UNIVERSITATEA LIBER INTERNAIONAL DIN MOLDOVA

REFERAT
TEMA: Organizarea interogatoriului cu diverse tipuri de
nvinuii: ocazionali, recidiviti, de carier

















Realizat: studenta anului II
Gamurari Loredana
Profesor: tefan Socolovschi







Chiinu, 2011

Conform art. 252 din C.pr.pen. "urmarirea penala are ca obiect colectarea
probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorulu,
pentru a se constata dac este sau nu cazul s se transmit cauza penal n judecat n
condiiile legii i pentru a se stabili rspunderea acestuia".
Din punct de vedere tehnico-tactic strngerea probelor necesare reprezinta
att operatia de adunare a probelor, ct si examinarea si evaluarea lor pentru a se
constata daca sunt suficiente, n vederea luarii hotarrii privind trimiterea sau
netrimiterea cauzei n judecata.
Prin identificarea faptuitorilor legiuitorul a vrut sa precizeze ca n cadrul
urmaririi penale, probele adunate trebuie sa ajute la depistarea celor care au savrsit
fapta penala (autori, instigatori, complici).
Avnd n vedere ca marea majoritate a infractiunilor se savrseste sub semnul
clandestinitatii, descoperirea si administrarea probelor presupune o munca de nalta
calificare si maiestrie profesionala adaptata la "particularitatile fiecarui caz n
parte"1[3].
Una din modalitatile de abordare a persoanei de-a lungul procesului penal este
indubitabil ascultarea: "desfasurarea procesului penal, att n cursul urmaririi penale
ct si al judecatii este de neconceput fara ascultarea celui n jurul caruia se va
concretiza ntreaga activitate a organelor judiciare si a partilor, purtatorul celor mai
ample si utile informatii - nvinuitul sau inculpatul"2[5].
Alaturi de termenul de ascultare se utilizeaza si termenul de audiere, fara a
mai vorbi de consacrata interogare, iar atunci cnd aceasta activitate l are n vedere
pe nvinuit sau inculpat, aceasta activitate este denumita interogatoriu. Reproducere
orala ntr-un proces judiciar poate sa apara sub doua forme:
relatarea libera (nedirijata) a faptelor percepute;
raspunsurile la ntrebarile adresate de organul de urmrire penal -
ancheta, interogatoriul.
Definim interogatoriul ca "fiind contactul interpersonal verbal, relativ
tensionat emotional, desfasurat sistematic si organizat stiintific, pe care l poarta
reprezentantul organului de stat cu persoana banuita n scopul culegerii de date
si informatii despre o fapta infractionala n vederea prelucrarii si lamuririi
mprejurarilor n care s-a comis fapta, a identifica faptuitorii si n functie de
adevar a stabili raspunderile"3[6].
Practica judiciara demonstreaza ca infractorii, n special cei ocazionali, chiar
daca nu imediat, ajung sa marturiseasca din ce n ce mai mult din fapta comisa, iar n
final, n functie de abilitatea ofierului de umrire penal ajunge la marturisiri totale. n
aceste cazuri dominanta defensiva se manifesta prin anumite ajustari mai mari sau mai
mici ale realitatii, aici avnd de a face cu o atitudine lineara n cabinetul de ancheta.
nsa de cele mai multe ori infractorul "merge n zig-zag" (rectiliniu), recunoscnd o
parte la nceput, negnd apoi cu nversunare, revenind cteodata asupra celor declarate,
pentru ca n final sa faca marturisirea finala, dar si aceea, de foarte multe ori
incompleta

1[3] Stancu Emilian - "Criminalistica", Ed. Actami, Bucureti, 1995, pg. 36.
2[5] Idem - Op.cit.
3[6] Butoi Tudorel - Note de curs", Facultatea de Drept "Spiru Haret", 1994/2000.
2. Problematica psihologica a relatiei ofier de umrire penal-interogat4[14]
Relatia interpersonala ofier de umrire penal-interogat pune n evidenta, n primul
rnd, trairea emotionala creata de contactul cu reprezentantul oficial al autoritatii, n
cadrul caruia se va derula o activitate cu caracteristici absolut speciale (ancheta
judiciara). Atitudinea oficiala, politicoasa, dar rezervata, profesionala, prin tinuta si
vocabular a ofierului de umrire penal, care solicita lamuriri, chestioneaza, pune n
vedere, precizeaza etc., creeaza un fond difuz emotional pentru persoana anchetata
(banuit, nvinuit, inculpat), fapt resimtit de altfel de oricare alta persoana chemata n
mod oficial pentru a da relatii n cauza (martori, reclamant etc.).
Datorita acestui fapt, majoritatea cercetarilor se desfasoara ntr-o anumita
tensiune emotiva sau nervoasa, cel interogat, de multe ori, apreciind hiperbolizat
gesturi, expresii, fapte etc. Aleofierului de umrire penal. "Din motive diferite, (ntre
care: lipsa obisnuintei de a avea de-a face cu autoritatile, traditiile deformate
referitoare la caracterul represiv ori optica relelor tratamente exercitate de organele de
cercetare etc.) persoana anchetata manifesta teama"5[15]. Fie si numai din aceste
motive, iata de ce cunostintele de psihologie devin obligatorii pentru magistratul
nsarcinat cu derularea urmririi penale, n cadrul careia psihologul vine sa
"cenzureze" penalul n sensul benefic aflarii adevarului, aceasta presupunnd
consolidarea asa-zisului "fler" prin "stiinta anchetei" n efortul mereu perfectibil de a-i
reda acestei activitati profesionalismul si demnitatea care i se cuvin n actul de justitie
independenta.
2.1. Contactul interpersonal n biroul de urmrire penal
n baza contactelor initiale, ofierul de umrire penal apreciaza comportamentul
expresiv, n mod special mimica nvinuitului ca pe o realitate evidenta, ca pe o
totalitate de trasaturi si caracteristici dinamico-functionale care evidentiaza stari,
sentimente si dispozitii sufletesti a caror interpretare corecta este o necesitate absoluta.
n acest sens, anchetatorul trebuie sa fie atent asupra componentei voluntare a
comportamentului expresiv, ntelegnd prin aceasta procesele functionale dinamice
mai mult sau mai putin deformate emotional, deghizate, simulate n scopul de a masca
adevaratele stari sufletesti resimtite n timpul ascultarii. nvinuitul poate simula
stapnirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stari de suferinta (boala, lesin)
atitudinea de revolta ori de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida pe
anchetator.
Lipsa de naturalete si de convingere a acestor simulari este evidenta n fata unei
conduite ferme, ofensive a anchetatorului, nlaturarea lor fiind, de regula, consecinta
exploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultarii.
Spre deosebire de acestea, manifestarile involuntare reprezinta reactii fiziologice
interne ale anumitor sisteme functionale aflate preponderent sub dependenta sistemului
neurovegetativ, ele nu pot fi mascate si nici nu pot fi provocate de om n scop voit.
Nu rareori inhibitia emotionala (teama inocentului prilejuita de contactul
interpersonal cu reprezentantul autoritatii) este interpretata ca indiciu al vinovatiei, iar
comportamentul nvinuitului se apreciaza ca fiind simulat. Cu privire la problematica
interpretarii corecte a tabloului psihocomportamental, ea si fundamenteaza temeiurile

4[14] C. Aionioaie, T. Butoi - "Ascultarea nvinuitului sau inculpatului", n volumul "Tratat
de criminalistic", Ed. Carpai, 1992, pg. 109-122.
5[15] Idem, pg. 109.
n psihologia persoanei, psihologia medicala etc. dar a cere acestor discipline punerea
n formule interpretative precise a gesturile, a mimicii, a conduitei de relatie si
expresie a unei persoane ntr-o mprejurare, este mult prea pretentios.
n cazul persoanelor sincere, dar labile emotional (sfera n care, de regula,
intra minorii, femeile, batrnii, convalescentii), fara experienta n raport cu situatiile de
acest gen, este necesara, ca o conditie a reusitei, crearea unui climat de siguranta si
ncredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat n care ele sa-si nteleaga statutul n
fata autoritatii si ce obligatii le revin. Nerealizarea acestui climat poate duce (mai ales
atunci cnd se utilizeaza procedeul frontal al ascultarii), odata cu atacarea problemei
critice, la inhibari emotionale artificiale, cu ntregul lor cortegiu de manifestari
mimico-gesticulare si neurovegetative.
Trebuie privita cu multa precautie orice relatare a nvinuitului si, n special, tot
ceea ce afirma si i este defavorabil.
Altfel stau lucrurile n situatia n care n persoana nvinuitului se afla chiar autorul
faptei. Analiznd comparativ reactivitatea mimico-gesticulara a nvinuitului, o fina
interpretare va surprinde faptul ca, daca totusi pe fondul sarac al dialogului colateral,
se obtin raspunsuri si crmpeie de discutii n limite relativ normale, nu acelasi lucru se
ntmpla atunci cnd se ataca problemele critice. Prin aducerea n discutie a
problematicii ridicate de mprejurarile savrsirii omorului, s-au evidentiat pe lnga
negarile stereotipe ("nu cunosc", "nu stiu", "nu-mi amintesc"), manifestari frecvente de
evitare a privirii, pauze nainte de raspuns, spasmul glotic, sudoratie, tremurul
minilor, lipsa oricarei initiative, toate acestea pe un fond general de suspiciuni din
partea nvinuitului. Manifestarea acestor tulburari psihocomportamentale net
diferentiate se explica printr-un mecanism psihologic extrem de subtil. Esenta sa
consta n aceea ca persoana care a comis fapta dispune, n planul intim al personalitatii
sale, de capacitatea psihica de a se degaja cu usurinta de situatia de nvinuit n cauza.
Dimpotriva, nvinuitul care a savrsit infractiunea "nu are posibilitati pentru tematici
colaterale", cu alte cuvinte, nu se dispune de capacitatea psihica de comutare.
Problematica sa centrala se exercita cu o forta inhibitorie deosebita asupra oricaror
altor aspecte care se aduc n discutie. Centrul excitatiei sale nervoase, polarizeaza
ntreaga personalitate exclusiv catre fapta savrsita si implicatiile acesteia.
Neputnd fi marcate, dar nici provocate de om n scop voit, manifestarile
comportamentale si psihofiziologice amintite vor acompania ca un veritabil cortegiu
starea de disconfort psihic pe care o traieste nvinuitul.
2.2. Comunicarea non-verbala - reguli tactice specifice raporturilor
interpersonale de opozabilitate si confruntare
Comunicarea dintre anchetator si nvinuit sau inculpat, nu se efectueaza numai
pe plan verbal, utiliznd limbajul natural articulat, ci oamenii realizeaza transfer de
informatii si pe alte canale, prin asa-numita comunicare non-verbala, extralingvistica
(gestica, mimica, fond sonor al vorbirii).
Canalele non-verbale realizeaza un surplus de comunicare, transmitndu-se stari
psiho-emotionale, anxietate, depresie etc. Avantajul comunicarii extra-verbale consta
n faptul ca acesta scapa, n general, controlului voluntar, constient creind astfel o
posibilitate de acces spre procesele informationale, att din sfera gndirii reflectate, ct
si a nivelurilor psihologice, nereflectate, antrenate n comunicarea realizata involuntar.
Controlul din privire se efectueaza de catre emitator (nvinuitul sau inculpatul)
chiar si n timpul n care el vorbeste n timpul unei conversatii obisnuite sau al unei
relatari, privirea penduleaza la partener cu intermitenta. n momentele cruciale, exact
la argumentele cele mai importante, ori unde ar fi, privirea revine la interlocutor spre a
controla daca a nteles, daca este de acord sau nu cu cele relatate. Urmarirea acestei
pendulari oculare cere din partea anchetatorului foarte multa experienta si inteligenta,
caci revenirea la privirea directa poate semnala ca nvinuitul sau inculpatul a ajuns la
un punct nodal, unde vrea sa strecoare un neadevar care ar putea avea importanta.
Ofierul de urmrire penal va obtine o informatie pretioasa, fie ca este un
adevar si atunci l apropie de lamurirea cazului, fie ca este o minciuna, si atunci poate
evalua mai corect gradul de sinceritate.
n anumite momente ale dialogului, banuitul nu trebuie sa stie sub nici un motiv
ca anchetatorul aproba sau nu unele din afirmatiile sale. Privirea interlocutorului nu
este numai o sursa de informatii, ci si un mijloc de conditionare a interlocutorului.
Daca n cursul acestei relatari spontane nvinuitul nu este ntrerupt, ci dimpotriva, prin
privirea sau prin miscarile capului, anchetatorul l ncurajeaza, foarte probabil el va
furniza suficient material pentru ca monologul odata terminat, sa se ajunga la un dialog
critic. Ofierul de umrire penal care vrea sa stabileasca un contact uman cu nvinuitul
sau inculpatul trebuie sa evite orice privire, gest sau vorba care ar potenta, ct de ct,
starea de frustrare n care se gaseste acesta.


3 Strategii de interogare a nvinuitului sau inculpatului (banuitului)6[16]
Cunoasterea mprejurarilor n care a fost savrsita infractiunea si stabilirea corecta a
datelor privind persoana nvinuitului (inculpatului) servesc ofierului de urmarire
penal la stabilirea procedeelor tactice de efectuare a ascultarii.
Tactica ascultarii nvinuitului (inculpatului) cuprinde metode si mijloace legale
folosite n activitatea de ascultare, n scopul obtinerii unor declaratii complete si
veridice, care sa contribuie la aflarea adevarului si clarificarea tuturor aspectelor
cauzei
a) Strategii de interogare viznd folosirea ntrebarilor de detaliu.
ntrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a obtine de la nvinuit amanunte
referitoare la diferitele mprejurari ale faptei savrsite, care sa permita verificarea
explicatiilor. Scopul utilizarii acestor ntrebari este de a demonstra banuitului
netemeinicia sustinerilor sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor
savrsite. Practica atesta ca acest procedeu tactic da rezultate bune n cazul nvinuitilor
recidivisti (infractori cu experienta) care, desi si pregatesc atent declaratiile, comit
totusi erori si inconsecvente logice.
b) Strategii de interogare repetata.
Acest procedeu consta n reaudieri ale nvinuitului cu privire la aceleasi fapte,
mprejurari, amanunte, la intervale diferite de timp. ntre diversele declaratii ale
nvinuitului vor apare, inevitabil, contraziceri, nepotriviri, cu toate ncercarile de a
reproduce cele relatate anterior, pentru ca detaliile nu vor putea fi puse la punct, nu vor
putea fi repetate, cu toate pregatirile facute n acest sens de catre acesta,

6[16] Aionioaie, C., Butoi, T. - Op.cit., pg. 109-120.
demonstrndu-i-se, astfel, netemeinicia afirmatiilor pe care le-a facut anterior si putnd
fi determinat sa recunoasca adevarul.
c) Strategii de interogare sistematica
Acest procedeu se foloseste att n cazul nvinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa
lamureasca complet toata problematica cauzei, mai ales n cauzele complexe, ct si al
celor nesinceri pentru ca i obliga sa dea explicatii logice si cronologice la toate
aspectele privind nvinuirea.
n cadrul acestui procedeu, prin intermediul ntrebarilor problema, nvinuitului i
se solicita sa clarifice sistematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele
participante si modul n care a actionat fiecare.
d) Strategii de interogare ncrucisata
Scopul acestui procedeu este de a nfrnge sistemul de aparare al nvinuitului nesincer,
care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor savrsite. Este un procedeu ofensiv
si consta n ascultarea aceluiasi nvinuit de catre doi ori mai multi anchetatori ce s-au
pregatit n mod special n acest scop si cunosc problemele cauzei n care se face
ascultarea. Procedeul prezinta un anumit avantaj, dar si dezavantaj. Avantajul consta n
faptul ca nvinuitului sau inculpatului nu i se da posibilitatea sa-si pregateasca
raspunsuri mincinoase, ntrebarile fiind adresate de fiecare ofier de umrire penal
alternativ, ntr-un ritm sustinut, alert. Dezavantaje: derutarea persoanelor cu structura
psihica slaba, ncurcarea celui ascultat, anchetatorii nsusi putndu-se ncurca reciproc,
mai ales atunci cnd nu toti stapnesc perfect problema cauzei.
e) Strategii de interogare viznd tactica complexului de vinovatie.
Acest procedeu consta n adresarea alternativa a unor ntrebari care contin
cuvinte afectogene (critice) privitoare la fapta si la rezultatele ei si a unor ntrebari ce
nu au legatura directa cu cauza. Pentru realizarea scopului - obtinerea unor declaratii
sincere - trebuie observate atent reactiile nvinuitului la diversele ntrebari ce i se
adreseaza, ntruct reusita procedeului nu depinde numai de raspunsurile celui ascultat,
ci si de observarea si aprecierea acestuia.
f) Strategii de interogare viznd folosirea probelor de vinovatie.
Procedeul se foloseste n ascultarea nvinuitului nesincer, care ncearca sa
denatureze adevarul, sa ngreuneze cercetarile, mai ales daca este recidivist, ce,
de regula, recunoaste faptele numai n masura n care este convins despre
existenta si temeinicia probelor administrate mpotriva sa. Procedeul se utilizeaza
numai dupa cunoasterea exacta a pozitiei nvinuitului. Aceasta presupune ca
nvinuitului ascultat sa i se consemneze declaratia, indiferent de pozitia avuta fata
de faptele pentru care este nvinuit, ntruct numai astfel se poate adopta
procedeul tactic de ascultare adecvat.
Obtinerea de rezultate bune prin folosirea acestui procedeu este asigurata de
respectarea unor cerinte, printre care:
- cunoasterea temeinica de catre anchetator a tuturor probelor din dosar, a legaturii ce
exista ntre acestea si activitatea ilicita desfasurata de catre nvinuit;
- cunoasterea valorii fiecarei probe din dosar;
- stabilirea celui mai indicat moment pentru folosirea probelor de vinovatie si a ordinii
n care acestea vor fi prezentate;
- stabilirea judicioasa a ntrebarilor ce vor nsoti prezentarea probelor.
h) Strategia interogarii viznd spargerea alibiului sau justificarea timpului
critic
Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cnd banuitul refuza sa faca declaratii.
Cunoscndu-se activitatea banuitului i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu
cine a luat legatura, ce a ntreprins nainte, n timpul si dupa savrsirea infractiunii.
Explicatiile date vor fi verificate minutios pe zile, ore, minute si locuri. De asemenea,
procedeul se foloseste n ascultarea infractorilor nesinceri, refractari, oscilanti n
declaratii, care ncearca sa ngreuneze aflarea adevarului. Acestora li se va cere sa
arate ce au facut pe zile si ore, sa prezinte locurile unde s-au aflat si persoanele cu care
au luat legatura.
Pe baza rezultatelor verificarilor, folosindu-se starea psihica a banuitului, acesta
va putea fi determinat sa recunoasca faptele cu ocazia unei noi ascultari.
i) Strategii viznd interogatoriul psihanalitic
Interogatoriul psihanalitic7[18] este interogatoriul viitorului, este inofensiv,
curat, respecta "integral demnitatea, drepturile si libertatile cetateanului din
perspectiva prezumtiei de nevinovatie este un joc al inteligentei prilejuit preponderent
de o simpla discutie asupra cazului si care da posibilitatea individului de a se apara cu
toate mijloacele - cele legale sau ilegale".
Conditia interogatoriului psihanalitic, este realizarea atmosferei de
intimitate din care se poate obtine starea de confianta permitnd Eu-ului social,
matricei morale sa se armonizeze cu tensiunile refulate prin actul marturisirii,
acceptarii comiterii faptei si a pedepsei.




7[18] Butoi, T. - "Psihanaliza crimei", Ed. tiinfific i Tehnic, Bucureti, 1994.