Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, precum şi tot mai larga lor aplicare în toate sectoarele vieţii economice

şi sociale, au dat posibilitate justiţiei să găsească un puternic sprijin pentru îndeplinirea misiunii sale graţie
rezultatelor oferite de cercetările ştiinţifice şi tehnice. Atât în procesul penal, cât şi cele civil şi administrativ,
prima sarcină pe care o are de îndeplinit organul judiciar este acea de a stabili exact situaţia de fapt supusă
judecăţii. Expertiza este mijlocul de probă care poate contribui considerabil la realizarea acestei sarcini. În
timpul de faţă în Republica Moldova s-a constituit un sistem de instituţii de expertiză şi experţi particulari,
care au posibilitatea de a expertiza multe cazuri şi contribui la soluţionarea justă a lor. Însă pentru organele
competente să dispună expertize este necesar să cunoască gradul de pregătire şi competenţă a experţilor, cât
şi posibilitatea oferirii răspunsurilor la întrebările solicitate. În această broşură este oferit un ajutor
consultativ studenţilor facultăţilor de drept, cât şi juriştilor practicieni.

EXPERTIZA JUDICIARĂ. SARCINI, SCOPURI, MIJLOC DE PROBĂ ÎN

PROCESUL PENAL ŞI CIVIL

În literatura de specialitate expertiza judiciară a format de multă vreme un obiect de

preocupare deosebită. Majoritatea sistemelor de drept ale multor ţări au adoptat denumirea de
“expertiză”, însă în unele state ea este denumită ca “probă prin experţi” 1, “rapoartele
experţilor”2, “concluziile expertului”.
Încă în secolul trecut, în Franţa expertiza a fost denumită ca cercetare prin mijloace
ştiinţifice de către un specialist a unor situaţii de fapt în legătură cu un proces a cărui natură
necesită lămuriri speciale, verificare separabilă de ideea de litigiu. 3
De atunci pînă la momentul actual au mai fost date multe definiţii expertizei. Unii autori
au definit expertiza drept “operaţie încredinţată de judecători unor specialişti pentru aplicarea
cunoştinţelor speciale, în domeniile în care nu le pot percepe” 4. În literatura sovietică de
specialitate expertiza judiciară este definită, deja, ca instituţie autonomă în procesul penal, în
care este formată totalitatea normelor, care stabilesc formele procesuale, condiţiile şi
modalităţile aplicării cunoştinţelor speciale.5
Juriştii români au definit expertiza ca o cercetare “care constă din diferite operaţii
specifice fiecărei specialităţi”6.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova art. 64 prevede: Concluziile expertului
se prezintă în cazurile în care spre a se stabili împrejurările, care au importanţă pentru cauză,
este nevoie de cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meseriei. Conform
dispoziţiei art. 55 CPP a Republicii Moldova concluziile expertului servesc ca sursă de probă.
Savanţii au convenit ca în codurile de procedură penală şi civilă expertiza să fie
considerată şi definită ca un mijloc de dovadă reglementat de lege, la care recurge instanţa în
cazul în care, pentru stabilirea adevărului obiectiv, este nevoie de elucidarea unor împrejurări
de fapt, pentru rezolvarea cărora sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniile ştiinţei,
1
P.Bouzat, J.Pinatel “Traité théorique et pratique de droit pénal” Paris, 1951, p. 728.
2
Code de procédure civile. Paris, 1967, art. 302.
3
Ed.Bonnier, Traité théorique et pratique des preuves en droit  civil et en droid criminel. Paris, 1988, p. 30
4
E.Glasson, Précis théorique et pratique de procedure civile. Paris, 1902, p. 16
5
Z. Petruhin, Probleme actuale ale expertizei juridice. Moscova, 1960, pag. 139.
6
Gr.Teodoru, Curs de drept procesual penal. Partea generală. Iaşi, 1959, pag. 446.
1
tehnicii, artei sau vreunei meserii pe care judecătorul sau organul de urmărire penală nu le
posedă.
Expertiza judiciară poate fi definită ca mijloc de probă, prin care se aduce la cunoştinţă
părerea unor specialişti cu privire la împrejurările de fapt, pentru lămurirea cărora sînt necesare
cunoştinţe deosebite într-un anumit domeniu.
Ca urmare a definirii expertizei judiciare ca instituţie de drept, a devenit incontestabilă
necesitatea reglementării drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la proces legate de ordonarea
expertizei, pregătirea acestea, precum şi efectuarea ei. Astfel, legiuitorul, la 23 iunie 2000, a
adoptat Legea cu privire la expertiza judiciară, ca lege organică, ce a intrat în vigoare de la 16
noiembrie 2000. Conform acestei legi, expertiza judiciară este definită ca o acţiune de
procedură şi constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării adevărului, a unor cercetări
privind obiectele materiale, organismul uman, fenomenele şi procesele ce ar putea conţine
informaţii importante despre circumstanţele cauzelor examinate de organele de cercetare
penală, anchetă preliminară, procuratură şi de instanţa judecătorească.
Expertiza contribuie la aflarea adevărului cu privire la existenţa sau lipsa infracţiunii, la
persoana care a săvîrşit-o, precum şi la alte împrejurări necesare pentru soluţionarea corectă a
cauzei.7
Dispunerea expertizei poate fi realizată atît în fazele prejudiciare, cît şi în instanţa de
judecată.
Pentru a dispune expertiza, organul competent trebuie să constante prezenţa unor stări, de
fapt care nu sunt lămurite îndeajuns şi pentru a căror lămurire lor este necesară folosirea
cunoştinţelor unor specialişti.

CLASIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE

Domeniile în care se recurge la sprijinul experţilor pot fi dintre cele mai variate. Din
acest motiv categoriile de expertize sunt tot aşa de numeroase, ca şi ramurile ştiinţei, tehnicii şi
artei8.
Unii autori clasifică expertizele în două categorii. Prima categorie, cuprinde expertizele
ce au la bază constatări materiale şi diferite date de specialitate; şi a doua categorie cuprinde –
expertizele cu un caracter obligatoriu care au la bază elementele juridice 9.
Alţi autori, de asemenea, stabilesc două categorii:
1. expertize pentru colectarea şi evaluarea probelor (tehnice, contabile, medico-legale);
2. expertize care au ca scop stabilirea stării infractorilor (biologice, psihiatrice)10.
Savantul rus A.Selivanov propune o clasificare diversificată după anumite criterii:
 după domeniile ştiinţei;
 după consecutivitatea efectuării;
 după volumul de cercetare;
 după conţinutul cunoştinţelor aplicate.
După domeniul de ştiinţe expertizele judiciare se clasifică:
 criminalistice;
 medico-legale;
 psihiatrice;
7
Tactica criminalistică. Bucureşti, 1989, pag. 189.
8
Em. Mihuleac. Expertiza judiciară. Bucureşti, 1971, pag. 37.
9
I.Ionescu – Dolj. Curs de procedură penală. Bucureşti, 1926, pag. 224.
10 3
H.Villard. Le controle de l’expertise judiciare en matiere penale.
Paris 1931, pag.34.
2
 judiciar-contabile;
 tehnice;
 merceologice;
 chimice;
 fizice;
 biologice;
 judiciar-organice;
 veterinare.
Expertizele criminalistice au o subclasificare:
1) expertiza balistică şi urmelor armelor de foc;
2) expertiza documentelor (cercetarea înscrisurilor de mînă, cercetarea tehnico-
criminalistică a documentelor);
3) expertiza traseologică;
4) expertiza de identificare, după semnalmentele exterioare, a portretului;
5) expertiza armei albe;
6) expertiza odorologică;
7) expertiza videofonologică;
8) expertiza mecanismelor explozibile şi a urmelor exploziei;
9) expertiza materialelor şi confecţiilor.
După consecutivitatea efectuării expertizele pot fi clasificate în iniţiale şi repetate.
Expertiza iniţială (primară) este prima expertiza dispusă în cauză. Expertiza repetată se
dispune în cazurile de constatare a incorectitudinii concluziei expertului, divergenţelor între
materialele obiective în cauză şi concluziile expertului, cînd expertul a depăşit nivelul său de
competenţă sau a admis o metodă de cercetare neadecvată ştiinţifică, cînd concluziile nu sînt
întemeiate, sau există îndoieli privind veridicitatea, exactitatea argumentarea acestora, sau
există contradicţii între concluziile mai multor experţi. Expertiza repetată trebuie efectuată de
către un alt expert. Asemenea cazuri pot influenţa negativ asupra cercetării cauzei, deoarece la
unele expertize prin cercetare sânt distruse urmele şi epuizate modelele de comparaţie care pot
fi unice. Dacă la efectuarea expertizei repetate participă şi expertul care a efectuat expertiza
iniţială, numărul experţilor nu trebuie să fie mai mic de trei. Dacă concluziile expertizei
repetate nu corespund cu cele din prima expertiză, expertul este obligat să indice cauzele
necorespunderii.
La dispunerea expertizei repetate se prezintă raportul primei expertize sau procesul-
verbal privind imposibilitatea întocmirii lui, precum şi toate materialele suplimentare aflate la
dispoziţia celui care a dispus expertiza judiciară.
După volumul cercetărilor, expertizele sunt de bază şi suplimentare. Expertiza
suplimentară este numită în cazurile, în care în concluzia primară n-au fost lămurite pe larg
unele circumstanţe sau au fost scăpate din vedere, sau au apărut întrebări suplimentare care au
importanţă pentru stabilirea adevărului. În asemenea cazuri nu pot apărea dubii faţă de nivelul
de competenţă a expertului, obiectivitatea sa şi de aceea i se poate încredinţa şi efectuarea
expertizei suplimentare. Expertiza suplimentară poate fi efectuată şi de alt expert.
După conţinutul cunoştinţelor de specialitate aplicate, expertizele pot fi de un anumit
gen şi complexe. La efectuarea unei expertize de un anumit gen sunt aplicate cunoştinţe dintr-
un anumit domeniu al ştiinţei sau tehnicii. În cazul expertizei complexe se aplică cunoştinţe de
specialitate din mai multe domenii şi, de obicei, participă mai mulţi experţi. De exemplu,
pentru efectuarea expertizei medico-legale cu urme de aplicare a armei de foc este nevoie de
aplicarea cunoştinţelor din domeniul medicinii şi cunoştinţelor din domeniul balisticii
judiciare. Expertiza complexă poate fi efectuată de un expert ce posedă cunoştinţe în mai multe
domenii sau de mai mulţi experţi specialişti în diferite domenii.

3
 Deci, există cazuri în care numirea unei expertize nu soluţionează complet problemele
apărute, iar ultimele depăşesc sfera de preocupare a unei ştiinţe, apărând necesitatea consultării
mai multor specialişti, cum ar fi: criminalistul, tehnicianul, medicul, contabilul…
În asemenea cazuri apare necesitatea ca la efectuarea expertizei să participe experţi din
mai multe domenii, astfel expertiza căpătînd un caracter interdisciplinar. Aşa expertize au fost
numite expertize complexe (expertize multilaterale).
La numirea unei expertize complexe trebuie respectate următoarele condiţii:
1) Expertiza complexă poate fi dispusă pentru rezolvarea problemelor ce ţin de mai multe
domenii;
2) Fiecare expert trebuie să cunoască întreaga cauză;
3) Raportul de expertiză este unic, semnat de toţi experţii care au participat la efectuarea
expertizei.
În practica de urmărire penală, de obicei, sunt cunoscute următoarele genuri de
expertiză complexă:
1. Expertiza medico-legală şi criminalistică. Această expertiză poate fi dispusă în cazul
omorului săvîrşit cu aplicarea armelor, accidentelor de circulaţie cu leziuni grave, mortale.
Experţii criminalişti şi medico-legali interpretează împreună unele urme şi deduc o concluzie
unică.
2. Expertiza criminalistică şi tehnică poate fi numită la cercetarea diferitelor
mecanisme, arme, explozive unde sunt cercetate atît urmele, cît şi modalitatea de construcţie,
sistemul de punere în funcţiune.
3. Expertiza complexă a picturilor. Aceasta are un volum foarte larg. La expertiză pot fi
implicaţi experţi chimişti, fizicieni, graficieni, criminalişti care rezolvă întrebări de calitate,
falsificare, contrafacere, autenticitate…
4. Expertiza complexă tehnică şi contabilă este numită la cercetarea delapidărilor,
înşelăciunilor, distrugerilor sau degradărilor bunurilor. Problematica expertizei este valoarea
prejudiciului, metodele şi mijloacele de înfăptuire a infracţiunii (acţiunilor).
5. Expertiza complexă medico-legală şi psihiatrică. Această expertiză este numită
deseori pentru stabilirea stării narcomanilor: atît fizică, cît şi psihică. De obicei, expertului, la
soluţionarea expertizei date, îi sunt puse urătoarele întrebări:
 A întrebuinţat persoana în cauză substanţe narcotice în ultimele zile? Dacă da, ce
substanţe?
 Există necesitatea de supune persoana dată unui tratament obligatoriu de narcomanie?
 În momentul săvîrşirii infracţiunii, persoana s-a aflat în stare de responsabilitate sau în stare
care exclude responsabilitatea?
 De cît timp suferă persoana de narcomanie?

Opiniile la care ne-am oferit cuprind numai o parte din încercările multiple de
clasificare întreprinse în materie. Considerăm că cea mai potrivită ar putea fi clasificarea după
criteriile indicate mai sus şi după domeniile de aplicare a cunoştinţelor speciale. 11

EXPERTUL JUDICIAR

11
Belkin R.S., Zuicov G.G. Criminalistica, V- II. Moscova, 1970, pag. 197
4
 Principalele prevederi legale care reglementează materia expertizei se află în Codul de
Procedură Penală (art. 64-66, 163-171), în Codul de Procedură Civilă (art. 77-82) şi în Legea
cu privire la expertiza judiciară.
Cuvîntul “expert” îşi are originea etimologică în limba latină, în care găsim expresiile:
“peritus” – experimentat, cunoscător; “ artis peritus” – experimentat în orice domeniul al
artei, ştiinţei; “experior” – a încerca, a dovedi; “expertus” – cel care a probat, care are
experienţă.
Prin expert se înţelege un om competent într-un anumit domeniu şi care este desemnat să
cerceteze unele situaţii de fapt şi să facă un raport bazat pe cunoştinţele sale de specialitate. 12
Reieşind din definiţie, considerăm că prin intermediul expertului sunt dovedite unele
împrejurări de fapt ale unei cauze, iar obiectivitatea probaţiunii este garantată în cele mai
diferite situaţii datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. O definiţie mai largă a termenului de
“cunoştinţe speciale” a elaborat I. Sorokoteaghin: cunoştinţele speciale sunt cunoştinţele, care
reflectă nivelul contemporan de dezvoltare a unei ramuri de ştiinţă, tehnică, artă şi meserie,
dobîndite în urma pregătirii speciale sau experienţei profesionale care nu sînt general
accesibile şi general cunoscute şi se aplică în scopul aflării adevărului pe dosar în cazurile şi
modul stabilit de lege.13
În calitate de expert poate fi numită orice persoană care posedă cunoştinţe necesare
pentru a prezenta concluzii în chestiuni din domeniul ştiinţei, tehnicii şi din alte domenii
speciale, ce apar în legătură cu o cauză penală (art. 163 al. I, CPP al Republicii Moldova).
Deci, expertul este persoana fizică ce are cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu al
ştiinţei, tehnicii sau artei şi care este chemată de organul competent, în calitate de expert în
procesul judiciar, pentru a lămuri chestiuni ce ţin de domeniul ei de cunoştinţe. Din acest
moment expertul devine participant la procesul judiciar. Pe lîngă aceasta, faţă de expert sunt
înaintate şi unele cerinţe de ordin legal: să aibă capacitatea de a acţiona cu discernămînt, să
posede studii superioare, să fie atestat în calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu, să
nu aibă antecedente penale.
În literatura de specialitate se pune în discuţie statutul juridic al expertului în procesul
judiciar.
Unii autori susţin că expertul este un martor. 14 Însă majoritatea savanţilor procesualişti
nu sunt de acord cu această afirmaţie şi aduc argumente precum că obiectul declaraţiei
martorului constă în fapte şi împrejurări percepute în afara procesului, în timp ce expertul
intervine pentru lămurirea unor chestiuni în cadrul procesului în baza cunoştinţelor sale de
specialitate,15 de aceea CPP al Republicii Moldova, CPC al Republicii Moldova şi Legea cu
privire la expertiza judiciară reglementează instituţia expertului ca participant la proces cu
anumite drepturi şi obligaţii şi nu s-a limitat la reglementările referitoare la situaţia martorului
în proces. Conform acestor prevederi, expertul judiciar se bucură de următoarele drepturi:
 Să ia cunoştinţă, în modul prevăzut de lege, de materialele din dosar, să solicite materiale
suplimentare necesare pentru întocmirea raportului de expertiză.
 Să indice în raportul de expertiză existenţa unor circumstanţe importante pentru cauză, în
privinţa cărora nu au fost înaintate întrebări.
 Să asiste, cu permisiunea celui care a dispus expertiza judiciară, la efectuarea acţiunilor
de procedură şi să înainteze demersuri referitor la obiectul expertizei.
 Să atace, în limitele legii, acţiunile organului care a dispus expertiza dacă aceasta încalcă
drepturile expertului judiciar.
12
Em.Mihuleac, Expertiza judiciară. Bucureşti, 1971, pag. 23.
13
И.Н.Сорокотягин, Криминалистические проблемы использования знаний в расследовании преступлений.
Свердловск. 1992. pag.15.
14
Traite de droit penal et de criminologie, V-II, Paris, 1963, pag. 123-125
15
Gr.Teodoru, L.Moldovanu. Drept procesual penal. Bucureşti, pag. 142.
5
 Să ceară dispunerea unei expertize în comisie sau a unei expertize complexe.
 Sa-şi expună obiecţiile privind interpretarea greşită a concluziilor din raportul de
expertiză de către participanţii la proces.
 Să refuze, în limitele legii, efectuarea expertizei judiciare.
Expertului judiciar îi este interzis să contacteze personal părţile din proces referitor la
obiectul expertizei, să adune independent materiale pentru efectuarea expertizei, să divulge
rezultatele expertizei, să distrugă obiectele expertizei ori să le modifice substanţial
caracteristicile fără consimţămîntul scris al organului care a dispus expertiza.
La efectuarea expertizei judiciare expertului îi revin şi unele obligaţii:
 Să efectueze cercetări complete şi în baza lor să prezinte concluzii întemeiate şi obiective.
 La cererea ordonatorului expertizei judiciare, să prezinte explicaţii pe marginea
conţinutului raportului de expertiză.
 Să se autorecuze, în cadrul legii, dacă există circumstanţe care nu permit participarea lui
la proces.
 Să asigure integritatea maximă a obiectelor şi materialelor examinate.
În cadrul legii expertul judiciar poate refuza efectuarea expertizei judiciare dacă:
 a fost încălcată procedura de dispuner a expertizei şi dacă această încălcare împiedică sau
face imposibilă efectuarea ei;
 întrebările înaintate spre soluţionare depăşesc competenţa expertului;
 materialele prezentate pentru examinare sunt insuficiente;
 lipsesc condiţiile, metodele şi mijloacele tehnice necesare pentru efectuarea cercetărilor;
 efectuarea expertizei pune în pericol viaţa şi sănătatea expertului.
Statutul expertului în procedura penală este reglementată de art. 64, 163, 164, 169 ale
CPP al Republicii Moldova.
Legea procesual-penală prevede cazuri, în care expertul nu poate lua parte la procesul-
penal (art. 163 al. II din CPP al Republicii Moldova) şi anume dacă există vreo unul din
motivele prevăzute de art. 22 din CPP al Republicii Moldova:
 Dacă el personal, soţul sau ascendenţii, ori descendenţii lui, fraţii şi surorile şi copiii
acestora, afinii şi persoanele, devenite prin înfiere, potrivit legii astfel de rude, sînt direct
sau indirect interesate în proces.
 Dacă expertul este parte vătămată sau reprezentantul ei, parte civilă, parte civilmente
responsabilă, soţ sau rudă cu vreuna din aceste persoane, soţ sau rudă cu învinuitul în
proces.
 Dacă expertul a participat în procesul dat în calitate de martor, specialist, interpret,
secretar, persoană ce a efectuat cercetarea penală, anchetator penal, procuror, apărător,
reprezentant legal, parte vătămată, parte civilă sau civilmente responsabilă.
 Dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al împrejurărilor cauzei sau a
participat la adoptarea unei hotărîri, referitoare la această cauză în orice alt organ
obştesc sau de stat.
 Dacă părţile din proces vor arăta alte împrejurări, ce trezesc îndoieli în privinţa
nepărtinirii expertului.
 Dacă se află sau se afla în dependenţă pe linie de serviciu sau de altă natură faţă de
învinuit, partea vătămată, partea civilă sau civilmente responsabilă.
 Dacă se constată incompetenţa sa.
 Dacă a luat parte la proces ca specialist, cu excepţia cazurilor de participare a medicului-
specialist la examinarea exterioară a cadavrului.

6
 DISPUNEREA EXPERTIZEI JUDICIARE ŞI PREGĂTIREA MATERIALELOR
CARE VOR FI SUPUSE EXAMINĂRILOR

Organele competente dispun efectuarea unei expertize atunci cînd, pentru rezolvarea
unei chestiuni, care cere cunoştinţe de specialitate, nu se pot folosi alte mijloace de probă. 16
Deci, expertiza este facultativă. Însă legea prevede cazuri în care expertiza este obligatorie (art.
66 CPP al Republicii Moldova):
1. Pentru stabilirea cauzei morţii.
2. Pentru stabilirea gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale.
3. Pentru stabilirea stării psihice a bănuitului, învinuitului
în cazul în care persoana ce efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul
sau instanţa de judecată au îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului şi a
învinuitului, sau cu privire la capacitatea lor, în momentul efectuării cercetărilor, de a-şi da
seama de actele lor sau a le dirija.
4. Pentru stabilirea vîrstei învinuitului, bănuitului sau părţii vătămate, în cazul în care această
împrejurare are importanţă pentru cauză şi nu există documente care o confirmă .
Reieşind din dispoziţiile legale, cazurile obligatorii au în vedere unele expertize
medico-legale. Rezultatele acestor expertize în unele cazuri au importanţă deosebită la
calificarea concretă a faptei.
Constatînd necesitatea efectuării unei expertize, anchetatorul penal întocmeşte o
ordonanţă în acest sens, în care arată motivele pentru care dispune expertiza, denumirea
instituţiei care urmează s-o efectueze sau numele de familie a expertului, întrebările asupra
cărora trebuie prezentate concluzii, lista de documente şi obiecte ce vor fi puse la dispoziţia
expertului (art. 165 al. I din CPP al Republicii Moldova).
Expertiza judiciară se efectuează, de asemenea, la iniţiativa părţilor sau a
reprezentanţilor lor, pentru stabilirea circumstanţelor care, după părerea părţilor, pot servi drept
probe pentru apărarea intereselor lor. Această iniţiativă se materializează într-un demers
motivat care conţine aceleaşi date ca şi ordonanţa de numire a expertizei (temeiurile,
întrebările înaintate expertului, lista materialelor care vor fi puse la dispoziţia expertului,
precum şi alte date prevăzute de legislaţia procesuală).
Despre dispunerea expertizei, organul competent aduce la cunoştinţă bănuitului,
învinuitului, inculpatului, persoanei care va fi supusă nemijlocit expertizei, sau
reprezentantului lor legal şi îi explică drepturile şi obligaţiile în legătură cu aceasta.
Dacă persoana urmează a fi supusă expertizei psihiatrice, ea este informată despre
aceasta în prezenţa apărătorului sau a reprezentantului ei legal.
Faptul aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de numire a expertizei judiciare se
consemnează într-un proces-verbal. Dispunerea expertizei poate fi contestată de către persoana
care urmează a fi supusă expertizei sau de către reprezentantul ei legal. Dacă expertizei sînt
supuse obiecte materiale, probe, acte etc. şi nu este efectuată direct asupra persoanei, expertiza
nu poate fi contestată.
Învinuitul, bănuitul are unele drepturi faţă de dispunerea şi efectuarea expertizei,
drepturi care trebuie respectate (art. 167 din CPP al Republicii Moldova):
1. Învinuitul are dreptul să recuze expertul.
2. Să ceară numirea ca expert a unei persoane indicate de el.
16
Gr.Teodoru, L.Moldovanu. Drept procesual penal. Bucureşti, pag. 144.

7
3. Să prezinte documente suplimentare.
4. Să pună întrebări suplimentare, asupra cărora expertul trebuie să prezinte concluzii.
5. Să asiste, cu autorizaţia anchetatorului penal, la efectuarea expertizei şi să dea explicaţii
expertului.
6. Să ia cunoştinţă de materialele expertizei şi de concluziile expertului.

Administrarea sau dispunerea expertizei este, în principiu, facultativă. Organul judiciar

este liber să aprecieze dacă în cauza respectivă este admisibilă şi concludentă o anumită
expertiză sau alta, ori nici una. Odată ce s-a ajuns la concluzia de a se dispune efectuarea unei
expertize apare necesitatea pregătirii materialelor care vor fi supuse examinării.
Pregătind urmele şi mijloacele materiale de probă, care trebuie să fie transmise pentru
expertiză, organul competent trebuie să verifice autenticitatea şi utilitatea acestora. 17 Lucrul cu
materialele trimise pentru expertiza începe în debutul cercetării şi aceste materiale sunt
administrate în cauză prin intermediul proceselor-verbale ale actelor de urmărire penală. De
aceea, verificînd materialele, care urmează a fi supuse examinării de către expert, organul
competent trebuie să urmărească şi să se asigure, că în procesul descoperirii şi, în special, al
ridicării lor, au fost respectate regulile criminalistice pentru ca ele să nu-şi modifice
caracteristicile şi proprietăţile. De asemenea, se impune a se verifica dacă materialele acestea
au fost descrise corect în procesele-verbale întocmite cu ocazia ridicării lor.
Urmele şi mijloacele materiale de probă, descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului
sau ridicate cu alte prilejuri, trebuie descries amănunţit în procesul-verbal, pentru a putea fi
identificate. O urmă, un mijloc material de probă, ce nu au fost menţionate în procesul-verbal,
prin care au fost ridicate, nu au relevanţă procesuală şi nu pot fi trimise la expertiză.
Enumerarea şi descrierea lor trebuie să fie amănunţită pentru a putea fi recunoscute.
Materialele supuse expertizei, trebuie să fie reprezentative şi suficiente din punct de
vedere cantitativ şi calitativ. La dispoziţia expertului se pun toate materialele, obiectele de care
are nevoie pentru a efectua în cele mai bune condiţii expertiza. Înainte de a fi transmise
expertului, materialele trebuie să fie verificate, spre a constata dacă acestea nu au suferit
modificări în cursul examinării, modificări ce ar putea duce în eroare pe expert. Despre
parvenirea modificărilor, schimbărilor este anunţat obligatoriu expertul.
Formularea întrebărilor puse expertului depinde de obiectul expertizei şi de posibilităţile
tehnico-ştiinţifice existente. Faţă de întrebările puse expertului există anumite cerinţe:
 Întrebările trebuie să se refere la obiectul expertizei.
 Să fie formulate în aşa mod, încît expertul să ofere un răspuns cert: pozitiv sau negativ.
 Să fie clare, precise, pentru ca expertul să înţeleagă sarcinile puse în faţa sa.
 Să fie logice şi să aibă legătură între ele.
 Să nu oblige expertul la darea unei concluzii ce depăşeşte competenţa sa (privitor la
calificarea infracţiunii, gradul de vinovăţie …).
Anchetatorul penal trebuie să cunoască instituţiile de expertiză şi, totodată şi capacitatea
unor experţi în anumite domenii.
Atunci, cînd expertiza se va efectua într-o instituţie de specialitate – cum este cazul
expertizelor criminalistice, medico-legale - anchetatorul penal se adresează conducătorului
instituţiei date iar acesta numeşte expertul, respectînd dispoziţia art. 163 din CPP al Republicii
Moldova şi reglementările Legii cu privire la expertiza judiciară. Alegerea experţilor, organul
respectiv trebuie să se orienteze asupra persoanelor care, pe lîngă pregătirea de specialitate,
mai au şi o experienţă bogată în domeniu.

17
Tactica criminalistică. Bucureşti, 1989, pag. 191
8
 TACTICA OBŢINERII MODELELOR PENTRU COMPARAŢIE

Modelele pentru cercetarea comparativă sunt aplicate foarte des la expertizele de

identificare. Pentru obţinerea modelelor pentru comparaţie, anchetatorul trebuie să cunoască ce
modele trebuie ridicate şi să înfăptuiască corect această activitate atît procesual, cît şi
criminalistic.
Modelul pentru comparaţie (modelul - tip) este un obiect material folosit pentru
comparare cu proba materială cu scopul stabilirii apartenenţei de grup şi identificării
individuale a persoanelor, obiectelor, animalelor, stabilirii personalităţii cadavrului, precum şi
clarificării altor circumstanţe importante pentru cauză.
Modelul pentru comparaţie este purtătorul caracteristicilor (trăsăturilor, semnelor)
obiectelor materiale în litigiu. În funcţie de modalitatea de reflectare a acestor caracteristici,
modelele pentru comparaţie pot fi de două feluri:
 modele pentru comparaţie care reflectă o trăsătură exterioară a obiectului căutat (modele -
tip ale amprentelor degetelor, obiecte de efracţie, modele de înscrisuri);
 modele pentru comparaţie care reflectă caracteristicile sale individuale interioare (de
structură): (modele - tip de sînge, salivă ,praf…).
Acestea sunt parte a unui obiect, organism şi reflectă unele caracteristici ale
acestuia.
Identificarea unei persoane, obiect sau fenomen aflat în legătură cauzală cu fapta
cercetată se efectuează prin examinarea comparativă a urmelor (modelelor materiale) cu
modelele pentru comparaţie, evidenţiindu-se caracteristicile generale şi particulare,
exterioare sau de conţinut.
Modelele indicate în prima grupă reprezintă obiectele identificării şi reprezintă o
verigă de legătură între obiectul de identificat şi modele pentru comparaţie.
În funcţie de caracterul reflectării amprentelor lăsate de obiectul scop, modelele - tip
pot fi clasificate în trei categorii:
1) amprente statice (amprentele degetelor, încălţămintei);
2) amprente dinamice (scrisul …);
3) fotografii pe care sunt fixate unele semne ale proceselor fizice sau chimice.
Al doilea tip de modele sunt aplicate pentru efectuarea altor expertize: medico-legală,
chimică, agrotehnică, veterinară, merceologică…
Modelele - tip sunt libere şi experimentale. Modelele pentru comparaţie libere sunt
acelea care n-au fost pregătite pentru comparaţie şi au existat pînă la pornirea procesului penal
(scrisori zilnice, alte urme create anterior de către bănuit). Asemenea modele sunt ridicate în
timpul percheziţiilor, ridicărilor, cercetării la faţa locului sau pot fi predate benevol de bănuit,
învinuit sau alte persoane.
Modelele pentru comparaţie experimentale sunt obiecte materiale dobîndite după
pornirea procesului penal prin intermediul acţiunilor de anchetă cu respectarea recomandărilor
tehnicii şi tacticii criminalistice.
Clasificarea modelelor - tip în experimentale şi libere are o importanţă deosebită la
efectuarea expertizelor criminalistice, deoarece prezenţa lor permite observarea modificărilor
semnelor identificatorii şi permite efectuarea cu succes a examinării comparative. Pentru
efectuarea unor expertize criminalistice avem nevoie atît de modele experimentale, cît şi libere
(identificarea impresiunilor de ştampilă, scriptelor, maşinii de dactilografiat etc.), însă alte
expertize nu cer prezenţa modelelor libere, ci numai a acelor experimentale (expertiza
dactiloscopică).

9
 Ajungînd la concluzia luării modelelor pentru comparaţie, anchetatorul trebuie să
stabilească cantitatea modelelor care vor fi ridicate, cine şi va participa la această acţiune, cînd
va fi efectuată, locul şi mijloacele tehnice care vor fi folosite.
Pentru a stabili just cîte modele şi de care tip este nevoie să fie ridicate, anchetatorul
studiază materialele dosarului, iar în caz de necesitate cere consultaţia unui specialist în
domeniu. Specialistul consultă anchetatorul referitor la respectarea cerinţelor tehnice,
mijloacelor şi procedeelor care vor fi aplicate pentru a asigura cantitatea şi calitatea modelelor
care vor fi luate.
La această acţiune participă anchetatorul, bănuitul, învinuitul, martorul, partea-
vătămată, specialistul şi alte persoane care, conform legii au dreptul de a asista la acţiunile de
anchetă.
Un ajutor deosebit anchetatorului, la luarea modelelor pentru comparaţie, îi poate
acorda specialistul prin sfaturile sale sau prin luarea directă a probelor. Acţiunile
anchetatorului la luarea modelelor pentru comparaţie, nu trebuie să pună în pericol sănătatea
persoanei şi sunt interzise actele care înjosesc demnitatea persoanei. De aceea, la luarea
modelelor pentru comparaţie ajutorul specialistului este deosebit de important, mai ales la
aplicarea seringilor sau a altor obiecte care se introduc în organism.
În calitate de specialişti sunt invitaţi medici, colaboratori ai birourilor medico-legale,
criminalişti…
Prelevarea modelelor pentru comparaţie poate fi efectuată în biroul anchetatorului sau în
localul biroului de expertiză medico-legală ori criminalistică. Aceasta depinde de
circumstanţele concrete ale cauzei şi de complexitatea acţiunii. Nu se recomandă ridicarea unor
modele experimentale la domiciliul bănuitului, învinuitului, în locul detenţiei, sau în localuri
ce nu corespund cerinţelor sanitare, tehnice.
O latură importantă a pregătirii este aspectul tehnic.
Înainte de începerea ridicării modelelor, anchetatorul trebuie să aibă fişe dactiloscopice, mase
pentru mulaj, aparat de fotografiat sau cameră de luat vederi, ambalaj pentru ambalarea
modelelor.
În cazurile necesare, în funcţie de specificul expertizei, organul competent recurge la ridicarea
modelelor pentru comparaţie (art. 166 din CPP al Republicii Moldova).
În legătură cu ridicarea modelelor pentru comparaţie, organului competent îi revin o
serie de obligaţii, unele avînd o importanţă mai deosebită:
1. Să confrunte modelele de comparaţie cu obiectele şi urmele în litigiu.
2. Modelele de comparaţie trebuie ridicate în conformitate cu legea procesual-penală,
întocmindu-se un proces-verbal.
3. Să verifice, dacă modelele de comparaţie au fost ridicate cu respectarea regulilor
criminalistice.
4. Să aibă grijă ca modelele pentru comparaţie, să fie suficiente pentru examinarea
comparativă.
La ridicarea modelelor pentru comparaţie trebuie respectate unele reguli criminalistice
şi anume:
 dacă este posibil, să se acţioneze astfel ca materialul pentru comparaţie să provină din
aceeaşi perioadă cînd s-a creat obiectul în litigiu;
 să se stabilească dacă timpul care s-a scurs de la data creării corpului delict până la data
luării probelor de comparaţie poate influenţa rezultatele expertizei;
 modelele pentru comparaţie trebuie să fie obţinute, în limita posibilităţilor, în condiţii
asemănătoare cu cele în care au fost create corpurile delicte;
 modelele pentru comparaţie trebuie ambalate, etichetate şi sigilate corect, pentru a evita
confundarea sau schimbarea lor intenţionată de către unele persoane interesate în
soluţionarea neobiectivă a cauzei.
10
 Nu totdeauna, organul ce dispune expertiza este obligat de a prezenta şi modele pentru
comparaţie. Expertiza balistică exclude acest fapt, iar la expertiză se transmit însăşi armele în
litigiu.
La obţinerea modelelor de comparaţie trebuie respectate următoarele cerinţe: 18
 să se cunoască persoana sau obiectul de la care parvin;
 la obţinerea modelelor de comparaţie să se ţină seama, atît, cît este posibil, de condiţiile în
care s-a format urma la faţa locului. De exemplu, în luarea probelor de scris de la o
persoană bănuită este necesar să fie avute în vedere instrumentul cu care s-a scris, poziţia
scriptorului, natura suprafeţei suportului pe care era aşezată hârtia;
 urma şi modelele - tip de comparaţie să conţină suficiente elemente caracteristice de
individualizare.
Una dintre cerinţele importante de ordin metodologic ce trebuie respectată în momentul
examinării comparative este acea a folosirii de modelelor de aceliaşi grad de provenienţă. 19
Astfel se compară mulajul urmei de adâncime cu mulajul impresiunii create experimental,
obiectul suspect, imaginea fotografiată a urmei cu imagina impresiunii - model de comparaţie,
înregistrarea sonoră pe bandă magnetică a vocii, realizată în momentul comiterii infracţiunii,
cu înregistrarea model - de comparaţie; urma - materie ridicată în cîmpul infracţional cu
substanţa prelevată spre comparaţie etc.
În procesul de stabilire a factorului creator al urmei trebuie avută în vedere şi regula
conform căreia, pentru identificare criminalistică, importante sunt determinările calitative şi nu
cele cantitative.20 Se poate da prioritate stabilirii identităţii unui obiect cu un număr mai redus
de detalii, dar valoroase calitativ şi care servesc la individualizarea certă a obiectului dintr-un
grup de obiecte asemănătoare.
Acţiunile de luare a modelelor de comparaţie detaliat se fixează în procesul-verbal care
este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 115, 124 din CPP al Republicii Moldova.
În procesul-verbal, pe lîngă conţinutul obişnuit, se indică temeiul ridicării modelelor
pentru comparaţie şi în ce cantitate au fost luate, se descrie detaliat procedura şi condiţiile de
luare a lor. Procesul-verbal este semnat de anchetator, persoana de la care au fost luate,
persoanele ce au participat la acţiunea de anchetă: specialist, martori asistenţi. Modelele luate,
schemele, mulajele, negativele, caseta video se anexează la procesul-verbal.
Modelele de comparaţie (fire de păr, sînge, spermă etc.) se ambalează după regulile
criminalistice întărindu-se cu semnătura martorilor - asistenţi, anchetatorului, specialistului.

PROCEDURA DE EFECTUARE A EXPERTIZEI

Expertul, primind ordonanţa, definitivează întrebările la care urmează să răspundă,

materialele de care să ia cunoştinţă şi poate cere unele explicaţii şi materiale adăugătoare.
Organul competent poate pune la dispoziţie expertului numai materialele supuse expertizei sau
poate să-i prezinte întregul dosar, dacă consideră că este necesar.
Dacă expertul refuză neîntemeiat sau se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor, sau dacă
prezintă cu bună ştiinţă concluziile false, se aplică măsurile prevăzute de art. 196, 197 din CP
al Republicii Moldova (art. 163 din CPP al Republicii Moldova).
Rezultatul expertizei se înscrie în raportul de expertiză. Raportul de expertiză cuprinde:
partea introductivă, în care se consemnează condiţiile, etapa în care s-a ajuns la efectuarea
expertizei, precum şi întrebările la care a trebuit să răspundă; partea descriptivă, în care se
18
C. Suciu. Tratat practic de criminalistică. pag. 143.
19
N. Dan. Tratat practic de criminalistică., vol. II. pag. 12.
20
Em. Stancu. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Bucureşti, 1986. pag. 38.
11
descriu operaţiile efectuate şi observaţiile, concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările
puse. Expertul poate ajunge la concluzii categorice: afirmative sau negative. Se pot formula şi
concluzii probabile, în sensul că nu este exclus un răspuns afirmativ la întrebarea pusă, însă nu
există suficiente date sau temeiuri ştiinţifice pentru a se afirma aceasta în mod categoric.
Concluzia probabilă se poate corobora cu celelalte probe administrate şi să fie, astfel, utilă
soluţionării cauzei. Expertul mai poate formula şi concluzia că nu se poate răspunde la
întrebări datorită insuficienţei materialelor date spre expertiză sau condiţiilor, în care aceasta a
fost rezolvată. Raportul de expertiză este însoţit de material ilustrativ – scheme, schiţe,
fotografii.
Dacă învinuitul, bănuitul sunt nemulţumiţi de concluziile făcute de expert, criticîndu-le
motivat, ei pot cere efectuarea unei noi expertize. Şi organul competent, din proprie iniţiativă,
poate dispune efectuarea unei noi expertize, dacă are îndoială asupra exactităţii concluziilor
expertului. Această problemă este reglementată de art. 65 din CPP al Republicii Moldova.
Dacă persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sau
instanţa de judecată nu sunt de acord cu concluziile expertizei pentru motivul că acestea nu
sunt destul de clare sau complete, se poate dispune efectuarea unei expertizei suplimentare de
către acelaşi expert sau de către altul. Cînd concluziile expertului nu sunt întemeiate sau cînd
există îndoieli cu privire la executarea lor, se poate dispune efectuarea unei contraexpertize de
către un alt expert (experţi). La efectuarea expertizei suplimentare ori a contra expertizei poate
participa şi primul expert.
Noua expertiză se efectuează în aceleaşi condiţii legale ca şi prima expertiză şi se
termină prin depunerea raportului de expertiză la organul competent care a dispus-o.
Luînd cunoştinţă de concluziile expertului, anchetatorul penal are dreptul să asculte
(interogheze) expertul pentru a lămuri sau preciza concluziile. Cu această ocazie se întocmeşte
un proces-verbal conform dispoziţiilor legii procesual-penale.
Concluziile experţilor sunt luate în considerare la luarea hotărîrii numai în măsura în
care au format convingerea organelor competente că sînt conforme cu adevărul, neavînd
valoarea prioritară faţă de celelalte probe administrate.

CONCLUZIA DE EXPERTIZĂ ŞI APRECIEREA EI

Activitatea anchetatorului, spre numirea expertizei, nu se limitează la transmiterea

ordonanţei şi primirea raportului de expertiză.
Administrarea la dosarul penal a concluziilor expertului, ca probă, e efectuată după ce
aceste concluzii sunt verificate. Verificarea concluziilor expertului este de două feluri:
1). verificarea formală;
2). verificarea conţinutului.21
Verificarea formală are ca scop controlul respectării normelor procedurale prevăzute în
materia de expertiză.
Aici se verifică dacă n-au existat motive de recuzare a expertului (motivele de recuzare
au fost descrise anterior). Verificarea formală presupune şi reexaminarea calificării expertului.
Expertul trebuie să corespundă cerinţelor de competenţă profesională.
La verificarea formală organul competent urmăreşte dacă expertul a efectuat descrierea
clară a expertizei, dacă a răspuns la toate întrebările care i-au fost puse, dacă răspunsurile sunt
complete, consemnate şi datate, dacă sunt consemnate opiniile separate în cazul expertizelor
efectuate de mai mulţi experţi.
Verificarea conţinutului raportului de expertiză se efectuează pentru a stabili dacă
corespunde exigenţelor de ordin ştiinţific şi logic. Se verifică condiţiile în care expertul a
21
Tactica criminalistică. Bucureşti, 1989, pag. 193.
12
efectuat cercetările pentru a stabili dacă asemenea condiţii i-au permis rezolvarea problemelor
puse în ordonanţă, deci această fază constă în verificarea de către organul competent, dacă
experţii au motivat temeinic concluziile formulate.
Concluziile date de experţi sunt: certe, probabile şi de imposibilitate. Numai după ce
este efectuată verificarea concluziilor indicate în raportul de expertiză începe aprecierea lor, iar
apoi administrarea ca probe la dosarul penal.
Aceste faze de verificare formală şi a conţinutului se termină cu una din următoarele
decizii ale organului care a dispus expertiza:
 concluziile sunt considerate nule, motivîndu-se cauza;
 raportul de expertiză este restituit expertului pentru completări, datări, semnări;
 dispunerea expertizei repetate;
 dispunerea contraexpertizei;
 admiterea raportului de expertiză în calitate de mijloc de probă.
Concluziile experţilor nu sunt imperative, ele trebuie apreciate unic, deoarece acest
mijloc de probă nu are forţă doveditoare absolută. Concluziile expertului se admit numai în
coroborare cu întregul material administrat la dosarul penal, însă expertiza nu este un mijloc de
probă ca şi celelalte, ci, datorită fundamentului său ştiinţific, obţine o trăsătură specială care
obligă organul competent, în cazul neadmiterii concluziei, să-şi motiveze dezacordul.
În unele cazuri, anchetatorul penal (organul competent) poate cita expertul la interogare
pentru lămurirea unor circumstanţe. Asemenea interogări, de regulă, se efectuează atunci cînd
nu sunt clare unele circumstanţe din raportul de expertiză, dacă răspunsurile expertului trebuie
detaliate şi concretizate, dacă apar bănuieli în obiectivitatea răspunsurilor expertului etc.

INSTITUŢIILE DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

Expertiza judiciară se efectuează de către experţii instituţiilor specializate de stat din

sistemul Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Sănătăţii şi de către persoanele competente
desemnate de ordonatorul expertizei.
Experţii particulari efectuează expertize judiciare în baza licenţei eliberate de Ministerul
Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii, conform modului stabilit de lege.
În cadrul Ministerului Justiţiei este creat Institutul Republican de Expertiză Judiciară
şi Criminologie în competenţa căruia sînt atribuite următoarele expertize: criminalistică,
biologică, contabilă, a mărfurilor, autotehnică, pirotehnică, ecologică…
Centrul de Medicină Legală din cadrul Ministerului Sănatătăţii efectuează expertizele
medico-legale, iar expertizele psihiatrice şi psihologice sînt efectuate de către Unităţile de
Psihiatrie.

13
ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA DACTILOSCOPICĂ (a urmelor lăsate
de desenele papilare)

Situaţia 1. La expertiză se transmite numai urma în litigiu sau obiectul ce conţine

urmele pe suprafaţa sa. În acest caz expertului i se pot pune următoarele întrebări:
1.1. Obiectul în litigiu (transmis la expertiză) conţine urme de mîini pe suprafaţa sa?
1.2. Dacă da, urma este palmară sau digitală?
1.3. De la ce mînă şi de la ce deget provine urma?
1.4. Prezintă urma elemente suficiente pentru identificare?
1.5. Care este mecanismul de formare a urmei?
1.6. A fost îmbibat desenul papilar cu alte substanţe la crearea urmei?
1.7. Urma este veche sau proaspătă?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modelul de comparaţie. Modelele de comparaţie

sunt fişele dactiloscopice ale persoanelor implicate în cauză.
1.1. Urma ridicată de la faţa locului şi amprenta prezentată sunt create de aceeaşi
persoana sau de persoane diferite?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DE PICIOARE

Situaţia 1. Expertului i se prezintă numai urma ridicată ori obiectul purtător al urmei.
1.1. Urma, prezentată spre examinare, este de picior?
1.2. Se găsesc urme de picior pe obiectul prezentat spre examinare (în litigiu)?
1.3. Dacă da, conţine urma suficiente elemente pentru identificare?
1.4. De la ce picior provine urma?
1.5. Care este mecanismul de formare a urmei?
1.6. Care este vechimea aproximativă a urmei?
1.7. Care este direcţia de mişcare a persoanei care a lăsat urmele?
1.8. Ce particularităţi patologice ale mersului prezintă persoana care a lăsat urma
(urmele)?
1.9. Care este sexul, greutatea aproximativă şi vîrsta persoanei ce a lăsat urma? (în
unele cazuri, în funcţie de obiectul primitor ...).

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modelele de comparaţie.

2.1. Urma (-ele) ridicată (-te) de la faţa locului şi urma (-ele) ridicată (-te) ca modele
de comparaţie sunt create de una şi aceeaşi persoana sau de persoane diferite?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE

Situaţia 1. Expertului i se oferă urma (mulajul), cărarea de urme sau obiectul purtător
de urmă.
1.1. Urma (-ele) a fost creată (-te) de încălţăminte de bărbat, de femeie sau de copil?
1.2. Urmele au fost lasate de o persoană sau de mai multe persoane?
1.3. Care sunt dimensiunile încălţămintei care a lăsat fragmentul de urmă?
1.4. De la care picior este fragmentul de urmă?

14
 1.5. Încălţămintea care a creat urma prezintă elemente de uzură sau alte caracteristici
individuale?
1.6. Persoana care a creat urmele posedă unele particularităţi ce-i afectează mersul?
1.7. Care este lungimea pasului, unghiul pasului, direcţia de mişcare a persoanei?
1.8. Care este mecanismul de formare a urmei (alergare, săritură, mers normal,
purtarea unei greutăţi …)?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modelul de comparaţie.

2.1. Urma ridicată de la faţa locului şi urma ridicată ca model de comparaţie au fost
create de aceeaşi încălţăminte?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DE BUZE

Situaţia 1. Expertului îi sunt prezentate numai urmele (urma) de buze ridicate la faţa
locului, sau obiectul purtător de urme.
1.1 Urma prezentată spre examinare este de natură umană?
1.2. Obiectul prezentat spre examinare conţine pe suprafaţa sa urme de buze?
1.3. Dacă da, urmele au fost create de o persoană sau de mai multe?
1.4. Prezintă urma suficiente elemente pentru identificare?
1.5. Care dintre buze a creat urma, inferioară sau superioară?
1.6. Se găsesc în urmă particule adiacente ale altor substanţe?
1.7. Care este mecanismul de formare a urmei?
1.8. Care este vechimea aproximativă a urmei?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modelele de comparaţie.

2.1. Dacă urma de buze descoperită la faţa locului şi urma ridicată ca model de
comparaţie au fost create de una şi aceeaşi persoană sau de persoane diferite?
2.2. Componenţa produsului cosmetic al urmei este identică cu componenţa produsului
cosmetic din modelul de comparaţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DINŢILOR

Situaţia 1. Expertului i se oferă obiectul purtător de urmă sau urma ridicată.

1.1. Urma prezentată la examinare este de natură umană sau animală.
1.2. Dacă urma este de natură umană, atunci care este sexul şi vîrsta aproximativă a
persoanei ce a creat-o?
1.3. Care sunt caracteristicile danturii persoanei ce a creat urma?
1.4. A suportat persoana, care a creat urma, un tratament stomatologic?
1.5. Care a fost mecanismul de formare a urmei?
1.6. Prezintă urma de dinţi elemente suficiente pentru identificare?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modele de comparaţie.

2.1. Urma de dinţi ridicată de la faţa locului şi urma de dinţi ridicată ca model de
comparaţie au fost create de una şi aceeaşi persoană sau de persoane diferite?
15
 ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXAMINAREA URMELOR URECHILOR,
NASULUI ŞI ALE ALTOR PĂRŢI ALE FEŢEI ŞI CORPULUI

Situaţia 1. Expertului i se oferă urma sau obiectul purtător de urmă.

1.1. Urmele existente la faţa locului sau pe obiectele purtătoare de urme au fost create
de corpul uman? Dacă da, atunci de care parte a corpului au fost create (urechi, nas, coate,
genunchi etc.)?
1.2. Urmele au fost create de o persoană sau mai multe?
1.3. Urmele prezintă elemente suficiente pentru identificare?
1.4. Care este mecanismul de formare a urmei (-lor)?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modele pentru comparaţie.

2.1. Urma ridicată la faţa locului şi modelul de comparaţie au fost create de una şi
aceeaşi persoană sau de diferite persoane?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DE EFRACŢIE

Situaţia 1. Expertului i se oferă pentru examinare urma sau obiectul putător de urmă.
1.1. Obiectul prezentat spre examinare conţine urme ale unor obiecte, instrumente?
1.2. Dacă da, ce fel de instrument a creat urma?
1.3. Care este mecanismul de formare a urmei?
1.4. Care este succesiunea de creare a urmelor?
1.5. Urmele prezentate au fost create de un singur instrument sau de mai multe?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi instrumentul sau modelele de comparaţie.

2.1. Urmele ridicate de la faţa locului au fost create de acelaşi instrument cu care sau
efectuat modelele de comparaţie?
2.2. Deteriorările şi urmele de pe instrument s-au creat în timpul folosirii lui la faţa
locului sau ulterior?
2.3. Fragmentul descoperit la faţa locului a creat un tot întreg cu instrumentul prezentat
spre examinare?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR MIJLOACELOR DE

TRANSPORT

Situaţia 1. Expertului i se oferă urmele şi vehiculul.

1.1. Care este tipul vehiculului?

16
 1.2. Care este modelul vehiculului?
1.3. Care este culoarea vehiculului?
1.4. Care este mecanismul de formare a urmei?
1.5. Care a fost direcţia de mişcare a vehiculului?
1.6. Care a fost viteza de circulaţie a vehiculului la momentul creării urmei?
1.7. Toate roţile au fost în stare de frînare?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modelele de comparaţie.

2.1. Urma ridicată de la faţa locului (fixată) şi modelul de comparaţie au fost create de
acelaşi vehicul, de o parte componentă a sa ori de diferite vehicule?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA BALISTICĂ

Situaţia 1. Expertului i se oferă arma, urmele principale (tubul, glonţul) şi urmele

secundare ale împuşcăturii sau obiectele purtătoare de urme.
1.1. Urmele prezentate la expertiză sunt urme ale împuşcăturii?
1.2. Dacă da, care este tipul, marca, modelul armei?
1.3. Care este calibrul armei?
1.4. Care este starea tehnică a armei?
1.5. A fost arma modificată sau nu?
1.6. Poate declanşa această armă o împuşcătură fără acţionarea trăgaciului? Dacă da, în
ce condiţii?
1.7. Tuburile şi gloanţele ridicate de la faţa locului au fost trase cu aceeaşi armă?
1.8. Din care armă au fost trase cartuşele?
1.9. Tubul şi glontele descoperite, au fost anterior acelaşi cartuş?
1.10. Din arma transmisă la expertiză se pot trage cartuşe de alt calibru?
1.11. Care sunt orificiul de intrare şi de ieşire ale glonţului?
1.12. Care este direcţia din care s-a tras?
1.13. Care este distanţa de la care s-a tras?
1.14. Cîte împuşcături s-au efectuat?
1.15. Care a fost ordinea împuşcăturilor?
1.16. Care este vechimea aproximativă a împuşcăturii?
1.17. Există urme ale factorilor suplimentari ai împuşcăturii pe hainele victimei,
suspectului şi ce fel de urme?
1.18. Ce corpuri şi obiecte au fost lovite de gloanţe sau alice?
1.19. Orificiul de pe obiect este cauzat de împuşcătură sau nu?
1.20. Pe armă, glonţ, tub sînt amprente digitale?

Situaţia 2. Expertul are la dispoziţie şi modelele de comparaţie.

2.1. Glonţul descoperit la faţa locului şi gloanţele ca model de comparaţie au fost trase
din aceeaşi armă?
2.2. Tubul cartuşului descoperit la faţa locului şi tuburile ca model de comparaţie au fost
trase din aceeaşi armă?

17
 2.3. Alicele descoperite la faţa locului au aceeaşi compoziţie cu modelele ridicate de la
suspecţi?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA DISPUNEREA EXPERTIZEI MECANISMELOR

EXPLOZIBILE ŞI A URMELOR EXPLOZIEI
1. În cazul indicat … a explodat un mecanism explozibil?
2. A existat posibilitatea în condiţiile indicate (păstrare, transportare, lovire, încălzire …) de
autoexplozie a materialelor, mecanismelor explozibile?
3. La ce distanţă de la epicentrul exploziei au acţionat factorii de distrugere, ce caracter au
avut ei?
4. Ce consecinţe a avut explozia?
5. Ce mecanism explozibil a fost utilizat (proiectil, mină, grenadă …)?
6. Care a fost sistemul de detonare a explozibilului (electric, pirotehnic, mecanic)?
7. Prin ce metodă a fost confecţionat mecanismul exploziv? Ce piese au fost utilizate? Care a
fost principiul de funcţionare a mecanismului explozibil?
8. Ce deprinderi profesionale ale infractorului se observă prin construcţia mecanismului
explozibil?
9. Obiectele prezentate sunt parte componentă a unui mecanism exploziv? Ce destinaţie
funcţională au aceste obiecte?
10. Ce material exploziv a fost utilizat în componenţa explozibilului? Ce componenţă chimică
are? Care sunt metodele de dobîndire a lui? Ce destinaţie tehnică are?
11. Mecanismul explozibil în litigiu are aceeaşi construcţie, componenţă, provenienţă cu
mecanismul ridicat la percheziţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA TEXTULUI DACTILOGRAFIAT SAU

TIPĂRIT

Situaţia 1. Expertului i se oferă textul în litigiu.

1.1. Textul transmis la expertiză este original sau o copie?
1.2. Dacă este copie, în ce mod a fost realizată?
1.3. Care sunt tipul, marca, modelul maşinii de scris folosită pentru dactilografierea
textului în litigiu?
1.4. Posedă maşina de scris defecte de uzură şi în ce constau ele?
1.5. Textul a fost scris în întregime la o maşină de dactilografiat sau la mai multe?
1.6. Se observă în text ştersături, adăugări, prin ce metode au fost efectuate?

Situaţia 2. Expertului i se oferă şi texte dactilografiate sau tipărite ca modele pentru

comparaţie.

18
 2.1. Textul în litigiu a fost (tipărit) dactilografiat de maşina de (tipărit) dactilografiat la
care a fost executat modelul de comparaţie sau la alta?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA ACTELOR

(constatarea falsurilor)

EXPERTIZA IMPRESIUNILOR DE ŞTAMPILĂ

Expertului i se oferă actul pe care se conţine impresiunea de ştampilă în litigiu şi
modelele de comparaţie de la persoana ce deţine originalul.
1. Impresiunea de ştampilă din actul în litigiu este efectuată de aceeaşi ştampilă ca şi
modelele de comparaţie sau de ştampile diferite?
2. Care este metoda de falsificare sau contrafacere a impresiunii de ştampilă?
3. Care este vechimea impresiunii de ştampilă?

EXPERTIZA ACTELOR
1. Actul în litigiu este falsificat sau contrafăcut?
2. Dacă este falsificat, care este metoda de falsificare?
3. Care a fost conţinutul iniţial al textului?
4. Care a fost metoda de contrafacere?

EXPERTIZA SEMNĂTURII
1. Semnătura din actul în litigiu este efectuată de persoana care a efectuat modelele de
comparaţie?
2. Care este metoda de falsificare a semnăturii?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA SCRISULUI

Situaţia 1. Expertului i se oferă scrisul în litigiu.

1.1. Se observă în scrisul prezentat la cercetare modificări sau alterări şi în ce constau
ele?
1.2. Fragmentele de hîrtie au constituit anterior un scris?
1.3. Dacă da, care este conţinutul scrisului, textului integral?
1.4. Care este conţinutul textului de pe fragmentele de hîrtie arsă?
1.5. Care este natura substanţelor aplicate la scris?
1.6. Conţine suportul vre-un text executat cu substanţe invizibile?
1.7. Care este textul scrisului executat cu substanţe invizibile?
1.8. Există pe înscris urme papilare sau de altă natură?
1.9. Sunt întîlnite dialecte, cuvinte parazitare sau unele profesionalisme în text?

Situaţia 2. Expertului i se oferă şi modelele de comparaţie.

2.1. A fost textul în litigiu scris de persoana care a scris şi modelele de comparaţie?
19
 ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA PORTRETULUI

Această expertiză a devenit mai frecventă, deoarece medicina estetică a atins mari
performanţe şi infractorii au posibilitatea de a-şi schimba relativ exteriorul.
Expertului îi vor fi prezentate următoarele materiale:
1. O poză a infractorului care a fost efectuată cît mai aproape de momentul comiterii
infracţiunii.
2. O poză sau mai multe efectuate la momentul cercetării.

Întrebare:
Portretul de pe poze aparţine aceleeaşi persoane sau persoanelor diferite?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA JUDICIAR-CONTABILĂ

1. Există la întreprindere neajuns sau surplus de produse, mărfuri sau bani?

2. Dacă există, care este cantitatea şi calitatea (bunuri materiale, materie primă sau bani)?
3. Care sunt cauzele de formare a neajunsurilor sau surplusurilor?
4. A fost calculată corect suma cheltuielilor în timpul reviziei financiare?
5. Metodele aplicate la revizie au fost suficiente pentru calcularea şi descoperirea neajunsului
sau surplusului?
6. Actele de primire, livrare, păstrare a bunurilor materiale au fost întocmite corect? Dacă nu,
în ce constă încălcarea?
7. Au fost aplicate corect normele de folosire a materiei prime?
8. Care este volumul, mărimea bunurilor livrate, primite neindicate în actele de contabilitate?
9. Casarea unor bunuri materiale a fost întemeiată?
10. Cărei funcţii la întreprindere îi revine responsabilitatea pentru respectarea cerinţelor actelor
normative încălcate?
11. Care este volumul pagubei cauzate de acţiunile nelegitime ale persoanei responsabile?
12. Ce condiţii au favorizat delapidările şi care sunt metodele de înlăturare a lor?
13. Metodele aplicate la revizie au fost suficiente pentru calcularea şi stabilirea venitului?
14. Care a fost venitul net al întreprinderii?
15. Ce acţiuni ale persoanelor responsabile au creat condiţii pentru reducerea cotei de
impozitare?
16. Care este mărimea impozitului tăinuit?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA MERCEOLOGICĂ

1. Care este denumirea, tipul confecţiei? Sunt ele corect indicate în actele de contabilitate?
2. Corespunde produsul cu standardul?
3. În ce constă necorespunderea produsului cu standardul?
4. Influenţează asupra calităţii produsului necorespunderea lui cu standardul?

20
5. Corespunde ambalajul produsului cerinţelor regulamentelor?
6. Produsul prezentat la examinare face parte dintr-o serie industrială?
7. Care sunt caracteristicile de utilizare ale produsului, este, el apt pentru realizare sau
prelucrare?
8. Sunt întemeiate actele de constatare a alterării produsului sau deteriorării lui?
9. Corespund condiţiile de păstrare a bunurilor materiale cerinţelor regulamentare?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA TEHNICĂ

(întrebări generale)

1. Au fost utilizate pe deplin materialele predate?

2. Există devieri de la standard la confecţionarea produsului dat? Dacă există, cum au
influenţat calitatea produsului?
3. Au avut loc încălcări ale regimului tehnologic şi dacă da, în ce au constat şi cum au
influenţat calitatea produsului?
4. Există legătură cauzală între încălcările regimului tehnologic şi necorespunderea produsului
cerinţelor de standard?
5. Ce cantitate de materie primă a fost irosită pentru producerea articolelor neînregistrate?
6. S-a calculat corect volumul materiei prime casată pentru o unitate produsă?
7. Sunt marcate corect articolele finite?
8. Articolele finite sunt complete sau nu?
9. În ce constă rebutul produsului?
10. Există defecte la aparatajul de marcare-control? Dacă există, cum se manifestă?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZĂ TEHNICĂ ÎN CAZUL

ACCIDENTELOR DE MUNCĂ

1. Care este starea tehnică a utilajului şi dacă corespunde această stare paşaportului tehnic,
standardului, condiţiilor tehnice, regulamentelor de exploatare?
2. Este completat utilajul cu mijloacele prevăzute de apărare, blocare, îngrădire a părţilor
mobile?
3. Utilajul este înzestrat cu toate mecanismele şi indicatoarele de control a lucrului?
4. Ce mecanisme, detalii, mijloace ale utilajului sunt defectate sau lipsesc şi care este cauza
lipsei sau defectului?
5. Au apărut defectele, deteriorările inopinat?
6. Utilajul era în stare de defect pînă la accident sau aceasta a apărut după accident?
7. Cum s-a reflectat asupra utilajului lipsa indicatoarelor necesare, apărătorilor mijloacelor de
blocare?
8. Se efectuează corect controlul asupra stării utilajului sau reparaţia lui?
9. Corespund cerinţelor securităţii muncii mijloacele date de apărare?

21
10. Care este cauza tehnică a accidentului de muncă?
11. Ce circumstanţe au cauzat defectul tehnic?
12. Care este mecanismul cauzării traumei corporale sau morţii persoanei?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA TEHNICĂ DISPUSĂ PENTRU

STABILIREA CORECTITUDINII ÎNDEPLINIRII PROCESULUI DE MUNCĂ

1. Organizarea şi înfăptuirea activităţilor în domeniul dat, corespund statutului,

regulamentelor tehnice?
2. Sunt aprobate şi respectate toate actele ce conţin normele securităţii tehnice? Ce acte
lipsesc? Ce persoane cu funcţii de acest lucru?
3. Cine din persoanele cu funcţii de răspundere conduce cu procesul tehnologic dat? Cine
verifică starea tehnică a utilajului?
4. Corespund materialele folosite cerinţelor tehnice ale procesului de muncă?
5. A existat necesitatea efectuării unor anumite acţiuni de către o anumită persoană, este
aceasta şi obligaţia sa sau a avut la dreptul să le efectueze?
6. Accidentul de muncă s-a declanşat ca rezultat al nerespectării consecutivităţii acţiunilor de
muncă? Este interzisă metoda dată de muncă?
7. Au fost efectuate la timp şi la ce nivel acţiunile de asigurare a securităţii muncii?
8. Au fost înzestraţi muncitorii cu mijloace individuale de protecţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA TEHNICĂ A DISPUSĂ PENTRU

STABILIREA NEAJUNSURILOR ORGANIZAŢIONALE, A ÎNCĂLCĂRILOR
REGULILOR SECURITĂŢII MUNCII ŞI A PERSOANELOR RESPONSABULE
PENTRU ÎNCĂLCĂRI

1. Corespunde cerinţelor regulilor tehnicii securităţii conţinutul lucrărilor efectuate?

2. S-a admis vreo încălcare a regulilor securităţii? Dacă s-a admis, în ce constau încălcările şi
cine le-a admis?
3. Ce reguli ale tehnicii securităţii n-au fost respectate la momentul accidentului de producţie?
4. Au fost îndeplinite şi respectate toate regulile securităţii de către persoana dată?
5. Cine, din persoanele cu funcţii de răspundere, este responsabil de îndeplinirea cerinţelor
regulamentelor de securitate a muncii?
6. A fost instructată partea vătămată şi în ce măsură privind regulile securităţii muncii?
7. Corespunde cerinţelor securităţii muncii regulamentul despre securitatea muncii elaborat în
secţia sau întreprinderea dată? În ce constă necorespunderea? Cu ce acte normative vine în
contradicţie?
8. Corespunde calificarea muncitorului muncii prestate? A avut el dreptul sau obligaţia se
presteze o asemenea muncă?
9. Ce acte normative de reglementare a securităţii muncii trebuie impuse întreprinderii?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA PIROTEHNICĂ

La dispunerea acestei expertize expertului îi sunt oferite următoarele acte (materiale):

 actul despre incendiu;
 certificatul inspectorului tehnic;
 certificatul examinării pirotehnice a obiectului;
 procesul-verbal de cercetare la faţa locului;
 procesele-verbale ale experimentelor de anchetă;
22
 scheme, tabele, foto ale locului incidentului;
 declaraţiile persoanelor care au importanţă pentru expertiză.
1. În ce loc şi timp a apărut incendiul?
2. Cum s-a răspîndit focul?
3. Prin ce se explică gradul mai înalt de carbonizarea a unor porţiuni ale obiectului?
4. Ce a început să ardă mai întîi (podeaua, tavanul, peretele…)?
5. Care este cauza nemijlocită a incendiului?
6. Putea fi generat incendiul de supraîncărcarea cablurilor electrice sau de un scurt circuit?
7. Putea fi generat incendiul de vreo explozie?
8. Care este temperatura de aprindere sau de autoaprindere a unor materiale?
9. Ce materiale, obiecte au ars în incendiu?
10. Apar scîntei în urma loviturii, frecării unor obiecte? Puteau acestea genera incendiul?
11. În anumite condiţii … putea exista autoaprinderea unor materiale?
12. Putea fi generat incendiul de obiectele de încălzire (sobă, cămin, aparat de condiţionare a
aerului)?
13. Au fost comise încălcări în dislocarea cablurilor electrice, sobelor, aparatelor de
condiţionare a aerului, ventilatoarelor? Dacă da, care sunt aceste încălcări? Sunt ele cauza
apariţiei incendiului?
14. Au fost respectate toate regulile securităţii antiincendiare la efectuarea anumitor lucrări
(sudare electrică, cu gaz…)? Dacă nu, care sunt încălcările? Puteau servi ele ca cauză a
declanşării incendiului?
15. Au fost acţiunile persoanei date conform regulilor antiincendiare? Care reguli n-au fost
respectate de persoană? A generat aceasta cauza apariţiei incendiului?
16. Din ce cauză n-a funcţionat semnalizatorul de incendiu?
17. Din ce cauză n-a funcţionat mijlocul automat de stingere a focului?
18. A fost aplicată corect tehnica antiincendiară la stingerea incendiului?
19. Ce substanţe au fost aplicate pentru stingerea focului?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA AUTOTEHNICĂ

1. A avut automobilul defecte tehnice?

2. Dacă da, cînd au apărut aceste defecte şi din ce cauză?
3. A existat posibilitatea observării defectului tehnic pînă la demararea accidentului?
4. Există legătură cauzală între defect şi accident?
5. A existat posibilitatea evitării accidentului?
6. Ce circumstanţe legate de starea tehnică a mijlocului de transport au favorizat comiterea
accidentului?
7. Care a fost orientarea forţelor la automobilele tamponate?
8. Ce vizibilitate a existat de pe locurile şoferilor pînă în momentul accidentului?
9. A favorizat starea carosabilului demararea accidentului?
10. Cît timp s-a scurs din momentul creării pericolului de accident pînă la accident?
11. În situaţia indicată … şoferul a acţionat conform regulilor de circulaţie?
12. Ce acţiuni trebuia să întreprindă şoferul pentru a evita accidentul? A avut el posibilitatea
întreprinderii acestor acţiuni?
13. Ce influenţă a avut comportamentul pietonului asupra demarării accidentului sau creării
situaţiei de accident?

Notă: Pentru efectuarea cu succes a expertizei autotehnice expertului îi sunt puse la dispoziţie
următoarele materiale: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, examinarea
23
 exterioară a cadavrului victimei accidentului rutier, procesele - verbale de interogare,
reconstituire, rapoartele expertizelor deja efectuate, probele materiale ce ţin de
obiectul expertizei.

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA FIRULUI DE PĂR

Situaţia 1. Expertului i se oferă numai urma ridicată de la faţa locului.

1.1. Firele ridicate la faţa locului sunt fire de păr sau de altă natură?
1.2. Dacă sunt fire de păr, sunt de natură umană sau animală?
1.3. Firele de păr au fost vopsite sau nu?
1.4. Care este culoarea naturală a firelor de păr?
1.5. Din care zonă sau parte a corpului provin firele de păr?
1.6. Se observă la firele de păr distrugeri, afecţiuni patologice, paraziţi, urme de sînge?
1.7. Care a fost modul de detaşare a firelor de păr?
1.8. Care este sexul persoanei de la care s-a detaşat firul de păr?
1.9. Care este vîrsta ei aproximativă?

Situaţia 2. Expertului i se oferă şi modelele de comparaţie.

2.1. Firul de păr ridicat la faţa locului are aceleaşi caracteristici cu firul de păr ridicat ca
model de comparaţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR BIOLOGICE DE

NATURĂ UMANĂ

Situaţia 1. Expertului i se oferă numai urma de sînge.

1.1. Substanţa transmisă la examinare este sînge sau altă substanţă?
1.2. Dacă este sînge, atunci este de natură umană sau animală?
1.3. Dacă este de natură umană, care este grupa sanguină?
1.4. Care este sexul persoanei de la care provine sîngele?
1.5. Care este regiunea anatomică ce a sîngerat?
1.6. Care este starea sănătăţii persoanei care a sîngerat (dacă sîngele este proaspăt şi
lichid)?
1.7. Care este vechimea aproximativă a urmelor de sînge?
1.8. Conţine sîngele impurităţi şi de ce natură sunt acestea?

Situaţia 2. Expertului i se prezintă şi modele de comparaţie.

2.1. Urma de sînge ridicată la faţa locului este de aceeaşi grupă cu proba de sînge -
model de comparaţie? (Proba se ridică de la victimă, bănuit, făptuitor).
2.2. Există alţi indici de asemănare între urma de sînge şi modelul de comparaţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DE SALIVĂ

Situaţia 1. Expertului, medicului legist li se oferă urma ridicată de la faţa locului sau
obiectul purtător de urmă.
1.1. Există pe obiectul prezentat spre examinare urme de salivă?
1.2. Dacă există, atunci urma de salivă este de natură umană sau animală?
1.3. Care este grupa sanguină a persoanei de la care provine saliva?
24
 1.4. Dacă este posibil, oferiţi informaţii, după urma de salivă, despre starea sănătăţii
persoanei care a secretat-o, unele vicii ale ei, mediul profesional.

Situaţia 2. Expertului, medicului legist li se oferă şi modele pentru comparaţie.

2.1. Urma de salivă ridicată la faţa locului are aceeaşi grupă sanguină cu cea a persoanei
de la care sau ridicat modelele de comparaţie?
2.3. Există alţi indici de asemănare între urma de salivă şi modelele de comparaţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA URMELOR DE SPERMĂ

Situaţia 1. Expertului medico-legist i se oferă urma ridicată la faţa locului sau obiectul
purtător de urmă.
1.1. Există pe obiectul prezentat urme de spermă sau nu?
1.2. Urma prezentată spre examinare este de spermă sau de altă substanţă?
1.3. Dacă urma este de spermă, este de natură umană sau animală?
1.4. Dacă este de natură umană, care este grupa sanguină a persoanei care a eliminat-o?
1.5. Care este vechimea aproximativă a urmei de spermă?
1.6. Urmele de spermă ridicate la faţa locului provin de la o singură persoană sau de la
mai multe?
1.7. Suferă persoana de la care provine urma lichidă de spermă de vreo boală venerică
sau de alte afecţiuni?

Situaţia 2. Expertului medico-legist i se oferă şi modele de comparaţie.

2.1. Urma de spermă ridicată la faţa locului are aceeaşi grupă sanguină cu cea a
persoanei de la care s-au recoltat modelele de comparaţie?
2.2. Există alţi indici de asemănare între urma de spermă şi modelele de comparaţie?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA ŢESUTURILOR MOI ALE OMULUI

Situaţia 1. Expertului medico-legist i se oferă numai urma.

1.1. Ţesutul (organul) prezentat pentru examinare este de natură umană sau animală?
1.2. Dacă este de natură umană, atunci urmele provin de la o persoană sau de la mai
multe?
1.3. Care este grupa sanguină a persoanei?
1.4. Care este vîrsta aproximativă a persoanei?
1.5. Ce semne de violenţă prezintă urma?
1.6. Cu ce fel de instrument au putut fi provocate urmele?
1.7. Leziunile au fost cauzate în timpul înainte sau după decesul victimei?
1.8. Ce corpuri străine sunt prezente în urmă?

Situaţia 2. Expertului medico-legist se oferă urma şi alte părţi ale corpului.

2.1. Urma ridicată de la faţa locului este parte componentă (a fost corp comun) cu
corpul, organul, ţesutul prezentat?
Notă: Pe lîngă urmele ridicate la faţa locului, mai pot fi depistate şi alte urme biologice de
natură umană (urmă de urină, materii fecale, secreţii nazale, secreţie lactată etc.). În
asemenea cazuri întrebările puse expertului medico-legist se formulează asemănător
celor arătate mai sus.
25
 ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZUL
ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
1. Care este cauza morţii vicitimei?
2. Cîte leziuni are vătămatul, care este caracterul lor, localizarea, consecutivitatea cauzării?
3. Ce leziuni au fost cauzate în timpul vieţii părţii vătămate şi ce leziuni au survenit după
moarte?
4. Care leziune a provocat moartea vicitimei?
5. A suferit persoana de maladii care au catalizat moartea provocată de leziunile corporale?
Care sunt aceste maladii?
6. Există o legătură cauzală între leziunile corporale şi moartea persoanei?
7. Care este gradul de gravitate a leziunilor corporale?
8. Sunt periculoase traumele pentru viaţă?
9. Ce volum din capacitatea de muncă a pierdut persoana şi pe ce perioadă de timp?
10. A apărut la persoana dată o maladie (boală) cauzată de traumă? Influenţează aceasta asupra
capacităţii de muncă şi în ce măsură?
11. Cînd a suferit traume persoana dată şi peste cît timp a survenit moartea ei?
12. Care este mecanismul de cauzare a leziunilor?
13. Care circumstanţe au contribuit la apariţia traumei, leziunilor corporale?
14. Corespundea starea sănătăţii persoanei cerinţelor pentru munca în condiţiile date? Dacă nu,
care-s necorespunderile?
15. Care este gradul de nocivitate a condiţiilor de muncă?
16. Există legătură între condiţiile nocive de muncă şi boala sau trauma suportate de persoana
dată? A dus aceasta la pierderea capacităţii sale de muncă (totală sau parţială)?
17. Era persoana în stare de ebrietate? Dacă da, care era gradul de alcoolizare?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA DISPUNEREA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE A

CADAVRULUI
Pentru asigurarea succesului acestei expertize se recomandă asistenţa anchetatorului la
efectuarea şi ridicarea modelelor necesare pentru comparaţie.
1. Care este cauza morţii?
2. Ce factori externi au cauzat survenirea morţii?
3. Persoana a fost otrăvită? Dacă da, ce otravă i-a fost administrată, în ce cantităţi?
4. Prin ce metodă a fost introdusă otrava în organism? A putut ea fi introdusă după moartea
persoanei?
5. Prin ce metodă a fost ştrangulată persoana?
6. Moartea a survenit pînă la nimerirea corpului în apă, foc… sau după?
7. Există leziuni corporale pe corp? Care este localizarea lor şi timpul provocării?
8. Cu ce fel de armă (obiect) au fost cauzate leziunile?
9. Care este calibrul, tipul armei cu care s-au cauzat leziunile?
10. Care este forma, lungimea obiectului de tăiere, înjunghiere?
11. Leziunile corporale au fost cauzate prin intermediul unui singur obiect (armă) sau a mai
multe?
12. S-au cauzat leziunile de dezmembrare cu obiectul dat (toporul, cuţitul, alte obiecte
depistate)?
13. Care este consecutivitatea leziunilor?
14. Care este mărimea orificiului de intrare şi de ieşire al glonţului?
15. De la ce distanţă s-a tras?
16. Leziunile produse de glonte (gloanţe) au fost cauzate înainte sau după decesul victimei?
17. Există necorespunderi între leziuni şi defectele îmbrăcămintei? Dacă da, indicaţi-le.
26
18. Care a fost puterea lovirii reieşind din leziunea de pe cadavru?
19. A existat posibilitatea ca persoana să-şi cauzeze de sine stătător asemenea leziuni?
20. Cît timp s-a scurs din momentul morţii pînă la momentul cercetării cadavrului?
21. Cît timp s-a scurs din momentul introducerii otrăvii în organism pînă la survenirea morţii
victimei?
22. Cît timp cadavrul s-a aflat în apă?
23. Cît timp au durat hemoragiile?
24. Cît timp s-a scurs de la luarea mesei pînă la moartea persoanei?
25. Există semne ale luptei între partea vătămată şi infractor?
26. S-a aflat partea vătămată în stare de ebrietate (toxică, alcoolică, narcotică)? Dacă da, care a
fost gradul stării de ebrietate?
27. A avut partea vătămată înainte de survenirea morţii relaţii sexuale?
28. A trăi partea vătămată viaţă sexuală?
29. Era însărcinată partea vătămată?
30. Părţile transmise la expertiză sunt părţi ale corpului uman sau ale animalelor?
31. Părţile (organele) transmise au fost dezmembrate înainte sau după decesul victimei?
32. Cu ce tip de instrument s-a efectuat dezmembrarea cadavrului?
33. Ce caracteristici dinamice, profesionale pot fi evidenţiate în privinţa persoanei care a
dezmembrat cadavrul?
34. Cît timp s-a scurs din momentul morţii pînă la dezmembrarea cadavrului şi de la
dezmembrarea cadavrului pînă la depistarea lui (părţilor)?
35. Care sunt carateristicile exterioare ale cadavrului (înălţimea, constituţia corpului, mărimea
unor părţi ale corpului)?
36. De ce boli a suferit partea vătămată (boli profesionale, intervenţii chirurgicale)?
37. Se depistează în cenuşă părţi arse ale cadavrului?
38. S-a născut pruncul viu?
39. De cîte luni s-a născut pruncul?
40. Era sănătos la momentul naşterii?
41. Există semne de naştere în condiţii de maternitate?
42. A fost alăptat la sîn pruncul?
43. A murit copilul din cauza naşterii anormale?
44. Pipota pruncului a fost ruptă sau a fost tăiată?

Notă: Întrebările adresate medicului-legist la dispunerea acestei expertize sunt selectate în

funcţie de cazul concret cercetat şi de circumstanţele care necesită a fi stabilite.

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A BĂNUITULUI

ÎN SĂVÂRŞIREA OMORULUI

1. Există pe corpul bănuitului leziuni corporale? Dacă da, care este caracterul, localizarea şi
tipul lor?
2. Există pe corpul şi hainele bănuitului urme biologice? Dacă există, care este provenienţa
lor, tipul, apartenenţă de grup, termenul apariţiei?
3. Aparţin urmele biologice de pe bănuit părţii vătămate (păr, sînge, resturi de ţesuturi…)?
4. Persoana bănuită se află în stare post natală?
5. Persoana bănuită se află în stare de după avort?
6. Persoana bănuită a născut forţat? Cît timp s-a scurs după naştere?

27
7. A avut posibilitate persoana supusă cercetării să nască pruncul viu şi să ia măsuri ca
pruncul să nu moară?
8. Care este grupa sanguină a bănuitei?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE PUSE EXPERTULUI MEDICO-LEGAL ÎN CAZUL

DETERMINĂRII GRAVITĂŢII LEZIUNILOR CORPORALE

1. Are persoana indicată leziuni corporale? Dacă da, care este caracterul, tipul, localizarea?
2. Prin ce metodă şi cu ce tip de obiecte s-au cauzat leziunile?
3. Care este vechimea leziunilor?
4. Cu ce putere s-a acţionat în momentul cauzării leziunilor?
5. Leziunile au fost cauzate la moment sau după anumite intervale de timp?
6. Cîte lovituri au fost aplicate şi care este consecutivitatea lor?
7. A avut posibilitate partea vătămată să-şi cauzeze de sine stătător asemenea leziuni?
8. Care este gravitatea leziunilor corporale?
9. Este periculoasă pentru viaţă leziunea dată?
10. Se observă pe corpul persoanei cicatrici? Dacă da, care este vechimea lor?
11. Sunt caracteristice aceste traume (leziuni) celor cauzate de mijloacele de transport?
12. S-a aflat partea vătămată în stare de ebrietate?
13. Se observă la şofer vreun handicap fizic care să-i împiedice la conducerea automobilului?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A PĂRŢII

VĂTĂMATE ÎN CAZ DE VIOL

1. A fost loc deflorată persoana supusă examinării? Dacă da, care este termenul deflorării?
2. A avut persoana relaţii sexuale intravaginale? Cît timp s-a scurs pînă la momentul
examinării?
3. Există posibilitatea relaţiilor sexuale intravaginale a persoanei fără survenirea deflorării?
4. Există pe corpul persoanei, în vagin urme de spermă? Dacă da, care este grupa sanguină a
titularului spermei?
5. Există pe corpul persoanei leziuni caracteristice actului sexual forţat?
6. Ce leziuni corporale are persoana: caracterul, localizarea şi tipul lor?
7. Suferă persoana de vre-o boală venerică?
8. A fost contaminată de o boală venerică? Cît timp s-a scurs de la contaminare?
9. Este persoana gravidă? Care este termenul gravidităţii?
10. Care este mecanismul cauzării leziunilor indicate? A avut persoana examinată posibilitatea
de a-şi cauza de sine stătător leziuni corporale?
11. Ce consecinţe fizice a avut actul sexual asupra persoanei în cauză?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA DISPUNEREA

EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE DE STABILIRE A VÎRSTEI

Expertiza este numită în lipsa actelor despre vîrsta minorului şi în lipsa posibilităţii de
obţinere a lor, precum şi în cazul în care actele de identitate sunt false şi nu permit aprecierea
vîrstei minorului.
1. Care este vîrsta persoanei examinate?
2. A împlinit persoana examinată vîrsta de 14; 16; 18 ani (în funcţie de infracţiunea
cercetată)?
În cazul dispunerii acestei expertize, expertului îi vor fi transmise următoarele acte:
28
  actele medicale care atestă starea dezvoltării psihice a minorului, bolile de care a
suferit, starea sănătăţii;
 copiile proceselor-verbale de ascultare a părinţilor, educatorilor, tutorilor,
învăţătorilor care-l cunosc;
 informaţii despre părinţii minorului.

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA DISPUNEREA UNOR EXPERTIZE PSIHIATRICE

ŞI PSIHOLOGICE

În cazul dispunerii expertizei psihiatrice, expertului i se pun următoarele întrebări:

1. Suferă persoana dată de vreo boală psihică? Dacă da, care este diagnoza?
2. Îşi dădea seama persoana în cauză de acţiunile sale în momentul săvărşirii
infracţiunii (acţiunilor indicate)?
3. Suferă persoana dată la moment de o boală psihică care necesită tratament?
4. Este periculos pentru societate comportamentul persoanei date?
5. Este necesară de internarea persoanei respective în spitalul de psihiatrie?
6. Este persoana dată responsabilă sau iresponsabilă?
7. S-a aflat persoana supusă examinării în stare de afect?
8. Evenimentele indicate puteau genera starea de afect a persoanei în cauză?

În cazul dispunerii expertizei psihologice vor fi puse expertului următoarele întrebări

orientative:
1. Există la minorul dat devieri de la nivelul normal de dezvoltare psihică pentru vîrstă
dată?
2. Se observă semne de retardare mintală? Dacă da, cum se manifestă?
3. Cărei vîrste corespunde dezvoltarea minorului?
4. Dacă se observă o retardare psihică, putea minorul să-şi dirijeze acţiunile sale şi să le
conştientizeze?
5. Putea minorul să perceapă corect anumite circumstanţe? Este el capabil de a face
declaraţii veridice despre sine?
6. A avut posibilitatea partea vătămată (minoră, în caz de cercetare a violului) să
înţeleagă caracterul acţiunilor violatorului (-lor), reieşind din dezvoltarea ei intelectuală?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA

DROGURILOR

1. Conţine materia prezentată spre expertiză substanţe narcotice?

2. Dacă da, atunci la ce tip de substanţe narcotice se atribuie?
3. Care este cantitatea substanţei narcotice care se conţine în materia dată?
4. Care este modalitatea de preparare a drogului?
5. Care este zona de cultivare a materiei prime pentru prepararea drogului dat?
6. La ce tip se atribuie planta, conţine ea substanţe narcotice?
7. Se conţin pe obiectul dat urme de substanţe narcotice?
Pentru rezolvarea cu succes a unor probleme, expertului i se transmit următoarele
materiale:
 pentru rezolvarea problemei privind regiunea de cultivare a plantei ce conţine
substanţe narcotice, se transmit şi modelele pentru comparaţie (cînepă, mac) ridicate de la
locul în cauză;

29
  pentru rezolvarea problemei privind modul de fabricare se transmit expertului şi
obiectele ridicate de la faţa locului care au fost folosite pentru extragerea substanţei narcotice;
 la transmiterea substanţelor, expertului trebuie să i se indice cantitatea (masa).

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA FARMACOLOGICĂ

1. Substanţa supusă expertizei este medicament? Dacă da, cum se numeşte?

2. Există pe obiectul dat urme de medicamente? Dacă da, numiţi-le?
3. Conţine substanţa medicamente? Dacă da, numiţi-le?
4. Care este componenţa chimică a substanţei şi în ce scopuri poate fi folosită?
5. Medicamentul este prescris strict conform reţetei sau nu? Poate fi eliberat la farmacie fără
reţetă?
6. Care este regimul de păstrare a medicamentelor narcotice în instituţia medicală dată?
Corespunde acest regim regulamentului?

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA ECOLOGICĂ

1. S-a produs daună mediului în urma nerespectării regulilor de protecţie ecologică? Dacă da,
care este caracterul pagubei şi proporţiile ei?
2. Care reguli ale protecţiei ecologice au fost încălcate?
3. Care este cauza nemijlocită a poluării mediului (poluarea apei, aerului, solului)?
4. A existat posibilitatea evitării poluării? Dacă da, ce măsuri puteau fi întreprinse?
5. Care sunt normele admisibile de poluare a aerului, apei, solului la întreprinderea dată?
6. Care circumstanţe favorizează poluarea (aerului, apei, solului)?

* Expertiza ecologică este o cercetare complexă efectuată de specialişti din mai multe
domenii. În componenţa comisiei pot fi implicaţi angajaţi ai Ministerului Protecţiei Ecologice;
specialişti ai biroului de expertize medico-legale, chimişti, biologi, veterinari.

ÎNTREBĂRI ORIENTATIVE LA EXPERTIZA CHIMICĂ

1. Ce elemente chimice (componenţi chimici) şi în ce cantitate se conţin în proba dată (aer,

apă, sol)?
2. Care din componenţi (elemente) şi în ce concentraţie sunt dăunători pentru mediul
ambiant?
3. În proba dată se conţin componenţi chimici care depăşesc normele admise? Dacă da, în ce
cantitate?
4. Componenţa probelor ridicate de la locul poluării şi a celor de la întreprindere este aceeaşi?
Descrieţi factorii cantitativi şi calitativi.
5. Componenţii (elementele) chimici care se conţin în probe au aceeaşi origine ca şi
componenţii chimici (elementele chimice) de la întreprindere sau din depozit?

30
 Bibliografie

1. Codul de procedură penală al R. Moldova în vigoare.

2. Codul de procedură civilă al R. Moldova în vigoare.
3. P.Bouzat, J.Pinatel. “Traité théorique et pratique de droit pénal” Paris, 1951.
4. Code de procédure civile. Paris, 1967.
5. Ed.Bonnier. Traité théorique et pratique des preuves en droit  civil et en droid criminel.
Paris, 1988.
6. E.Glasson. Précis théorique et pratique de procedure civile. Paris, 1902.
7. Z. Petruhin, Probleme actuale ale expertizei juridice. Moscova, 1960.
8. Gr.Teodoru, Curs de drept procesual penal. Partea generală. Iaşi, 1959.
9. Tactica criminalistică. Bucureşti, 1989.
10. Em.Mihuleac, Expertiza judiciară. Bucureşti, 1971.
11. Tratat practic de criminalistică, V-II. Bucureşti, 1978.
12. Traité de droit penale et de criminologie, V-II, Paris, 1963.
13. Gr.Teodoru, L.Moldovanu. Drept procesual penal. Bucureşti.
14. I.Ionescu – Dolj. Curs de procedură penală. Bucureşti, 1926.
15. H.Villard. Le controle de l’expertise judiciare en matiere penale. Paris 1931.
16. Stepanov A.V. Chimia judiciară: Bucureşti; 1954.
17. Belkin R.S., Zuicov G.G. Criminalistica. Moscova, 1970.
18 C. Suciu. Tratat practic de criminalistică.
19. N. Dan. Tratat practic de criminalistică.
20. Em. Stancu. Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor. Bucureşti, 1986.

31
 Cuprins
Expertiza judiciară. Sarcini, scopuri, mijloc de probă în procesul penal şi civil 2
Clasificarea expertizelor judiciare……………………………………4
Expertul judiciar...................................................................................9
Ordonarea expertizei şi pregătirea materialelor care vor fi supuse examinărilor 14
Tactica obţinerii modelelor pentru comparaţie...............................19
Procedura de efectuare a expertizei…………………………………25
Concluzia de expertiză şi aprecierea ei..............................................12
Instituţiile de expertiză judiciară din Republica Moldova………..29
Întrebări orientative la expertiza dactiloscopică..............................14
Întrebări orientative la expertiza urmelor de picioare.....................14
Întrebări orientative la expertiza urmelor de încălţăminte.............14
Întrebări orientative la expertiza urmelor de buze..........................15
Întrebări orientative la expertiza urmelor dinţilor..........................15
Întrebări orientative la examinarea urmelor urechilor, nasului
şi a altor părţi ale feţei şi corpului.....................................................36
Întrebări orientative la expertiza urmelor de efracţie......................37
Întrebări orientative la expertiza urmelor mijloacelor
de transport.........................................................................................38
Întrebări orientative la expertiza balistică........................................39
Întrebări orientative puse expertului la numirea expertizei mecanismelor explozibile şi a urmelor
exploziei...............................................................................................41
Întrebări orientative la expertiza textului dactilografiat sau
tipărit...................................................................................................18
Întrebări orientative la expertiza actelor..........................................19
Întrebări orientative la expertiza scrisului........................................44
Întrebări orientative la expertiza portretului...................................45
Întrebări orientative la expertiza judiciar-contabilă........................46
Întrebări orientative la expertiza merceologică...............................47
Întrebări orientative la expertiza tehnică..........................................48
Întrebări orientative la expertiză tehnică în cazul accidentelor
în producţie.........................................................................................49
Întrebări orientative la expertiza tehnică îndreptată la
stabilirea corectitudinii îndeplinirii procesului de muncă............22
Întrebări orientative ale expertizei tehnice îndreptate la stabilirea neajunsurilor organizaţionale,
încălcărilor regulilor securităţii muncii, persoanelor responsabule pentru încălcări 22
Întrebări orientative ale expertizei pirotehnice...............................22
Întrebări orientative puse expertului la expertiza autotehnică....23
Întrebări orientative la expertiza firului de păr..............................24
Întrebări orientative la expertiza urmelor biologice de natură umană 56
Întrebări orientative la expertiza urmelor de salivă.........................57
Întrebări orientative la expertiza urmelor de spermă......................58
Întrebări orientative la expertiza ţesuturilor moi ale omului..........59
Întrebări orientative la expertiza medico-legală în cazul accidentelor de muncă 26
Întrebări orientative la numirea expertizei medico-legală a cadavrului 26
Întrebări orientative la expertiza medico-legală a bănuitului în săvârşirea omorului 27
Întrebări orientative puse expertului medico-legal în cazul determinării gravităţii leziunilor corporale
..............................................................................................................28
Întrebări orientative la expertiza medico-legală a părţii vătămate în caz de viol 66
Întrebări orientative la numirea expertizei medico-legale de stabilire a vîrstei 67
Întrebări orientative puse expertului la numirea unor expertize psihiatrice şi psihologice 68
Întrebări orientative la expertiza drogurilor....................................29
Întrebări orientative puse expertului la expertiza farmacologică...30
Întrebări orientative puse expertului la expertiza ecologică............30
Întrebări orientative puse expertului la expertiza chimică..............30

32
Bibliografie ………………………………………………….……… 74

33