu referire la următoarele
elemente: (i) dacă cauza intră sau nu în mod clar în domeniul de aplicare al
obiectivelor legitime ale Legii privind restituirea, având în vedere temeiul de fapt
și de drept al reclamantelor"
54
titlul și constatările instanțelor naționale în hotărârile lor prin care au fost

declarate nule și neavenite (abuz de putere, nelegalitate materială sau omisiuni
minore imputabile administrației) și (ii) impreviziunile suferite de reclamanți și
caracterul adecvat al compensației obținute efectiv sau al compensației care ar putea
fi obținută prinutilizarea normală a procedurilor și a posibilităților de care dispun
solicitanții la momentul relevant, inclusiv [...] posibilitățile solicitanților de a-și
asigura o nouă locuință."
Tribunalul consideră că criteriile de mai sus se aplică mutatis mutandis
în speță.
249. Aceasta observă, în primul rând, că titlurile reclamantelor au fost,
în esență, anulate deoarece fuseseră emise pentru parcele de teren care
aparțineau deja terților, cu încălcarea normelor imperative privind restituirea
bunurilor (a se vedea punctul 245 de mai sus). Cu toate acestea, nu s-a
susținut și nici nu s-a contestat că reclamantele au acționat altfel decât cu
bună-credință, defectele care au făcut titlurile nule fiindimputabile
autorităților administrative emitente.
250. În ceea ce privește al doilea criteriu, pentru a aprecia dacă
reclamantele dispuneau de o compensație adecvată, trebuie să se țină seama
de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze, inclusivde capacitatea de a
dispune de o compensație și de realitățile practice în care se aflau
reclamantele (a se vedea Hotărârea Velikovi și alții, citată anterior, punctul
231) și, mai precis, de aspectul dacă le era disponibilă o posibilitate clară și
previzibilă de a obține despăgubiri.
251. Într-adevăr, în cauza Preda și alții, Curtea a constatat că soluția
propusă de legiuitor pentru împrejurări precum cele descrise în prezenta
cauză era prevăzută la articolul 47 din lege (a se vedea punctul 155 de mai
sus) și a considerat că această soluție este acceptabilă a priori (a se vedea
Preda și alții , citată anterior, §§ 123 și 136).
252. Cu toate acestea, în pofida dispozițiilor menționate mai sus, Trebuie
arătat că, pe de o parte, reclamanții din cererile nr. 28856/18 și 25503/19 par
să aibă încă pendinte în fața autorităților administrative cererile lor de
restituire, fără nicio indicație clară și previzibilă cu privire la momentul în
care își vor vedea procedura finalizată (a se vedea punctele 121 și 124 de
mai sus; vezi, de asemenea, muta ismutandis, Toșcuță și alții, citată mai sus,
37-39). Pe de altă parte, reclamanta în cererea introductivă nr.34359/19 nu
are nicio perspectivă de a obține nicio compensație, astfel cum au arătat
autoritățile administrative competente în interpretarea normelor juridice
aplicabile (a se vedea punctul 128 de mai sus).
253. Având în vedere considerațiile de mai sus, Tribunalul
concluzionează că anularea titlurilor reclamantelor ca urmare a
nerespectării de către autoritățile statului a dispozițiilor legale relevante
pentru procedura de emitere actele de proprietate, fără nicio compensație,
au impus o sarcină individuală excesivă solicitanților.
54
254. În consecință, a existat o încălcare a article 1 din Protocolul nr. 1

la Conventie cu privire la cererile nr.28856/18, 25503/19 si 34359/19.
5. Cauza privind cererile de pierdere de utilizare ale reclamantului

(cererea nr. 31613/19)
255. Curtea observă că reclamanta și-a formulat plângerea în fața sa
doar referindu-se la nerecunoașterea de către instanțele naționale a
dreptului său de a i se acorda despăgubiri pentru neexecutarea hotărârii
restante pronunțate în favoarea sa, în special în forma de pierdere a
folosinței terenului la care avea dreptul, până când acest teren i-a fost dat.
256. În această connection, Curtea reiterează că, în temeiul
principiului jura novit curia, aceasta nu este ținută de temeiurile juridice
invocate de solicitant în temeiul convenției și al protocoalelor la aceasta și
are competența de a decide cu privire la calificarea care trebuie dată în
drept faptelor unei plângeri prin examinarea acesteia în temeiul articolelor
sau dispozițiilor convenției care sunt diferite de cele invocate de solicitant.
Cu toate acestea, aceasta nu își poate întemeia decizia pe fapte care nu fac
obiectul plângerii (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Radomilja și alții,
citată anterior, § 126).
257. Prin urmare, în speță, Curtea va examina plângerea reclamantului
cu privire la pretinsa ineficacitate generală a mecanismului de compensare,
în special în ceea ce privește despăgubirea pentru executarea cu întârziere a
hotărârilor restante prin care se dispune restituirea și lipsa unei ineficiențe
efective remediu.
258. De la bun început, Curtea observă că dreptul intern pune la
dispoziție mai multe căi care dau dreptul creditorilor, în toate tipurile de
creanțe, să obțină despăgubiri (inclusiv pentru pierderea utilizării bunului
revendicat și/sau în ceea ce privește prejudiciul moral) pentruexecutările
neîntârziate în mod nej ustifiabil ale hotărârilor în curs pronunțate în
favoarea lor: articolele 906 și 892 din CPC (a se vedea punctele 157-158 de
mai sus) și dispozițiile generale de drept delictual (a se vedea punctul 160 de
mai sus) par să acopere categoria de cereri de despăgubire menționate mai
sus.
259. Curtea observă că justificarea instanței naționale pentru
respingerea cererilor de despăgubire formulate de reclamantă a fost aceea că
autoritățile nu au fost vinovate de neexecutarea hotărârii restante pronunțate
în favoarea sa, întrucât, pe de o parte, terenul aparținea deja față de terți și,
pe de altă parte, reclamanta însăși a refuzat să accepte propunerea
alternativă care i-a fost prezentată , și anume să primească în schimb mai
multe parcele mai mici dispersate, pretins de o valoare inferioară (a se vedea
punctele 135-137 de mai sus).
260. Din această perspectivă și în contextul plângerii reclamantei
potrivit căreia instanțele naționale nu i-au recunoscut dreptul la
compensation pentru pierderea folosinței unui bun la care avea dreptul de
mult timp, dar care nu era încă a intrat în posesia din cauza deficiențelor
restituirii
54
mecanism și având în vedere concluziile sale anterioare referitoare la astfel

de deficiențe (a se vedea punctul 229 de mai sus), Tribunalul consideră că
soluționarea procedurii reproșate a impus reclamantei o sarcină
disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul său la exercitarea
pașnică a bunurilor garantate de art. 1 din Protocolul nr.
261. În consecință, în prezenta cauză a avut loc o încălcare a acestei
dispoziții care priveștecererea nr.31613/19.
6. Concluzii privind eficacitatea mecanismului

262. Având în vedere constatările sale de la punctele 229, 230, 243, 253
și 260 de mai sus, Tribunalul consideră că: neexecutarea prelungită
ahotărârilor pronunțate în favoarea reclamantelor și lipsa unei căi de atac
efective; anularea titlurilor reclamantelor ca urmare a neexecutării corecte
de către stat a legii aplicabile și fără nicio compensație; precum și
neexecutarea autoritățile care se asigură că despăgubirea acordată este
legată în mod rezonabil de valoarea actuală a bunului, constituie elemente
suficiente pentru a concluziona că, în pofida garanțiilor introduse de lege și
validate a priori de Către Curte în Hotărârea Preda și alții , mecanismul de
restituire continuă să nu fie pe deplin eficace și coerent în mod convingător,
astfel încât să nu împovăreze excesiv reclamanții.
263. În consecință, Curtea respinge obiecția preliminară formulată de
Guvern cu privirela fond (a se vedea punctul 190 de mai sus) și constată că
a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu
privire la toate cererile, cu excepția cererilor nr. 25811/19 și 40167/18 care
urmează să fie scoase din listă (a se vedea punctele 198-199 și 202-203 de
mai sus).
IV. ALTE PRESUPUSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENȚIEI
264. În sfârșit, unii dintre reclamanțis-au plâns în temeiul articolelor 6,

13 și 14 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 12 la
Convenție cu privire fie la durata procedurii interne, fie la valoarea
compensației, fie la lipsa unei căi de atac eficiente pentru cererile lor de
proprietate.
265. Curtea a examinat cu atenție aceste critici. Având în vedere toate
elementele de care dispune și în măsura în care aspectele reproșate sunt de
competența sa și nu au făcut deja obiectul aprecierii sale în temeiul
articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea punctul 262 de mai sus),
Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio aparență de încălcare a
drepturilor și libertăților prevăzute în convenție sau în protocoalele sale.
266. Rezultă că aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse
în conformitate cu articolul 35 alineatul (3) litera (a) și alineatul (4) din
convenție.
54
V. APLICAREA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENȚIE
267. Părțile relevante ale articolului 46 din convenție au următorul cuprins:

" (1) Înaltele Părți Contractante se angajează să respecte hotărârea definitivă a Curții în
orice caz la care sunt părți.
( 2) Hotărârea definitivă a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care
supraveghează executarea acesteia ..."
268. Curtea reiterează faptul că articolul 46 din convenție, astfel cum a
fost interpretat în lumina articolului 1, impune pârâtului o obligație legală
nu numai de a plăti celor vizați sumele acordate cu titlu just de satisfacție,
ci și de a să aleagă, sub rezerva supravegherii de către Comitetul de
Miniștri, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale care urmează
să fie adoptate în ordinea lor juridică internă pentru a pune capăt încălcării
constatate de Curte și pentru a remedia, pe cât posibil, efectele (a se vedea
Scozzari și Giunta împotriva Italiei [GC], nr. 39221/98 și 41963/98, § 249,
CEDO 2000-VIII). În plus, Curtea observă că este în primul rând de
competența statului în cauză să aleagă, sub rezerva supravegherii de către
Comitetul de Miniștri, mijloacele care trebuie utilizate în ordinea sa juridică
internă pentru a-și îndeplini obligația care îi revine în temeiul articolului 46
din convenție (a se vedea Öcalan/. Turcia [GC], nr. 46221/99, § 210,
CEDO 2005-IV).
269. Încălcarea constatată de Curte în prezenta cauză afectează încă
multe persoane (a se vedea punctele 178, 179 și 181 de mai sus). Această
chestiune a fost deja examinată de Curte într-o cauză-pilot și, ulterior, în
mai multe cazuri de monitorizare, iar concluziile Curții din prezenta cauză
reiau și reiterează unele dintre constatările sale anterioare (a se vedea
punctul 262 de mai sus). În această privință, Curtea ia act de faptul că,
începând cu pronunțarea hotărârii-pilot, statul pârât a luat măsuri generale
semnificative, inclusiv modificări legislative, pentru a remedia problemele
structurale legate de mecanismul de restituire și că acestea sunt în curs de
evaluare de către Comitetul de Miniștri în ceea ce privește supervision a
hotărârii-pilot a Curții (a se vedea de asemenea punctele 180-182 de mai
sus).
270. Cu toate acestea, Curtea a concluzionat în prezenta cauză că există
încă o problemă structurală care rezultă din faptul că autoritățile nu au
răspuns în continuare fie în mod adecvat la cererile de restituire ale
reclamanților, în special prin finalizarea procedurii administrative pendinte
în fața acestora, fie de a pune în aplicare, dacă este cazul, dreptul lor la
compensația, calculată în conformitate cu convenția, care echivalează cu o
practică incompatibilă cu convenția.
271. Având în vedere cronologia acestor tipuri de cauze, inclusiv în fața
sa, și în pofida eforturilor consecvente depuse până în prezent de autoritățile
naționale pentru a încerca să pună în aplicare mecanismul în conformitate cu
convenția, Curtea consideră că pârâtul State trebuie să instituie măsuri
mai simple care să vizeze raționalizarea și clarificarea procedurilor și
criteriilor care trebuie aplicate după ce au fost stabilite și confirmate.
54
direct de către reclamantul în cauză sau de către o instanță în cadrul

procedurilor de executare relevante, că o hotărâre judecătorească
nesoluționată este în mod obiectiv imposibil de executat. În scopuri pur
orientative, astfel de măsuri, aplicabile tuturor cauzelor pendinte în fața
administrațieisau a autorităților judiciare, pot include anularea oricărei
soluții alternative la imposibilitatea de executare menționată, alta decât
acordarea compensației financiare, calculată astfel încât să se asigure că
aceasta este legată în mod rezonabil de valoarea creanței imobiliare ed (a se
vedea, de asemenea, punctele 236-237 de mai jos), care ar trebui calculată
în momentul plății efective a întregii sume sau, dacă este cazul, a primei
tranșe din întreaga sumă. În acest sens, statul pârât ar trebui să se asigure că
se iau măsuri bugetare adecvate pentru a furniza fonduri adecvate
reclamanților care au dreptul să primească despăgubiri în valoare (a se
vedea mutatis mutandis, Driza v. Albania, nr. 33771/02, § 126, CEDO
2007-V (extrase).
272. În plus, având în vedere perioada medie de timp mai mare de
douăzeci de ani care s-a scurs de la punerea în mișcare a mecanismului de
către reclamanți în temeiul legislației privind retrocedările, este deosebit de
important să se ia măsuri adecvate pentru a se asigura căprocesul de
restituire se desfășoară fără alte întârzieri inutile, pentru a oferi o reducere
efectivă reală pentru încălcarea drepturilor lor de proprietate, după cum sa
menționat mai sus. În această privință, Curtea nu poate sublinia
îndeajuns importanța stabilirii unor termene scurte, realiste și obligatorii
pentru finalizarea procedurii administrative aflate încă pe rolul autorităților
competente, în cazul în care reclamanții nu au obținut încă un răspuns la
cererile lor de restituire.
273. Prin urmare, având în vedere amploarea problemei recurente în
cauză și având în vedere deficiențele și deficiențele identificate ale
mecanismului global de restituire (a se vedea punctul 262 de mai sus),
Curtea consideră că este esențial ca statul pârât să își continue eforturile
consecvente și să adopte măsuri suplimentare adecvate, cu o în vederea
alinierii legislației și practicii sale la constatările Curții din prezenta cauză și
la jurisprudența sa relevantă, astfel încât să se asigure respectarea deplină a
articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și a articolului 46 din
convenție.
VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
274. Articolul 41 din convenție prevede:

"În cazul în care Curtea constată că a existat o încălcare a convenției sau a
protocoalelor la aceasta și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Părți Contractante
în cauză permite doar o despăgubire parțială , Curtea va acorda, dacă este
necesar, doar satisfacție părții vătămate."
54
A. Daune
275. Toți reclamanții au solicitat ca hotărârile restante pronunțate în

favoarea lor să fie executate și ca bunurile la care aveau dreptul să le fie
restituite . Unii dintre solicitanți au prezentat rapoarte de expertiză
privind bunurile revendicate și/sau pierderea corespunzătoare a utilizării la
care au susținut că au dreptul.
276. Guvernul a făcut comentarii în replică. Evaluarea acestora s-a bazat
pe criteriile stabilite de Lege, în parte dingrilele notariale din 2013, în care
acestea au furnizat informații relevante și fiabile care să permită o estimare
a valorii bunului.
277. Curtea reiterează faptul că a constatat o încălcare a articolului 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a neexecutării, în esență, într-un
termen rezonabil, a procedurii de restituire inițiate de reclamanți, fie prin
executarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea lor, fie prin simpla
pronunțare a unei decizii cu privire la cererile lor, care, prin urmare, sunt
încă pendinte în fața autorităților competente, chiar dacă dreptul lor la
despăgubiri a fost deja stabilit prin decizii administrative. Având în vedere
natura încălcărilor constatate, Curtea consideră că reclamanții au suferit
un prejudiciu material și moral.
278. Cu toate acestea, Curtea consideră că problema despăgubirii
pentru prejudiciul material nu este gata pentru decizie. În consecință,
această întrebare trebuie rezervată și trebuie stabilită procedura
ulterioară, ținând seama în mod corespunzător de orice acord la care s-
ar putea ajunge între guvern și reclamanții respectivi (articolul 75 §§ 1
și 4 din Regulamentul Curții).
279. Având în vedere caracterul parțial inoperant al sistemului actual de
restituire , astfel cum s-a subliniat mai sus (a se vedea punctul 262 de mai sus)
și având în vedere în special durata procedurii de restituire relevante, în
medie, aproximativ douăzeci de ani, Tribunalul consideră că este rezonabil
să acorde reclamantelor o sumă pentru prejudiciul moral, astfel cum se
indică în apendice.
B. Costuri și cheltuieli
280. Unii dintre solicitanți fie nu au prezentat nici o cerere de cheltuieli

și costuri, fie nu au reușit să le susțină. În consecință, Curtea nu găsește
niciun motiv pentru a le acorda nici o sumă în acest cont (a se vedea tabelul
anexat).
281. În ceea ce privește afirmațiile invocate de ceilalți reclamanți, având
în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, inclusiv cele
referitoare la acordurile privind taxele pentru situații neprevăzute (a se
vedea, de exemplu, Saghatelyan v. Armenia, nr. 7984/06, §§ 61-62, 20
octombrie 2015), care sunt legale în temeiul dreptului național, Curtea
consideră că este un motiv pentru acordarea sumelor indicate în anexă care
acoperă cheltuielile de judecată sub toate capetele (a se vedea, de exemplu,
Hotărârea Ana Ionescu și alții, citată anterior, §§ 44-45).
54
C. Dobânda penalizatoare
282. Curtea consideră că este oportun ca rata dobânzii penalizatoare

să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la
care ar trebui să se adauge trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Decide să se alăture cererilor;
2. Decide scoaterea cererilor nr.40167/18 și 25811/19 din lista de cauze;
3. Declară sesizările în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

privind neexecutarea hotărârilor neexecutate pronunțate în favoarea
reclamanților și care privesc eficacitatea mecanismului de restituire
admisibil, iar restul cererilor inadmisibile;
4. Susține că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție;
5. Consideră că, în ceea ce privește prejudiciul material rezultat from

încălcările constatate, problema satisfacerii juste nu este pregătită pentru
decizie și , în consecință,
(a) rezervă această întrebare;
(b) invită Guvernul și solicitanții să prezinte, în termen de trei luni de la
data la care hotărârea devine definitivă în conformitatecu articolul 44
§ 2 din convenție, observațiile lor scrise cu privire la această
chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord la care ar putea
ajunge;
(c) își rezervă procedura suplimentară și deleagă președintelui Camerei
competența de a stabili același lucru, dacă este necesar;
6. Deţine
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei
luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu
Article 44 § 2 din Conventie, sumele indicate in anexa, plus orice
impozit care le poate fi imputabil, pentru daunele morale si costurile
si cheltuielile;
54
(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus,dobânda simplă
de decontare se plătește pentru sumele de mai sus la o rată egală cu
rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada
de nerambursare plus trei puncte procentuale;
7. Respinge restul cererilor reclamantelor de a obține o satisfacție justă în

ceea ce privește prejudiciul moral, precum și cheltuielile de judecată și
cheltuielile.
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 8 noiembrie 2022, în

conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer

Vicepreședinte grefier
54
APENDICE
Lista
cazurilor
Sume acordate
/cerere pentru
Cererea nr. Anul nașterii
și data solicitantului A) daune morale
Nu. Nume caz Reprezentat de Identificarea bunurilor
introducerii Locul de reședință B) costuri și cheltuieli
Cetățenia
în euro (EUR)
1. 59012/17 Văleanu v. România Coca-Cornelia Nistor Claudiu Despăgubiri pentru bunurile situate pe A) 10,000
VĂLEANU FILIPOIU Strada 2 Grăniceri 57, Fǎlticeni, stabilite de B) -
07/08/2017 1960 CC la data de 27 ianuarie 2015 ca 13.301 lei,
Fǎlticeni conform grilei notariale din 2013
Română
2. 12854/18 Argintaru v. România Ligia ARGINTARU 736.9603 ha teren forestier și 166.6536 ha A) 8,000
1961 pășuni alpine B) -
02/03/2018 Târgu Jiu
Română
3. 28856/18 Ionescu și alții v. Octavian-Constantin Radu 2,12 ha de teren situat în Craiova A) -
România IONESCU MARINESCU B) -
12/06/2018 1951
Craiova
Română
Anca FIFOR
66
1968
Craiova
Română
Sevastița ILIESCU
1937
Craiova
Română
4. 32541/18 Onu v. România Andone ONU 3 ha de teren la Lacul Șovârca, Galați A) 10.000
b:1938, d: 2019 B) -
04/07/2018
Urmărit de moștenitori
Petrica PREDA
1964
București
Română
Eva ONU
1941
Chiraftei, Galați
Română
Mariana ONU
1961
Chiraftei, Galați
Română
66
Daniel-Alen ONU
1971
Galați
Română
5. 38992/18 Todea v. România Romulus-Nicolae Voichița Naiana 3,64 ha de teren în Turda, localitate numită A) 10.000 în comun
TODEA MOLDOVENEAS "Râtul Vițeilor", conform hotărârii definitive B) -
CĂ din 15
10/08/2018 1952 Iulie 2002
Turda
Română
Remus-Horea TODEA
1956
Gherla
Română
Dragoș-Voicu TODEA
1956
Cluj-Napoca
Română
6. 40167/18 Blajă v. România Eugenia BLAJĂ Adrian A) -
1951 DOROFTEI B) -
14/08/2018 Iași
Română
7. 42182/18 Iuga v. România Gavrilă IUGA Andrei-Ștefan 3,76 ha de teren forestier situat în Borșa A) 10,000
1937 MITREA (Muntele Cornedei ) B) -
20/08/2018 Săliștea de Sus
Romanian
66
8. 45732/18 Pintea v. România Emil-Horea PINTEA Gabriel- 0,5675 ha de teren forestier, situat în satul A) 10,000
1968 Alexandru Nima, Cluj B) -
18/09/2018 Gherla TĂMAȘ
Română
9. 47070/18 Strugaru v. România Rodica STRUGARU Alexandru despagubiri pentru 3,8 ha de teren in Drobeta- A) 10,000
1943 Cătălin PUȘA Turnu Severin (situat anterior extra muros B) -
22/09/2018 Timisoara din satul Simian)
romaneas
ca
10. 52852/18 Enescu și alții v. Elena ENESCU Bogdan Florin 9.100 mp. m de teren la Prelungirea Ghencea A) 10.000 în comun
78,
România 1949 ENESCU București B) 500
02/11/2018 București
Română
Teodor Alexandru
COLEA
1960
București
Română
Ana COLEA
1953
București
Română
Mihaela-Roxana
COLEA
1979
București
66
Română
Elena-Magdalena
BODRÎNGĂ
1976
Bucuresti
romanesc
11. 59503/18 Marcu v. România Tudor MARCU Mircea-Ioan 23 ha de teren forestier, astfel cum au fost A) 10,000
1939 HOTNOG identificate într-un raport de expertiză anexat B) -
08/12/2018 Bucuresti la hotărârea restantă zgomot 29 iunie 2007,
romanesc Tribunalul Județean Teleorman (a se vedea și
cererea nr. 2556/19 sub 13. de mai jos)
12. 1369/19 Ifrim v. România Carolina IFRIM Matei BRATU 0,27 ha de teren forestier situat într-un loc numit A) 1,000
1937 Podul Turcului sau Boghești (Podul Turcului B) -
18/12/2018 Boghești sau Boghești)
Română
13. 2556/19 Albuleț v. România Elena ALBULEȚ Mircea-Ioan 23 ha de teren forestier, astfel cum au fost A) 10,000
1957 HOTNOG identificate într-un raport de expertiză anexat B) -
28/12/2018 Predeal la hotărârea restantă zgomot 29 iunie 2007,
romanesc Tribunalul Județean Teleorman (a se vedea și
cererea nr. 59503/18 sub 11. de mai sus)
14. 15930/19 Nicolaiescu v. România Nicolae 1.820 mp de teren într-un loc numit "Prigorici", A) 2,940
NICOLAIESCU Pǎușești-Mǎglași, sau despăgubiri B) -
07/05/2019 1948
Targu-Mures
Romaneste
15. 16060/19 Asociația "Composesorat Asociația Nicoleta-Tatiana 17.000 h de teren forestier situat în Borșa, A) 10,000
Eur 5.000, și anume
Borșa" v suma acordată înComposesorală
ceea ce privește Borșa
onorariul avocatului;
POPESCUa se plăti înMaramureș
bancă cont desemnat de reclamantele" reprezentant. B) 18 700
66
Borșa
Română
16. 16337/19 Mihaela Ștefănescu v. Mihaela Mihaiela Măsuri compensatorii pentru terenuri cu o A) 5,000
România ȘTEFĂNESCU Eugenia suprafață totală de 10.854 mp în Ploiești B) -
14/03/2019 1949 MARZAVAN
Bucuresti
romanesc
17. 20341/19 Danci v. România Marie DANCI Gheorghe- 0,75 ha de teren în Borșa, locație numită "Gura A) -
b:1936; d: 2021 Zamfir Repezii" sau "Acasă" B) -
27/03/2019 AMZĂRESCU-
Urmărită de NIȚĂ
moștenitor: Ioana
IVAȘCO 1965
Borșa
Română
18. 21500/19 Cobzaru v. România Celestina-Maria Proprietate de pe strada Craiovița 57, Craiova, A) -
COBZARU pentru care s-au propus despăgubiri de către B) -
05/04/2019 1975 primarul Craiovei în 2012 și au fost validate
Bucuresti de CNPC la 31 ianuarie 2017; suma propusă
romanesc de acesta din urmă, 249.708 lei, a fost
confirmată de Judecătoria București appeal la
28 ianuarie 2019
Certificatele de plată emise la 11 martie 2019
și la 13 aprilie 2020 au fost încasate de solicitant
19. 23253/19 Moisă v. România Daniel MOISĂ Manuela SMĂU Procedura privind despagubirea a 460 mp de A) 10.000, sumă de plătit
1968 teren si bunuri situate la în comun cu
66
25/04/2019 Vaslui Strada Traian 48, Vaslui, precum si pentru reclamanta Țiplea,
românesc un sfert dintr-un teren de 222 mp. m situat aplicație
pe strada Traian 46, Vaslui 23256/19, pct. 20 de
mai jos
B) 1.013
20. 23256/19 Țiplea v. România Iuliana ȚIPLEA Manuela SMĂU A se vedea pct. 19. de mai sus, cererea nr. A) A se vedea punctul
1965 23253/19 19. de mai sus, cererea
25/04/2019 Vaslui nr. 23253/19
românesc B) 675
21. 25503/19 Nicolicea și alții v. Mariana NICOLICEA Liliana Ioana Patru parcele de teren situate pe strada A) -
România 1950 CHIRILĂ Avram Iancu 58, Florești, județul Cluj, B) -
24/04/2019 Florești identificate astfel:
Română - 1, din 2773 mp. m, aparținând celui de-al
patrulea, al cincilea, al șaselea și al șaptelea
Victoria IUGA candidat (titlu emis la 13.01.2004)
1936 -2, din 2773 mp. m, aparținând primului
Cluj-Napoca solicitant (titlu emis la 12.06.2003)
Română - 3, din 2880 mp. m, aparținând celui de-al
doilea și al treilea candidat (titlu emis la
Maria GRIGORESCU 09.06.1999)
1938 - 45, din 5028 mp, aparținând celui de-al
Bucuresti optulea, al nouălea, al zecelea și al
romanesc unsprezecelea candidat (titlu emis la data
de 04.08.2003)
Floarea OLTEAN
1950
Florești
Română
66
Aurelia GAL
1943
Florești
Română
Viorica ZAGON
1945
Florești
Română
Lucreția BOARTI
1935
Florești
Română
Petru IRIMIEȘ
1945
Cluj-Napoca
Română
Petru-Nicolaie
IRIMIEȘ
1970
Florești
Română
Gheorghe-Marius
66
VIDICAN
1974
Chisineu-Cris
Română
Maria-Cristina LUCA-
VIDICAN
1977
Bucuresti
romanesc
22. 25811/19 Asociatia "Composesorat Asociația Ionela-Mariana Mai multe parcele de pășune și terenuri A) -
Mutu Coasta Ursului Composesorală Mutu VEG forestiere, în valoare de 207,32 ha, situate în B) -
16/04/2019 Straja Lupeni" s.c. Coasta Ursului Straja Lupeni, Hunedoara, confirmate de hotărârea
Lupeni restantă din 5 mai 2017
2001 Titluri emise la 14, respectiv 17 iunie 2021
Vulcan
românesc
23. 27761/19 Ovidiu-Paul Ștefănescu Ovidiu-Paul Mihai Vladimir 75 ha: 4,9 ha de teren agricol, 3,9 ha de pășune A) 5,000
v. România ȘTEFĂNESCU HOLBAN și 66,22 ha de teren forestier situat în Mihǎești, B) 400
10/05/2019 1933 Argeș
Bucuresti
romanesc
24. 28615/19 Șendroiu v. România Ion-Alin ȘENDROIU 3,11 ha, inclusiv un teren agricol de 0,6214 ha A) 10,000
1966 și 1,25 ha de teren forestier situat în satul B) 2,500
15/05/2019 Cârbești Cârbești, Gorj
Română
66
25. 31613/19 Botez v. România Cristina-Maria Ana-Corina Pierderea utilizării unei podgorii de 3,3455 ha în A) 10,000
BOTEZ SACRIERU Odobești B) -
04/06/2019 1949
Bucuresti
romanesc
26. 33596/19 Stoiculescu v. România Laurențiu Andrei 0,15 ha intra muros și 0,10 ha muros în plus de A) 7,000
STOICULESCU GRIGORIU Scǎrișoara B) 1.500 + 5 %2 din
13/06/2019 1953 valoarea pecuniară
Scărișoara daune acordate în cele
Română din urmă, ca taxă de
contingență (succes)
27. 34359/19 Ciotu v. România Eudochia CIOTU Emanuel 0,15 ha de teren situat in Cajvana, judetul A) 10,000
1962 PAPUC Suceava B) -
13/06/2019 Cajvana
română
28. 34474/19 Tătărău v. România Gabriela TĂTĂRĂU 307 mp. m de teren situat pe strada Cerceluș A) 10,000
1951 56, Bucuresti B) 1,000
21/06/2019 München
german
ă
29. 36372/19 Marcea v. România Ion MARCEA Răzvan Paul Decizia de despagubire emisa de NCPC la A) 10,000
b:1952, d: 2020 CĂLINESCU data de 18 noiembrie 2009 in cuantum de B) 8,450
18/06/2019 1.428.734,50 lei, predecesorul reclamantei
Urmărit de moștenitori având dreptul la jumătate din acest cuantum
Elena-Mihaela
STOIAN
2 A fi achitat în contul bancar d
si1g9n7a7ted de re solicitantului prezentativ.
66
Craiova
Română
Mihai MARCEA
1979
Craiova
Română
30. 43586/19 Minciuna v. România Vasile LIE Maricel Două șapte din cele 16,75 ha de teren agricol A) 10,000
1950 ZAMORA (9,79 ha și 6,96 ha) situate în Mărgineni, B) 702
09/08/2019 Bucuresti județul Brașov
romanesc
66

Decizia CEDO

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Decizia CEDO

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A PATRA SECȚIUNE

CAUZA VĂLEANU ȘI ALȚII v. ROMÂNIA

(Cererile nr. 59012/17 și alte 29 )

Artă. 1 P1 • Exercitarea pașnică un bunurilor • Continuarea ineficienței

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2

În cauza Văleanu și alții v. România

4. După instaurarea regimului comunist în România în 1947, statul a

II. CU PRIVIRE LA CIRCUMSTANȚELE SPECIALE ALE

14. Faptele cauzei , astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi

A. Neexecutarea hotărârilor definitive

15. Reclamantii au obtinut hotarari definitive in favoarea lor , in care

22, 23, 24, 26 și 30 din anexă) sau să le plătească în schimb compensația

1. Neeliberarea de către autorități a actelor de proprietate și/sau

(b) Onu, cererea nr. 32541/18

(c) Todea și alții, cererea nr. 38992/18

(d) Blajǎ, cererea nr. 40167/18

nu au primit toți acești bani, pretinzând că au dreptul să primească în

(e) Iuga, cererea nr. 42182/18

(f) Pintea, cererea nr. 45732/18

(g) Enescu și alții, cererea nr. 52852/18

(h) Albuleț, cererea nr. 2556/19 și Marcu, cererea nr. 59503/18

(i) Ifrim, cererea nr. 1369/19

(j) Asociația "Composesoratul Borșa", cererea nr. 16060/19

asocierea părea să fi fost acordată terților în cadrul procedurii de restituire .

(k) Danci, cererea nr. 20341/19

58. Terenul în cauză nu era disponibil pentru a fi atribuit reclamantei,

(l) Asociatia "Composesorat Mutu Coasta Ursului Straja Lupeni", cererea

(m) Ovidiu Paul Ștefǎnescu, cererea nr. 27761/19

(n) Șendroiu, cererea nr. 28615/19

a fost suspendată până la pronunțarea unei hotărâri penale în paralelcu privire

(o) Stoiculescu, cererea nr. 33596/19

(p) Minciună, cerere nr. 43586/19

pentru ca reclamanții să accepte propunerile. Această cerere a fost respinsă

2. Nerespectarea de către autorități a obligației de a stabili o sumă

documente care dovedesc dreptul, acte de identitate, copii ale hotărârilor

(b) Mihaela Ștefănescu, cererea nr. 16337/19

(c) Marcea, cererea nr. 36372/19

93. La 14 august 2014, reclamantul a informat ANRP că predecesorul

3. Neprezentarea de către autorități a unei decizii cu privire la cererile

99. La data de 2 iulie 2001 , primarul a respins cererea de retrocedare

(b) Tǎtǎrǎu, cererea nr. 34474/19

1 La 1 iulie 2005 , 10.000 ROL a devenit 1 RON

105. Potrivit observațiilor Primăriei Municipiului București din 11

1. Vǎleanu, cererea nr. 59012/17

2. Strugaru, cererea nr. 47070/18

113. La data de 19 aprilie 2018, Curtea de Apel București a anulat

3. Cobzaru, cererea nr. 21500/19

C. Anularea titlurilor reclamantelor

1. Ionescu și alții, cererea nr. 28856/18

terenurile au aparținut dintotdeauna statului, administrat de filiala

2. Nicolicea și alții, cererea nr. 25503/19

3. Ciotu, cererea nr. 34359/19

constatând că i s-au dat terenuri cu încălcarea Legii nr.18/1991, care

D. Lipsa despăgubirilor pentru pierderea utilizării

Botez, cererea nr. 31613/19

hotărârea restantă, respectiv pentru pierderea folosinței pentru perioada

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTE

A. Prezentare generală a principalelor prevederi legislative privind

1. Legislația aplicabilă înainte de adoptarea de către Curte a cauzei-

CEDO 2005-XII (extrase)); Maria Atanasiu și alții (citată mai sus,

2. Legea nr. 165/2013 adoptată ca răspuns la cazul pilot

(b) Dispoziții relevante privind diferite tipuri de cauze

143. Articolul 11 din lege prevedea că comisiile locale și/sau regionale

Dispozițiile menționate mai sus au fost abrogate de legiuitor începând