Manual INM- Dreptul Uniunii Europene- 2023

Capitolul 2: ORGANIZAREA JUDICIARĂ A UNIUNII EUROPENE

Obiective de formare -recapitularea cunoștințelor anterioare; identificarea

instanțelor Uniunii Europene, vor înțelege modul în
care se intersectează activitatea instanțelor create la
nivel european și cea a instanțelor naționale, precum și
rolul lor în aplicarea dreptului UE;
Teme abordate Tipurile de instanțe din UE; compunerea și
competențele CJUE; deciziile CJUE; elemente de
procedură în fața CJUE; competențele instanțelor
naționale în aplicarea dreptului UE;
Sediul materiei art. 19 TUE; art. 251-281 TFUE; Statutul Curții de
Justiție; Regulamentul de procedură
Hotărâri importante -
Website curia.europa.eu; eur-lex.europa.eu

1. DE CE?

De ce să citiți acest capitol? Bifați una sau mai multe căsuțe:

o pentru că nici despre asta nu-mi mai aduc aminte mare lucru.
o pentru că am sărit peste capitolul anterior și e jenant să nu știu măcar care sunt
instanțele UE
o pentru că vreau să devin judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
o pentru că fără, nu știu unde să trimit cereri preliminare.
o pentru că mă interesează.
o pentru că sunt evaluat/ă în cursul formării continue și la examenul final.

2. INSTANȚELE UNIUNII EUROPENE

În contextul unei discuții despre Uniunea Europeană, vom folosi sintagma „organizare
judiciară” și nu „ierarhie judiciară”. Ultima oferă imaginea unui sistem unitar, bazat pe instanţe
aflate, unele faţă de celelalte, într-un raport caracterizat de controlul judiciar al hotărârilor de
către instanțele aflate în poziţie superioară. Această imagine ar fi necorespunzătoare față de
realitatea raportului dintre instanțele europene și instanțele naționale ale statelor membre.
Sintagma „organizare judiciară” reuşeşte să comunice existenţa unui sistem de instanţe care
funcţionează în cadrul unui sistem autonom de drept, fără să implice în mod necesar şi existenţa
vreunui raport formal ierarhic între ele.1

1
În același sens și K Lenaerts, I. Maselis, K Gutman, EU Procedural Law, Uxford University Press, 2014,
partea I.

1
 Organizarea judiciară a Uniunii Europene este desfășurată pe două planuri. La nivel
internațional, respectarea interpretării și aplicării dreptului Uniunii revine: Curții de Justiție,
Tribunalului2 și tribunalelor specializate în domenii specifice. Al doilea palier este reprezentat
de instanțele naționale, care contribuie la o aplicare și interpretare corectă și uniformă a
dreptului UE.

În acest context trebuie să se rețină Timp de trei decade de la înfiinţarea

Comunităţilor, Curtea de Justiţie a fost singura instituţie
că, de exemplu, un cetățean român care cu atribuţii jurisdicţionale. Ca urmare a creşterii
contestă legalitatea taxei pe mașina de numărului de cauze pe rolul său, corespunzător creşterii
import din Germania (denumită în numărului de state membre, prin Actul Unic European a
legislația internă taxă de primă fost creat Tribunalul de Primă Instanţă (TPI), în
încercarea de a degreva Curtea. Tratatul de la Nisa a
înmatriculare, taxa de poluare, taxă pentru iniţiat o nouă reformă, prin care au fost extinse
emisii poluante, respectiv timbru de mediu, competenţele TPI şi s-a prevăzut posibilitatea creării de
în funcție de actul normativ incident), nu se camere jurisdicţionale specializate. Ca urmare, în 2005
adresează direct CJUE (nu are această cale a fost creat Tribunalul Funcţiei Publice (TFP),
specializat în litigiile dintre UE şi funcţionarii săi,
legală deschisă), ci secției de contencios desființat în 2016.
administrativ din cadrul tribunalului Informații oficiale despre sistemele judiciare
competent în primă instanță potrivit legii ale statelor membre se găsesc pe portalul e-Justiție, la
adresa https://e-
române, întemeindu-și însă acțiunea justice.europa.eu/content_judicial_systems-14-ro.do.
exclusiv pe articolul relevant din Tratat. Din meniul din stânga, rubrica „Sisteme
Instanța română este cea care va trebui să judiciare” duce la pagina despre sistemele naționale,
decidă dacă prevederile din legea română unde stegulețele din partea dreaptă a ecranului asigură
ușurința navigației.
sunt conforme cu Tratatul. Pentru aceasta,
va analiza articolul de Tratat, va cerceta
jurisprudența CJUE pe marginea acestuia, va compara dacă prevederea legii române e
compatibilă sau nu cu interpretarea la care a ajuns. Cu alte cuvinte, instanța română este cea
care va face aplicarea dreptului UE – în acest exemplu, a unei prevederi de Tratat. Orice soluție
va pronunța în dosar pe fond, se va sprijini pe interpretarea unei norme de drept UE. Instanța
poate interpreta norma UE singură, pe baza propriei cercetări, sau poate să aprecieze, din
diverse motive (pe care le vom examina în detaliu mai târziu) că are nevoie de ajutorul de
interpretare al Curții de Justiție. În această situație, va suspenda judecata cauzei și va adresa
CJUE o cerere preliminară, în care va solicita interpretarea normei respective, în contextul
existenței prevederii naționale respective. Interpretarea dată de Curte normei în hotărârea
preliminară pe care o va pronunța va fi obligatorie pentru toate instanțele din U.E, dar soluția
pe fond va fi pronunțată de instanța națională. Acesta este momentul și locul în care instanțele
naționale și CJUE interacționează, colaborează pentru obținerea unei soluții de interpretare a
unei chestiuni de drept al UE necesare pentru soluționarea unui litigiu național care nu este pur
intern, adică în care, ca urmare a obligațiilor pe care ni le-am asumat prin Tratatul de aderare,
este aplicabil dreptul UE Vom relua discuția despre litigiile cu elemente de drept UE și
identificarea lor în următoarele seminare, iar despre procedura trimiterilor preliminare spre
finalul cursului.

Pentru moment, am folosit acest exemplu pentru a demonstra că instanța națională este
prima din tranșee. Instanța națională aplică (potrivit propriei interpretări sau cu ajutorul CJUE)

2
A nu se confunda cu Tribunalul Funcției Publice, care s-a constituit ca urmare a deciziei Consiliului Uniunii
Europene din 2 noiembrie 2004. Misiunea sa era aceea de a soluționa litigiile dintre Uniunea Europeană și agenții
săi. În 2015, ținând seama de creșterea contenciosului și de durata excesivă de soluționare a cauzelor în fața
Tribunalului Uniunii Europene, legiuitorul Uniunii a decis să majoreze progresiv numărul judecătorilor la
Tribunalul Uniunii Europene până la 56 și să integreze competențele Tribunalului Funcției Publice în cadrul
Tribunalului. Tribunalul Funcției Publice a fost desființat la 1 septembrie 2016.

2
dreptul Uniunii Europene. De aceea este important să vedeți încă de la început sistemul judiciar
al UE ca fiind compus atât din instanțele naționale, cât și din cele europene, și nu numai din
cele europene. Neavând experiență federală, realizez că nu este ușor, dar e un exercițiu mental
extrem de util pentru viitoarea profesie. Odată ce veți identifica elemente de drept UE într-un
dosar aflat pe rol și veți conchide că litigiul este situat în domeniul de aplicare al dreptului UE,
antrenamentul de acest gen vă va ajuta să vă organizați cadrul procesual corect și să accesați
mult mai repede instrumentele necesare.

Revenind, pe măsură ce veți citi hotărâri ale Curții de Justiție, veți observa că activitatea
sa concretă vă este mult mai familiară decât vă imaginați. Viziunea ei despre Comunitățile
Europene (și apoi Uniunea Europeană) nu a corespuns niciodată unei organizații internaționale
clasice; încă de la început le-a considerat „o nouă ordine juridică de drept internaţional, în
favoarea căreia statele şi-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de
domenii, şi ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci şi resortisanții acestora3. Mai
mult, este:

„bazată pe ordinea de drept, întrucât nici statele sale membre, nici instituţiile sale nu pot să se sustragă
controlului ce vizează conformitatea actelor adoptate de acestea cu carta constituţională
fundamentală, reprezentată prin tratat. În mod special prin articolele ... [acțiuni directe], pe de o parte,
şi prin articolul ... [trimiteri preliminare], pe de altă parte, tratatul a instituit un sistem complet de căi
de atac şi de proceduri menit să încredinţeze Curţii de Justiţie controlul legalităţii actelor adoptate de
instituţii.”4

La acest moment, pentru începători, fragmentul de mai sus e pe jumătate ininteligibil.

Nu vă descurajați. La acest stadiu nu are cum să pară altfel. Rețineți deocamdată ca atare că
particularitatea organizației, din perspectiva sistemului judiciar, este că nu numai statele
membre și instituțiile europene sunt vizate de actele adoptate și au la îndemână diverse tipuri
de căi legale pentru a asigura respectarea obligațiilor pe care și le-au asumat sub tratatele
internaționale încheiate, ca în cazul unei organizații internaționale clasice. Statele membre în
clubul UE își asumă, printre altele, și consecințele faptului că individul, persoană fizică sau
juridică, are anumite căi legale la îndemână, în fața instanțelor naționale și a celor europene,
pentru a-și valorifica drepturile de origine europeană și pentru a asigura că statele membre și
instituțiile europene își respectă obligațiile asumate. Deși din punct de vedere instituțional nu
există vreo legătură între instanțele naționale și Curtea de Justiție, din punct de vedere
funcțional, ele acționează ca un sistem descentralizat de instanțe europene.

În contextul creat de art. 2 TUE, care

Curtea de Justiție a Uniunii Europene =
declară solemn că „Uniunea se întemeiază Curtea de Justiție + Tribunalul + tribunalele
pe valorile respectării demnității umane, specializate (niciunul în ființă)
libertății, democrației, egalității, statului de
drept [....]”, iată Curtea de Justiție a Uniunii
Europene:

Articolul 19 TUE

„(1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale
specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Statele
membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în
domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

3
Hotărârea Van Gend en Loos, 26/62, Rec., EU:C:1963:1, p. 3 (s.n.).
4
Hotărârea Les Verts/Parlamentul, 294/83, EU:C:1986:166, pct. 23.

3
 (2) Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru. Aceasta este
asistată de avocaţi generali. Tribunalul cuprinde cel puţin un judecător din fiecare stat membru.
Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, precum şi judecătorii Tribunalului sunt aleşi dintre
personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile prevăzute la
Articolele 253 şi 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Aceştia sunt numiţi de
comun acord de către guvernele statelor membre pentru şase ani. Judecătorii şi avocaţii generali care
îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.
(3) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele:
(a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane fizice sau
juridice;
(b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la
interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii;
(c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.”

Conform alin. (1) al art. 19 TUE, Curtea de Justiție a UE asigură „respectarea

dreptului”, „le respect du droit”, cum apare în versiunea în limba franceză, „that law is
observed” în versiunea engleză, cu o precizare importantă – misiunea aceasta îi revine „în
interpretarea și aplicarea tratatelor”, adică este circumscrisă domeniului de aplicare a dreptului
creat la nivelul Uniunii Europene și competențelor asupra cărora au convenit statele membre
în aceste tratate internaționale. Alin. (2) al art. 19 TUE stabilește regulile generale referitoare
la compunerea Curții și Tribunalului, care se completează cu art. 251-257 TFUE. Alin. (3) al
art. 19 TUE descrie categoriile generale de competențe conferite celor trei instanțe reunite sub
denumirea de „Curte de Justiție a Uniunii Europene”, descrise apoi în detaliu de art. 258-281
TFUE, cu completări în Statutul Curții de Justiție și detalieri în Regulamentul de procedură.

Pct. b) al alin. (3), care se referă la competența (descrisă în exemplul de mai sus referitor
la taxa auto) este cel mai important pentru magistrați.

În fine, ar trebui să se menționeze Curtea unică pentru brevete („CUB”), care va fi o

„instanță comună statelor membre contractante”, instituită în vederea soluționării litigiilor
referitoare la brevetele europene și la brevetele europene cu efect unitar, prin intermediul unui
acord interguvernamental între acele state5. CUB va fi înființată și va începe să funcționeze
după ce Acordul privind CUB va intra în vigoare, lucru incert în acest moment, în special din
pricina Brexit-ului6.

5
Acordul privind Curtea unică în materie de brevete (2013/C 175/01), JO C 175, p. 1 -40.
6
Conform art. 89 din Acordul privind UPC, acesta intră în vigoare „în prima zi a celei de a patra luni care urmează
celei de a treisprezecea depuneri, cu condiția ca statele membre contractante care vor fi depus instrumentele lor
de ratificare sau de aderare să includă cele trei state în care a fost în vigoare cel mai ridicat număr de brevete
europene în anul care a precedat anul în care a fost semnat acordul, sau în prima zi a celei de a patra luni care
urmează intrării în vigoare a modificărilor aduse Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 (1) referitoare la relația
acestuia cu prezentul acord”. Așadar, inter alia, este necesar ca acordul să fie ratificat de 13 state, inclusiv,
Germania, Franța și Marea Britanie. În contextul Brexit, precum și față de declarația Regatului Unit în sensul că
nu dorește să participe la această formă de cooperare, deși a ratificat acordul, este lesne de înțeles că soarta acestei
instanțe comune este fragilă.

4
 3. INSTANȚELE CREATE LA NIVELUL
UNIUNII EUROPENE În 2023:
Președintele Curții – prof. dr. Koen Lanaerts
3.1. COMPUNERE Vicepreședintele Curții – Lars Bay Larsen
Judecătorul desemnat de România la Curtea de
Justiție este doamna Octavia Spineanu Matei,
Curtea de Justiţie, asupra căreia ne vom judecător la ICCJ, doctor în drept, fost director al INM.
concentra pentru că ea este singura cu care Judecătorii desemnați de România la Tribunal sunt
interacționează magistratul român, în cadrul procedurii Mirela Stancu, judecător la Tribunalul București,
trimiterilor preliminare, este compusă din 27 de conferențiar la Universitatea București și Ion Gâlea,
profesor universitar la Universitatea București.
judecători şi 11 avocaţi generali. Din 12 ianuarie 2007 până la 7 octombrie 2021,
judecătorul desemnat al României la Curtea de
Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi Justiție a fost Camelia Toader, profesor universitar la
de comun acord de guvernele statelor membre, după Universitatea București, fost judecător la ICCJ.
consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un
aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita
funcţiile respective. Comitetul este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai
Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti
reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Mandatul este de şase ani, care
poate fi reînnoit. Judecătorii și avocații generali sunt aleşi din rândul personalităților care oferă
toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările
lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.

Funcția de preşedinte sau vicepreședinte presupune un mandat pentru o perioadă de trei

ani care poate fi reînnoit. Din punct de vedere al formării „completelor”, există următoarele
formațiuni:

• în camere de trei sau de cinci judecători (regula);

• în Marea Cameră (formată din cincisprezece judecători), la cererea unui stat
membru sau a unei instituţii care este parte într-o cauză, precum şi în cauzele
deosebit de complexe sau de importante;
• în Adunare plenară, extrem de rar, în cazurile speciale prevăzute de Statutul
Curţii (printre altele, când dispune din oficiu demiterea unui comisar european
care nu a respectat obligaţiile ce îi revin) şi atunci când apreciază că o cauză
prezintă o importanţă excepţională.

Prin urmare, atunci când folosim expresia „Curtea a decis în cauza X…” sau „astfel
cum a hotărât Curtea în hotărârea Y”, să nu ne imaginăm 28 de judecători, ci complete de 3
sau 5, maxim de 15 (nimic diferit față de modul în care „Tribunalul București a decis în cauza
X” nu înseamnă că toți judecătorii de la tribunalul respectiv s-au preocupat de cauză). Putem
lua câteva date din ultimul Raport de activitate al Curții pentru a ne face o idee despre
distribuția cauzelor între diferitele complete de judecată ale Curții: în 2022, camerele de cinci
judecători au soluționat aproximativ 244 de cauze, camerele de trei judecători – 154, iar Marea

5
Cameră 467. Între 2014-2018, o singură cauză a fost soluționată în plen8. În 2020 a existat o
cauză soluționată în plen, iar in 2021 și 2022 - 2 astfel de cauze9.

Spre deosebire de alte instanțe internaționale, ca de exemplu CtEDO, unde judecătorul

ales în numele unui stat parte la litigiu este membru de drept al camerei respective10, prezența
unui judecător național nu este o cerință. Cu alte cuvinte, o parte nu poate invoca cetățenia unui
judecător sau lipsa din componența camerei a unui judecător având aceeași cetățenie cu a sa
pentru a cere modificarea compunerii camerei.11

Se impun ceva mai multe considerații despre avocații generali (acronim uzual – AG),
pentru că au atribuții care nu ne sunt familiare.

În sistemul judiciar al Uniunii Europene, cauzele aflate pe rolul Curții beneficiază de

două contribuții imparțiale, independente una față de cealaltă: cea a judecătorului-raportor, care
ghidează Curtea de-a lungul fazelor procedurale ale cauzei și redactează proiectul de hotărâre,
și cea a avocatului-general, care oferă întregii Curții (inclusiv judecătorului-raportor) o analiză
legală detaliată a problemelor cu care Curtea a fost sesizată, urmată de o soluție motivată, de
care Curtea nu este însă ținută12. Avocatul general nu participă la deliberări.

Potrivit Articolului 252 TFUE, avocații generali au rolul „de a prezenta în mod public,
cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele
care, în conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, necesită intervenția sa”.

Rolul avocatului general, ca membru al Curții de Justiție, trebuie înțeles în contextul

sistemului de drept al UE, mai degrabă decât încercând analogii cu diverse alte funcții judiciare
la nivel național13. Astfel, avocatul general nu este nici avocat al uneia dintre părți, nici
procuror, nici magistrat-asistent, nici avocat al poporului. Instituția avocatului general ca
membru al Curții de Justiție este unică și reprezintă rezultatul unui compromis necesar din
cauza caracterului unitar al hotărârilor Curții, pronunțate ca organ colegial, fără opinii separate;
funcția avocatului general, inspirată din dreptul administrativ francez, compensează întrucâtva
această alegere.

În cauzele în care formulează concluzii, avocatul general stabilește în detaliu cadrul de

fapt și de drept al cauzei (cu atât mai util din 1994, de când nu se mai publică raportul de
ședință), examinează toate susținerile participanților la procedură și eventual abordează

7
Raportul anual privind activitatea CJUE 2022, disponibil la adresa
https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2023-03/stats_cour_2022_ro.pdf.
8
La 18 decembrie 2014, Curtea, sesizată printr-o cerere în temeiul articolului 218 alineatul (11) TFUE, a emis în
Plen Avizul 2/13 (EU:C:2014:2454) cu privire la compatibilitatea acordului preconizat cu tratatele. Acordul
privea aderarea Uniunii Europene la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
9
E.g., Hotărârea din 16 februarie 2022, Republica Polonă împotriva Parlamentului European și a Consiliului
Uniunii Europene, C-157/21, EU:C:2022:98. Aceasta privește acțiunea în anulare a Regulamentului (UE,
Euratom) 2020/2092 privind regimul general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii Europene.
10
Art. 26 alin. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
11
Art. 18 alin. (5) din Statutul CJUE.
12
De reținut că în prezent, în cadrul efortului de a soluționa cauzele cu celeritate, Regulamentul de procedură dă
posibilitatea Curții de a se dispensa de concluziile avocatului general. Potrivit art. 20 din Statutul Curții, aceasta
poate judeca fără concluzii dacă respectiva cauză nu pune o problemă de drept nouă.
13
ntru o analiză raportat la funcţii comparabile în diverse sisteme de drept naţionale, a se vedea K. Borgsmidt,
The Advocate General at the European Court of Justice: A Comparative Study, European Law Review, 1986,
vol. 13, p. 106.

6
probleme care nu au fost ridicate, dar care i se par importante în cauză și procedează la o
cercetare proprie a normelor naționale în discuție, care poate include articole și lucrări de
specialitate14.

Avocații generali sunt avangardiștii sistemului – prin contribuția lor creativă, identifică
inconsecvențele din jurisprudență și semnalează momentele și situațiile în care apreciază că se
impune o nuanțare sau o schimbare a jurisprudenței. Unul dintre exemplele notabile este cel al
concluziilor puse de AG Jacobs15 în cauza UPA16 în care a convins Tribunalul de Primă Instanță
de atunci să reconsidere jurisprudența de aproape 40 de ani a Curții și să adopte o nouă definiție
a calității procesuale active în acțiunile directe în anulare introduse de reclamanți persoane
fizice și juridice împotriva regulamentelor, definiție care până atunci fusese aplicată în
detrimentul accesului la justiție și criticată constant în literatura de specialitate17.

Pentru practicieni, concluziile avocatului general sunt foarte importante. După cum se
poate constata, hotărârea Curții nu abordează întotdeauna toate problemele ridicate, iar
motivarea poate fi uneori frustrant de laconică, din diverse motive (unul notabil este că
hotărârile sunt unitare, nu pot fi exprimate eventualele opinii separate). Concluziile AG,
traduse în toate limbile oficiale și publicate ca și hotărârea, dau consistență hotărârilor și explică
unele motive. O citire atentă poate chiar dezvălui opiniile divergente din interiorul Curții sau
cel puțin și celelalte puncte de vedere luate în considerare. Potrivit unui studiu, în aproximativ
88% din cazuri, concluziile avocatului general sunt urmate de către Curte18. În al doilea rând,
concluziile conțin de multe ori un rezumat comentat și critic al jurisprudenței Curții în materie,
cu trimiteri la hotărârile de referință și cu reflecții asupra elementelor care disting unele cauze
de altele, extrem de utile pentru practicieni, unele de-a dreptul didactice. Pentru acest motiv,
nu este de mirare că opiniile juridice exprimate în concluziile avocaților generali au început să
fie discutate și citate în litigii naționale.

Nu în ultimul rând, avocații generali nu se află sub aceeași constrângere precum Curtea
în ceea ce privește stilul redactării. În fond, ei scriu o opinie legală educată, fără efecte
obligatorii, de aceea sunt liberi să manifeste un stil mai puțin constrâns de grija pe care trebuie

14
F.G. Jacobs, Advocates General and Judges in the European Court of Justice: Some Personal Reflections, în
D. O’Keeffe şi A Bavasso (ed.), Judicial Review in European Union Law, vol. 1, Kluwer Law International, Haga,
2000, p. 17-28.
15
AG Francis Geoffrey Jacobs a fost membru al Curţii de Justiţie pentru 17 ani, îndeplinind funcţia de avocat
general din partea Regatului Unit, ca succesor al lui Sir Gordon Slynn, între 7 octombrie 1988 şi 10 ianuarie 2006.
În această perioadă, a pus concluzii în peste 500 de cauze. Iniţial profesor de drept la King’s College (University
of London), a lucrat împreună cu primul AG britanic la Curte, Jean-Pierre Warner. Stilul său se distinge prin
meticulozitatea cu care analizează susţinerile părţilor şi jurisprudenţa anterioară şi printr-o structură, logică şi
claritate a argumentelor cu totul deosebite. Pentru o selecţie comentată a concluziilor sale, a se vedea R. Greaves,
A Commentary on Selected Opinions of Advocate General Jacobs, Fordham International Law Journal, 2006, vol.
29, p. 690.
16
Hotărârea Union de Pequeños Agricultores, C-50/00 P, EU:C:2002:462 (disponibil în limba română pe situl
IER). Concluziile AG nu sunt traduse încă oficial; fragmentul esenţial, comentat, poate fi găsit în P. Craig, G. de
Búrca, EU Law. Text, Cases and materials, ed. a VI-a, Oxford University Press, 2015, trad. la Ed. Hamangiu,
2017, p. 588-590.
17
Din motive complexe, în recurs Curtea de Justiție nu a menținut soluția Tribunalului, implicit respingând
opinia avocatului general.
18
T. Tridimas, The Role of the Advocate General in the Development of Community Law, Common Market Law
Review, 1997, vol. 34, p. 1362-1365. Pe de altă parte, s-a remarcat că e dificil să se determine influența reală pe
care concluziile AG le au într-o anumit cauză – chiar dacă CJUE nu le urmează, e posibil să aibă totuși influență
în cadrul deliberărilor, după cum e posiil ca CJUE să ajungă la aceeași soluție ca AG, dar pe baza unui raționament
diferit. (K. Lenaerts, I. Maselis, K. Gutman, EU Procedural Law, Oxford University Press, 2014, secț. 2.16, n.s.
69).

7
să o aibă Curtea în exprimare. Fiecare dintre ei juriști eminenți, avocații generali au dezvoltat
stiluri personale, marcate de cultura juridică în care s-au format profesional. Datorită faptului
că își îndeplinesc funcția în mod individual (spre deosebire de funcția colegială a Curții) și
datorită numărului lor redus, este relativ simplu de urmărit și realizat ce gândește fiecare avocat
general în legătură cu problemele majore, de principiu, ale integrării europene. În altă ordine
de idei, exercițiul intelectual pe care îl reprezintă fiecare opinie legală reprezintă o sursă bogată
pentru oricine este interesat nu numai în direcția de dezvoltare a dreptului Uniunii Europene,
dar și în cunoașterea culturilor juridice ale celorlalte state, ghidate de un jurist de excepție, cu
o perspectivă panoramică.

Influența activității avocaților generali asupra dezvoltării dreptului Uniunii Europene

nu poate fi subestimată19. După cum remarca profesorul Tridimas, concluziile lor trebuie
văzute ca parte din acquis jurisprudentiel, a cărui evoluție depinde în mod covârșitor de
interacțiunea dintre concluzii și hotărârile Curții20.

Pe lângă aceasta, concluziile avocaților generali pot reprezenta o sursă de lectură

plăcută și de provocare intelectuală. Închei considerațiile legate de rolul avocaților generali ai
Curții de Justiție cu frazele introductive din concluziile depuse în cauza Bayerischer
Rundfunk21 de către regretatul AG Ruiz-Jarabo Colomer, care ne-a încântat cu stilul său
spiritual, elegant și erudit, aducând un plus de valoare analizelor sale incisive și profunde:

„1. A considera radiodifuziunea drept un mijloc de informare ar însemna a o

reduce la elementul său cel mai caracteristic, ignorând aspecte care au o mai mare
semnificație în lumina importanței socioculturale dobândite în cursul istoriei sale. În
societățile occidentale, asocierea mijloacelor de comunicare cu bunăstarea materială
pare să reînvie maxima romană panem et circenses, cu care poetul latin Iuvenal ironiza
trândăvia complezentă a poporului roman și dezinteresul acestuia pentru chestiunile
politice. În zilele noastre, acest aforism s-ar putea traduce înlocuind pâinea cu confortul
și jocurile de circ roman cu televiziunea.
2. Nimeni nu mai contestă imensa putere a imaginilor, care sunt capabile să se
infiltreze chiar și în locurile cel mai ascunse ale vieții private; în consecință, pentru a
evita ca prevestiri precum cea a lui George Orwell în romanul său 1984 să transforme
tehnica audio-vizuală într-un mecanism aflat în serviciul propagandei, guvernele se
străduiesc să traseze măsuri care să garanteze un anumit grad de obiectivitate și de
independență, cel puțin în domeniul radioului și al televiziunii publice.
3. Cele trei întrebări pe care Oberlandesgericht (Curtea de apel) Düsseldorf le-a
adresat Curții de Justiție se înscriu în acest context, al efortului de a avea un serviciu
public de radiodifuziune corespunzător și conform cu cerințele statului de drept, în
special cu neutralitatea sa, respectând pluralitatea opțiunilor politice. Astfel cum rezultă
din decizia de trimitere, în Germania această garanție este susținută, în mare măsură,
prin atribuirea către organismele publice de radiodifuziune a sarcinii de a colecta și de
a-și gestiona fondurile ce rezultă din obligația de a plăti o anumită redevență pentru
simplul fapt de a poseda un radio sau un televizor.
4. Acest model de finanțare, ce rezultă dintr-o obligație incontestabilă de a
presta un serviciu public, suscită întrebarea dacă aceste organisme de radiodifuziune

19
Pentru un studiu al contribuţiei avocaţilor generali la dezvoltarea dreptului UE, a se vedea N. Burrows şi R.
Greaves, The Advocate General and EC Law, Oxford University Press, 2007.
20
T. Tridimas, The Role of the Advocate General in the Development of Community Law, Common Market Law
Review, 1997, vol. 34, p. 1385-1386.
21
Hotărârea Bayerischer Rundfunk, C-337/06, EU:C:2007:786.

8
 trebuie să fie considerate „autorități contractante” în sensul directivelor comunitare în
domeniul achizițiilor publice sau dacă, dimpotrivă, nu se încadrează în această
categorie, fiind scutite de procedurile de cerere de ofertă.”22

Acestea fiind spuse: cine dintre voi își propune să devină judecător la instanțele
europene sau avocat general?

3.2. Competențe

Pentru scopurile noastre este suficient să pornim de la premisa că în tipurile de

competențe ale instanțelor create la nivel european și descrise la alin. (3) al art. 19 TUE se
regăsesc trăsăturile de organism cu atribuții jurisdicționale ale unei organizații internaționale,
dar și cele de curte supremă federală și curte constituțională federală, totul în scopul punerii în
aplicare a dreptului Uniunii Europene. CJUE rezolvă diferende, emite avize cu privire la
anumite probleme, controlează validitatea actelor adoptate de instituțiile UE și acțiunile lor,
repară prejudicii cauzate de agenții UE, interpretează dreptul creat la nivel „federal”.

Din punct de vedere procesual, aceste competențe se exercită pe calea unor proceduri
introduse pe cale directă de către state membre contra altor state membre, state contra
instituțiilor UE, instituții UE contra instituții UE, persoane fizice sau juridice contra celor
anteriori (mai ales în privința actelor administrative individuale), acțiuni asupra cărora nu ne
oprim pentru că magistrații naționali nu au vreun rol în acest context. Aceasta nu înseamnă,
însă, că jurisprudența creată în acest cadru procesual nu trebuie cunoscută. Problema de drept
este aceeași, indiferent dacă ajunge să fie rezolvată pe o cale procedurală sau alta. Alta, în
povestea noastră, ar fi calea indirectă a procedurii trimiterilor preliminare, care presupune un
litigiu pe rolul unei instanțe naționale și asupra căreia ne vom concentra de-a lungul anului.
Toate aceste căi procesuale alcătuiesc un sistem de căi legale sui generis, propriu Uniunii
Europene.

Instanțele create la nivelul Uniunii Europene formează un sistem ierarhizat, așa cum
sunt organizate și instanțele la nivel național (a se vedea Figura 1 de mai jos).

În afară de recurs și reexaminare, Statutul CJUE reglementează și situația excepțională

în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, și anume în urma descoperirii unui fapt de natură
să aibă o influență decisivă și care, înainte de pronunțarea hotărârii, era necunoscut Curții și
părții care solicită revizuirea. Cererile de revizuire pot fi formulate într-un termen de cel mult
zece ani de la data hotărârii.

22
Concluziile AG Ruiz-Jarabo Colomer în Bayerischer Rundfunk, C-337/06, EU:C:2007:487.

9
 Figura 1. Ierarhii și competențe

(instanță
de control)
(în primă instanță)
RECURS
Limitat la chestiuni de drept
Art. 256 (1) TFUE

3.3. Procedura

Tabelul 1. Procedura în fața Curții de Justiție

ACȚIUNI DIRECTE ȘI CERERE DE

RECURSURI PRONUNȚARE A UNEI
DECIZII PRELIMINARE

FAZA SCRISĂ
Cererea introductivă (Cererea de asistență judiciară) Actul de trimitere și instanței
Comunicarea cererii introductive Desemnarea judecătorului raportor și naționale
pârâtului, de către grefă a avocatului general Traducerea actului de trimitere în
Publicarea acțiunii în JO al UE (seria celelalte limbi oficiale al UE
C) Publicarea întrebărilor preliminare în
(Măsurile provizorii) Jurnalul Oficial al UE (seria C)
(Intervenția) Notificarea către părțile în litigiu,
Memoriul în apărare/în răspuns statele membre ale SEE și
(Excepția de inadmisibilitate) Autoritatea de Supraveghere a
(Replica și duplica) AELS.
Observațiile scrise ale părților, ale
statelor și instituțiilor
Judecătorul raportor întocmește raportul preliminar
Reuniunea generală a judecătorilor și a avocaților generali
Trimiterea cauzei spre examinare unei camere
(Activități de cercetare judecătorească)

(FAZA ORALĂ)
(Ședința de audiere a pledoariilor)
(Concluziile avocatului general)
DELIBEREAREA JUDECĂTORILOR
HOTĂRÂREA

10
 Statutul CJUE și, mai ales, Regulamentul de procedură al CJUE prevăd în detaliu modul
în care se desfășoară fiecare fază a procedurii. Primele etape ale fazei scrise sunt familiare din
procedura internă, mai puțin poate considerațiile legate de regimul lingvistic și publicarea în
Jurnalul Oficial al UE a cererii introductive (în cazul acțiunilor directe), respectiv a întrebărilor
preliminare (în cazul trimiterilor preliminare). Statele membre și instituțiile Uniunii sunt
reprezentate în fața Curții de Justiție de un „agent” numit pentru fiecare cauză, care poate fi
asistat de un consilier sau de un avocat23.

Atunci când vom studia și analiza împreună unele dintre deciziile pronunțate de Curte
în dosare provenite din România, vom recunoaște și instituția conexării cauzelor: dacă mai
multe cauze sunt de aceeași natură și au același obiect, pot fi conexate pentru buna desfășurare
a fazei scrise sau orale a procedurii sau în vederea pronunțării hotărârii prin care se finalizează
judecata.24

Raportul preliminar redactat de judecătorul raportor cuprinde propuneri cu privire la

necesitatea luării în cauză a unor măsuri speciale de organizare a procedurii sau a unor măsuri
de cercetare judecătorească (înfățișarea personală a părților; solicitarea de informații și de
prezentare de înscrisuri; proba testimonială; expertiza; cercetarea la fața locului) ori, dacă este
cazul, cu privire la necesitatea adresării unor cereri de lămuriri instanței de trimitere, precum
și cu privire la camera căreia ar trebui să îi fie trimisă cauza. Raportul cuprinde de asemenea
propunerea judecătorului raportor cu privire la eventuala omitere a ședinței de audiere a
pledoariilor, precum și cu privire la eventuala omitere a concluziilor avocatului general25.

Într-adevăr, după cum puteți observa în tabelul de mai sus, faza orală este facultativă,
în scopul de a reduce cât mai mult durata procedurilor. La propunerea judecătorului raportor și
după ascultarea avocatului general, Curtea poate decide să nu organizeze o ședință de audiere
a pledoariilor în cazul în care consideră, după lectura memoriilor sau a observațiilor depuse în
cursul fazei scrise a procedurii, că este suficient informată pentru a se pronunța26. Dacă totuși
faza orală are loc, în cursul ședinței, membrii completului de judecată, precum și avocatul
general pot să pună întrebări agenților, consilierilor sau avocaților părților și uneori părților din
litigiul principal sau reprezentanților acestora. După ascultarea pledoariilor, președintele
camerei pronunță închiderea ședinței de audiere a pledoariilor. Dacă respectiva cauză este una
dintre acele cauze în care se apreciază ca necesară contribuția avocatului general, atunci
prezentarea concluziilor acestuia va avea loc după închiderea ședinței de audiere a pledoariilor,
după care președintele camerei pronunță închiderea fazei orale a procedurii. Aceasta poate fi
redeschisă în special în situația în care Curtea apreciază că nu este suficient de lămurită sau
atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o
influență decisivă asupra deciziei Curții sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui
argument care nu a fost pus în discuția părților ori a persoanelor interesate prevăzute în Statutul
Curții.27

23
Articolul 19 din Statut.
24
Articolul 54 din Regulamentul de procedură al CJUE.
25
Art. 59 alin. (2) din Regulamentul de procedură al CJUE.
26
Art. 76 alin. (2) din Regulamentul de procedură al CJUE.
27
Art. 81-83 din Regulamentul de procedură al CJUE.

11
 În ceea ce privește deliberările, les juges délibèrent, sans interprètes, dans une langue
commune qui, traditionnellement, est le français.28

3.4. Deciziile CJUE

3.4.1. Categorii, structură, frumusețe

Prin „decizii” CJUE înțelegem hotărâri, ordonanțe motivate și ordonanțe.

Nu întotdeauna o procedură în fața Curții se finalizează cu o hotărâre. Atunci când

Curtea este în mod vădit necompetentă să judece o cauză sau atunci când o cerere sau o cerere
introductivă este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate să decidă, după ascultarea avocatului
general și fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată29.

Un alt caz, pe care îl veți putea observa deseori, este cel din contextul trimiterilor
preliminare, în care o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s-
a pronunțat deja sau răspunsul la o astfel de întrebare poate fi în mod clar dedus din
jurisprudență sau nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile30.

Restul cazurilor în care se poate pronunța o ordonanță motivată, ca și cazurile în care

Curtea hotărăște prin ordonanță, sunt pentru a decide asupra unor chestiuni de procedură (de
exemplu pentru redeschiderea fazei orale a procedurii sau pentru a decide asupra cererii de
asistență judiciară), iar situațiile sunt expres prevăzute în Regulamentul de procedură.

Potrivit art. 91 din Regulamentul de procedură, deciziile CJUE sunt obligatorii,

hotărârile în general de la data pronunțării, iar ordonanțele de la data notificării. Jurisprudența
CJUE constituie izvor de drept.

Trebuie să se admită că nu toate hotărârile Curții sunt frumoase, unele, cele mai vechi,
par greoaie și foarte principiale. Altele sunt la fel de tehnice precum cele interne în domeniul
respectiv. Singura cale să le pătrundeți și să vă familiarizați cu stilul e să citiți cât mai multe.
Cu o hotărâre CJUE nu se face primăvară. Nici cu zece. După douăzeci începe dezghețul,
moment periculos în care cititorul are impresia că s-a făcut primăvară și începe să tragă
concluzii generale, dar de fapt e o iluzie și probabilitatea de a face greșeli e mare. Pe la vreo
cincizeci dă firul ierbii. Fragil, dar cu creștere viguroasă. Peste șaizeci au răsărit ghioceii.
Putem să-i culegem cu încredere.

În această întreprindere, structura hotărârilor CJUE nu o să reprezinte o problemă

pentru voi, nu una reală. O să recunoașteți cu siguranță în cele ce urmează elementele care o
compun, logice și firești, cu diferențele care reies din tipicul etapelor și al participanților la
procedură: (a) mențiunea că este dată de Curte; (b) indicarea completului de judecată; (c) data
pronunțării; (d) numele președintelui și cele ale judecătorilor care au luat parte la deliberări, cu
indicarea judecătorului raportor; (e) numele avocatului general; (f) numele grefierului; (g)
indicarea părților sau a persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statut care au
participat la procedură; (h) numele reprezentanților lor; (i) în cazul acțiunilor directe și al
recursurilor, concluziile părților; (j) dacă este cazul, data ședinței de audiere a pledoariilor; (k)
28
„Judecătorii deliberează, fără interpreți, într-o limbă comună care este, în mod tradițional, limba franceză”.
29
Art. 53(2) din Regulamentul de procedură al CJUE.
30
Art. 99 din Regulamentul de procedură. Vom studia îndeaproape aceste situații în modulul dedicat trimiterilor
preliminare.

12
mențiunea că avocatul general a fost ascultat și, dacă este cazul, data concluziilor sale; (l)
expunerea sumară a faptelor; (m) motivele; (n) dispozitivul, inclusiv, dacă este cazul, soluția
privitoare la cheltuielile de judecată31.

Prin comparație cu hotărârile pronunțate de instanțele noastre atunci când judecă în

complete colegiale, hotărârile CJUE nu cuprind opinii separate sau concurente. După
deliberări, care sunt secrete, fiecare judecător își exprimă părerea și o motivează, iar decizia
Curții este determinată de concluziile adoptate în urma discuției finale de majoritatea
judecătorilor32. Pe de o parte, unii critici susțin că lipsa exprimării opiniilor divergente le
afectează coerența uneori (veți întâlni hotărâri în care se observă compromisul). Pe de altă
parte, omiterea opiniilor separate a fost realizată și pentru a evita să fie folosite ulterior în
scopul subminării autorității hotărârii33.

3.4.2. Standardul de citare

Când veți motiva părți din diversele acte pe care le redactați cu trimiteri la jurisprudența
CJUE (adică o veți folosi ca temei de drept), e important să utilizați modul standard de citare. Este
o convenție care, respectată de toată lumea, va ajuta nu numai la estetica și profesionalismul actului
respectiv, ci în primul rând va servi la identificarea rapidă a cauzei.

În mod uzual (și oral) ne referim la hotărârile CJUE folosind numele uneia dintre părți
de exemplu: „Curtea a decis în Tatu asupra taxei auto prin raportare la articolul 110 TFUE”.

Într-un act oficial (în scris), însă, modul de citare este următorul:

- la prima mențiune a hotărârii, referința completă, care conține data

pronunțării, numele uzual al cauzei, numărul de înregistrare al cauzei și ECLI
(European case law identifier – identificatorul european de jurisprudență)34;
- la următoarele referiri, numele uzual al cauzei și ECLI.

În exemplul de mai jos, am reprodus o captură de ecran după o căutare de jurisprudență

CJUE pe care am efectuat-o pe situl oficial al CJUE, curia, folosind InfoCuria, interfața de
căutare. Deocamdată, omitem tehnicile de căutare a jurisprudenței, care vor fi învățate/exersate
practic la seminare.

31
Art. 87 din Regulamentul de procedură al CJUE.
32
Art. 32 din Regulamentul de procedură al CJUE.
33
D. Chalmers, G. Davies, G. Monti, European Union Law, ed. a III-a, Cambridge University Press, 2014,
kindle edition, location 13039.
34
Pentru a facilita accesul la jurisprudența națională, străină și europeană și citarea acesteia, Consiliul Uniunii Europene a
invitat statele membre și instituțiile UE să introducă identificatorul european de jurisprudență (ECLI) și un set minim de
metadate uniforme pentru jurisprudență. În ceea ce privește instanțele Uniunii Europene, noul mod de citare a fost introdus
progresiv în cursul primului semestru al anului 2014. Explicații detaliate în legătură cu modul în care se formează ECLI la
http://curia.europa.eu/jcms/jcms/P_125997/.

13
 Pe banda gri de sus observați numărul de înregistrare al cauzei, C-469/18 (C este
simbolul pentru Curte, așa cum T este pentru Tribunal), urmat de numele uzual al cauzei, care
este numele uneia dintre părți – al reclamantului din dosarul aflat pe rolul instanței naționale
(aceasta este o trimitere preliminară din România) sau, după 1 iulie 2018, este format din
inițiale aleatorii.
Toate cauzele înregistrate anterior datei de 1 iulie 2018, titlul cauzei era constituit din
numele întreg al părților: cu prenume, pentru reclamant, precum și numele pârâților, separate
de „împotriva”.
După această dată, pregătind intrarea în vigoare, la 11 decembrie 2018, a
Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie
2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a
acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr.
1247/2002/CE35, în toate publicațiile efectuate în cadrul unei cauze preliminare, a început să
asigure înlocuirea numelui persoanelor fizice menționate în cauză prin inițiale aleatorii. Atunci
când rezultă că este necesar, Curtea de Justiție procedează de asemenea la o neutralizare a
elementelor complementare ale cauzei susceptibile să permită o reidentificare a persoanelor
vizate. De exemplu, dacă reclamanta este singurul notar dintr-o localitate din România, se va
anonimiza și denumirea localității respective.
Această protecție se aplică tuturor publicațiilor care intervin în cadrul examinării
cauzei, de la introducerea până la încheierea sa (de exemplu, comunicările în Jurnalul Oficial,
concluziile avocatului general, hotărârea), precum și denumirii cauzei înseși și metadatelor
asociate.
Desigur, CJUE poate deroga de la aceste orientări dacă persoana în cauză face o
solicitare expresă în acest sens sau dacă împrejurările particulare ale cauzei justifică acest lucru.
În josul imaginii observați codul ECLI pentru hotărârea Curții, respectiv pentru
concluziile AG. Când îl preluați, eliminați însă mențiunea „ECLI”, care ar fi supărător să apară
de fiecare dată. Prin urmare, referința la hotărârea Curții se compune astfel:
Hotărârea din 5 septembrie 2019, R, C-469/18, EU:C:2019:666
Trimiterea la concluziile AG este următoarea:
Concluziile prezentate în cauza R, C-469/18, EU:C:2019:649
Acesta este modul în care faceți trimitere la jurisprudența Curții prima dată când este
nevoie într-un act de procedură. Referirile ulterioare omit numărul de înregistrare al cauzei:

35
JO 2018, L 295, p. 39.

14
 Hotărârea R (EU:C:2019:666)
Concluziile în cauza Nicula (EU:C:2019:649)
Un fragment din hotărâre este ilustrativ:
30. În această privință, trebuie amintit că, întrucât obiectivul
Regulamentului nr. 4/2009 constă, astfel cum reiese din considerentul (15) al
acestuia, în protejarea interesului creditorului obligației de întreținere,
considerat a fi partea cea mai vulnerabilă în cadrul unei acțiuni privind o
obligație de întreținere, articolul 3 din regulamentul menționat îi oferă acestuia,
atunci când acționează ca reclamant, posibilitatea de a-și introduce cererea prin
alegerea altor baze de competență decât cea prevăzută la articolul 3 litera (a)
din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2004,
Blijdenstein, C-433/01, EU:C:2004:21, punctul 29, precum și Hotărârea din 18
decembrie 2014, Sanders și Huber, C-400/13 și C-408/13, EU:C:2014:2461,
punctele 27 și 28).
Observați că se indică „punctele 27 și 28” dintr-o anumită hotărâre. Aceasta este
convenția lingvistică pentru un anumit paragraf dintr-o hotărâre.

4. INSTANȚELE NAȚIONALE ȘI APLICAREA DREPTULUI UE

După trecerea în revistă a unor aspecte esențiale despre instanțele create la nivelul
Uniunii Europene, ne îndreptăm acum către instanțele naționale și rolul lor în procesul de
aplicare a dreptului UE36.
În cele ce urmează renunțăm la ghilimele (care, în exces, pot fi supărătoare), dar cu
convenția că de câte ori folosim termenul „federație” sau „lege federală” îl înțelegem cu
nuanțele caracteristice Uniunii Europene, și nu cele aferente unui stat federal clasic.
Din punct de vedere strict formal, ceea ce caracterizează raporturile dintre instanțele
statale și cele federale este cooperarea, și nu controlul ierarhic. Singura modalitate de
interacțiune între Curtea de Justiție și instanțele naționale este prin procedura trimiterilor
preliminare, potrivit căreia instanța națională, deși este obligată să rezolve problema de drept
al Uniunii în sensul indicat de Curte în hotărârea preliminară, este totuși cea care soluționează
litigiul. Hotărârea pronunțată în litigiul respectiv de către instanța națională de ultim grad este
definitivă. La stadiul actual de dezvoltare a dreptului Uniunii Europene, nu există un drept de
apel la Curtea de Justiție (sau la celelalte instanțe europene) împotriva hotărârilor instanțelor
naționale.
Ca urmare a dezvoltărilor jurisprudențiale ale Curții de Justiție, întemeiate pe o
interpretare teleologică a câtorva norme cu caracter general din tratate, în litigii aflate în
domeniul de aplicare al dreptului UE instanţele naţionale au următoarele competenţe şi/sau
obligaţii:
- competența și obligația de a face aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii în anumite
condiții, înlăturând de la aplicare (ignorând existenţa) dreptul intern contrar, fără a recurge la
sesizarea propriei Curţi Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, în statele
membre în care funcţionează o asemenea curte („principiul supremației dreptului UE”);
- competența și obligația de a interpreta pe cât posibil dreptul intern în conformitate cu
directivele („obligaţia de interpretare conformă sau armonioasă” sau „efectul indirect al
directivelor”);

36
AG Tesauro a afirmat că „instanţa naţională reprezintă forul natural pentru dreptul comunitar” (The effectiveness of judicial
protection and co-operation between the Court of Justice and national courts, în „Festskrift til Ole Due: Liber Amicorum”,
1994, p. 373).

15
 - competența și, în anumite condiții, obligația de a trimite Curții cereri pentru
pronunţarea unei decizii preliminare atunci când o decizie le este necesară în vederea dezlegării
pricinii deduse judecăţii;
- competența de a soluţiona acţiuni în despăgubiri introduse de persoane fizice şi
juridice împotriva statului pentru repararea prejudiciilor care le-au fost cauzate prin încălcarea
de către stat a dreptului de origine UE („principiul răspunderii statului”);
- competența de a aplica regulile procedurale naţionale şi în litigii în care sunt incidente
dispoziţii de drept comunitar (cu excepţia câtorva domenii în care există acte europene de
armonizare a regulilor procedurale, precum cooperarea în materie civilă sau achiziţiile
publice), cu două condiţii: regulile procedurale disponibile pentru punerea în aplicare a
dreptului comunitar trebuie să nu fie mai puţin favorabile decât cele disponibile pentru punerea
în aplicare a dreptului intern; regulile procedurale disponibile pentru punerea în aplicare a
dreptului comunitar trebuie să nu facă imposibilă în practică exercitarea drepturilor conferite
de legea comunitară („principiul autonomiei procedurale naţionale”);
- competența de a constata că un act UE este valid (legal adoptat); în schimb, instanţele
naţionale nu au competenţa de a constata că un act adoptat de instituţiile comunitare este invalid
(nelegal adoptat).

16