Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Studii Politice și Economice Europene

,,Constantin Stere”

Facultatea de drept

Desfășurarea procesului penal

DREPT PROCESUAL PENAL

A efectuat: ______________Dimitriu
Alina
Coordonator
_________________Antoci Albert

Dr.conf.univ Chișinău 2020

DESFĂȘURAREA PROCESULUI PENAL

Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care
constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie
pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la
raspundere penala.
Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea
persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor,
precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.
Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul
judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege. Actele necesare desfasurarii
procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune
altfel.
In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire
la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.

URMĂRIREA PENALĂ
1. Necesitatea, obiectul și scopul urmăririi penale
Activitatea de descoperire a infracțiunilor, de identificare și prindere a
infractonilor, de stabilire prin probe a vinovăției acestora, ca activitate prealabilă
judecății,este necesară pentru combaterea promptă și fermă a infracțiunilor,
precum și pentru prevenirea lor, scopul imediat şi de perspectivă a procesului
penal. Judecata în şedință publică, în prezența părților, cu dezbateri orale și
contradictorii, implică cunoașterea faptelor și a persoanelor supuse judecății; or,
de cele mai multe ori, în momentul descoperinii unei infracțiuni se cunosc prea
puține date despre împrejurările în care a fost săvârșită o faptă și despre
persoana făptuitorului, iar completul de judecată, în ședință, nu are condițiile
necesare pentru a le elucida. Numai printr-o activitate susținută de investigații, de
strângere și confirmare a probelor, de verificare a versiunilor posibile privind cele
săvârșite și persoana făptuitorului se poate dezlega ceea ce la început era
necunoscut, se pot înfrânge pas cu paș încercările infractorului de a se sustrage de
la răspundere.
Potrivit art. 252 din C.proc.pen., urmărirea penală are ca bbiect colectarea
probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea fäptuitorului,
pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în
judecată în condițiile legii și pentru a se stabili răspunderea acestuia, Activitatea
de colectare a probelor necesare cuprinde operațiile de descoperire, fixare,
verificare și apreciere a probelor prin procedeele probatorii prevăzute de partea
generală, titlul IV, capitólul Iil al C.proc.pen., precum şi prin măsurile operative de
investigații prevăzute de art. 6 al Legii privind activitatea operativă de investigații
din 1994 (cu modifičările și completările ulterioare).
Existența infracțiunii presupune, în primul rând, existența materială a unei
fapte și în al doilea, dacă acea faptă este prevăzută de legea penală şi constituie o
tentative pedepsibilă sau o faptă consumată.
Identificarea făptuitorului prevcde că probele colectate trebuie să ajute la
depistarea celor care au săvârșit fapta penală (autori, organizatori, instigatori sau
complici) şi la atragerea lor în calitate de învinuiți conform art. 280-282 din
C.proc.pen.
În obiectul urmăririi penale, pe lângă cele menționate expres, se înscrie și
stabilirea altor împrejurări ale cauzei penale pentru aflarea adevărului, potrivit
Art.19 alin.(3), Art.254 CPP.
Urmărirea penală este activitatea obligatorie de pregătire prejudiciară a
materialelor cauzei penale , deci scopul acesteia este trimiterea cauzei în judecată
pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului sau , după caz, pentru
aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medial.
1. Limitele și forma urmăririi penale
In structura procesului penal, unnărirea penală este bine determinată, atât în
timp, cát şi sub aspectul activităților şi soluțiilor ce pot fi desfășurate de către
organele de urmărire penală, de către procuror şi de judecătorul de instrucție.
In timp, urmărirea penală işi are limitele fixate între momentul începerii și
momen- tul emiterii soluției de către procuror. Momentul începerii urmăririi
penale este marcat prin ordonanță. Prin înceâerea urmăririi penale se creează
cadrul legal în care organele de urmarire penală pot desfăşura toate activitäțile ce
se înscriu în obiectul urmăriri penale. Momentul final al urmăririi penale este
marcat prin soluția dată de procuror, Care poate fi trimiterea in judecată sau
scoaterea de sub umărire penală, încetarea urmăririi penale ori clasarea".
Potrivit art. 291 din C.proc.pen, în cazul în care procurorul constată că din må-
enalele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat faptuitorul și acesta
poartă raspundere penală, îl pune sub învinure şi întoçmeşte rechizitoriul prin
care dispune trimiterea cauzei în judecață.
In cazul când se constată că fanta pu a fost săvârşită de bănuit sau de învinuit
sau în cazul constatării altor temeiuri de reabilitare, procurorul dispune prin
ordonanță scoaterea persoanei de sub urmărire penală (art. 284 din C.proc.pen.).
 In cazul constatarii unor temeiuri de nereabilitare prevăzute de art. 275, 285
din C.proc.pen. se dispune pria ordonanță incetarea urmăririi penale, dacă există
bănuit sau învinuit în cauza. Urmărirea penală poate fi, în momentul ei
final, și clasată printr-o ordonanță în cazurile prevăzute de art. 28& din
C.proc.pen., dacă nu există bănuit sau învinuit în cauză.
Sub aspectul activităților ce se pot desfășura în cadrul urmăririi penale, limitele
sunt fixate prin însăși competența funcțională și materială a organelor de
urmărire pe- nală. In acest sens legea prevede ce acte procesuale și procedurale
dau conținut celor două forme de competență în această fază a procesului penals,
In raport cu faptele penale și cu persoanele care le-au săvârşit urmărirea
penală se efectueaza in privința infracțiunii (infracțiunilor) depistate și a tuturor
făptuitorilor în acelaşi timp într-o cauza unică, dacă se constată una din
imprejurările prevăzute de alin. (3) al art. 42 din C.proc.pen. ce denotă conexitate,
fie în cadrul mai multor cauze, dacă în timpul urmăririi penale sunt stabilite noi
infracțiuni săvărșite de alte personae.
Astfel, după începerea urmăririi penale pentru o singură faptă penală are loc
extinderea procesului penal privind efectuarca urmăririi penale față de alte fapte
(episoade) sau alte infracțiuni săvârșite de bănuit, învinuit sau alte infracțiuni
săvârşite de alte persoane.
Noul Cod de procedură penală reglementează desfăşurarea urmăririi penale
printr-o formă procesuală generală unică în toate cauzele penale privind orice
infracțiune, aplicată și în cazul unor infracțiuni flagrante în condițiile art. 513, 514
din C.proc.pen., care se efectuează în termen redus.
Astfel, sub aspect procesual, în etapa actuală urmărirca penalá se efectucază
príntr-o formă unică;, spre deosebire de reglementările precedente, care
prevedeau desfăşurarea urmării penale prin patru forme: 1) anchetă preliminară;
2) urmărirca penală mixtă (desfășurată inițial prin cercetare penală cu
transmiterea materialelor in mod obligatoriu pentru efectuarea anchetei
preliminare); 3) cercetarea penală în cazul infracțiunilor pentru care ancheta
preliminară nu era obligatorie; 4) formă protocolarā de pregătire prejudiciară a
materialelor (in cazul unor infracțiuni flagrante).
2. Trăsăturile car2acteristice ale fazei de urmărire penală
În cadrul urmárii penale sunt aplicate toate regulile de bază ale procesului
penal. Particularitățile activității de urmărire penală pot influența, desigur,
modul specific în care unele reguli de bază se realizează în accastă fază.
 În afara regulilor fundamentale ale procesului, urmărirea penală se desfășoară
pe baza anumitor principii proprii, determinate de necesitatea realizării
obiectivelor sale și care se manifestă ca trăsături caracteristice ale fazei respective
Având în vedere dispozițiile generale și speciale ale noului Cod de procedură
penală al Republicii Moldova din 2003, evidențiem cele mai esentiale trăsături
caracteristice care, în opinia noastră, subliniază specificul urmăririi penale: I)
divizarea atribuțiilor procesuale la efectuarca urmăririi penale intre procuror și
ofițerul de urmărire penală; 2) îmbinarea regulii independenței procurorului și
ofițerului de urmărire cu regulile subordănirii ierarhice; 3) existența controlului
ierarhic în activitatea procurorului; 4) caracterul semicontradictoriu al activităților
în faza urmăririlor penale; 3) lipsa de publicitate a urmăririi penale; 6) caracterul
preponderent al formei scrise.
1) Divirarea atribuțiilor procesuale la efectuarea urmăririi penale intre procurer și
ofiterul de urmărire penală.
Principiul divizării atribuțiilor procesuale în faza de urmărire penală între mai
mulți subiecți a fost cunoscut și în reglementările precedente, dar, potrivit art. 52
din Cproc.pen., care prevede atribuțiile procurorului la efectuarea urmăririi
penale și art.57 din C.proc.pen., care stabilește atribuțiile ofițerului de urmărire
penală, constatăm că potrivit noilor reglementări competența funcțională este
divizată intre doi subiecți oficiali responsabili de această fază.
Astfel, procurorul exercitând funcția de conducere a urmăririi penale, are
puterea de a confirma sau a adopta hotărårile procesuale specifice acestei faze,
pe când ofițerului de urmărire penală îi revine rolul strângerii probelor necesare
în vederea descoperirii infracțiunii și identificării făptuitonului.
Prin urmare, este specifică separarea competențelor funcționale și conlucrarea
între mai multe organe, spre deosebire de faza judecārii sau de cea a punerii în
executare a hotărárilor penale.
2) Îmbinarea regulii independenței procurorlui și ofițerului de urmărire penală cu
regulile controluhui și subordonării ierarhice.
Potrivit alin. (3) al art. 51 din C.proc.pen.. la exercitarca atribuțiilor sale în
procesul penal, procurorul este independent şi se supune numai legii. El, de
asemenea, execută indicațiile scrise ale procurorului ierarhic superior.
Potrivit alin, (3) al art. 253 din C.proc.pen., ofițerii de urmărie penală sunt
independenți, se supun legii și indicațiilor scrise ale conducătornului organului de
urmărire penala și ale procurorului. Independența procurorului și ofițerului de
urmărire penală presupune posibilitatea exercitării tuturor atribuțiilor prevāzute
de lege după propria convingere, cu excepția cazurilor când conform legii se cere
confirmarea sau acordul procurorului ierarhic superior Potrivit Legii privind statul
ofițerului de urmărire penală din Art.3 alin. (7), ofițerul de urmărire penală
apreciază probele în conformitate cu propria convingere, formată în urma
cercertării tuturor probelor administrate, dobindite în modul stabilit de legislație.
Dacă nu este de acord cu deciziile sau cu indicațiile procurolului privind efectarea
unor actiuni procesuale, ofiteral de urmărire penală are dreptul să le conteste
procurorului ierarhic superior( Art. 8 alin. 2 al Legii privind statutul ofițerului de
urmărire penală)

3) Existența controlului ierarhic in activitatea procurorului.

Prin Legea nr. 264-XVI din 28 iulie 2006102 art. 52 al C.proc.pen. a fost
completat și modificat, fiind lărgit controlul procurorului ierarhic superior in
cadrul urmăririi penale.Astfel potrivit art. 52 alin. 2 C.proc.pen., procurorul
teritorial și cel al procuraturi specializate, precum și adjuncții lor, pe lingă
atribuțiile generale în cadrul urmăriri penale exercită următoarele atribuții cu
titlul de control ierarhic: 1) pot cere de la procurorii inferiori pentru control
dosarele penale, documentele şi alte material; 2)anulează actele ilegale și
neintemeiate ale procurorilor inferiori; 3) confirmă ordonanțele de scoatere de
sub urmarire penală sau de incetare a urmării penale pe motive de nereabilitare;
4) confirmă rechizitoriile întocmite de procurorii inferiori; 5) aprobă acordul de
recunoaştere a vinăvoției și confirmă ordonanta de suspendare cndiționată a
urmăririi penale.
Procurorul General și adjuncții lui, procurorul m. Chişinău și cel al Găgāuziei
precum și adjuncții lor exercită în cadrul urmarii penale atribuții de control
ierarhic în limitele competenței funcționale și teritoriale stabilite de lege.
4) Caracterul semicontrdictoriu al activitățilpor în faza urmăririi penale.
Tradițional, în literatura de specialitate s-a menționat caracterul
necontradictoriub al urmăririi penale, pomind de la faptul că organul de urmărire
penală administrează probe fără a le supune discuției părților existente în cauză.
În dreptul procesual penal moldovenesc, o dată cu introducerea instituției contro-
lului judecătoresc în faza urmăririi penale, această această fază a căpătat un
caracter semicontradictoriu. Astfel, activitatea de administrare a probelor până la
terminarea urmăririi penale este lipsită de contradictorialitate, însă sub aspectul
aplicării măsurilor procesuale de constrângere, atacării acțiunilor şi hotărărilor
ofițerului de urmărire penală și a procurorului, prevăzute de art. 313 din
C.proc.pen., examinarea de către judecătorul de instrucție se face cu participarea
părților interesate în condiții de contradicteriatitate.
5) Lipsa de publicitate a urmaririi penale.
Confidențialitatea urmāririi este regula prevăzutä de art. 212 din C.proc.pen.,
caren se aplică pentnu a exlude zădărnicirea aflării adevărului din partea
învinuitului și a altor persoane până când nu sunt suficiente probe pentru
trimiterea cauzei in judecată.
6) Caracterul preponderent al fomei scrise.
Această trăsătură este conferită urmăririi penale, pe de o parte, de faptul că au
relevanță juridică în fața instanței numai actele cuprins în dosar sub formå scrisă,
iar pe de altă parte, de parcursul urmăririi penale pățile pot acționa, de regulă, în
scris, prin cereri şi dermersuri.
3. Dispoziții generale privind urmărirea penală
Pe lângă dispozițiile privind obiectul şi scopul urmăririi penale, actualul Cod de
procedură penală (art. 253-261) prevede și alte dispozitii generale aplicabile la
efectuarea urmăririi.
1. Organele de urmărire penală.
Potrivit alin. (1) al art. 253 din C.proc.pen., urmãrirea penală se efectuează de
către procuror și de către organele constituite conform legii în cadrul:
1) Ministerului Afacerilor Interme;
2) Serviciul Vamal;
3) Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupției.
Din dispozitiile legii mentionate rezultă noțiunea în sens larg de organ de
urmărire penală, unde se include și procurorul, In principal procurorul
(procuratura) în sistemul organelor de umărire penală este organul care conduce
întreaga activitate efectuată de organele de urmărire penală propriu-zise. In
cazurile prevăzute de art. 270 din C.proc.pen., procurorul (procuratura) exercită
urmărirea penală în sens restrâns .Prin urmare, potrivit dispozitnlor Constitutiei
(art. 124), ale Legii cu privire la Procuratură (pct. b al art.5) şi ale Codului de
procedură penală (art 52, 253, 270), procurorul (procuatura) este un organ de
urmărire penală cu atribuții de conducere sau, după caz, de exercitare a urmăririi
penale.
 În cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Serviciului Vamal și al Centrului
pentru Combaterea Crimelor Economice și Coruptiei sunt formate subdiviziuni
(departamente, direcții, secții, servicii sau birouri) pentru efectuarea urmăririi
penale. SuBdiviziunile de urmărire penală din cadrul acestor organe sunt conduse
de ofițeri de urmărire penală cu atribuții prevăzute de art. 56 din C.proc.pen.,
aceste subdiviziuni reprezentând organele de urmărire penală în sens îngust.
Alte organe decât cele menționate la art. 253 din C.proc.pen. nu sunt în drept
să efectueze urmărirea penală.
2. Rolul activ al organului de urmărire penală.
Conform alin. (1) al art. 254 din C.proc.pen, organul de urmărire penală este
obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate
aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea
adevărului. Organul de urmarire penală este obligat să adune probe atât în
defavoarea, cât și in favoarea bănuitului, învinuitului, această obligatie
mentinându-se chiar dacă bănuitul sau învinuitul îşi recunoaşte fapta (alin. (2) al
art. 253 din C.proc.pen.).
Astfel, organul de urmărire penala trebuie să aibă un rol activ în procesul
probatoriului stabilind toate circumstantele prevăzute de art. 96 din C.proc.pen.,
la examinarea plângerilor şi denunțurilor referitoare la infracțiuni conform art.
265 din C.proc.pen., la explicarea drepturilor și obligatiilor-participantilor la
urmărirea penală-confarm art.277 din C.proc.pen., la examinarea cererilor şi
demersurilor participantilor la proces și ale altor persoane interesate conform art.
278 din C.proc.pen., la asigurarea securitātii participanților la proces și a altor
perspane conform art. 215 din C.proc.pen.
3. Ordonanțele organului de urmărire penală
În desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penala, prin ordonanță
dispune asupra acțiunilor sau masunlor procesuale în condițiile Codului de
procecură penală. Potrivit alin. (2) al art. 255 sin C.proc.pen., ordonanța trebuie
să fie motivate și să cuprindă: data și locul întocmirii, numele, prenumele și
calitatea persoanei care o întocmește, cauza la care se referă, obiectul acțiunii sau
mãsurii procesuale, temeiul legal al acesteia și semnătura celui care a întocmit-o,
Ordonanța nesemnată de persoana care a întocmit-o nu are putere juridică și se
consideră nulă. Dacă organul de urmărire penală consideră că este cazul să fie
luate anumite măsuri, face propuneri motivate în ordonantă.
Organul de urmărire penală dispune prin ordonanță efectuarea diferitelor
acțiuni procesuale (de exemplu, recunoaşterea ca parte vătămată alin. (2) al art.
59 din C.proc.pen.; cercetarea la fața locului la domiciliu, alin. (2) al art. 118 din
C.proc.pen.; anexarea documentelor la dosar, alin. (2) al art. 157 din C.proc.pen.;
nimicirea corpurilor delicte, alin. (2) al art. 159 din C.proc. pen.), precum și
aplicarea diferitelor măsuri procesuale (de exemplu, aducerea silită, alin. (3) al
art. 199 din C.proc.pen.; scoaterea bunurilor de sub sechestru, alin. (2) al art. 210
din C.proc.pen.; măsurile de protecție, alin. (2) al art. 215 din C.proc.pen.).
Organul de urmărire penală, în efectuarea atribuțiilor sale, poate adopta
ordonanțe și în alte cazuri în care legea nu prevede expres ce act procedural
urmează a fi întocmit (de exemplu, la dispunerea constatărilor tehnico-stiintifice
sau medico-legale, art. 140, din Cproc.pen.; la efectuarea unei acțiuni de urmărire
penală prin delegație, alin. (1)al art. 258 din C.proc.pen.).
Procurorul dispune prin ordonanță exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.
Potrivit alin. (4) al art. 255 din C.proc.pen., dacă legea prevede că o acțiune sau
o māsură procesuală trebuie să fie încuviintată, auforizata sau confimata de
procurer ori, după caz, de judecătonil de instrueție, un exemplar al ordonanței
sau al actului procedural rămâne la procuror ori la judecătorul de instrucție,

4. Efectuarea urmăririi penale de către mai mulți ofițeri de urnărire penală

Potrivit alin. (1) al art. 256 din C.proc.pen., în cazul unor cauze complicate sau
de mari proporții, conducătorul orgamului de urmărire penala, cu încuviințarea
procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulți ofițeri de
urmărire penală.
Efectuarea urmăririi penale de către mai mulți ofițeri de urmărire penală (de un
grup de ofițeri) contribuie la descoperirea rapidă, deplină și eficientă a tuturor
circumstanțelor unei cauze cu multe versiuni privind infracțiuni săvârşite de
grupuri, organizații (asociații) criminale, cu multe episoade și în diferite locuri, cu
multe persoane.
Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale în unele cazun
complicate sau de mari proporții mai multor ofijen din difente organe de
unmărire penală, potrivit alin.(2)alart 256 din C.proc.pen. Dispoziția cu privire la
efectuarea urmăririi penale de către mai mulți ofițeri de urmărire penală se face
prin ordonanță, în care se indică ofițerul care va conduce acțiunile celorlalți
ofițeri. Această ordonanță se aduce la cunoștința bănuitului, învinuitului, părți
vätāmate, pårtii civile, părții civilmente responsabile și reprezentantilor lor,
explicându-li-se dreptul de a face recuzare oricărui dintre ofiteri.
 Ofiterul de urmarire penală numit conducător al grupului de urmărire penală
dirijează activitatea celorlalți ofițeri de urmărire penală, le da indicații orale
privind efectuarea anumitor procedee probatorii, stabileşte versiunile ce urmează
a fi verificate pentru descoperirea rapidă, completă şi obictivă a circumstanțelor
cauzei. Conducătorul grupului de umărire penală face propunerile necesare în
cazurile prevazute de lege (de exemplu, privind punerea sub invinuire, scoaterea
de sub urmărire penală,încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale și
terminarea urmāririi penale) în numele lui personal pentru toate infracțiunile
cercetate în cauza data.
Demersurile privind autorizarea unor măsuri procesuale de constrângere sau a
unor procedee probatorii pot fi făcute atat de conducătorul grupului de urmărire
penală, cât și de căre orice ofițer de urmărire penală din acest grup.
În uncle cauze penale cu multiple infracțiuni, unde unele episoade sunt de
comnpetența exclusivă a precurorului, conform art. 270 alin.7 din C.proc.pen., de
către procurorul ierarhic superior se poate dispune efectuarea umăririi de către
un grup mixt de procurori și ofițeri de urmărire penală. In cazul dat unul din
procurori va fi numit conducător al grupului de urmărire penală

5. Locul efectuării urmaririi penale.

Potrivit alin. (1) al art. 257 din C.proc.pen., umărirea penală se efectuează în sec-
torul unde a fost săvârşită infracțiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul
unde a fost descoperită infracțiunea ori unde se afla bănuitul, învinuitul sau
majoritatea martorilor, Astfel, competența teritorială a organului de urmanre
penală este determinată de o sene de criterii, care se iau în considerație în
ordinea succesivă menționatăb în lege. Intâietate are criteriul ”locul săvârșirii
infracțiunii „ pornind de la faprul că desfăşurarea urmăririi penale în acest sector
este eficientă și necesară pentru descoperirea infracțiunii.
Locul săvârsirii faptei infracționale se determină aplicāndu-se dispozițiile art.
12 din Codul penal ce prevede că ”se consideră locul unde a actionat ori în cazul
inacțiunii trebuie să acționeze, fie locul unde a survenit ori, in viziunea persoanei,
trebuiau să survină urmările infractiunii date„
Dacă în cauza penală sunt cercetate mai multe infracțiuni săvârşite în diferite
sectoare, urmărirea penală va fi efectuată de organul de urmărire penală la locul
săvârşirii uitimei infracțiuni sau, după caz, la cea mai gravă infracțiune. In
asemenea cazuri competenta teritorială este stabilită prin ordonanță de către
procurorul ierarhic superior procurorului care conduce urmărirea penală, în
conformitate cu dispozițiile alin. (4) al art. 257 din C.proc.pen. .
Ofițerul de urmärire penală, constatând că această cauză nu este de
competența sa sau că urmărirea penală poate fi desfăşurată mai operativ şși mai
complet de către un alt organ de umărire penală, este obligat să efectueze toate
acțiunile de urmărire penalā ce nu pot fi amânate și apoi să înainteze cauza
procurorului pentru ca acesta să decidă trimiterea ei organului de urmărire
penală competent (alin. (2) al art. 257 din C.proc.pen.).
Actualul Cod de procedură penală nu prevede expres că acțiunile care nu pot
fi amânate, dar stipulează la pct. 6) al art. 6 din C.proc.pen. drept cazuri ce nu
sufera amânare” pericol real că se vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau
invinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte
infracțiuni ” .
Potrivit alin. (3) al art. 257 din C.proc-pen., dacă locul săvärşırii infractiunii nu
este cunoscut, umarirea penală se efectucază de organul de urmărire penală in a
cărui raza de activitate a fost descoperită infracțiunea sau se află domiciliul
bănuitului, invinuitului.
Dacă urmărirea penală este efectuată la locul descoperirii infracțiunea sau la locul
aflării domiciliului bănuitului, învinuitului și ulterior este stabilit locul săvărşirii in-
fracțiunii, cauza se trimite la organul de umărire teritorial respectiv, dacă
procurorul nu dispune prin ordonanță continuarea urmăririi penale de către
organul precedent.
Potrivit alin. (5) ai art. 257 din C.proc.pen., procurorul general şi adjuncții lui pot
dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală unui alt
organ de urmarnre penală pentru efectuarea unei urmăriri penale mai operative,
mai complete 31 mai obiective Accasta excepție de la criteriile menționate la alin.
(1) al art. 257 din C.proc.pen. este aplicabilă în cazuri complexe ce sunt de
competența materialā și teritorială a mai multe organe de urmărire penalā. În
asemenea cazuri procurorul general sau adjuncții lui determină organul
competent teritorial în funeție de circumstanțele concrete ale cauzei.
6. Extinderea competenței teritoriale și delegațille organului de urmărire penală
Organele de urmărire penală, după cum s-a menționat anterior, iși exercită
atributiile în limitele competentei teritoriale în curcumscriptia determinată de
statutul organului de urmărire penală (departament, direcție, secție).
 Art. 258 din C.proc.pen. permite extinderea competentei teritoriale când
actiunile de urmărire penală se efectuează in afara razei de activitate a organului.
Astfel, in cazul în care anumite acțiuni de urmarire penală trebuie să fie efectuate
în afara teritoriului în care se face urmărirea penală, organul de urmărire penală
poate să le efectueze el însuși sau să delege efectuarca acestor acțiuni altui organ
respectiv, care este obligat să execure aceastā delegație în termen de cel mult 10
zile.
La dispozițiile speciale prevăzute de art. 258 din C.proc.pen., care prescrie
efectuarea unor acțiuni de urmărire penală prin delegație, urmează a fi aplicate şi
dispozițiile generale ale legii (pct. 10) din alin. (2) al art. 57 din C.proc.pen.), ce
prevede atribuția ofițerului de urmărire penalā de a dispune, prin comisie
rogatorie, altor organe de urmārire penală efectuarea acțiunilor de urmărire
penală.
Codul de procedură penală nu definește caracterul și conținutul comisiei
rogatorii și al delegației , cu expeția comisiei rogatorii internaționale , prevăzute
de Art.536, 537 din. CPP RM.
In doctrină s-a menționat că comisia rogatorie este instituția prin care un organ
de urmărnre penală sau de judecată, care nu are posibilitatea să îndeplinească un
anumit act procedural, se adresează unui organ având similitudine organică și
egalitate ierarhică, pentru realizarea actului respectiv. În consecință, comisia
rogatorie duce la o deplasare a competenței teritoriale în realizarea unui act
procedural.
Delegația (delegarea) este actul procedural prin care organul judiciar penal
competent cere unui organ judiciar ierarhic inferior efectuarea unui act
procedural, chiar dacă nu are competența materială sau funcțională
corespunzătoare.
Prin urmare, organul de urmărire penală poate să dispună efectuarea unei acțiuni
de urmārire penală altui organ în afara teritoriului prin comisie rogatorie sau prin
delegație în funcție de faptul dacă este egal în grad sau nu cu organul solicitat.
Nu se admite delegarea sau efectuarea unor acțiuni procesuale prin care se cere
adoptarea unor hotărâri procesuale (de exemplu: punerea sub invinuire,
înaintarea acuzării și audierea invinuitului).
În scopul operativității urmāririi penale, conform alin. (2) al art. 258 din C.proc.
pen., oricare acțiuni procesuale pot fi efectuate de ofițerul de urmărire penală în
afara circumscripției teritoriale, da cu înştiințarea prealabilă sau, după caz, cu
solicitarea ajutoruhui necesar din partea Organului de urmărire penală locală.
7. Termeneie urnăririi penale.
Noul Cod de procedură penală nu prevede termene legale inițiale ale urmăririi
penale, dar, potrivit alin. (1) al art. 259, urmărirea penală se efectuează în termen
rezonabil.
Criteriile de apreciere a termenului rezonabil conform alin. (2) al art. 20 din
C.proc.pen. sunt:
a) complexitatea cazului;
b) comportamentul părților la proces;
c) conduita organului de urmărire penală;
d) vîrsta de pină la 18 ani a victimei.
Termenul rezonabil de urmărire penală intr-o cauză concretă se fixează de către
procuror prin ordonanță, în funcție de complexitatea cauzei şi de
comportamentulnparticipanților la proces (alin. (2) al art. 259 din C.proc.pen.).
Conform alin. (3) al art. 259 din C.proc.pen., termenul de urmărire penală fixat de
procurer este obligatoriu pentru ofițerul de urmărire penală și poate fi prelungit
la solicitarea acestuia.
Urmărirea penală se efectuează înăuntrul termenelor de prescripție privind
tragerea raspundere penala stabilite de art. 60 din Codul penal. Prin urmare,
prelungirea termenului urmăririi penale se face numai înăuntrul termenului de
prescripție.
În cazul în care este necesar a prelungi termenul de urmărire penală, ofițerul de
urmärire penală întocmeşte un demers motivat în acest sens și îl prezintă
procurorului înainte de expirarea termenului fixat de acesta (alin. (4) al art. 259
din C.proc.pen.).
Fixarea şi prelungirea termenului urmăririi penale până la inaintarea de căre
ofițerul de urmărire penală a dosarului însoțit de un raport cu propunerea
terminarării urmării penale conform art. 289 din C.proc.pen.
8. Procesul-verbal privind actiunea de urmărire penală.
Ofiterul de umărire penală sau, după caz, procurorul cu ocazia efectuarii unor
acțiuni de urmānre penală intocmesc diverse procese verbale.
Procesele verbale întocmite în faza urmăriri penale după caracterul lor pot fi
clasate în umatoarele categorii:
 a) privind efectuarea C.proc.pen., care sunt miiloace de probă sau ulterior (de
exemplu, procesul verbal al audierii martorului sau a părții vătămate) pot
constirui mijloace de probă în condițiile prevazute de pet. 2) din alin. (1) al
art. 371 din C.proc.pen.
b) privind apliarea unei măsuri procesuale de constrîngere ( de exemplu :
reținerea bănuitului, art. 167 din Cproc.pen.) sau executarea unei măsuri
procesuale (de exemplu, punerea bunurilor mobile sub sechestru,alin.(5) al
Art.207 din CPP RM)
c) privind efectarea unor actiuni procesuale sau procedurale (de exemplu,
prezentarea materialelor de urmărire penală, art. 294 din CPP corectarea
erorilor material , Art.249 din CPP RM, predarea sau afișarea unei citații ,
alin.(2) al art.242 din CPP RM.
d) întocmite de organele de constatare până la începerea urmăririi penale
conform Art.273 din. CPP RM.
Potrivit alin. (1) al art. 260 din C.proc.pen., procesul-verbal privind acțiunea de
urmărire penală se întocmeşte în timpul efectuarii acestei acțiuni sau imediat
după terminarea ei de către persoana care efectuează urmărirea penală.
Procesul-verbal trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la alin. (2) al art. 260 din
C.proc.pen.:
1) locul si data efectuării acțiunii de umārire penală;
2) funcția, numele şi prenumele persoanei care intocmeşte procesul-verbal;
3) numele, prenumele și calitatea persoanelor care au participat la efectuarea
acjiunii de urmărire penala, iar dacă este necesar, si adresele lor, obiectile si
explicațiile acestora,
4) data și ora începerii și terminării acțiunii de urmarire penală,
5) descrierea amănunțită a faptelor.constatate. precum și a măsurilor luate in
cadrul efectuarii actiunii de umarire penala
6) mențiunea privind efectuarea, în cadrul realizării actiunii de urmărire
penală a fotografierii, filmării, inregistrării audio, interceptării convorbirilor
telefonice și a altor convorbiri sau executarea mulajelor și tiparelor de
urme, privind mijloacele tehnice utilizate la efectuarea acțiunii respective
de urmărire penală, conditile si modul de aplicare a acestora, rezultatele
obținute, precum și mențiunea că, înainte de a se utiliza mijloacele tehnice,
persoanele care participă la efectuarea actiunii de urmărire penală au fost
inștiințate despre aceasta.
Dacă in cadrul efectuării acțiunii de urmărire penală s-a constatat și ridicat
obiecte care pot constitui corpuri delicte, ele vor fi descrise amănunțit în
 procesul-verbal, cu mențiunea despre fotografierea lor, dacă aceasta a avut
loc, și despre anexarea lor la dosar conform alin. (3) al art. 260 din C.proc.pen.
Persoanelor care au participat la efectuarea acțiunii de urmărire penala li se
citește procesul-verbai, explicandu-li-se, totodată, că au dreptul de a face obiecții,
iar dacă au fost făcute asemenea obiecții, ele trebuic consemnate în procesul-
verbal (alin. (4) al art. 260 din C.proc.pen.).
Conform alin. (5) al art. 260 din C.proc.pen., fiecare pagină a procesului-verbal
trebuie semnată de către persoana care il intocmeşte, precum şi de către
persoanele care participă la aceasta acțiune de urmărire penală, cu excepțiile
prevăzute de Codui de procedură penală.

JUDECATA ÎN PROCESUL PENAL

În literatura de specialitate s-a aràtat ca deşi judecata este faza centrală a
procesului penal și cea mai importanta in complexul activitaților procesuale
penale, nu este insăși definitorie pentru procesul penal, însuşirea de
caracterizanta aparținind fazei de urmărire penală
Judecata are ca sarcina numai soluționarea procesului, făra a realiza cele dispuse
prin hotărårea adoptata. După pronuntarea soluției in cauză, procesul parcurge o
altan (ultimā) fază, in cadrul căreia se pune în executare hotarårea penală
definitiva.
Obiectul judecații este soluționarea cauzei penale in mod definitiv, ceea ce pre-
supune pronunțarea de către instanța a unei hotărâri legale și temeinice,
susceptibilă de a fi pusă în executare, în scopul realizării depline și definitive a
scopurilor justiției penale.
Judecarea cauzelor penale trece prin anumite trepte, fiecare realizându-se in fata
altei instanțe și de un grad diferit.
Existența acestor trepte în activitatea de judecata este justificată de necesitatea
instituirii unor posibilități privind realizarea controlului jurisdicțional.
Legislația procesuală penală de până la 18 aprilie 1996 conținea reglementări
privind judecata în două grade de jurisdicție judecata în primă instanța, eu
posibilitatea ca, in aceeași cauză, să aibă loc și o examinare judiciară in recurs.
Sistemul procesual penal în vigoare include trei grade de jurisdicție materializate
prin judecată în primă instanța (in fond), judecată în apel și judecata în recurs.
Prin urmare, judecarea cauzelor penale se face într-un sistem dispus în scară,
fiecare treaptă realizându-se în fața altei instanțe și de un grad diferit.
Sporirea gradelor de jurisdicție în țara noastra pledează in favoarea ridicării calita-
tive a actului de justiție.
Totodată, sistemul celor trei grade de jurisdicție a fost criticat, aritándu-se că nu
ar constitui un sistem logic, fiindcă prezintă o anumită asimetrie, nefiind aplicabil
tuturor cauzelor penale, invocându-se, in acelaşi timp, şi caracterul excesiv de
încărcat,
Asifel, după judecata in fond cauza penală poate parcurge judecata in apel in care
instanta superioară celei care a pronunțat hotararea efectuează o nouă
examinare a cauzei, cu aprecierca probelor de la dosar și cu posibilitatea
administrarii unor noi probe. Apelul se consideră etapă din desfäşurarea normala,
obisnuita a procesului pena,impiedicând rămânerea definitivă a hotararii date în
prima instanța. Prin funcționalitatea sa reprezintă o noua judecată; in fond privind
ansamblul chestiunilor de fapt și de drept și tinde spre reformarea hotărării date
in prima instanta in cazul in care aceasta nu reflectă adevărul.
În calitatea sa de cale ordinară de atac, recursul se înfățișează sub una din cele
două forme distincte, după cum promovează al doilea sau cel de-al treilea grad de
jurisdicție. În principiu, recursul corespunde celui de-al treilea grad de jurisdicție,
aturci când este exercitat impo:riva hotirârilor pronunțate de către instanta de
apel. Această cale se poate indrepta și impotriva hotarárilor primei instante
pentru care nu este previzuta calea de atac al apelului.