Subiecte

Criminalistică

1. Definiţia criminalisticii ca disciplină

Disciplina „Criminalistica” analizează modul de asigurare cu probe a procesului penal şi în

special a urmelor precum şi metodologie desfăşurării unor acţiuni procedurale

2. Definiţia criminalisticii ca ştiinţă

Criminalistica este definită ca ştiinţa care elaborează şi foloseşte un ansamblu de cunoştinţe

despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării
infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor
antisociale.

3. Indicaţi structura criminalisticii

Criminalistica este structurată în:

-tehnica criminalistică= studiază mijloacele tehnice folosite de organele judiciare în

căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor, în analiza şi interpretarea
acestora la faţa locului sau în laborator. (fotografia, schiţa, balistica etc.)

-tactica criminalistică= reprezintă un ansamblu de reguli, de metode tactice utilizate de

organele judiciare în efectuarea unor acte procedurale în vederea obţinerii maximului de
rezultate – în limitele legii – din efectuarea acestora. (CFL, reconstituire, experiment judiciar
etc.)

-metodologia cercetării infracţiunilor în parte= îşi propune ca, pe baza mijloacelor tehnice
şi a regulilor tactice generale, să surprindă specificul investigării diferitelor tipuri de
infracţiuni contribuind la specializarea organelor de cercetare penală în soluţionarea anumitor
categorii de fapte. (cercetarea infracţiunilor de omor, de corupţie etc.)

4. Indicaţi trăsăturile specifice criminalisticii

-obiectivitate; legalitate; principiul aflării adevărului; prezumţia de nevinovăţie, operativitate

etc.

5. Deosebirea dintre cercetarea la faţa locului şi locul faptei

Prin noţiunea „faţa locului” trebuie să se înţeleagă nu numai o suprafaţă determinată în care
s-a desfăşurat activitatea infracţională, ci şi locul unde s-au produs consecinţele faptei
săvârşite, precum şi acel loc ce conservă într-un fel sal altul: date, informaţii, urme în legătură
cu fapta comisă. Aşadar, cercetarea la faţa locului are o sferă mai largă, incluzând atât zonele
apropiate locului propriu-zis al comiterii infracţiunii, cât şi alte locuri purtătoare de urme, care
se referă la pregătirea şi urmările faptei, inclusiv căile de acces şi de retragere ale infractorilor.

Prin „locul faptei” se înţelege perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create
cu ocazia săvârşirii infracţiunii.

6. Trăsăturile cercetării la faţa locului

Cercetarea la faţa locului constituie o activitate iniţială, imediată şi, în general, irepetabilă.

Iniţială=este efectuată de organele de urmărire penală la începutul investigaţiilor legale de

cercetare a unei infracţiuni
Imediată=trebuie efectuată neîntârziat, de îndată ce natura faptei impune deplasarea
organului judiciar la locul unde s-a comis activitatea infracţională.
Irepetabilă=odată realizată, locul faptei suferă modificări ceea ce face ca această activitate să
nu poată şi repetată în aceleaşi condiţii în care s-a efectuat prima dată.

7. Măsuri pregătitoare luate la faţa locului

Luate de primul organ Luate la sediul organului Luate de organul

ajuns la faţa locului:
a. Salvarea victimelor şi
asigurarea acordării
ajutorului medical
b. Asigurarea intangibilităţii
locului faptei şi luarea
măsurilor de conservare a
urmelor şi mijloacelor de
probă
c. Identificarea şi reţinerea
făptuitorului. Identificarea
martorilor oculari şi a altor
persoane
d. Asigurarea participării
martorilor asistenţi
e. Încunoştinţarea organului
judiciar competent să
efectueze cercetarea la faţa
locului
competent:
a. Primirea, consemnarea şi
verificarea sesizării
b. Transmiterea de sarcini
către organele de poliţie
sosite la faţa locului
c. Constituirea echipei de
cercetare în funcţie de natura
faptei, locul în care a fost
comisă şi urmările sale
d. Asigurarea mijloacelor
tehnico-ştiinţifice necesare
efectuării cercetării la faţa
locului
e. Dotarea echipei cu
materiale necesare
comunicării şi ţinerii legăturii
între membrii ei
f. Asigurarea prezenţei
specialiştilor şi a apărătorului
g. Asigurarea participării la
cercetare a persoanelor legal
interesate
h. asigurarea deplasării de
urgenţă a echipei la locul
faptei
competent ajuns la faţa
locului
a. Informarea asupra
evenimentelor care au avut
loc şi au fost constatate de
primii sosiţi la faţa locului
b. Selecţionarea martorilor
asistenţi când se poate realiza
acest lucru
c. Organizarea măsurilor de
pază a locului faptei
d. Identificarea martorilor
oculari şi stabilirea
persoanelor suspecte
e. Pe parcursul cercetării la
faţa locului sunt interzise
comentariile, aprecierile şi
discuţiile privind natura
faptei
f. Separarea victimei de
agresor în cazul infracţiunilor
de familie
g. Protecţia victimelor prin
legi speciale
h. Repartizarea sarcinilor
8. Efectuarea propriu-zisă a cercetării la faţa locului

Cuprinde două faze:

Faza statică Faza dinamică

1. Orientarea de ansamblu 1. Examinarea amănunţită a fiecărui obiect
2. Stabilirea metodelor de cercetare la faţa purtător de urme sau care a servit la
locului săvârşirea infracţiunii
3. Examinarea, fixarea şi importanţa urmelor 2. Examinarea corpului victimei şi a
din faza statică persoanei suspecte
3. Se continuă primele investigaţii şi se pot
lua declaraţii martorilor şi victimei
4. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa
locului

9. Reluarea şi repetarea cercetării la faţa locului

Reluarea=este o continuare a unei cercetări începute anterior şi întrerupte din anumite

motive. Ea continuă cu zona în care s-a întrerupt. Fiind continuarea unei activităţi tactice
întrerupte, reluarea cercetării la faţa locului necesită să aibă loc de îndată ce cauzele care au
determinat întreruperea şi-au încetat existenţa. Reluarea cercetării se impune să fie îndeplinită
de persoanele care au început-o.
Repetarea=se efectuează în situaţii cu totul rare, când prima cercetare nu şi-a atins pe deplin
scopul, fiindcă s-a desfăşurat defectuos, superficial sau în condiţii neprielnice pentru o
asemenea activitate. Drept consecinţă, fie nu s-a stabilit bine întregul loc al faptei, rămânând
zone ale sale neexplorate, fie nu au fost descoperite anumite urme, poate parţial distruse de
persoane interesate, rămânând astfel nevalorificate.

10. Reguli tactice criminalistice generale

1. Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată de urgenţă

2. Cercetarea şi fixarea la faţa locului trebuie efectuată în mod obiectiv şi complet
3. Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată în mod amănunţit
4. Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată cu respectarea cerinţelor morale
5. Observarea comportamentului făptuitorului prezent la cercetarea la faţa locului
6. Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată organizat, după un plan judicios elaborat

11. Deosebirea între regulile tactice generale şi regulile procedural-penale

12. Mijloace de fixare a CFL prin descriere (p-v şi rapoarte de constatare) şi tehnice
(fotografia, filmarea, fonograma, mulajele). Deosebirea dintre acestea.

Fixarea prin descriere reprezintă o operaţiune criminalistică prin care toate urmele, după
perceperea nemijlocită de către organele judiciare sunt consemnate prin descriere raportat la
caracteristici, dimensiuni şi relaţii spaţiale între ele. De asemenea, se consemnează şi date
referitoare la condiţiile de timp, atmosferice etc., în care s-au efectuat constatările.
Sunt recunoscute două modalităţi de fixare prin descriere: fixarea prin proces verbal de
cercetare la faţa locului şi fixarea prin raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-
legală.
Mijloacele tehnice de fixare cuprind descrierea, fotografierea, filmarea, fonograma, mulajele
şi ajută la fixarea urmelor de adâncime.

13. Stabilirea profilului infractorului şi rolul expertului psiholog

Profiling-ul este o tehnică de determinare a personalitării şi a caracteristicilor

comportamentale ale unui individ, ţinându-se cont de trecutul infracţional al acestuia, de tipuri
variate de personalităţi ale unor infractori care comit fapte similare.
Rolul expertului psiholog:
-să reproducă prin propria-i imaginaţie împrejurările şi acţiunile derulate de făptuitor, oferind
organelor de urmărire penală „filmul crimei în dinamica sa”
-să-şi imagineze profilul făptuitorului, oferind organelor de urmărire penală „amprenta sa
psihocomportamentală”
-să anticipeze „comportamentul următor pretabil” contracarând pentru viitor „mişcările”
autorului

14. Tipuri de infractori

► Discipolul
► Anihilatorul de familie
► Pseudo-comando
► Angajaţii nemulţumiţi
► Criminalii de genul „Aşează şi fugi” (Set-and-run killers)

15. Metode şi etape de stabilire a profilului infractorului

Metode:
A. Metoda FBI: Analiza locului infracţiunii (Crime Scene Analysis)=6 trepte: culegerea şi
evaluarea datelor primare;modele de sistematizare a datelor; interpretarea sistematică a
activităţii infracţionale; determinarea profilului infractorului; investigaţia propriu-zisă;
compararea cu profilul psihologic al suspectului identificat.
B. Metoda Canter: Psihologie investigativă (Investigative Psychology- IP)=metoda are la
bază interacţiunea dintre victimă şi agresor.
C. Metoda analizei probelor comportamentale (Behavioural Evidence Analysis –BEA)

16. Împrejurările controversate şi modalităţi de rezolvare a acestora

Împrejurările controversate cuprind situaţiile în care autorii încearcă simularea săvârşirii

unei alte fapte, pedepsite mai uşor, sau, de obicei, implicarea unei alte persoane.
Cu ocazia CFL, organele judiciare trebuie să se convingă dacă urmele, obiectele, modificările
aduse locului faptei sunt consecinţa unei fapte real săvârşite sau constituie rezultatul unei
încercări de inducere în eroare a organelor judiciare. În cazul disimulării, cel care încearcă a
dirija pe un drum fals cercetările, caută să dea locului faptei un aspect cât mai verosimil, o
înfăţişare cât mai apropiată de realitate.
Etapele soluţionării:
- studierea probelor pentru a stabili clar natura obiectelor utilizate şi a direcţiei din care s-a
acţionat
-analizarea din sfera probelor administrate a celor care au importanţă în stabilirea: direcţiei
din care a început activitatea infracţională; prezenţa urmelor de mâini etc.
etc.