Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative – DREPT

DREPT PENAL INTERNAȚIONAL

CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ

Profesor coordonator:
Conf.univ.dr. BOGDAN DAVID

Student: STROE M. MIHĂIȚĂ

Anul: IV
Grupa: 04
Nr. matricol: 19722

București
2021
 ,, Drept este ca ceea ce e drept
să fie urmat, necesar este ca ceea ce e
mai puternic să fie ascultat. Dreptatea
fără putere este neputincioasă,
puterea fără dreptate este tiranică.”
Blaise Pascal

Amploarea deosebită a
fenomenului infracţional în societatea modernă, atingerile tot mai frecvente aduse unor valori
care interesează comunitatea internaţională în ansamblu ori vizează interesele unui număr mare
de state, ca şi apariţia criminalităţii organizate care depăşeşte graniţele naţionale prin reţele
infracţionale ce acţionează pe teritoriul mai multor state , stau la baza constituirii şi dezvoltării
dreptului internaţional penal, ca expresie a coordonării eforturilor de interzicere şi reprimare a
faptelor antisociale dăunătoare legalităţii şi progresului întregii societăţi umane contemporane.
Sintagma „drept penal internaţional” este folosită pentru prima dată de Jeremy
Bentham în lucrarea sa „An Introduction to the Principles of Moral and Legislation”, pentru a
face distincţie între dreptul penal al comunităţii statelor (dreptul ginţilor) şi dreptul penal intern
al unui stat.1
Marele jurist internaţionalist român Vespasian V. Pella definea dreptul internaţional
penal ca totalitatea regulilor de fond şi de formă care guvernează modul de reprimare a
infracţiunilor comise de state sau de indivizi, de natură să tulbure ordinea publică internaţională
şi armonia între popoare.
Un alt eminent jurist de drept internaţional, belgianul Stefan Glaser, scria că dreptul
internaţional penal, în sensul care i se dă în prezent, reprezintă ansamblul de reguli juridice
recunoscute în relaţiile internaţionale care au drept scop de a proteja ordinea juridică sau socială
internaţională prin reprimarea actelor care îi aduc atingere.

1
I. Caracciolo, Dal diritto penale internazionale al diritto internazionale penale, Il rafforzamento delle garanzie
giurisdizionali, Editoriale Scientifica, Napoli, 2000, p. 1.
 Dreptul internaţional penal ca ramură a dreptului internaţional public 2 reprezintă
ansamblul de norme juridice cuprinse în convenţii şi tratate prin care statele, ca subiecte de drept,
dispun reprimarea faptelor ilicite prin care se aduce atingere unor drepturi fundamentale ale
comunităţii internaţionale.
În prezent, se exprimă în doctrină (în special cea română 3 şi franceză) opinia
majoritară potrivit cărei dreptul internaţional penal ar cuprinde reglementările legale cu referire
combaterea celor mai grave infracţiuni la nivel internaţional (genocidul, crimele de război,
crimele împotriva umanităţii şi agresiunea), inclusiv reglementarea instituţiilor chemate să aplice
legea penală în cazul săvârşirii unor astfel de crime (instanţele penale internaţionale), în timp ce
dreptul penal internaţional ar avea ca obiect de studiu reglementările interne cu elemente de
extraneitate: extrădarea, asistenţa judiciară în materie penală, transferul de proceduri în materie
penală, recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale străine, transferarea persoanelor
condamnate în alte state, supravegherea persoanelor condamnate sau liberate condiţionat,
inclusiv reglementările internaţionale în această materie. Cu alte cuvinte, dreptul penal
internaţional vizează aspectele internaţionale ale dreptului penal statal, iar dreptul internaţional
penal vizează aspectele penale ale dreptului internaţional4.
Secolul XX, marcat de numeroase conflicte interne şi internaţionale, de
atrocităţi cărora le-au căzut victime populaţiile civile (exterminări, deportări, purificări etnice)
oferă tabloul unor tragice crime colective ce au suscitat vii şi profunde reacţii emoţionale în
cadrul comunităţii internaţionale. Secolul XX a fost un secol al paradoxului: a fost unul din cele
mai violente şi sângeroase secole din istorie, dar şi secolul în care s-au pus bazele justiţiei penale
internaţionale.
Înfiinţarea unei jurisdicţii penale internaţionale permanente este indispensabilă
pentru ca incriminarea acestor infracţiuni să nu rămână un simplu demers teoretic şi pentru ca
sancţionarea celor ce încalcă legea internaţională să nu depindă în cea mai mare măsură de
guvernele unor state care inspiră sau patronează asemenea încălcări ori de interese politice
conjuncturale, exterioare actului de justiţie.
2
5 A. Huet, R. Koering-Joulin, op. cit. [nota 2], p. 3. În acelaşi sens, G. Werle, op. cit. [nota 2], p. 35; I.A. Barbu, op. cit. [nota
3], p. 19: „Dreptul internaţional penal este o ramură a dreptului international public care reglementează ansamblul problemelor
penale ce se nasc pe plan internaţional”.
3
Vasile Creţu - Drept Internaţional Penal, Editura Tempus, 1996,p.35 ; Mona Maria Pivniceru -Răspunderea penală în dreptul
internaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000,p.70.
4
Mark Henzelin, Le principe de l 'universalite en droit penal international. Droit et obligation pour les Etats de poursuivre et
juger selon le principe de l'universalite (Principiul universalităţii în dreptul penal internaţional. Dreptul şi obligaţia statelor de a
urmări şi judeca potrivit principiului universalităţii), Editions Helbing & Lichtenhahn Verlag, Basel, 2000, p.11.
 În acest sens, în cursul ultimului deceniu, în cadrul O.N.U., s-a propus reluarea unui
demers istoric început cu peste 50 de ani în urmă, fiind accelerate iniţiativele pentru crearea unei
jurisdicţii penale internaţionale permanente, cu competenţă generală în plan geografic. La
solicitarea Adunării Generale a ONU (Rezoluţia 47/33 din 25 noiembrie 1992), Comisia de drept
internaţional a elaborat şi a prezentat, în 1994, un ante-proiect de Statut al Curţii Penale
Internaţionale; acest document a stat la baza unor discuţii interguvernamentale care sau
desfăşurat în cadrul Naţiunilor Unite. Din 1996, o Comisie pregătitoare interguvernamentală a
început să lucreze la ante-proiectul elaborat de Comisia de drept internaţional. Activitatea acestor
organisme s-a finalizat în anul 1998, când, în cadrul Conferinţei Diplomatice a plenipotenţiarilor
Naţiunilor Unite (Roma, 15 iunie-17 iulie 1998), s-a adoptat Convenţia privind Statutul de
înfiinţare a Curţii Penale Internaţionale (cu 120 voturi pentru – inclusiv România, 7 contra şi 21
abţineri).
A învins la Roma viziunea modernă, actuală că într-o lume globală trebuie să prevaleze
convenţia internaţională faţă de dreptul intern în detrimentul unei viziuni autarhice ce punea
accent pe prerogativele suverane ale statului mai ales într-un domeniu pe atat de sensibil pe atat
de conservator cum este cel al justiţiei.
O atare poziţie a avut-o fără rezerve şi România care nu numai că a semnat Statutul
de la Roma dar în prima parte a anului 2002 în martie România a ratificat acest Statut – a se
vedea Legea nr. 111/ 2002 pentru ratificarea acestui Statut – răspunzând astfel generos, în timp,
ilustrului ei înaintaş Vespasian Pella, cel care a aruncat “scânteia creatoare” a unei astfel de
justiţii internaţionale penale.5
Prin urmare, ziua de 17 Iulie 1998 va rămâne memorabilă în istoria justiţiei
internaţionale. În acea zi, la Roma, s-a consemnat un eveniment de importanţă capitală în istoria
Dreptului Internaţional şi a justiţiei penale internaţionale. Prin adoptarea Statutului Curţii Penale
Internaţionale s-a consfinţit triumful ideii de instanţă penală internaţională cu caracter
permanent, independent şi cu o competenţă universală, care să urmărească şi să tragă la
răspundere pe autorii acelor infracţiuni de o gravitate extremă, cunoscute sub denumirea de
„crime internaţionale”.6

5
https://dreptmd.wordpress.com/
6
http://www.arduph.ro/domenii/jurisdictie-penala-internationala/
 Statutul de la Roma este actul de naştere al Curţii Penale Internaţionale, instituţie
juridică internaţională permanentă cu competenţă generală şi unică în judecarea şi sancţionarea
persoanelor fizice acuzate de violarea gravă a dreptului umanitar internaţional.
Statutul este un Cod penal şi un Cod de procedură penală cu caracter internaţional, în
care instituţiile fundamentale ale dreptului penal intern al statelor se regăsesc în nuanţe şi
forme specifice dreptului internaţional penal şi care precizează regulile de drept internaţional
aplicabile persoanelor fizice.7 Statutul este structurat în 13 capitole şi 128 de articole:
Capitolul 1.Crearea Curţii. Capitolul 2.Competenţă, admisibilitate şi drept aplicabil.
Capitolul 3. Principii generale de drept penal. Capitolul 4. Structura şi administrarea Curţii.
Capitolul 5.Anchetă şi urmăriri. Capitolul 6.Procesul. Capitolul 7. Pedepsele. Capitolul 8.
Apelul şi revizuirea. Capitolul 9.Cooperarea internaţională şi asistenţa judiciară. Capitolul 10.
Executarea pedepsei. Capitolul 11. Adunarea Statelor Părţi. Capitolul 12. Finanţarea.Capitolul
13. Clauze finale.
În anii următori sunt adoptate mai multe amendamente dintre care cel mai important
este cel ce definește crima de agresiune8, care era prevăzută de statut dar nu putea fi sancționată
in lipsa unei definiții convenite de părți.
Sediul Curții Penale Internaționale a fost ales la Haga dar Curtea își poate desfășura
activitățile și in alte locuri, in funcție de necesitățile sale.
Curtea Penală Internațională dispune de o competență asupra faptelor comise pe
teritoriul statelor care sunt părți la Statutul de la Roma sau a faptelor comise de cetățenii acestora
pe teritoriul altor state.9 Curtea Penală Internațională își poate exercita jurisdicția și asupra unor
situații la sesizarea Consiliului de Securitate ONU, caz in care nu mai este necesară condiția ca
statul pe teritoriul căruia a fost săvârșită fapta sau a căror cetățenie o au făptașii să fie parte la
Statutul de la Roma.10
Competenţa Curții Penale Internaționale se divizează în: competenţa ratione
materiae, competenţa ratione temporis şi competenţa ratione loci et ratione personae In ceea ce
privește competența ratione materiae, Curtea Penală Internațională este îndreptățită să judece

7
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(7)/2002, Daniel Buda
8
Amendamentul nr. 2 adoptat în urma Conferinței de Revizuire de la Kampala, Uganda, în anul 2010.
9
Art 12 (2) din Statutul de la Roma
10
Art 13B din Statutul de la Roma
patru mari crime internaționale: genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război, şi crime
de agresiune11.
Crima de genocid definită drept "orice acte comise cu intenția de a distruge, în totalitate
sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios prin: uciderea membrilor grupului;
atingerea gravă a integrității fizice și psihice a membrilor grupului; supunerea intenționată a
grupului la condiții de existență care să conducă la distrugerea sa fizică totală sau parțială;
măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului; transferul forțat de copii de la un grup
la altul".
Crime contra umanității, care includ actele comise în cadrul unui atac generalizat sau lansat
sistematic asupra populației civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer forțat de
populație, condamnarea la închisoare, sau alte forme de privare gravă de libertate, tortură, viol,
sclavie sexuală, prostituție forțată, sarcină sau sterilizare forțată, sau orice altă formă de violență
sexuală de gravitate comparabilă, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial,
național, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau în funcție de alte criterii universal
recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, crimă de apartid și alte acte inumane cu un
caracter similar, cauzatoare de suferințe puternice și care aduc atingere gravă integrității fizice
sau mentale.
Crimele de război, în special cele care se înscriu în cadrul unui plan sau al unei politici
elaborate, potrivit Convențiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar și a altor
convenții și cutume internaționale: omuciderea intenționată; tortura sau tratamentele inumane,
inclusiv experiențele biologice; provocarea cu intenție a unor suferințe puternice sau a unor
atingeri grave a integrității fizice; distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificată de necesități
militare și executată pe o scară largă, în mod ilicit; constrângerea unui prizonier de război să
servească interesele unei armate străine; privarea intenționată a unui prizonier de război de
dreptul la un proces echitabil; deportarea sau arestarea ilegală; luarea de ostatici; lansarea de
atacuri deliberate împotriva populației civile și a bunurilor acesteia; lansarea de atacuri deliberate
împotriva misiunilor umanitare și de menținere a păcii; lansarea unui atac deliberat atunci când
este evident că acesta va produce pierderi de vieți și pagube materiale în rândul populației civile;
uciderea sau rănirea combatanților inamici după ce aceștia s-au predat; portul unor însemne
militare sau a uniformei inamice, atunci când are drept urmare pierderea de vieți sau rănirea

11
Prevăzute și definite în art.5-8 din Statut
gravă a adversarului; stabilirea de către puterea ocupantă a unei părți din populația sa în teritoriul
ocupat, precum și transferul în interiorul acestui teritoriu sau în afara lui a unei părți sau a
totalității populației băștinașe; lansarea de atacuri deliberate împotriva construcțiilor destinate
uzului religios, educativ, artistic, științific sau caritabil, precum și împotriva monumentelor
istorice și a spitalelor, atunci când acestea nu sunt obiective militare; supunerea prizonierilor la
experiențe medicale și științifice; distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci când nu
sunt impuse de necesități militare; obligarea naționalilor părții adverse la participarea la
operațiuni de război îndreptate împotriva propriei țări; jefuirea localităților ocupate; utilizarea
otrăvurilor, a gazelor asfixiante, precum și a armelor de natură să provoace inamicului suferințe
inutile; atingerea demnității persoanei, prin tratamente umilitoare și degradante; violul, sclavia
sexuală, prostituția forțată, sterilizarea forțată; utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone
sau forțe militare; atacurile deliberate împotriva clădirilor, materialelor, unităților și mijloacelor
de transport sanitare care utilizează semnele distinctive prevăzute prin Convențiile de la Geneva;
înfometarea deliberată a civililor; înrolarea tinerilor sub 15 ani.12
Curtea Penală Internațională pentru a asigura judecarea și pedepsirea indivizilor
vinovați de comiterea unor fapte care încalcă in mod grav normele dreptului international,
cunoscute și sub numele de crime internaționale. 13 Regulile ce guvernează aceste încălcări grave
au dobândit de-a lungul timpului caracter cutumiar 14 și sunt codificate în mai multe documente
internaționale, între care unul dintre cele mai recente și importante este Statutul Curții Penale
Internaționale.
Curtea Penală Internațională are mai multe organe componente. Acestea sunt:
Președintele, Grefa, Biroul Procurorului și cele 3 componente jurisdicționale: Camera de
Judecată, Camera Preliminară și Camera de Apel.
Camera Preliminară are rolul de a stabili competența Curții într-o anume cauză-fără
caracter definitiv- și mai are și funcția de a controla decizia procurorului de a porni sau nu
urmărirea penală împotriva persoanelor suspectate de comiterea unor crime. Camera de judecată
are ca principale scopuri acela de a hotărî cu privire la vinovăția sau nevinovăția celor acuzați, de
a stabili pedeapsa aplicată și de a decide cu privire la despăgubirile cuvenite victimelor.Camera

12
https://ro.wikipedia.org/wiki
13
Ian Brownlie, Principles of public international law, pag. 587
14
Ian Brownlie, Principles of public international law, pag 589
de Apel judecă recursurile contra deciziilor Camerei de Judecată formulate de acuzat sau de
procuror. Activitatea biroului procurorului se realizează in mod independent.
Președintele Curții, ajutat de doi vice- președinți, are funcția de a coordona
activitățile instituției, este ales de statele părți și are un rol de reprezentare a Curții in relația cu
alte state sau organizații. Actualmente, funcția de președinte este ocupată de Chile Eboe-Osuji.
Curtea Penală Internațională nu dorește să se substituie instanțelor judecătorești
naționale, de aceea rolul său este acela de a interveni in acele cazuri in care statele fie nu vor, fie
15
nu pot să aducă in fața justiției persoane acuzate de grave încălcări ale normelor de drept
international ori au decis în mod abuziv că o persoană acuzată de asemenea fapte să nu fie
judecată ori condamnată.16 In acest fel se acordă prioritate instanțelor naționale ale statelor pe
teritoriul cărora au fost comise faptele sau ai căror cetățeni au săvârșit încălcări grave ale
normelor de drept internațional.
Conform articolelor 17 şi 20 din Statut, referitoare la principiul
complementarităţii şi la principiul „non bis in idem”, Curtea are competenţa de a aprecia
oportunitatea acceptării unei cauze care a făcut obiectul unei decizii naţionale de amnistiere.
Astfel, dacă amnistierea intervine înainte de pronunţarea condamnării de către jurisdicţia
represivă naţională, principiul complementarităţii şi deci competenţa Curţii s-ar exercita doar
dacă aceasta consideră că amnistierea s-a pronunţat „în scopul sustragerii persoanei în cauză de
la răspunderea sa penală”. Dacă legea de amnistiere intervine după pronunţarea condamnării de
către jurisdicţia naţională, Curtea nu ar putea, sesizându-se cu acest caz, să facă excepţie de la
principiul „non bis in idem” (consacrat de art. 20), decât dacă constată că procedura urmată de
jurisdicţia naţională „a avut ca scop sustragerea persoanei în cauză de la răspunderea sa penală”
sau „nu a fost condusă în mod independent sau imparţial (...), şi de o manieră care (...)să
dezmintă intenţia de a acţiona pe cel în cauză în justiţie” (art.20, paragraf 3 din Statut). Numai în
aceste circumstanţe excepţionale şi numai printr-o interpretare curajoasă, Curtea ar putea să se
declare competentă şi să se sesizeze cu un caz judecat deja de o jurisdicţie naţională.
Capitolul IX din Statutul Curții Penale Internaționale consacră necesitatea cooperării
între state şi Curte pe tot parcursul anchetei, a procesului şi a executării pedepsei. Sunt prevăzute
două tipuri principale de cooperare: arestarea şi predarea persoanelor la cererea Curţii; alte tipuri
de asistenţă practică în cadrul anchetelor şi urmăririlor declanşate de Curte. Art.86, intitulat
15
Art 17 din Statut
16
Art 17 din Statut
„Obligaţia generală de a coopera”, stipulează că Statele Părţi vor coopera „în totalitate cu Curtea
în anchetarea şi urmărirea infracţiunilor ce sunt în competenţa Curţii”. Cooperarea statelor cu
această instanţă va condiţiona eficienţa urmăririlor şi exerciţiul justiţiei penale internaţionale în
ansamblu.
Prin umare, se consideră că obligaţia de cooperare a statelor este absolută. Formele
acestei cooperări sunt variate şi se înrudesc în multe privinţe cu formele cooperării judiciare
penale, instaurate prin acorduri bilaterale sau prin convenţii internaţionale. Cooperarea nu are un
sens unic. La cerere, Curtea poate acorda asistenţă oricărui stat (indiferent dacă este sau nu parte
la Statut), în desfăşurarea unui proces penal care are ca obiect o infracţiune din competenţa Curţii
sau o infracţiune pe care legislaţia naţională a statului respectiv o califică drept foarte gravă.
Fiecare Stat Parte îşi poate alege liber modalitatea de punere în aplicare a obligaţiilor
care îi revin din Statut atâta vreme cât acţionează cu bună credinţă şi are capacitatea de a le
îndeplini. Pentru ratificarea Statutului C.P.I. statele pot adopta diverse modalităţi şi soluţii:

 - introducerea de noi dispoziţii în Constituţie, care să reglementeze în ansamblu

problemele constituţionale, evitându-se modificarea articolelor vizate prin înscrierea de
excepţii (este modalitatea folosită de Franţa şi Luxemburg);

 - revizuirea sistematică a tuturor dispoziţiilor constituţionale în vederea asigurării

conformităţii lor cu dispoziţiile Statutului;

 - introducerea sau aplicarea unei proceduri speciale, aprobată de Parlament, prin care
Statutul să poată fi ratificat, indiferent de faptul că unele articole din tratat ar putea fi in
conflict cu Constituţia;

 - interpretarea anumitor dispoziţii ale Constituţiei care să permită evitarea intrării lor în

conflict cu dispoziţiile Statutului de la Roma.17

Conform Statutului de la Roma, competenţa Curţii este, de asemenea, limitată, în
sensul că: ratione temporis – numai la situaţii desfăşurate după intrarea în vigoare a Statutului;
ratione loci, după cum am observat; ratione materiae – pentru cele patru categorii de crime, una
dintre acestea nefiind încă definită. Tortura, traficul internaţional de droguri şi terorismul nu intră
în competenţa Curţii.

17
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(7)/2002, Daniel Buda
 Cu toate acestea, Statutul de la Roma tinde să răspundă nevoii de a avea o justiţie
eficientă, care să corecteze punctele slabe observate în activitatea Tribunalelor ad-hoc.
Dincolo de interesul juridic şi chiar istoric al cercetării acestor aspecte, este, fără
îndoială, cel mai important, ca din originala experienţă a tribunalelor ad-hoc, să poată fi extrase
şi utilizate cele mai bune aspecte necesare pentru asigurarea funcţionării reale şi eficiente a ceea
ce urmează să devină în timp principalul instrument al justiţiei penale internaţionale în Mileniul
al treilea – Curtea Penală Internaţională.
Curtea participă la o luptă globală pentru a pune capăt impunității, iar prin justiția
penală internațională, Curtea își propune să îi responsabilizeze pe cei responsabili pentru
infracțiunile lor și să contribuie la prevenirea repetării acestor infracțiuni.
Curtea nu poate atinge aceste obiective singure. Ca instanță de ultimă instanță, aceasta
urmărește să completeze, nu să înlocuiască, instanțele naționale. Guvernată de un tratat
internațional numit Statutul Romei, CPI este prima instanță penală internațională permanentă din
lume.18

„Această cauză ... este cauza întregii omeniri”

Fost secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan

18
https://www.icc-cpi.int/about
ANEXĂ 1:

 FAPTE și CIFRE ( *preluat https://www.icc-cpi.int/about )

Până în prezent au existat 30 de cauze în fața Curții, unele cazuri având

mai mult de un suspect.  

Judecătorii CPI au emis 35 de mandate de arestare. Datorită cooperării

din partea statelor, 17 persoane au fost reținute în centrul de detenție al
CPI și au apărut în fața Curții. 13 persoane rămân libere. S-au renunțat la
acuzații împotriva a 3 persoane din cauza morții lor.

Judecătorii CPI au emis, de asemenea, 9 citații pentru a se prezenta.

Judecătorii au emis 9 condamnări și 4 achitări.

 CAUZA Thomas Lubanga Dyilo-primul verdict al

Curții Penale Internaționale
La 17 martie 2006, Lubanga a devenit prima persoană arestată în baza unui mandat emis
de CPI. Procesul său, pentru crima de război de „recrutare și înrolare a copiilor sub vârsta de
cincisprezece ani și folosirea lor pentru a participa activ la ostilități” a început la 26 ianuarie
2009, și a fost găsit vinovat pe 14 martie 2012, și se confrunta cu o pedeapsă de până la 30 de
ani. La 10 iulie 2012, Camera de judecată I a Curții Penale Internaționale (CPI) a condamnat
Lubanga la o perioadă totală de 14 ani de închisoare, dispunând, de asemenea, ca timpul de la
predarea lui Lubanga la CPI în 2006 până la ziua condamnării să fie scăzut din termenul de 14
ani, ceea ce însemna că va petrece 6 ani mai puțini în închisoare.
La 15 martie 2020, Lubanga a fost eliberat după ce a executat pedeapsa de 14 ani.19

19
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Thomas_Lubanga_Dyilo
 BIBLIOGRAFIE:

1. Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate. Editura All Beck,
Bucureşti, 1999
2. Vasile Creţu, Drept internaţional penal. Editura Societăţii Tempus România, Bucureşti,
1996
3. Mona Maria Pivniceru, Răspunderea penală în dreptul internaţional. Editura Polirom,
Bucureşti, 1999
4. Revista Română de Drept Umanitar no.5-6/1998. Asociaţia Română de Drept
Umanitar, Bucureşti, 1998
5. Revista transilvană de ştiinţe administrative nr. 1(7)/2002, Daniel Buda
6. Victor Ponta, Curtea penala internationala, Editura Lumina LEX
7. Mitoșeriu Mihail Andreias ,, Curtea Penală Internațională – un pas înainte pentru
combaterea crimelor internaționale”.
8. Ian Brownlie, ,,Principles of public international”

Surse web:
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-
public/dreptul-international-penal/
http://www.arduph.ro/domenii/jurisdictie-penala-internationala/jurisdictia-curtii-
penale-internationale/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea

https://www.icc-cpi.int/about