UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Departamentul Drept Internaţional şi European

APROBAT DE ŞEFUL CATEDREI

Dr. în drept, conf. univ. O. Dorul

_________________________

Test nr. 2

Pentru examen la Sistemul European de Protecție a Drepturilor Omului/Dreptul

internațional și dreptul UE al mediului
Ciclul II, Facultatea Drept

Subiectul I. Interacțiunea dintre CJUE și CtEDO potrivit Tratatului de la Lisabona.

1.1. Relataţi istoricul conflictului al jurisdicţiei dintre CJUE și CtEDO
Privind aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului CJUE a considerat că aceasta
nu avea competența de a adera la această Convenție. Aderarea la convenție atrage o modificare
substanțială a sistemului actual al Uniunii de protecție a drepturilor omului, deoarece implică
includerea UE într-un sistem instituțional internațional, precum și integrarea tuturor dispozițiilor
convenției în ordinea juridică a Uniunii. În opinia Curții de Justiție, o astfel de modificare a sistemului
de protecție a drepturilor omului în UE, având implicații instituționale în egală măsură fundamentale
pentru Uniune și pentru statele membre, ar depăși astfel, prin natura sa, limitele stabilite de articolul
352 din TFUE. Această deficiență a fost remediată prin intermediul Tratatului de la Lisabona. În cazul
unei aderări la CEDO, CJUE ar urma să se supună deciziilor adoptate de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. Și politica comună externă și de securitate a Uniunii ar fi supusă supravegherii
privind respectarea drepturilor omului, exercitată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. O
asemenea situație ar contraveni principiilor fundamentale structurale ale UE

1.2. Analizaţi cauzele CJUE precum Funke, Niemitz şi Hoechst,

În cazul Hoechst CJUE s-a expus că dreptul la inviolabilitatea domiciliului nu include spații
comerciale, pe când CEDO în cazul Niemitz cu referire la același drept are o părere contrară.

În cauza Funke obiectul cererii a  fost publicarea, de către FunkeMedien (acesta gestionează
portalul internet al cotidianului german ,,Westdeutsche Allgemeine Zeitung”), a anumitor documente
clasificate cu difuzare restricționată întocmite de guvernul german. FunkeMediena solicitat accesul la
toate UdP-urile întocmite în perioada 1 septembrie 2001-26 septembrie 2012. Această cerere a fost
respinsă de autoritățile competente pentru motivul că divulgarea informațiilor care cuprind UdP-uri ar
putea avea efecte nefavorabile asupra unor interese ale Armatei federale, sensibile din punctul de
vedere al securității. Autoritățile respective s-au referit, în acest context, la informările adresate opiniei
publice care sunt publicate cu regularitate, constituie versiuni ale UdP-urilor și nu afectează interesele
menționate. Cu toate acestea, prin modalități necunoscute, reclamanta a ajuns în posesia unei părți
semnificative din UdP-uri și a publicat mai multe dintre ele sub denumirea „Afghanistan-Papiere”
(„documente cu privire la Afganistan”) și care puteau fi consultate, pe site-ul ei, sub formă de pagini
individuale scanate, însoțite de un cuvânt introductiv, de linkuri suplimentare și de o invitație de a
interacționa. Republica Federală Germania, care consideră că FunkeMedien i-a încălcat dreptul de autor
asupra rapoartelor respective, s-a îndreptat împotriva acesteia din urmă cu o acțiune în încetare. 
Curții i-au fost adresate următoarele întrebări: 
„1) Potrivit dispozițiilor dreptului Uniunii referitoare la dreptul exclusiv al autorului de
reproducere a unei opere [articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29], de comunicare publică a operei și
de punere la dispoziția publicului a operei [articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29], precum și la
excepțiile sau la limitările aduse acestor drepturi [articolul 5 alineatele (2) și (3) din Directiva 2001/29],
sunt permise marjele de apreciere în cadrul transpunerii acestor dispoziții în dreptul național?
2) În ce măsură trebuie să se țină seama de drepturile fundamentale din [cartă], atunci când se
stabilește domeniul de aplicare al excepțiilor sau al limitărilor prevăzute la articolul 5 alineatele (2) și
(3) din Directiva 2001/29 și aduse dreptului exclusiv al autorului de reproducere a unei opere [articolul
2 litera (a) din Directiva 2001/29], de comunicare publică și de punere la dispoziția publicului a
acesteia [articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29]?
3) Drepturile fundamentale la libertatea de informare [articolul 11 alineatul (1) a doua teză din
cartă] sau la libertatea presei [articolul 11 alineatul (2) din cartă] pot justifica unele excepții sau limitări
aduse dreptului exclusiv al autorului de reproducere a unor opere [articolul 2 litera (a) din Directiva
2001/29], de comunicare publică și de punere la dispoziția publicului a acesteia [articolul 3 alineatul (1)
din Directiva 2001/29], în afara excepțiilor sau a limitărilor prevăzute la articolul 5 alineatele (2) și (3)
din Directiva 2001/29?”
Articolul 2 litera (a) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE privind armonizarea
anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională
trebuieinterpretate în sensul că constituie măsuri de armonizare completă a conținutului material al
drepturilor care sunt menționate la aceste articole. Litera (c) a doua ipoteză și litera (d) ale alineatului
(3) al articolului 5 din această directivă trebuie interpretate în sensul că nu constituie măsuri de
armonizare completă a domeniului de aplicare al excepțiilor sau al limitărilor pe care le cuprind.
Libertatea de informare și libertatea presei, consacrate la articolul 11 din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, nu pot justifica, în afara excepțiilor și a limitărilor prevăzute la
articolul 5 alineatele (2) și (3) din Directiva 2001/29, o derogare de la drepturile exclusive ale autorului
de reproducere a unei opere și de comunicare publică a acesteia, prevăzute la articolul 2 litera (a) și,
respectiv, la articolul 3 alineatul (1) din această directivă.
Instanța națională, în cadrul evaluării comparative pe care este obligată să o efectueze, în lumina
tuturor circumstanțelor speței respective, între drepturile exclusive ale autorului vizate la articolul 2
litera (a) și la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, pe de o parte, și drepturile utilizatorilor de
obiecte protejate vizate de dispozițiile derogatorii de la articolul 5 alineatul (3) litera (c) a doua ipoteză
și litera (d) din această directivă, pe de altă parte, trebuie să se întemeieze pe o interpretare a acestor
dispoziții care să fie în deplină conformitate cu drepturile fundamentale garantate de cartă, respectând
totodată modul lor de redactare și menținându-le efectul util.

În cauza Hoechst împotriva Comisiei Comunităților Europene, reclamanta a introdus două

acțiuni vizând anularea a trei decizii ale Comisiei. Prima acţiune vizează Decizia privind o investigaţie
în sensul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 şi Decizia de aplicare a unei penalități cu
titlu cominatoriu. A doua acțiune vizează Decizia de stabilire a cuantumului definitiv al unei penalități
cu titlu cominatoriu în temeiul articolului 16 din Regulamentul nr. 17.Dispunând de informații care-i
permit să prezume existența unor acorduri sau practici concertate privind stabilirea preţurilorşi cotelor
de livrare a PVC-ului şi polietilenei între anumiţi producători şifurnizori ai acestor substanţe în
Comunitate, Comisia a decis să desfăşoare o investigaţie la maimulte întreprinderi, printre care
reclamanta, şi a adoptat, cu privire la aceasta, decizia în litigiu din 15 ianuarie 1987.
Una dintre problemele enunțate a fost competențele de investigație ale Comisiei. Reclamanta
estimează că decizia în litigiu este ilegală în măsura în care ea îi autorizează pe agenţii Comisiei să ia
măsuri pe care aceasta le califică drept percheziţie, măsuri care nu suntprevăzute la articolul 14 din
Regulamentul nr. 17 şi care îi încalcă drepturile fundamentalerecunoscute de dreptul comunitar.
Aceasta adaugă faptul că, în cazul în care această dispoziţie ar fiinterpretată în sensul că împuterniceşte
Comisia să perchiziţioneze, ea ar fi ilegală datorită incompatibilităţii sale cu drepturile fundamentale, a
căror protecţie impune ca o percheziţie să nupoată avea loc decât în baza unui mandat judecătoresc
prealabil. 
Totodată, reclamanta a invocat cerințele care decurg din dreptul fundamental la inviolabilitatea
domiciliului. Asupra acestei probleme Curtea s-a expus în felul următor: ,,ar trebui să se observe că,
deşirecunoaşterea unui astfel de drept în ceea priveşte domiciliul privat al persoanelor fizice se impune
în ordinea juridică comunitară ca principiu comun sistemelor de drept ale statelor membre, nu acelaşi
lucru se întâmplă în ceea ce priveşteîntreprinderile, deoarece sistemele juridice ale statelor membre
prezintă diferenţe importante în ceea ce priveşte natura şi gradul de protecţie al spaţiilor comerciale
împotriva intervenţiilorautorităţilorpublice”.
Art.8 din CEDO, la alin. (1) prevede că ,,Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale
private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”. CJUE a apreciat că obiectul protecției
prevăzute de articolul menționat privește domeniul dezvoltării libertății personale a omului și, prin
urmare, nu se poate extinde la spațiile comerciale. În acest sens, asupra acestui articol s-a expus și
CtEDO, având o apreciere mai extinsă. CtEDO în cazul Niemitz a afirmat că dreptul la inviolabilitatea
domiciliului include spații comerciale.

1.3. Evaluați procesul de rezolvare a conflictului în interpretarea drepturilor CEDO de către

cele două instanțe.
UE se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității,
statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care
aparțin minorităților. În același timp, CEDO susține aceleași valori și obligă părțile contractante la
respectarea drepturilor și libertăților omului.
În situația respectivă, există o suprapunere semnificativă a drepturilor și libertăților garantate de
legislația UE, în special de Carta drepturilor fundamentale a UE, și Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Conflictul de interpretare a drepturilor și libertăților fundamentale de către CEDO și CJUE este
soluționat de către Carta drepturilor fundamentale a UE, care recunoaște în mod explicit faptul că, acolo
unde drepturile din Cartă corespund cu drepturile prevăzute în CEDO, acestea vor avea același domeniu
de aplicare și înțeles.
Prin urmare, o mare parte din jurisprudența CEDO poate fi considerată relevantă atunci când se
analizează obiectul și domeniul de aplicare al drepturilor de către CJUE, deoarece legislația UE este
considerată în concordanță cu jurisprudența CEDO, cu excepția cazului în care există prevederi
contrare exprese.
Totodată, conflictul în interpretarea drepturilor și libertăților fundamentale de către CEDO și
CJUE este soluționat prin modul în care funcționează cele două instituții juridice. Prin intermediul
jurisprudenţei sale, CJUE consacră obligaţia instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii
Europene în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor,
conform principiului efectului direct și principiul supremaţiei. Pe cînd, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului supraveghează respectarea de către Înaltele părți a drepturilor şi libertăţilor definite în
Convenţia şi în Protocoalele sale, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.
Multe dintre din hotărârile CJUE sunt pronunțate în cadrul procedurii hotărârii preliminare
inițiate de instanțele naționale pentru a obține interpretarea CJUE cu privire la dispozițiile de drept UE
relevante pentru soluționarea unui litigiu pe rol la nivel național. În conformitate cu procedura hotărârii
preliminare, CJUE are rolul de a interpreta legislația UE sau de a se pronunța cu privire la validitatea
acesteia. Ulterior, revine instanței naționale, în conformitate cu interpretarea oferită de CJUE, rolul de
aplicare a legii la situația de fapt care face obiectul procedurii principale.
În condițiile date în privința drepturilor și libertăților care au același domeniu de aplicare
interpretarea data de CJUE de regulă este în concordanță cu jurisprudența CEDO, cu excepția cazului în
care există prevederi contrare exprese și domenii de aplicare diferite. 

Subiectul II: Contribuţia Conferinţei de la Rio de Janeiro la dezvoltarea dreptului internaţional al

mediului.
2.1 Definiți conceptul mediul și dezvoltarea ca două obiective Conferinței de la Rio de Janeiro ,
Sub raportul structurii şi obiectivelor sale, Declaraţia de la Rio de Janeiro este, în mare parte,
asemănătoare cu cea de la Stockholm, consacrând drepturile şi responsabilităţile ce revin statelor în
raport cu protecţia mediului. Cea mai importantă inovaţie a documentului constă în conjugarea
celor doi termeni, de acum înainte protecţia mediului şi dezvoltarea fiind strâns legate. Astfel, una
dintre tezele care se degajă este aceea că nu vom putea proteja mediul planetei contra ori chiar fără
majoritatea populaţiei mondiale care, în stare de sărăcie fiind, deţine o importantă proporţie a unor
resurse naturale. Stabilind că fiinţele umane constituie centrul preocupărilor privind dezvoltarea
durabilă, documentul proclamă dreptul fundamental al omului la o viaţă sănătoasă şi productivă
în armonie cu natura (principiul 1). Este o formulare mult mai perfecţionată şi mai exactă a noului
drept uman fundamental, care îşi dobândeşte tot mai evident un statut propriu în rândul drepturilor
omului. În completarea semnificaţiilor sale, principiul 3 imprimă o relevantă dimensiune dreptului
la dezvoltare, care trebuie să se exercite într-o manieră care să răspundă în mod echitabil
nevoilor de dezvoltare şi celor ecologice ale generaţiilor prezente şi viitoare. Principiul 2 al
documentului de la Rio recunoaşte statelor „dreptul suveran de a-şi exploata resursele potrivit propriilor
lor politici din domeniul mediului şi de dezvoltare şi responsabilitatea de a se asigura că activităţile
exercitate în limitele jurisdicţiei lor nu provoacă daune mediului în alte state sau în regiuni care sunt în
afara limitelor jurisdicţiei naţionale”. Consacrat deja ca regulă de drept internaţional cutumiar,
principiul (aplicat cu precădere în domeniul poluărilor transfrontaliere) cuprinde două elemente
constructive.
În primul rând, este reafirmat dreptul suveran asupra resurselor naturale, iar precizarea
exercitării sale conform „politicilor din domeniul mediului şi de dezvoltare” face să i se confere
semnificaţii mai precise şi o legătură mai directă între mediu şi dezvoltare.
În al doilea rând, este reafirmată datoria statelor de a asigura că activităţile desfăşurate sub
jurisdicţia lor nu cauzează daune mediului altor state sau regiunilor aflate în afara jurisdicţiilor
naţionale ale statelor. În acest sens, se impun câteva precizări. Mai întâi, statele sunt responsabile nu
numai pentru propriile activităţi, dar şi pentru cele aflate sub autoritatea lor, indiferent că sunt publice
sau private.. Statele trebuie să instituie un fel de regim de supraveghere permanentă a activităţilor care
pot prejudicia mediul situat în afara jurisdicţiei naţionale a statelor. În sfârşit, statul trebuie să aplice
această regulă nu numai asupra elementelor supuse jurisdicţiei naţionale (sol, aer, mare teritorială,
platou continental, zonă economică exclusivă), ci şi asupra celor faţă de care exercită un control, ca de
exemplu, nave, avioane, obiecte cosmice etc.
2.2 Analizați conceptul dezvoltării durabile și impactul în dezvoltarea dreptului internaţional al
mediului.
Declarația de la Rio definește dezvoltarea durabilă ca fiind ”dezvoltarea care îndeplinește
necesitățile generației prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini
propriile necesități”
Urmare a Conferienței de la Rio a fost adoptată Declarația de la Rio cu 27 de principia, dar și
Agenda 21 care constituie un Plan de acțiuni pentru dezvoltarea durabilă. Prin intermediul Agendei 21
s-a facut apel la o schimbare radical a sistemelor de valori convenționale dominante existente și a
proceselor instituționale.
Urmare a adoptării conceptulu de ”dezvoltare durabilă” statele și-au revizuit obiectivele de
dezvoltare a mediului ți au convenit asupra Obiectivelor durabile de dezvoltare.
Eforturile statelor sunt cu precadere axate pe:
- Eradicarea sărăciei,
- Modificarea modelelor de producție și consum
- Protejarea sanatatii
- Protejarea și managementul bazei de resurse natural pentru dezvoltarea economica si sociala.
2.3 Proiectați obiectivele dezvoltării Republicii Moldova prin prizma conceptului dezvoltării durabile.
obiective specifice de dezvoltare durabilă ale Republicii Moldova ar fi:
1. Creșterea veniturilor din surse durabile;
2. Asigurarea condițiilor de trai decente pentru toți ;
3. Ameliorarea condițiilor de muncă și reducerea ocupării informale;
4. Un echilibru mai bun între muncă și familie;
5. Oportunități egale pentru educație relevantă și de calitate pe tot parcursul vieții;
6. Asigurarea condițiilor pentru o viață activă și sănătoasă;
7. Fortificarea unei societăți solidare și incluzive;
8 . Un nivel mai înalt de securitate personală și comunitară;
9. O guvernare mai efectivă, responsabilă, transparentă și incluzivă;
10. Asigurarea dreptului fundamental la un mediu ambiant sănătos și sigur;
Considerăm oportun să menționăm că pentru realizarea ”de facto” a principiilor şi postulatelor
dezvoltării durabile în Republica Moldova sunt necesare acțiuni de bază:privind revizuirea radicală a
principiilor de bază în relația "Om – Natură" prin crearea sau implementarea unui nou și integrat model
al subsistemului “Mediu şi Dezvoltare”

Notă: Toate răspunsurile trebuie să fie adaptate maxim la reglementările naţionale în domeniu.
BAREM DE NOTARE:
Punctaj Nota
 30 10
26-29 9
20-25 8
15-19 7
10-14 6
6-9 5
3-5 4
1-2 3
0 2
Sarcina de nivelul I – 3 puncte
Sarcina de nivelul II – 5 puncte
Sarcina de nivelul III – 7 puncte