Varianta 1

1. Conditiile istorice si premisele aparitiei cunostintelor cu semnificatie criminalistica

Termenul „criminalistică”, cunoscut din antichitate, secole în şir semnifica ştiinţele juridice, precum şi toate
ramurile dreptului aplicate în justiţia penală. Pentru denumirea unei ştiinţe concrete a fost utilizat prima dată de
către reputatul savant austriac Hans Gross (1883) care, în „Manualul judecătorului de instrucţie”, a declarat
criminalistica drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în
activitatea de urmărire penală. Astfel, au apărut nu numai denumirea de criminalistică, dar şi primele idei despre
obiectul de studiu şi conţinutul acestei discipline. ăvârşiri a activităţii organelor cu funcţie de urmărire penală, în
condiţiile favorabile ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice de la finele secolului XIX şi începutul secolului trecut,
criminalistica a evoluat vertiginos, atingând nivelul unei ştiinţe modeme cu destinaţie specială: să asigure nivelul
înalt ştiinţific al activităţilor de cunoaştere şi combatere a infracţiunilor. Remarcăm, în acest context, că timp
îndelungat criminalisticii îi era rezervat doar rolul de a contribui la aplicarea realizărilor ştiinţelor naturale şi
ramurilor tehnice ale acestora în activitatea organelor de urmărire penală, ea fiind, respectiv, definită ca ştiinţă
destinată utilizării metodelor ştiinţifice la investigarea cauzelor penale.

2.REguli generale si metode de fixare si ridicare a urmelor materiale

D Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor necesită a fi efectuate potrivit următoarelor reguli generale:
1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual-penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei, a
percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi documente, acestea fiind prevăzute ca principalele acţiuni procesuale destinate
descoperirii, fixării şi ridicării urmelor infracţiunii.
2) Utilizarea în limite maxime a mij loacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie şi deci
eficienţa activităţilor de căutare a urmelor, inclusiv ale celor latente.
3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor, în special în cazurile amânării cercetării locului faptei
sau desfăşurării acestei activităţi în condiţii nefavorabile.
4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor în procesul-verbal, acesta fiind principalul, sub aspect procesual,
mijloc de fixare. în formulări laconice, clare şi de înaltă precizie, aici vor fi consemnate: - caracteristicile generale ale
obiectului purtător ce denotă unde se află, prin ce se caracterizează suprafaţa purtătoare de urme; - categoria şi tipul
urmei, poziţia în raport cu suprafaţa obiectului-suport şi cu alte obiecte; - caracteristicile fiecărei urme referitor la
formă, mărime, culoare, cantitate; - datele privind modul de descoperire, fixare şi ridicare a urmelor.
5) Indiferent de natura acestora, urmele depistate se vor fotografia, apelându-se la metoda fotometrică. Pe lângă
menirea de a demonstra şi a certifica datele expuse în procesul-verbal, fotografiile urmelor, redând cu claritate
caracteristicile acestora, adesea devin obiecte ale expertizei criminalistice.
6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului, de regulă, se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată
(demontată) a acestuia.
7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare, supravoluminos sau intransportabil şi, din aceste ori alte motive, se
exclude ridicarea lui, urmele se vor ridica, procedându-se: - la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips,
plastilină, materiale polimerice; - la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice, foi de hârtie
fotografică şi alte materiale adezive; - la recoltarea urmelor-materie prin răzuire, absorbire, solubilizare, atragere cu
magnetul etc.

3.procedura aplicarii video inregistrarii la fixarea rezultatelor desfasurarii actiunilor de urmarire penala

înregistrarea video a activităţilor de urmărire penală în desfăşurare şi a rezultatelor acestora reprezintă o modalitate
tehnică modernă de fixare a materialului probatoriu. Organele de urmărire penală sunt îndreptăţite prin lege să
aplice mijloace tehnice de înregistrare video în vederea optimizării procesului de fixare, a evoluţiei şi a rezultatelor
activităţilor de urmărire penală. Ele sunt dotate cu mijloace de înregistrare de natură să asigure fixarea în mod
simultan a imaginii şi a sunetului pe pelicula videomagnetică, precum şi reproducerea sonorizată a videofilmului
color. înregistrarea video este prevăzută în mod expres în legislaţia în vigoare pentru fixarea împrejurărilor şi a
rezultatelor cercetării la faţa locului (art. 118 Cod.proc.pen.), reconstituirii faptei (art 122 Cod.proc.pen.), audierii
persoanelor (art. 110-115 Cod.proc.pen.) şi pentru verificarea declaraţiilor acestora la locul infracţiunii (art. 114
Cod.proc.pen.). Aceasta nu înseamnă însă că înregistrarea video nu poate fi utilizată la efectuărea altor activităţi de
urmărire penală Este de neconceput, în opinia noastră, asigurarea plenitudinii şi exactităţii fixării şi redării
elementului dinamic care constituie conţinutul activităţii de exhumare a cadavrului (art 121 Cod.proc.pen.),
experimentului în procedura de urmărire penală (art. 123 Cod.proc.pen.) prezentării spre recunoaştere a persoanelor
după mers şi alte caracteristici funcţional-dinamice. Din conţinutul normei respective se desprind următoarele
reguli ce trebuie respectate ori de câte ori se apelează la aplicarea înregistrării video: a) indiferent de natura
activităţii procesuale, înregistrarea video poate fi dispusă şi efectuată atât din oficiu de către organul de urmărire
penală sau de instanţă, cât şi la cererea părţilor implicate în proces; b) înregistrarea trebuie să cuprindă exhaustiv
desfăşurarea activităţii, respectiv, înregistrarea parţială a activităţii procesuale este contraindicată ca fiind inutilă
procesului de probaţiune; c) este categoric interzisă activitatea de urmărire penală deja finisată special pentru a o
înregistra pe casetă, disc sau alt suport electronic; d) la finele activităţii de procedură, în cadrul căreia se folosesc
mijloace video, înregistrările se reproduc în întregime persoanelor participante. Precizările şi completările pe care
le fac acestea se înregistrează în continuare pe casetă sau alt suport electronic; e) dacă înregistrările video se
reproduc în cadrul altei activităţi de urmărire penală (fie în scopul verificării unor fapte anumite şi împrejurări de
fapt, fie ca măsură tactică), acest fapt trebuie reflectat exigent prin menţiunile de rigoare în procesul-verbal.
trarea videomagnetică are anumite avantaje, mai importante fiind: - fixarea simultană a imaginii şi a sunetului pe
acelaşi suport. în situaţia unor activităţi de urmărire penală, ca în cazul audierii persoanelor şi verificării
declaraţiilor acestora la locul faptei, reconstituirii şi a experimentului în procedura de urmărire penală, a altor
activităţi în care se verifică declaraţiile şi acţiunile celor implicaţi, înregistrarea videomagnetică trebuie să
contribuie la redarea manierei în care acestea explică faptele ce interesează cauza, modul în care ei îşi exprimă
voinţa şi gândirea; - surprinderea şi înregistrarea la un înalt grad de obiectivitate a împrejurărilor şi activităţilor de
procedură în deplina lor desfăşurare. Pentru cercetarea la faţa locului, precheziţiei ş.a., fixarea şi redarea fără nicio
selecţie prealabilă a unor secvenţe ori moment-cheie, a obiectelor principale şi a legăturii acestora cu ambianţa în
care simt amplasate, este o condiţie indispensabilă aprecierii la justa lor valoare şi folosirii rezultatelor activităţilor
de procedură; - calitatea superioară a videofonogramei faţă de alte mijloace de fixare auxiliare ale procesului-
verbal, camerele de luat vederi dând posibilitatea să verifice aceasta pe parcursul înregistrării; - rapiditatea obţinerii
videofonogramei, nemaifiind necesare lucrări suplimentare de laborator ca în cazul fotografiei; Tehnica crim
inalistică - înregistrarea videomagnetică nu necesită instrucţiuni riguroase1, deoarece persoana care mânuieşte
camera de luat vederi, fiind îndrumată de către procuror sau ofiţerul de urmărire penală, poate efectua lucrările de
înregistrare calitativ şi adecvat cerinţelor procesual-tactice. Videofonograma trebuie să aibă şi o anumită structură.
Asemenea procesului verbal, aceasta va consista din trei părţi componente: introductivă, principală şi de încheiere
sau finală. Partea introductivă trebuie să prezinte la o scară mărită persoana învestită cu efectuarea activităţii de
procedură respectivă care, după numele de familie şi unitatea din care face parte, anunţă cauza pentru clarificarea
căreia se apelează la activitatea de urmărire penală, nominalizează persoanele participante şi cele abilitate să aplice
tehnica de înregistrare, locul, timpul şi ordinea în care va activa echipa. La etapa a doua se va înregistra activitatea
desfăşurată de echipa ce efectuează activitatea respectivă. în cazul experimentului, reconstituirii faptei şi verificării
declaraţiilor la locul infracţiunii, se va insista asupra obiectelor (instrumentelor, machetelor, mijloacele de transport
etc.) folosite. în cazul audierii, confruntării şi prezentării spre recunoaştere, accentul se va pune pe configuraţia şi
comportamentul celor implicaţi. Etapa finală constă în certificarea de către persoanele participante a exactităţii
înregistrărilor. Ea începe cu demonstrarea videofilmului şi trebuie să reprezinte clar răspunsul persoanelor
participante la întrebarea cu privire la raportul la care înregistrarea corespunde modului în care s-a desfăşurat
activitatea rspectivă şi dacă ea reproduce corect rezultatele obţinute.

4.Metodele de relevare a microurmelor infractiunii

In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie, desprinse din diferite obiecte atestate în
câmpul infracţional care, datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale, impun metode de
 cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale2 Fiind, în esenţă, resturi de materie, microurmele prezintă interes prin
faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei, uneori ajungând până la
determinarea persoanelor participante. … ?

Varianta 2

1Aportul cercetatorulor care au stat la leaganul consolidarii stiintei criminalistica

fondatorul criminalisticii este socotit cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de Drept penal, Hans Gross.
El avea să editeze, în 1893, „Manualul judecătorului de instrucţie”, reeditat în scurt timp sub denumirea “Manualul
judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii”. Prin Criminalistica H. Gross subintelegea stiinta despre latura
reala a fenomenelor care alcatuesc continul dreptului penal. La obiectul acesteia el referee studierea probelor material,
faptelor sau fenomenelor ce constitue elemente ale actiunii penale, caracteruluil, particularitatilor psihologice,
deprinderelor si modalitatilor de activitate a persoanelor participante in procesul penal. In conformitate cu aceasta
definire a criminalisticii H. Gross includea in continutul ei umratoarele: stiinta despre depistarea si utilizarea probelor
material, inclusive regulile de lucru cu urmele, documente falsificate, etc. Studierea unor tipuri de infractiuni,
intrebarile referitoare la modul de trai al infractorului. De asemenea A. Bertilion s-a evidentiat prin aportul sau aduc
criminalistiicii deoarece el a propus pentru prima data sistemul stiintific de inregistrare a infractorilor, bazata pe
masurarea unor anumite parti invariabile ale corpului uman (1883), a elaborate metodica speciala de fotagrafiere
indentificationale si a aplicat o metodica noua de descriere a persoanei infractorului in scopul indentificarii (prototipul
actualului “portret vorbit”). Tot el, pentru prima data in tarile europene, a pus inceputul utilizarii dactiloscopiei in
dezvaluirea infractiunilor(paris, 1902).
In Rusia prerevolutionara nu se duceau nici un fel de discutii referitor la obiectul criminalisticii sau, cum era numita,
“tehnica penala”. Criminalistul rus S.Tregubov mentiona la 1915 in cartea sa ca fara a pretinde la o valoare stiintifica
independent, tehnica penala este o disciplina stiintifica aplicata ce urmareste scopuri practice, este strins legata de
dreptul procesual-penal si are drept obiectiv studierea celor mai adecvate modalitati si procedee de aplicare a
metodelor stiintelor natural si cunostintelor tehnice in cercetarea infractiunelor si indentificarea persoanei infractorului.
Timp indelungat aceasta opinie era dominanta si insusi termenul “Criminalistica” pana la inceputul anilor 30 in general
nu era acceptat. Deseori atit savantii, cit si practicienii utilizau termenul “tehnica penala”. Totusi o contributie
valoroasa in dezvoltarea criminalisticii prerevolutionare a adus criminalistul progresist rus E. Burinski. Primele lui
concluzii teoretice in domeniul fotografiei si grafologiei judiciare erau cunoscute nu numai in Rusia ci si peste hotarele
ei. In anul 1889 el fondeaza din mijloace personale in orasul Petersburg un laborator de fotografie judiciara care
ulterior a fost tranfosrmat in institutie de stat si care a fost prototipul utlerioarelor centre de expertise.
2.Traseologia si sarcinile acesteia

traseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica, destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor
materiale ale infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii, fixării şi
examinării acestora în vederea stabilirii faptei, identificării făptuitorului şi determinării tuturor împrejurărilor cauzei.
Din cele expuse am putea atribui traseologiei următoarele sarcini: - studierea legităţilor formării diferitor categorii de
urme materiale ale infracţiunilor. Cunoaşterea acestor legităţi dă posibilitatea elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice
adecvate, aplicarea eficace a acestor mijloace la cercetarea faptelor penale concrete; - elaborarea metodelor şi
mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii, fixării şi ridicării urmelor infracţiunii. Eficienţa activităţii
organelor de urmărire penală depinde de tehnicile cu care acestea sunt dotate. Elaborarea mijloacelor necesare
perfecţionării acestei activităţi constituie sarcina esenţială a traseologiei criminalistice; - elaborarea metodicilor de
efectuare a expertizelor traseologice. Expertiza traseologică este etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor. Ea
are ca scop identificarea obiectului care lasă urme, precum şi rezolvarea multiplelor probleme cu caracter diagnostic
(caracterizarea obiectului care a lăsat urma, stabilirea succesiunii urmelor lăsate la faţa locului, determinarea
interpoziţiei obiectului care a lăsat urme şi a celui pe care au fost lăsate)1. In vederea atingerii acestui scop, traseologia
elaborează metodici de examinare specifice naturii urmelor. în prezent, în baza principiilor generale ale expertizei
criminalistice, s-a întocmit metodica expertizei dactiloscopice, a expertizei traseologice a urmelor de picioare, a
mijloacelor de transport, a instrumentelor de spargere etc.; - elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a
valorilor sociale de atentări infracţionale.

3.Necesitatea aplicarii in stiinta si practica criminalistica a metodelor general stiintifice

P 24

4.Principalele metode si mijloace criminalistice de descoperire fixare si ridicare a urmelor infractinii

P 75

Varianta 3

1. Principalele etape de dezvoltare a criminalistiici nationale

?????
2.Notiunea,clasificare si importanta criminalistica a desenelor papilare
p.133
3.Mijloacele tehnice si procedeele de fixare fotograficA a semnamenetelor pers vii si a cadavrelor
3) Mijloace tehnice şi materiale pentru relevarea, fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor ce
constituie probe material
dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor: rulou din cauciuc, placă de înşirare a
vopselei, lingură necesară amprentării cadavrelor, un tub cu vopsea tipografică, mănuşi de cauciuc;

?????????

4. Metodele ce urmeaza a fi aplicate la descoperirea urmelor slab vizibile si invizibile de maini

• Metoda efectului de luminiscenţă, aplicată în criminalistică pe scară largă pentru identificarea sau
diferenţierea obiectelor supuse examinării prin depistarea pe suprafaţă sau în componenţa lor a unor elemente
luminiscente. Metoda în cauză se foloseşte la depistarea urmelor invizibile de mâini, la cercetarea actelor
suspecte de fals prin adăugire sau corodare de text, la depistarea urmelor create de factorii suplimentari ai
împuşcăturii, la evidenţierea petelor de ulei, clei, vopsea, sânge, salivă, la diferenţierea tipurilor de hârtie, sticlă,
manufactură, substanţe chimice etc.
Metoda fotografiei de contrast constă în obţinerea unor imagini fotografice de contrast majorat între părţile din
preajma obiectului supus studiului criminalistic şi, în consecinţă, evidenţierea caracteristicilor invizibile ale
acestuia. Această metodă are o aplicabilitate vastă în expertiza actelor scrise pentru revelarea textelor radiate,
corodate, acoperite, prefăcute, spălate, precum şi a diverselor obiecte purtătoare de urme invizibile, de exemplu,
a celor de mâini, lăsate prin depunerile de sudoare, de împuşcătură sub formă de pulbere incomplet arsă, stropi
de ulei etc. Mărirea fotografică a contrastelor se poate obţine prin folosirea materialelor fotosensibile de
contrast ridicat şi prelucrarea lor în revelatori contrastanţi. Developarea materialelor negative şi pozitive în
revelator de hidrochinină cu o cantitate sporită de bromură de potasiu măreşte considerabil contrastivitatea
imaginii.P 138

Variant 4

1. Proprietatile si tipurile desenelor papilare

Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice, la nivel metodologic, trei proprietăţi în
vederea identificării autorului urmelor. Prima este proprietatea lor de a fi unice, excluzându-se posibilitatea existenţei a
două desene papilare identice. Unicitatea desenelor papilare se datorează marii varietăţi de caracteristici structurale
care, sub raport de dimensiune, formă şi poziţie, practic nu pot coincide în două desene1. A doua proprietate a
desenelor papilare, nu mai puţin importantă din punctul de vedere al materiei puse în discuţie, este fixitatea lor, adică
proprietatea de a nu se schimba pe tot parcursul vieţii omului2. Formându-se deja pe parcursul vieţii intrauterine,
desenele papilare, sub aspect structural, rămân intacte şi dispar doar după deces. Dacă orice caracteristică corporal-
umană este supusă diferitor schimbări condiţionate de dezvoltarea şi îmbătrânirea organismului, desenele papilare, ca
formă şi structură, sunt fixe. A treia proprietate esenţială a desenelor papilare este inalterabilitatea acestora, ceea ce
presupune imposibilitatea înlăturării, modificării sau distrugerii lor în condiţii fireşti. Distrugerea desenelor papilare
poate fi obţinută numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii, însoţită de vătămarea papilelor. în caz
contrar, acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. Din aceste considerente, în literatura
de specialitate proprietatea menţionată a desenelor papilare adeseori se tratează drept capacitate a lor de a se restabili.
P133

2. Notiunea de urma a infractiunii si clasificarea lor

urmă a infracţiunii poate fi considerată orice modificare produsă obiectelor din mediul înconjurător prin
acţiunile celor implicaţi în actul infracţional şi care, datorită formei şi structurii lor, furnizează informaţii
probante apte să contribuie la identificarea făptuitorului şi determinarea împrejurărilor în care a fost
săvârşită infracţiunea . p 127

3.Urmele de spargere si metodele si procedeele de ridicare a acesora . Clasificarea

P163

.4.conceptul criminalistic al aremi de fos si descrieti , enumerate clasificarea lor.

în accepţiune criminalistică, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii sistemelor vii prin
tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia gazelor formate ca urmare a exploziei (arderii) pulberii
(prafului) sau a unui substituent al acesteia. P 172

Varianta 5
1 Notiunea si ob de studio a stiintei criminalistica
criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă despre legităţile procesului creării şi administrării probelor
infracţiunii, care elaborează, în baza cunoaşterii acestor legităţi, metode şi mijloace de cercetare
criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii faptelor penale. Din definiţia dată reţinem că obiectul de
studiu al criminalisticii e constituit din două părţi componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi
administrare a materialelor probante şi cea a metodelor şi mijloacelor de investigare criminalistică. P 16
2.Elementele caracterisitce ale cararii urmelor
Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente
caracteristice ale cărării urmelor, dintre care menţionăm: - linia direcţiei mersului: axa cărării de urme,
indicând direcţia mersului; - linia mersului: linia frântă, segmentele căreia unesc punctele extreme din spate
ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng; - lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng; -
distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv lăsate de picioare; - lăţimea pasului:
distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor lăsate de piciorul drept şi de cel stâng; - unghiul
paşilor picioarelor drept şi stâng: figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia
direcţiei mersului (fig. 31). Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la
concluzii principiale privind persoana suspectă. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica
apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată, caracteristicile fizice şi eventualele
defecte anatomice ale acestora, starea lor psihică, greutatea ş.a. Elementele cărării urmelor de picioare: AB
- linia direcţiei mersului, a, b, c, d - linia mersului, ac, bd - lungimea paşilor, Eb - lăţimea pasului, aAB –
unghiul p 148

3.regulile metodei metrice aplicate la fixarea urmelor infractiunii

Metoda metrică sau de măsurare este utilizată în activitatea de urmărire penală, când împrejurările cauzei
impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. O asemenea
fotografie furnizează informaţii suplimentare, ea permiţând schiţarea unui plan al locului faptei, calcularea
dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice 99

4.not de metoda si clasificati metodele stiintei criminalistica

Noţiunea „metodă criminalistică” poate fi definită ca o totalitate de acţiuni, operaţii şi mijloace inerente
însuşirii realităţii obiective privind cercetarea infracţiunilor. La nivel practic, metodele criminalistice se
prezintă în forma unor măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice, aplicarea cărora asigură eficienţa
activităţii organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale. P 23

Varianta 6

1. Metodele foto judiciare operative si importanta lor p 98

 Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind aplicarea mijloacelor
fotografice în procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de efectuare a diverselor acte de urmărire
penală, pentru fixarea obiectelor examinate, înregistrarea, redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute.
Acestea includ: metoda panoramică, metoda metrică, metoda de reproducere, metoda signalitică sau de
recunoaştere şi metoda stereoscopică.

2.principiile aplicarii metodelor si mijloacelor tehnico criminalistice pag 35

3.elementele particulare ale desenului papilar si trasaturile specific acestuia

Se ştie că urmele de mâini reproduc desenele papilare de pe degete şi de pe suprafaţa palmară care, graţie
proprietăţilor de a fi unice, fixe şi inalterabile, asigură cu precizie deosebirea lor şi, implicit, identificarea
persoanei care a lăsat urmele.

4.genurile si obiectele identificarii criminalistice

Ppag 48

Pag 51 Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare, putem afirma că obiectele
identificării criminalistice sunt: a) persoanele participante sau implicate în activitatea infracţională; b)
cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora; c) lucrurile, uneltele, utilajele şi mecanismele care
contribuie la soluţionarea justă a cauzei; d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal; e)
animalele.

Var 7

1.metodele foto judiciare de examinare asi import lor p 114

2.urmele impuscaturii si importanta lor in cercetarea infra p 180

3. not si clasificarea urmelor mecanoscopicce

urme lăsate de obiecte materiale (mecanoscopice).p 128

4.informatia oferita de urmele mijloacelor de transport p 168