Sunteți pe pagina 1din 15

PSIHOLOGIE JUdiciarĂ

PROF.UNIV. DR. MIHAELA RUS


AS. UNIV.DR. MIHAELA SANDU
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A ANCHETEI
JUDICIARE

1. Ancheta judiciară - caracterizare generală


2. Coordonatele psihologice ale activităţii de anchetă
judiciară
4. Calităţile psihosociale ale anchetatorului
5. Tipuri de anchetatori
Ancheta judiciară - caracterizare generală

Anchetatorul – are rolul, aflarea adevărului şi determinarea


autorului să-şi recunoască vina şi să facă mărturisiri cât mai complete
referitoare la aceasta

Ancheta judiciară - o cercetare efectuată de către un organ de stat


(anchetator) desfăşurată sistematic şi organizată ştiinţific, în vederea
strângerii dovezilor privitoare la o faptă ilegală, apoi a prelucrării şi
verificării acestora pentru a lămuri împrejurările în care fapta s-a
produs şi pentru a stabili răspunderile (Mitrofan & colab., 1992).
Din perspectivă psihologică ancheta judiciară (urmărirea penală
şi cercetarea judecătorească) reprezintă o relaţie interpersonală de tip
special care reuneşte două persoane cu interese opuse:
- un anchetator (conducătorul anchetei) care caută să dezvăluie un
adevăr
- şi un anchetat care, de cele mai multe ori, caută să-l acopere, să-l
ascundă sau să-l prezinte într-o manieră care să limiteze cât mai mult
consecinţele care ar urma să decurgă.

În relaţia anchetator-anchetat, indiferent dacă acesta din urmă este


învinuit (sau inculpat), martor sau persoană nevinovată, elementul de
interacţiune îl constituie convorbirea.
COORDONATELE PSIHOLOGICE ALE ACTIVITĂŢII
DE ANCHETĂ JUDICIARĂ

Cele mai frecvente planuri situaţionale în care se confruntă


anchetatorul şi anchetatul sunt:
a)Planul deschis - datele despre infracţiune sunt cunoscute atât de
anchetator cât şi de infractor
b)Planul orb - datele despre infracţiune sunt cunoscute numai de
anchetator, infractorul neştiind că ele se află la dispoziţia anchetatorului.
c)Planul ascuns - datele despre infracţiune sunt cunoscute numai
de infractor, fapt ce poate duce la eşecul anchetei, autorul infracţiunii
reuşind să rămână mult timp neidentificat, uneori ani la rând, iar alteori
cauza intră în prescripţie;(cazul profesorului care si a ucis prietena).
d)Planul necunoscut - datele despre infracţiune nu le cunoaşte,
în prima fază, nici anchetatorul şi nici infractorul, acestea fiind cunoscute
de o terţă persoană (eventual un martor întâmplător), despre care cei doi
parteneri nu au cunoştinţă
-În biroul de anchetă, anchetatorul apreciază comportamentul
expresiv, în mod special mimica învinuitului ca pe o totalitate de
trăsături şi caracteristici dinamico-funcţionale care evidenţiază
stări, sentimente şi dispoziţii afective a căror interpretare corectă
este o necesitate absolută.
- Anchetatorul trebuie să surprindă atât componentele voluntare ale
comportamentului cât şi cele deghizate, simulate
- Învinuitul poate simula cu multă uşurinţă calmul, stăpânirea de
sine, nedumerirea, unele stări de suferinţă (afecţiuni cardio-
respiratorii, leşin), atitudinea de revoltă ori de protest, toate cu
scopul de a impresiona, de a intimida pe anchetator (o categorie
aparte sunt romii).
- În cazul persoanelor sincere, dar labile emoţional (sferă din care
fac parte minorii, femeile, vârstnicii, unii convalescenţi etc.) este
necesar crearea unui climat de siguranţă şi încredere reciprocă, a
unui dialog deschis, degajat, cooperant.
1.Calitatile psihosociale ale anchetatorului. sub 1

Calităţile psihosociale ale unui bun anchetator se pot grupa în


trei categorii (Mitrofan & colab., 1992):
a) Nivelul general de pregătire.
- trebuie să facă dovada unui nivel ridicat de pregătire
generală
- să aibă o concepţie clară despre lume şi viaţă, despre
societate şi legile care o guvernează
- trebuie să ştie precis care sunt, în ce constau şi ale cui
sunt valorile şi interesele pe care le apără
- Domeniul de activitate al anchetatorului fiind omul, aceasta
presupune stăpânirea noţiunilor de psihologie a personalităţii.
b) Calităţile psiho-intelectuale.
-Gândirea anchetatorului trebuie să se orienteze spre esenţa realităţii
judiciare, să se distingă prin claritate, profunzime, rigoare,
mobilitate, coerenţă şi să se bazeze pe un dezvoltat spirit critic.

-trebuie să dea dovadă de o mare putere de discernământ

-trebuie să deosebească uşor realul de ireal, semnificativul de


nesemnificativ, să pătrundă şi să aprecieze faptele la justa lor valoare

-Anchetatorului îi este necesară, la un nivel de funcţionalitate optim,


atât memoria de scurtă durată, cât şi memoria de lungă durată

-anchetatorul trebuie să recurgă şi la imaginaţie si trebuie să posede


o mare stabilitate şi o bună concentrare a atenţiei.
c) Calităţile moral-afective.

-Echilibrul emoţional vizează componenta afectivă a personalităţii


anchetatorului.
-calităţi necesare în reuşita activităţii anchetatorului, reprezentate
prin tact, răbdare, toleranţă, disponibilitatea de a asculta, stăpânirea
de sine etc.
-Complexitatea anchetei judiciare poate declanşa unele mecanisme
ale afectivităţii ce se pot exterioriza prin manifestări incompatibile
cu profesiunea de anchetator, cum ar fi: dezgustul, plictiseala, sila,
agresivitatea etc
-Dacă anchetatorul va apare ca o persoană impresionabilă, nervoasă,
iritată, agresivă sau ca o persoană care trece cu uşurinţă de la o stare
psihică la alta, ori preocupat de propriile probleme, şansele de a-şi
atinge scopul sunt foarte reduse.
-Echilibrul emoţional al anchetatorului este condiţionat şi de lipsa
oricărei prejudecăţi sau a repulsiei faţă de persoana anchetată
-Capacitatea empatică îl ajută pe anchetator, la nevoie, să simuleze
orice stare sau trăire, să interpreteze rolul oricărui personaj.
1.Enumerati si descrieti tipurile de anchetatori.

Sintezele efectuate în urma studierii comportamentului


anchetatorilor, în relaţia anchetator-anchetat, au condus la diferite
clasificări (Mitrofan & colab., 1992):
• anchetatorul temperat; se caracterizează printr-un comportament
firesc, îşi ascultă cu atenţie şi interes interlocutorul, răbdător, calm şi
analitic. Intervine oportun şi eficient cu tactul corespunzător situaţiei,
pentru lămurirea aspectelor esenţiale ce interesează ancheta.
• anchetatorul amabil; manifestă o anumită transparenţă şi
jovialitate în relaţia cu anchetatul, nu ezită să-şi trateze interlocutorul
cu o ţigară sau o cafea. Atmosfera degajată pe care o creează oferă
premisele unui studiu psihologic aprofundat al anchetatului. Această
atitudine trebuie să fie constantă, altfel echilibrul anchetei poate fi
afectat, iar ancheta compromisă.
• anchetatorul autoritar; se caracterizează printr-o atitudine rigidă,
gravă, impunându-şi la modul imperativ voinţa în faţa anchetatului.
Nu este preocupat de studiul psihologic al anchetatului şi implicit nu
găseşte modalităţi eficiente de a stimula ancheta. Acesta mizează mai
mult pe intimidarea anchetatului decât pe stimularea psihologică a
acestuia şi astfel cooperarea devine ineficientă.
• anchetatorul comunicativ (vorbăreţ, expansiv); este maximal
activ şi îşi exprimă cel mai evident personalitatea sa. Expresivitatea
verbală (intonaţie, accent, timbru) şi cea extralingvistică (mimică,
gestică) este orientată către anchetat într-un mod accentuat, astfel
încât intervenţiile sale sunt uneori inoportune şi lipsite de eficienţă,
compromiţând ancheta.
• anchetatorul cabotin; doreşte să obţină în cadrul anchetei
judiciare succese uşoare prin mijloace ieftine, făcând apel la unele
exagerări, amplificări improprii pentru ancheta judiciară care pot
provoca stări cum ar fi amuzamentul, dispreţul, penibilitatea sau
chiar inhibarea anchetatului, situaţii care pot prejudicia rezultatele
anchetei.
• anchetatorul patern; adoptă un comportament îngăduitor în
anchetă, manifestând uneori chiar compasiune faţă de anchetat.
Asemenea atitudine poate fi speculată mai ales de infractorii
recidivişti care nu vor ezita să-şi atenueze faptele.
• Din perspectiva implicării spiritului de observaţie în alcătuirea
scenariului infracţional, se poate identifica (Prună, 1994):
• anchetatorul de “tip sintetic”; acordă o importanţă diferenţiată
informaţiilor iniţiale, construindu-şi scenariul pe informaţiile
considerate relevante, celelalte fiind integrate imaginii de ansamblu.
Proiectul anchetei implică un comportament probabilist, în sensul că se
urmăreşte validarea celei mai probabile soluţii. Demersul anchetei are
o evoluţie mai rapidă, dar trebuie evitate posibilele erori.