Dimitriu (Raevschi) Alina

Anul IV, Drept, USPEE

Grupa 414

ASPECTE PSIHOLOGIGE ALE CERCETĂRII LOCULUI FAPTEI

Sub aspect psihologic, cercetarea la fata locului este o percepere nemijlocită a

stării de lucruri de către ofiţerul de urmărire penală sau de către ceilalti partici-
panţi la această acţiune (lucrători ai organelor de constatare, specialişti, victimă).
Dat fiind faptul că conținutul cercetării la fata locului este un act de perceptie
nemijlocită, eficiența lui va fi determinată, în mare măsură, de manifestarea, in
conştiinţa ofițenului de urmărire penală, a unor procese psihologice, a unor stări,
aptitudini şi calități. Însă conținutul examinării la fata locului nu se limitează doar
la activitatea organelor senzoriale ale ofiterului de urmărire penală şi altor
persoane, adică la ceea ce vede, ce aude, ce miroase, ce pipăie.
Cercetarea la fata locului este, mai întâi de toate, soluţionarea de către ofiterul de
urmărire penală a unor probleme complicate de gândire. El nu se limitează doar la
perceperea stării de lucruri la fata locului, dar îşi pune o mulțime de întrebări la
care încearcă să răspundă: ce s-a întâmplat, cine a putut să săvârşească
infracțiunea, care motive l-au determinat pe infractor să săvârşească infracțiunea,
are el oare complice, unde şi ce fel de urme ar trebui să rămână, care este
legătura logică dintre diferitele modificări în starea materială de lucruri, unde ar
putea să se ascundă infractorul şi care măsuri trebuie luate pentru găsirea şi
reţinerea lui, care mijloace tehnice sunt necesare pentru depistarea şi fixarea
probelor materia- le si de altă natură. Pe parcurs, ofiţerul de urmărire penală
emite neapărat o serie de versiuni, pe care incearcă să le verifice. Fireşte, la faza
iniţială de cercetare multe dintre ele au un caracter preliminar, de lucru, de aceea
ulterior ele pot fi înlăturate, modificate, înlocuite.
Fiind una din primele şi cele mai complicate acţiuni de urmărire penală, cer-
cetarea la fata locului necesită din partea ofiterului de urmărire penală anumite
aptitudini şi calități, răbdare, oportunitate şi fermitate.
În literatura criminalistică este cunoscută opinia conform căreia cercetarea la fata
locului este recunoscută ca fiind o acţiune procesuală şi de tactică criminalistică
de neînlocuit, deoarece informatia obtinută la locul faptei, de regulă, nu poate fi
adunată din alte locuri sau prin alte actiuni de urmărire penală.
Cercetarea la fata locului constituie şi pentru ofiţerul de urmărire penală o
acțiune primordială. Numai sesizarea nemijlocită şi personală a stării de lucruri la
fata locului ii permite ofiţerului de urmărire penală să-şi creeze o imagine reală
despre eveniment, oferindu-i o întemeiere empirică pentru elaborarea unor
versiuni şi pentru planificarea şi realizarea altor actiuni de urmărire penală. Nicio
analiză a documentelor primare, a proceselor-verbale, a schemelor şi fotografiilor
nu poate substitui imaginea celor văzute pe viu. Iată de ce chiar şi în cazurile în
care se ia spre cercetare o infractiune mai veche, dar nedescoperită, când starea
de lucruri a suportat modificări esențiale, punctul inițial il constituie sosirea la fata
locului şi examinarea lui.
O particularitate psihologică a cercetării la fata locului este caracterul
nedeterminat al situatiei respective de urmărire penală, care se manifestă mai
ales la începutul ei. Incertitudinea constă în lipsa de claritate a celor întâmplate:
este o infractiune sau un accident tragic? Dacă e o infracţiune, care este
caracterul ei? Cine ar fi putut să o săvârşească şi de ce? Unde se poate afla
infractoral? etc.
O particularitate importantă a cercetării la fata locului este caracterul ei de
neamânat. Spre deosebire de multe alte acţiuni inițiale de urmărire penală, cerce-
tarea la fata locului trebuie să se realizeze imediat, in adevăratul înţeles al cuvân-
tului. Orice întârziere, amânare, reținere poate conduce, de exemplu, la schimba-
rea stării de lucruri şi la pierderea amprentelor, obiectelor, pentru că infractorul
se va ascunde, iar martorii vor uita multe dintre cele mai importante detalii. Dat
fiind faptul că în asemenea condiții ofiţerul de urmărire penală, de regulă, nu are
timp suficient pentru a desemna tactica şi consulta specialiştii în legătură cu cazul
apărut, el trebuie să acţioneze rapid. In pofida acestei grabe, ofiţerul de urmărire
penală trebuie să conştientizeze că orice eroare sau neglijenţă poate fi hotărâtoa-
re, conducând la pierderea irecuperabilă a probelor. Aceste circumstante
incumba ofiterului de urmărire penală un sentiment de răspundere, iar
lucrătorilor mai ti- neri și fără experiență suficientă le creează o stare specifică ce
poate fi definită ca teama de a greși. Ea se manifestă prin emotii exagerate,
dezorientare, confuzie, repezeală, prin gradul scăzut al activităţii rationale, al
orientării, prin anihilarea aptitudinilor de a conduce corect actiunile
participanților la examinare şi de a desfăşura o activitate ratională clară.
Este cunoscut faptul că ofiterii de urmărire penală calificati, cu experienţă,
actionează în aceste situaţii nu numai prompt şi oportun, dar şi orientat, cu
atenţia concentrată, cu spirit de observație, cu ratiunea mereu trează, conducând
impecabil toate operaţiunile examinării. Aceşti ofiteri de urmărire penală reuşesc
pe parcursul examinării la fata locului să-şi mobilizeze toate forţele intelectuale şi
fizice şi să-i dirijeze si pe alţi participanţi la actiunea menționată.
În practica judiciară există destule modalități de a depăşi teama de greşeală şi de
a forma aptitudinile necesare unui ofiter de urmărire penală. Printre ele sunt
exercitiile( jocurile) criminalistice prevăzute în sistemul de pregătire profesională
pentru organizarea şi tactica cercetării la fata locului în condiții apropiate de cele
reale. Pe parcursul acestor lecţii şi exerciții de drept penal, drept procesual-penal
şi criminalistice, cunoştinţele psihologice ale ofițerului de urmărire penală se
consolidează, contribuind la formarea unor deprinderi, dexterităţi şi stereotipuri
de conduita, unor algoritmi în luarea deciziilor atât în situaţii tipice, cât şi în acele
nestandard.
Începutul cercetării la fata locului este precedat de o activitate pregătitoare a
ofiterului de urmărire penală. Este foarte important ca echipa operativă de urmă-
rire penală să aibă o componenţă relativ constantă, or fiecare membru al acesteia
să-şi cunoască bine rolul şi atribuţiile, pentru a se putea realiza o interacţiune bine
pusă la punct şi verificată de mai multe ori în procesul pregătirii profesionale.
Cea mai eficientă este echipa ai cărei membri se înţeleg din jumătate de cuvant,
lucrează de sine stătător, fără să aştepte indicatiile speciale ale ofiţerului de
urmărire penală - conducătorul echipei. La formarea echipei este important să se
respecte principiul conform căruia membrii acesteia să se poată completa
reciproc, să constituie o unitate fericită din punctul de vedere al experienţei pro-
fesionale şi de viață, să fie compatibili din punct de vedere psihologic, adică să fie
depăşite imediat eventualele conflicte,adică să fie cooperanti, gata să-l trateze pe
coleg cu bunăvoinţă, să-i acorde ajutor .
Psihologia modernă cunoaşte metode de selectare a membrilor aşa-ziselor echipe
mici, ţinându-se cont de principiul compatibilităţii. Condiţia unei asemenea
selecții este observarea şi studierea relațiilor interpersonale in colectiv şi în
cercurile de lucrători, formate după principiul contactelor personale, al cola-
borării şi respectului reciproc. Conform afirmaţiilor savanţilor, compatibilitatea
psihologică şi succesul activității comune condiţionează concepţiile ideologice
comune; motivarea înaltă și predispoziția; calitățile psihofiziologice ale fiecărui
membru: bipolaritatea particularităţilor psihologice (posibilitatea de a alege și a
susține un lider); atitudinea critică față de sine şi toleranta faţă de cei din jur
(gradul inalt de inteligenţă); încrederea deplină pe baza experienţei de viață; in-
sărcinarea maximum posibilă cu activitate orientată; gradul posibil de izolare a
fiecărui membru; caracterul determinat al sarcinilor care trebuie îndeplinite şi al
termenului de existență în comun.
Tocmai de aceea conducătorii de subdiviziuni specializate in urmărirea penală şi in
investigațiile operative ar trebui, la completarea echipelor menţionate, să ţină
seama de recomandările ştiinţifice, imbinând calitățile profesionale necesare,
compatibilitatea psihologică şi dorinţa lucrătorilor de a activa împreună la cerce-
tarea şi descoperirea infracțiunilor.
Eficienta cercetării la fata locului mai depinde şi de starea ofiterului de ur- mărire
penală, determinată de fondul psihologic al infracţiunii. În majoritatea absolută a
cazurilor, el nu rămâne indiferent față de ceea ce intuieşte şi descoperă în timpul
examinării locului faptei. Infracţiunea săvârşită şi consecintele ei sunt in măsură
să provoace fiecărui om sentimente normale de indignare, mânie, re- pulsie.
Efectuând examinarea la fata locului, ofiţerul de urmărire penală poate fi încercat
de sentimente de compătimire şi milă faţă de victimă şi, dimpotrivă, de
sentimente de ură şi ostilitate față de autorul infracţiunii, de complicii şi susţi-
nătorii lui. Aceste stări sufleteşti pot fi generate de descoperirea cadavrului, de
leziuni corporale, sânge, plăgi, de lacrimile rudelor victimei etc.
Aşadar, fondul psihologic al infracţiunii poate acţiona asupra ofiterului de ur-
mărire penală atât pozitiv, cât şi negativ. In primul caz, emoțiile trăite il mobi-
lizează să depună maximum de eforturi pentru atingerea scopului, să efectueze
cât mai eficient examinarea la fata locului, să facă tot ce depinde de el pentru a
descoperi infracţiunea şi infractorul. Evident, această stare psihologică il inspiră
pe ofiţerul de urmărire penală, il orientează să folosească toate posibilităţile pen-
tru a stabili adevărul în cazul concret.
Lipsa unei pregătiri psihologice a ofiţerului de urmărire penală și a experienţei in
organizarea şi efectuarea examinării la fata locului, neputinţa de a-şi controla
procesele psihice îl pot face să cadă în prizonieratul fondului psihologic al infrac-
ţiunii. Influența acestui fond se poate manifesta în neputinţa lui de a se elibera de
stres sau, cel puțin, de a-I minimaliza, în lipsa de încredere, în dezorganizare,
confuzie, indiferentă, apatie, indolenţă, incoerentă a gândirii. Analiza expertizei
de urmărire penală demonstrează că asemenea stări psihologice constituie una
din cauzele unor examinări (la fata locului) superficiale, formale, nechibzuite, cu
greşeli şi lacune.
Cercetarea la fata locului este una dintre puţinele acţiuni de urmărire penala
efectuată de către ofiţerul de urmărire penală in mod public, adica in prezenta
altor oameni. Acest fapt cere de la el o anumită capacitate psihologică, in special
dexteritățile de a se concentra, de a-şi păstra stabilitatea, de a-şi distribui corect
atenția, de a conduce actiunile participanților la cercetare, de a mentine disci-
plina de muncă și atmosfera de colaborare. In cazul unei pregătiri insuficiente a
ofiterului de urmărire penală, o serie de factori externi prezenți la fata locului pot
exercita asupra lui o acțiune psihologică negativă. Dintre aceşti factori nefavora-
bili ar putea fi amintiți frigul, căldura excesivă, ploaia, zăpada, ceața, vizibilitatea
redusă, suprafata prea mare sau, dimpotrivă, prea mică a locului în care s-a pro-
dus evenimentul infracţional.
Eficiența examinării locului faptei intotdeauna este determinată de cunoştințele
ofiţerului de urmărire penală în materie de criminalistică și discipline in- rudite. La
fața locului el ia cunoştinţă de o varietate de obiecte, fenomene și fapte care
conțin diverse informații. Firește, într-un singur moment ofiţerul de urmărire
penală nu este in stare să le asimileze şi să le evalucze, cu atât mai mult cu cât nici
nu există o astfel de necesitate, întrucât numai o parte din informatie ţine de
evenimentul cercetat. De aceea informația acumulată la fata locului tre- buie
selectată, lucru ce poate fi realizat numai având o gândire criminalicească şi
cunostinte criminalistice profunde. De exemplu, cunoscând legităţile de bază ale
apariţiei amprentelor, ale modificării lor materiale determinate de actiunile
infractorului, cunoscând caracterul celor mai tipice probe in diverse tipuri de
infracţiuni (furt, omor, jaf, tâlhărie etc.), ofiţerul de urmărire penală are deja o
serie de modele create pe seama infracțiunilor anterioare, pe care le poate aplica
astfel încât cercetarea să se desfăşoare nu numai pe baza a ceea ce a perceput la
locul faptei, nu numai prin intuiţie, dar şi prin analogie, precum şi în baza unor
evaluări ştiinţifice.
In procesul de percepere a stării de lucruri la fata locului, un rol important il joacă
experienta de viajă şi cea profesională ale ofiţerului de urmărire penală. De
regulă, un ofiter de urmărire penală experimentat, cu vechime în muncă şi calităţi
psihologice înalte, se va orienta mai repede la fata locului, va elabora modele
tipice ale celor întâmplate, va avea deja un stereotip de comportament, va reali-
za examinarea intr-o succesiune bine determinată, va reveni de mai multe ori la
cazuri similare din propria experiența, va căuta coincidente, iar uneori chiar va
intui uncle circumstante probatorii, va aprecia corect cercul persoanelor bănuite
sau locul aflării infractorului etc.
Procesul de percepere la examinarea locului include de fapt toate organele
senzoriale ale ofiterului de urmărire penală: simțul vederii, al auzului, cel olfactiv
şi cel tactil. Prin urmare, rezultatul perceperii va depinde de starea psihofiziolo-
gică a ofiterului de urmărire penală. Cu alte cuvinte, se poate sustine ca eficienta
examinării la fata locului este direct proporțională cu starea de activitate, cu per-
severenta, cu increderea în puterile proprii, cu gradul de concentrare a atenţiei,
cu tenacitatea, cu echilibrul emoţional şi cu rezistenta psihică a ofițerului de ur-
mărire penală. In acelaşi timp, absenţa anumitor calități și starea psihofiziologică
nefavorabilă a ofiţerului de urmărire penală (oboseala, emoţiile exagerate, lipsa
de hotarare si organizare) vor influenta negativ rezultatele examinării la fata locu-
lui. Fireşte, în cazuri complicate de cercetare a locului faptei, mai ales cu pericol
social, se va ține cont de imprejurările indicate.
Experienta profesională este completată în mod fericit de experienta de viață a
ofiterului de urmărire penală, ceea ce îi permite să înțeleagă mai bine cele întâm-
plate, să clarifice mai uşor motivele infracţiunii, să pronosticheze evenimentele
care vor urma.
Succesul cercetării la fata locului, după cum a fost deja menţionat, este asigurat în
mare măsură de spiritul de observaţie al ofiţerului de urmărire penală, în materie
criminalistică, care este un spirit profesional. El presupune dexteritatea de a
observa şi a remarca acele schimbări din starea generală de lucruri şi din
comportamentul oamenilor care au sau pot avea legătură cu infracţiunea. Spiritul
criminalistic de observaţie se formeaza, in fond, pe baza spiritului general de ob-
servație al omului (deşi pot fi cazuri când ofiţerul de urmărire penală, inzestrat cu
un deosebit spirit criminalistic de observaţie, să nu manifeste acest spirit in afara
muncii sale, in viata obişnuita). Spiritul criminalistic de observație include apti-
tudinea de a percepe lucrurile care au vreo legătură cu infractiunea intr-o
anumită orientare, intr-o succesiune logică. Un asemenea spirit va permite
descoperirea celor mai neobservate de un ochi neavizat probe şi a schimbării din
starea de lucruri. De exemplu, examinând locul faptei, un ofiter de urmărire
penală avizat poate acorda atentie deosebită unui abonament pentru transportul
urban, ampren- telor de ruj lisate pe veselă, mucurilor de tigări, chibriturilor arse,
resturilor de mâncare, unui scaun răsturnat etc. Studierea celor observate
contribuie deseori la depistarea diverselor relații cauzale dintre anumite
schimbări, dintre probe si infractiune, acţiunile infractorului, personalitatea sa
etc.
Pe parcursul cercetării la fata locului, spiritul de observație criminalistic se
manifestă prin perceperea stării de lucruri in mod rational, succesiv şi coerent.
Pentru a spori eficienta perceperii in cazul examinării la fata locului, se recoman-
di s respecta anumite reguli, inainte de inceputul examinării, este foarte impor
tant de a forma o imagine generală despre obiectul care urmează a fi examinat.
De fapt, până la începutul examinării, ofiţerul de urmărire penală are deja o anu-
mită informație despre cele întâmplate şi despre ceea ce are de examinat. Deși
această informatie inițială deseori este foarte aproximativă şi ulterior poate să nu
fie confirmată, totuşi ea îi dă ofiţerului de urmărire penală anumite repere pentru
a-şi crea un model despre cele întâmplate. Pentru a-şi crea o imagine reală despre
evenimentul presupus, el analizează atent informaţia obţinută, ascultă mesajele
poliţiştilor, ale persoanelor oficiale, ale martorilor, victimelor şi ale altor persoa-
ne care au sesizat în primul rând infracţiunea. In acest scop, este rațională o cer-
cetare de sinteză a locului în care s-a produs evenimentul infracţional, a-i stabili
limitele, locurile-cheie şi a schiţa un plan cu succesiunea acţiunilor, în primul rând,
cu cele de neamânat.
Cercetarea la fata locului este una dintre acţiunile procesuale care uneori du-
rează mult timp şi necesita un volum mare de muncă, cerând de la ofiţerul de
urmărire penală un consum notabil de energie intelectuală şi fizică. De aceea
rezistenţa fizică şi cea psihică ale lui au o mare importanţă. Totuşi, rolul decisiv in
procesul cercetării locului faptei aparține nu atât organelor senzoriale ale
ofiterului de urmărire penală, cât activităţii sale intelectuale.
In procesul cercetării locului faptei, ofiţerul de urmărire penală este nevoit să
construiască un model rațional al evenimentului produs. Aceasta îi va da posibili-
tate să-şi reorienteze perceperea şi observarea pe parcursul examinării. De
exemplu, la examinarea unui loc în care se presupune că (în funcţie de
împrejurările reale şi de modelul rațional) s-a produs un furt, el va căuta urmele
infractorului, instrumentele care au servit pentru spargere, probele care ar
confirma dispariţia banilor, a bunurilor, a altor valori etc.; iar dacă în alt caz pe
carosabil a fost găsit un cadavru, el de acum va căuta urmele mijlocului de
transport, lungimea liniei de frânare etc.
Cercetarea la fata locului îi permite ofiţerului de urmărire penală să acumuleze
informatii nu numai despre infracţiunea propriu-zisă, dar şi despre particulari-
tăţile (fizice, biologice, psihologice etc.) ale infractorului. Infracțiunea ca tip de
activitate conştientă şi orientată reflectă mai multe particularități ale autorului ei.
În legătură cu acest fapt, de exemplu, R.S. Belkin a remarcat pe drept cuvânt că în
cazul săvârşirii unei infracțiuni ,,probele apar în mod inevitabil, iar însuşi procesul
aparitiei lor are un caracter de legitate". Acest fapt permite ca raportul cauzal
dintre rezultatul acţiunilor infracţionale şi personalitatea infractorului să fie
urmărit şi perceput ca fenomen obiectiv. Acest raport poate să se manifeste in
tipul de infracțiune şi în modul în care ea a fost săvârşită, precum şi în anumite
modificări materiale ale locului în care s-a produs infracțiunea.
În multe cazuri, informația obţinută în procesul cercetării locului faptei oferă
posibilitatea de a determina sexul infractorului. Această posibilitate poate să
apară la analiza tipului de infracţiune, a modului in care ea a fost săvârşită şi a
obiectului asupra căruia a fost orientată infracțiunea. Este ştiut că unele tipuri de
infracţiuni sunt în mare măsură „bărbăteşti” (de exemplu, huliganismul, talharia,
violul) sau pur ,,femeieşti" (de exemplu, omorul unui nou-născut, unele tipuri de
escrocherii etc.).
Sexul infractorului poate fi determinat şi după modul în care a fost săvârşită
infracțiunea. De exemplu, spargerea duşumelei, a tavanului, a pereților, a uşilor
sau a seifurilor, mişcarea dintr-un loc în altul a unor obiecte grele care cer eforturi
fizice considerabile sunt specifice bărbaților. Constatarea la fata locului a unor
asemenea fapte prezintă temei pentru a presupune că infractorul a fost un
bărbat. Dimpotrivă, constatarea faptului că infractorul nu avea o forţă fizică prea
mare, nu a aplicat anumite deprinderi sau nu a folosit instrumente specifice
profesiuni- lor bărbăteşti (montor, lăcătuş etc.) dă posibilitatea de a presupune că
infractorul a fost o femeie sau un minor.
Sexul infractorului poate fi stabilit, de asemenea, şi după amprentele specifice şi
obiectele lăsate la fața locului: urme de ruj pe mucuri de țigări, pe haine, pe
veselă şi alte obiecte pentru dame; porttigaretul, luleaua, ţigaretul şi alte obiecte
de acest fel sunt de obicei ale bărbaților.
Examinarea la fata locului poate oferi şi o anumită informație despre vârsta
infractorului. Este el matur sau un minor, se poate constata în urma analizei date-
lor privind caracterul infracţiunii, care vorbesc despre interesele specifice, despre
necesităţile şi orientarea socială a persoanei.
Experienţa activităţii de urmărire penală demonstrează, de exemplu, că în ca-
zurile de furturi persoanele mature iau mai întâi banii, obiectele de pret sau pe
cele deficitare (bijuterii, obiecte de cristal, aparataj, covoare etc.), iar interesele
minorilor sunt orientate în primul rând spre dulciuri, băuturi spirtoase, precum şi
spre ..obiecte deosebit de semnificative pentru minori, spre cele legate de sport,
modelare, de muzică la modă etc. (obiecte pentru sport, aparate de fotografiat,
aparate de radio, magnetofoane, ceasuri etc.), spre obiectele care ţin de moda
cercurilor de tineret, în legătură cu dorinta de a se îmbrăca bine sau de a avea un
lucru ademenitor.
Analiza obiectului asupra căruia a fost îndreptată infracțiunea, efectuată în urma
examinării la fata locului, precum şi analiza metodelor de săvârşire, de tinuire a
infracțiunii şi de improvizare a unor înscenări, de asemenea, prezin- tă
posibilitatea de a stabili profesiunea, dexteritățile profesionale, cunostintele şi
deprinderile infractorilor. Această posibilitate este determinată şi de faptul că
dexteritățile, cunoştinţele şi deprinderile acestora se realizează în modul în care a
fost săvârşită infracțiunea. De exemplu, un lăcătuş poate fără mari eforturi să
distrugă un lacăt, iar un electrician-instalator poate cu aceeaşi uşurinţă deconecta
alarma. Analiza practicii judiciare demonstrează că există dexterităţi şi procedee
infractionale aplicate de recidivişti, de aceea depistarea unor urme specifice (de
exemplu, falsificarea de acte; tăierea genților, a hainelor, în cazul hoţilor de buzu-
nar) sau repetarea modalităților de săvârşire a unor infracțiuni ii permit ofiţerului
de urmărire penală să presupună că infractorii sunt experimentați.
Rezultatele acțiunii menționate mai pot oferi informații despre diferite nece- sități
sau deprinderi ale infractorului: de a fuma, de a consuma excesiv băuturi
alcoolice, de a avea acte sexuale perverse, de a se droga etc. De exemplu, un furt
de medicamente cu proprietăți stupefiante dă temei pentru a elabora o versiune
că infractorul este narcoman.
La fața locului pot fi găsite probe care reflectă în formă materializată multe
trăsături specifice şi starea infractorului. Însă aici trebuie să avem în vedere că
legătura cauzală dintre infracțiune şi trăsăturile psihologice ale infractorului au un
caracter semnificativ şi mai complex decât legitățile despre care s-a vorbit an-
terior. De aceea concluziile şi presupunerile ofiţerului de urmărire penală despre
asemenea raporturi trebuie să fie prudente şi preliminare.
Anume în procesul cercetării la fata locului se intersectează o serie de tipuri de
activităţi de gândire cu soluţionarea unor probleme în condiții de informatie insu-
ficientă, cu aplicarea unor soluţii cunoscute, standard, şi cu folosirea
dexterităţilor, procedeelor şi actiunilor. Primul tip de acţiuni ale ofiterului de
urmărire penală include elaborarea de versiuni despre caracterul şi motivele
evenimentului infrac- tional, despre personalitatea infractorului, precum şi
încercarea de a răspunde la o serie de întrebări clasice: ce, cine, unde, când, cu
cine, cu ce, de ce? Îndeplinind aceste sarcini, ofiţerul de urmărire penală se
sprijină pe urmele depistate, pe feno- mene, pe semne, foloseşte cunoştinţele şi
capacităţile sale, experienta profesională și cea de viață, apelând uneori la
facultatea de a intui şi presupune. Al doilea tip de acţiuni include o totalitate de
decizii şi acţiuni organizatorice, tehnice, pro- cedurile, criminalistice (de exemplu,
asigurarea pazei locului pe care s-a produs evenimentul infracţional, identificarea
martorilor, părţii vătămate etc.).
Analiza psihologică realizată pe parcursul cercetării locului faptei permite a trage
anumite concluzii privitor la motivele infracțiunii. În majoritatea cazurilor, motivul
poate fi determinat de însuşi caracterul infracţiunii. De exemplu, săvârşi- rea unui
furt vorbeste de faptul că infractorul a avut ca motiv însuşirea unui bun. Jignirea şi
maltratarea intr-un loc public a unei persoane necunoscute infractoru- lui denotă
un act de huliganism.
In infractiune işi au reflectare unele trăsături de caracter ale infractorului, cum ar
fi răutatea, lăcomia, agresivitatea, cruzimea, precum şi unele trăsături volitive ale
acestuia: curajul, prudenta, fermitatea etc. De exemplu, infractorii îndrăzneți,
pertinenti, hotărâți contează de cele mai dese ori pe factorul surprizei şi pe
violenta fizică.
In unele cazuri, starea de lucruri la fata locului reflectă şi anumite stări psihice,
emotionale ale subiectului în momentul în care acesta a săvârşit infracţiunea.
ConstatarEa faptului că infractorul a ales cel mai potrivit moment pentru furt, a
actionat la fata locului rational şi coerent, a sustras cele mai pretioase obiecte, a
Avut grijă să-şi lichideze urmele, a fost prevăzător de la inceputul până la sfârşitul
infracţiunii (nu a deranjat starea de lucruri din locuinţă, a stins lumina, a inchis
uga la ieşire etc.) permite a conchide că el este o fire echilibrată, sigură de sine,
calculată, prevăzătoare, cu experiență infracţională.