Noțiuni generale privind Cercetarea la fața locului.

Printre activitățile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal,

în vederea aflării adevărului, se numără și cercetarea la fața locului, care ocupă un loc
important în procesul probațiunii”.
„Conform dicționarului de procedură penală, cercetarea la fața docului este un
procedeu probatoriu care constă în cercetarea amănunțită a locului unde s-a comis fapta, cu
scopul de a cunoaște exact situația locului săvârșirii infracțiunii, de a descoperi și fixa
urmele infracțiunii, de a stabili poziția și starea mijloacelor materiale de probă și
împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită”.
„Cercetarea la fața locului este o acțiune de urmărire penală de neinlocuit, deoarece
informația căpătată în urma cercetării la fața locului în majoritatea cazurilor nu poate fi
dobândită din alte surse, spre exemplu informația obținută în urma ridicării urmelor de
picioare și mâini ale infractorului, urmelor de aplicare a obiectelor de spargere".
Nu în zadar cercetarea la fața locului este denumită simbolic cheia pentru rezolvarea
problemei cu mai muie necunoscute".
în legislația procesual-penală este stipulat că: în scopul descoperirii și ridicării urmelor
infracțiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanțele infracțiunii ori
alte circumstanțe care au importanță pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează
cercetarea la fața locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, sistemelor
informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice, animalelor, cadavrelor umane
sau de animale.

În timpul efectuării cercetării la fața locului pot fi examinate circumstanțe care indică:
1. subiectul infracțiunii:
• numărul de persoane participante la săvârșirea infracțiunii;
• vârsta aproximativă a acestora (minor, adult, în etate);
• semnalmentele exterioare;
• starea sănătății (prezența rănilor, a bolilor, a defectelor anatomice etc.);
• deprinderile persoanelor ce au săvârșit infracțiunea;
• profesia;
• anumite abilități pe care le posedă;
• datele care descriu caracteristicile psihice ale persoanelor ce au săvârșit infracțiunea
(violență, prudență, timiditate);
• stabilirea regimului de lucru (dacă fapta infracțională a avut loc în cadrul
întreprinderilor) sau a stilului de viață (dacă fapta infracțională a avut loc în casă la curte,
apartament).
2. obiectul infracțiunii:
• obiectul atentării;
• care este obiectul nemijlocit al infracțiunii;
• particularitățile anatomice și psihice ale victimei (dacă fapta infracțională a fost
îndreptată împotriva persoanei);
• particularitățile bunurilor - caracteristicile generale și individuale (dacă fapta
infracțională a fost îndreptată împotriva anumitor lucruri).
3. latura obiectivă a infracțiunii:
• timpul comiterii infracțiunii;
• modalitatea de săvârșire a infracțiunii;
• acțiunile infractorilor de la locul comiterii faptei infracționale;
• circumstanțele care însoțesc săvârșirea infracțiunii;
• consecințele infracțiunii;
• legătura cauzală dintre acțiunile infracționale și consecințele survenite.
4. latura subiectivă a infracțiunii:
• infracțiunea a fost săvârșită cu intenție sau din imprudență;
• motivul și scopul infracțiunii (aceste circumstanțe, în mare parte, pot fi deduse din
urmele descoperite la fața locului).
 Pe lângă circumstanțele enunțate anterior, în cadrul cercetării la fața locului se va
acorda o atenție sporită circumstanțelor negative.
Se numesc circumstanțe negative urmele depistate în timpul cercetării la fața
locului care nu corespund mecanismului obișnuit de creare a urmelor specifice pentru o
astfel de faptă săvârșită, versiunea înaintată și explicațiile date de persoanele audiate.
O altă definiție ar fi că prin circumstanțe negative se înțeleg contrazicerile care apar
între datele faptice ce există la locul faptei și rezultatele diferitor acțiuni de urmărire penală,
declarații depuse și versiuni înaintate (de victimă, bănuit, martor). De exemplu, în timpul
efectuării cercetării cadavrului la fața locului - nu corespunde direcția de scurgere,
prelingere a sângelui de pe haine și cadavru, talpa încălțămintei cadavrului este curată pe
când cadavrul se află pe o suprafață murdară etc.), accident rutier (lipsa bălților de sânge de
sub cadavru în cazul în care persoana a fost lovită violent de automobil și există multe plăgi),
viol (lipsa urmelor de luptă, deși victima afirmă că a opus rezistență.
Dacă sunt identificate astfel de circumstanțe negative, se poate de dedus următoarele:
1. Versiunile înaintate sunt greșite.
2. A avut loc o înscenare.
3. Mecanismul de săvârșire a infracțiunii este interpretat greșit de persoanele
interesate (au fost efectuate anumite modificări pentru a camufla infracțiunea, fie pentru a
orienta organul de urmărire penală pe o pistă greșită).
Pentru a exclude cazurile de nedepistare a circumstanțelor negative ofițerul de
urmărire penală trebuie:
• luând în considerație versiunile înaintate, să încerce să lămurească localizarea și
poziționarea acestora, să nu se limiteze în fixarea obiectelor și a urmelor;
• înaintând o anumită versiune să nu se limiteze în acumularea probelor ce o
confirmă, dar să acumuleze și alte tipuri de informații ce confirmă și alte versiuni;
• să suprapună și să confrunte informația primită de la persoane concrete cu datele
reale de la locul faptei;
• să folosească cât mai mult aptitudinile speciale ale specialiștilor, obținând cât mai
multe consultații de la ei pe marginea faptei comise.
Circumstanțele negative trebuie examinate în timpul cercetării la fața locului, lipsa sau
prezența lor este necesar de fixat în procesul-verbal al acestui procedeu probatoriu.
Luând în considerație că calificarea unei circumstanțe drept negativă este rezultatul
aprecierii lor și nu trebuie denumite ca negative în procesul-verbal de cercetare la fața
locului (constatarea circumstanțelor ca fiind negative poate avea loc și mult mai târziu decât
cercetarea la fața locului, odată cu avansarea în administrarea probelor, de aceea primordial
la fața locului ar fi fixarea deplină, exactă și obiectivă a celor constatate).
Circumstanțele negative, explicate anterior, nu trebuie confundate cu circumstanțele
nefavorabile care reprezintă circumstanțele ce împiedică sau îngreunează procesul de
descoperire, relevare, ridicare a urmelor de la locul faptei (ploaie, ninsoare, vânt puternic
etc.).
Practica de urmărire penală a demonstrat principalele caractere sau trăsături
caracteristice ale cercetării la fața locului:
• o activitate inițială, în sensul că ori de câte ori natura faptei săvârșite impune
efectuarea de constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, descoperirii și
stabilirii poziției și stării mijloacelor materiale de probă ori a împrejurărilor în care a fost
săvârșită infracțiunea, cercetarea la fața locului, de regulă, precede în timp toate celelalte
activități. O serie de fapte cum ar fi omorurile, furturile, tâlhăriile, distrugerile, accidentele
de circulație, accidentele aeriene, navale, feroviare, accidentele grave de muncă sunt
infracțiuni a căror soluționare este de neconceput fără o cercetare la fața locului;
• activitatea de investigare a locului faptei are un caracter imediat. Urgența efectuării
acesteia este motivată de faptul că orice întârziere, de regulă, conduce la modificarea
ambianței locului faptei, la pierderea sau distrugerea, din motive obiective sau subiective, a
urmelor și a mijloacelor materiale de probă cu urmări dintre cele mai dăunătoare pentru
ulterioara desfășurare calitativă a urmăririi penale;
• cercetarea la fața locului este o activitate obligatorie incipientă, deoarece perceperea
nemijlocită a situației de la locul faptei nu poate fi înlocuită prin nici o altă activitate (pentru
anumite categorii de infracțiuni);
• de regulă, cercetarea la fața locului nu se poate repeta. Odată efectuată, locul faptei
suferă modificări, fiind puțin probabil ca la repetarea ei să se obțină rezultatele scontate.
„Dar trebuie precizat că în anumite situații, cercetarea la fața locului mai poate fi
repetată, îndeosebi în următoarele cazuri:
• când cercetarea inițială s-a desfășurat în condiții atmosferice și de vizibilitate reduse;
• când nu a fost cercetată întreaga întindere a locului faptei și aceasta nu au putut fi
corect delimitate hotarele cercetării;
• când nu au fost cunoscute toate porțiunile de teren și itinerariile parcurse de
făptuitor, investigarea impunându-se pentru descoperirea, și în aceste locuri, a urmelor și
mijloacelor materiale de probă"
Regulile de bază ale cercetării la fața locului:
1. Operativitatea presupune efectuarea cercetării de îndată ce activitatea infracțională
s-a epuizat și făptuitorul a părăsit locul infracțiunii (mai precis imediat ce organul de
urmărire penală a aflat despre comiterea infracțiunii, indiferent de prezența ori lipsa
făptuitorului la locul faptei). Totuși, acest procedeu probatoriu nu poate fi realizat până la
pornirea procesului penal. Realizarea fără întârziere a cercetării locului faptei asigură
descoperirea și valorificarea probelor materiale ale infracțiunii înainte ca acestea să fie
distruse sau să suporte modificări.
2. Conducerea unică în timpul cercetării locului faptei - presupune o organizare prin
coordonarea acestei activități de la început și până la finele ei de către o singură persoană,
fără înlocuirea acesteia.
3. Cercetarea locului faptei în mod organizat prevede coordonarea activității
membrilor echipei de cercetare, desfășurarea ei în mod metodic, într-o succesiune și ordine
bine stabilită.
4. Observarea comportamentului persoanelor prezente în apropiere de locul faptei -
prezintă selectarea reacțiilor emotive și stabilirea legăturii lor cu anumite momente sau
activități desfășurate. Această reacție generează, de regulă, un înalt grad de nervozitate, iar
comportamentul făptuitorului nu poate fi dirijat și controlat conștient. în astfel de situații,
făptuitorul se exteriorizează prin: transpirație abundentă, schimbarea culorii pielii
(înroșirea sau paliditatea), tremuratul mâinilor, roșeața unghiilor, înghițitul în sec,
răgușirea, modulația vocii, bâlbâirea sau frământatul mâinilor, neastâmpăr, culegerea unor
scame imaginare de pe îmbrăcăminte etc. în altă ordine de idei, monitorizarea este
reciprocă, astfel făptuitorul obținând posibilitatea de a observa nu doar comportamentul
organului de urmărire penală, dar și eventualele eșecuri în identificarea și ridicarea urmelor
infracțiunii, în cadrul investigării infracțiunilor cu autori neidentificați, o atenție deosebită
trebuie acordată „cercului curioșilor” pentru a identifica persoanele care prin conduita lor
pot avea vreo legătură sau vreun interes personal față de fapta cercetată.
Martorii care au participat la cercetarea la fața locului au confirmat că ei au semnat
procesul-verbal, însă lor nu li s-a permis să se apropie de locul crimei, au văzut mașina
arsă doar de la distanță. Contrar cerințelor legale, acestora nu li s-au explicat drepturile
și obligațiile lor în calitate de martori, ei nu au văzut ce a găsit poliția la locul crimei și ei
nu au văzut înregistrarea video a evenimentelor înainte de a semna procesul-verbal și
schema.
5. Consemnarea - constatarea în cursul cercetării la fața locului a datelor și a celorlalte
elemente ce prezintă interes pentru cauză.
6. Cercetarea minuțioasă a locului faptei.
7. Nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării la fața locului.
8. Utilizarea efectivă a mijloacelor tehnico-științifice criminalistice.
9. Efectuarea cercetării la fața locului cu respectarea cerințelor morale (de etică și
deonotolgie profesională).
10. Legalitatea.
11. Consecutivitatea.
12. Obiectivitatea.
13. Exactitatea etc.