1.

Noţiunea de expertiză judiciară şi clasificarea expertizelor judiciare

Expertiza judiciară este o activitate ştiinţifico-practică şi constă în efectuarea

de către expert, în scopul aflării adevărului, a unor cercetări privind obiectele
materiale, organismul uman, fenomenele şi procesele ce ar putea conţine informaţii
importante despre circumstanţele cauzelor examinate de organele de urmărire
penală şi de instanţa judecătorească.
Concluzia de expertiză este o sursă de probă, iar datele faptice ce se află în ele
- probe.
Expertiza este efectuată de persoane competente, care lucrează în instituţii
speciale de expertiză a organelor afacerilor interne, justiţie, ocrotire a sănătăţii sau
de alte persoane competente în soluţionarea problemelor ce au importanţă pentru
anchetă şi instanţa de judecată.
Expertizele judiciare pot fi clasificate după următoarele criterii:
- după ramura de ştiinţă: criminalistice, medico-legale, psihiatrică, de
contabilitate, autotehnică, economică, chimică, biologică, tehnică etc.;
- după ordinea efectuării: iniţiale şi repetate;
- după volumul cercetării: de bază şi suplimentare;
- după caracterul cunoştinţelor utilizate: unitare şi complexe;
- după numărul experţilor :de un expert şi de comisie;
- după locul cercetării: în localul instituţiilor de expertiză şi în afara lor.

2. Elementele care deosebesc expertiza judiciară de alte forme de

participare a persoanelor competente în proces.

1
 Principiul legalităţii, definitoriu pentru justiţia penală a unui stat de drept,
presupune, înainte de toate, constatarea la timp şi completă a faptelor ce constituie
infracţiuni, asigurarea soluţionării echitabile a cauzelor penale, astfel ca cei care
încalcă interesele generale ale societăţii să fie adecvat sancţionaţi şi nici o persoană
nevinovată să nu fie Irasă la răspundere penală.
Clarificarea obiectivă şi deplină a împrejurărilor specifice şi complexe ale
cauzelor penale reclamă de la cei angajaţi în activitatea de urmărire penală, afară
de alte calităţi, cunoştinţe profunde de specialitate. Practica demonstrează că de
nivelul de pregătire profesională a acestora depinde, în mare măsură, calitatea
cercetărilor penale şi, în consecinţă, eficacitatea luptei împotriva criminalităţii.
Cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor se ocupă persoanele autorizate în
drept. Cercul larg de cunoştinţe de care acestea dispun, de obicei, asigură
desfăşurarea cu succes a activităţilor indispensabile identificării faptelor şi a
împrejurărilor de fapt, interpretării şi folosirii lor în procesul de probaţiune. în
practică însă s-a dovedit că cunoştinţele de care dispun organele de urmărire penală
nu întotdeauna sunt suficiente pentru descoperirea şi valorificarea anumitor probe,
semnalarea şi interpretarea unor fapte importante pentru cauză. Sunt frecvente
situaţiile în care punerea în evidenţă a acestora reclamă participarea în activitatea
de urmărire penală a persoanelor competente din diferite domenii de activitate
umană (ştiinţă, tehnică, artă ş.a.).
Antrenarea specialiştilor din alte domenii la înfăptuirea justiţiei se practica
încă în vremurile străvechi. Este cunoscut faptul că în Imperiul Roman cadavrul lui
Iulius Caesar, la cerinţa justiţiei, a fost supus unei minuţioase examinări medicale
în vederea stabilirii cauzei şi împrejurărilor în care a survenit moartea. în China
medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale deja la începutul
mileniului. O dată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale, a artei şi tehnicii a crescut şi
numărul infracţiunilor calificate săvârşite prin metode şi mijloace sofisticate, de
aceea la soluţionarea cauzelor penale, în toate situaţiile în care stabilirea
împrejurărilor faptei reclamă cercetări ştiinţifice din alte domenii de activitate

2
decât cel juridic au început să fie antrenate permanent, nu ocazional, persoane
competente.
Legislaţia procesual-penală în vigoare a Republicii Moldova prevede două
forme de activitate a persoanelor competente în procesul penal: consultativă, care
se realizează prin participarea acestora la efectuarea activităţilor de procedură cu
titlul procesual de specialist, şi de examinare ştiinţifică a unor fapte sau împrejurări
de fapt, efectuată, la cerinţa organelor de anchetă penală sau a instanţei de
judecată, de către persoanele competente încadrate în proces prin ordonanţa de
dispunere a expertizei judiciare.
În ce priveşte specialistul, legea prevede participarea obligatorie a
pedagogului la ascultarea minorilor (art. 139) şi a persoanei autorizate în medicină
la cercetarea cadavrului (art. 159). Participarea specialistului din alte domenii
(criminalistică, tehnică, construcţie, fizică, chimie etc.) la efectuarea cercetării la
faţa locului, reconstituirii, percheziţiei ş.a. poate fi dispusă de către organul de
cercetare penală sau de instanţa de judecată dacă, pornind de la situaţia concretă a
cauzei penale, se consideră oportună.
De la persoana participantă în proces în calitate de specialist se cere:
- să contribuie la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a
altor mijloace materiale de probă;
- să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja, retrage şi conserva
probele, dacă există pericol de alterare sau de dispariţie a lor;
- să ofere organului de anchetă sau instanţei de judecată (oral sau în formă
scrisă) lămuriri cu privire la faptele şi împrejurările stabilite la cercetarea cauzei.
Aşadar, activitatea specialistului în procesul penal, chiar dacă el efectuează
de sine stătător anumite operaţii, spre exemplu, tratarea cu prafuri a anumitor
obiecte pentru a descoperi urme de mâini, cercetarea cadavrului la faţa locului cu
scopul de a stabili şi fixa leziuni corporale ş.a., sub aspect procesual, este,
totalmente, subordonată activităţii organului judiciar. Legea nu prevede nici o
formă de reprezentare a acestei activităţi, decât consemnarea în procesul-verbal a
faptului participării specialistului la efectuarea activităţii, respective de procedură.

3
Cu toate acestea, utilitatea participării lui la proces, în special, la înfăptuirea
cercetării la faţa locului, reconstituirii, percheziţiei ş.a., este indiscutabilă, ea
manifestându-se pe două planuri. în primul rând, prin participarea la efectuarea
unuia sau altui act de procedură, specialistul poate contribui în mod direct la
evidenţierea anumitor mijloace de probă, fapte şi împrejurări, care nu pot fi
stabilite decât în baza aplicării unor metode speciale. în rândul al doilea, oferind
explicaţii cu privire la mijloacele de probă stabilite cu prilejul desfăşurării uneia
sau altei activităţi de procedură, specialistul acordă organului de cercetare
posibilitatea de a cunoaşte împrejurările legate de comiterea infracţiunii.
Dacă evidenţierea unor fapte, situaţii şi stări de fapt ce constituie obiectul
probaţiunii reclamă examinări ştiinţifice de laborator, se procedează la efectuarea
expertizei judiciare. Ca orice altă formă de constatare a datelor cu semnificaţie
probantă, expertiza judiciară este reglementată în mod expres în legislaţia în
vigoare. Astfel, în lege sunt specificate condiţiile şi ordinea antrenării persoanelor
competente în calitate de expert (art.64), forma şi conţinutul activităţii acestora
(art.64-65, 163-166, 169-170, 262-264), garanţiile procesuale, drepturile şi
obligaţiunile celor implicaţi în proces în legătură cu dispunerea şi efectuarea
expertizei (art. 163-167).
Legiuitorul nu a determinat noţiunea de expertiză judiciară, specificând doar
elementele, caracteristicile de bază ale acesteia. Potrivit prevederilor art.64 al CPP,
raportul de expertiză se prezintă în situaţia în care determinarea împrejurărilor
relevante pentru cauză reclamă cunoştinţe profesionale în domeniile ştiinţei,
tehnicii, artei etc. Prin urmare, necesitatea aplicării anumitor cunoştinţe speciale la
determinarea împrejurărilor cauzei reprezintă o primă caracteristică a expertizei şi,
în acelaşi timp, motivaţia dispunerii acesteia.
După cum este cunoscut, în lege (art.66 CPP) sunt prevăzute circumstanţele
cauzelor penale pentru a căror clarificare se impune efectuarea expertizei în mod
obligatoriu: cauza decedării, natura şi gravitatea leziunilor corporale, starea psihică
a bănuitului, învinuitului sau a inculpatului, dacă există suspiciuni referitoare la
responsabilitatea acestora şi vârsta făptuitorului şi a victimei, când circumstanţa

4
dată are importanţă pentru soluţionarea cauzei, dar stabilirea ei pe cale
documentară s-a dovedit a fi imposibilă.
În afara cazurilor menţionate, organul de cercetare, din oficiu sau la cerere,
dispune efectuarea expertizei ori de câte ori constată existenţa anumitor împrejurări
ori situaţii de fapt, a căror clarificare reclamă cunoştinţe profesionale, altele decât
cele juridice. Ţinem să subliniem această cerinţă a legii (art.64 CPP), deoarece în
literatura de specialitate se înaintează ideea, potrivit căreia expertiza poate fi
ignorată, dacă împrejurările cauzei pot fi lămurite prin administrarea altor probe
(declaraţii ale persoanelor, mijloace materiale de probă ş.a.). A proceda astfel
înseamnă a neglija principiul, conform căruia organul de cercetare este obligat să
folosească toate mijloacele de probaţiune prevăzute în lege. Cu atât mai mult că
sunt nu puţine situaţii şi împrejurări de fapt în clarificarea cărora expertizei îi
aparţine un rol prioritar. Este de neconceput, spre exemplu, stabilirea prin alte
mijloace de probă decât cel al expertizei, a autenticităţii unui manuscris, a falsului
într-un act oficial sau document de identitate, a mărfurilor nestandard şi
necomplete, posibilităţii conducătorului mijlocului de transport auto de a evita
accidentul.
O altă trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei, ca formă de utilizare a
cunoştinţelor speciale în proces, rezidă în determinarea împrejurărilor faptei,
examinarea de laborator în baza realizărilor altor domenii, decât cel juridic. Sunt
inadmisibile încercările unor practicieni de a apela la expertiză pentru stabilirea
aspectelor cauzei -ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de
probă în baza cunoştinţelor profesionale ale anchetatorului sau magistratului. Nu se
poate cere expertului să determine dacă baioneta ridicată prin percheziţie constituie
armă albă, de asemenea nu este indicat a dispune efectuarea expertizei: pentru a
stabili vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului, alte fapte cu caracterjuridic, asupra
cărora trebuie să se pronunţe organul de cercetare în baza cunoştinţelor sale
profesionale.
Autonomia procesuală a persoanei competente încadrate în proces în calitate
de expert constituie a treia trăsătură caracteristică distinctivă a expertizei.

5
Independenţa expertului, după cum se susţine, pe bună dreptate, în literatura de
specialitate reprezintă o condiţie indispensabilă aflării adevărului într-o cauză
penală.
Legislaţia în vigoare legiferează autonomia expertului. Sub acest aspect se
disting normele din Codul de procedură penală (art.64, 164, 169), care specifică
persoanele care pot executa funcţia de expert judiciar, drepturile de care acestea
pot profita pe parcursul efectuării expertizei, modul şi forma în care se pun în
evidenţă rezultatele acestei activităţi. Expertiza, conform prevederilor legii, poate
fi efectuată de către colaboratorii unităţilor de expertiză sau de alte persoane
competente, care, cu ocazia înfăptuirii ei, au dreptul să ia cunoştinţă de materialul
dosarului, să ceară organului de cercetare lămuriri cu privire la împrejurările
cauzei, să manifeste iniţiativă la determinarea obiectului expertizei ş.a. în urma
cercetărilor efectuate, expertul elaborează un raport de expertiză care constituie
mijloc de probă.

3. Instituţia, genul expertizei judiciare şi materialele ce urmează a fi

puse la dispoziţia expertului în cazul în care organul de urmărire penală se
confruntă cu situaţia manifestării unor simptome a lipsei de discernămînt.

Expertizele care se aplică în practica de urmărire penală au fost repartizate în

categorii aparte, după domeniile ştiinţifice de care ele ţin şi după modul lor de
organizare şi realizare. în funcţie de domeniul ştiinţific în cadrul căruia se
efectuează expertiza, adică de cunoştinţele necesare pentru a soluţiona problemele
ce interesează cauza, deosebim expertize medicale, criminalistice, psihologice,
financiar-economice, de transport, tehnice, tehnologice, agrotehnice, zootehnice,
ecologice, fizice şi chimice sau fizico-chimice etc. Aceste categorii de expertize
întrunesc diferite varietăţi şi genuri de expertiză, care se disting după natura
obiectelor de studiu, scopul urmărit, metodele şi procedeele aplicate la efectuarea
lor. De exemplu, din categoria expertizei medicale fac parte expertiza medico-
legală a persoanelor în viaţă şi a cadavrelor, expertiza medicală a obiectelor probe

6
materiale şi expertiza psihiatrică; din cea criminalistică - expertiza scrisului,
tehnică a documentelor, dactiloscopică, traseologică, balistică şi fotoportretică; a
expertizei economice - expertiza contabilă şi cea fînanciar-bancară. Tehnica şi
tehnologia modernă permit a efectua diferite feluri de expertize: autorutieră,
aeronautică, feroviară, de construcţie, de protecţie a securităţii muncii, incendiară,
tehnologică, merceologică etc.
în practica judiciară sunt, de asemenea, frecvente expertizele
agrozootehnică-agrotehnică, veterinară şi zootehnică. în cadrul acestei categorii se
înscrie şi expertiza pedologică care, în majoritatea cazurilor, are ca obiect de studiu
urmele sub formă de resturi de sol, din care cauză unii autori au inclus-o
nejustificat în categoria expertizei criminalistice.

4. Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei

Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemână
expertului materialele ce constituie obiectul expertizei, modele de comparaţie şi
alte obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi
convingătoare. Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie
verificate, pentru a determina autenticitea şi modul în care au fost descoperite şi
fixate. Acele materiale care nu au fost fixate în ordinea prevăzută de lege nu pot
constitui obiectul expertizei. Organul ce dispune efectuarea expertizei trebuie să se
convingă că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu se vor
altera sau deteriora. Declaraţiile martorilor, ale victimei, bănuitului sau
învinuitului, care se referă la obiectul expertizei, vor fi prezentate expertului doar
după ce în prealabil vor fi apreciate şi verificate riguros. Nu se recomandă
dispunerea efectuării expertizei judiciare în baza unor materiale sau date probante
contradictorii.

7
 Dacă se dispune efectuarea unei expertize identificatoare în conformitate cu
legislaţia în vigoare (art. 166 CPP), organul de cercetare este obligat să
dobândească materialele necesare pentru comparaţie. Cu excepţia cazurilor în care
obţinerea modelelor de comparaţie necesită lucrări experimentale de laborator,
punerea acestei îndatoriri în sarcina altor persoane, inclusiv a specialistului căruia i
s-a încredinţat efectuarea expertizei, contravine legii. Participarea persoanelor
competente la obţinerea anumitor modele de comparaţie (texte tipărite, probe de
sânge, de păr ş.a.), sub aspect procesual, nu are decât semnificaţia unei consultări
tehnico-ştiinţifice. Modul în care se pot procura modelele-tip de comparaţie este în
funcţie de obiectul expertizei. Varietăţile posibile sunt prevăzute de tehnica
criminalistică. Modelele de comparaţie trebuie să corespundă următoarelor
condiţii:
a) să fie reprezentative, adică prin cantitatea şi calitatea lor să reflecte
caracteristicile principale ale obiectelor supuse verificării;
b) să fie comparabile, după formă şi conţinut, cu obiectele
identificatoare;
c) să fie contemporane, adică să corespundă obiectelor
identificatoare.

5. Alegerea instituţiei sau a expertului pentru efectuarea expertizei

Potrivit legislaţiei în vigoare (art.64 CCP), expertiza în procesul penal poate
fi înfăptuită de către specialiştii instituţiilor de profil şi de alte persoane
competente. în practică însă majoritatea exepertizelor se efectuează de instituţiile
specializate, deoarece unităţile de expertiză concentrează mijloacele tehnice şi
cadrele respective, efectuează cercetări ştiinţifice în vederea desăvârşirii metodelor
şi procedeelor aplicate cu ocazia efectuării diferitelor categorii de expertiză,
garantează independenţa expertului faţă de
organele de anchetă.

8
 Angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de
expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri, şi anume:
1) dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de
specialişti indispensabili. Instituţiile de expertiză din Republica Moldova, la etapa
actuală, nu asigură efectuarea expertizei tehnice şi tehnologice, agrotehnice şi
veterinare, psihologice, ecologice ş.a.;'
2) în cazul în care învinuitul (bănuitul) cere în mod argumentat numirea în
calitate de expert a unei persoane concrete. Legea (art. 167 CCP) oferă învinuitului
dreptul de a cere efectuarea expertizei de către o persoană recomandată de el;
3) dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la
efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu.
Sunt frecvente cazurile de participare la proces a specialiştilor din instituţiile de
învăţământ, de la Academia de Ştiinţe ş.a.
La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază, pe care acesta
trebuie să le îndeplinească - să fie competent în problemele ce vizează obiectul
expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză.
Expertul trebuie să aibă studii profesionale, o pregătire specială în domeniul
expertizei respective şi experienţă de muncă. De studiile expertului depinde
capacitatea lui de a soluţiona problemele ce interesează cauza. Prin urmare, expert
judiciar poate fi doar persoana cu studii superioare.
Obiectivile şi sfera specifică în care se desfăşoară activitatea expertului
judiciar reclamă completarea cunoştinţelor lui obţinute în timpul studiilor
universitare cu anumite date metodologice şi prescripţii procedurale privind
desfăşurarea activităţilor de expertiză, fixarea şi prezentarea rezultatelor obţinute.
Specializarea, aşadar, reprezintă un indice important de care se va ţine cont la
aprecierea competenţei expertului.
în fine, competenţa unui specialist este în funcţie de experienţa pe care el o
are în domeniul respectiv. Experienţa expertului judiciar
se consolidează cu timpul, ca urmare a exercitării, în repetate rânduri, a
atribuţiilor de expert. Prin urmare, la aprecierea gradului de competenţă a

9
expertului, organul ce dispune efectuarea expertizei va lua în considerare
experienţa acestuia şi stagiul de activitate în domeniul respectiv.
În ce priveşte necointeresarea expertului, această condiţie, prevăzută în lege
(art. 1 65 CCP), impune organului judiciar precizări asupra relaţiilor expertului cu
alte persoane implicate în proces, legăturii lui cu fapta şi autorul ei. Pot influenţa
rezultatele cercetării cauzei atât relaţiile personale (de rudenie, amicale, intime) ale
expertului cu învinuitul sau victima infracţiunii, cât şi raportul de legătură pe linie
de serviciu al acestuia cu unitatea în care s-a săvârşit infracţiunea. Se interzice
categoric antrenarea în calitate de expert a specialiştilor din cadrul personalului
unităţii din care face parte învinuitul sau victima.
Dacă se preconizează efectuarea expertizei într-o instituţie de specialitate,
organul de cercetare nominalizează doar instituţia, expertul urmând a fi desemnat
de conducătorul unităţii de expertiză. Aceasta nu înseamnă că anchetatorul, organul
de cercetare nu pot numi în calitate de expert un specialist din instituţia
specializată. în anumite situaţii, reieşind din condiţiile concrete ale cauzei, aceştia
pot desemna în ordonanţă expertul, căruia i se încredinţează efectuarea expertizei.
în atare situaţii conducătorii instituţiei de expertiză sunt obligaţi să respecte decizia
organului în competenţa căruia se află cercetarea cauzei.1
Aşa cum s-a menţionat, organul de cercetare poate să aleagă expertul, de
asemenea, şi instituţia de expertiză. Principiile departamental şi teritorial, conform
cărora funcţionează instituţiile de expertiză, creează dificultăţi în alegerea de către
anchetator a expertului şi a instituţiei de expertiză, nu contribuie la cercetarea
completă, obiectivă şi multilaterală a faptelor penale.
Din proprie iniţiativă sau la cererea persoanelor cointeresate, anchetatorul
poate încredinţa efectuarea expertizei unui grup de specialişti din diferite instituţii
de expertiză. în comisie pot fi incluşi, de asemenea, specialişti din unităţile de
cercetări ştiinţifice academice sau de ramură, reprezentanţi ai catedrelor din
instituţiile de învăţământ superior ai băncii de stat, Ministerului de Finanţe etc.
Actualmente în Republica Moldova în subordonarea Ministerului Sănătăţii,
Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne se află instituţii abilitate să

10
efectueze cele mai diverse expertize judiciare. Asfel, în sistemul Ministerului
Sănătăţii funcţionează Centrul de expertiză medico-legală care dispune de un
număr considerabil de medici-legişti, de datoria cărora este:
- examinarea medico-legală a cadavrelor în vederea stabilirii naturii şi
cauzei morţii, timpului când a survenut decesul, iar în caz de moarte violentă - a
modului şi mijloacelor folosite la producerea ei;
- examinarea medico-legală a persoanei vătămate, a învinuitului sau
bănuitului, pentru a se constata pe corpul lor existenţa, natura şi gravitatea
leziunilor corporale, a fi stabilite alte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la
soluţionarea cauzei;
- examinarea medico-legală a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii
(de sânge, salivă, ţesuturi, păr etc.) în scopul determinării provenienţei şi raportului
de legătură a acestora cu fapta cercetată.
O altă instituţie ce aparţine Ministerului Sănătăţii este Secţia de expertiză
psihiatrică a Spitalului Clinic Republican de Psihiatrie. La cererea organelor de
anchetă ea efectuează cercetări ştiinţifice în vederea stabilirii stării psihice şi
responsabilităţii persoanelor care au comis fapte antisociale, determinării
capacităţii de exerciţiu a persoanelor cu retard în dezvoltare sau a celor cu
handicap mintal, a victimelor minore etc.
În subordonarea Ministerului Justiţiei se află Centrul de expertize judiciare
şi criminologie, din componenţa căruia fac parte laboratoarele de criminalistică, de
expertiză economică, tehnică auto, tehnico-incendiară şi de examinare a urmelor-
materie.
Asfel, în laboratorul de criminalistică se efectuează expertizele scrisului,
tehnică a documentelor, dactiloscopică, traseologică, balistică şi a armelor albe, a
obiectelor dezmembrate, a altor urme ale infracţiunii a căror cercetare reclamă
cunoştinţe speciale criminalistice; în laboratorul de expertiză economică se pot
dispune trei genuri de expertize: contabilă, financiară, inclusiv financiar-bancară şi
merceologică. Laboratorul de cercetare a urmelor-materie (obiecte şi fragmente de
obiecte din metal, sticlă, masă plastică, polimere, resturi de produse petroliere, de

11
vopsea, stupefiante, microurme de îmbrăcăminte ş.a.) poate efectua expertizele
fizice, chimice şi biologice.
Centrul de expertize judiciare şi criminologie are două filiale în oraşele Bălţi
şi Cahul, care deservesc organele de anchetă -efectuează expertizele contabile şi
tehnică auto.
În componenţa Ministerului de Interne intră Direcţia tehnică criminalistică
care, în afară de îndatoririle sale de bază - introducerea metodelor şi mij loacelor
tehnico-ştiinţifice de combatere şi prevenire a infracţiunilor în practica organelor
de urmărire penală ale acestui minister, dotarea tehnică şi coordonarea activităţii
specialiştilor sau grupelor de specialişti-criminalişti din cadrul comisariatelor de
poliţie municipale, orăşeneşti şi raionale ş.a. - desfăşoară şi o amplă activitate de
expertiză.
Secţiunile criminalistică şi tehnico-explozivă ale Direcţiei efectuează
expertiza urmelor, ce reclamă examinarea neîntârziată (de mâini, picioare şi de alte
părţi corporale umane, de instrumente de spargere, transport şi mecanisme, de
explozii, incendii), a înscrisurilor şi actelor suspecte de fals, a armelor albe, a
bancnotelor valutare, a hârtiilor de valoare etc.

12
 BI B L I O G R A F I E

1. Criminologie, Gheorghe Golubenco, Tipodrafia centrală, Chişinău

2008.

2. Cepraga A. , Iacubuta I. “Criminalistica”; Junimea 2001;

3. Gheorghita M. “ Criminalistica”, Chsinau 1995;

4. Legea nr.1086 din 23.06.2000.

13
Ministerul Educației al Republicii Moldova
Universitatea de Stat
Facultatea de drept

RAPORT
Tema: Expertiza judiciară.

Elaborat: Iordachi Ion, an. V, gr.6

Chișinău 2014

14