Preliminarii

O încheiere provenită de la Tribunalul de la Alba, prin care s-a dispus sesizarea CJ pe cale preliminară, a
ridicat aspectul esențial al stabilirii domeniului de aplicare a CDFUE.

Acțiunea principală a avut ca obiect reducerile salariale (de 25%) privind funcționarii publici, reclamantul
– Corpul Național al Polițiștilor – a cerut sesizarea CJ pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare;
Tribunalul Alba a admis (în parte) cererea și a dispus sesizarea CJ cu o întrebare preliminară, având
următoarea formulare: „Prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 și art. 21 alin. (1) din CDFUE trebuie
interpretate în sensul că se opun unor reduceri salariale precum cele operate de statul român prin Legea
nr. 118/2010 și Legea nr. 285/2010”. Judecata a fost suspendată pnă la pronunțare CJ.

Aspecte de ordin procedural evidențiate în încheierea instanței

Atunci când ia în discuție posibilitatea sesizării CJ, instanța națională stabilește necesitatea obținerii unei
hotărâri preliminare (alături ce pertinența întrebării adresate). Respectiva necesitate a fost enunțată și
de instanța națională în încheierea sa, care, pe de o parte, a pus în discuție cererea reclamantului de
sesizare a CJ, iar, pe de altă parte, a reformulat întrebarea preliminară, al cărei domeniu a fost restrâns.

Reformularea întrebării preliminare s-a făcut „[…] în sensul pronunțării CJCE cu privire la interpretarea
art. 17 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) și art. 47 din CDFUE și nu la compatibilitatea unor dispoziții din
dreptul intern cu dispozițiile art. 17 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) și art. 47 din CDFUE”. Prin urmare,
instanța de trimitere a reținut în mod întemeiat consecința repartizării competențelor între ea și CJ, în
sensul în care nu aceasta din urmă este cea care, atunci când pronunță o hotărâre preliminară, apreciază
ca atare compatibilitatea dreptului statului membru cu dreptul UE. Curtea interpretează doar dreptul
Uniunii; consecințele acelei interpretări pentru soluția în speță sunt extrase de instanța de trimitere.

Interpretarea cartei și necesitatea unei legături cu dreptul Uniunii

Cea mai importantă problemă ridicată în încheiere privește, evident, interpretarea cartei în împrejurările
speței, mai precis a art. 51 din cartă („Domeniul de aplicare”): statele membre sunt obligate să adopte
dispozițiile cartei doar atunci când pun în aplicare dreptul UE; Curtea a precizat că poate interpreta
dreptul UE în lumina cartei, în limitele competențelor atribuite ei. Aceeași instanță a arătat și că
limitarea de la art. 51 alin. (1) din cartă nu a fost modificată prin intrarea în vigoare la 1 decembrie 2009
a TLisabona, moment de la care, în temeiul art. 6 alin. (1) UE (care precizează că dispozițiile cartei nu
extind în niciun fel competențele UE definite de tratate), carta a dobândit aceeași valoare juridică cu cea
a tratatelor.

Prin urmare, situația este mai complexă și impune instanței naționale o examinare mult mai atentă
auntci când se confruntă cu o cauză în care domeniul litigiului principal este (sau pare) acoperit (parțial)
de o dispoziție de drept al UE (de exemplu, o directivă sau un regulament). Aceasta este, însă, după
toate aparențele o situație diferită de cea din speța noastră.

De altfel, prin ordonanța din 14 decembrie 2011, cauza C-434/11, Corpul Național al Polițiștilor, Curtea
s-a declarat vădit necompetentă să răspundă la întrebarea adresată ei. S-a reținut, în temeiul art. 92
alin. (1) și art. 103 alin. (1) din Regulamentul de procedură, atunci când Curtea este în mod vădit
necompetentă pentru a judeca o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, Curtea poate, după
ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată. Or,
potrivit CJ, „dat fiind că decizia de trimitere nu cuprinde niciun element concret în temeiul căruia să se
poată considera că Legea nr. 118/2010 și Legea nr. 285/2010 urmăresc să pună în aplicare dreptul
Uniunii, competența Curții de a răspunde la prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare
nu este demonstrată.”

Urmări imediate

La foarte scurt timp, în același litigiu, Curtea de Apel Constanța a admis cererea formulată de recurentul
Corpul Național al Polițiștilor și dispus sesizarea pe cale preliminară a CJ cu următoarele întrebări:

„1. Dacă prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 și ale art. 21 alin. (1) din CDFUE trebuie interpretate în
sensul că se opun unei reduceri salariale precum cele operate de statul român prin Legea nr. 118/2010 și
Legea nr. 285/2010.

2. Dacă dispozițiile art. 15 paragraful al treilea din CEDO, în baza căruia Guvernul României era obligat să
notifice Secretarul General al Consiliului Europei despre intenția luării măsurii reducerilor salariale și de
a preciza durata de timp prevăzută pentru aplicarea acesteia, trebuie interpretat ca fiind de natură să
atragă invalidarea Legii nr. 118/2010 și a Legii nr. 285/2010”.

Soluția Curții de Justiție nu putea fi decât similară celei din cauza C-434/11, Corpul Național al Polițiștilor,
prezentată anterior, Curtea considerând că este în mod vădit necompetentă pentru a judeca cererea de
pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Constanța.

Paradoxal, parcă nedorind să contrazică proverbul „Repetiția este mama învățăturii”, deși se
pronunțaseră și erau accesibile public cele două ordonanțe indicate mai sus, la 27 iunie 2012, Curtea de
Apel Brașov a sesizat la rândul său CJ cu o trimitere preliminară, într-un recurs declarat tot de recurentul
Corpul Național al Polițiștilor, într-o cauză identică, șase întrebări. Or, prin ordonanța din 15 noiembrie
2012 în cauza C-369/2012, CJ a constatat că era vădit necompetentă să judece cererea preliminară,
făcând aplicarea art. 53 lin. (2) din Regulamentul de procedură al Curții.